- Instanța
- Curtea Constituțională
- Data
- 30 iulie 2026
- Tipul actului
- Decizii
Decizie nr. 122 din 30.07.2026
Republica Moldova
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizărilor nr. 235g/2025, nr. 117g/2026, nr. 132a/2026, nr. 134a/2026 și nr. 164g/2026 privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998, din Legea nr. 190 din 8 mai 2003, din Legea nr. 317 din 26 decembrie 2024, din Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002, din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018, și din Statutul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 11 februarie 2002 (obligarea pensionarilor și a veteranilor de război de a achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală) CHIȘINĂU 30 iulie 2026 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 Curtea Constituțională, judecând în componența: dnei Domnica MANOLE, Președinte, dlui Sergiu LITVINENCO, dlui Ion MALANCIUC, dnei Viorica PUICA, dlui Nicolae ROȘCA, dnei Liuba ȘOVA, judecători, cu participarea dnei Emilia Cazacu, asistent judiciar, Având în vedere sesizările înregistrate la 6 noiembrie 2025, la 29 mai 2026, la 19 iunie 2026, la 22 iunie 2026 și, respectiv, la 29 iulie 2026, Examinând admisibilitatea sesizărilor menționate, Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 30 iulie 2026, în camera de consiliu, Pronunță următoarea decizie: PROCEDURA
La originea cauzei se află cinci sesizări (nr. 235g/2025, nr. 117g/2026, nr. 132a/2026, nr. 134a/2026 și nr. 164g/2026) depuse la Curtea Constituţională la 6 noiembrie 2025, la 29 mai 2026, la 19 iunie 2026, la 22 iunie 2026 și, respectiv, la 29 iulie 2026, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.
Sesizările nr. 235g/2025, nr. 117g/2026 și nr. 164g/2026 reprezintă excepții de neconstituționalitate ridicate de dna avocat Angela Procopciuc, în interesele dlui Nicolae Malanciuc, parte în dosarul nr. 2-662/2025, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul Sângerei, de dl avocat Anton Secrieru, în interesele dlui Mihail Josan, parte în dosarul nr. 2a-2588/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru, și de dl Ghenadie Pascari, parte în dosarul nr. 2-6648/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Sesizările au fost trimise la Curtea Constituțională, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, de către dl judecător Iurie Malcoci de la Judecătoria Bălți, sediul Sângerei, de către un complet de judecători, format din dnele Diana Corlăteanu și Eleonora Badan-Melnic și dl Roman Pascari din cadrul Curții de Apel Centru, și de către dl judecător Corneliu Guzun din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Sesizările nr. 132a/2026 și nr. 134a/2026 au fost depuse la Curtea Constituţională de dnii Adrian Lebedinskii şi Grigore Novac, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, și de dl Ceslav Panico, Avocatul poporului.
Autorul sesizării nr. 235g/2025 i-a solicitat Curții să verifice constituționalitatea următoarelor prevederi: - articolele 4 alin. (4) lit. j) și q), 6 alin. (1) și 12 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală; - articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 190 din 8 mai 2003 cu privire la veterani; - articolele 4, 5 alin. (1), 6, 9 lit. a), 10 alin. (1), 16 alin. (1) din Legea nr. 317 din 26 decembrie 2024 cu privire la veteranii de război; - punctul 12 lit. b) din Statutul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 11 februarie 2002.
Autorul sesizării nr. 117g/2026 i-a solicitat Curții să verifice constituționalitatea următoarelor prevederi: 2 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 - articolul 23 alin. (4) din Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală; - punctul 10 din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018.
Autorii sesizării nr. 132a/2026 i-au solicitat Curții să verifice constituționalitatea textului „[…] avocaţii […] neangajați care au obţinut […] licenţă […] în modul stabilit de lege” din punctul 2 din Anexa nr. 2 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
Autorul sesizării nr. 134a/2026 i-a solicitat Curții să verifice constituționalitatea următoarelor prevederi: - textul „avocații” din punctul 2 din Anexa nr. 2 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală; - articolul 4 alin. (4) lit. j) și q) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală; - punctul 10 din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018.
