2ra-42/24 — Repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale oraganului de urmărire penală, procuratura și instanțelor judecătorești

La 08 octombrie 2021, Mircea Plăcintă, reprezentat de avocatul Gheorghe Ionaş, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova, solicitând încasarea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti în mărime de 1.000.000 de lei, a cheltuielilor de asistenţă juridică suportate în cauza penală în mărime de 32.000 de lei, a cheltuielilor de transport în mărime de 6.018 lei, a sumei de 7.000 de lei, achitată pentru efectuarea expertizei extrajudiciare psihologice şi a sumei de 310 de lei, cu titlu de cheltuieli pentru servicii de copiere, încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în prezenta cauză în mărime de 5.000 de lei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că la 12 decembrie 2008 Î.M.M.R. „Rocaro” S.R.L. a depus plângere la Comisariatul de Poliţie Ştefan Vodă referitor la faptul sustragerii a 1855 m de ţeavă, în valoare de 192 481,80 de lei, în care a fost vizat ca fiind implicat. Pe acest fapt, a fost audiat la examinarea materialului de către reprezentantul Comisariatului de Poliţie Ştefan Vodă. Iar la 15 aprilie 2009, de către procurorul în Procuratura raionului Ştefan Vodă a fost emisă ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, care a fost anulată prin ordonanţa procurorului raionului Ştefan Vodă din 11 noiembrie 2009 şi a fost începută urmărirea penală în baza art. xxxxx din Codul penal.

Reclamantul a precizat că la 27 iulie 2010 a traversat frontiera de stat a Republicii Moldova şi a plecat pe o perioadă nedeterminată în străinătate.

La 11 octombrie 2010, procurorul în Procuratura raionului Ştefan Vodă a emis în privinţa lui Mircea Plăcintă ordonanţa de punere sub învinuire privind comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal. Totodată, în lipsa unor citări/înştiinţări cu privire la necesitatea prezentării şi aducerii la cunoștință a învinuirii, la 11 octombrie 2010 s-a emis ordonanţa de căutare şi reţinere a învinuitului Mircea Plăcintă. 1

Reclamantul a declarat că la 11 decembrie 2010, în momentul ridicării pașaportului străin, a fost reţinut şi ulterior a fost întocmit procesul-verbal de reţinere de către ofiţerul de urmărire penală al SUP CPR Ştefan Vodă, în aceeaşi zi fiindu-i înaintată învinuirea şi audiat în calitate de învinuit. Tot la 11 decembrie 2010, procurorul în Procuratura raionului Ştefan Vodă a dispus eliberarea sa, pe motiv că organul de urmărire penală nu a prezentat probe verosimile ce ar demonstra eschivarea intenționată de la organele de drept. Urmărirea penală a fost începută la 15 aprilie 2009 şi a durat până la 06 septembrie 2013, circa 4 ani şi 5 luni, perioadă în care reclamantului i-a fost solicitat de nenumărate ori să fie prezent pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală cu participarea sa.

De asemenea, a afirmat că, la 11 septembrie 2013, cauza penală în privinţa sa a parvenit în Judecătoria Ştefan Vodă, pe rolul căreia s-a aflat până la 07 iunie 2016, perioadă în care au fost stabilite 26 de şedinţe de judecată, la care era obligat să se prezinte, deplasându-se de fiecare dată din mun. Chişinău. Prin sentinţa din 07 iunie 2016 a Judecătoriei Ştefan Vodă a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Acţiunea civilă înaintată de „Rocaro” S.R.L. a fost admisă integral şi s-a încasat din contul său în beneficiul acesteia prejudiciul material în sumă de 192.481, 80 de lei.

Prin decizia din 06 decembrie 2016 a Curţii de Apel Chişinău (pronunţată integral la 20 decembrie 2016) a fost respins ca fiind nefondat apelul inculpatului Mircea Plăcintă şi apelul suplimentar al apărătorului Gheorghe Ionaş, în interesele inculpatului, cu menţinerea sentinţei fără modificări. După pronunţarea deciziei Curţii de Apel Chişinău privind punerea în executare a pedepsei de 9 ani de închisoare, reclamantul a susţinut că a fost nevoit să părăsească domiciliul din Republica Moldova şi a plecatîn România.

Prin decizia din 08 august 2017 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul declarat de avocatul Gheorghe Ionaş, în numele inculpatului, a fost casată decizia din 06 decembrie 2016 a Curţii de Apel Chişinău, fiind dispusă rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată.

La 11 septembrie 2017 cauza penală a fost înregistrată la Curtea de Apel Chişinău, fiind stabilite 14 şedinţe de judecată, la care s-a prezentat regulat, fiind obligat să se deplaseze în toate cazurile din Romania, unde era angajat oficial în câmpul muncii.

Prin decizia din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Chişinău a fost admisă cererea de apel depusă de Mircea Plăcintă şi de către avocat în interesele acestuia, a fost casată integral sentinţa din 07 iunie 2016 2 Judecătoriei Ştefan Vodă şi a fost achitat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal din lipsa elementelor componenței de infracţiune.

Prin decizia din 13 noiembrie 2018 a Curţii Supreme de Justiţie (pronunţată integral la 11 decembrie 2018) au fost respinse ca fiind inadmisibile recursurile ordinare declarate de procuror şi reprezentantul parții vătămate „Rocaro” S.R.L. împotriva deciziei din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Chişinău.

Reclamantul prin prisma prevederilor art. 13 din CEDO, art. 53 alin.(2) din Constituţie, art. 2, art. 6 alin. (1), lit. (a), art. 3 alin. (1), lit. (a), (b) din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 (în continuare Legea nr.1545/1998), art. 2007 alin. (1) din Codul civil, a invocat că a fost deferit justiţiei pentru o faptă care nu a comis-o, fiind declarat nevinovat prin decizia din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Chişinău şi irevocabil prin decizia instanţei de recurs din 13 noiembrie 2018. Astfel, a considerat că este în drept să pretindă din contul statului Republica Moldova repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi instanţelor judecătoreşti. Acţiunile organelor de urmărire penale şi ale instanţelor judecătoreşti de condamnare, în sensul legii se consideră ilicite în sine. Caracterul lor ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată. Astfel, în temeiul dispoziţiilor legale citate, intervine obligaţia generală a statului de a repara persoanelor fizice prejudiciul moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Cu referire la cuantumul prejudiciului moral cauzat prin tragerea ilegală la răspunderea penală, reclamantul a menţionat că urmează să se ţină cont de prevederile art. 11 din Legea nr.1545/1998. Astfel, în cauza penală dedusă justiţiei a fost învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute la art. xxxxx din Codul penal, care conform art. 16 al aceluiași cod reprezintă o infracţiune deosebit de gravă, care prevede în exclusivitate o pedeapsă sub formă de închisoare de la 8 la 15 ani. Din constatările deciziei instanţei de apel privind achitarea sa, menţinute de instanţa de recurs, se atestă încălcările comise de organul de urmărire penală în ceea ce vizează învinuirea adusă, fiind una incertă, întrucât partea acuzării nu a specificat şi nu a probat timpul în care s-ar fi comis fapta de delapidare, lipsa laturii obiective, subiectul special şi obiectul material. Totodată, prima instanţă prin sentinţa din 07 iunie 2016 şi instanţa de apel prin decizia din 06 decembrie 2016 au dispus condamnarea sa ilegală la o pedeapsă de 9 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. 3

În contextul jurisprudenței CtEDO, reclamantul a afirmat că unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral, este criteriul echităţii. Modul de acordare a satisfacţiei echitabile, trebuie determinat în raport cu prejudiciul moral suferit, gravitatea acestuia, importanța şi consecințele pentru victimă. Din circumstanţele cauzei penale rezultă că a fost pornit în privinţa sa de către organul de urmărire un proces penal pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, infracţiune deosebit de gravă care prevede în exclusivitate o pedeapsă sub formă de închisoare (de la 8 la 15 ani); o perioadă îndelungată a fost învinuit de comiterea unei infracţiuni de delapidare, pe care de fapt nu a comis-o; până la aducerea la cunoştinţă a învinuirii a fost reţinut de către organele de poliţie, după înaintarea învinuirii a fost audiat în calitate de învinuit, o perioadă îndelungată a participat în şedinţele de judecată sub presiunea executării unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani de zile iar ulterior punerii în executare a pedepsei de 9 ani închisoare a fost nevoit să părăsească Republica Moldova şi să locuiască în altă ţară sub presiunea arestării din cauza anunţării sale în căutare, fiind astfel nevoit să evite locurile publice şi să se ascundă în permanenţă, procesul său penal la faza urmăririi penale şi judecării cauzei a durat aproximativ 10 ani de zile, fiind obligat să se prezinte la solicitările organului de urmărire penală şi la 40 de şedinţe de judecată din instanţele de fond şi apel.

Reclamantul, în legătură cu evaluarea prejudiciului moral suferit şi consecinţele procesului penal asupra lui, a solicitat efectuarea unui raport de expertiză extrajudiciară psihologică. Conform raportului de expertiză extrajudiciară nr. 18 din 22 martie 2021 s-a constatat că: în urma aprecierii rezultatelor examinărilor efectuate, expertul a ajuns la concluzia că lui Mircea Plăcintă ca urmare a procesului judiciar penal, derulat în privinţa sa pe capătul de acuzare în temeiul prevederilor at. xxxxx din Codul penal, i-a fost grav afectată integritatea psihică și fizică; i-a fost lezat direct întregul său sistem de valori; i-a fost condiţionată dezvoltarea unui spectru larg de suferinţe psihice ca: xxxxx, aceste simptome întinzându-se pe parcursul a mai multor luni, unele din ele găsindu-şi ecou până în prezent ca: xxxxx. De asemenea expertul a stabilit că este o persoană raţională, ce prezintă dezvoltare intelectuală înaltă, este rigid, întâmpină dificultăţi în stabilirea contactelor personale, neimpulsiv, orientat spre realitate, echilibrat, cu tendinţa spre independenţă, neconflictuos şi neagresiv, neautoritar, comunicabil, conştient, perseverent, moralist, cu bun simt, responsabil cu simţul datoriei dezvoltat, nu este viclean, sensibil, repede se dezechilibrează în situaţii de constrângere emoţională, firesc, sentimental, sincer, ceea ce îl caracterizează ca personalitate xxxxx. La fel, expertul a ajuns la concluzia că suferinţele psihice şi fizice suportate de către expertizatul Mircea Plăcintă sunt în strânsă legătură cauzală cu cercetarea sa penală, derulată urmare a plângerii depuse de administratorul ,,Rocaro” S.R.L. Expertul a stabilit că 4 aceste daune morale suportate de expertizat îşi au ecou până în prezent, având în vedere prezenţa disconfortului emoţional pe care îl resimte de fiecare data când revine în Republica Moldova, sentimentul de insecuritate pe care îl resimte aflându-se în Republica Moldova şi reactualizarea traumei de fiecare data când revine acasă de peste hotare. Severitatea şocului emoţional pe care l-a suportat expertizatul Mircea Plăcintă se mai atestă şi prin depistarea tulburării de stres posttraumatic. De asemenea, în rezultatul evenimentului psihotraumatizant - cercetarea sa penală derulată pe parcursul a 10 ani, soldată cu învinuirea sa în comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, urmată de achitare, reclamantul a dezvoltat suferinţe psihice și fizice. Reieşind din acestea, precum şi din particularitățile sale individuale-psihologice şi sistemul de valori, care a fost în totalitate lezat urmare a acţiunilor de urmărire penală şi anchetă judiciară soldată cu condamnarea sa şi apoi cu achitarea sa peste doi ani, prejudiciu moral suportat este de grad înalt, (emoţii de intensitate înaltă, ce se prelungesc în timp, depăşesc indicatorul temporal şi scad efectivitatea activităţilor ce temporar lezează adaptarea psihofiziologică şi social psihologică a persoanei). Din cumulul tuturor argumentelor indicate se atestă că pe parcursul examinării cauzei penale -10 ani şi ulterior a suportat un prejudiciu moral de grad înalt, i-a fost grav afectată integritatea psihică şi fizică, i-a fost lezat direct întregul său sistem de valori, i-a fost condiţionată dezvoltarea unui spectru larg de suferinţe psihice ca: xxxxx precum şi suferinţe fizice: xxxxx, etc.

