SHORTALL AND OTHERS v. IRELAND - [Turkish Translation] summary by Okan Tașdelen
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible (Art. 34) Individual applications;(Art. 34) Victim
SHORTALL AND OTHERS v. IRELAND - [Turkish Translation] summary by Okan Tașdelen (CtEDO, 2021)
1 ©
2 Tradus de
3 Okan TAȘDELEN, Jurist în drepturile omului și fost Jurist B la CEDO, @O_TSDLN, 2021.
4 [Publicat anterior pe pagina mea Patreon „
5 https://www.patreon.com/posts/58927134
6 ”] Această
7 traducere a rezumatului are permisiunea de publicare doar
8 în scopul includerii sale în
9 HUDOC.
10 Poate fi citată cu condiția trimiterii la traducător.
11 ©
12 Translated by Okan TAȘDELEN, Human Rights Legal Expert and Former B Lawyer of the AİHM, @O_TSDLN, 2021.
13 [Already published on my Patreon page „
14 https://www.patreon.com/posts/58927134
15 ”] Permission to re-publish this summary translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in HUDOC. It
16 may be reproduced with
17 a reference to the translator.
18 CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
19 SECȚIA A CINCEA
20 SHORTALL ȘI ALȚII c. IRLANDEI
21 (Cererea nr. 50272/18, 19/10/2021)
22 ÎN FAPT
23 Conform articolelor 12.8 și 31.4 din Constituția Irlandei (Bunreacht na hÉireann), persoanele care urmează să își asume funcția de Președinte al Irlandei sau să fie membri ai Consiliului de Stat (Council of State), organism care îl consiliază pe președinte în exercitarea atribuțiilor sale, sunt obligate să facă declarația „în prezența Atotputernicului Dumnezeu”.
24 Fiecare dintre reclamanți a considerat că este îndreptățit să candideze la funcția de Președinte al Irlandei sau să devină membru al Consiliului de Stat, însă a susținut că elementele religioase din declarațiile impuse de Constituție fie i-ar împiedica să își asume aceste funcții, fie i-ar obliga să facă o declarație religioasă contrară convingerilor lor.
25 Prima reclamantă, doamna Shortall, este membră aleasă a Dáil Éireann (camera inferioară a Parlamentului Irlandei) de douăzeci și opt de ani. În prezent, activează în calitate de copreședinte al Social-Democraților. Se declară agnostică.
26 Al doilea reclamant, domnul Brady, este membru al Sinn Féin. Este om politic local; a fost ales în Dáil Éireann în 2016 și în 2020. În prezent, activează în calitate de purtător de cuvânt principal al partidului său în Dáil Éireann.
27 Al treilea reclamant, domnul Finlay, este membru al Partidului Laburist și a jucat un rol de prim-plan în mai multe alegeri prezidențiale și campanii pentru referendum. Este „umanist de o viață”, fără nicio afiliere religioasă. În 2011, a candidat pentru nominalizarea partidului său la alegerile prezidențiale, dar un alt coleg de partid a obținut această nominalizare și a fost ales președinte. În 2018, al treilea reclamant nu a mai solicitat nominalizarea partidului său.
28 Al patrulea reclamant, domnul McConnell, nu are nicio afiliere politică declarată. Este membru al Asociației Umaniste din Irlanda și a îndeplinit, în 2009, funcția de președinte onorific al asociației. A îndeplinit, de asemenea, funcția de președinte al consiliului de administrație al unui spital și de președinte al consiliului de tutori al unui important ziar național. În prezent, este profesor de genetică și administrator superior la Universitatea Trinity College Dublin.
29 Al cincilea reclamant, domnul Norris, este membru independent al Seanad Éireann (camera superioară a Parlamentului Irlandei) din 1987. În 2011, a obținut sprijinul a patru autorități locale și a candidat fără succes la alegerile prezidențiale.
30 CADRUL JURIDIC RELEVANT
31 Articolul 12.1 din Constituția Irlandei prevede că Președintele Irlandei, în calitate de șef al statului, are întâietate față de toate celelalte persoane. Președintele este ales prin vot universal. Orice cetățean irlandez cu vârsta peste 35 de ani are dreptul de a fi ales, însă, conform articolului 12.4.2, pentru a participa la alegeri, un candidat trebuie să fie nominalizat fie de douăzeci de membri ai parlamentului, fie de patru autorități locale.
32 Articolul 12.8 din Constituție impune ca președintele să își înceapă mandatul printr-o declarație în următorii termeni: „
33 În prezența Atotputernicului Dumnezeu, eu promit și declar cu solemnitate și sinceritate că voi păstra Constituția Irlandei și voi apăra legile sale, că îmi voi îndeplini atribuțiile în conformitate cu Constituția, cu credință și conștiinciozitate, și că îmi voi dedica abilitățile slujirii și bunăstării poporului Irlandei. Dumnezeu să mă călăuzească și să mă sprijine
34 ”.