Autorul sesizării nr. 164g/2026 i-a solicitat Curții să verifice constituționalitatea următoarelor prevederi: - articolul 4 alin. (4) lit. j) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală; - textul „avocații [...] neangajați” din punctul 2 din Anexa nr. 2 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
Având în vedere similitudinea obiectului sesizărilor, Curtea a dispus, pe baza punctului 18 din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, conexarea lor într-un singur dosar, căruia i-a atribuit numărul 235g/2025. ÎN FAPT A. Circumstanțele litigiilor principale Circumstanțele dosarului nr. 2-662/2025 (sesizarea nr. 235g/2025)
La 5 iunie 2025, Compania Naţională de Asigurări în Medicină (în continuare, CNAM) a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva dlui Nicolae Malanciuc pentru încasarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anii 2022 și 2023 şi a penalităților. Ulterior, această cauză a fost conexată cu o altă cauză civilă, prin care s-a solicitat încasarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anul 2025 şi a penalităților aferente.
În cadrul examinării cauzei, dna avocat Angela Procopciuc a ridicat, în interesele dlui Nicolae Malanciuc, excepția de neconstituționalitate a articolelor 4 alin. (4) lit. j) și q), 6 alin. (1) și 12 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, a articolului 7 alin. (1) din Legea nr. 190 din 8 mai 2003 cu privire la veterani, a articolelor 4, 5 alin. (1), 6, 9 lit. 3 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 a), 10 alin. (1), 16 alin. (1) din Legea nr. 317 din 26 decembrie 2024 cu privire la veteranii de război și a punctului 12 lit. b) din Statutul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 11 februarie 2002.
Printr-o încheiere din 24 octombrie 2025, Judecătoria Bălți, sediul Sângerei, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia. Circumstanțele dosarului nr. 2a-2588/2025 (sesizarea nr. 117g/2026)
La 31 martie 2025, CNAM a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva dlui Mihail Josan pentru încasarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anii 2022, 2023 şi 2024 și a penalităților aferente. Printr-o hotărâre din 11 iunie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis integral acțiunea. Nefiind de acord cu hotărârea în cauză, dl Mihail Josan a contestat-o cu apel.
În cadrul examinării cauzei, dl avocat Anton Secrieru a ridicat, în interesele dlui Mihail Josan, excepția de neconstituționalitate a articolului 23 alin. (4) din Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală și a punctului 10 din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018.
Printr-o încheiere din 28 aprilie 2026, Curtea de Apel Centru a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia. Circumstanțele dosarului nr. 2-6648/2025 (sesizarea nr. 164g/2026)
La 28 martie 2025, CNAM a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva dlui Ghenadie Pascari pentru încasarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anii 2022 și 2023 și a penalităților aferente.
În cadrul examinării cauzei, dl Ghenadie Pascari a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 4 alin. (4) lit. j) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală și a textului „avocații [...] neangajați” din punctul 2 din Anexa nr. 2 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
Printr-o încheiere din 28 mai 2026, judecătorul cazului a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia. B. Legislația pertinentă
Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. (2) Forma de guvernământ a statului este republica. 4 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.” Articolul 4 Drepturile şi libertăţile omului „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanță cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.” Articolul 16 Egalitatea „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii şi a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.” Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.” Articolul 26 Dreptul la apărare „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. (3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. (4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.” Articolul 36 Dreptul la ocrotirea sănătății „(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit. (3) Structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii organice.” Articolul 46 5 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. (4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. (5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului. (6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat.” Articolul 47 Dreptul la asistenţă şi protecţie socială „(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. (2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.” Articolul 54 Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertățile fundamentale ale omului şi cetățeanului. (2) Exercițiul drepturilor şi libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional şi sunt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților şi demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității şi imparțialității justiției. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. (4) Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o şi nu poate atinge existența dreptului sau a libertății.” Articolul 102 Actele Guvernului „(1) Guvernul adoptă hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii. (2) Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor. (3) Ordonanţele se emit în condiţiile articolului 1062. (4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de Prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau ordonanţei. (5) Dispoziţiile se emit de Prim-ministru pentru organizarea activităţii interne a Guvernului.”
Prevederile relevante ale Legii nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală sunt următoarele: Articolul 4 6 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 Subiecţii asigurării „[…] (4) Guvernul are calitatea de asigurat pentru următoarele categorii de persoane neangajate cu domiciliul în Republica Moldova şi aflate la evidenţa instituţiilor abilitate ale Republicii Moldova, specificate la alin. (9), cu excepţia persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual: […] j) pensionari; […] q) veteranii de război; […].” Articolul 6 Statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală „(1) Statutul de persoană asigurată se acordă de către asigurător ca urmare a achitării primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în modul şi termenele prevăzute de legislaţie sau prin includerea în una dintre categoriile de persoane neangajate asigurate de către Guvern. […].” Articolul 12 Compania Națională de Asigurări în Medicină „[…] (3) Compania Naţională de Asigurări în Medicină este obligată: […] b) să atribuie/să suspende persoanelor, în modul stabilit, statutul de persoană asigurată; […].”
Prevederile relevante ale Legii nr. 190 din 8 mai 2003 cu privire la veterani sunt următoarele: Articolul 7 Veteranii de război „(1) Veterani de război se consideră persoanele care au participat la acţiunile de luptă în cel de- al doilea război mondial, la acţiunile de luptă desfăşurate pe teritoriul altor state şi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova sau care au asigurat unităţile militare ale armatei active în zonele în care s-au desfăşurat acţiunile de luptă, precum şi persoanele care şi-au îndeplinit serviciul militar sau au lucrat în spatele frontului în anii celui de-al doilea război mondial şi au fost decorate cu ordine sau medalii ale fostei U.R.S.S. pentru serviciu ireproşabil şi muncă plină de abnegaţie în anii celui de-al doilea război mondial. [abrogat prin Legea nr. 317 din 26 decembrie 2024, în vigoare la 1 ianuarie 2025] […].”
Prevederile relevante ale Legii nr. 317 din 26 decembrie 2024 cu privire la veteranii de război sunt următoarele: Articolul 4 Politica statului cu privire la veteranii de război 7 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 „(1) Statul recunoaște și apreciază eroismul și sacrificiul tuturor categoriilor de veterani de război prevăzute de prezenta lege. (2) Politica statului cu privire la veteranii de război este orientată spre: a) integrarea plenară a veteranilor de război în societate și în viața publică; b) cinstirea memoriei veteranilor de război căzuți la datorie și omagierea sacrificiului și devotamentului lor față de Republica Moldova; c) asigurarea drepturilor privind sănătatea și bunăstarea, asistența medicală și socială; d) acordarea serviciilor și prestațiilor sociale. (3) Protecția socială a tuturor categoriilor de veterani de război este o prioritate a statului.” Articolul 5 Noțiuni „(1) În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni semnifică: veteran de război – cetățean al Republicii Moldova care a participat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova sau la alte acțiuni de luptă și se încadrează în una dintre categoriile stabilite de prezenta lege; persoană cu dizabilitate de pe urma războiului – veteran de război a cărui dizabilitate este cauzată de rănire, contuzie, schilodire sau de o afecțiune contractată în perioada participării la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova sau la alte acțiuni de luptă. […].” Articolul 6 Neadmiterea discriminării veteranilor de război „La aplicarea prevederilor prezentei legi se interzice orice discriminare a veteranilor de război pe criterii de rasă, origine națională, etnică și socială, limbă, religie sau convingeri, vârstă, sex, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică, avere, pe criteriul participării la acțiuni de luptă sau pe orice alt criteriu.” Articolul 9 Categoriile veteranilor de război „Veterani de război sunt recunoscuți cetățenii Republicii Moldova care: a) au participat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova în perioada 2 martie – 13 august 1992; […].” Articolul 10 Statutul de veteran de război „(1) Statutul de veteran de război se atribuie în temeiul prezentei legi și se confirmă prin legitimația de veteran de război eliberată de Ministerul Apărării. […].” Articolul 16 Măsuri de protecție în domeniul ocrotirii sănătății pentru veteranii de război „(1) Statul garantează veteranilor de război apărarea intereselor acestora în domeniul ocrotirii sănătății prin sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, conform legii, și prin programele naționale în domeniul sănătății. […].” 8 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026
Prevederile relevante ale Statutului Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 11 februarie 2002 (abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 815 din 23 decembrie 2025, în vigoare de la 1 ianuarie 2026), sunt următoarele: „12. Compania este obligată: […] b) să țină evidența persoanelor asigurate și a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală achitate în sumă fixă și să acorde/suspende statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală; […].”
Prevederile relevante ale Legii nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală sunt următoarele: „Art. 23. [...] (4) Persoanele fizice care, concomitent, fac parte din categoriile de persoane neangajate, asigurate de Guvern, indicate la art. 4 alin. (4) lit. i) și j) din Legea nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, și din categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, prevăzute la pct.1 lit. d) din anexa nr. 2 la prezenta lege, nu achită prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. [...]” Anexa nr. 2 Categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual „[…] 2. Mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege. […].”
Prevederile relevante ale Regulamentului privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018, sunt următoarele: „10. În cazul includerii concomitente a persoanei fizice în categoriile „persoană asigurată de Guvern” şi „persoană asigurată în mod individual”, se va acorda statutul de „persoană asigurată în mod individual”. Pentru persoanele fizice indicate la art. 4 alin. (4) din Legea nr.1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, pentru perioada care se încadrează în categoriile prevăzute la pct. 1 lit. a), din anexa nr. 2 la Legea nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, se va acorda statutul de „persoană asigurată de Guvern”. Pentru persoanele fizice indicate la art. 4 alin. (4) lit. i) și j) din Legea nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, pentru perioada care se încadrează în categoriile prevăzute la pct. 1 lit. d) din anexa nr. 2 la Legea nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de 9 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, se va acorda statutul de „persoană asigurată de Guvern”.” ÎN DREPT A. Argumentele autorilor sesizărilor
Autorii sesizărilor subliniază că, potrivit articolului 4 alin. (4) literele j) şi q) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998, Guvernul are calitatea de asigurător pentru pensionari și veteranii de război. Totuşi, dacă persoanele în discuţie au decis să activeze în calitate de avocat, ele trebuie să se asigure în mod individual. Autorii afirmă existența un tratament discriminatoriu între, pe de o parte, veteranii de război/pensionarii neangajați și veteranii de război/pensionarii care, deși deţin o licenţă care le permite să exercite profesia de avocat, nu au clientelă și nu realizează venituri. Astfel, prin excluderea acestor persoane din categoria „persoană asigurată de Guvern” doar pentru faptul că dețin licență de avocat, legislatorul nu a avut în vedere situația particulară a persoanelor în discuție și nu a luat în considerare veniturile pe care titularul de licență le obține din profesia de avocat. Autorii fac trimitere la considerentele Curții din Hotărârea nr. 8 din 6 aprilie 2023.
De asemenea, autorii sesizării nr. 132a/2026 susțin că există o așteptare legitimă a avocaților pensionari, în virtutea statutului de pensionar, de a nu achita polița de asigurare medicală obligatorie. De vreme ce nu au intervenit circumstanțe de natură să modifice condițiile de acordare a statutului de pensionar, prin impunerea de plăți legate de asigurarea medicală obligatorie se admite o ingerință în dreptul de proprietate al acestora.
Autorul sesizării nr. 134a/2026 mai afirmă că dispozițiile contestate afectează drepturile avocaților pensionari și ale avocaților veterani de război de a beneficia de asigurare medicală garantată din contul statului. Acest tratament descurajează profesioniștii de a mai activa după ce obțin pensia sau primesc statutul de veteran de război și este de natură să descurajeze aceste persoane să mai participe la viața socială sau să continue exercitarea unei profesii. Măsura contestată determină exodul avocaților din sistem, privând astfel beneficiarii vulnerabili de asistență juridică din partea unor specialiști cu o vastă experiență profesională.
În continuare, autorul sesizării nr. 134a/2026 susține că legea aplicabilă pensionarilor-avocați și veteranilor de război avocați se caracterizează printr-o suprapunere de regimuri juridice, cel stabilit prin Legea nr. 1585/1998 (asigurare de către Guvern) și cel stabilit de Legea nr. 1593/2002 (asigurare individuală), a căror conciliere este realizată nu printr-o normă prevăzută de lege, ci prin teza I din punctul 10 al Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246/2018. În acest caz, odată cu adoptarea măsurilor de organizare a executării Legii nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, Guvernul a introdus o condiție cu caracter limitativ, care nu era prevăzută de lege. Astfel, în opinia Avocatului poporului, prin introducerea textului din teza I din punctul 10 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246/2018, Guvernul a acționat ultra vires, contrar articolelor 47 și 102 alin. (2) din Constituție.
Astfel, autorii sesizărilor susțin că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1, 4, 16, 20, 23, 26, 36, 46, 47, 54 și 102 din Constituție. B. Aprecierea Curții 10 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026
Examinând admisibilitatea sesizărilor, Curtea constată următoarele.
În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, din Legea nr. 190 din 8 mai 2003 cu privire la veterani, din Legea nr. 317 din 26 decembrie 2024 cu privire la veteranii de război și din Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, ține de competența Curții Constituționale.
În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că controlul constituţionalităţii hotărârilor Guvernului ţine de competenţa sa. Totodată, hotărârile Guvernului se supun şi controlului de legalitate, care ţine de competenţa instanţelor de judecată. Aşadar, atunci când un autor al sesizării solicită, de fapt, un control de legalitate al unei hotărâri a Guvernului (e.g. atunci când afirmă că hotărârea Guvernului contravine unei legi), nu unul de constituţionalitate, Curtea Constituţională declară sesizarea inadmisibilă. Dimpotrivă, Curtea este competentă să verifice constituţionalitatea hotărârilor Guvernului dacă criticile de neconstituţionalitate se raportează la încălcarea vreunei prevederi constituţionale (a se vedea DCC nr. 30 din 22 martie 2022, § 16).
Curtea constată că sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de reprezentanții unor părţi în procese. Totodată, conform articolului 25 alin. (1) lit. g) și h) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, deputaţii din Parlament și Avocatul poporului au competenţa de a sesiza Curtea Constituţională.
Astfel, Curtea constată că sesizările sunt formulate de subiectele cărora li s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.
Obiectul sesizărilor îl reprezintă prevederile menţionate la §§ 3-8. Deși au solicitat să se verifice constituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998, din Legea nr. 190 din 8 mai 2003, din Legea nr. 317 din 26 decembrie 2024, din Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002, din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018, și din Statutul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 11 februarie 2002, autorii sesizărilor au formulat argumente referitoare la diferenţa de tratament a pensionarilor şi a veteranilor de război bazată pe exercitarea activităţii de avocat. Astfel, Curtea își va raporta analiza doar la textul „avocaţii […] neangajați” din punctul 2 al Anexei nr. 2 la Legea nr. 1593 din 22 decembrie 2002 și la punctul 10 din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018. Acestea au constituit anterior obiect al controlului de constituționalitate.
Curtea observă că textul „avocaţii […] neangajați” din punctul 2 al Anexei nr. 2 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, fiind considerat constituțional în măsura în care nu se aplica în privinţa persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii care deţin licenţa de avocat şi în cazul persoanelor care asigură creşterea şi educarea a patru şi mai mulţi copii care deţin licenţa de avocat (a se vedea HCC nr. 8 din 6 aprilie 2023). În această cauză, autorii sesizărilor își raportează criticile la alte categorii de persoane asigurate de Guvern, i.e. pensionarii și veteranii de război. Aşadar, Curtea conchide că exigenţa lipsei unei hotărâri anterioare este îndeplinită (a se vedea DCC nr. 163 din 30 noiembrie 2023, § 20). 11 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026
Totodată, Curtea notează că și punctul 10 din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018, a constituit obiect al controlului de constituționalitate, fiind pronunțată Hotărârea nr. 8 din 6 aprilie 2023. De principiu, această situaţie nu poate să constituie un impediment pentru a se solicita controlul de constituţionalitate al unor prevederi din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr. 25 din 2 martie 2020, § 19; DCC nr. 131 din 19 noiembrie 2020, § 20).
În cazul sesizărilor nr. 235g/2025 și nr. 117g/2026, Curtea trebuie să verifice aplicabilitatea prevederilor contestate în cauzele în care au fost ridicate excepţiile. Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate în cauze civile care au ca obiect examinarea unor cereri de chemare în judecată pentru încasarea forțată a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Astfel, Curtea admite că prevederile criticate ar putea fi aplicate în cauzele în care au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate. Referitor la textul „avocaţii [...] neangajați” din punctul 2 al Anexei nr. 2 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
Autorii afirmă incidența articolelor 1 (statul Republica Moldova), 4 (drepturile și libertățile omului), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiție), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare), 36 (dreptul la ocrotirea sănătății), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 47 (dreptul la asistenţă şi protecţie socială) și 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituție.
Cu privire la pretinsa încălcare a articolelor 1 alin. (3) și 4 din Constituţie, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că aceste articole au un caracter general, constituie imperative care stau la baza oricăror reglementări, nu pot reprezenta repere individuale şi separate şi pot fi invocate, de regulă, dacă se constată aplicabilitatea acestora împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea DCC nr.17 din 21 martie 2024).
În jurisprudenţa sa, Curtea a notat că articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie, Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr. 7 din 10 iunie 2025, § 68).
Referitor la incidența articolelor 20 și 26 din Constituție, Curtea observă că argumentele autorului sesizării nr. 134a/2026 sunt întemeiate pe presupunerea că aplicarea Legii va conduce la renunțarea avocaților la activitatea desfășurată și va priva justițiabilii de asistență juridică calificată din partea avocaților cu experiență. Sub acest aspect, Curtea notează că autorul sesizării nr. 134a/2026 nu a demonstrat legătura de cauzalitate între dispoziţiile contestate şi articolele constituționale menționate. Mai mult, Curtea nu-și poate fundamenta controlul pe simple presupuneri. Prin urmare, Curtea respinge acest capăt al sesizării nr. 134a/2026.
Referitor la articolul 36 din Constituție, care garantează dreptul la ocrotirea sănătății, Curtea a constatat în jurisprudența sa că instituirea pentru anumite categorii de persoane, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, a obligaţiei de a achita primele de 12 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 asigurare obligatorie de asistenţă medicală în cazul în care desfăşoară o activitate liber profesionistă nu face incident articolul 36 din Constituţie (a se vedea DCC nr. 45 din 22 mai 2017, § 21). În lipsa unor argumente care să justifice o altă abordare, Curtea consideră că aceleași raționamente rămân valabile și în prezenta cauză.
Referitor la incidența articolului 46 din Constituție, Curtea a constatat în Decizia nr. 19 din 23 martie 2016 că obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuţii nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat să admită o sarcină insuportabilă. Obligaţia de a contribui la fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală cu o cotă-parte din venituri nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. Prin urmare, acest capăt al sesizărilor este inadmisibil.
În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că dreptul de asigurare obligatorie de asistență medicală din contul statului, în virtutea caracterului său social, intră în câmpul de aplicare al articolului 47 din Constituție (a se vedea HCC nr. 3 din 18 ianuarie 2019, § 24; HCC nr. 8 din 6 aprilie 2023, § 31).
Curtea observă că prin Legea nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală legislatorul a instituit un sistem autonom garantat de stat de protecție financiară a populației în domeniul ocrotirii sănătății prin constituirea, pe principii de solidaritate, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri bănești destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiționate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecțiune). Această Lege prevede că sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală oferă cetățenilor Republicii Moldova posibilități egale în obținerea asistenței medicale oportune şi calitative (a se vedea articolul 1 alin. (1) din Lege).
De asemenea, Legea nr. 1585/1998 stabilește că obiect al asigurării obligatorii de asistență medicală este riscul asigurat, legat de cheltuielile pentru acordarea volumului necesar de asistență medicală şi farmaceutică, prevăzut în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală (articolul 3 din Lege). Beneficiari ai asistenței medicale prevăzute de Programul unic sunt persoanele fizice asigurate, așa cum reglementează articolul 4 alin. (2) – (6) din această Lege.
În cazul persoanelor neangajate cu domiciliul în Republica Moldova şi care sunt pensionari sau veterani de război, legea prevede că acestea sunt asigurate de Guvern din contul bugetului de stat (articolele 4 alin. (4) lit. j) şi q) şi 5 alin. (3) din Legea nr. 1585/1998). Aceste persoane cad sub incidenţa categoriei persoanelor „asigurate de Guvern”. Pe de altă parte, Legea nr. 1593/2002 prevede că persoanele fizice prevăzute în Anexa nr. 2, printre care şi avocaţii, vor achita prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă (articolul 23 alin. (1)).
Curtea observă că, potrivit legii, pensionarii și veteranii de război care deţin o licenţă de avocat fac parte concomitent din două categorii de persoane asigurate: (i) persoane asigurate de Guvern; şi (ii) persoane asigurate în mod individual. Guvernul a stabilit că ei trebuie să se asigure în mod individual (teza I din punctul 10 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018).
Având în vedere situaţia juridică a autorilor sesizărilor, adică aflarea concomitentă în fiecare din cele două categorii de persoane asigurate şi excluderea de drept din categoria persoanelor asigurate de Guvern, Curtea reține că diferenţa dintre cele două categorii de persoane este că, în prima situaţie, persoanele nu încasează niciun fel de venituri, iar în a doua situaţie, persoanele deţin o licenţă de avocat care le acordă dreptul de a exercita o activitate profesională. Legea face o distincție dintre: (i) 13 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 pensionarii și veteranii de război care nu sunt angajați în câmpul muncii şi (ii) pensionarii/veteranii de război care deţin în acelaşi timp o licenţă de avocat.
Curtea constată că autorii sesizărilor nu iau în considerare caracterul necontributiv al măsurii. Decizia legislatorului nu ignoră vulnerabilitatea persoanelor care nu obțin venituri din activitatea de avocat, ci urmărește să acorde protecţie prioritară în domeniul ocrotirii sănătăţii pensionarilor și veteranilor de război care sunt neangajați.
În jurisprudența sa, Curtea a notat că, având în vedere caracterul necontributiv al protecţiei sociale oferite, legislatorul deţine o marjă de apreciere largă în acest domeniu, întrucât prestaţiile în discuţie nu se bazează pe contribuţii individuale ale beneficiarilor şi nu generează drepturi patrimoniale câştigate. În cazul prestaţiilor necontributive, libertatea de reglementare a legislatorului este mai amplă. Atunci când legislatorul instituie mecanisme de protecţie socială minimă cu caracter necontributiv, este firesc să existe diferenţieri între categoriile de beneficiari, întrucât resursele financiare ale statului sunt limitate, iar statul nu poate aplica măsuri de protecţie pentru toate categoriile vulnerabile. În lipsa unor asemenea diferențieri, mecanismele de protecţie socială şi-ar pierde caracterul sustenabil. De asemenea, Curtea nu este îndrituită să evalueze dacă soluţia legislativă este optimă, echitabilă sau preferabilă din punct de vedere social, ci doar dacă aceasta este vădit lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă. Controlul Curţii nu se substituie evaluării oportunităţii politicii publice din domeniul social (a se vedea DCC nr. 29 din 26 februarie 2026, §§ 34-35; 40).
Autorii sesizărilor nu au demonstrat că măsura contestată este una nerezonabilă din perspectiva articolului 47 din Constituție. Mai mult, Curtea notează că persoana care desfășoară activitatea de avocat este prezumată că cunoaşte drepturile şi obligaţiile ce decurg din desfăşurarea acestei activităţi, inclusiv obligaţia de a achita prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă. Prin urmare, Curtea respinge acest capăt al sesizărilor. Pe cale de consecință, Curtea nu constată incidența articolelor 16 și 54 din Constituție în prezenta cauză. Referitor la punctul 10 din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018
Autorul sesizării nr. 134a/2026 afirmă că prin punctul 10 din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018, Guvernul a adoptat o normă cu caracter primar, contrar articolului 102 (actele Guvernului) din Constituție.
Curtea reiterează că actul normativ subordonat legii nu poate conţine norme cu caracter primar. Acestea dezvoltă şi concretizează dispoziţiile legilor. Conţinutul actului normativ urmează să fie în strictă corespundere cu normele şi scopul legii şi nu poate introduce reglementări noi, altele decât cele stabilite de lege (a se vedea HCC nr.6 din 28 februarie 2023, §§ 46, 56).
Curtea observă că la articolul 4 alin. (4) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală Parlamentul a stabilit categoriile de beneficiari ai scutirii de la plata primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, iar prin textul „cu excepţia persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual”, Parlamentul a condiționat acordarea acestei protecții sociale doar în măsura în care legea nu-i include în categoria persoanelor obligate să se asigure în mod individual. Totodată, Curtea constată că Hotărârea nr. 1246/2018 a fost adoptată 14 DECIZIE DE INADMISIBILITATE A SESIZĂRILOR NR. 235G/2025, NR. 117G/2026, NR. 132A/2026, NR. 134A/2026 ȘI NR. 164G/2026 în scopul executării articolului 61 alin. (4) din Legea nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală. Pin urmare, Curtea nu constată incidența articolului 102 din Constituție în prezenta cauză.
Astfel, pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizările sunt inadmisibile și nu pot fi acceptate pentru examinare în fond. Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alin. (2) și (4) lit. d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională DECIDE: 1.Se declară inadmisibile sesizările depuse de dnii Adrian Lebedinskii și Grigore Novac, deputați în Parlament, de dl Ceslav Panico, Avocat al poporului, de dna avocat Angela Procopciuc, în interesele dlui Nicolae Malanciuc, parte în dosarul nr. 2- 662/2025, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul Sângerei, de dl avocat Anton Secrieru, în interesele dlui Mihail Josan, parte în dosarul nr. 2a-2588/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru, și de dl Ghenadie Pascari, parte în dosarul nr. 2-6648/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, privind controlul constituționalității următoarelor prevederi: - articolele 4 alin. (4) lit. j) și q), 6 alin. (1) și 12 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală; - textul „avocații […] neangajați” din punctul 2 din Anexa nr. 2 la Legea nr. 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală; - articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 190 din 8 mai 2003 cu privire la veterani; - articolele 4, 5 alin. (1), 6, 9 lit. a), 10 alin. (1), 16 alin. (1) din Legea nr. 317 din 26 decembrie 2024 cu privire la veteranii de război; - punctul 10 din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 19 decembrie 2018; - punctul 12 lit. b) din Statutul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 11 februarie 2002. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 30 iulie 2026 DCC nr. 122 Dosarul nr. 235g/2025 15