Reclamantul a indicat că unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echităţii, care exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă şi integrală despăgubire. În temeiul CEDO, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a stabilit că scopul satisfacţiei echitabile este de a repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a evenimentelor contrare Convenţiei (Scozzari şi Giunta împotriva Italiei, 13 iulie 2000, p. 248-250). Atunci când acordă satisfacţia echitabilă, Curtea aplică regula restitutio in integrum, aceasta cere ca compensaţiile cu titlu de prejudiciu moral acordate la nivel naţional pentru violarea Convenţiei să fie comparabile cu cele acordate de CtEDO în cauze similare (hotărârea Ciorap nr. 2 împotriva Moldovei, 2010). În opinia reclamantului, totalitatea acestor circumstanţe, având în vedere principiile compensării echitabile şi rezonabile a prejudiciului moral, suferinţele morale cauzate de perioada îndelungată a desfăşurării procesului penal, gravitatea infracţiunii incriminate, stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani de zile, anunţarea ilegală în căutare, starea de stres, incertitudine şi frustrare cauzate reclamantului un timp îndelungat (10 ani de zile) şi ţinând cont de rezonanţa pe care a avut-o în localitate informaţia despre învinuirea 5 şi condamnarea acestuia în comiterea infracţiunii incriminate şi anunţarea acestuia în căutare, prejudiciul moral cauzat pentru tragerea ilegală la răspundere penală şi stabilirea ilegală a unei pedepse privative de libertate urmează a fi estimat la suma de 1.000.000 de lei.

Reclamantul cu referire la prevederile art. 65 alin. (4) coroborat cu art. 64 alin. (2) pct. 23 şi art. 23 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum și art. 7 lit. e) din Legea nr. 1545/1998, art. 63 alin.(4) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002, criteriile de care urmează a se ţine cont la determinarea cuantumului, precum şi pornind de la practica CtEDO, care relevă că cheltuielile pentru asistenţă juridică trebuie să fie necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime, a afirmat că pentru asistenţa juridică acordată în cauza penală a achitat suma de 32.000 de lei în faza urmăririi penale şi examinării cauzei de către instanţa de fond, conform bonului de plată seria XL nr. 082684 din 24 octombrie 2019 şi actului de primire-predare din 24 octombrie 2019, în baza contractului de asistenţă juridică din 11 decembrie 2010. În opinia reclamantului, cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 32.000 de lei sunt reale, necesare şi se înscriu în limita celor rezonabile, având în vederea complexitatea cauzei penale, durata urmăririi penale, volumul de lucru efectuat de avocat în cadrul urmăririi penale, participarea avocatului în şedinţele de judecată (în prima instanţă).

Totodată, a susţinut că în corespundere cu prevederile art. 7 lit. a) şi g) din Legea nr. 1545/1998, urmează a-i fi compensat salariul şi alte venituri provenite din muncă şi cheltuielile efectuate în legătură cu chemările în organele de urmărire penală, procuratură şi instanţe. Conform proceselor verbale a şedinţelor de judecată din 18 octombrie 2017, 15 noiembrie 2017, 12 decembrie 2017, 27 decembrie 2017, 22 ianuarie 2018, 30 ianuarie 2018, 05 martie 2018, 19 martie 2018, 12 aprilie 2018, a participat la examinarea cauzei sale penale în instanţa de apel. Or, prin decizia din 06 decembrie 2016 a Curţii de Apel Chişinău (pronunţată integral la 20 decembrie 2016) a fost respins apelul inculpatului şi apelul suplimentar al apărătorului, cu menţinerea sentinţei primei instanţe. Astfel, a fost pusă în executare pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani. Imediat după pronunţarea deciziei ilegale de condamnare, a fost nevoit la 07 decembrie 2016, ora 23:26 să părăsească familia şi locul de trai, deplasându-se în România.

Reclamantul a fost angajat conform contractului individual de muncă nr. 19 din 03 februarie 2017, în calitate debitator semifabricate la S.R.L. ,,EUROFOAM”, cu sediul în România, iar pentru a se prezenta la şedinţele de judecată din instanţa de apel, se deplasa tur-retur Romania-Republica Moldova. 6

Potrivit ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor cu privire la majorarea tarifelor în transport de călători şi bagaje pe rute regulate nr. 231 din 22 octombrie 2013, tarifele-plafonate în transportul auto de călători pe rute suburbane şi interurbane (pentru un pasager/kilometru) cu mijloc de transport auto constituie 0,46 de lei. Extrasul din sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră din 22 ianuarie 2021 şi biletele de călătorie atestă că reclamantul a ieşit din Republica Moldova la 07 decembrie 2016 (a doua zi de la punerea în executare a pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani). La 18 octombrie 2017, ora 10:56 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 19 octombrie 2017 ora 1:12 din Republica Moldova, prin PCTF Leuşeni, a participat la şedinţa de judecată din 18 octombrie 2017, ora 15.00. La 15 noiembrie 2017, ora 3:09 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 15 noiembrie 2017 ora 23:35 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, a fost prezent la şedinţa de judecată din 15 noiembrie 2017, ora 10.00. La 14 noiembrie 2017 s-a deplasat pe ruta Sibiu-Chişinău şi a achitat pentru serviciile de transport suma de 180 RON (conform cursului oficial pentru ziua respectivă al BNM constituie 793,80 de lei MD) şi retur la aceeași rută Chişinău-Sibiu - suma de 80 RON (conform cursului oficial al BNM constituie 356 de lei MD). La 29 noiembrie 2017, ora 8:11, a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 30 noiembrie 2017 ora 5:07 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, şedinţa de judecată a avut loc la 19 noiembrie 2017, ora 18:34, la care a fost prezent; la 12 decembrie 2017, ora 3:03 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 13 decembrie 2017 ora 0:08 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, a participat la şedinţa de judecată din 12 decembrie 2017, ora 10:00. La 11 decembrie 2017 pentru ruta Sibiu- Chişinău a achitat serviciile de transport în sumă de 80 RON (conform cursului oficial pentru ziua respectivă al BNM constituie 349,60 de lei MD). La 27 decembrie 2017, ora 3:50 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 28 decembrie 2017 ora 0:13 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, a fost prezent la şedinţa de judecată din 27 decembrie 2017, ora 10:03. La 26 decembrie 2017 a circulat cu ruta Braşov-Chişinău, pentru ce a achitat suma de 70 RON (conform cursului oficial pentru ziua respectivă al BNM constituie 306,6 lei MD). La 21 ianuarie 2018, ora 3:01 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 23 ianuarie 2018 ora 0:34 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, pentru a participa la şedinţa de judecată din 22 ianuarie 2018, ora 10:10. La 20 ianuarie 2018 pentru serviciile de transport ruta Sibiu- Chişinău a achitat suma de 100 RON (conform cursului oficial pentru ziua respectivă al BNM constituie 445 de lei MD), iar la 22 ianuarie 2018 pentru ruta Chişinău-Sibiu a achitat pentru transport suma de 395 de lei MD. La 30 ianuarie 2018, ora 3:49 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 31 decembrie 2018 ora 0:13 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, a fost prezent la şedinţa de judecată din 30 ianuarie 2018, ora 14.00. La 29 ianuarie 7 2017 pentru ruta Sibiu-Chişinău a achitat serviciile de transport în sumă de 100 RON (conform cursului oficial pentru ziua respectivă al BNM constituie 446 de lei MD). La 04 martie 2018, ora 3:03 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la data de 06 martie 2018 ora 0:15 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, a participat la şedinţa de judecată din 05 martie 2018, ora 09:13. La 03 martie 2018 pentru transportul pe ruta Sibiu-Chişinău a achitat suma de 100 RON (conform cursului oficial pentru ziua respectivă al BNM constituie 436 de lei MD), iar ulterior la 05 martie 2018 pentru ruta Chişinău- Sibiu a achitat serviciile de transport în sumă de 395 de lei MD). La 18 martie 2018, ora 3:09 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 20 martie 2018, ora 0:44 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, a fost prezent la şedinţa de judecată din 19 martie 2018, ora 13:00. La 17 martie 2018 pentru serviciile de transport pe ruta Sibiu-Chişinău a achitat suma de 100 RON (conform cursului oficial pentru ziua respectivă al BNM constituie 437 de lei MD). La 01 aprilie 2018, ora 3:42 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 03 aprilie 2018 ora 0:13 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, şedinţa de judecată a avut loc la 02 aprilie 2018, ora 17:17. La 31 martie 2018 pentru transportul pe ruta Sibiu-Chişinău a achitat suma de 100 RON (conform cursului oficial pentru ziua respectivă al BNM constituie 435 de lei MD), iar retur la 02 aprilie 2018 pentru ruta Chişinău-Sibiu a achitat serviciile de transport în sumă de 395 de lei MD). La 12 aprilie 2018, ora 3.07 a intrat în Republica Moldova şi a ieşit la 13 aprilie 2018 ora 0:13 din Republica Moldova, prin PCTF Sculeni, fiind prezent la şedinţa de judecată din 12 aprilie 2018, ora 15:54. La 11 aprilie 2018 pentru serviciile de transport pe ruta Sibiu-Chişinău a achitat suma de 100 RON (conform cursului oficial pentru ziua respectivă al BNM constituie 433 de lei MD), iar la 12 aprilie 2018 pentru ruta Chişinău-Sibiu a achitat serviciile de transport în sumă de 395 de lei MD). Prin cumularea tuturor cheltuielilor de transport în legătură cu prezentarea în şedinţele de judecată a instanţei de apel, suma totală constituie 6.018 de lei, care urmează a fi încasată din bugetul de stat.

Reclamantul a mai declarat că pentru înaintarea acestei acţiuni civile, la fel a suportat cheltuieli de asistenţă juridică acordată de avocat în mărime de 5.000 de lei, conform bonului de plată anexat la materialele dosarului. Aceste cheltuieli de asistenţă juridică le consideră rezonabile ca mărime, necesare şi realmente angajate.

La fel, a pretins compensarea cheltuielilor suportate în vederea evaluării şi confirmării pretențiilor de reparare a prejudiciului moral cauzat, or, a încheiat contractul de prestare a serviciilor de expertiză extrajudiciară psihologică nr. 03 din 23 ianuarie 2021, pentru ce a achitat suma de 7.000 de lei, prin bonul de plată seria QL nr. 976460.

Prin hotărârea din 02 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, corectată prin încheierea din 03 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parţial cererea de chemare în judecată depusă de Mircea Plăcintă. S-a încasat de la bugetul de stat al RM, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Mircea Plăcintă suma de 100.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. S-a încasat de la bugetul de stat al RM, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Mircea Plăcintă suma de 45.018 lei, cu titlu de prejudiciu material, cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, constituită din cheltuieli pentru asistenţă juridică (onorarii avocațiale) suportate în dosarul penal în mărime totală de 32.000 de lei, costuri de transport în mărime totală de 6.018 lei şi costuri privind efectuarea expertizei extrajudiciare în mărime de 7.000 de lei. S-a încasat de la bugetul de stat al RM, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Mircea Plăcintă suma de 4.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional părţii admise prin compensarea cheltuielilor pentru asistenţă juridică (onorariu avocaţial). În rest, acţiunea s- a respins ca fiind neîntemeiată.

La 24 februarie 2023, prin intermediul poştei terestre (Vol.I, f.d. 1571) Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 02 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii primei instanţe, emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

La 02 martie 2023, Mircea Plăcintă, reprezentat de avocatul Gheorghe Ionaş, a declarat apel împotriva hotărârii din 02 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea acestuia, casarea parţială a hotărârii, emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii cu privire la încasarea prejudiciului moral în mărime de 1.000.000 de lei şi a sumei de 5.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică.

În susținerea recursului a invocat prevederile art. 432 alin. (1), lit. a), lit.b), lit.e) din Codul de procedură civilă şi în esenţă reiterând cronologic circumstanţele de fapt conform cererii de chemare în judecată, a considerat că suma despăgubirii morale de 100.000 de lei acordată de către instanţa de fond şi instanţa de apel în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală nu este una echitabilă în coraport cu suferinţele psihice suferite. Instanţele judecătoreşti nu au oferit o satisfacţie echitabilă şi nu au respectat obligaţia de a repara integral violarea drepturilor sale. La stabilirea cuantumului prejudiciului moral, nu s-a ţinut cont de hotărârile CtEDO, în cauzele Ciorap c. Moldovei din 20 iulie 2010 şi Grecu c. Moldovei din 30 mai 2017 din care rezultă că: „obiectul şi scopul care stau la baza Convenţiei, aşa cum este prevăzut de articolul 1, este că drepturile şi libertăţile trebuie să fie garantate de către statul contractant, în limitele jurisdicției sale. Este esenţial, pentru mecanismul de protecţie stabilit de Convenţie, ca sistemele naţionale să ofere ele însele despăgubiri pentru încălcarea dispoziţiilor sale, iar Curtea să exercite, în acelaşi timp, un rol de supraveghere sub rezerva principiului subsidiarității (a se vedea A. şi alţii c. Marii Britanii [MC], nr. 3455/05, § 174, ECHR 2009). În speţa, unde Curtea Supremă a examinat litigiul şi a constatat violarea articolului 3 al Convenţiei, Curtea consideră că ar fi justificat să se ajungă la o concluzie contrară numai dacă s-ar constata că instanţa naţională a interpretat sau aplicat greşit principiile legale relevante sau a ajuns la o concluzie care este în mod vădit nerezonabilă (a se vedea, mutatis mutandis, A. şi Alţii, citat anterior, § 174)”. Potrivit hotărârii CtEDO, în cauza Odgon c. Republicii Moldova din 20 octombrie 2016, „Curtea consideră că suma oferită de instanţele naţionale este considerabil mai mică decât minimul general acordat de către aceasta în cauzele în care a stabilit o încălcare a Articolului 8 de către Republica Moldova, chiar şi luând în considerare diferenţele dintre aceste decizii.”

Totodată, a menţionat că la determinarea cuantumului despăgubirilor urmează să se respecte criteriul echităţii, care presupune că despăgubirile 10 pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raţionale şi echitabile, adică trebuie stabilite în aşa fel încât să asigure efectiv o compensare suficientă a prejudiciului moral cauzat, cu menţinerea echilibrului între daunele efectiv pricinuite şi suma acordată. CtEDO a reţinut că partea vătămată urmează să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât acestea să aibă efect compensatoriu şi nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificative pentru victimele acestora. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că scopul satisfacţiei echitabile este de a repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a evenimentelor contrare Convenţiei (Scozzari şi Giunta împotriva Italiei, 13 iulie 2000, p. 248-250). Atunci când acordă satisfacţia echitabilă, Curtea aplică regula restitutio in integrum, aceasta cere ca compensațiile cu titlu de prejudiciu moral acordate la nivel naţional pentru violarea Convenţiei să fie comparabile cu cele acordate de CtEDO în cauze similare (hotărârea Ciorap nr.2 c Moldovei, 2010). Sub aspectul dat, a considerat relevante speţei cauzele CtEDO Ganea c. Moldovei, nr. 2474/06 şi Boicenco C. c. Moldovei, nr. 25688/09, în care reclamanţilor li s-a acordat suma de 6.000 euro pentru detenţie ilegală. În cauza Mătăsaru şi Saviţchi c. Moldovei (nr. 43038/13, 10 iulie 2018), Curtea a notat că sumele acordate la nivel naţional cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit au fost considerabil mai mici decât cele acordate de către Curte în cauze similare şi a făcut referire la cauza Brega şi alţii c. Moldovei (nr. 61485/08, 24 ianuarie 2012), în care unuia dintre reclamanţi i-a fost acordată suma de 10.000 de euro urmare a patru cazuri distincte de încălcare a art.5 şi art. 11 din Convenţie în circumstanţe similare. Prin urmare, instanţele naţionale trebuie să ţină cont de satisfacția echitabilă acordată de către Curte în situaţii similare şi să acorde despăgubiri comensurabile în acest sens pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea art. 5 din Convenţie.

Recurentul a considerat că suma de 100.000 de lei acordată de către instanţa de fond şi instanţa de apel, cu titlul de prejudiciu moral pentru tragerea ilegală la răspundere penală a lui Mircea Plăcintă este vădit disproporțională încălcării constatate şi contravine jurisprudenței unificate a Curţii Supreme de Justiţie şi a CtEDO. În context, a menţionat cauza Manole, în care prin hotărârea din 08 februarie 2023 a Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, şi decizia din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Chişinău, reclamantei i s-a acordat suma de 800.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral pentru tragerea ilegală la răspundere penală, într-o situaţie vădit mai blândă comparativ cu a sa. Însă lui i s-a acordat o sumă mai mică ce nu va duce la despăgubirea deplină. Precedentul judiciar nu constituie un izvor de drept pentru R. Moldova, însă jurisprudenţa CtEDO, cauza Beian c. României, hotărârea din 06 decembrie 2007, s-a indicat că: „divergențele de jurisprudenţa este în sine contrară principului siguranței publice, care este 11 implicită în ansamblul articolelor Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale a statului de drept (Beian vs România, Baranowski vs Polonia). În loc să-şi îndeplinească rolul său, stabilind o practică de urmat, Curtea Supremă de Justiţie a devenit ea însăşi sursa nesiguranţei, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar şi respectiv are loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil.”

De asemenea, adoptarea unor hotărâri diferite în cauze similare constituie o discriminare a persoanelor şi o diferență de tratament între recurent şi celelalte persoane, aflate într-o situaţie similară cu a sa, iar faptul dat constituie o violare a articolului 14 din CEDO. Astfel, suma despăgubirii morale de doar 100.000 de lei acordată de către instanţa de fond şi instanţa de apel în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală, în opinia recurentului, nu este una echitabilă în coraport cu suferinţele psihice suferite. Instanţa judecătorească nu a oferit o satisfacţie echitabilă şi nu a respectat obligaţia de a repara integral violarea drepturilor sale, motive pentru care continuă să fie victima încălcărilor, ceea ce-i oferă dreptul de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru apărarea drepturilor sale.

Cu referire la prevederile art. 82, art. 94 alin.(1) din Codul de procedură civilă, recurentul a afirmat că în legătură cu înaintarea acestei acţiuni a suportat cheltuieli pentru acordarea asistenţei juridice, achitând avocatului suma de 5.000 de lei, conform bonului de plată anexat, iar cheltuielile de asistenţă juridică sunt rezonabile ca mărime, necesare şi realmente angajate.

La 22 ianuarie 2024, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 10 octombrie 2023 a Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii prime instanţe, emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii.

În susţinerea recursului a invocat prevederile art. 432 alin. (1), lit. b) şi e) din Codul de procedură civilă, motivând că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe sunt neîntemeiate şi pasibile casării. Instanţa de apel la adoptarea soluţiei judecătoreşti a aplicat eronat normele de drept material ce ţin de încasarea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Or, pentru aplicabilitatea prevederilor din Legea nr. 1545/1998 necesită a fi întrunite cumulativ, atât circumstanţele prevăzute de art. 6 - dreptul la repararea prejudiciului, cât şi de art. 3 - cazurile de reparare a prejudiciului material şi moral. Prin urmare, normele legale în cauză sunt indisolubile şi nu pot fi aplicate separat. Coroborând norma legală cu situaţia din prezenta speţă, a remarcat că instanţa de fond corect a constatat că în privinţa intimatului/reclamantului Mircea Plăcintă a fost emisă sentinţă de achitare Acest aspect nici nu a fost negat sau contestat. Totuşi, motivarea instanţei de 12 apel precum că reclamantul/intimatul este în drept să solicite compensarea prejudiciului cauzat în conformitate cu prevederile Legii nr.1545/1998, dat fiind faptul că în speţă se întrunesc temeiurile stabilite de art. 3 lit. a) şi lit. c) şi art. 6 lit. b) al Legii nr. 1545/1998, este nefondată şi eronată, în condiţiile în care art.3 alin.(1) din Legea nr. 1545/1998 stabileşte condiţiile când este reparabil prejudiciul, iar din norma enunţată se deduce că nu orice acţiune a organelor de drept şi judecătoreşti atrage răspunderea Statului.

