2r-69/26 — Repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și ale instanțelor judecătorești

La 24 octombrie 2024, Maxim Ieșanu a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova privind repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penale, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 23 iunie 2025, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 23 iunie 2025, Maxim Ieșanu, reprezentat de avocatul Dumitru Buliga, a depus o cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 23 iunie 2025.

Prin încheierea Curții de Apel Centru din 28 octombrie 2025, nu s-a dat curs cererii de apel și s-a comunicat apelantului despre necesitatea depunerii cererii de apel suplimentare (motivate), semnată olograf, în original sau cu semnătură electronică avansată calificată, acordându-i un termen de 10 zile calendaristice din momentul recepționării încheierii. Această încheiere a fost comunicată avocatului Dumitru Buliga la adresa electronică ***** @gmail.com la 28 noiembrie 2025, ultimul confirmând recepționarea în aceeași zi (Vol. II, f.d. 37-38).

Prin încheierea Curții de Apel Centru din 23 decembrie 2025, cererea de apel a fost restituită din motiv că apelantul nu a înlăturat în termen neajunsurile constatate prin încheierea de a nu da curs din 28 octombrie 2025.

La 3 februarie 2026, Maxim Ieșanu a depus o cerere de recurs împotriva încheierii din 23 decembrie 2025 prin care a solicitat casarea acesteia, restituirea cauzei civile în aceeași instanță pentru rejudecare, începând cu etapa primirii cererii de apel și a da curs cererii de apel de apel depusă de Maxim Ieșanu.

În motivarea recursului, Maxim Ieșanu a invocat că Maxim Ieșanu nu ar fi recepționat personal încheierea de a nu da curs din 28 octombrie 2025, nici încheierea de restituire a apelului din 23 decembrie 2025. Maxim Eșanu a susținut că avocatul Dumitru Buliga, căruia i-au fost comunicate încheierile de a nu da curs și de restituire a cererii de apel, era împuternicit exclusiv pentru reprezentarea în fața instanței de fond și pentru depunerea unui apel nemotivat, urmând să fie încheiat un alt contract de asistență juridică pentru reprezentarea în instanța de 1 fond. Prin urmare, încheierile de a nu da curs cererii de apel și restituire a acesteia nu ar fi fost comunicate recurentului Maxim Ieșanu.

Articolul 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor”.

Articolul 427 lit. a) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea”.

Articolul 368 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă: „Dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat și/sau a taxei de timbru, instanţa de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Încheierea instanței de apel de a nu se da curs cererii poate fi atacată odată cu fondul”.

Articolul 369 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: a) apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). (2) Încheierea judecătorească de restituire a cererii de apel poate fi atacată cu recurs”.

Articolul 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară”.

Articolul 115 din Codul de procedură civilă: „La cererea participanților la proces interesați, instanţa de judecată poate prelungi termenul de procedură stabilit de instanța de judecată. Termenul poate fi prelungit pentru același temei o singură dată. Termenul de procedură stabilit de lege nu poate fi prelungit, fiind aplicabil art. 116”.

Articolul 56 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanţii la proces sînt în drept să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să facă extrase şi copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanţi la proces, martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanţei explicaţii orale şi scrise, să expună argumente şi considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecţii împotriva demersurilor, argumentelor şi considerentelor 2 celorlalţi participanţi, să atace actele judiciare şi să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă”.

Articolul 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare”.

Articolul 75 alin. (4) din Codul de procedură civilă: „(4) Actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăşi. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părţii.”

Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat împotriva încheierii contestate urmează a fi respins, reieșind din următoarele considerente.

În jurisprudența sa, Curtea Supremă de Justiție a indicat că neajunsurile constatate în încheierea de nu da curs cererii de apel urmează a fi înlăturate în totalitate (a se vedea decizia nr. 2r-191/25) și în modul corespunzător (a se vedea decizia nr. 2r-297/25).

Principala critică pe care o formulează recurentul Maxim Ieșanu se referă la faptul că încheierea de a nu da curs cererii de apel care conține comunicarea necesității de a înlătura neajunsuri și încheierea de restituire a cererii de apel pentru neînlăturarea lor, ar fi fost comunicată avocatului Dumitru Buliga, care nu ar fi fost împuternicit să reprezinte interesele apelantului la acea etapă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție observă că de către recurent nu a fost prezentat Contractul de asistență juridică nr. 38 din 13 ianuarie 2024 sau o altă dovadă a faptului că împuternicirile avocatului Dumitru Buliga ar fi fost limitate doar până la momentul depunerii unei cereri de apel nemotivat. Totodată nici din mandatul avocațial seria MA, nr. ***** (Vol. I, f.d. 2), nu există vreo limită a etapei procesuale până la care este împuternicit să acționeze avocatul Dumitru Buliga. Din contra, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție observă că în mandatul avocațial menționat este indicată împuternicirea „(...) de a ataca hotărârea judecătorească (...), fără a-i fi opuse careva excepții legate de aceste împuterniciri”.

Conform prevederilor art. 75 alin. (4) din Codul de procedură civilă, actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sânt 3 obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții.

La fel, completul de judecată reține că nici în cererea de apel suplimentară semnată de către Maxim Eșanu, la enumerarea participanților la proces, în calitate de reprezentat al lui Maxim Eșanu este indicat avocatul Dumitru Buliga și nu este menționată niciun argument referitor la faptul că ultimul nu ar avea împuterniciri de reprezentare la etapa apelului a intereselor lui Maxim Eșanu.

Astfel, instanța de recurs observă că argumentul limitării împuternicirilor avocatului Dumitru Buliga de a reprezenta interesele lui Maxim Ieșanu doar până la momentul formulării unei cereri de apel nemotivat a fost invocat pentru prima dată abia în cererea de recurs împotriva încheierii contestate.

Analizând toate aceste circumstanțe, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că argumentul recurentului Maxim Ieșanu că avocatul Dumitru Buliga nu ar avea împuterniciri de reprezentare care îndreptățeau instanța de apel să îi comunice actele procedurale în prezenta cauză nu se susține în circumstanțele cauzei.

Dacă Maxim Ieșanu ar fi considerat în mod real că avocatul Dumitru Buliga nu are împuterniciri de a-i reprezenta interesele după depunerea cererii de apel nemotivată, acesta ar fi avut o conduită consecventă și ar fi menționat acest fapt în vreun mod, sau ar fi înștiințat instanța de apel în acest sens. Asemenea declarații, însă, nu au existat pe parcursul examinării apelului, fiind formulate abia în recurs (a se vedea corespunzător și încheierea nr. 2ra-788/25, §37-39).

Prin urmare, completul califică aceste susțineri ca fiind declarative și tendențioase, formulate post-factum, fără suport în contextul acțiunilor întreprinse de Maxim Ieșanu.

În jurisprudența sa (decizia nr. 2rc-58/25, §21), Curtea Supremă de Justiție a promovat ideea că părțile au obligația de a se folosi cu bună credinţă de drepturile procedurale în virtutea prevederilor art. 56 alin.(3), art. 61 alin.(1) din Codul de procedură civilă

Inițiind procedura de apel împotriva unei hotărâri judecătorești, apelantul urma să se intereseze periodic soarta dosarului. La fel, apelantul-recurent urma să ia măsuri în intervale rezonabile de timp pentru a afla despre progresul procedurilor judiciare despre care acesta cunoștea (decizia nr. 2r-435/25, §46-47).

Potrivit art. 389 alin. (4) din Codul de procedură civilă, decizia integrală se întocmeşte în termen de 45 de zile lucrătoare de la pronunţarea dispozitivului deciziei şi se publică pe pagina web a instanţei judecătorești.

Chiar și pornind de la ipoteza recurentului și anume că împuternicirile avocatului Dumitru Buliga ar fi fost limitate doar până la etapa depunerii cererii 4 de apel nemotivate, acest fapt nu îl exonera pe Maxim Ieșanu de obligația de a manifesta diligență minimă în privința propriului dosar. Din momentul în care susține că, după depunerea apelului nemotivat, nu ar mai fi avut avocat care să îl reprezinte în etapa apelului, rezultă că obligația de a se interesa despre mersul cauzei revenea în mod exclusiv acestuia.

Or, recurentul cunoștea că apelul depus la 23 iunie 2025 era unul nemotivat și că, ulterior, urma să fie depusă o cerere de apel suplimentară, după recepționarea hotărârii motivate. Acest aspect era indicat expres chiar în cererea de apel nemotivată. Prin urmare, Maxim Ieșanu cunoștea nu doar existența procedurii de apel, dar și faptul că pentru continuarea examinării apelului erau necesare acțiuni procedurale suplimentare. În asemenea condiții, acesta nu putea rămâne în pasivitate și ulterior să invoce că nu a cunoscut despre actele emise de instanța de apel.

Mai mult, odată ce hotărârea instanței de fond a fost pronunțată, iar apelul a fost deja declarat, recurentul trebuia, în intervale rezonabile de timp, să verifice stadiul examinării cauzei, să urmărească dacă hotărârea motivată a fost redactată și comunicată, precum și să întreprindă măsurile necesare pentru motivarea apelului. Această conduită era cu atât mai necesară în situația în care însuși recurentul afirmă că nu mai beneficia de asistența avocatului la etapa apelului.

Lipsa unui reprezentant nu justifică pasivitatea părții, ci, dimpotrivă, impune o grijă sporită din partea acesteia față de propriile obligații procedurale.

În acest context, completul reține că recurentul nu a prezentat vreo explicație plauzibilă privind demersurile concrete întreprinse pentru a afla despre soarta apelului său în perioada cuprinsă între depunerea cererii de apel nemotivate și restituirea acesteia. Nu rezultă că acesta ar fi contactat instanța, ar fi verificat publicarea hotărârii motivate, ar fi solicitat informații privind actele procedurale emise sau ar fi clarificat în vreun mod necesitatea depunerii apelului motivat. O asemenea lipsă de diligență nu poate fi imputată instanței de apel.

În aceste condiții, completul de judecată reține că recursul este pasibil de respingere cu menținerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă,