2ra-113/26 — Constatarea încalcarii dreptului la examinarea cauzei in termen rezonabil, repararea prejudiciului moral

La 6 august 2024, Ion Cebotari a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, solicitând constatarea încălcării dreptului la examinarea cauzei penale nr. 2015448053 într-un termen rezonabil, precum și repararea prejudiciului moral pretins cauzat prin această încălcare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 10 august 2015, a sesizat Inspectoratul de Poliție Ialoveni cu privire la faptul că, în perioada 9–10 august 2015, persoane necunoscute, forțând fereastra, au pătruns în casa sa din xxxx, de unde au sustras un safeu metalic în care se aflau 163 000 lei, 19 000 euro, 2 000 dolari SUA, o armă de vânătoare, o brățară din aur și un telefon mobil, cauzându- i un prejudiciu material în valoare totală de 616 634,10 lei. Ca urmare, prin ordonanța procurorului adjunct al Procuraturii raionului Ialoveni, Igor Eșanu, a fost pornită urmărirea penală în temeiul art. 186 alin. (5) din Codul penal, investigațiile fiind atribuite organului de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ialoveni.

Reclamantul a susținut că, pe parcursul urmăririi penale, a formulat în repetate rânduri plângeri și demersuri către organele de urmărire penală și procurori, semnalând tergiversarea investigațiilor, indicând versiuni concrete ce urmau a fi verificate și solicitând efectuarea unor acțiuni procesuale suplimentare, inclusiv verificarea unor autovehicule observate în apropierea locului comiterii infracțiunii, identificarea persoanelor implicate și valorificarea informațiilor operative existente.

Potrivit reclamantului, plângerile formulate au fost respinse, autoritățile limitându-se la a comunica că investigațiile continuă, fără a întreprinde măsurile necesare pentru administrarea completă și obiectivă a probelor. De asemenea, acesta a solicitat Procurorului General retragerea cauzei de la organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ialoveni și transmiterea acesteia unui alt organ competent, invocând lipsa de eficiență a investigațiilor și tergiversarea examinării cauzei. Deși cererea de strămutare a fost respinsă, procurorul ierarhic superior a 1 formulat indicații obligatorii privind efectuarea acțiunilor procesuale necesare și finalizarea urmăririi penale într-un termen rezonabil.

Ulterior, cauza penală a fost retrasă din gestiunea Inspectoratului de Poliție Ialoveni și transmisă altor organe de urmărire penală, însă investigațiile au continuat cu aceleași deficiențe. Acesta a invocat că existau informații operative privind posibila localizare a bunurilor sustrase și identitatea unor persoane suspecte, însă organul de urmărire penală nu a verificat sursa acestor informații și nu a întreprins acțiunile necesare pentru confirmarea sau infirmarea lor.

Totodată, reclamantul a menționat că urmărirea penală a fost suspendată în repetate rânduri pe motivul neidentificării persoanei care putea fi pusă sub învinuire, iar ordonanțele de suspendare au fost contestate atât pe cale ierarhică, cât și în fața instanțelor de judecată. Prin încheierile judecătorești din 14 aprilie 2017 și 8 februarie 2019 au fost constatate multiple omisiuni ale organului de urmărire penală, fiind declarate nule ordonanțele de suspendare și dispusă reluarea urmăririi penale, cu obligația verificării tuturor versiunilor indicate de partea vătămată, identificării și audierii martorilor relevanți, examinării imaginilor video din zona comiterii infracțiunii, valorificării raportului de analiză întocmit de Centrul de Analiză a Informațiilor al INI și efectuării tuturor acțiunilor procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cauzei.

În pofida indicațiilor obligatorii formulate atât de instanțele de judecată, cât și de procurorii ierarhic superiori, organul de urmărire penală nu a executat în mod efectiv obligațiile stabilite. Prin ordonanțele din 31 mai 2021 și 29 iulie 2022, urmărirea penală a fost din nou suspendată pe motivul neidentificării persoanei care putea fi pusă sub învinuire. Ambele ordonanțe au fost ulterior anulate, la 7 iulie 2021 și, respectiv, la 7 septembrie 2022, de procurorii ierarhic superiori, care au constatat că investigațiile au fost efectuate incomplet, cu omisiunea unor acțiuni procesuale esențiale și fără valorificarea tuturor probelor și versiunilor relevante pentru elucidarea cauzei, dispunând reluarea urmăririi penale și continuarea investigațiilor.

Reclamantul a susținut că organul de urmărire penală nu a verificat toate versiunile relevante, nu a administrat integral probele disponibile, nu a valorificat în timp util informațiile operative și nici datele rezultate din analiza comunicațiilor telefonice, astfel încât, odată cu trecerea timpului, anumite mijloace de probă au devenit imposibil de obținut. Totodată, acesta a invocat existența unor nereguli la examinarea safeului recuperat, susținând că procesul-verbal de cercetare a fost completat ulterior cu mențiuni privind ridicarea unor urme papilare, ceea ce ar demonstra grave deficiențe în administrarea probelor.

Toate aceste omisiuni și inacțiuni au determinat imposibilitatea identificării autorilor infracțiunii și recuperării prejudiciului material cauzat, iar cauza penală 2 se află pe rolul organelor de urmărire penală de aproximativ zece ani, fără adoptarea unei soluții definitive.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 din Codul de procedură penală, art. 192 din Codul de procedură civilă și dispozițiile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, susținând că durata excesivă a urmăririi penale, inacțiunea autorităților și omisiunea de a întreprinde toate măsurile necesare pentru investigarea eficientă a cauzei constituie o încălcare a dreptului său la examinarea cauzei într-un termen rezonabil.

Reclamantul a susținut că tergiversarea investigațiilor i-a provocat o stare permanentă de frustrare, insecuritate și neîncredere în autoritățile statului, precum și imposibilitatea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune, apreciind prejudiciul moral suferit la suma de 1 000 000 lei.

Reclamantul a solicitat constatarea încălcării dreptului său la examinarea cauzei penale nr. 2015448053 într-un termen rezonabil, constatarea existenței prejudiciului moral cauzat prin această încălcare, încasarea din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanțelor, a sumei de 1 000 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că urmărirea penală în cauza nr. 2015448053 a fost pornită la 10 august 2015 de către organul de urmărire 3 penală al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, în temeiul bănuielii rezonabile privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (5) din Codul penal.

Instanța a constatat că urmărirea penală a fost inițiată ca urmare a sustragerii bunurilor reclamantului din locuința sa din satul xxxx, prin care i-a fost cauzat un prejudiciu material în valoare de 616 634,10 lei.

Instanța de apel a reținut că, pe parcursul urmăririi penale, organele competente au întreprins numeroase acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, inclusiv cercetări la fața locului, audieri, percheziții, expertize, ridicări de obiecte și informații de la operatorii de telefonie mobilă, în vederea identificării făptuitorilor și administrării probelor.

Instanța de apel a constatat că, la 2 octombrie 2015, în urma cercetării efectuate într-un lan de porumb de la marginea xxxx, a fost depistat safeul sustras, precum și o parte din bunurile aflate în interiorul acestuia, cu excepția mijloacelor bănești, a telefonului mobil și a altor bunuri. Ulterior, la 17 martie 2016, în urma unei percheziții efectuate la domiciliul Tamarei Roznerița, a fost ridicat telefonul mobil sustras, acesta fiind examinat în cadrul urmăririi penale. Totodată, prin ordonanța din 13 aprilie 2016, persoana recunoscută anterior în calitate de bănuit a fost scoasă de sub urmărire penală, întrucât participarea sa la comiterea infracțiunii nu a fost probată.

Ulterior, prin ordonanța Procurorului General interimar din 15 iunie 2016, cauza penală a fost retrasă din gestiunea organului de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ialoveni și transmisă organului de urmărire penală al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Instanța de apel a mai reținut că urmărirea penală a fost suspendată în repetate rânduri prin ordonanțele din 29 decembrie 2016, 30 martie 2018, 31 mai 2021 și 29 iulie 2022, pe motivul neidentificării persoanei care putea fi pusă sub învinuire, iar aceste ordonanțe au fost ulterior anulate prin încheierea judecătorului de instrucție din 14 aprilie 2017 și 8 februarie 2019, precum și prin ordonanțele procurorilor ierarhic superiori din 7 iulie 2021 și 7 septembrie 2022, fiind dispusă, de fiecare dată, reluarea urmăririi penale și continuarea investigațiilor.