În ceea ce priveşte aplicarea în privinţa intimatului/reclamantului Mircea Plăcintă a măsurilor preventive, recurentul a notat că aplicarea acestor instrumente reprezintă o modalitate legală şi necesară pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, în vederea elucidării tuturor circumstanţelor. În acest sens, organul de urmărire penală a avut obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanţelor invocate în actul de sesizare, de a constata atât circumstanţele care dovedesc vinovăţia, cât şi cele care îl dezvinovățesc, precum şi circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, o eventuală clasare a unei cauzei penale nu trebuie percepută ca un rebut în activitatea organului de urmărire penală, dar ca o activitate normală de examinare a unei cauze penale. Mai mult, potrivit recomandărilor hotărârii nr. 7 din 04 iulie 2005 a Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în procesul urmăririi penale, ordonanţele de recunoaştere în calitate de bănuit şi/sau învinuit sunt nişte procedee legate de desfăşurarea normală a urmăririi penale şi prin sine însăşi nu afectează drepturile sau libertăţile constituţionale ale persoanei, precum şi nici nu sunt pasibile de atacare. Recunoaşterea persoanei în calitate de bănuit şi/sau învinuit este o măsură procesuală prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică în vederea stabilirii adevărului, are un scop legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă cu criminalitatea şi acest scop este proporţional anumitor restricţii care pot avea loc în cadrul desfăşurării urmăririi penale. În această ordine de idei, în vederea invocării Legii nr. 1545/1998, a evidențiat că este important şi necesar să se constate ilegalitatea actului procedural emis de către organul de drept. Respectiv, dacă se demonstrează printr-un act judecătoresc de dispoziţie irevocabil că acţiunile întreprinse de către organul de urmărire penală sunt/au fost ilegale, atunci dreptul la despăgubire apare indiferent de faptul dacă este vinovată sau nu persoana. Or, instanţa de fond, cât şi instanţa de apel urmau să indice expres actul care justifică răspunderea statului. Astfel, în sensul prevederilor enunţate rezultă expres că pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de urmărire penală, sunt necesare unele condiţii speciale, şi anume existenţa faptei ilicite. Or, nu orice acţiune a organelor de urmărire penală şi judecătoreşti atrage răspunderea instantă a Statului. La materialele cauzei nu există niciun act procedural definitiv şi irevocabil al judecătorului de 13 instrucție sau a unui eventual organ ierarhic superior, prin care s-a stabilit ca fiind ilegale acţiunile organului de urmărire penală. Aici a menţionat decizia din 14 mai 2014 a Curţii Supreme de Justiţie, în cauza Cojocaru R. către Ministerul Finanţelor, în care s-a menţionat: „Instanţa de recurs, analizând materialele cauzei, ajunge la concluzia că acţiunile organelor de urmărire penală, în contextul circumstanţelor avute loc, la caz au fost întemeiate şi licite, din care considerente pretenţiile reclamantului nu se încadrează în prevederile Legii nr.1545-XIIl din 25 februarie 1998.”

Recurentul a declarat că instanţa de apel nejustificat şi neîntemeiat a menţinut hotărârea instanţei de fond, în condiţiile în care prezenta acţiune nu întruneşte toate condiţiile de aplicabilitate a Legii nr. 1545/1998. Or, în astfel de situaţii nu există niciun temei legal de a solicita încasarea acestui prejudiciu. Subsecvent, însuşi emiterea sentinţei de achitare consideră a fi un aspect plauzibil, ce prin sine poate constitui o satisfacție echitabilă pentru presupusul prejudiciu pretins. Atât cu referire la instanţa de apel, cât şi instanţei de fond, recurentul a considerat nejustificată încasarea sumei de 100.000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral în beneficiul intimatului. Or, în contextul celor enunţate şi ţinând cont de natura dreptului lezat, de durata desfăşurării urmăririi penale, perioada de valabilitate a măsurii de reprimare, perioada de examinare a cauzei în instanţa de judecată, de statutul intimatului, suma dispusă a fi încasată este exagerată şi inechitabilă suferinţelor invocate ca suportate.

De asemenea, în partea ce ţine de acordarea prejudiciului moral, a reiterat prevederile art. 11 din Legea nr. 1545/1998. Pe durata acţiunilor procesuale şi judecării cauzei penale în instanţa de judecată, intimatului Mircea Plăcintă nu i-au fost încălcate drepturile procesuale, iar la materialele cauzei nu există nicio probă concludentă, pertinentă, utilă şi veridică în confirmarea faptului că actele procedurale emise în privinţa intimatului de către organul de drept sunt calificate ca ilegale. De asemenea, nu a fost demonstrată prin probe elocvente, rezonanța pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei respective, cât şi reputaţia intimatului/reclamantului anterior intentării urmăririi penale şi modificarea acesteia prin raportare la percepţia cetățenilor după data finisării examinării cauzei în instanţa de judecată. Subsecvent, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene, în cauza Petru Roşca vs. Moldova, Curtea a reținut argumentele reclamantului precum că acesta fiind o persoană notorie în oraşul Cahul, a suferit grave atingeri aduse reputaţiei sale în urma reţinerii şi aplicării sacţiunii faţă de acesta. Prin urmare, raportând abordările Curţii Europene citate mai sus cu situaţia din prezenta speţă, a remarcat că reclamantul/intimatul nu a prezentat probe confirmative prin care ar justifica faptul că a avut parte de o reputaţie şi ca urmare a intentării dosarului penal această reputaţie a fost ştirbită. 14

Redând prevederile art. 2037 din Codul civil, recurentul a remarcat că mărimea pagubei morale se bazează pe caracterul şi circumstanţele suferinţelor morale, fizice, cauzate în fiecare caz concret, iar criteriile de evaluare a prejudiciului moral sunt gradul şi caracterul suferinţelor fizice şi psihice manifestat prin intensitatea acestora („durere puternică”, „durere suportabilă”, „durere slabă”, „durere insuportabilă”, etc.).

În temeiul normelor legale enunţate în coroborare cu circumstanţele de fapt ale cauzei, precum şi luând în considerare jurisprudenţa CtEDO, prin care criteriul de stabilire a cuantumului prejudiciului moral va fi în funcţie şi de nivelul de viaţă în statul respectiv (cauza Ernestina Zullo vs Italia), recurentul a considerat că cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit astfel, încât acestea să aibă efect compensatoriu şi nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, partea urmând să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Prin noţiunea de prejudiciu moral se înţeleg suferinţele psihice sau fizice cauzate prin acţiuni sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparţin persoanei din momentul naşterii sau la bunurile dobândite prin lege (viaţa, sănătatea, demnitatea şi reputaţia profesională, inviolabilitatea vieţii personale, secretul de familie şi personal). Potrivit hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.9 din 9 octombrie 2006, cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral, obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferinţe psihice sau fizice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta trebuie să indice de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni/inacţiuni i-au fost cauzate suferinţe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea. Astfel, instanţa eronat a apreciat pertinenţa suferirii unui prejudiciu moral, în cuantum de 100.000 de lei.

Un alt aspect important omis, în opinia recurentului, de ambele instanţe, vizează încasarea eronată a sumei de 32.000 de lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică. În contextul admiterii parţiale a acţiunii, se impunea aplicarea art. 94 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Prin prisma Recomandării Curţii Supreme de Justiţie nr.23 privind unele aspecte ale încasării cheltuielilor de asistenţă juridică, Recomandării Consiliului Uniunii Avocaţilor privind cuantumul onorariilor avocaţilor şi compensarea de către instanţele de judecată a cheltuielilor de asistenţă juridică, aprobată prin decizia nr.2 din 30 martie 2012, precum şi a practicii Curţii Europene, precizăm că la aprecierea cheltuielilor pentru asistenţă juridică urmează a fi constatat şi faptul dacă acestea au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile în cuantum. Cheltuielile pentru asistenţă juridică trebuie să fie necesare, şi rezonabile ca mărime, iar pentru dovada lor este necesară prezentarea copiei de pe facturile de strictă evidenţă, emisă pentru clienţi 15 persoane juridice, lista detaliată a actelor/acţiunilor efectuate de avocat şi timpul aferent acestora. Rapoartele vor conţine o descriere a acţiunilor de asistenţă juridică întreprins de avocat, precum evidenţa timpului de lucru aferent. Pentru determinarea cuantumului compensaţiei acordate, pentru a face o apreciere corectă, instanţa de judecată urmează să ţină cont de complexitatea cauzei, noutatea şi dificultatea întrebărilor juridice ridicate de speţă, aportul avocatului la soluţionarea cauzei, timpul şi munca depusă de avocat, aptitudinile speciale necesare pentru a acorda asistenţa, în ce măsură munca avocatului în cauza respectivă îi limitează capacitatea de a lucra în alte dosare, rezultatul obţinut, restricţiile de timp impuse de client şi de circumstanţele cauzei, natura şi durata relaţiei dintre avocat şi client, experienţa, reputaţia şi abilitatea avocatului, justificarea şi ponderea mijloacelor de apărare utilizate în cauză, suma despăgubirilor pretinse/obţinute în cauză, dar şi alţi factori, la discreţia instanţei. La caz, apreciind complexitatea cauzei şi volumul de muncă depus de reprezentantul intimatului în cadrul cauzei penale, a considerat că cheltuielile de judecată în cuantum de 4.000 de lei reprezintă o sumă nerezonabilă, deoarece litigiul dedus judecăţii nu prezintă un grad înalt de complexitate, existând o jurisprudență bine stabilită cu privire la examinarea unor asemenea litigii, probe noi nu au fost administrate, pe marginea litigiului fiind lucrative doar două ședințe de judecată. O parte în proces nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum mai mare decât realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al acestora.

Cu referire la încasarea prejudiciului material sub formă de cheltuieli de transport în mărime de 6.018 lei, încasat de către instanţa de fond, recurentul a declarat că reclamantul nu a anexat careva bonuri de plată pentru călătorii, limitîndu-se doar a menţiona informaţia cu privire la costul călătoriei şi datele de trecere a frontierei de stat sau cel puţin nu a fost prezentat în copie şi pentru pârât. La fel, a exprimat dezacordul cu încasarea cheltuielilor de efectuare a expertizei extrajudiciare psihologice, deoarece nu a considerat necesară efectuarea acesteia, aceasta fiind efectuată la discreția intimatului, deoarece potrivit art. 11 din Legea nr. 1545/1998, mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege ţinînd cont de anumite criterii prevăzute de acesta. Iar conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 1545/1998, în toate cazurile, instanţa de judecată se va baza pe principiile compensării rezonabile şi echitabile a prejudiciului moral.

Realizând o generalizare a celor expuse şi constatate, recurentul a atenţionat că instanţa de judecată nu trebuie să-şi formeze o idee preconcepută conform căreia presupusa încălcare a unui drept implică în mod obligatoriu şi pertinenţa acţiunii şi, în consecinţă, existenţa unui prejudiciu. Per ansamblu, prin efectuarea unei generalizări, în majoritatea 16 cazurilor, instanţele de judecată la examinarea în fond a litigiilor ce ţin de încasarea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, atribuie în beneficiul reclamanţilor cu titlu de prejudiciu moral sume exorbitante, în mod vădit disproporţionate faţă de realitatea economică şi socială din ţară.

