2ra-894/25 — Restituirea bunurilor sau contravalorii acestora.

La 11 noiembrie 2020, Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dan Chirița, persoană terță Agenția Servicii Publice, solicitând restituirea bunurilor destinate Sistemului de monitorizare a traficului din Republica Moldova sau încasarea contravalorii acestora în sumă de 269 621,44 lei, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a invocat că, la 30 iunie 2014, reprezentantul Chinei și Dan Chirița, care exercita funcția de director al Serviciului Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne, au semnat Memorandumul asistenței chineze privind Sistemul de monitorizare a traficului din Republica Moldova. În baza acestui act, instituției reclamante urmau să-i fie predate bunurile specificate în lista materialelor anexată la Memorandum.

Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne a susținut că, potrivit facturii nr. ***** și declarațiilor vamale, bunurile destinate Sistemului de monitorizare a traficului au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova.

Reclamantul a invocat că, prin procesul-verbal generalizator nr. 869 din 22 decembrie 2017 al ședinței Comisiei de inventariere privind examinarea rezultatelor inventarierii anuale a patrimoniului gestionat, a mijloacelor bănești și a decontărilor, s-a constatat lipsa unor bunuri în valoare totală de 269 621,44 lei.

Acesta a susținut că Dan Chirița fusese desemnat manager al proiectului și era responsabil de procesele de primire-predare, evidență, instalare și administrare a Sistemului automatizat de supraveghere și control al circulației rutiere „Controlul traficului”.

Reclamantul a invocat că lipsa bunurilor și neasigurarea unei evidențe corespunzătoare îi sunt imputabile lui Dan Chirița, iar suma de 269 621,44 lei reprezintă prejudiciul material cauzat instituției prin neexecutarea obligațiilor aferente gestionării proiectului. 1

Instanța de apel a reținut că, potrivit Memorandumului din 30 iunie 2014, Republicii Moldova i-au fost predate materialele și echipamentele destinate Sistemului de monitorizare a traficului, iar lista materialelor predate purta ștampila Serviciului Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne și o semnătură asemănătoare cu cea a lui Dan Chirița, a cărei autenticitate a fost contestată de acesta.

Curtea de apel a constatat că, potrivit declarației de inventar din 10 decembrie 2014, bunurile despre care reclamantul a susținut ulterior că lipsesc se aflau în gestiunea lui Valerian Puntea, inginer principal în cadrul instituției.

Instanța de apel a considerat că simplul fapt că Dan Chirița a recepționat inițial bunurile și a avut calitatea de manager al proiectului nu demonstra că acesta era responsabil material de bunuri la data constatării lipsurilor.

Curtea de apel a reținut că lipsurile au fost constatate la 22 decembrie 2017, după ce bunurile fuseseră transmise în gestiunea altei persoane și după o perioadă îndelungată de la încetarea exercitării de către Dan Chirița a funcției de director.

Instanța de apel a constatat că Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne nu a prezentat probe care să excludă responsabilitatea persoanelor care au gestionat bunurile după transmiterea lor de către Dan Chirița și până la efectuarea inventarierii din anul 2017.

Curtea de apel a mai reținut că Raportul Curții de Conturi și Hotărârea Curții de Conturi nr. 12 din 5 aprilie 2017 constatau existența unor lipsuri, surplusuri și 2 deficiențe în evidența patrimoniului, însă nu indicau că Dan Chirița ar fi persoana responsabilă pentru bunurile lipsă.

Instanța de apel a considerat că actele de audit nu stabileau vinovăția lui Dan Chirița și nici legătura de cauzalitate dintre exercitarea de către acesta a atribuțiilor de manager al proiectului și prejudiciul pretins de reclamant.

Curtea de apel a concluzionat că Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne nu a demonstrat existența prejudiciului în cuantumul pretins, imputabilitatea acestuia lui Dan Chirița și vinovăția pârâtului.

În aceste condiții, instanța de apel a considerat că prima instanță a stabilit complet circumstanțele relevante, a apreciat corespunzător probele administrate și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată.

În motivarea recursului, recurenta a invocat temeiul prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, susținând că decizia instanței de apel este neîntemeiată și ilegală.

Recurenta a reiterat că, la 30 iunie 2014, Dan Chirița, în calitate de director al instituției și manager al proiectului, a semnat Memorandumul asistenței chineze și a recepționat bunurile destinate Sistemului de monitorizare a traficului.

Aceasta a susținut că Dan Chirița fusese desemnat, prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 160 din 15 mai 2013, manager al proiectului SASCR „Controlul traficului”, având atribuții privind funcționalitatea sistemului, primirea-predarea, evidența, instalarea și administrarea bunurilor aferente proiectului.

Recurenta a invocat că Ordinul nr. 160 din 15 mai 2013 a fost modificat prin Ordinul nr. 43 din 17 februarie 2015, prin care Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne a fost desemnat deținător și registrator al sistemului, iar Dan Chirița a fost menținut în calitate de manager al proiectului și reprezentant împuternicit să semneze contractele.

Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne a susținut că, la finalizarea proiectului, persoanele responsabile nu au solicitat 3 documentele financiare justificative privind bunurile și lucrările executate, fapt care a generat dificultăți la contabilizarea și stabilirea costului final al proiectului.

Recurenta a invocat că, prin scrisoarea nr. 8/3-6241 din 8 septembrie 2015, Dan Chirița a confirmat Băncii de Economii recepționarea bunurilor și lucrărilor în valoare de 36 457 200 RMB, fără existența documentelor justificative necesare.

Aceasta a susținut că rapoartele de audit ale Curții de Conturi au constatat neefectuarea inventarierii, necontabilizarea investițiilor capitale, a bunurilor și lucrărilor, precum și lipsa documentelor necesare formării costului final al proiectului.

Recurenta a menționat că, în urma executării recomandărilor Curții de Conturi și a inventarierii bunurilor, au fost constatate lipsuri în valoare de 269 621,44 lei, iar managerul proiectului la momentul recepționării bunurilor fusese Dan Chirița.

Aceasta a mai invocat că misiunea de audit de urmărire, aprobată prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 56 din 2019, a constatat o diferență de 21 724,49 mii lei între suma transferată pentru implementarea proiectului și valoarea echipamentelor și investițiilor înregistrate în evidența contabilă. Calitatea lui Dan Chirița de director și manager al proiectului, atribuțiile conferite prin ordinele Ministerului Afacerilor Interne, actele de recepționare a bunurilor și constatările inventarierii demonstrau obligația acestuia de a restitui bunurile sau contravaloarea lor.

Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.”

Articolul 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; 4 f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (2) Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Articolul 433 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Articolul 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Potrivit art. 442 din Codul de procedură civilă, instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii contestate în limitele criticilor formulate în recurs și prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. În speță, recurenta a invocat temeiul prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. e), susținând că decizia instanței de apel este arbitrară și se bazează în mod determinant pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.

Examinând conținutul cererii de recurs, Completul de judecată constată că recurenta nu a formulat critici apte să demonstreze caracterul arbitrar al deciziei sau faptul că aceasta s-ar întemeia în mod determinant pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.

Instanța de apel a examinat actele privind recepționarea bunurilor, lista materialelor predate, factura emisă de partea chineză, declarațiile de inventar și procesul-verbal generalizator nr. 869 din 22 decembrie 2017 și a reținut că, deși Dan Chirița a participat la recepționarea bunurilor la 30 iunie 2014, potrivit declarației de inventar din 10 decembrie 2014, bunurile despre care s-a pretins ulterior că lipsesc se aflau deja în gestiunea lui Valerian Puntea, angajat al 5 instituției. Lipsa parțială a fost constatată abia la 22 decembrie 2017, la aproximativ trei ani de la această transmitere, iar recurenta nu a indicat probe din care să rezulte că, ulterior transmiterii, Dan Chirița ar fi continuat să gestioneze bunurile sau să poarte răspundere materială pentru păstrarea lor.

Ordinele Ministerului Afacerilor Interne invocate de recurentă confirmă atribuțiile lui Dan Chirița în calitate de director și manager al proiectului, însă nu demonstrează că acesta deținea în gestiune bunurile concrete la momentul constatării lipsurilor și nici că dispariția lor i-ar fi imputabilă. Simpla calitate de director și manager de proiect nu înlătură obligația reclamantului de a dovedi condițiile răspunderii civile – fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate.

În același sens, actele Curții de Conturi, inclusiv Hotărârile nr. 12 din 5 aprilie 2017 și nr. 56 din 2019, constată deficiențe generale în evidența contabilă și o diferență de 21 724,49 lei între finanțarea proiectului și valoarea echipamentelor înregistrate, fără a atribui lui Dan Chirița răspunderea individuală pentru bunurile în valoare de 269 621,44 lei, care constituie obiectul prezentei acțiuni. Recurenta nu a demonstrat existența unei legături directe între această diferență generală și bunurile pretinse prin acțiune.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forţa atribuită unei probe sau alteia, raportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Potrivit art. 442 alin. (2) CPC, instanța de recurs este ținută de modul în care au fost apreciate probele de instanțele inferioare, cu excepția situației în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) – hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

O asemenea situație nu a fost demonstrată în cauză. Curtea de apel a răspuns criticilor esențiale ale apelantei, a examinat actele relevante și a expus motive suficiente pentru menținerea hotărârii primei instanțe, iar soluția nefavorabilă dată argumentelor reclamantei nu echivalează cu neexaminarea lor și nici cu caracterul arbitrar al deciziei.

Argumentele din recurs reproduc, în esență, circumstanțele de fapt și susținerile expuse în acțiune și în cererea de apel, fără a identifica o probă determinantă ignorată de instanța de apel sau apreciată contrar propriului conținut. Temeiurile de apel (art. 386–388 CPC) și cele de recurs (art. 432 CPC) au natură și finalitate diferite, astfel încât simpla reluare, în recurs, a argumentelor din apel, 6 fără raportare concretă la raționamentul deciziei contestate și la unul dintre temeiurile limitativ prevăzute de art. 432, nu este suficientă pentru a determina intervenția instanței de recurs. Aceeași interpretare a fost consacrată și în jurisprudența recentă a Curții Supreme de Justiție (a se vedea încheierea nr. 2ra- 183/25 din 6 august 2025, nr. 2ra-357/24 din 22 octombrie 2025).

În realitate, recurenta solicită atribuirea unei alte valori probante ordinelor Ministerului Afacerilor Interne, rapoartelor de audit și actelor de recepționare/inventariere a bunurilor, precum și formularea unor concluzii diferite privind răspunderea lui Dan Chirița, ceea ce echivalează cu o cerere de rejudecare a fondului, iar nu cu o critică de nelegalitate.

Instanța de recurs nu poate substitui aprecierea probelor realizată de instanțele ierarhic inferioare în lipsa demonstrării caracterului arbitrar al hotărârii ori a caracterului vădit nerezonabil al aprecierii probelor. Recursul are ca obiect verificarea legalității hotărârii contestate prin prisma temeiurilor strict prevăzute de art. 432 din Codul de procedură civilă, iar nu rejudecarea fondului cauzei.

Pentru aceste considerente, Completul de judecată constată că recursul nu demonstrează existența unei aprecieri vădit nerezonabile a probelor și nu relevă o problemă de legalitate care să impună intervenția Curții Supreme de Justiție. Prin urmare, cererea de recurs este vădit neîntemeiată și urmează a fi declarată inadmisibilă.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 7