2r-207/26 — Încasarea prejudiciului material

La 7 octombrie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Central a pronunțat dispozitivul hotărârii, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Roman Aurica împotriva Ostrovschi Liliei cu privire la încasarea prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de judecată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 6 noiembrie 2025 Roman Aurica, a declarat apel împotriva acesteia, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii cu emiterea unei noi decizii prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.

Prin încheierea Curții de Apel Centru din 25 februarie 2026, nu s-a dat curs cererii de apel declarată de către Roman Aurica împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 7 octombrie 2025, acordându-i un termen de 10 zile calendaristice din momentul primirii copiei de pe încheierea în cauză pentru depunerea unei cereri suplimentare de apel, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, prezentarea copiilor de pe cererea de apel suplimentară într-un număr egal cu numărul participanților la proces, precum și prezentarea originalului dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 11965,65 lei și a taxei de timbru în sumă de 200 lei.

La fel, prin încheierea menționată, s-a explicat apelantului că cererea de înlăturare a neajunsurilor menționate, urmează să fie prezentată și înregistrată nemijlocit în Secția monitorizare şi relații publice a Curții de Apel Centru în termenul stabilit, iar în caz de neîndeplinire a indicațiilor din încheiere, cererea de apel va fi restituită.

Prin încheierea din 20 mai 2026 a Curții de Apel Centru, în temeiul art. 369 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură civilă, a fost restituit apelul declarat de Roman Aurica, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 7 octombrie 2025, din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea din 25 februarie 2026.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că apelantul nu a înlăturat, în termenul acordat prin încheierea de a nu da curs apelului, neajunsurile constatate, întrucât nu a prezentat apelul motivat și dovezile de achitare a taxei de stat și a taxei de timbru.

La 4 iunie 2026, Roman Aurica a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Centru din 20 mai 2026 prin care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre reexaminare Curții de Apel Centru.

În motivarea cererii de recurs, a susținut că încheierea Curții de Apel Centru din 20 mai 2026 este neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de procedură civilă care reglementează comunicarea actelor de procedură și calcularea termenelor procedurale.

Recurenta a invocat că încheierea Curții de Apel Centru din 25 februarie 2026, prin care cererea de apel a fost lăsată fără curs și i s-a acordat un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, nu i-a fost comunicată în mod legal, întrucât, deși era reprezentată de avocat, actul de dispoziție nu a fost expediat reprezentantului prin Programul integrat de gestionare a dosarelor, la adresa electronică indicată în mandatul avocațial, astfel cum impun dispozițiile art. 100 alin. (1¹) și art. 105 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Totodată, a susținut că simpla expediere a încheierii la o adresă electronică a părții nu echivalează cu comunicarea legală a acesteia, în lipsa confirmării recepționării și în condițiile în care adresa respectivă nu era înregistrată în Programul integrat de gestionare a dosarelor.

A mai invocat că, în lipsa unei comunicări valabile a încheierii din 25 februarie 2026, termenul de 10 zile acordat pentru înlăturarea neajunsurilor nu a început să curgă, astfel încât nu putea interveni sancțiunea restituirii cererii de apel prevăzută de art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, recurenta a invocat încălcarea dreptului de acces efectiv la justiție, garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, susținând că restituirea apelului, determinată exclusiv de o pretinsă neexecutare a unor obligații procedurale despre care nu a fost legal înștiințată, reprezintă o ingerință disproporționată în exercitarea dreptului la un proces echitabil. În acest sens, a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și la Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 3 din 9 iunie 2014 privind aplicarea Convenției Europene.

Articolul 25 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”

Articolul 426 alin.(3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.”

Articolul 427 lit. a) din Codul de procedură civilă: „Instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul și să mențină încheierea.”

Articolul 364 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat și/sau a taxei de timbru în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.”

Articolul 365 alin.(4) din Codul de procedură civilă: „(4) La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat, dacă apelul se impune cu taxă, și/sau a taxei de timbru.”

Articolul 368 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „(1) Dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat şi/sau a taxei de timbru, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.”

Articolul 369 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: a) apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1).”

Articolul 110 din Codul de procedură civil: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Articolul 111 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „(1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească.”