Referitor la aplicabilitatea art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de apel a reținut că reclamantul a avut exclusiv calitatea de parte vătămată și nu a formulat o acțiune civilă în cadrul procesului penal, astfel încât nu a fost demonstrată existența unei legături directe între procedura penală și soluționarea unui drept cu caracter civil, necesară pentru aplicabilitatea acestei dispoziții. 4

Totodată, instanța de apel a apreciat că materialele cauzei relevă desfășurarea unei activități procesuale continue, concretizată prin numeroase acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, fără a putea fi reținută o lipsă totală de diligență din partea autorităților. De asemenea, complexitatea cauzei și imposibilitatea identificării făptuitorilor nu permit concluzia că a fost încălcat dreptul reclamantului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil.

Cu referire la prejudiciul moral pretins, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a demonstrat existența unui raport de cauzalitate direct între durata urmăririi penale și prejudiciul invocat, astfel încât, în lipsa constatării încălcării dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 pentru acordarea unei satisfacții echitabile.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că hotărârea primei instanțe este legală și întemeiată, argumentele invocate în apel nefiind de natură să justifice modificarea soluției pronunțate.

În susținerea recursului, recurentul a invocat temeiul prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, susținând că hotărârile instanțelor inferioare sunt rezultatul unei interpretări și aplicări eronate a normelor de drept material și procedural, întemeindu-se pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor administrate.

Recurentul a susținut că instanțele inferioare au interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, ignorând jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Supreme de Justiție referitoare la dreptul victimei unei infracțiuni de a invoca încălcarea termenului rezonabil atunci când durata excesivă a urmăririi penale afectează posibilitatea valorificării drepturilor sale patrimoniale. Totodată, a susținut că instanțele s-au limitat la o apreciere formală a numărului acțiunilor de urmărire penală întreprinse, fără a analiza eficiența și caracterul efectiv al acestora, ignorând omisiunea autorităților de a verifica versiunile esențiale ale cauzei și de a utiliza toate mijloacele disponibile pentru identificarea făptuitorilor și recuperarea prejudiciului.

Recurentul a mai invocat că instanțele au acordat o importanță excesivă împrejurării că nu a formulat o acțiune civilă în cadrul procesului penal, deși pe 5 parcursul urmăririi penale a urmărit constant identificarea autorilor infracțiunii și recuperarea prejudiciului cauzat prin aceasta. Această împrejurare nu poate constitui un impediment pentru constatarea încălcării dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil și pentru acordarea unei reparații în condițiile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă. 6

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare substanțială.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Or, dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Completul de judecată aderă la concluziile instanței de apel, care a examinat cauza prin raportare la condițiile de incidență a Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 și a art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de apel a reținut că reclamantul a avut exclusiv calitatea de parte vătămată în procesul penal, fără a formula o acțiune civilă în cadrul acestuia, astfel încât nu a fost demonstrată existența unei legături directe între procedura penală și soluționarea unui drept cu caracter civil. Totodată, s-a constatat că organele de urmărire penală au desfășurat o activitate procesuală continuă, concretizată în efectuarea unor numeroase acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, fără a putea fi reținută o lipsă totală de diligență din partea autorităților.

Criticile recurentului privind caracterul ineficient al urmăririi penale exprimă, în esență, un dezacord cu aprecierea probelor efectuată de instanța de apel. Or, aceasta a analizat în mod expres activitatea desfășurată de organele de urmărire penală, suspendările și reluările succesive ale urmăririi penale, verificarea mai multor versiuni de investigare, precum și complexitatea cauzei, motivând concluzia că simpla durată a urmăririi penale nu este suficientă, prin ea însăși, 7 pentru a atrage constatarea încălcării dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil.

În aceste condiții, raționamentul instanței de apel este coerent și suficient pentru a susține soluția de respingere a acțiunii. În lipsa constatării încălcării dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil, instanța de apel a apreciat în mod întemeiat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 pentru acordarea unei satisfacții echitabile cu titlu de prejudiciu moral. Argumentele invocate în recurs nu relevă elemente care să justifice îndepărtarea de la concluziile instanței de apel.

În aceste împrejurări, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că instanța de apel a examinat complet raportul juridic dedus judecății, a stabilit corect circumstanțele relevante ale cauzei și a aplicat în mod corespunzător normele de drept incidente.

Drept urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Ion Cebotari, reprezentat de avocatul Mihail Gofman, ca fiind vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Ion Cebotari, reprezentat de avocatul Mihail Gofman. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 8