2ra-1061/23 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penale, ale procuraturii si ale instantelor judecatoresti

2ra-1061/23 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penale, ale procuraturii si ale instantelor judecatoresti (Curtea Supremă de Justiție, 2025)

Î N C H E I E R E

cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Ministerul

Justiției al Republicii Moldova

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Denis Saracuța împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

intervenienți accesorii Procuratura Generală a Republicii Moldova,

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la repararea

prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 20 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău,

(Dosarul nr. 2ra-1061/23

NR. PIGD 2-21133002-01-2ra-28072023)

Recursul declarat până la 01 septembrie 2023.

Invocarea declarativă a art. 432 alin. (2) lit. c), alin.(4) din Codul de procedură

civilă nu constituie temei de admisibilitate a recursului.

Judecătoria Chișinău, sediul Centru, jud. S. Vîșcu,

Curtea de Apel Chișinău, jud. Iu. Cotruță, I. Țurcan, N. Budăi,

19 martie 2025

Textul corespunde originalului

Examinând în lipsa participanților la proces recursul depus de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:

Stela Procopciuc, Președinte,

Oxana Parfeni,

Diana Stănilă, judecători,

constată următoarele:

ÎN FAPT

Saracuța, reprezentat de avocatul Larisa David, a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

intervenienți accesorii Procuratura Generală a Republicii Moldova și

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, solicitând încasarea sumei de

7 000 de lei, cu titlu de prejudiciu material și a sumei de 50 000 de lei, cu

titlu de prejudiciu moral, cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală și ale procuraturii și încasarea cheltuielilor de judecată în

sumă de 7 000 de lei.

de către organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Ialoveni a

fost pornită cauza penală nr. 2017440948, conform elementelor infracțiunii

prevăzute de art. 189 alin. (2) lit. b) și d) din Codul penal, șantaj. Iar la 03

august 2018, prin ordonanța OUP SUP IP Ialoveni a fost recunoscut în

calitate de bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) lit.

b) și d) din Codul penal. Din conținutul acesteia se identifică: ”Saracuța

Denis având intenția de a i se transmite o sumă de bani prin șantaj și prin

înțelegere prealabilă cu alte persoane nestabilite de organul de urmărire

penală, la 22 noiembrie 2017 a organizat deplasarea acestora la domiciliul

cet. Plăcintă Mariana din sat. Țipala r-nul Ialoveni, de la care au solicitat

transmiterea unei sume de bani improvizate, iar în caz de refuz amenințând-

o cu moartea și indicându-se că față de Saracuța Denis există probe că a

săvârșit această infracțiune.” Fiind audiat în calitate de bănuit, vina în

comiterea infracțiunii imputate nu a recunoscut-o, din motiv că nu era

vinovat, deoarece nu a comis infracțiunea incriminată.

asistența juridică acordată de avocatul Larisa David.

octombrie 2018, bănuitul Denis Saracuța a fost scos integral de sub urmărire

penală, deoarece fapta nu a fost săvârșită de acesta.

recunoaștere în calitate de bănuit s-a menționat că ar fi existat probe că ar fi

comis infracțiunea. Lecturând ordonanța de scoatere de sub urmărire penală,

chiar până la recunoașterea sa în calitate de bănuit și după, în cadrul urmăririi

1

penale nu exista nici o probă ce ar fi indicat la participarea sa la comiterea

infracțiunii. În baza acelorași materiale ale cauzei penale, organul de

urmărire penală l-a recunoscut în calitate de bănuit, iar procurorul ulterior l-

a scos de sub urmărire penală, din lipsă de probe. Astfel, neîntemeiat a fost

tras la răspundere penală, neîntemeiat a fost recunoscut în calitate de bănuit,

având în vedere scoaterea ulterioară de sub urmărire penală, din motiv că nu

a comis el fapta. Or, coroborând prevederile art. 19 alin. (3) și art. 254 din

Codul de procedură penală, OUP urma a efectua toate acțiunile de urmărire

penală posibile în vederea administrării probelor, cercetării obiective și sub

toate aspectele ale circumstanțelor cazului. Doar în cazul în care anumite

probe ar fi indicat la comiterea infracțiunii, putea purcede la tragerea sa la

răspundere penală, recunoașterea în calitate de bănuit, prevederi legale

ignorate de OUP, care a condiționat scoaterea ulterioară de sub urmărire

penală.

ilegală, deci ilegal a fost tras la răspundere penală pentru o faptă care nu a

comis-o și în lipsa unei bănuieli rezonabile și probe, or, acest fapt se

demonstrează prin soluția de scoatere de sub urmărire penală. Urmare a

neverificării sub toate aspectele a circumstanțelor cazului, efectuării

defectuoase a urmăririi penale, neaprecierii corecte a acțiunilor și faptei,

reclamantul neîntemeiat și ilegal a fost recunoscut în calitate de bănuit și

nejustificat supus urmăririi penale. Întemeierea ordonanței de scoatere de sub

urmărire penală pe faptul că infracțiunea nu a fost comisă de el, este suficient

pentru a constata imperfecțiunea în activitatea organului de urmărire penală,

acțiuni ilegale ale OUP prin tragerea ilegală la răspundere penală. În

rezultatul acțiunilor ilegale și inacțiunilor organelor de drept, OUP,

procuraturii care conduce activitatea de urmărire penală, a fost ilegal și

neîntemeiat tras la răspundere penală, iar ordonanța de scoatere de sub

urmărire penală, este unica dovadă legală suficientă, care denotă tragerea

ilegală la răspundere penală. Caracterul ilegal al acțiunilor organului de

urmărire penală se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit

căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere.

Recunoașterea în calitate de bănuit cu scoaterea ulterioară de sub urmărire

penală, în opinia reclamantului, echivalează cu tragerea sa ilegală la

răspundere penală. Actele cauzei denotă indubitabil tragerea ilegală la

răspundere penală, având în vedere scoaterea de sub urmărire penală a

acestuia, pe motiv că fapta nu a fost comisă de el. Drept urmare, justifică

dreptul său să solicite de la stat, prin prisma Legii nr. 1545/1998, repararea

prejudiciului cauzat.

condiționat prejudicierea sa morală și materială. La faza de urmărire penală

i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale, a fost recunoscut

neîntemeiat în calitate de bănuit, fiind supus restricțiilor procesuale și

obligațiunilor, unor inconveniențe, pe care le-a suportat în urma acțiunilor

2

ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii, ultima având rolul

de conducere a urmăririi penale și au avut un impact negativ asupra sa. În

mod normal, tragerea la răspundere penală, prin natura ei excepțională,

reprezintă o situație care nu este una cotidiană pentru persoanele care

respectă legea și nu poate să nu implice stare de stres când sunt urmărite

penal neîntemeiat. Din acest punct de vedere, tragerea la răspundere penală

a persoanelor care resping categoric acuzațiile aduse și care se consideră

nevinovate, fiind confirmată ulterior nevinovăția, creează și atestă

indubitabil o situație sporită de stres, neliniște, incertitudine, stare ce

afectează starea psihică și fizică. Respectiv a suportat suferințe fizice și

psihice, cunoscând că este absolut nevinovat și tras ilegal la răspundere

penală, fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni grave, pedeapsa pentru

aceasta fiind de la 5-7 ani cu amendă, i-a fost cauzat stres, frică, neliniște și

incertitudine în legătură cu statutul acordat.

faptul dat prin informația de la locul de muncă din Irlanda, a fost nevoit să

revină în țară la chemarea OUP, necunoscând pentru care perioadă și când

va putea reveni în Irlanda și dacă va fi posibil și se afla într-o stare de

incertitudine totală privind continuarea muncii în Irlanda, existând pericolul

de a pierde locul de muncă și sursa de întreținere a familiei în legătură cu

necesitatea prezentării la OUP și necunoscând perioada pentru care va urma

să se rețină în Moldova. Or, a fost nevoit să anunțe angajatorul despre

necesitatea prezentării la organele de drept din RM și că nu cunoaște când se

va întoarce, fiindu-i rușine de acest fapt, fiindu-i afectată onoarea, respectul,

demnitatea avută în raport cu angajatorul, fiindu-i cauzat stres. Mai mult,

toată familia sa se afla cu locul permanent de trai în Irlanda de 10 ani. A lăsat

familia, soția, copii în Irlanda, care erau la întreținerea sa, fiind incertă

situația sa și posibilitatea revenirii în Irlanda, fiindu-i cauzat lui și membrilor

familiei un prejudiciu psihic enorm. Astfel, prin acțiunile ilegale ale OUP, i-

a fost cauzată incertitudine, stare de nervozitate, urmate de pierderea

timpului, energiei, or, activa în câmpul muncii, i-a fost afectată onoarea și

demnitatea, afectate și drepturile și libertățile, inclusiv dreptul la libera

circulație. Deținând statutul procesual de bănuit, în vederea onorării

obligațiunilor asumate și prevăzute de Codul de Procedură penală, a fost

obligat să se prezinte la orice citare a OUP pentru a evita consecințele

nefavorabile prevăzute de lege. Acesta fapt a fost menționat și în informația

privind drepturile și obligațiile înmânate contra semnătură. Drept urmare, se

afla în imposibilitatea să circule liber, era în incertitudine, deoarece în orice

moment putea fi citat și obligat să se prezinte, având loc de trai și muncă în

Irlanda. I-a fost perturbată activitatea de muncă și restrânse drepturile

garantate de Constituție. Existența situației juridice prevăzute în art. 3 alin.

(1) lit. a) și c) din Legea nr.1545/1998, justifică dreptul în sensul art.6 din

aceeași Lege, la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile organelor de

drept și impune compensarea prejudiciului moral în mărime de 50 000 de lei.

3

Totalitatea circumstanțelor de fapt redate, în opinia reclamantului, atestă că

prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii, care

are rolul conducerii urmăririi penale și care urma a interveni întru

neadmiterea recunoașterii sale ilegal în calitate de bănuit, i-a fost cauzate

suferințe morale. Caracterul suferințelor psihice suportate, drepturilor și

libertăților lezate explică întinderea cuantumului prejudiciului moral solicitat

în sumă de 50 000 lei, fiind o sumă rezonabilă și proporțională, o

compensație bănească ce poate cât de cât atenua, compensa suferințele

psihice și fizice cauzate, restrângerile drepturilor și libertăților îngrădite și

încălcate, prejudiciul moral cauzat și va asigura respectarea principiului

echității, care nu poate fi compensat doar numai prin simpla constatare a

faptului dat. În context, a menționat sumele acordate conform jurisprudenței

CtEDO, potrivit Recomandării Curții Supreme de Justiție nr.6 privind

satisfacția echitabilă, pentru violarea articolelor concrete din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. La fel,

a notat practica națională, și anume cauzele de admitere a acțiunii și

compensarea prejudiciului material și moral: Brînza A. vs Ministerul

Justiției, Chiciorman V. vs Ministerul Justiției, Toderean T. vs Ministerul

Justiției, examinate de Curtea Supremă de Justiție.

organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

în sumă de 7 000 de lei, constituit din cheltuielile de asistență juridică

acordate în cauza penală, ce urmează a fi compensat în corespundere cu

prevederile art. 7 din Legea nr.1545/1998, reclamantul a declarat că în baza

contractului de asistența juridică nr. 30 din 24 noiembrie 2017, a achitat

avocatului Larisa David, conform bonului de plată nr. 256899 din 31

decembrie 2018, suma enunțată, or, acestea fiind cheltuieli reale, necesare,

rezonabile. La fel, a mai suportat cheltuieli de deplasare către OUP al RM

din Irlanda.

acțiunii înaintate, având în vedere că prin tragerea ilegală la răspundere

penală, i s-au încălcat și restrâns drepturile și libertățile, fiind admisă

încălcarea prevederilor art.53, art.54 din Constituție, iar suferințele morale

suportate, urmează a-i fi compensate în cuantumul solicitat, care va fi cât de

cât o satisfacție echitabilă.

suportate în prezenta cauză, reclamantul a declarat că acestea sunt reale,

necesare, rezonabile, rezultând din volumul și complexitatea cauzei,

documentarea juridică adecvată, studierea jurisprudenței relevante naționale

și internaționale, întocmirea, redactarea acțiunii, pregătirea setului de acte,

înaintarea acțiunii în instanță, participarea avocatului la examinarea cauzei,

cheltuielile de deplasare.

POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE

4

Centru, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de

Denis Saracuța împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

intervenienți accesorii Procuratura Generală a Republicii Moldova,

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, cu privire la încasarea din

contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, a sumei de 7

000 de lei, cu titlu de prejudiciu material, a sumei de 50 000 de lei, cu titlu

de prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire

penală, ale procuraturii și încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 7

000 de lei.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL

Saracuța, reprezentat de avocatul Larisa David, a depus apel împotriva

hotărârii din 02 august 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanțe,

emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL

apelul declarat de Denis Saracuța, reprezentat de avocatul Larisa David. S-a

casat hotărârea din 02 august 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și

s-a adoptat o nouă hotărâre prin care s-a admis parțial cererea de chemare în

judecată depusă de Denis Saracuța. S-a încasat din contul bugetului de stat,

prin intermediul Ministerului Justiției, în beneficiul lui Denis Saracuța

prejudiciul material în mărime de 7 000 de lei, prejudiciul moral în mărime

de 10 000 de lei și cheltuielile de asistență juridică în mărime de 4 000 lei.

În rest, pretențiile înaintate s-au respins ca fiind neîntemeiate.

speței prevederile Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul

de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești (în continuare

Legea nr. 1545/1998), care stabilește expres atât momentul nașterii dreptului

la repararea prejudiciului, cât și condițiile în temeiul cărora survine

răspunderea statului.

art.2, art. 3 alin. (1) lit.a), b), c), d), e), f), alin.(2), art.6 lit. a), b), c), d), art.10

din Legea nr.1545/1998 și în contextul situației de fapt constatate, instanța

de apel a apreciat drept greșită poziția instanței de fond, or, Denis Saracuța

este în drept de a pretinde repararea prejudiciului cauzat în urma acțiunilor

organelor de urmărire penală și procuraturii, întrucât acesta prin act

judecătoresc irevocabil a fost scos de sub urmărire penală, fiind bănuit de

săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 189 alin. (2) lit. b) și d) Cod penal, pe

motiv că fapta nu a fost săvârșită de către acesta.

5

alin. (3) din Codul de procedură penală. Astfel, la caz s-a stabilit cu

certitudine că Denis Saracuța dispune de dreptul subiectiv la repararea

prejudiciului moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere penală, în

condițiile în care în privința acestuia a fost emisă ordonanța de scoatere de

sub urmărire penală, iar în condițiile date apare obligația de compensare a

prejudiciului cauzat acestuia prin erorile organului de urmărire penală,

obligație care este pusă în seama bugetului de stat, conform art. 13 alin. (1)

din Legea 1545/1998.

de bănuit și ulterior scoaterea de sub urmărirea penală, pe motiv că fapta nu

a fost săvârșită de către acesta, prin sine, constituie o confirmare a încălcării

drepturilor persoanei, comise de autorități față de cel tras la răspunderea

penală, indiferent de faptul dacă, în final, s-a ajuns sau nu la condamnarea

publică sau achitarea persoanei.

repararea prejudiciului moral în mărimea și în modul stabilit de prezenta lege

apare în cazurile specificate la art. 6. Prevederi similare se regăsesc și în art.

1405 alin. (1) din Codul civil (în redacția în vigoare până la 01 martie 2019).

În temeiul dispozițiilor legale citate se instituie obligația generală a statului

de a repara persoanelor fizice prejudiciul material și moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

1545/1998, art. 1422 alin. (3), art. 1423 alin. (1) și (2) din Codul civil (în

redacția în vigoare până la 01 martie 2019), instanța de apel a menționat că

unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este

criteriul echității, care exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă și

integrală despăgubire.

și a Libertăților Fundamentale, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca

partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral

suferit, iar cuantumul despăgubirilor trebuie în așa fel stabilit, încât să aibă

efect compensatoriu și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru

autorii daunelor și nici venituri nejustificative pentru victimă.

rezultă incontestabil faptul că lui Denis Saracuța i-au fost cauzate suferințe

psihice, prin faptul că a fost bănuit într-o cauză penală pe semnele

componenței de infracțiune prevăzută la art. 189 alin. (2) lit. b), d) din Codul

penal, care se manifestă prin faptul că a fost recunoscut în calitate de bănuit

prin ordonanța OUP SUP IP Ialoveni din 03 august 2018 și a fost solicitată

prezența la organul de urmărire penală, iar Denis Saracuța fiind stabilit cu

traiul și angajat în câmpul muncii în Irlanda, a fost nevoit să revină în țară,

6

fapt pentru care a înștiințat angajatorul. Prin urmare, apreciind în ansamblu

circumstanțele speței și având în vedere principiile compensării echitabile și

rezonabile a prejudiciului moral, natura dreptului lezat, caracterul și

gravitatea suferințelor suportate, statutul social al persoanei, durata urmăririi

penale, instanța de apel a constatat existența motivelor întemeiate de a acorda

cuantumul prejudiciului moral în mărime de 10 000 de lei, care, în opinia

instanței de apel, poate fi considerată ca o compensare ce ar aduce satisfacție

echitabilă lui Denis Saracuța. Totodată, instanța de apel a considerat că

mărimea compensației solicitate spre încasare de către Denis Saracuța cu

titlu de reparare a prejudiciului moral în sumă de 50 000 de lei, este una

excesivă, motiv pentru care nu poate fi satisfăcută integral, nefiind stabilite

suferințele morale de o asemenea intensitate.

Justiției cu privire la faptul că nu a fost probată existența prejudiciului moral,

or, potrivit jurisprudenței Curții Europene (cauza Antipenkov vs. Rusia, nr.

33470/03 din 15 octombrie 2009, §82), Curtea a reiterat că părții lezate nu-i

poate fi cerut ca aceasta să prezinte probe întru argumentarea prejudiciului

moral suferit, iar simpla constatare a încălcării săvârșite de organele de

urmărire penală și declarațiile părții lezate sunt suficiente pentru a oferi o

satisfacție echitabilă.

Concomitent, instanța de apel a indicat că Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a efectuat o serie de aprecieri notabile în ceea ce privește proba

prejudiciului moral, constatând în repetate rânduri că proba faptei ilicite este

suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate,

instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla

existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a

împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul

subiectiv al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă

(cauza A. împotriva Norvegiei, nr. 28070/06, 9 aprilie 2009). În cauzele

Danev împotriva Bulgariei și Iovtchev împotriva Bulgariei, CtEDO a reținut

în esență încălcarea Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, după ce a considerat că abordarea formalistă a

instanțelor naționale, care atribuiseră reclamantului obligația de a dovedi

existența unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegală, prin dovezi

susceptibile să confirme manifestări extreme ale suferințelor lui fizice sau

psihologice, avuseseră ca rezultat privarea reclamantului de despăgubirea pe

care ar fi trebuit să o obțină.

lei, compus din cheltuieli suportate în cadrul cauzei penale, instanța de apel

a reținut ca fiind întemeiată, redând prevederile art. 7 lit. e) din Legea

nr.1545/1998. Din materialele cauzei rezultă că Denis Saracuța a suportat

cheltuieli pentru asistența juridică acordată în cadrul dosarului penal potrivit

bonului de plată seria YL 256899 din 31 decembrie 2018, în sumă de 7 000

lei (f.d.47).

7

pentru ca costurile și cheltuielile să fie incluse în suma acordată, trebuie să

se stabilească dacă acestea au fost cu adevărat suportate, au fost necesare și

că au o valoare rezonabilă (Nilsen și Johnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.

23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).

citate supra și principiile CEDO, instanța de apel a considerat că cheltuielile

de judecată pentru acordarea asistenței juridice în cadrul dosarului penal au

fost reale, necesare și rezonabile pentru efectuarea actelor procesuale

efectuate.

neîntemeiată concluzia primei instanțe cu privire la necesitatea respingerii

pretențiilor înaintate de Denis Saracuța cu privire la repararea prejudiciului

material și moral cauzat prin acțiunile ilicite.

civilă, art. 5 alin. (1) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19

iulie 2002, art. 82, art. 90 lit. i), art. 96 alin. (1), (11) din Codul de procedură

civilă, Denis Saracuța a fost reprezentat în procesul civil de către avocatul

Larisa David, în baza mandatului nr.1517272 din 06 august 2021. Pentru

serviciile de asistență juridică prestate de avocatul Larisa David în cadrul

examinării cauzei civile i-a fost achitată suma de 7 000 de lei cu titlu de

onorariu, ceea ce se atestă prin bonul de plată Seria QL nr. 394857 din 06

august 2021 (f.d.48). Prin urmare, s-a stabilit cu certitudine că apelantul a

suportat cheltuieli compuse din suma de bani plătită ca remunerație

avocatului care i-a acordat asistență juridică, fapt ce impune necesitatea

admiterii în parte a cerinței apelantului în partea pretenției încasării sumei

pentru asistență juridică acordată de avocat în limita sumei de 4 000 de lei,

fiind o sumă necesară și rezonabilă ca mărime. În rest pretenția se respinge.

Or, potrivit pct. 15 din Recomandarea Uniunii Avocaților aprobată prin

decizia nr.2 din 30 martie 2012, pornind de la practica CtEDO, cheltuielile

pentru asistență juridică trebuie să fie necesare, realmente angajate și

rezonabile ca mărime.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS

cerere de recurs împotriva deciziei din 20 iunie 2023 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea solicitând admiterea

acesteia, casarea integrală a deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe.

alin.(2) lit.c), alin.(4) din Codul de procedură civilă, interpretarea eronată a

legii și aprecierea arbitrară a probelor de către instanța de apel, iar decizia

este neîntemeiată și pasibilă casării.

8

1545/1998, a prevăzut expres care sunt cazurile în care survine dreptul

persoanei fizice/juridice la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești. Unul dintre aceste drepturi este și scoaterea persoanei de sub

urmărire penală (art. 6 lit. b) din Legea nr. 1545). Însă în susținerea

netemeiniciei deciziei din 20 iunie 2023, la adoptarea soluției judecătorești,

instanța de apel a aplicat și interpretat în mod eronat normele de drept

material ce țin de încasarea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Or, jurisprudența națională recentă a relevat un argument important cazului

din speță. Astfel, în vederea stabilirii temeiniciei acțiunii, necesită a fi

întrunite în mod expres, cazurile prevăzute la art. 3 și art. 6 din Legea nr.

1545/1998. Pretențiile urmează să se încadreze inițial în art. 3 în condițiile

respectării cumulative și a prevederilor art. 6 din Legea nr. 1545/1998. Acest

deziderat este confirmat în cauza Chirică R. vs Ministerul Justiției,

încheierea nr. 2ra-1635/21 din 17 noiembrie 2021 a Curții Supreme de

Justiție: „Instanța de apel a reținut că pentru a fi întemeiate pretențiile de

încasare a prejudiciului material și a celui moral în condițiile Legii nr.1545

din 25 februarie 1998, în primul rând acestea trebuie să fie pasibile reparării

prin prisma art. 3 din lege, în condițiile respectării cumulative a dispozițiilor

art. 6 al aceleiași legi.” Respectiv, pentru aplicabilitatea prevederilor din

Legea nr.1545/1998, necesită a fi întrunite cumulativ, atât circumstanțele

prevăzute de art. 6 - dreptul la repararea prejudiciului, cât și de art. 3 -

cazurile de reparare a prejudiciului material și moral. Prin urmare, normele

legale în cauză sunt indisolubile, respectiv nu pot fi aplicate separat.

recurentul a afirmat că instanțele de judecată inferioare în mod just au

constatat că în privința intimatului/reclamantului Denis Saracuța a fost emisă

ordonanță de scoatere de sub urmărire penală. Acest aspect nici nu a fost

negat sau contestat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

Totuși, motivarea instanței de apel precum că reclamantul/intimatul este în

drept să solicite compensarea prejudiciului cauzat în conformitate cu

prevederile Legii nr 1545/1998 din considerentul întrunirii condițiilor, în

opinia recurentului, este o poziție eronată în condițiile în care conform

prevederilor art.3 alin.(1) din Legea nr. 1545/1998, este reparabil prejudiciul

material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reținerii ilegale,

aplicăm ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declarație de a

nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală [...] etc. În

condițiile normei enunțate, se deduce că nu orice acțiune a organelor de drept

și judecătorești atrage răspunderea Statului. În această ordine de idei, a

considerat că este important și necesar să se constate ilegalitatea actului

procedural emis de către organul de drept. Respectiv, dacă se demonstrează

printr-un act judecătoresc de dispoziție irevocabil că acțiunile întreprinse de

9

către organul de urmărire penală sunt/au fost ilegale, atunci dreptul la

despăgubire apare indiferent de faptul dacă este vinovată sau nu persoana.

Or, instanța de apel urma să indice expres care anume act justifică

răspunderea statului. De altfel, în sensul prevederilor enunțate, rezultă expres

că pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori

judiciare și de urmărire penală, sunt necesare unele condiții speciale, și

anume existența faptei ilicite. Or, nu orice acțiune a organelor de drept și

judecătorești atrage răspunderea Statului. Prin urmare, la materialele cauzei

nu există nici un act procedural definitiv și irevocabil a judecătorului de

instrucție sau a organului ierarhic superior, prin care s-au stabilit ca fiind

ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

calitatea procesuală a intimatului în cadrul cauzei penale. La caz, anume din

considerentul că intimatul Denis Saracuța a deținut doar calitatea de bănuit,

denotă netemeiniciei prezentei acțiuni în ordinea Legii nr. 1545/1998.

Netemeinicia acțiunii, în situația în care intimatul a deținut doar calitatea de

bănuit în cadrul cauzei penale este confirmată, de asemenea, în cauza Chirică

R. vs Ministerul Justiției, încheierea nr. 2ra-1635/21 din 17 noiembrie 2021

a Curții Supreme de Justiție: „Potrivit opiniei instanței de apel, acțiunile

organului de urmărire penală de recunoaștere a reclamantului Chirică Ruslan

în calitate de bănuit din speță, nu pot fi calificate drept acțiuni de tragere

ilegală la răspundere penală în sensul enunțat în art. 3 din Legea nr. 1545.

Or, articolul 2 alin. (1) din legea indicată identifică expres că, în sensul

prezentei legi, acțiuni ilicite sunt acțiuni sau inacțiuni ale organului

împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenții, ale organului

de urmărire penală sau ale instanței de judecată, care exclud vinovăția

acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului

general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la

răspundere și nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcție

de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanța de judecată,

manifestate prin încălcarea intenționată a normelor procedurale și materiale

în timpul procedurii penale sau contravenționale (infracțiuni). Art.50 din

Codul penal identifică răspunderea penală ca fund condamnarea publică, în

numele legii, a faptelor infracționale și a persoanelor care le-au săvârșit,

condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de

lege, iar drept rezultat doar acțiunea de recunoaștere a persoanei în calitate

de bănuit în condițiile statuate în art. 63 alin. (1) și art.64 alin. (1) din Codul

de procedură penală, nu poate fi calificată drept o acțiune de condamnare

publică”. În consecință, recurentul a considerat că instanța de apel eronat a

casat hotărârea instanței de fond, în condițiile în care la caz s-a realizat o

interpretare eronată a normelor Legii nr. 1545/1998, nefiind întrunite toate

condițiile de aplicabilitate. Astfel, s-a constatat și în jurisprudența națională

(tot de către Curtea de Apel Chișinău, poziție menținută și de către Curtea

Supremă de Justiție), faptul că recunoașterea persoanei în calitate de bănuit,

10

în cadrul unui dosar penal și ulterior scoaterea de sub urmărire penală, nu

constituie o acțiune de tragere ilegală la răspundere penală. Doar

recunoașterea persoanei în calitate de bănuit nu atinge acel grad de

condamnare publică conform art. 50 din Codul penal ce ar determina

temeinicia unei acțiuni formulate în ordinea Legii nr.1545/1998.

Legii nr. 1545/1998 persoana are dreptul să solicite despăgubire în situația

când aceasta a fost condamnată, iar ulterior în privința sa a fost emisă sentință

de achitare. Anume, în astfel de situații se poate invoca că persoana a fost

într-adevăr trasă la răspundere penală. Coroborând normele Legii nr.

1545/1998 și art. 50 din Codul penal cu circumstanțele de fapt și drept ale

cauzei, a evidențiat că intimatul/reclamantul nu a fost tras la răspundere

penală și nici nu i s-a acordat statutul de „condamnat” (având doar calitatea

de bănuit), cât și în privința acestuia nu a fost sentință de condamnare.

Astfel, instanța de apel nejustificat a concluzionat asupra temeiniciei

acțiunii, în condițiile în care prezenta acțiune nu întrunește toate condițiile

de aplicabilitate ale Legii nr 1545/1998. Or, în astfel de situații nu există nici

temei legal de a solicita încasarea unui prejudiciu drept pentru care se atestă

o aplicare și interpretare eronată a prevederilor Legii nr. 1545/1998, aspect

ce determina admisibilitatea recursului și concomitent necesitatea Curții

Supreme de Justiție de a reevalua circumstanțele cauzei, prin prisma

netemeiniciei acțiunii formulate în ordinea Legii nr. 1545/1998, doar în baza

unei ordonanțe de recunoaștere în calitate de bănuit a intimatului și ulterior

scoatere de sub urmărire penală.

a omis argumentul că la caz nu există un act judecătoresc prin care s-ar fi

constatat elementul ilicit in acțiunile organului de urmărire penală, fiind

prezentă și o aplicare eronată a prevederilor Legii nr. 1545/1998, or, în

condițiile necesității expres de întrunire cumulativa a prescripțiilor art. 3 și 6

din legea precitată, în prezența unui astfel de act judecătoresc, ar motiva

temeinicia acțiunii. Pe când, în realitate nu sunt întrunite, în mod cumulativ,

condițiile art. 3 și 6. În majoritatea cazurilor, instanțele de judecată, la

examinarea în fond a litigiilor ce țin de încasarea prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești, aplică în mod eronat prevederile Legii nr. 1545,

prin omiterea obligativității întrunirii cumulative a condițiilor stipulate la art.

3 și 6, cât și omiterii esenței calității procesuale a intimatului în cadrul

procesului penal. Respectiv, în consecință, sunt atribuite în beneficiul

intimaților/reclamanților, cu titlu de prejudiciu sume nefondate. Instanța nu

ar trebui să-și formeze o idee preconcepută conform căreia orice acțiune

formulată în temeiul Legii nr. 1545/1998 implică în mod obligatoriu

admiterea acțiunii și nemijlocit existența unui prejudiciu. Este necesar de a

fi stabilit, prin probe pertinente și concludente, dacă au fost într-adevăr

întrunite condițiile exprese ale legii și daca a existat în mod veridic un

11

prejudiciu ce justifică necesitatea acordării de satisfacții pecuniare, în

cuantumul solicitat. Curtea de Apel Chișinău, la emiterea soluției

judecătorești, nu a aplicat în mod just normele Legii nr. 1545/1998, nu a

evitat subiectivismul inerent evaluării circumstanțelor cauzei, realizând o

interpretare eronată a prevederilor legale în vigoare.

intimatului și intervenienților accesorii copiile recursului declarat, creând

astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de

derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea

respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi,

posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de

însoțire, avizele de recepție, anexate la materialele dosarului (f.d.144,146-

147).

procedural și nu au depus referințe la cererea de recurs.

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ

normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme

de Justiție) au fost operate modificări în Codul de procedură civilă, care au

intrat în vigoare la 01 septembrie 2023. În conformitate cu prevederile art.

XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023, recursurile depuse la Curtea

Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi

examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului. Din

sensul normei de drept enunțate rezultă că legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția

temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea

Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

depus până la data intrării în vigoare a Legii nr. 246 din 31 iulie 2023 și va

fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a

deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”

„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară

recursul inadmisibil.

(2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei,

motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme

de Justiție și se expediază părților.”

12

septembrie 2023):

„(1) Părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care

se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

c) a interpretat în mod eronat legea;

(4) Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la

soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.”

septembrie 2023):

„Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).”

MOTIVAREA INSTANȚEI

menționează că dispozitivul deciziei instanței de apel a fost pronunțat la 20

iunie 2023. Copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată către

participanții la proces la 13 iulie 2023, prin intermediul poștei electronice

(f.d.144-145), Astfel, recursul depus la 20 iulie 2023 este în termen.

(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

vigoare la data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității

temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432

din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului.

art. 432 alin.(2) lit. c) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data

declarării recursului, citate supra. Astfel, cu referire la încălcarea normelor

de drept material prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, aplicarea

unei legi care nu trebuia să fie aplicată și interpretarea în mod eronat a legii,

temeiurile de drept invocate de partea recurentă, Completul de judecată al

Curții Supreme de Justiție nu a stabilit că normele aplicate ar fi fost eronat

aplicate sau nu ar fi fost aplicabile speței sau instanța de apel, aplicând

13

normele respective, ar fi extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se

aplică sau invers.

cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, motivele

recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra

căror instanța de apel s-a pronunțat.

nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat

conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de

drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu

și temeinicia în fapt.

că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a

probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute

în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural

și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar

probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite

în art. 130 din Codul de procedură civilă.

invocat de recurent.

jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este

absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului

Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special

cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p.

85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, p.

45).

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care

implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu

cerințele articolului 6 § 1 (cauza Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

de Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de Ministerul Justiției al

14

Republicii Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data

depunerii recursului și drept urmare, este inadmisibil.

procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art. 440 alin. (1),

(2) din Codul de procedură civilă,

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,

Consideră inadmisibil recursul depus de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova împotriva deciziei din 20 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte Stela Procopciuc

Judecători Oxana Parfeni

Diana Stănilă

15