2ra-579/24 — Repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, procuratura și instanțelor judecătorești

La 27 iunie 2022, Eugeniu Nichifor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Anticorupţie a Republicii Moldova, solicitând aducerea scuzelor oficiale din numele statului și Procuraturii Anticorupție, pentru supunerea neîntemeiată urmăririi penale de către procurorul anticorupție Nadejda Busuioc, plasarea pe pagina oficială a Procuraturii Anticorupție a scuzelor, menținerea acestei informații pe pagina tot atât timp cât a fost menținută informația despre reținerea sa și pornirea urmăririi penale, aducerea scuzelor oficiale din numele statului și Procuraturii Anticorupție, pentru supunerea neîntemeiată urmăririi penale pe numele său, prin aceleași mijloace de informare în masă, la aceeași oră de vârf prin care a fost difuzată informația despre învinuirea sa de către procurorul Procuraturii Anticorupție, Nadejda Busuioc, încasarea din contul Ministerului Justiției a prejudiciului material în mărime de 17.553 de euro și 265 de lei românești sau echivalentul în lei la ziua achitării, plus 6.000 de lei și a prejudiciului moral în mărime de 2.000.000 de lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, la 13 iunie 2017, fiind avocat, în biroul său s-a prezentat Alexandru Bîtă, care într-un mod delicat i-a propus să comită anumite acțiuni ilegale pentru a-l scăpa de la răspunderea care poate surveni pentru comiterea unei infracțiuni. După ce a fost refuzat, acesta a părăsit biroul.

Ulterior, la 15 iunie 2017, aproximativ la ora 14:00, în biroul de serviciu s-au prezentat cinci colaboratori ai CNA care l-au reținut, bănuindu-l de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.xxxxx din Codul penal. Informația despre reținere s-a răspândit imediat în orașul natal. Impactul moral, social și consecințele doar a unei simple rețineri, examinarea dosarului, le resimte, deoarece i-a fost distrus trecutul și viitorul în calitate de persoană publică. Anunțul despre pornirea dosarului penal și unele informații erau publicate eronat pe site-ul CNA, în ziare, redate în emisiuni televizate. Cunoscut cu o reputație pozitivă, societatea a fost mirată de evenimentele descrise în mass- media, fiindu-i distrusă autoritatea și reputația în câteva minute. 1

La fel, a precizat că despre reținerea sa au aflat și părinții, mama fiind peste hotare la muncă, a pierdut cunoștința, fiind chemată salvarea. Starea sănătății tatălui, care avea o boală gravă, s-a înrăutățit. Grija părinților era explicabilă, deoarece în copilărie a fost grav bolnav, iar sora decedase tragic la 21 de ani. La fel, a fost afectată soția, care activa la consiliul raional, precum și fiica, care deși avea o vârstă fragedă, a înțeles că se întâmplă ceva rău.

Reclamantul a declarat că după reținere, a fost escortat la CNA, unde i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de reținere și de recunoaștere în calitate de bănuit și plasat în izolatorul de detenție preventivă al CNA. Au urmat acțiunile de urmărire penală îndeplinite de procurorul Procuraturii Anticorupție, Nadejda Busuioc. Având în vedere că nu recunoștea vina în comiterea infracțiunilor incriminate, procurorul având un comportament înjositor, îl presa psihologic, urmărind scopul de a obține recunoașterea vinei și examinarea dosarului în procedura simplificată. Atât de către procurorul Procuraturii Anticorupție, Nadejda Busuioc, cât și de către procurorul care a reprezentat învinuirea de stat în cadrul primei instanțe, Eugeniu Rurac, a fost amenințat de câteva ori cu aplicarea pedepsei de privațiune de libertate în cazul în care nu va recunoaște vina și nu va cere examinarea dosarului în procedura simplificată.

La 16 iunie 2017 a fost eliberat din izolator. Revenind la locul de muncă a observat o schimbare diametral opusă a comportamentului acelor care îl înconjoară. Cei care îl cunoșteau bine, se mirau de ilegalitățile și comportamentul ilegal al procurorului anticorupție. Alții care îl cunoșteau de puțin timp, au început să îl ignore. De altfel, mulți juriști (polițiști, procurori, judecători) credeau că a fost racolat și a devenit un agent al CNA, deoarece a fost eliberat după reținere, nefiind arestat în continuare. Respectiv, comportamentul acestora a devenit insuportabil. Orice ieșire în oraș avea un impact emoțional puternic, avea o frică de mediul înconjurător, capacitatea de lucru din cauza stării psihologice precare a scăzut și acest fapt a devenit vizibil în rândul specialiștilor și cetățenilor. Ca rezultat al acestor evenimente volumul de lucru a scăzut într-o regresie geometrică.

După expedierea dosarului în judecată și în perioada examinării acestuia, a fost amenințat că în cazul în care nu va recunoaște vina, i se va aplica o pedeapsă sub formă de privațiune de libertate. Astfel, avea frica de a fi pedepsit cu închisoare, a început să refuze încheierea noilor contracte cu clienții, iar cele vechi a fost nevoit să le rezilieze și să restituie banii. În rezultat, situația financiară în familie a devenit foarte precară, mai mult ca atât, avea și datorii față de instituțiile financiare.

Reclamantul a menționat că, în perioada examinării dosarului în prima instanță a pierdut lucrul, iar din cauza lipsei mijloacelor bănești, a devenit incapabil să achite datoriile creditare. Salariul soției ajungea doar pentru 2 produse alimentare și o parte din serviciile comunale. Astfel, a început a împrumuta bani, în special, de la părinți și de la prietenii apropiați, care aveau încredere în el.

Reclamantul a remarcat că nevinovăția sa în comiterea infracțiunii incriminate s-a dovedit în prima instanță. La 30 noiembrie 2018 instanța a emis o sentință de achitare, fiind recunoscut dreptul la repararea prejudiciului cauzat de acțiunile nelegitime ale organului de urmărire penală. Respectiv, odată cu emiterea sentinței de achitare, a fost abrogată și măsura de reprimare sub formă de obligare de nepărăsire a localității. Examinarea dosarului în prima instanța a durat aproximativ un an și au crescut datoriile substanțial. Sentința primei instanțe a fost contestată cu apel și realizând faptul că examinarea cazului în instanța de apel va dura, neavând de lucru în sfera profesată anterior, a fost nevoit să-și schimbe radical activitatea, a învățat o nouă profesie, și anume șofer profesional pe camioane de tonaj mare, investind o sumă de bani, la fel, împrumutată de la părinți.

În aprilie 2019, după expirarea interdicțiilor procesuale, neavând altă ieșire din situație, a părăsit familia și țara și a plecat la muncă peste hotare, angajându-se în calitate de șofer profesional pe camion de tonaj mare pe curse internaționale. Practic este inexplicabil șocul și stresul emoțional suferit în perioada când a fost nevoit să-și schimbe radical domeniul de activitate, să învețe și să lucreze într-o nouă profesie. Lipsa căldurii familiare, comportamentul discriminatoriu al multor cetățeni UE, lipsa confortului casnic, traiul în camion i-a lăsat o amprentă emoțională negativă asupra psihicului său și membrilor familiei. Prejudiciul moral suferit în perioada acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală și consecințele acestor acțiuni le resimte.

