Publicat la 6 decembrie 2021 Prima secțiune Cerere nr. 3925/19 T.I.M. și A. împotriva Italiei, introdusă la 2 ianuarie 2019, comunicată la 17 noiembrie 2021: Reclamanții sunt doi migranți sudanezi și, respectiv, ghaneeni, care au părăsit Libia împreună cu alte 65 de persoane aflate la bordul unei nave de avere. La 8 iulie 2018, nava respectivă a fost interceptată în primejdie de Vos Thalassa, o navă care arborează pavilionul italian. Migranții au fost îmbarcați pe acea navă, iar căpitanul a fost contactat de autoritățile libiene care le-au dat disponibilitatea de a-i susține pe supraviețuitori la bordul Vos Thalassa. Unii dintre migranți, ținând cont că nava se îndrepta spre țărmurile libiene, ar fi protestat puternic în fața echipajului.
Căpitanul a decis atunci să schimbe destinația și a îndreptat nava spre coasta italiană, după ce a avertizat autoritățile italiene cu privire la existența la bord a unei situații de pericol. În 9 iulie seara, ofițerii vamali și ofițerii de poliție l-au audiați pe căpitanul și echipajul Vos Thalassa în scopul de a rezolva faptele. Aceștia au afirmat că au fost agresați și amenințați cu moartea de unii dintre imigranții revoltați, dintre care doi au avut rolul de conducători. Ofițerii de poliție i-au identificat pe cei doi reclamanți, desemnați cu numerele 27 și 40, ca fiind liderii revoltei indicate de martori. La 10 iulie 2018, un tweet a fost postat pe profilul twitter al ministrului transporturilor.
Mândru de garda de coastă italiană care a luat 60 de migranți care puneau în pericol viața echipajului Von Thalassa. Acum înainte cu ancheta pentru a pedepsi scandalagii. În aceeași zi, un tweet a fost publicat în contul ministrului lapei. Acesta includea lista celor douăsprezece naționalități ale migranților îmbarcați pe Dicotti, urmată de următoarea frază: Cei doi autori ai tulburărilor sunt ghaneeni și sudanezi. Care dintre aceste țări este o zonă de război pe 11 iulie 2018, ministrul de l … Mai multe articole de presă din 11 și 12 iulie 2018 s-au referit la conținutul tweet-urilor menționate anterior și au făcut referire, în special, la refuzul Ministerului de Interne al statului membru al UE de a autoriza debarcarea migranților pe teritoriul italian.
Ministrul de la . Nu voi permite debarcarea migranților până când nu voi avea garanția că delincvenții, care nu sunt refugiați, nu vor ajunge la hotel, ci în închisoare, înainte de a fi trimiși înapoi în țările lor. La 14 iulie 2018, Parchetul Trapani a ordonat punerea în pârnaie (fermo) ) reclamanților, suspectați de comiterea infracțiunii de violență și amenințări la adresa funcționarilor publici (art. 336 din Codul penal) și de faptul că au acționat în scopul de a permite intrarea ilegală a mai multor persoane pe teritoriul italian (art. 12 din Decretul legislativ nr 286 din 1998). La 17 iulie, judecătorul pentru investigații preliminare (GIP) a fost de acord cu ordinea de zi a Parchetului și a decis că reclamanții au fost reținuți provizoriu.
La 25 iulie, reclamanții au fost audiați de GIP în cadrul unei audieri ad-hoc la 18 decembrie 2018, la cererea Parchetului, judecătorul pentru investigații preliminare a adoptat procedura de așa-numit proces imediat (gudizio immediato) Prin hotărârea din 23 mai 2019, GIP i-a numit pe reclamanți, susținând în special că aceștia au acționat în scopul de a evita riscul de a fi livrați autorităților libiene și pentru a li se recunoaște dreptul de a fi desfășurați într-o țară sigură. Prin hotărârea din 3 iunie 2020, tribunalul de apel din Palermo a respins hotărârea menționată și i-a condamnat pe reclamanți pentru faptele reproșate. Procedura este în prezent în curs de desfășurare în fața Curții de Casație.
Cererea privește declarațiile publicate pe rețelele sociale de miniștrii italieni ai transporturilor și ai afacerilor interne și declarațiile către presa acestuia din urmă. Potrivit reclamanților, aceste declarații, provenind de la înalți funcționari publici și pronunțate într-o fază foarte timpurie a procedurii penale, ar fi încălcat principiul prezumției de nevinovăție garantat prin art. 6 alineatul (2) din convenție. În special, următoarele afirmații ale ministrului de interne: mai exact, cei doi scandalagii sunt ghaneeni și sudanezi și eu nu voi permite debarcarea migranților până când nu voi avea garanția că delincvenții, care nu sunt refugiați, nu vor ajunge la hotel, ci în închisoare, înainte de a fi trimiși înapoi în țările lor.
Au adus atingere prezumției de nevinovăție (printre altele, Allenet de Ribemont c. Franța, 10 februarie 1995, § 35, seria A n 308 Y.B.
și altele c. Turcia, nr. 48173/99 și 48319/99, § 43, 28 octombrie 2004)? Au fost reclamanții suspectați de comiterea unei infracțiuni în momentul publicării cuvintelor puse în discuție (a se vedea Stirmanov Rusia, nr. 31816/08, § 37 și 38, 29 ianuarie 2019) Au fost reclamanții suficient de identificați prin declarațiile în litigiu, având în vedere și faptul că au fost singurii implicați în procedura penală în cauză (a se vedea, mutatis mutandis Konstas, citată anterior, §§ 39-40) Reclamanții au epuizat căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție În special, reclamanții aveau la dispoziție o acțiune, civilă și/sau penală, prin care ar fi putut invoca efectiv dreptul la prezumția de nevinovăție pe care o dețin astăzi în fața Curții (a se vedea Konstas c. Grecia, nr 53466/07, § 29, 24 mai 2011 Marchiani c. Franța (dec.), n 30392/03, CEDH 2008 (extracte) Gutsanovi Bulgaria, n 34529/10, § 172-180, CEDO 2013 (extracti)?
În la Õ , guvernul este invitat să prezinte exemple de jurisprudență internă care să indice eficacitatea căii de atac în cauză, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența Curții în această privință (a se vedea jurisprudența menționată anterior).
Publié le 6 décembre 2021
Requête n o 3925/19 T.I.M. et A. contre l’Italie introduite le 2 janvier 2019 communiquée le 17 novembre 2021
Les requérants sont deux migrants, respectivement ressortissant soudanais et ghanéen, qui quittèrent la Lybie avec 65 autres personnes à bord d’une embarcation de fortune. Le 8 juillet 2018, ladite embarcation fut interceptée en état de détresse par le Vos Thalassa, un navire battant pavillon italien. Les migrants furent embarqués sur ledit navire. Le capitaine fut contacté par les autorités libyennes qui donnèrent leur disponibilité à prendre en charge les rescapés. A bord du Vos Thalassa certains des migrants, s’étant rendus compte de ce que le navire se dirigeait vers les côtes libyennes, auraient vivement protesté auprès de l’équipage. Le capitaine décida alors de changer de destination et dirigea le navire vers les côtes italiennes, après avoir prévenu les autorités italiennes de l’existence à bord d’une situation de danger.
Le garde-côtes italien Diciotti intervint et embarqua les rescapés le 9 juillet au soir. Les officiers des douanes et des officiers de police auditionnèrent le capitaine et l’équipage du Vos Thalassa dans le but d’élucider les faits. Ceux-ci affirmèrent avoir été agressés et menacés de mort par certains des migrants révoltés, parmi lesquels deux hommes avaient eu le rôle de chefs. Les migrants furent également auditionnés. Les officiers de police identifièrent les deux requérants, désignés avec les numéros 27 et 40, comme étant les meneurs de la révolte indiqués par les témoins. Le 10 juillet 2018, un tweet fut posté sur le profil twitter du ministre des Transports. Il était ainsi rédigé : « Fier de la garde côtière italienne qui a embarqué soixante migrants qui mettaient en danger la vie de l’équipage du Von Thalassa.
Maintenant en avant avec l’enquête pour punir les fauteurs de troubles. » Le même jour, un tweet fut publié sur le compte du ministre de l’Intérieur. Il y figurait la liste des douze nationalités des migrants embarqués sur le Diciotti , suivie de la phrase suivante : « Les deux fauteurs de troubles sont un ghanéen et un soudanais. Lequel de ces pays est une zone de guerre ? » Le 11 juillet 2018, le ministre de l’Intérieur publia le post suivant : « Avant d’autoriser le débarquement, j’attends de connaître les noms, prénoms et nationalités des responsables des violences, qui devront descendre menottés du navire Diciotti. » Plusieurs articles de presse datés des 11 et 12 juillet 2018 se référèrent au contenu des tweets précités et firent état notamment du refus du ministère de l’Intérieur d’autoriser le débarquement des migrants sur le territoire italien.
Le ministre de l’Intérieur déclara notamment à la presse : « Je n’autoriserai le débarquement des migrants tant que je n’aurai pas eu la garantie que les délinquants, qui ne sont pas des réfugiés, n’iront pas à l’hôtel mais en prison, avant d’être renvoyés dans leurs pays. » Le 14 juillet 2018, le parquet de Trapani ordonna la mise sous écrou ( fermo ) des requérants, soupçonnés d’avoir commis le délit de violences et menaces à l’encontre de fonctionnaires publics (article 336 du code pénal) et d’avoir agi dans le but de permettre l’entrée illégale de plusieurs personnes sur le territoire italien (article 12 du décret législatif n o 286 de 1998). Aucun autre migrant ne fut mis en cause dans la procédure.
Le 17 juillet, le juge des investigations préliminaires (GIP) valida l’ordre du parquet et décida la mise en détention provisoire des requérants. Le 25 juillet, les requérants furent entendus par le GIP dans le cadre d’une audience ad hoc . Le 18 décembre 2018, à la demande du parquet, le juge des investigations préliminaires adopta la procédure dite de « procès immédiat » ( giudizio immediato ). Par un jugement du 23 mai 2019, le GIP acquitta les requérants, affirmant notamment que ceux-ci avaient agi dans le but d’éviter le risque d’être livrés aux autorités libyennes et afin de voir reconnu leur droit à être conduits dans un pays sûr. Par un jugement du 3 juin 2020, la cour d’appel de Palerme renversa ledit jugement et condamna les requérants pour les faits reprochés.
La procédure est actuellement pendante devant la Cour de cassation. La requête concerne les déclarations publiées sur les réseaux sociaux par les ministres italiens des Transports et de l’Intérieur et les déclarations à la presse de ce dernier. Selon les requérants, lesdites déclarations, provenant de hauts fonctionnaires publics et rendues dans une phase très précoce de la procédure pénale, auraient enfreint le principe de présomption d’innocence garanti par l’article 6 § 2 de la Convention.
1. La présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention a-t-elle été respectée en l’espèce ? En particulier, les propos du ministre de l’Intérieur suivants : « les deux fauteurs de troubles sont un ghanéen et un soudanais » et « je n’autoriserai le débarquement des migrants tant que je n’aurai pas eu la garantie que les délinquants, qui ne sont pas des réfugiés, n’iront pas à l’hôtel mais en prison, avant d’être renvoyés dans leurs pays », ont-ils porté atteinte à la présomption d’innocence (entre autres, Allenet de Ribemont c. France , 10 février 1995, § 35, série A n o 308 ; Y.B.
et autres c. Turquie , n os 48173/99 et 48319/99, § 43, 28 octobre 2004) ? Les requérants étaient-ils soupçonnés d’avoir commis une infraction pénale lors de la publication des propos mis en cause (voir Stirmanov c. Russie , n o 31816/08, §§ 37 et 38, 29 janvier 2019) ? Les requérants étaient-ils suffisamment identifiables par les déclarations litigieuses, compte tenu également du fait qu’ils ont été les seuls impliqués dans la procédure pénale en cause (voir, mutatis mutandis , Konstas , précité, §§ 39-40) ? 2. Les requérants ont-ils épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention ? En particulier, les requérants avaient-ils à leur disposition un recours, civil et/ou pénal, par lequel ils auraient pu invoquer de manière effective le droit à la présomption d’innocence dont ils se prévalent aujourd’hui devant la Cour (voir Konstas c. Grèce , n o 53466/07, § 29, 24 mai 2011 ; Marchiani c. France (déc.), n o 30392/03, CEDH 2008 (extraits) ; Gutsanovi c. Bulgarie , n o 34529/10, §§ 172-180, CEDH 2013 (extraits)) ? Dans l’affirmative, le Gouvernement est invité à produire des exemples de jurisprudence interne prouvant l’effectivité de la voie de recours en question à la lumière des critères qui se dégagent de la jurisprudence de la Cour en la matière (voir jurisprudence précitée).