35 Președintele este consiliat de Consiliul de Stat, care, pe lângă șapte membri numiți „prin libera sa apreciere” de către președinte, este compus din anumite persoane care dețin funcții politice și judiciare.
36 Articolul 31.4 din Constituție impune ca toți membrii Consiliului de Stat să facă o declarație în următorii termeni: „
37 În prezența Atotputernicului Dumnezeu, eu promit și declar cu solemnitate și sinceritate că, în calitate de membru al Consiliului de Stat, îmi voi îndeplini atribuțiile în conformitate cu Constituția, cu credință și conștiinciozitate
38 ”.
39 Mai multe instituții naționale însărcinate cu examinarea reformei constituționale, inclusiv comisiile parlamentare și Convenția Constituțională, au criticat acest limbaj; au propus eliminarea acestuia sau crearea unei alternative non-religioase.
40 Cerința unui jurământ religios a fost criticată, de asemenea, de Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, care supraveghează punerea în aplicare de către statele părți a Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice (articolul 18 – Libertatea de gândire, conștiință și religie).
41 Marea majoritate a celor 47 de state membre ale Consiliului [Europei] nu includ limbaj religios în jurămintele sau declarațiile jurate ale celor care dețin funcții publice proeminente, precum președintele, prim-ministrul sau parlamentarii. În cele mai multe dintre statele membre ale Consiliului Europei în care se folosește un astfel de limbaj, includerea acestor expresii este fie facultativă, fie există o dispoziție privind jurămintele sau declarațiile jurate non-religioase. Singura excepție o reprezintă constituțiile României, Georgiei, Liechtensteinului și San Marino.
42 PLÂNGERILE
43 30. Reclamanții s-au plâns că limbajul religios cuprins atât în declarația care urmează să fie făcută de Președintele Irlandei la alegerea și începerea mandatului, cât și în declarația care urmează să fie făcută de persoanele numite ca membri ai Consiliului de Stat, precum și absența oricărei alternative seculare la jurământul declarat, le încalcă drepturile prevăzute la articolul 9 din Convenție.
44 APRECIEREA ÎN DREPT
45 Aprecierea CEDO
46 Principii generale
47 46.
48 Pentru a putea introduce o cerere în temeiul articolului 34 din Convenție, o persoană trebuie să poată susține că este „victima unei încălcări … a drepturilor recunoscute în … Convenție”. Pentru a putea susține că este victimă a unei încălcări, o persoană trebuie să fi fost afectată în mod direct de măsura pe care o reclamă: Convenția nu prevede posibilitatea introducerii unei acțiuni populare (
49 actio popularis
50 ) pentru interpretarea drepturilor pe care le conține, nici nu permite persoanelor să se plângă de o dispoziție a dreptului intern doar pentru că o consideră, fără să fie afectate direct, ca fiind eventual contrară Convenției. Cu toate acestea, în lipsa unei măsuri individuale care urmează a fi aplicată, o persoană poate susține că o lege îi încalcă drepturile dacă este obligată să își schimbe comportamentul ori este expusă riscului unei urmăriri penale sau dacă este membră a unui grup care, prin legislație, riscă să fie afectat direct (a se vedea
51 Albert și alții c. Ungariei
52 [MC], nr.
53 5294/14
54 , §§ 120 și 121, 7 iulie 2020;
55 Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu c. României
56 [MC], nr.
57 47848/08
58 , §§ 96 și 101, CEDO 2014;
59 Tănase c. Moldovei
60 [MC], nr.
61 7/08
62 , § 104, CEDO 2010;
63 Burden c. Regatului Unit
64 [MC], nr.
65 13378/05
66 , §§ 33 și 34, CEDO 2008).
67 47
68 .
69 CEDO a acceptat că un reclamant poate fi o potențială victimă într-o varietate de situații. De exemplu, dacă, din cauza caracterului secret al măsurilor pe care le permite, nu poate dovedi că legislația pe care o contestă i-a fost într-adevăr aplicată (a se vedea
70 Klass și alții c. Germaniei
71 , 6
72 septembrie
73 1978, pag. 17 și 18, § 33, Seria A nr. 28); dacă o lege care interzice actele homosexuale poate fi aplicată unei anumite categorii din societate căreia îi aparține și reclamantul (a se vedea
74 Norris c. Irlandei
75 , 26 octombrie 1988, §§ 31-33, Seria A nr. 142) ori dacă expulzarea unui străin a fost dispusă, dar nu a fost încă executată, iar executarea hotărârii ar expune-o la un tratament contrar articolului 3 în țara de primire (a se vedea
76 Soering c. Regatului Unit
77 , 7
78 iulie
79 1989, Seria A nr.
80 161), sau dacă această măsură ar încălca dreptul său la respectarea vieții de familie (a se vedea
81 Beldjoudi c. Franței
82 , 26 martie 1992, Seria A nr. 234
83 ‑
84 A), CEDO a admis că reclamantul beneficiază de statutul de victimă.
85 48.
86 Cu toate acestea, pentru ca un reclamant să poată invoca statutul de victimă în astfel de circumstanțe, acesta trebuie să prezinte dovezi rezonabile și convingătoare ale probabilității producerii unei încălcări care îl afectează personal; simpla îndoială sau supoziție nu este suficientă în această privință (a se vedea
87 Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu c. României
88 ,
89 menționat mai sus,
90 § 101;
91 Tauira și alți 18 c. Franței
92 , nr.
93 28204/95
94 , decizia Comisiei din 4 decembrie 1995, DR 83-B, p. 131).
95 2.
96 Aplicarea principiilor la faptele cauzei
97 (a)
98 Cu privire la declarația pentru persoanele numite în Consiliul de Stat
99 50. CEDO observă că, în temeiul articolului 31.3 din Constituție, președintele poate numi cei șapte membri ai Consiliului de Stat „prin libera sa apreciere”. CEDO consideră că chestiunea privind dacă obligația de a face declarația impusă de articolul 31.4 pentru membrii Consiliului de Stat îl afectează în mod direct, în sensul jurisprudenței CEDO, pe vreunul dintre reclamanți va apărea doar dacă, și atunci când, unul dintre reclamanți va demonstra că numirea sa în acest organism reprezintă o posibilitate realistă. Cu toate acestea, niciunul dintre reclamanți nu a fost până în prezent invitat să servească în Consiliul de Stat și niciunul nu a susținut că o asemenea numire ar fi în curs de evaluare. Deși prima reclamantă (doamna Shortall), al doilea (domnul Brady) și al patrulea (domnul McConnell) reclamanți au susținut că experiența lor actuală sau viitoare îi califică sau îi va califica să servească în Consiliu, având în vedere caracterul pur discreționar al numirii în acest organism, acest lucru poate fi doar un subiect de speculație. Al treilea reclamant (domnul Finlay) nu a făcut nicio declarație referitoare la Consiliu, iar al cincilea (domnul Norris) nu a abordat probabilitatea unei astfel de invitații. Se pare că niciunul dintre reclamanți nu a putut prezenta dovezi rezonabile și convingătoare ale probabilității unei încălcări care l-ar afecta personal; o simplă supoziție nu este suficientă pentru a dovedi statutul lor de victimă (a se vedea
100 Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu c. României
101 ,
102 menționat mai sus,
103 §
104 101).
105 51.
106 Prin urmare, niciunul dintre reclamanți nu poate susține că este victimă a încălcării invocate și, în consecință, acest aspect al plângerilor lor este inadmisibil în temeiul articolului 34 din Convenție.
107 (b)
108 Cu privire la declarația prezidențială
109 53. În anumite cazuri, categoria de persoane care prezintă un risc real de a fi direct afectate de o măsură contestată poate fi într-adevăr foarte largă (a se vedea
110 Open Door și Dublin Well Woman c. Irlandei
111 , 29 octombrie 1992, §§ 43-44, Seria A nr. 246
112 ‑
113 A). Într-adevăr, CEDO, în cauza
114 Sejdić și Finci c. Bosniei și Herțegovinei
115 ([MC], nr.
116 27996/06
117 și
118 34836/06
119 , §§ 28 și 29, CEDO 2009), în care reclamanții se plângeau că nu pot candida la alegeri din cauza originii lor rome și evreiești, a fost convinsă că, datorită „participării lor active la viața publică”, reclamanții pot susține că sunt victime ale încălcărilor invocate. Cu toate acestea, reclamanții din prezenta cauză nu susțin că nu pot candida la alegeri, ci se plâng de o obligație care ar putea fi aplicată, la alegerea în cea mai înaltă funcție din statul irlandez. În opinia CEDO, categoria de persoane care pot susține că sunt victime ale unei astfel de încălcări trebuie să fie, în mod necesar, mai restrânsă. Mulți cetățeni irlandezi se pot opune, în principiu, declarației religioase așteptate din partea unui președinte ales care urmează să își înceapă mandatul, însă foarte puțini au intenția de a candida la funcția respectivă și încă mai puțini au vreo șansă reală de a fi aleși. Prin urmare, pentru ca reclamanții din prezenta cauză să poată fi victime, ei trebuiau să furnizeze CEDO dovezi rezonabile și convingătoare ale intenției lor de a candida în mod real la funcția prezidențială și ale faptului că au, în această privință, o cantitate realistă de probabilitate.
120 54. Nici al patrulea (domnul McConnell), nici al cincilea (domnul Norris) reclamanți nu și-au exprimat un interes explicit pentru a candida la funcția prezidențială. În consecință, în măsura în care se plâng de declarația religioasă pe care ar trebui să o facă un nominalizat care reușește, ei nu pot nici măcar să pretindă că sunt victime, în sensul articolului 34 din Convenție.
121 55.
122 În ceea ce-i privește pe prima reclamantă (doamna Shortall) și pe al doilea reclamant (domnul Brady), interesul lor a fost descris în termeni foarte generali. În special, al doilea reclamant nu a susținut că are, în prezent, un interes pentru funcția prezidențială sau că ar fi într-o poziție să o solicite în prezent. Al treilea reclamant (domnul Finlay) a indicat că manifestă un interes puternic pentru a candida la alegerile viitoare și că ar fi un candidat potrivit.
123 57. Niciunul dintre reclamanți nu s-a străduit să demonstreze, făcând trimitere la circumstanțele lor politice personale și la cerințele Constituției, că există o probabilitate realistă de a obține cu succes această funcție.
124 58.
125 Reclamanții au susținut că nu are sens să candidezi la funcție decât dacă ești pregătit să faci declarația impusă pentru asumarea acesteia. CEDO, deși întâmpină acest punct de vedere cu oarecare înțelegere, observă că rămâne faptul că reclamanții nu au putut prezenta nicio dovadă – și nici nu au încercat să susțină – că ar putea obține nominalizarea necesară pentru a candida la alegerile prezidențiale. Pentru CEDO, acest lucru subliniază că reclamanții din prezenta cauză au urmărit să își vadă recunoscut statutul de victimă ca o concluzie ipotetică, fără a aborda numeroasele obstacole pe care ar trebui, potențial, să le depășească pentru a obține această funcție, și nu într-un context factual clar, iminent și constrângător, care să le permită să prezinte dovezi rezonabile și convingătoare că se află sub o amenințare reală de a fi afectați în mod negativ de măsura contestată. Dilema de conștiință descrisă de reclamanți nu este, prin urmare, nici iminentă, nici inevitabilă. Prin urmare, situația lor trebuie distinsă, de exemplu, de cea în care reclamanții se aflau în fața unei dileme dacă să respecte dispoziția legală contestată sau să refuze să o facă, fie din cauza convingerilor lor religioase, fie a concepției lor de etică profesională, expunându-se astfel unei sancțiuni, precum în
126 S.A.S. c. Franței
127 ([MC], nr.
128 43835/11
129 , § 57, CEDO 2014 (extrase)) sau în
130 Michaud c. Franței
131 (nr.
132 12323/11
133 , § 92, CEDO 2012).
134 59. Prin urmare, CEDO consideră că nici primul, nici al doilea, nici al treilea reclamant nu au prezentat dovezi rezonabile și convingătoare că se află sub o amenințare reală de a fi afectați direct de cerințele articolului 12.8 din Constituție. În absența unor asemenea dovezi, ei nu pot susține că sunt victime ale încălcărilor invocate.
135 60. În cele din urmă, CEDO consideră important că Europa este marcată de o mare diversitate între state, în special în ceea ce privește evoluțiile culturale și istorice. În plus, statele beneficiază de o marjă largă de apreciere în chestiunile referitoare la relația dintre stat și religie (a se vedea
136 İzzettin Doğan
137 și alții c. Turciei
138 [MC], nr.
139 62649/10
140 , § 112, 26 aprilie 2016). Cu toate acestea, această marjă de apreciere merge mână în mână cu supravegherea europeană, care acoperă atât legea, cât și hotărârile care o aplică. În plus, CEDO a subliniat că trimiterea făcută de un stat contractant la o tradiție nu îl poate scuti de obligația sa de a respecta drepturile și libertățile prevăzute în Convenție și în protocoalele sale (a se vedea
141 Lautsi și alții c. Italiei
142 [MC], nr.
143 30814/06
144 , § 68, CEDO 2011 (extrase)).
145 61. Cu toate acestea, în lumina considerentelor de mai sus și în absența unor dovezi rezonabile și convingătoare ale faptului că reclamanții se află sub o amenințare reală de a fi direct afectați de cerința contestată din articolul 12.8 din Constituție, reiese că plângerile celor cinci reclamanți, în ansamblul lor, pot fi respinse în temeiul articolului 34 din Convenție.
146 Pentru aceste motive, CEDO, în unanimitate,
147 A constatat că cererea este inadmisibilă.