Reclamantul pentru a evalua prejudiciul material, s-a referit la perioada anilor 2010-2014 în care era funcționar public (procuror, apoi avocat), iar salariul său era aproximativ 2.000 de lei, al soției și mai mic. În acea perioadă, de fapt, prin anul 2005, se ocupau de construcția unei mici locuințe. Veniturile acestora erau simbolice, preponderent fiind nevoiți să împrumute bani de la părinți și să contracteze credite bancare. Situația financiară era destul de complicată, hotărând să emigreze peste hotare în căutarea unui destin mai bun. Astfel a început perfectarea actelor pentru emigrarea legală în Canada. Perfectarea actelor a durat în jur de doi ani. Aproximativ în 2014 a obținut viză de intrare în Canada cu dreptul de a obține statutul de rezident al Canadei. La sfârșitul anului 2014 a emigrat cu familia în Canada, a obținut statutul de rezident al Canadei. Apoi cu greu a găsit de lucru și a început a lucra pentru a întoarce datoriile bancare și banii împrumutați pentru plecarea în Canada.

În luna mai 2015, mama sa l-a contactat și i-a comunicat despre starea sănătății tatălui, fiind nevoit cu familia să revină în Moldova, însă cu intenția 3 să se reîntoarcă în Canada după clarificarea lucrurilor. Perioada de investigare, intervenție și reabilitare a tatălui a durat doi ani. În perioada dată a practicat activitatea de avocat. După aproximativ doi ani situația medicală a tatălui s-a stabilizat, respectiv toată familia a hotărât în toamna anului 2017, să plece iarăși în Canada pentru a continua viața acolo. Statutul de rezident al Canadei se acordă pe o perioadă primară de 5 ani, iar el trebuia să se afle în Canada cel puțin trei ani înainte de expirarea acestui termen (2020), pentru a avea dreptul de a solicita acordarea cetățeniei Canadei. Însă în iunie 2017 s-au produs evenimentele descrise, care au legătură cauzală directă cu consecințele menționate. Aflându-se sub interdicția de a părăsi țara, nu a putut pleca în Canada și a pierdut calitatea de rezident al Canadei, astfel toți banii investiți și cheltuiți pentru aceasta au fost pierduți.

Reclamantul a precizat că nu a păstrat toate bonurile care confirmă cheltuielile suportate, deoarece în anul 2014 nu își putea imagina ca va fi persecutat de organele de forță. Unele cheltuieli sunt evidente și nu necesită acoperire probatorie, și anume: biletele tur-retur pentru o persoană, aceștia fiind trei (soți, soție, fiica) costa 1.600 de euro, total 4.800 de euro, cheltuielile lunare de existență aproximativ 2.000 de euro pe lună, pentru cinci luni constituie 10.000 de euro. În afară de aceasta, din cauza persecutărilor și amenințărilor procurorilor și lipsei de lucru, a fost nevoit să- și schimbe profesia și să devină șofer profesional. În acest sens, la fel, a suportat cheltuieli, înscriindu-se la cursuri speciale pentru șoferi profesionali din Iași, achitând suma de 250 de euro, apoi taxa pentru examene-64 RON pentru examenul la obținerea licenței pentru transportarea mărfurilor periculoase (ADR), 64 RON-taxa pentru obținerea certificatului pentru transportarea mărfurilor de mare tonaj, 134 RON- taxa pentru examene la ARR Iași. La fel, a suportat cheltuieli pentru deplasarea cu autobusul de aproximativ 10 ori la Iași Romania, prețul unei călătorii fiind aproximativ 1 500 de lei într-o direcție, în total 3.000 de lei.

De asemenea, a precizat că fiind obligat să se prezinte de fiecare dată în ședințele Curții de Apel Chișinău pentru examinarea apelului formulat de Procuratură, nu a putut pleca în Canada, deoarece era prea departe. În baza contractului de muncă nr.95 din 28 martie 2019 s-a angajat într-o companie românească în calitate de șofer profesional pe curse internaționale, pe camion de mare tonaj. La data ședințelor de judecată la Curtea de Apel, ruga angajatorii săi să găsească curse din locul în care se afla la Zeebrugge pentru a lăsa camionul. Apoi cu trenul venea până la Brugge, de unde lua autobusul până la Bruxelles, Charleroi și de acolo cu avionul până la Chișinău, ulterior cu automobilul la Hâncești. Astfel, costul biletului la tren Zeebrugge-Brugge -3, 10 euro; biletul la autobus Brugge-Charleroi, Bruxelles-23 de euro; biletul la avion Bruxelles-Chișinău-în mediu 60 de euro; combustibilul pentru automobil Chișinău-Hîncești-200 de lei; combustibilul pentru 4 deplasarea la ședință de la Curtea de Apel, Hîncești-Chișinău și Chișinău Hîncești-400 de lei. Apoi, urma același traseu invers pentru a pleca la muncă. S-a prezentat la ședințele Curții de Apel stabilite pentru datele: 27 februarie 2019, 23 aprilie 2019, 03 iunie 2019; 03 iulie 2019, 02 octombrie 2019 și 09 octombrie 2019. Deși nu a păstrat toate bonurile, însă s-au desfășurat 6 ședințe de judecată și respectiv cheltuielile de deplasare pentru o singură ședință de judecată constituiau 192,2 de euro și 600 de lei, în total a suportat cheltuieli în mărime de 1.153,2 euro și 3.600 de lei.

Reclamantul a specificat că de fiecare dată lăsa munca și venea acasă pentru 3-4 zile, deoarece cursa la Bruxelles era odată la 3-4 zile. Angajatorul nu-i achita salariu pentru aceste zile, suportând un venit ratat. Salariul cu diurne a unui șofer profesional detașat din țara de origine a camionului, conform certificatului eliberat, constituia 75 de euro per zi. De 6 ori câte 3 zile, total 18 zile * 75 de euro per zi, constituia 1.350 de euro.

În ceea ce vizează prejudiciul moral, reclamantul a susținut că acesta este imens, iar după cele întâmplate, nu știe cum ar mai avea încredere în organele anticorupție, într-o examinare obiectivă și multilaterală. Comportamentul și presiunile psihologice la care a fost supus, erau insuportabile. În rezultatul acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii, a suportat dureri fizice și psihice, suferințe morale. Era în stare de incertitudine, frustrare, îngrijorare și stres. Prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală și ale procuraturii i-au fost încălcate drepturile garantate de Constituția RM, Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.

Prin hotărârea din 05 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Nichifor. S-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Eugeniu Nichifor prejudiciul moral pentru acțiunile nelegitime ale organului de urmărire penală, constatate prin sentința Judecătoriei Hîncești nr. 1-28/2018 din 30 noiembrie 2018, în mărime de 200.000 de lei și prejudiciul material în mărime de 70,80 de euro. S-a obligat procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală, ori procurorul ierarhic superior, în termen de 15 zile din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să aducă scuze oficiale în numele statului lui Eugeniu Nichifor, pentru acțiunile nelegitime ale organului de urmărire penală, constatate prin sentința Judecătoriei Hîncești nr. 1-28/2018 din 30 noiembrie 2018, în modul și forma în care a fost făcută 5 publică informația privind învinuirea lui Eugeniu Nichifor în infracțiunea pentru care a fost achitat prin sentința Judecătoriei Hîncești nr. 1-28/2018 din 30 noiembrie 2018. În rest, cererea de chemare în judecată s-a respins drept neîntemeiată.

La 22 mai 2023, prin intermediul poștei electronice (Vol.I, f.d.150), Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 05 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii primei instanțe în partea admiterii acțiunii, emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

La 23 mai 2023, Procuratura Generală a Republicii Moldova a declarat apel împotriva hotărârii din 05 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe, emiterea unei noi decizii de admitere parțială a acțiunii.

În motivarea recursului, recurentul prin prisma art. 432 alin. (1) lit. b) şi e) din Codul de procedură civilă, a invocat că decizia instanței de apel este arbitrară şi se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Totodată, a menționat că legiuitorul în temeiul art.6 din Legea nr.1545/1998, a prevăzut expres care sunt cazurile în care survine dreptul persoanei fizice/juridice la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Unul dintre aceste drepturi este şi devenirea definitivă şi irevocabilă a sentinţei de achitare (lit.a), art.6). În susţinerea netemeiniciei deciziei instanţei de apel, recurentul a afirmat că la adoptarea soluţiei judecătoreşti, instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material ce ţin de încasarea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Pentru aplicabilitatea prevederilor din Legea nr.1545/1998, necesită a fi întrunite cumulativ, atât circumstanţele prevăzute de art. 6 - dreptul la repararea prejudiciului, cât şi de art. 3 - cazurile de reparare a prejudiciului material şi moral. Aceste norme sunt indisolubile şi nu pot fi aplicate separat. Redând prevederile art. 3 și art. 6 din Legea nr.1545/1998, coroborându-le cu situaţia din prezenta speţă, recurentul a remarcat că instanţa de fond şi instanța de apel corect au constatat că în privinţa intimatului/reclamantului Eugeniu Nichifor a fost emisă sentinţa de achitare, aspect ce nu a fost negat sau contestat. Totuşi, motivarea instanţei de apel precum că reclamantul/intimatul este în drept să solicite compensarea prejudiciului cauzat în conformitate cu prevederile Legii nr.1545/1998, deoarece în speţă se întrunesc temeiurile stabilite de art. 3 lit. a) şi lit. c) şi art. 6 lit. b) al Legii nr. 1545/1998, este nefondată şi eronată, în condiţiile în care conform prevederilor art.3 alin.(1) din Legea nr. 1545/1998, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală [...]. În condiţiile normei enunţate, nu orice acțiune a organelor de drept şi judecătoreşti atrage răspunderea statului.

În ceea ce priveşte aplicarea în privinţa intimatului/reclamantului Eugeniu Nichifor a măsurilor preventive, recurentul a notat că aplicarea acestor instrumente reprezintă o modalitate legală şi necesară pentru o bună desfăşurare a urmăririi penale, în vederea elucidării tuturor circumstanţelor. În acest sens, organul de urmărire penală a avut obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanţelor invocate în actul de sesizare, de a constata atât circumstanţele care dovedesc vinovăţia, cât şi cele care dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea penală. 7 Întru invocarea aplicabilității Legii nr. 1545/1998, este important şi necesar să se constate ilegalitatea actului procedural emis de către organul de drept. Respectiv, dacă se demonstrează printr-un act judecătoresc de dispoziție irevocabil că acţiunile întreprinse de către organul de urmărire penală sunt/au fost ilegale, atunci dreptul la despăgubire apare indiferent de faptul dacă este vinovată sau nu persoana. Or, instanţele ierarhic inferioare urmau să indice expres care act normativ justifică răspunderea statului. Pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de urmărire penală, sunt necesare unele condiţii speciale, şi anume existenţa faptei ilicite. La materialele cauzei nu există niciun act procedural definitiv şi irevocabil al judecătorului de instrucție sau al unui eventual organ ierarhic superior, prin care s-a stabilit ca fiind ilegale acţiunile organului de urmărire penală.

De asemenea, în partea ce ţine de acordarea prejudiciului moral, recurentul a precizat că art. 11 din Legea nr. 1545/1998 enumeră criteriile ce se iau în considerare la determinarea mărimii compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral. Pe durata acţiunilor procesuale şi judecării cauzei penale în instanţa de judecată, intimatului Eugeniu Nichifor nu i-au fost încălcate drepturile procesuale. La materialele cauzei nu există nicio probă concludentă, pertinentă, utilă şi veridică în confirmarea faptului că actele procedurale emise în privinţa intimatului de către organul de drept sunt calificate ca ilegale. În corespundere cu norma art. 218 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată constatând în procesul de judecată fapte de încălcare a legalităţii şi a drepturilor omului, o dată cu adoptarea hotărârii, emite şi o încheiere interlocutorie prin care aceste fapte se aduc la cunoştinţa organelor respective, persoanelor cu funcţie de răspundere şi procurorului. În speţă intimatul îşi întemeiază pretenţiile nu pe acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală, procuraturii şi instanţei judecătoreşti, ci doar pe încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată. Respectiv, drepturile procesuale ale reclamantului au fost respectate.

Cu referire la noţiunea de prejudiciu moral, recurentul a notat că pentru a pretinde în special la repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului pretins în speţă, intimatul în cererea de chemare în judecată urma să dovedească prejudiciul moral sub aspectul existenţei (care suferinţe fizice sau psihice) şi prin care probe, se confirmă argumentele invocate de acesta (art. 117-119 din Codul de procedură civilă). Nerespectarea principiului probaţiunii statuat la art. 118 din Codul de procedură civilă va constitui o încălcare flagrantă a prevederilor art.6 CEDO. Intimatul nu a prezentat probe justificative care ar demonstra prezenţa unor suferinţe cauzate. Toate argumentele invocate întru motivarea pretenţiei de încasare a prejudiciului moral, poartă un caracter strict 8 declarativ, formal, fără a dispune de suport probatoriu şi legal. Mai mult, suma încasată de către instanţa de apel cu titlu de prejudiciu moral, 100 000 de lei, este una exagerată şi inechitabilă suferinţelor pretinse a fi suportate, în lipsa unor acte ce constată ilegalitatea acţiunilor organului de urmărire penală.

Recurentul a menționat cu titlu informativ, în cazul atestării de către instanţa de judecată a întrunirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 1545/1998, cauze din jurisprudenţa naţională privind cuantumul prejudiciului moral acordat persoanelor ce au intentat acţiuni în temeiul Legii nr. 1545/1998, achitate din start: L. Punga, A. Punga vs MJ, MAI, PG, dosarul nr. 2ra- 1217/19-5.000 de lei pentru fiecare; M. Vataga vs MJ, intervenient accesoriu PG, dosarul nr. 2ra-991/22 – 30.000 lei; V. Sîmboteanu vs MJ, intervenient accesoriu PG, dosarul nr. 2ra-278/20-50.000 lei; V. Bahnari vs MJ, intervenient accesoriu PG, dosarul nr. 2ra-868/20-90.000 lei. La fel, a enumerat cauze din jurisprudenţa naţională privind cuantumul prejudiciului moral acordat persoanelor care au fost condamnate, iar ulterior achitate: V. Rusu vs MJ, intervenient accesoriu PG, dosarul nr. 2ra-458/21 – 20.000 lei; T. Constantin vs MJ, intervenient accesoriu PG, dosarul nr. 2ra-1018/19 – 50.000 lei; V. Vdovîi vs MJ, intervenienți accesorii MF, PG, SV, A. Popenco dosarul nr. 2ra-1657/22-50.000 lei; G. Cojocaru vs MJ, intervenient accesoriu PG, dosarul nr. 2ra-331/22-60.000 de lei; V. Guțu vs MJ, intervenient accesoriu PG, dosarul nr. 2ra-1578/22-200.000 de lei. De altfel, în cauza S. Zafronschii vs MJ, intervenient accesoriu PG, dosarul nr. 2ra- 1162/22, s-a încasat suma de 400.000 lei cu titlu de prejudiciu moral, însă circumstanţele cauzei sunt cu mult mai grave decât cele constatate în raport cu prezentul intimat. Comparativ cu situaţia prezentului reclamant, Serghei Zafronschii a fost iniţial achitat (soluţie menținută de instanţa de apel), ulterior condamnat, apoi rejudecat, iaraşi condamnat şi în final - procesul s- a încetat (pe motiv că există hotărâri a organului de urmărire penală asupra aceloraşi persoane pentru aceleași fapte de scoatere a persoanelor de sub urmărire penală).

