2r-162/26 — Repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor de judecată

La 10 iulie 2025, Stepan Chirov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova, cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor de judecată.

Prin hotărârea din 20 noiembrie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Stepan Chirov (f.d. 104).

La 21 noiembrie 2025, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a depus cerere de apel, iar la 09 aprilie 2026 a prezentat cererea de apel motivată împotriva hotărârii din 20 noiembrie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea acesteia în partea pretențiilor admise, și emiterea unei noi decizii de respingere integrală a cererii de chemare în judecată înaintată de Stepan Chirov (f.d.106; 163-171).

La 18 decembrie 2025, Stepan Chirov a depus apel nemotivat, iar la 28 februarie 2026 a prezentat cererea de apel motivată, completată la 11 martie 2026 împotriva hotărârii din 20 noiembrie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a cererii sale de chemare în judecată (f.d.109-110; 141-145; 147-151).

La 25 februarie 2026, Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus apel motivat împotriva hotărârii din 20 noiembrie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi hotărâri de modificare a cuantumului prejudiciului moral încasat, în sensul micșorării acestuia (f.d.134-139).

Prin încheierea din 16 martie 2026 a Curţii de Apel Centru, s-a restituit apelul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova împotriva hotărârii din 20 noiembrie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ca fiind depus în afara termenului legal. S-a remis Procuraturii Generale a Republicii Moldova cererea de apel cu toate documentele anexate (f.d.155-158). 1

La 09 aprilie 2026, Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 16 martie 2026 a Curţii de Apel Centru, solicitând casarea acesteia și remiterea cauzei în instanța de apel întru judecarea în fond a cererii de apel (f.d.173-176).

În susținerea recursului, Procuratura Generală a Republicii Moldova a invocat ilegalitatea încheierii din 16 martie 2026 a Curtea de Apel Centru, motivând că instanța de apel a calculat eronat termenul de declarare a apelului de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, fără a ține cont de faptul că reprezentantul său nu a fost prezent la ședința de judecată și a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, cu informarea despre soluția adoptată.

În context, recurenta a susținut că dispozitivul hotărârii nu i-a fost comunicat, iar hotărârea motivată a fost recepționată doar la data de 13 februarie 2026, astfel încât termenul de apel urma să fie calculat de la data comunicării efective a hotărârii. În aceste condiții, apelul depus la 25 februarie 2026 a fost formulat în termen, nefiind necesară o cerere de repunere în termen, întrucât circumstanțele privind comunicarea actului judecătoresc rezultau din materialele dosarului.

Procuratura Generală a Republicii Moldova a conchis că restituirea cererii de apel prin încheierea contestată este neîntemeiată, fiind rezultatul unei interpretări greșite a normelor procesuale și o limitare nejustificată a dreptului de acces la justiție și la un proces echitabil.

La 06 mai 2026, la adresa de e-mail a Ministerului Justiției al Republicii Moldova și a lui Stepan Chirov a fost expediată copia cererii de recurs depuse de Procuratura Generală a Republicii Moldova.

Până la data stabilită pentru examinarea recursului depus de Procuratura Generală a Republicii Moldova, intimații nu au prezentat referințe în care să-și expună opinia asupra argumentelor invocate de recurentă.

Art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.”

Art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă: 2 „(1) Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.”

Art.102 alin.(41) din Codul de procedură civilă: „(41) Participanţii la proces înştiinţaţi în mod legal o dată nu pot invoca necitarea lor pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară.”

Art. 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Art. 111 alin. (1) și (2) din Codul de procedură: „(1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanţa judecătorească. (2) Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor şi cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade.”

Art. 112 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă: „(3) Actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen. Dacă cererile de apel sau de recurs, documentele sau sumele băneşti au fost predate la oficiul poştal sau la telegraf, sau prin alte mijloace de comunicaţie înainte de ora 24 din ultima zi a termenului, actul de procedură se consideră îndeplinit în termen. (4) Dacă actul de procedură trebuie efectuat nemijlocit în instanţa judecătorească ori în o altă organizaţie, termenul se consideră expirat la ora care încheie programul lor sau la care încetează operaţiunile respective.”

Art. 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Art. 116 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă: „(1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. (2) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). 3 (4) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură.”

Art.206 alin.(1)-(2) și (5) din Codul de procedură civilă: „(1) Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea cauzei în lipsa lor şi remiterea copiei de pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi, instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii. (5) Neprezentarea în şedinţă de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la proces nu împiedică examinarea cauzei. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amîna o singură dată judecarea cauzei în legătură cu neprezentarea motivată a reprezentantului acestuia.”

Art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.”

Art. 369 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: b) apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.”

Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”

Art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor”.

Art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea.”

Art.428 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „(1) Decizia instanţei de recurs emisă după examinarea recursului împotriva încheierii rămîne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanţei la data emiterii.”

Art. 385 alin. (1) din Codul civil: „(1) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.”

În continuare, coroborând dispozițiile art. 362 alin. (1), art. 369 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă cu probele administrate la dosar, instanța de recurs consideră întemeiată concluzia Curții de Apel Centru referitoare la faptul că Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus apelul, după expirarea termenului prevăzut la art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi respinge argumentele recurentei invocate în susținerea poziției sale ca neîntemeiate.

Această concluzie se impune având în vedere corelarea dispozițiilor art. 362 alin. (1) cu cele ale art. 369 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicate în raport cu datele dosarului, din care reiese că pronunțarea dispozitivului hotărârii de către Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a avut loc la data de 20 noiembrie 2025 (f.d.104).

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 110, 111 alin. (1) și (2), art. 112 alin. (3) și (4), art.113, în speţă, termenul de declarare a apelului a început să curgă de la data de 21 noiembrie 2025, ziua imediat următoare datei pronunțării dispozitivului hotărârii contestate și a expirat la 20 decembrie 2025.

Însă, cererea de apel împotriva hotărârii din 20 noiembrie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost depusă de Procuratura Generală a Republicii Moldova la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, la 25 februarie 2026, adică peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege, mult prea târziu.

Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că apelul a fost declarat de către Procuratura Generală a Republicii Moldova împotriva hotărârii din 20 noiembrie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru cu depășirea termenului legal prevăzut de Codul de procedură civilă.

În lumina celor expuse, instanța de recurs constată că încheierea Curții de Apel Centru din 16 martie 2026 a fost pronunțată cu respectarea normelor de drept procesual incidente, în mod special a prevederilor art. 369 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

În conformitate cu art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de apel este strict de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, această normă având caracter imperativ și nefiind susceptibilă de derogare. Termenul respectiv nu poate fi extins, suspendat sau amânat prin 5 interpretări subiective ori prin circumstanțe invocate unilateral de partea interesată.

Instanța de recurs atrage atenția asupra importanței respectării riguroase a termenelor procedurale, acestea constituind garanții ale echității procesului și ale stabilității raporturilor juridice. Termenele legale nu reprezintă simple formalități, ci mecanisme menite să disciplineze exercitarea drepturilor procesuale, să asigure celeritatea procedurii și să prevină abuzurile procesuale.

În aceste condiții, neexecutarea în termen a obligației procesuale de formulare a apelului atrage sancțiunea inadmisibilității, iar completul de judecată este ținut să aplice în mod strict dispozițiile legale incidente.

Pentru aceste motive, instanța de recurs reține că apelul formulat de Procuratura Generală a Republicii Moldova împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău din 20 noiembrie 2025 a fost depus tardiv, iar soluția de restituire a acestuia este pe deplin legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, instanța de recurs reține că argumentele invocate de recurentă nu sunt de natură să infirme legalitatea încheierii contestate. Interpretarea recurentei cu privire la momentul de început al curgerii termenului de apel este contrară prevederilor exprese ale art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care statuează în mod imperativ că termenul începe de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dar nu de la comunicarea ulterioară a acesteia.

Aici, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, menționează că aspectele privind momentul de început al curgerii termenului de declarare a apelului (pct. 34 și 35), precum și pronunțarea hotărârii în lipsa părții legal citate ori care a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa (pct. 39 și 40), au fost deja clarificate în jurisprudența Curții Supreme de Justiție (deciziile nr. 2r-386/25; nr. 2r-491/25). Potrivit acestei practici, asemenea împrejurări nu constituie temei pentru repunerea în termen și nici pentru a considera apelul declarat în termen, omisiunea termenului legal fiind imputabilă exclusiv părții, care avea obligația de a manifesta diligența necesară pentru exercitarea drepturilor sale procesuale.

În hotărârea Gurzhyy versus Ucraina (01 aprilie 2008), în care reclamantul nu a primit copii ale hotărârilor judecătorești care i-au fost transmise de instanța locală prin poștă obișnuită, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că, a fost chemată să examineze nu numai ce măsuri au fost luate de autoritățile judiciare pentru a se asigura că reclamantului i-au fost comunicate cu promptitudine deciziile, dar și acțiunile pe care reclamantul le-a luat pentru a se informa cu privire la evoluția procedurilor sale.

Susținerile recurentei nu pot fi acceptate, întrucât încheierea instanței de apel a fost pronunțată cu respectarea cadrului legal incident. Potrivit 6 art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de apel este în drept să restituie cererea de apel în cazul în care aceasta a fost formulată peste termenul prevăzut de lege, iar apelantul nu a solicitat în mod expres repunerea în termen. În speță, chiar dacă recurentul a invocat faptul că a luat cunoștință de hotărârea primei instanțe cu întârziere, nu a însoțit apelul cu o cerere expresă de repunere în termen în sensul art. 116 din Codul de procedură civilă, astfel că restituirea acestuia de către instanța de apel este legal întemeiată.

De altfel, potrivit reglementărilor procedurale, instanța de apel nu poate dispune repunerea în termen din oficiu, în lipsa unei solicitări exprese formulate de parte cu prezentarea probelor pertinente şi admisibile în justificarea acestei omisiuni. Aplicarea acestei instituții este condiționată de existența unei cereri motivate, iar simpla invocare a împrejurărilor de fapt care ar putea justifica întârzierea nu echivalează cu exercitarea formală a acestui drept procesual.

În concluzie, în lipsa unei cereri exprese de repunere în termen, încheierea instanței de apel se dovedește a fi legală și temeinică, iar criticile recurentei se impun a fi respinse ca nejustificate.

În context, prin prisma art. 56 alin.(3), art. 61 alin.(1) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie relevă că părţile antrenate într-un proces, trebuie să se comporte cu bună credinţă în raport cu drepturile procedurale conferite de legislator şi să urmărească cu bună-credinţă desfăşurarea procesului, remarcă sugerată şi de jurisprudenţa CtEDO. Jurisprudenţa constantă a CtEDO a arătat că revine primordial celor interesaţi să depună orice diligenţă pentru protejarea propriilor interese (a se vedea cauza Teuschler v. Germania (dec.), 47636/99, 04 octombrie 2001; cauza Agapito Maestre Sanchez v. Spania, 29608/02, 04 mai 2004).

Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene în interiorul cărora urmează a fi valorificate, or, în caz contrar survin sancţiunile procedurale în sensul art.10 din Codul de procedură civilă. Aici este de remarcat că prin impunerea unor termene limite în vederea valorificării drepturilor pretinse a fi lezate se urmăreşte o bună administrare a justiţiei şi asigurarea securităţii raporturilor juridice.

Prin prisma respectării dreptului la un proces echitabil, inclusiv dreptul de acces liber la justiţie, garantat de art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 20 din Constituţia Republicii Moldova şi art. 5 din Codul de procedură civilă, relevat în jurisprudenţa CtEDO, precum şi dreptul la un recurs efectiv garantat de art.13 din Convenţie, circumstanţele relatate denotă că, 7 recurentul şi-a neglijat posibilitatea de valorificare a drepturilor procedurale în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.

Prin urmare, în condițiile în care cererea de apel a fost formulată după expirarea termenului legal, iar apelanta nu a solicitat repunerea în termen, soluția instanței de apel de a o restitui este pe deplin justificată, atât în fapt, cât și în drept și compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, având în vedere obligația părților privind exercitarea drepturilor procedurale cu bună credință și în termen.

Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de Procuratura Generală a Republicii Moldova sunt neîntemeiate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova împotriva încheierii din 16 martie 2026 a Curții de Apel Centru. 52. Ţinând cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a), art.428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova. Menține încheierea din 16 martie 2026 a Curții de Apel Centru, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Stepan Chirov împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova privind repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Ion Munteanu 8