La 23 aprilie 2024 şi la 04 martie 2025 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaţilor şi intervenientului accesoriu copiile recursurilor declarate, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, avizul de recepţie, extrasul din poşta electronică, anexate la materialele dosarului (Vol.II, f.d.21-22,33-34). Din adresa lui Mircea Plăcintă s-a restituit corespondenţa cu menţiunea „nereclamată” (Vol.II,f.d.23).

La 14 mai 2024, Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus referinţă, solicitând admiterea recursului depus de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, pronunţarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii.

Alte referinţe nu au parvenit.

Art. 431 din Codul de procedură civilă: „(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel ţine de competenţa Curţii Supreme de Justiţie. (2) Asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători. (3) Recursul considerat admisibil se examinează într-un complet din 3, 5 sau 9 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. (4) Judecătorii care au examinat admisibilitatea recursului pot participa şi la examinarea recursului în cauză.”

Art. 434 din Codul de procedură civilă: 17 „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „(3) Dacă este considerat admisibil, completul examinează recursul în fond.”

Art. 442 din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art.432. Instanţa invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre. (3) Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor esenţiale invocate în recurs.”

Art. 444 din Codul de procedură civilă: „Recursul considerat admisibil se examinează fără înştiinţarea şi audierea participanţilor la proces, cu excepţia recursului în care se invocă întemeiat art.432 alin.(1) lit.e). Completul poate decide şi în alte cazuri invitarea participanţilor în şedinţă pentru a se pronunţa cu privire la recursul considerat admisibil.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie.”

Art. 445 din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept: e) să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe.”

Art. 53 din Constituția Republicii Moldova: „(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti.”

Art. 1405 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată.”

Art. 2007 din Codul civil, în redacția din 01 martie 2019: „(1) Prejudiciul cauzat persoanei prin acţiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanei responsabile, în următoarele cazuri: a) condamnare ilegală, tragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea.” 18

Art. 1422 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. (2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. (3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale şi în alte cazuri prevăzute de lege.”

Art. 2036 din Codul civil, în redacția din 01 martie 2019: „(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin plata de despăgubiri. (2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. (3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege.”

Art. 1423 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. (2) Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.”

Art. 2037 din Codul civil, în redacția din 01 martie 2019: „(1) Mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie a autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această despăgubire poate aduce satisfacţie echitabilă persoanei vătămate. (2) Caracterul şi gravitatea prejudiciului moral le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, restrîngerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, precum şi statutul social al persoanei vătămate. (3) La determinarea despăgubirii, instanţa de judecată va tinde să acorde o despăgubire care, pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea acordată în mod obişnuit în împrejurări similare şi, pe de altă parte, ia în cont particularităţile cazului.” 19

Art. 1 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 (în continuare Legea nr.1545/1998): „Prezenta lege constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul şi condiţiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale şi contravenţionale de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti.”

Art. 2 din Legea nr. 1545/1998: „acțiuni ilicite - acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţii, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau contravenţionale (infracţiuni).”

Art. 3 din Legea nr. 1545/1998: „(1) În conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală; b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul comunităţii; c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice; (2) Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţie de răspundere din organele de urmărire penală, din procuratură şi din instanţele judecătoreşti.”

Art. 6 din Legea nr. 1545/1998: „Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul: a) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare; b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare.”

Art. 7 din Legea nr. 1545/1998: „În cazurile menţionate la art.3, persoanei fizice sau juridice i se compensează sau i se restituie: d) amenzile percepute ca urmare a executării sentinţei judiciare şi cheltuielile de judecată suportate de persoana fizică în legătură cu acţiunile ilicite; e) sumele plătite de ea pentru asistenţa juridică; g) cheltuielile efectuate în legătură cu chemările în organul de urmărire penală, organul procuraturii sau în instanţa judecătorească.” 20

Art. 10 din Legea nr. 1545/1998: „Dreptul persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea şi în modul stabilite de prezenta lege apare în cazurile specificate la art.6.”

Art. 11 din Legea nr. 1545/1998: „(1) Mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege. Mărimea concretă a compensaţiei se determină luîndu-se în considerare: a) gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită persoana respectivă; b) caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea cauzei penale în instanţa de judecată; c) rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei; d) durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată; e) natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori al persoanei; f) suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice; g) măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate; h) durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie. (2) Instanţa de judecată va determina mărimea compensaţiei şi în baza criteriilor specificate la art.219 alin.(4) din Codul de procedură penală. (3) În toate cazurile, instanţa de judecată se va baza pe principiile compensării rezonabile şi echitabile a prejudiciului moral.”

Art. 13 din Legea nr. 1545/1998: „(1) Repararea prejudiciului specificat la art.7 lit.a), c)-g) şi în capitolul III se efectuează din contul bugetului de stat, iar în cazul cînd prejudiciul a fost cauzat de organul de urmărire penală întreţinut din bugetul local - din contul acestui buget.”

Art. 219 din Codul de procedură penală: „La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral, instanţa de judecată ia în considerare suferinţele fizice ale victimei, gravitatea şi persistenţa suferinţelor psihice, inclusiv legate de incapacitatea de a se apăra pe sine ori alte persoane, prejudiciul agrement sau estetic, pierderea speranţei în viaţă, pierderea onoarei prin defăimare, suferinţele psihice provocate de decesul rudelor apropiate etc.”

Art. 82 din Codul de procedură civilă: „Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat, taxa de timbru şi cheltuielile de judecare a cauzei.”

Art. 90 din Codul de procedură civilă: „Din cheltuielile de judecare a cauzei fac parte: g) cheltuielile de efectuare a expertizei.”

Art. 94 din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.” 21

Art. 96 din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile. (11) Cheltuielile menţionate la alin.(1) se compensează părţii care a avut cîştig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat.”

Prin prisma art. 444 din Codul de procedură civilă examinarea cauzei civile în ordine de recurs s-a realizat în lipsa participanţilor la proces, întrucât Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie a considerat inoportună invitarea acestora, din motiv că argumentele expuse în cererile de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite verificarea legalității hotărârilor atacate.

Curtea Europeană a relevat că efectul articolului 6 § 1 este, inter alia, de a impune unei instanţe obligaţia de a efectua o examinare adecvată a argumentelor şi probelor aduse de către părţi (a se vedea Perez v. Franţa [GC], nr. 47287/99, § 80, ECHR 2004-I). O parte indispensabilă a acestei obligaţii a instanţelor judecătoreşti este datoria lor de a-şi motiva hotărârile (a se vedea, printre altele, Hirvisaari v. Finlanda, nr. 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001).

Instanța de recurs reiterează că prin cererea de chemare în judecată depusă împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient 22 accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova, reclamantul a solicitat încasarea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti în mărime de 1.000.000 de lei, a cheltuielilor de asistenţă juridică suportate în cauza penală în mărime de 32.000 de lei, a cheltuielilor de transport în mărime de 6.018 lei, a sumei de 7.000 de lei, achitată pentru efectuarea expertizei extrajudiciare psihologice şi a sumei de 310 de lei, cu titlu de cheltuieli pentru servicii de copiere, încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în prezenta cauză în mărime de 5.000 de lei (Vol.I, f.d.3-14).

Recapitulând esența litigiului, instanța de recurs reiterează că înaintarea pretențiilor cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, conform cerințelor, a fost determinată de depunerea la 12 decembrie 2008, de către Î.M.M.R. „Rocaro” S.R.L. a unei plângeri către Comisariatul de Poliţie Ştefan Vodă referitor la faptul sustragerii a 1855 m de ţeavă, în valoare de 192.481,80 de lei (Vol.I, f.d.15-16), în care a fost vizat Mircea Plăcintă ca fiind implicat în sustragere și a fost audiat la examinarea materialului de către reprezentantul Comisariatului de Poliţie Ştefan Vodă. Ulterior, la 15 aprilie 2009, de către procurorul în Procuratura raionului Ştefan Vodă a fost emisă ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, care a fost anulată prin ordonanţa procurorului raionului Ştefan Vodă din 11 noiembrie 2009 şi a fost începută urmărirea penală în baza art. xxxxx din Codul penal (Vol.I, f.d.17). Prin ordonanța din 11 octombrie 2010 a procurorului în Procuratura raionului Ştefan Vodă, Mircea Plăcintă a fost pus sub învinuire privind comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal (Vol.I, f.d.18). Tot, la 11 octombrie 2010 a fost emisă ordonanţa de căutare şi reţinere a învinuitului Mircea Plăcintă (Vol.I,f.d.19).

La 11 decembrie 2010, în momentul ridicării pașaportului străin, Mircea Plăcintă a fost reţinut şi ulterior a fost întocmit procesul-verbal de reţinere de către ofiţerul de urmărire penală al SUP CPR Ştefan Vodă (Vol.I,f.d.20) și în aceeași zi i-a fost înaintată învinuirea cu audierea în calitate de învinuit. Tot, la 11 decembrie 2010, procurorul în Procuratura raionului Ştefan Vodă a dispus eliberarea sa, pe motiv că organul de urmărire penală nu a prezentat probe ce ar demonstra eschivarea intenționată de la organele de drept (Vol.I,f.d.21).

La 11 septembrie 2013, cauza penală în privinţa lui Mircea Plăcintă s-a înregistrat la Judecătoria Ştefan Vodă, iar prin sentinţa din 07 iunie 2016 a Judecătoriei Ştefan Vodă a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Acţiunea civilă înaintată de „Rocaro” S.R.L. a fost admisă integral cu încasarea din contul lui Mircea Plăcintă în beneficiul 23 „Rocaro” S.R.L. prejudiciul material în sumă de 192.481, 80 de lei (Vol.I, f.d.27-33).

Prin decizia din 06 decembrie 2016 a Curţii de Apel Chişinău (pronunţată integral la 20 decembrie 2016) a fost respins ca fiind nefondat apelul inculpatului Mircea Plăcintă şi apelul suplimentar al apărătorului Gheorghe Ionaş, în interesele acestuia, cu menţinerea sentinţei fără modificări (Vol.I, f.d.34-40).

Aici este de remarcat că executarea efectivă a deciziei de condamnare nu a avut loc, întrucât reclamantul a plecat peste hotarele țării, fapt recunoscut de reclamant (Vol.I, f.d.4).

Prin decizia din 08 august 2017 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul declarat de avocatul Gheorghe Ionaş, în numele inculpatului, a fost casată decizia din 06 decembrie 2016 a Curţii de Apel Chişinău, fiind dispusă rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată (Vol.I, 41-50).

Prin decizia din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Chişinău a fost admisă cererea de apel depusă de Mircea Plăcintă şi de către avocat în interesele acestuia, a fost casată integral sentinţa din 07 iunie 2016 Judecătoriei Ştefan Vodă şi a fost achitat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal din lipsa elementelor componenței de infracţiune.

Prin decizia din 13 noiembrie 2018 a Curţii Supreme de Justiţie (pronunţată integral la 11 decembrie 2018) au fost respinse ca fiind inadmisibile recursurile ordinare declarate de procuror şi reprezentantul parții vătămate „Rocaro” S.R.L. împotriva deciziei din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Chişinău (Vol.I, f.d.51-62).

Drept urmare, prima instanță judecând cauza în fond, prin hotărârea din 02 februarie 2023, corectată prin încheierea din 03 februarie 2023, a admis parţial cererea de chemare în judecată depusă de Mircea Plăcintă și a încasat de la bugetul de stat al RM, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Mircea Plăcintă suma de 100.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. A încasat de la bugetul de stat al RM, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Mircea Plăcintă suma de 45.018 lei, cu titlu de prejudiciu material, cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, constituită din cheltuieli pentru asistenţă juridică (onorarii avocațiale) suportate în dosarul penal în mărime totală de 32.000 de lei, costuri de transport în mărime totală de 6.018 lei şi costuri privind efectuarea expertizei extrajudiciare în mărime de 7.000 de lei. A încasat de la bugetul de stat al RM, prin intermediul 24 Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Mircea Plăcintă suma de 4.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional părţii admise prin compensarea cheltuielilor pentru asistenţă juridică (onorariu avocaţial). În rest, a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată (Vol.I, f.d.149, 152, 167-185).

Instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, prin decizia din 10 octombrie 2023 a respins apelurile declarate de Mircea Plăcintă, reprezentat de avocatul Gheorghe Ionaş, Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii Moldova şi a menţinut hotărârea din 02 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (Vol.I, f.d.216-236).

Instanțele ierarhic inferioare cu referire la prevederile art. 1, art. 10, art. 6 lit. a), art. 3 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2), art.10, art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 1545/1998, au conchis că, Mircea Plăcintă dispune de dreptul de a solicita repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești în baza Legii nr. 1545/1998, deoarece în privința sa a fost inițiată ilegal o cauză penală în temeiul art. xxxxx din Codul penal. Ulterior a fost achitat prin decizia instanţei de judecată, pe motiv că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce reprezintă o dovadă suficientă, care denotă tragerea ilicită a persoanei la răspunderea penală. Achitarea lui Mircea Plăcintă a fost efectuată în baza art. 390 alin. (1) pct. 3) din Codul de procedură penală, adică fapta nu întrunește elementele infracțiunii, circumstanță ce atestă că Mircea Plăcintă deține calitatea de subiect în sensul Legii nr.1545/1998, acesta fiind un act de reabilitare deplină a persoanei condamnate ilegal. Astfel, instanțele au stabilit că în speță sunt întrunite condiţiile necesare pentru reţinerea răspunderii statului pentru faptele comise de agenţii săi. Or, prin acțiunile de urmărire penale desfășurate în privința lui Mircea Plăcintă s-a adus atingere principiului general, conform căruia nicio persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere, precum şi au avut un caracter intruziv în sfera drepturilor subiective ale acestuia.

Din criticile aduse în recursul declarat de Mircea Plăcintă, reprezentat de avocatul Gheorghe Ionaş, instanța de recurs identifică, în esență, dezacordul prin prisma art. 432 alin.(1) lit.a),b),e) din Codul de procedură civilă, cu actele contestate în partea prejudiciului moral încasat, precum și a cheltuielilor de asistență juridică încasată în prezenta cauză civilă, insistând la suma solicitată inițial de 1.000.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și a sumei de 5.000 de lei cu titlu de asistență juridică. Or, în opinia sa, suma despăgubirii morale de 100.000 de lei acordată de către instanţa de fond şi instanţa de apel în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală nu este una echitabilă în coraport cu suferinţele psihice 25 real suferite. Instanţele judecătoreşti nu au oferit o satisfacţie echitabilă şi nu au respectat obligaţia de a repara integral violarea drepturilor sale. Iar cheltuielile de asistență juridică în mărime de 5.000 de lei au fost reale, necesare și angajate.

Ministerul Justiției al Republicii Moldova în recursul formulat, prin prisma art. 432 alin.(1) lit. b),e) din Codul de procedură civilă, a pretins casarea actelor judecătoreşti contestate, cu pronunțarea unei noi decizii de respingere integrală a acțiunii, motivând că nu orice acțiune a organelor de urmărire penală şi judecătoreşti atrage răspunderea instantă a statului, iar la materialele cauzei nu există niciun act procedural definitiv şi irevocabil al judecătorului de instrucție sau a unui eventual organ ierarhic superior, prin care s-a stabilit ca fiind ilegale acţiunile organului de urmărire penală.

În context, instanța de recurs relevă că instanțele ierarhic inferioare întemeiat au constatat existența condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii statului pentru faptele comise de agenţii săi. De altfel, prin acțiunile de urmărire penale desfășurate în privința lui Mircea Plăcintă s-a adus atingere principiului general, conform căruia nicio persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere, precum şi au avut un caracter intruziv în sfera drepturilor subiective ale acestuia, cât şi faptul că, sunt întrunite condiţiile art. 3 şi art. 6 din Legea nr. 1545/1998 în sensul stabilit.

Mai mult, inițierea cauzei penale în privința lui Mircea Plăcintă finalizată cu sentința de achitare a acestuia de comiterea infracțiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, din lipsa elementelor componenței de infracțiune, atestă calitatea de subiect în sensul Legii nr.1545/1998, acesta fiind un act de reabilitare deplină a persoanei condamnate ilegal.

Drept urmare, justificat instanțele ierarhic inferioare au conchis prin prisma art. 13 alin.(1) din Legea nr. 1545/1998 repararea din contul bugetului de stat a prejudiciului cauzat lui Mircea Plăcintă prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. În sensul art. 13 alin.(1) din Legea nr. 1545/1998, repararea prejudiciului specificat la art.7 lit.a), c)-g) şi în capitolul III se efectuează din contul bugetului de stat, iar în virtutea art. 7 lit.d),e),g) din aceeaşi Lege, în cazurile menţionate la art.3, persoanei fizice i se compensează sau i se restituie: d) […] cheltuielile de judecată suportate de persoana fizică în legătură cu acţiunile ilicite; e) sumele plătite de ea pentru asistenţa juridică; g) cheltuielile efectuate în legătură cu chemările în organul de urmărire penală, organul procuraturii sau în instanţa judecătorească.

În ceea ce vizează repararea prejudiciului material cauzat în mărime de 32.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică suportate în cauza penală, instanţele ierarhic inferioare justificat au constatat temeinicia acestei pretenții. Conform materialelor cauzei instanțele au reținut că Mircea 26 Plăcintă în cadrul cauzei penale nr. 2009340331 a beneficiat de asistența juridică a apărătorilor Gheorghe Ionaş, Oleg Slobodzean, Tudor Barbă, fapt confirmat prin actul din 24 octombrie 2019 de primire-predare detaliat în baza contractului de asistență juridică din 11 decembrie 2010 și bonul de plată seria XL nr.082684 din 24 octombrie 2019 (Vol.I, f.d. 96-97). Mai mult, Mircea Plăcintă a beneficiat de serviciile avocatului Oleg Slobodzean pe toată perioadă de derulare a dosarului penal, a fost încheiat contract în acest sens și respectiv a achitat cu titlu de onorariu suma de 32.000 de lei pentru reprezentarea/apărarea inculpatului Mircea Plăcintă în cadrul fazei urmării penale și în cadrul instanței de fond.

La fel, întemeiat a fost admis capătul de cerere privind încasarea costurilor de transport alcătuite din cheltuieli efectuate în legătură cu chemările în instanţa judecătorească în sumă totală de 6.018 lei, justificate prin extrasul din sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră din 22 ianuarie 2021 (Vol.I, f.d. 72), biletele de călătorie în copie, potrivit cărora Mircea Plăcintă se deplasa tur-retur Romania-Republica Moldova la şedinţele de judecată programate din instanţa de apel (Vol.I, f.d.101-106) și extrasul din PIGD al agendei şedinţelor de judecată a Curţii de Apel Chişinău (Vol.I, f.d. 93-95).

De asemenea, instanțele de judecată întemeiat au dispus compensarea parțială a cheltuielilor de judecată la examinarea prezentei cauze, și anume în sumă de 4.000 de lei, fiind considerate ca fiind reale, necesare și rezonabile. Conform bonului de plată seria QL nr.382251 din 26 ianuarie 2021, Mircea Plăcintă a achitat BAA „Dialog” pentru serviciile de asistență juridică în prezentul litigiu suma de 5.000 de lei (Vol.I, f. d. 98).

Cu referire la solicitarea reclamantului/recurent privind încasarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime integrală de 5.000 de lei, ca fiind reale, necesare și realmente angajate, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menționează că prima instanță la încasarea parțială a acestora, doar în sumă de 4.000 de lei, de altfel, soluție menținută de instanța de apel, a ținut cont de prevederile legale, prestația avocatului și jurisprudenţa CtEDO în ceea ce vizează probarea și încasarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de Mircea Plăcintă în mărime de 7.000 de lei suportate pentru efectuarea expertizei extrajudiciare psihologice nr. 18 din 22 martie 2021, în cauza respectivă, instanța de recurs reține că justificat prin prisma art. 94, art. 90 alin.(1) lit. g) din Codul de procedură civilă, prima instanță a dispus încasarea acestora, soluție menținută de instanța de apel. Acestea sunt confirmate prin bonul de plată seria QL nr. 976460 din 23 ianuarie 2021 și contractul de prestare a serviciilor de expertiză extrajudiciară nr. 03 din 23 ianuarie 2021 (Vol.I, f.d. 98, 99-100). 27

În această ordine de idei, instanța de recurs reiterează că repararea prejudiciului material cauzat lui Mircea Plăcintă în cuantumul dispus de la bugetul de stat, inclusiv compensarea cheltuielilor de judecată, s-a dispus întemeiat de către instanţele ierarhic inferioare rezultând din prevederile legale amintite supra raportate la circumstanțele cauzei și înscrisurile prezentate în confirmarea suportării acestora.

Referitor la pretenția lui Mircea Plăcintă privind încasarea prejudiciului moral cauzat în mărime de 1.000.000 de lei, instanța de recurs reține că deși a fost solicitată în cuantumul enunțat, prima instanța a dispus admiterea acesteia în sumă de 100.000 de lei, fiind apreciată de către instanța de apel ca fiind justă argumentarea instanței de fond privind încasarea sumei de 100.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral ca rezultat al tragerii ilegale la răspundere penală, având în vedere specificul acțiunii, legea materială care guvernează raportul juridic litigios raportate la circumstanţele speței.

Totodată, instanțele de judecată au notat că unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire. În temeiul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât acestea să aibă efect compensatoriu şi nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor.

În această ordine de idei, instanța de recurs nu neagă dreptul reclamantului/recurent la repararea prejudiciului moral cauzat, de altfel, instanțele ierarhic inferioare întemeiat au constatat existența acestuia și dreptul lui Mircea Plăcintă la repararea acestuia. Art. 10 din Legea nr. 1545/1998 stipulează că dreptul persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea şi în modul stabilite de prezenta lege apare în cazurile specificate la art.6, doar că instanțele eronat au stabilit cuantumul acestuia.

Instanța de recurs în contextul prevederilor art.11 alin.(1) din Legea nr. 1545/1998, relevă că mărimea concretă a compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se determină luându-se în considerare criteriile reglementate exhaustiv. Coroborând normele legale citate privind repararea prejudiciului cu circumstanțele de fapt stabilite, în rezultatul lezării drepturilor, lui Mircea Plăcintă i-a fost cauzat prejudiciu moral, mărimea compensației căruia se determină conform art. 11 din Legea nr. 1545/1998. Unul dintre criteriile generale este echitatea, care impune ca indemnizația să reprezinte o despăgubire justă și completă. Astfel, instanţele ierarhic inferioare au constatat corect dreptul lui Mircea Plăcintă la repararea 28 prejudiciului moral, însă suma de 100.000 de lei acordată este exagerată și excesivă în raport cu criteriile stabilite și principiul echității.

La caz, instanța de recurs reiterează că materialele cauzei atestă că urmărirea penală a fost pornită prin ordonanţa procurorului raionului Ştefan Vodă din 11 noiembrie 2009 în baza art. xxxxx din Codul penal. Urmărirea penală a durat până la 06 septembrie 2013, în care succesiv la 11 octombrie 2010 a fost emisă ordonanţa de punere sub învinuire privind comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, ordonanţa de căutare şi reţinere a învinuitului Mircea Plăcintă din aceeași dată, a fost reţinut la 11 decembrie 2010 cu întocmirea procesului-verbal, fiind eliberat în aceeași zi. La fel, i-a fost înaintată învinuirea şi a fost audiat în calitate de învinuit (Vol.I, f.d.18-22). Examinarea cauzei penale în privința lui Mircea Plăcintă în instanțele de judecată naționale s-a realizat în perioada 11 septembrie 2013-13 noiembrie 2018, finalizată prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, prin care au fost respinse ca fiind inadmisibile recursurile ordinare declarate de procuror şi reprezentantul parții vătămate „Rocaro” S.R.L. împotriva deciziei din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Chişinău. Prin decizia instanței de apel, Mircea Plăcintă a fost achitat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, din lipsa elementelor componenţei de infracțiune (Vol.I, f.d.27-62).

De altfel, urmează a fi punctat faptul că infracțiunea de care a fost învinuit Mircea Plăcintă face parte din categoria infracțiunilor deosebit de grave, pentru care este prevăzută pedeapsa doar sub formă de închisoare. Urmărirea penală, examinarea cauzei în instanțele de judecată, finalizată cu achitarea lui Mircea Plăcintă, a durat 9 ani și 11 luni. Deși reclamantul a fost anunțat în căutare și a fost eliberat în ziua reținerii (Vol.I, f.d.20-21), or, ultimul a afirmat că nu a cunoscut despre faptul pornirii cauzei penale în privința sa, acțiunile procesuale desfășurate cu participarea acestuia pe perioada urmăririi penale și cercetării judecătorești l-au afectat psihic, fiind sub presiunea aplicării unei pedepse sub formă de închisoare cu executare reală având în vedere învinuirea adusă. Prin sentința din 07 iunie 2016 a Judecătoriei Ștefan Vodă, Mircea Plăcintă a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, fiindu-i aplicată pedeapsă sub formă de închisoare pe termen de nouă ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, sentință neexecutată. În final, a fost achitat de instanța de apel, soluție menținută de instanța de recurs. La fel, prin raportul de expertiză extrajudiciară psihologică nr. 18 din 22 martie 2021, s-a concluzionat că Mircea Plăcintă a suportat prejudiciu moral de grad înalt. În rezultatul procesului judiciar penal, i-a fost grav afectată integritatea psihică și fizică, i-a fost condiționată dezvoltarea unui spectru larg de suferințe psihice: xxxxx, etc; suferințe fizice: xxxxx, etc. Iar suferințele psihice și fizice suportate de Mircea Plăcintă sunt în legătură 29 cauzală cu cercetarea penală ca urmare a plângerii depuse de „Rocaro” S.R.L. (Vol.I, f.d.74-92).

Deși aceste acțiuni în mod sigur au generat un prejudiciu moral, însă circumstanțele cauzei nu justifică cuantumul de 1.000.000 de lei solicitat de reclamant, precum și nici cuantumul de 100.000 de lei încasat de instanțele ierarhic inferioare, însă suma de 60.000 de lei reprezintă un cuantum rezonabil, reflectând o evaluare justă a daunelor compensatoare corespunzătoare gravității și naturii suferințelor psihice suportate de reclamant ca urmare a acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și instanțelor de judecată. Scopul acordării daunelor morale este compensatoriu, nu punitiv. Cuantumul despăgubirii încasat de instanțele ierarhic inferioare este disproporționat în raport cu circumstanțele speței. Principiul proporționalității impune un just echilibru între caracterul ilicit al ingerinței și intensitatea efectivă a impactului asupra persoanei, evitându-se transformarea despăgubirilor morale într-o sursă de îmbogățire fără just temei. Determinarea cuantumului despăgubirii nu este o chestiune de oportunitate sau de echivalare simbolică, ci una care trebuie să fie guvernată de criterii obiective, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 1545/1998 și dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Supreme de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin urmare, decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe urmează a fi modificate prin diminuarea cuantumului prejudiciului moral încasat de la 100.000 de lei la 60.000 de lei, ca fiind unul suficient în atenuarea suferințelor psihice și fizice cauzate reclamantului, fiind echitabil și rezonabil. Diminuarea acestuia este justificată de mai mulți factori, printre care: caracterul limitat al măsurilor de constrângere aplicate, or, fiind anunțat în căutare, în ziua reținerii, reclamantul a fost și eliberat; inexistența unei condamnări definitive sau a unui regim de detenție, or, reclamantul nu s-a aflat în detenție, deși inițial a fost condamnat la 9 ani închisoare, însă ulterior a fost achitat; absența prejudiciilor profesionale ireversibile/existența prejudiciilor afectării sănătății, or, raportul de expertiză extrajudiciară psihologică nr. 18 din 22 martie 2021 indică despre prejudiciul moral de grad înalt grav ca urmare a afectării integrității psihice și fizice; comparabilitatea cu alte spețe soluționate de instanțele naționale; lipsa dovezilor privind stigmatizare publică sau marginalizare profesională, or, reclamantul a pretins că informația despre învinuirea și condamnarea sa a avut rezonanță în localitate. Cu titlu de reper, cauza CtEDO, P. Roșca vs Modovei, hotărârea din 06 octombrie 2009, defintivă din 06 ianuarie 2010 § 7, 60,

De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Supreme de Justiție, în cazurile în care s-a produs o limitare neîntemeiată și ilicită a drepturilor și libertăților fundamentale, compensația trebuie să fie reală, proporțională și efectivă. Totodată, despăgubirea trebuie să reflecte 30 caracterul grav al prejudiciului moral, iar o sumă simbolică sau redusă poate fi calificată drept o reparație inadecvată în sensul Convenției. În hotărârea Ernestina Zullo vs Italia, § 82, CtEDO a menționat, inter alia, că în cazul în care un stat a făcut o mișcare semnificativă prin introducerea unei căi de atac compensatorii, Curtea trebuie să lase statului o marjă de apreciere mai largă pentru a-i permite să organizeze calea de atac într-un mod compatibil cu propriul sistem juridic și tradiții și în conformitate cu nivelul de trai din țara în cauză.

Mai mult, cuantumul de 60.000 de lei stabilit cu titlu de prejudiciu moral este în concordanță cu practica Curții Supreme de Justiție în cauze similare, în care despăgubirile au fost acordate în temeiul Legii nr. 1545/1998.

Cu titlu de jurisprudență națională relevantă, instanța de recurs menționează cauzele: nr. 2ra-278/20, V. Sîmboteanu vs. Ministerul Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală – (succesiv a deținut calitatea de învinuită, inculpată, fiind achitată prin sentință; a durat urmărirea penală și examinarea cauzei aproximativ 9 ani, a fost anunțată în căutare în cadrul urmăririi penale, la prezentarea acesteia, i s-a aplicat obligația de nepărăsire a localității; a fost învinuită în comiterea unei infracțiuni grave)- a fost considerat rezonabil prejudiciu moral în cuantum de 50.000 de lei, în temeiul Legii nr.1545/1998; nr. 2ra-1302/22, Arman M. vs Ministerul Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală – (succesiv a deținut calitatea de bănuit, învinuit, inculpat, fiind achitat prin sentință; a durat urmărirea penală și examinarea cauzei peste 7 ani, a fost anunțat în căutare în cadrul urmăririi penale cu reținere acestuia, fiind eliberat cu aplicarea obligației de nepărăsire a țării; a fost învinuit inițial în comiterea unei infracțiuni grave, ulterior fiind pus sub învinuire pentru o infracțiune mai puțin gravă)- a fost considerat rezonabil prejudiciu moral în cuantum de 60.000 de lei, în temeiul Legii nr.1545/1998; 2ra-100/23 Leapin A. vs Ministerul Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală – (a deținut calitatea de învinuit, a fost învinuit în comiterea unei infracțiuni grave, fiind scos de sub urmărire penală prin ordonanță, a durat urmărirea penală aproximativ 5 ani, reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă)- a fost considerat rezonabil prejudiciu moral în cuantum de 50.000 de lei, în temeiul Legii nr.1545/1998; nr. 2ra-911/23, Potîrniche O. vs Ministerul Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală – (succesiv a deținut calitatea de bănuit, învinuit, inculpat, fiind achitat prin sentință; a fost învinuit în comiterea unei infracțiuni deosebit de grave; a durat urmărirea penală și examinarea cauzei peste 7 ani, a fost aplicată măsură preventivă-obligația de nepărăsire a localității și țării)- a fost considerat rezonabil prejudiciu moral în cuantum de 50.000 de lei, în temeiul Legii nr.1545/1998. 31

Prin raportare la practica judiciară amintită, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție observă că instanțele naționale au acordat despăgubiri între 50.000 de lei și 60.000 de lei, în funcție de gravitatea acuzațiilor, măsurile preventive aplicate, durata procedurilor, intensitatea ingerinței în drepturile fundamentale și existența unor consecințe probatoriu dovedite.

În consecință, Completul de judecată apreciază că o compensație de 60.000 de lei reprezintă o reparație echitabilă, suficientă și proporțională, fiind pe deplin în concordanță atât cu standardele Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și cu jurisprudența națională relevantă. Având în vedere principiile compensării echitabile şi rezonabile a prejudiciului moral, reiterate, precum și suferințele morale, starea de stres şi frustrare cauzate reclamantului, instanța de recurs reiterează că suma de 60.000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și instanțelor judecătorești, constituie un cuantum ce ar compensa suferințele avute și poate fi interpretată drept o satisfacție echitabilă pentru reclamant, totodată fiind corelativă şi comparabilă cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și cea națională în spețe similare. Această valoare patrimonială este suficientă pentru a oferi reclamantului satisfacție morală pentru prejudiciile morale suferite, cu respectarea principiului proporționalității și a justului echilibru între natura valorilor nepatrimoniale lezate și sumele acordate. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințele de același ordin, şi nu a unei satisfacții patrimoniale.

De asemenea, instanța de recurs precizează că în temeiul art. 11 alin.(1) lit.d) din Legea nr. 1545/1998, o condiție pentru determinarea mărimii compensației prejudiciului moral reprezintă durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată, care, la caz, a durat aproximativ 10 ani.

Suplimentar, instanța de recurs notează că pentru termenul desfășurării urmăririi penale, examinării cauzei penale, reclamantului/ recurent i-a fost reparat prejudiciul moral în baza Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011. În virtutea art. (1) alin.(1) din Legea enunțată, scopul prezentei legi este crearea în Republica Moldova a unui remediu intern eficient de apărare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Astfel, prin decizia din 12 august 2020 a Curții Supreme de Justiție, în cauza nr. 2ra-716/20, s-a constatat faptul încălcării dreptului lui Mircea Plăcintă la judecarea în termen rezonabil a cauzei penale de învinuire 32 a acestuia în comiterea infracţiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal și s-a încasat de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, în beneficiul lui Mircea Plăcintă suma de 60 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral. Instanța de recurs în motivarea deciziei sale a reținut că termenul a început să curgă din data de 12 decembrie 2008, când a parvenit în Comisariatul de Poliţie Ştefan Vodă materialele de la ÎMMR „Rocaro” pe faptul sustragerii a 1855 m. de ţeavă, în valoare de 192.481,8 lei și pretinsa implicare a lui Mircea Plăcintă în sustragerea ţevilor menţionate. Iar procedura penală în privinţa lui Mircea Plăcintă s-a desfăşurat în perioada 12 decembrie 2008 – 13 noiembrie 2018 (data emiterii deciziei irevocabile a Curţii Supreme de Justiţie), adică 9 ani şi 11 luni.

În circumstanţele reliefate supra, deși repararea prejudiciului moral în temeiul Legii nr. 87/2011 nu exclude repararea prejudiciului moral prin prisma criteriului enunțat în art. 11 alin.(1) lit.d) din Legea nr. 1545/1998, instanța de recurs în baza principiilor compensării rezonabile şi echitabile a prejudiciului moral, consideră necesar de a diminua cuantumul prejudiciului moral încasat de instanțele ierarhic inferioare de la 100.000 de lei la 60.000 de lei, luând în considerare și jurisprudența națională constantă. La caz, nu se exclude existența prejudiciului moral, în special că reclamantul/recurent, în final, a fost achitat. La fel, conform raportului de expertiză extrajudiciară nr. 18 din 22 martie 2021, s-a concluzionat că Mircea Plăcintă ca urmare a procesului penal privind învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, a dezvoltat suferințe psihice și fizice, suportând un prejudiciu moral de grad înalt (Vol.I, f.d.74-92).

Legislația în vigoare obligă instanţele de judecată la determinarea cuantumului prejudiciului moral de a ține cont de criteriile stabilite de legiuitor, specificate în art. 11 alin.(1) din Legea nr.1545/1998, precum și de cel al echității constatat reflectat în jurisprudența CtEDO și cea națională.

La acest capitol, instanța de recurs reține și argumentele recurentului/pârât referitor la faptul că mărimea despăgubirilor trebuie stabilită astfel, încât acestea să aibă efect compensatoriu şi nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor, partea urmând să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

În această ordine de idei, instanța de recurs relevă că practica judiciară constantă denotă că, aprecierea prejudiciului moral se face în raport cu criteriile amintite anterior, inserate în art. 11 din Legea nr. 1545/1998, iar suma apreciată să nu fie vădit disproporționată cu sumele acordate de Curtea Europeană. Or, ultima la acordarea prejudiciului moral ia în considerare măsurile preventive aplicate, caracterul restricționar, actele ce au dus la aplicarea arestului/detenției, legalitatea acestora inclusiv din perspectiva art. 5 din CEDO (a se vedea inter alia Ceaicovschi vs R. Moldova, hotărârea din 33 05 iulie 2018 ( deținut în custodia statului 08 aprilie-08 octombrie 2015; arest la domiciliu 08 octombrie 04 noiembrie 2015) prejudiciu moral -10.000 de euro); Boicenco vs. Moldova, hotărârea din 27 septembrie 2011 (reținută la 01 iunie 2004, în lipsa unui proces-verbal de reținere, plasată în detenție provizorie, eliberată la 11 iunie 2004, prejudiciu moral 6.000 de euro), etc), însă la caz materialele cauzei atestă cu certitudine că ulterior anunțării în căutare reclamantul a fost reținut la 11 decembrie 2010, procesul-verbal de reținere început la ora 15:15 și finalizat la ora 15:20, conform mențiunii, audiat în calitate de învinuit (începutul la ora 16:15) și în aceeași zi a fost eliberat, iar despre aplicarea unei alte măsuri de reprimare nu se menționează (Vol.I, f.d.20-22).

Totodată, la determinarea mărimii compensaţiei pentru prejudiciul moral, instanţa de judecată ia în considerare atât aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor psihice sau fizice, cât şi datele obiective care certifică acest fapt, îndeosebi, importanţa vitală a drepturilor personale nepatrimoniale şi a bunurilor (viaţa, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea locuinţei, secretul personal şi familial, onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională), nivelul (gradul) suportării de către persoana vătămată a suferinţelor psihice sau fizice (lipsirea de libertate, pierderea sau limitarea capacităţii de muncă etc.), felul vinovăției (intenţia, imprudenţa) persoanei care a cauzat prejudiciul.

Cu referire la alegațiile reclamantului/recurent precum că adoptarea unor hotărâri diferite în cauze similare constituie o discriminare a persoanelor şi o diferență de tratament a persoanelor aflate într-o situaţie similară și faptul dat ar constituie o violare a articolului 14 din CEDO, iar suma despăgubirii morale acordată de instanţele ierarhic inferioare în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală, nu este una echitabilă în coraport cu suferinţele psihice avute, instanța de recurs reiterează că în fiecare caz se ține de cont de condițiile enunțate în art. 11 din Legea nr. 1545/1998 raportate circumstanțelor speței. Deși la prima vedere ar fi o similitudine între cauze, însă fiecare dintre acestea sunt diferite prin detaliile spețelor analizate. Mai mult, un criteriu relevant este și rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei.

Prin prisma celor enunţate şi ţinând cont de criteriul echităţii, care presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raţionale şi echitabile, adică trebuie stabilite în aşa fel, încât să asigure efectiv o compensare suficientă şi nicidecum exagerată a prejudiciului moral cauzat, fiind menţinut echilibrul între daunele efectiv pricinuite şi suma acordată, instanţa consideră că suma de 60.000 de lei va constitui o satisfacţie echitabilă pentru reclamant în circumstanţele speţei. De altfel, scopul satisfacției echitabile este de a repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a evenimentelor contrare Convenției (Scozzari şi Giunta împotriva 34 Italiei, 13 iulie 2000, p. 248-250). CtEDO a reiterat că scopul sumelor acordate cu titlu de satisfacție echitabilă este de a asigura repararea exclusivă a prejudiciilor suferite de către părțile interesate, în măsura în care acestea constituie o consecință a încălcării care nu poate fi remediată în alt mod. Scopul despăgubirilor acordate de Curte cu titlu de daune morale este recunoașterea încălcării unui drept fundamental care a cauzat un prejudiciu moral, ca de exemplu suferința fizică sau psihică, și acestea sunt cifrate astfel încât să reflecteze cu aproximație gravitatea acestui prejudiciu. Prin urmare, legătura de cauzalitate între încălcarea invocată și daunele morale poate fi prezumată, fără ca reclamanții să aibă obligația de furniza probe suplimentare ale suferinței lor.

Susținerile reclamantului, în sensul că acțiunile desfășurate în perioada urmării penale i-au lezat drepturile și că vătămarea acestor drepturi rezidă întru-un prejudiciu moral, nu pot fi negate, corespund realității şi sunt întemeiate. Totuși, în circumstanțele speței, acestea nu justifică existența şi întinderea unui prejudiciu moral conform solicitărilor în cuantum de 1.000.000 de lei, precum cel încasat de către instanțele ierarhic inferioare în mărime de 100.000 de lei. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințele de același ordin, dar nu a unei satisfacții patrimoniale. În opinia instanței de recurs, suma de 60.000 de lei este în măsură să atenueze suferințele psihice şi fizice cauzate reclamantului, fiind o despăgubire echitabilă și corespunzătoare criteriilor de despăgubire stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa.

Alte argumente invocate de recurenţi, în susținerea poziției, nu pot fi reținute de către instanța de recurs, deoarece se axează pe circumstanțele care au fost constatate și elucidate pe deplin cu respectarea normelor de drept.

Curtea Europeană cu referire la art. 6§1 CEDO aminteşte că, potrivit jurisprudenţei sale constante, hotărârile judecătoreşti trebuie motivate astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care se fondează.

Implicit, instanţa de recurs a punctat doar motivele decisive pentru soluționarea prezentei cauze, ceea ce este admisibil prin prisma jurisprudenţei CtEDO (a se vedea cauza García Ruiz vs Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, § 26; Moreira Ferreira vs Portugalia (nr. 2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, § 84).

Coroborând circumstanțele ce preced, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie respinge recursul declarat de Mircea Plăcintă, reprezentat de avocatul Gheorghe Ionaş și admite recursul depus de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cu modificarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe în partea încasării prejudiciului moral 35 prin diminuarea cuantumului acestuia până la 60.000 de lei, iar în rest le menține. 129. Ţinând cont de cele expuse şi în temeiul art. 442, art.444, art. 445 alin. (1) lit. e), alin.(3) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul declarat de Mircea Plăcintă, reprezentat de avocatul Gheorghe Ionaş. Admite recursul depus de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Modifică decizia din 10 octombrie 2023 a Curții de Apel Chişinău și hotărârea din 02 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, corectată prin încheierea din 03 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Mircea Plăcintă împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova, cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, compensarea cheltuielilor de judecată, în partea încasării prejudiciului moral prin diminuarea cuantumului acestuia de la 100.000 de lei (una suta mii lei) la 60.000 de lei (șaizeci mii lei). În rest, menține decizia din 10 octombrie 2023 a Curții de Apel Chişinău și hotărârea din 02 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, corectată prin încheierea din 03 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Gheorghe Stratulat Elena Croitor 36