La 21 mai 2024, prin intermediul poștei terestre (Vol.II, f.d.25), Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 30 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanței de apel, pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile organelor de urmărire penală se realizează în cazurile stabilite exhaustiv în dispoziția art.3 din Legea nr.1545/1998, însă nicio condiție nu se regăsește în justificarea pretențiilor reclamantului.

Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa CtEDO, organul de urmărire penală justificat a întreprins toate măsurile procedurale pe marginea 9 cauzei penale, în cadrul căreia Eugeniu Nichifor a avut calitate de învinuit. Or, în privinţa acestuia exista o bănuiala rezonabila ca a comis o infracţiune, iar conform jurisprudenței Curţii „bănuiala rezonabilă” că a fost săvârșită o infracţiune presupune existenţa faptelor sau a informațiilor care ar convinge un observator obiectiv că persoana în cauză ar fi putut săvârși infracțiunea (Erdagoz v. Turcia, 22 octombrie 1997, §51.) Organul de urmărire penală nu a admis ingerințe ilegale ale drepturilor reclamantului, or, a realizat un mecanism investigator efectiv într-o societate democratică, şi anume de a investiga şi preveni acţiuni criminale comise de către persoanele fizice şi juridice. Scopul urmăririi penale este definit de legiuitor în art. 1 alin. (2) din Codul de procedura penala. De altfel, pronunţarea sentinţei de achitare nu a fost condiţionată de încălcări procesuale sau neajunsuri admise la urmărirea penală, reprezentând în sine o altă viziune a interpretării normei materiale decât cea a organului de urmărire penală, astfel încât nu sunt premise verosimile care ar condiționa inițierea procedurilor de tragere la răspundere a persoanelor pretins culpabile. Astfel, a considerat concluziile instanțelor ierarhic inferioare neîntemeiate şi pasibile a fi modificate în special în ceea privește determinarea întinderii și calcularea prejudiciului moral în sumă de 100 000 de lei. Este o sumă care excede cuantumul rezonabil de acordare a prejudiciului moral în asemenea cauze şi contravine normelor de drept material aplicabile, precum și jurisprudenței naționale și a CtEDO. Astfel, acordând suma respectivă cu titlu de prejudiciu moral, instanța nu a ţinut cont de prevederile art. 219 alin.(4) din Codul de procedură penală, cât și de prevederile art. 1423 din Codul civil, precum și lipsa probelor care să ateste cauzarea frustrărilor, stresului, neliniștii, ponegririi onoarei. Instanțele de judecată prin concluziile redate denotă examinarea unilaterală a probelor reclamantului, fără a ține cont de probele oponenților, încălcând principiile contradictorialității, egalității în drepturi și nemijlocirii .

La 22 mai 2024, Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei din 30 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii.

În susținerea recursului, recurentul a indicat că este neîntemeiată soluţia instanței de apel în partea ce ţine de admiterea pretenţiilor formulate de Eugeniu Nichifor cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. La etapa înaintării acuzării şi expedierii cauzei penale în privinţa lui Eugeniu Nichifor în instanţa de judecată au fost acumulate probe concludente şi suficiente care confirmau că, Eugeniu Nichifor prin acţiunile sale intenționate a comis traficul de influență, manifestat prin pretinderea şi acceptarea personal de bani pentru sine şi pentru o altă persoană, de către o persoană care susţine că are influenţă 10 asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, pentru a o face să îndeplinească acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârșite, infracţiune prevăzută de art.xxxxx din Codul penal. La baza acuzării aduse au stat în principal declarațiile martorului Alexandru Bîtă, care au fost modificate ulterior în cadrul audierii acestuia în instanţa de judecată. La 16 iunie 2017, Eugeniu Nichifor a fost pus sub învinuire, fiindu-i incriminată săvârșirea infracţiunii prevăzute la art.xxxxx din Codul penal. Fiind audiat în calitate de învinuit, Eugeniu Nichifor a recunoscut învinuirea ce i se impută şi, în esenţă, a declarat că confirmă circumstanţele din învinuire. A acceptat primirea sumei de 2 000 de euro pentru soluţionarea şi adoptarea unei decizii favorabile pentru client, prevalând că ar avea influență la soluţionarea cauzei, solicitând încheierea cu procurorul a unui acord de recunoaștere a vinovăţiei. Tot la 16 iunie 2017, Eugeniu Nichifor a încheiat cu procurorul un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Recurentul redând prevederile art. 3 alin.(1) din Legea nr.1545/1998, a menționat că este reparabil exclusiv prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma actelor sau acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală sau procurorului care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice, ceea ce impune existenţa obligatorie a constatării faptului ilegalității vreunui act de procedură. Înaintarea învinuirii şi expedierea cauzei penale în instanţa de judecată spre examinare în fond nu se regăseşte în lista prevăzută de art.3 alin.(1) din Legea nr.1545/1998 în calitate de temei pentru repararea prejudiciului moral sau material. În contextul invocării ilegalității învinuirii înaintate, a reiterat constatările din hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucție în procesul urmăririi penale” nr.7 din 04 iulie 2005, pct. 5.3. Astfel, hotărârile organului de urmărire penală privind declanșarea procesului penal, şi respectiv înaintarea acuzării de către procuror, de regulă, nu pot fi invocate ca fiind neîntemeiate, datorită faptului că aceste hotărâri nu sunt definitive şi în continuare generează o eventuală finalizare fie cu terminarea urmăririi penale şi cu întocmirea rechizitoriului, fie cu scoaterea persoanei de sub urmărire penală şi încetarea urmăririi penale în conformitate cu temeiurile prevăzute de Codul de procedură penală. Art.313 din Codul de procedură penală prevede depunerea judecătorului de instrucție a plângerilor împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate specială de investigații. Astfel, doar existenţa unei soluţii adoptate de procuror în baza art.299-2991 din Codul de procedură penală sau unei încheieri definitive şi irevocabile prin care judecătorul de instrucție s-ar expune potrivit prevederilor art.313 din Codul de procedură penală despre ilegalitatea unor acte sau acţiuni ale organului de urmărire penală sau procurorului, ar putea determina invocarea de către reclamant a 11 caracterului ilegal al reţinerii acestuia în temeiul art.166 din Codul de procedură penală, al înaintării învinuirii şi în general al urmăririi penale.

De asemenea, a afirmat că, potrivit art.251 din Codul de procedură penală nu au fost invocate temeiuri care ar determina nulitatea absolută sau nulitatea relativă a unor acte procedurale cum ar fi procesul-verbal de reţinere, ordonanţa de pornire a urmăririi penale, ordonanţa de punere sub învinuire şi sau alte acte procedurale, ceea ce ar influenţa, într-o măsură sau alta, legalitatea soluţiei adoptate, reieşind din care fapt nu există temeiuri de a invoca o eventuală ilegalitate a urmăririi penale. În acest context, pretinsul caracter ilicit invocat de Eugeniu Nichifor prin prisma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală, urmează a fi apreciat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, or în cazul în speţă nu există o asemenea hotărâre a instanţei de judecată care ar constata ilegalitatea vreunei acţiuni de urmărire penală. De altfel, expedierea cauzei penale cu rechizitoriu spre examinare în fond, depunerea apelului împotriva sentinţei de achitare de către acuzatorul de stat şi judecarea cauzei penale în fond nu reprezintă un temei reglementat prin art. 3 alin.(1) din Legea nr.1545/1998, pentru a solicita repararea prejudiciului cauzat. Or, instanţa de judecată într-o societate democratică are rolul de arbitru, urmând a decide asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, prezenţei sau absenţei în acţiunile sale a elementelor infracţiunii, etc, iar obţinerea unei sentinţe de achitare nu trebuie interpretată ca un rebut în activitatea organelor de urmărire penală sau procurorului, ci ca un proces normal de înfăptuire a actului de justiţie şi de stabilire a adevărului obiectiv. Deși prin sentinţa de achitare din 30 noiembrie 2018 a fost recunoscut dreptul persoanei achitate la repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală, în conţinutul sentinţei instanţa de judecată s-a expus doar referitor la lipsa probelor care ar confirma comiterea de către Eugeniu Nichifor a traficului de influență prin prisma probelor cercetate în şedinţa de judecată şi nicidecum nu a specificat erori procesuale, acte sau acţiuni ilegale ale organului de urmărire penală sau procurorului care ar leza drepturile şi libertățile fundamentale.

În ceea ce priveşte argumentele instanţei de apel referitor la faptul că existenţa unei sentințe de achitare este suficientă pentru adresarea în instanţă în temeiul Legii nr.1545/1998, recurentul a indicat că la momentul reţinerii lui Eugeniu Nichifor, înaintării acuzării şi expedierii cauzei penale în instanţa de judecată, existau declarațiile martorului care-1 incriminau în mod direct, declarații care în coroborare cu celelalte probe inclusiv rezultatele măsurilor speciale de investigație, au stat la baza adoptării unor asemenea soluţii, iar învinuitul a recunoscut vina în cele incriminate şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Ulterior, deja în cadrul examinării cauzei 12 penale în fond, martorul a dat declaraţii diametral opuse celor depuse în cursul urmăririi penale, declaraţii ce în principal au determinat achitarea lui Eugeniu Nichifor. Subsecvent, invocarea faptului că organul de urmărire penală şi procurorul nu şi-au depus toată diligenţa în scopul elucidării tuturor circumstanţelor cauzei, inclusiv a celor care indicau asupra neîntrunirii în faptele lui Eugeniu Nichifor a elementelor infracţiunii incriminate, este neîntemeiată. Procurorul la etapa urmăririi penale, a adoptat soluţia prevăzută de art. 291 din Codul procedură penală, reieşind din circumstanţele şi probele existente la acea etapă în coraport cu poziţia învinuitului. În ceea ce vizează faptul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei de către Eugeniu Nichifor, a reiterat că, lipsa maltratărilor, influențării psihologice sau alte acţiuni de intimidare manifestate în coraport cu Eugeniu Nichifor, pentru a recunoaşte vina şi a încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, a fost demonstrată cu certitudine în cadrul examinării sesizării acestuia referitor la pretinsele acţiune ilegale ale procurorului, fiind adoptată ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale din 27 iulie 2020. Toate acţiunile de urmărire penală şi şedinţele de judecată s-au desfășurat în prezenţa apărătorului ales, fiindu-i asigurate lui Eugeniu Nichifor toate drepturile şi interesele procesuale de a-şi exprima independent şi nesilit de nimeni poziţia procesuală, fapt ce exclude invocarea unor presiuni de a-l impune să-și recunoască vinovăţia.

Cu referire la noțiunea de acțiuni ilicite în sensul art.2 din Legea nr. 1545/1998, recurentul a susținut că în speţă nu există hotărâri sau soluţii adoptate potrivit normelor legale, în temeiul cărora ar fi fost constatat caracterul intenţionat al acţiunilor organului de urmărire penală sau al procurorului în detrimentul lui Eugeniu Nichifor în scopul tragerii acestuia la răspundere penală, pentru a putea califica procesul penal, rezultat cu achitarea acestuia, prin prisma unor acţiuni ilegale. Soluţii adoptate de procurorul ierarhic superior şi instanţele care efectuează controlul legalităţii hotărârilor organului de urmărire penală şi procurorului, prin care ar fi fost constatat caracterul ilegal al acţiunilor organului de urmărire penală sau procurorului în coraport cu drepturile şi libertățile lui Eugeniu Nichifor, nu există.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în numeroase cazuri, cum ar fi cauza Draganschi vs România, că dimensiunea obligaţiunilor statului referitoare la investigarea minuţioasă şi rezultativă a oricărui fapt pretins a fi infracţional nu implică nici dreptul de a declanşa o anchetă penală împotriva unui terţ sau ca acesta să fie condamnat la sancţiuni de natură penală, nici o obligaţie de rezultat care ar presupune că orice urmărire penală trebuie să se finalizeze printr-o condamnare. Prin urmare, a considerat neîntemeiată soluţia instanţei de apel. 13

La 20 mai 2024, 27 mai 2024 și 04 martie 2026, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului şi intervenienților accesorii copiile recursurilor declarate, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, avizele de recepţie, anexate la materialele dosarului (Vol.II, f.d.11,15-17, 35,72). Din adresa lui Eugeniu Nichifor s-a restituit corespondența ca fiind „nereclamată” (Vol.II, f.d.12-14).

Intimatul şi intervenienții accesorii nu au făcut uz de dreptul procesual și nu au depus referințe la cererile de recurs.

Art. 431 din Codul de procedură civilă: „(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel ţine de competenţa Curţii Supreme de Justiţie. (2) Asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători. (3) Recursul considerat admisibil se examinează într-un complet din 3, 5 sau 9 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. (4) Judecătorii care au examinat admisibilitatea recursului pot participa şi la examinarea recursului în cauză.”

Art. 434 din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „(3) Dacă este considerat admisibil, completul examinează recursul în fond.”

Art. 442 din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor 14 prevăzute la art.432. Instanţa invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre. (3) Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor esenţiale invocate în recurs.”

Art. 444 din Codul de procedură civilă: „Recursul considerat admisibil se examinează fără înştiinţarea şi audierea participanţilor la proces, cu excepţia recursului în care se invocă întemeiat art.432 alin.(1) lit.e). Completul poate decide şi în alte cazuri invitarea participanţilor în şedinţă pentru a se pronunţa cu privire la recursul considerat admisibil.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie”

Art. 445 din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept: e) să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe.”

Art. 53 din Constituția Republicii Moldova: „(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti.”

Art. 1405 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată.”

Art. 2007 din Codul civil, în redacția din 01 martie 2019: „(1) Prejudiciul cauzat persoanei prin acţiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanei responsabile, în următoarele cazuri: a) condamnare ilegală, tragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea.”

Art. 1422 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. (2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. (3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu 15 părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale şi în alte cazuri prevăzute de lege.”

Art. 2036 din Codul civil, în redacția din 01 martie 2019: „(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin plata de despăgubiri. (2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. (3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege.”

Art. 1423 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. (2) Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.”

Art. 2037 din Codul civil, în redacția din 01 martie 2019: „(1) Mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie a autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această despăgubire poate aduce satisfacţie echitabilă persoanei vătămate. (2) Caracterul şi gravitatea prejudiciului moral le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, restrîngerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, precum şi statutul social al persoanei vătămate. (3) La determinarea despăgubirii, instanţa de judecată va tinde să acorde o despăgubire care, pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea acordată în mod obişnuit în împrejurări similare şi, pe de altă parte, ia în cont particularităţile cazului.”

Art. 1 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 (în continuare Legea nr.1545/1998): „Prezenta lege constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul şi condiţiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale şi contravenţionale de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti.”

Art. 3 din Legea nr. 1545/1998: 16 „(1) În conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală; b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul comunităţii; c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice; (2) Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţie de răspundere din organele de urmărire penală, din procuratură şi din instanţele judecătoreşti.”

Art. 6 din Legea nr. 1545/1998: „Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul: a) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare; b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare.”

Art. 7 din Legea nr. 1545/1998: „În cazurile menţionate la art.3, persoanei fizice sau juridice i se compensează sau i se restituie: d) amenzile percepute ca urmare a executării sentinţei judiciare şi cheltuielile de judecată suportate de persoana fizică în legătură cu acţiunile ilicite; e) sumele plătite de ea pentru asistenţa juridică; g) cheltuielile efectuate în legătură cu chemările în organul de urmărire penală, organul procuraturii sau în instanţa judecătorească.”

Art. 10 din Legea nr. 1545/1998: „Dreptul persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea şi în modul stabilite de prezenta lege apare în cazurile specificate la art.6.”

Art. 11 din Legea nr. 1545/1998: „(1) Mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege. Mărimea concretă a compensaţiei se determină luîndu-se în considerare: a) gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită persoana respectivă; b) caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea cauzei penale în instanţa de judecată; c) rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei; d) durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată; e) natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori al persoanei; f) suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice; g) măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate; h) durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie. 17 (2) Instanţa de judecată va determina mărimea compensaţiei şi în baza criteriilor specificate la art.219 alin.(4) din Codul de procedură penală. (3) În toate cazurile, instanţa de judecată se va baza pe principiile compensării rezonabile şi echitabile a prejudiciului moral.”

Art. 13 din Legea nr. 1545/1998: „(1) Repararea prejudiciului specificat la art.7 lit.a), c)-g) şi în capitolul III se efectuează din contul bugetului de stat, iar în cazul cînd prejudiciul a fost cauzat de organul de urmărire penală întreţinut din bugetul local - din contul acestui buget.”

Art. 219 din Codul de procedură penală: „La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral, instanţa de judecată ia în considerare suferinţele fizice ale victimei, gravitatea şi persistenţa suferinţelor psihice, inclusiv legate de incapacitatea de a se apăra pe sine ori alte persoane, prejudiciul agrement sau estetic, pierderea speranţei în viaţă, pierderea onoarei prin defăimare, suferinţele psihice provocate de decesul rudelor apropiate etc.”

Prin prisma art. 444 din Codul de procedură civilă examinarea cauzei civile în ordine de recurs s-a realizat în lipsa participanţilor la proces, întrucât Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie a considerat inoportună invitarea acestora, din motiv că argumentele expuse în cererile de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite verificarea legalității hotărârilor atacate.

Curtea Europeană a reiterat că efectul articolului 6 § 1 este, inter alia, de a impune unei instanţe obligaţia de a efectua o examinare adecvată a argumentelor şi probelor aduse de către părţi (a se vedea Perez v. Franţa [GC], nr. 47287/99, § 80, ECHR 2004-I). O parte indispensabilă a acestei 18 obligaţii a instanţelor judecătoreşti este datoria lor de a-şi motiva hotărârile (a se vedea, printre altele, Hirvisaari v. Finlanda, nr. 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001).

Reclamantul prin cererea de chemare în judecată formulată în temeiul Legii nr.1545/1998, a solicitat aducerea scuzelor oficiale din numele statului și Procuraturii Anticorupție, pentru supunerea neîntemeiată urmăririi penale de către procurorul anticorupție Nadejda Busuioc, plasarea pe pagina oficială a Procuraturii Anticorupție a scuzelor, menținerea acestei informații pe pagina tot atât timp cât a fost menținută informația despre reținerea sa și pornirea urmăririi penale, difuzarea scuzelor oficiale din numele statului și Procuraturii Anticorupție, pentru supunerea neîntemeiată urmăririi penale pe numele său, prin aceleași mijloace de informare în masă, la aceeași oră de vârf prin care a fost difuzată informația despre învinuirea sa de către procurorul Procuraturii Anticorupție, Nadejda Busuioc, încasarea din contul Ministerului Justiției a prejudiciului material în mărime de 17.553 de euro și 265 de lei românești sau echivalentul în lei la ziua achitării, plus 6 000 de lei și a prejudiciului moral în mărime de 2.000.000 de lei (Vol.I, f.d.2-9).

Prin hotărârea din 05 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Nichifor. S-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Eugeniu Nichifor prejudiciul moral pentru acțiunile nelegitime ale organului de urmărire penală, constatate prin sentința Judecătoriei Hîncești nr. 1-28/2018 din 30 noiembrie 2018, în mărime de 200.000 de lei și prejudiciul material în mărime de 70,80 de euro. S-a obligat procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală, ori procurorul ierarhic superior, în termen de 15 zile din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să aducă scuze oficiale în numele statului lui Eugeniu Nichifor, pentru acțiunile nelegitime ale organului de urmărire penală, constatate prin sentința Judecătoriei Hîncești nr. 1-28/2018 din 30 noiembrie 2018, în modul și forma în care a fost făcută publică informația privind învinuirea lui Eugeniu Nichifor în infracțiunea pentru care a fost achitat prin sentința Judecătoriei Hîncești nr. 1-28/2018 din 30 noiembrie 2018. În rest, cererea de chemare în judecată s-a respins drept neîntemeiată (Vol.I, f.d.145, 155-159).

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, prin decizia din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Chişinău a admis cererile de apel depuse de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova și a casat integral hotărârea din 05 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. A emis o hotărâre nouă prin care a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Nichifor. A încasat din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii 19 Moldova, în beneficiul lui Eugeniu Nichifor prejudiciu moral în mărime de 100 000 de lei și prejudiciul material în mărime de 70, 80 de euro. În rest, a respins pretențiile ca neîntemeiate (Vol.I, f.d.214-228).

Instanțele ierarhic inferioare, în esență, au reținut temeinicia constatărilor în ceea ce privește valorificarea dreptului la acțiune de către reclamantul Eugeniu Nichifor în baza Legii nr.1545/1998. Or, potrivit procesului-verbal de reținere din 15 iunie 2017, Eugeniu Nichifor a fost reținut în temeiul art.166 din Codul de procedură penală, în baza ordonanței de reținere adoptate de ofițerul de urmărire penală al CNA, Dumitru Buznea, pe un termen de 72 ore. În urma punerii sub învinuire la 16 iunie 2017 a lui Eugeniu Nichifor, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.xxxxx din Codul penal, acesta a fost eliberat de sub strajă prin ordonanța procurorului, Nadejda Busuioc, din 16 iunie 2017, cu aplicarea, în calitate de măsură preventivă a obligației de a nu părăsi țara pe un termen de 30 zile, cu începere din 16 iunie 2017, ora 16:50. Ulterior, prin sentința din 30 noiembrie 2018 a Judecătoriei Hâncești, sediul Central, (menținută prin decizia din 09 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și decizia din 10 martie 2020 a Curții Supreme de Justiție), Eugeniu Nichifor a fost achitat de învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art.xxxxx din Codul penal, pe motivul că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, cu recunoașterea dreptului la repararea prejudiciului cauzat de acțiunile nelegitime ale organului de urmărire penală.

La fel, instanța de apel a menționat că existența unei o sentințe de achitare, este suficientă pentru adresarea în instanță în temeiul Legii nr.1545/1998, astfel încât omisiunile admise de organul de urmărire penală, denotă anumite imperfecțiuni în activitatea organelor competente care au dus la efectuarea unor acțiuni de urmărire penală fără să fi existat probe suficiente care să justifice aceste acțiuni. La momentul punerii sub învinuire, reprezentanții statului nu au întreprins toate acțiunile în vederea elucidării tuturor circumstanțelor cauzei, inclusiv a celor care indicau asupra neîntrunirii în faptele lui Eugeniu Nichifor a elementelor infracțiunii incriminate.

Instanța de recurs efectuând controlul judiciar în limitele recursurilor declarate, reține că instanța de apel a identificat corect cadrul juridic și natura drepturilor încălcate, însă nu a ținut cont de criteriile legale pentru cuantificarea prejudiciului moral în temeiul Legii nr. 1545/1998.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că, repararea prejudiciului în temeiul Legii nr. 1545/1998 se realizează în condițiile acesteia, or, urmează a fi confirmată existența criteriilor ce acordă dreptul persoanei la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti. 20

Referitor la pretenția lui Eugeniu Nichifor privind încasarea prejudiciului moral cauzat în mărime de 2.000.000 de lei, instanța de recurs reține că deși a fost solicitată în cuantumul enunțat, instanța de apel a dispus admiterea acesteia în sumă de 100.000 de lei, fiind apreciată ca fiind o sumă echitabilă. Or, unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire. În temeiul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât acestea să aibă efect compensatoriu şi nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor.

În această ordine de idei, instanța de recurs nu neagă dreptul reclamantului la repararea prejudiciului moral cauzat, de altfel, instanța ierarhic inferioară întemeiat a constatat existența acestuia și dreptul lui Eugeniu Nichifor la repararea acestuia. Art. 10 din Legea nr. 1545/1998 stipulează că dreptul persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea şi în modul stabilite de prezenta lege apare în cazurile specificate la art.6, doar că instanțele eronat au stabilit cuantumul acestuia.

Instanța de recurs în contextul prevederilor art.11 alin.(1) din Legea nr. 1545/1998, relevă că mărimea concretă a compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se determină luându-se în considerare criteriile reglementate exhaustiv. Coroborând normele legale citate privind repararea prejudiciului cu circumstanțele de fapt stabilite, în rezultatul lezării drepturilor, lui Eugeniu Nichifor i-a fost cauzat prejudiciu moral, mărimea compensației căruia se determină conform art. 11 din Legea nr. 1545/1998. Unul dintre criteriile generale este echitatea, care impune ca indemnizația să reprezinte o despăgubire justă și completă. Astfel, instanţa ierarhic inferioară a constatat corect dreptul lui Eugeniu Nichifor la repararea prejudiciului moral, însă suma de 100.000 de lei acordată este exagerată și excesivă în raport cu criteriile stabilite și principiul echității.

La caz, instanța de recurs reiterează că, potrivit procesului-verbal de reținere din 15 iunie 2017, Eugeniu Nichifor a fost reținut în temeiul art.166 din Codul de procedură penală, în baza ordonanței de reținere adoptate de ofițerul de urmărire penală al CNA, pe un termen de 72 ore. La 16 iunie 2017, ulterior punerii lui Eugeniu Nichifor sub învinuire, incriminându-i săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.xxxxx din Codul penal, fost eliberat prin ordonanța procurorului din 16 iunie 2017, cu aplicarea, în calitate de măsură preventivă a obligației de a nu părăsi țara pe un termen de 30 zile, cu începere din 16 iunie 2017, ora 16:50. 21

Urmează a fi punctat faptul că infracțiunea incriminată lui Eugeniu Nichifor în acea perioadă făcea parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave. Urmărirea penală, examinarea cauzei în instanțele de judecată, finalizată cu achitarea lui Eugeniu Nichifor, a durat aproximativ 3 ani. Prin sentința din 20 noiembrie 2018 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, Eugeniu Nichifor învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art. xxxxx din Codul penal, a fost achitat pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracţiunii, conform art. 390 alin.(1) pct.3) din Codul de procedură penală. La fel, s-a recunoscut dreptul persoanei achitate la repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile nelegale ale organului de urmărire penală (Vol.I, f.d.10-15). Apelul inițial și cel suplimentar declarat împotriva acesteia au fost respinse ca fiind peste termen, prin decizia din 09 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (Vol.I, f.d.16-19), iar recursul ordinar a fost respins prin decizia din 10 martie 2020 a Curții Supreme de Justiție (Vol.I, f.d.20- 23).

Deși aceste acțiuni în mod sigur au generat un prejudiciu moral, însă circumstanțele cauzei nu justifică cuantumul de 2.000.000 de lei solicitat de reclamant, precum și nici cuantumul de 100.000 de lei încasat de instanța ierarhic inferioară, însă suma de 50.000 de lei reprezintă un cuantum rezonabil, reflectând o evaluare justă a daunelor compensatoare corespunzătoare gravității și naturii suferințelor psihice suportate de reclamant ca urmare a acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii. Scopul acordării daunelor morale este compensatoriu, nu punitiv. Cuantumul despăgubirii încasat de instanța ierarhic inferioară este disproporționat în raport cu circumstanțele speței. Principiul proporționalității impune un just echilibru între caracterul ilicit al ingerinței și intensitatea efectivă a impactului asupra persoanei, evitându-se transformarea despăgubirilor morale într-o sursă de îmbogățire fără just temei. Determinarea cuantumului despăgubirii nu este o chestiune de oportunitate sau de echivalare simbolică, ci una care trebuie să fie guvernată de criterii obiective, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 1545/1998 și dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Supreme de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

La stabilirea cuantumului prejudiciului moral, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ține cont și de faptul că intimatul în cadrul urmăririi penale a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, care a avut un anumit aport la împiedicarea la stabilirea adevărului. În pofida faptului, acest fapt nu este determinant pentru a nu repara prejudiciul conform art. 4 din Legea nr.1545/1998, însă acest aspect este important pentru stabilirea cuantumului acestuia. De către reclamantul/intimat nu s-a probat faptul că acordul de recunoaștere a vinovăției s-a încheiat în rezultatul presiunii sau violenței organului de urmărire penală, procurorului. 22

Prin urmare, decizia instanței de apel urmează a fi modificată prin diminuarea cuantumului prejudiciului moral încasat de la 100.000 de lei la 50.000 de lei, ca fiind unul suficient în atenuarea suferințelor psihice și fizice cauzate reclamantului, fiind echitabil și rezonabil. Diminuarea acestuia este justificată de mai mulți factori, printre care: caracterul limitat al măsurilor de constrângere aplicate, fiind reținut și eliberat următoarea zi; inexistența unei condamnări definitive sau a unui regim de detenție, or, reclamantul nu s-a aflat în detenție, fiind achitat prin sentință; reclamantul a pretins că informația despre învinuirea sa a avut rezonanță în localitate, informația fiind publicată pe site-ul CNA, redată în unele surse mass-media, întrucât activa în calitate de avocat la momentul producerii evenimentelor descrise și i-a afectat reputația profesională; comparabilitatea cu alte spețe soluționate de instanțele naționale.

De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Supreme de Justiție, în cazurile în care s-a produs o limitare neîntemeiată și ilicită a drepturilor și libertăților fundamentale, compensația trebuie să fie reală, proporțională și efectivă. Totodată, despăgubirea trebuie să reflecte caracterul grav al prejudiciului moral, iar o sumă simbolică sau redusă poate fi calificată drept o reparație inadecvată în sensul Convenției.

Mai mult, cuantumul de 50.000 de lei stabilit cu titlu de prejudiciu moral este în concordanță cu practica Curții Supreme de Justiție în cauze similare, în care despăgubirile au fost acordate în temeiul Legii nr. 1545/1998. Potrivit practicii recente, în esență, la determinarea cuantumului prejudiciului moral în temeiul acestei legi a ținut cont de reperele jurisprudențiale conturate, ajustând cuantumul prejudiciului moral în vederea asigurării uniformității practicii judiciare.

Cu titlu de jurisprudență națională relevantă, instanța de recurs menționează cauzele: 2ra-1262/23 A. Mocan vs. Ministerul Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală, CNA, Ministerul Finanțelor – (a durat urmărirea penală și examinarea cauzei mai mult de 4 ani, învinuit în comiterea unei infracțiuni mai puțin grave, achitat prin sentință (ca urmare a renunțării la învinuire))- a fost considerat rezonabil prejudiciu moral în cuantum de 50.000 de lei, în temeiul Legii nr.1545/1998; 2ra-1057/23 R. Gurghiș vs. Ministerul Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală, IGP – (a durat urmărirea penală mai mult de 2 ani, învinuit în comiterea unei infracțiuni mai puțin grave, scos de sub urmărire penală)- a fost considerat rezonabil prejudiciu moral în cuantum de 50.000 de lei, în temeiul Legii nr.1545/1998.

Prin raportare la practica judiciară amintită, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție observă că instanțele naționale au acordat despăgubiri de 50.000 de lei, în funcție de gravitatea acuzațiilor, măsurile 23 preventive aplicate, durata procedurilor, intensitatea ingerinței în drepturile fundamentale și existența unor consecințe probatoriu dovedite.

În consecință, Completul de judecată apreciază că o compensație de 50.000 de lei reprezintă o reparație echitabilă, suficientă și proporțională, fiind pe deplin în concordanță atât cu standardele Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și cu jurisprudența națională relevantă. Având în vedere principiile compensării echitabile şi rezonabile prejudiciului moral, suferințele morale, starea de stres şi frustrare cauzate reclamantului, instanța de recurs reiterează că suma de 50.000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și instanțelor judecătorești, constituie un cuantum ce ar compensa suferințele avute și poate fi interpretată drept o satisfacție echitabilă pentru reclamant, totodată fiind corelativă şi comparabilă cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și cea națională în spețe similare. Această valoare patrimonială este suficientă pentru a oferi reclamantului satisfacție morală pentru prejudiciile morale suferite, cu respectarea principiului proporționalității și a justului echilibru între natura valorilor nepatrimoniale lezate și sumele acordate. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințele de același ordin, şi nu a unei satisfacții patrimoniale.

Legislația în vigoare obligă instanţele de judecată la determinarea cuantumului prejudiciului moral de a ține cont de criteriile stabilite de legiuitor, specificate în art. 11 alin.(1) din Legea nr.1545/1998, precum și de cel al echității constatat reflectat în jurisprudența CtEDO și cea națională.

La acest capitol, instanța de recurs reține argumentele recurentului/pârât Ministerul Justiției al Republicii Moldova cu referire la jurisprudența națională, or, mărimea despăgubirilor trebuie stabilită astfel, încât acestea să aibă efect compensatoriu şi nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor, partea urmând să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

În această ordine de idei, instanța de recurs relevă că practica judiciară constantă denotă că, aprecierea prejudiciului moral se face în raport cu criteriile amintite anterior, inserate în art. 11 din Legea nr. 1545/1998, iar suma apreciată să nu fie vădit disproporționată cu sumele acordate de Curtea Europeană.

Prin prisma celor enunţate şi ţinând cont de criteriul echităţii, care presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raţionale şi echitabile, adică trebuie stabilite în aşa fel, încât să asigure efectiv o compensare suficientă şi nicidecum exagerată a prejudiciului moral cauzat, fiind menţinut echilibrul între daunele efectiv pricinuite şi suma acordată, 24 instanţa consideră că suma de 50.000 de lei va constitui o satisfacţie echitabilă pentru reclamant în circumstanţele speţei. De altfel, scopul satisfacției echitabile este de a repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a evenimentelor contrare Convenției (Scozzari şi Giunta împotriva Italiei, 13 iulie 2000, p. 248-250). CtEDO a reiterat că scopul sumelor acordate cu titlu de satisfacție echitabilă este de a asigura repararea exclusivă a prejudiciilor suferite de către părțile interesate, în măsura în care acestea constituie o consecință a încălcării care nu poate fi remediată în alt mod. Scopul despăgubirilor acordate de Curte cu titlu de daune morale este recunoașterea încălcării unui drept fundamental care a cauzat un prejudiciu moral, ca de exemplu suferința fizică sau psihică, și acestea sunt cifrate astfel încât să reflecteze cu aproximație gravitatea acestui prejudiciu. Prin urmare, legătura de cauzalitate între încălcarea invocată și daunele morale poate fi prezumată, fără ca reclamanții să aibă obligația de furniza probe suplimentare ale suferinței lor.

Alte argumente invocate de recurenţi, în susținerea poziției, nu pot fi reținute de către instanța de recurs, deoarece se axează pe circumstanțele care au fost constatate și elucidate pe deplin cu respectarea normelor de drept.

Curtea Europeană cu referire la art. 6§1 CEDO aminteşte că, potrivit jurisprudenţei sale constante, hotărârile judecătoreşti trebuie motivate astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care se fondează.

Implicit, instanţa de recurs a punctat doar motivele decisive pentru soluționarea prezentei cauze, ceea ce este admisibil prin prisma jurisprudenţei CtEDO (a se vedea cauza García Ruiz vs Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, § 26; Moreira Ferreira vs Portugalia (nr. 2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, § 84).

Coroborând circumstanțele ce preced, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție admite recursurile declarate şi modifică decizia instanţei de apel în partea încasării prejudiciului moral prin diminuarea cuantumului acestuia.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. e), alin.(3) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Admite recursurile declarate de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova. Modifică decizia din 30 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chişinău, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Nichifor împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenienți accesorii Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Procuratura 25 Anticorupţie a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, în partea încasării prejudiciului moral prin diminuarea cuantumului de la 100.000 (una suta mii) de lei la 50.000 (cincizeci mii) de lei. În rest, menține decizia din 30 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chişinău. Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Gheorghe Stratulat Elena Croitor 26