Articolul 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Articolul 100 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanților la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum şi prin delegație judiciară.”

Articolul 115 din Codul de procedură civilă: „La cererea participanților la proces interesații, instanța de judecată poate prelungi termenul de procedură stabilit de instanța de judecată. Termenul poate fi prelungit pentru același temei o singură dată.”

Articolul 56 alin.(3) din Codul de procedură civilă: „(3) Participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.”

Articolul 61 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.”

Articolul 10 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „(1) Sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum şi în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.”

Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat împotriva încheierii contestate urmează a fi respins din următoarele considerațiuni.

Cu referire la caz, Completul de judecată reține că termenele procedurale stabilesc regimul optim pentru realizarea justiției, fiind o modalitate de ordonare a realizării acțiunilor procedurale și fortificarea securității raporturilor juridice. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor sau de către instanța judecătorească, cu respectarea anumitor exigențe, căror li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Astfel, după modul de stabilire a termenelor, se deosebesc două tipuri de termene procesuale, având în vedere dispozițiile art. 111 alin.(1) din Codul de procedură civilă și anume: termene legale care sunt prestabilite de către legislator și termene judiciare sunt termenele stabilite de instanța de judecată (judecător), la discreția sa, având în vedere circumstanțele cauzei. Echilibrul şi caracterul rezonabil al termenelor judiciare reprezintă dezideratele unui proces echitabil care, pe de o parte, trebuie să fie suficient de mari pentru a permite realizarea efectivă a actelor procesuale și, în același timp, suficient de mici, pentru a nu permite tergiversarea examinării cauzei.

Completul de judecată remarcă că, pornind de la caracterul obligatoriu al actelor judecătorești de dispoziție, justițiabilul trebuie să-și ajusteze conduita la indicațiile reflectate în actul de dispoziție judecătoresc emis, dacă prin acesta destinatarului i-a fost fixat un termen-limită pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat sau a taxei de timbru pentru cererea de chemare în judecată sau cererea de apel motivat, astfel încât acesta urmează să se conformeze cerințelor în discuție până la data și ora stabilită, să prezinte actele enunțate, iar la utilizarea mijloacelor de comunicare poșta electronica, oficiul poștal, să se asigure că ele vor ajunge la destinatar cel târziu la momentul stabilit în prealabil de către instanță și nicidecum până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului. O altă abordare decât aceasta va echivala cu o încălcare a termenului de procedură, fixat de instanță.

Recapitulând cele enunțate supra, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că prin încheierea Curții de Apel Centru din 25 februarie 2026, nu s-a dat curs cererii de apel declarată de către Roman Aurica împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 7 octombrie 2025, acordîndu-i un termen de 10 zile calendaristice din momentul primirii copiei de pe încheierea în cauză pentru depunerea unei cereri suplimentare de apel, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, prezentarea copiilor de pe cererea de apel suplimentară într-un număr egal cu numărul participanților la proces, precum și prezentarea originalului dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 11965,65 lei și a taxei de timbru în sumă de 200 lei.

La fel, încheierea Colegiului Civil, Comercial și de Contencios administrativ al Curții de Apel Centru din 25 februarie 2026, a fost comunicată apelantei Roman Aurica la 30 aprilie 2026, prin intermediul poștei electronice XXX XXX, fapt confirmat prin extrasul de pe poșta electronică anexată la materialele cauzei (f.d.171).

Astfel, în lipsa executării indicațiilor instanței în termenul acordat, Curtea de Apel Centru, prin încheierea din 20 mai 2026, a dispus restituirea apelului în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cărora încheierea din 25 februarie 2026 urma să fie comunicată exclusiv avocatului care o reprezenta. Or, simpla împrejurare că recurenta era asistată de un avocat nu este suficientă pentru a concluziona că instanța de apel era obligată să efectueze comunicarea actului de procedură numai prin intermediul acestuia.

Din actele dosarului rezultă că cererea de apel a fost formulată și depusă nemijlocit de către însăși apelanta Roman Aurica, iar în cuprinsul acesteia au fost indicate atât domiciliul acesteia, cât și adresa proprie de poștă electronică XXX XXX, destinată comunicării actelor procedurale.

În aceste condiții, instanța de apel a acționat în concordanță cu datele de contact furnizate chiar de titularul căii de atac, expediind încheierea de a nu da curs cererii de apel la adresa electronică indicată de aceasta.

Or, instanța judecătorească nu poate fi obligată să ignore modalitatea de comunicare indicată chiar de participantul la proces și să prezume că toate comunicările urmează a fi efectuate exclusiv prin intermediul avocatului, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens ori a unor împrejurări care să demonstreze imposibilitatea comunicării directe către parte.

Dimpotrivă, în situația în care însuși apelantul formulează calea de atac și indică o adresă electronică proprie pentru corespondență, instanța este îndreptățită să considere că aceasta reprezintă un mijloc valabil de comunicare a actelor procedurale.

Completul de judecată apreciază critic și susținerea recurentei potrivit căreia încheierea Curții de Apel Centru din 25 februarie 2026 nu ar fi produs efecte juridice pe motiv că nu a fost expediată avocatului prin Programul integrat de gestionare a dosarelor.

O asemenea interpretare formalistă nu poate prevala asupra conduitei procesuale adoptate chiar de apelantă, care a ales să declare apelul în nume propriu și să indice propria adresă electronică pentru comunicarea actelor de procedură. În aceste circumstanțe, comunicarea efectuată de instanță la adresa electronică furnizată de apelantă nu poate fi calificată drept nelegală.

De asemenea, simpla afirmație a recurentei că nu a identificat mesajul electronic în căsuța sa poștală nu este aptă, în lipsa unor probe obiective și concludente, să răstoarne constatările instanței de apel privind expedierea actului procedural.

Prin urmare, extrasul din corespondența electronică anexat la materialele dosarului confirmă transmiterea încheierii la adresa indicată de apelantă, iar împrejurarea că aceasta pretinde că nu a luat cunoștință de conținutul mesajului nu poate fi imputată instanței de judecată.

Diligența în verificarea corespondenței expediate la adresa de contact comunicată instanței constituie o obligație procesuală care revine participantului la proces.

Or, potrivit principiului bunei-credințe procesuale consacrat de art. 56 alin. (3) și art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, participanții la proces au obligația de a manifesta diligența necesară pentru urmărirea desfășurării procedurii și pentru exercitarea drepturilor procesuale în termenele stabilite de lege sau de instanță. Această obligație include și verificarea mijloacelor de comunicare utilizate în mod obișnuit în cadrul procesului.

Această concluzie este în concordanță cu jurisprudența constantă a Curții Supreme de Justiție, care a statuat că neexecutarea în termen a indicațiilor cuprinse într-o încheiere de a nu se da curs cererii atrage aplicarea sancțiunii procesuale prevăzute de lege, indiferent de motivele invocate ulterior de participantul la proces, în lipsa unei cereri de prelungire sau repunere în termen formulate în condițiile legii.

În acest sens, sunt relevante decizia Curții Supreme de Justiție din 17 decembrie 2025, pronunțată în cauza Axioma Credit S.R.L. împotriva Î.I. „Novicov Viorica” (dosarul nr. 2rc-22/26), prin care s-a reținut că pasivitatea participantului la proces și neexecutarea obligațiilor procesuale în termenul acordat justifică aplicarea sancțiunii restituirii căii de atac, precum și decizia Curții Supreme de Justiție din 2026, pronunțată în cauza „Buton- Inc” S.R.L. împotriva „ACGV Engineering” S.R.L. (dosar nr. 2rc-19/26), în care s-a subliniat că partea interesată este obligată să manifeste diligență procesuală și să urmărească desfășurarea procedurii judiciare, neputând invoca ulterior propria pasivitate pentru a înlătura consecințele decăderii procedurale.

În aceste condiții, Completul de judecată constată că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 368 alin. (1) și art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, iar argumentele invocate în recurs nu sunt de natură să demonstreze nelegalitatea încheierii contestate.

Prin urmare, Curtea Supremă de Justiție concluzionează că încheierea Curții de Apel Centru din 20 mai 2026 este legală și întemeiată, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept procedural incidente, motiv pentru care recursul declarat de Roman Aurica, urmează a fi respins, cu menținerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă,