Decizie nr. 29 din 26.02.2026

La originea cauzei se află sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate a articolelor 3 literele f) și g), 6 alin. (1

Sesizările au fost trimise la Curtea Constituțională, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, de dnele judecătoare Cristina Panfil, Rodica Nicula și Violeta Chisilița de la Judecătoria Chișinău.

Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea lor într-un singur dosar, căruia i-a atribuit numărul 165g/2024.

În cadrul examinării cauzei, doamna judecătoare Viorica Puica i-a prezentat Plenului o cerere de abținere de la examinarea cauzei. Analizând motivele invocate, Curtea Constituțională a decis admiterea cererii.

La 18 ianuarie 2024, dna Larisa Boxăneanu a formulat o cerere către Casa Teritorială de Asigurări Sociale Anenii Noi (în continuare, CTAS) cu privire la stabilirea alocației pentru ea și pentru mama sa, pe care o îngrijește, însoțește și supraveghează, aceasta fiind o persoană cu dizabilitate severă.

Prin Decizia nr. 275 din 15 februarie 2024, CTAS a refuzat stabilirea alocațiilor în discuție, menționând că nici dna Larisa Boxăneanu, nici mama sa nu se încadrează în categoria persoanelor care pot beneficia de alocații în sensul Legii nr. 499 din 14 iulie 1999. Nefiind de acord cu această decizie, dna Larisa Boxăneanu a formulat o cerere prealabilă, care a fost respinsă de către Casa Națională de Asigurări Sociale ( în continuare, CNAS).

Dna Larisa Boxăneanu, fiind tutorele mamei sale, a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CNAS cu privire la anularea Deciziei menționate mai sus și stabilirea alocației pentru ea și pentru mama ei.

În procesul examinării cauzei, dna Larisa Boxăneanu a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolelor 3 lit. f) și g), 6 alin. (1

Printr-o încheiere din 24 iulie 2024, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

La 12 iulie 2024, dnii Ivan Tregubov și Vladimir Golovatiuc au formulat o cerere către CTAS Rîșcani cu privire la achitarea alocației pentru dl Ivan Tregubov, având în vedere că i s-a stabilit o dizabilitate severă, și pentru dl Vladimir Golovatiuc, pentru că îl îngrijește, îl însoțește și îl supraveghează pe fiul său (dl Ivan Tregubov).

Prin Decizia nr. T/1/24 din 22 iulie 2024, CTAS a refuzat stabilirea alocațiilor în discuție, menționând că nici Ivan Tregubov, nici tatăl său nu se încadrează în categoria persoanelor care pot beneficia de alocații în sensul Legii nr. 499 din 14 iulie 1999. Nefiind de acord cu această decizie, dnii Ivan Tregubov și Vladimir Golovatiuc au formulat o cerere prealabilă, care a fost respinsă de către CNAS.

La 11 septembrie 2024, dnii Ivan Tregubov și Vladimir Golovatiuc au formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CNAS cu privire la anularea deciziei și a răspunsului oferit și pentru stabilirea alocațiilor.

La 3 decembrie 2024, dnii Ivan Tregubov și Vladimir Golovatiuc au ridicat excepția de neconstituționalitate a articolelor 3 lit. f) și g), 6 alin. (1

Printr-o încheiere din 6 decembrie 2024, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

La 6 iunie 2023, dl Ion Bargan a formulat o cerere către CTAS Ungheni cu privire la stabilirea alocației pentru îngrijire, însoțire și supraveghere, având în vedere că este o persoană cu dizabilitate locomotorie severă.

Prin Decizia din 14 iunie 2023, CTAS a refuzat stabilirea alocației pentru că dl Ion Bargan nu se încadrează în categoria persoanelor care pot beneficia de alocații potrivit articolului 14 din Legea nr. 499 din 14 iulie 1999. Nefiind de acord cu aceasta decizie, dl Ion Bargan a contestat-o în prealabil, însă nu a primit niciun răspuns de la CNAS.

La 19 septembrie 2023, dl Ion Bargan a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CNAS cu privire la anularea Deciziei menționate mai sus și stabilirea alocației.

În procesul examinării cauzei, la 19 august 2024, dl Ion Bargan a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolelor 3 lit. f) și g), 6 alin. (1

Printr-o încheiere din 19 decembrie 2024, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 499 din 14 iulie 1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni sunt următoarele:

Autorii excepțiilor susțin, pe de o parte, că, potrivit prevederilor contestate, persoana care îngrijește un copil cu o dizabilitate severă în vârstă de până la 18 ani are dreptul la alocația de îngrijire, însoțire și supraveghere. Pe de altă parte, persoana care îngrijește de o persoană cu dizabilitate severă în vârstă de peste 18 ani nu primește această alocație. Autorii excepțiilor consideră că aceste două categorii se află în situații comparabile, deoarece ambele îngrijesc de persoane cu dizabilități severe. De asemenea, persoana care îngrijește o persoană cu dizabilitate severă în vârstă de peste 18 ani nu se poate încadra în câmpul muncii și se află în imposibilitatea de a câștiga venituri. Deși situațiile sunt similare, persoanele în discuție sunt tratate în mod diferit de legislator. Acest tratament nu urmărește niciun scop legitim.

De asemenea, autoarea sesizării nr. 165g/2024 susține că, potrivit normelor contestate, persoana cu dizabilitate severă din copilărie beneficiază de alocație pentru îngrijire, însoțire și supraveghere. Din contră, persoana căreia i s-a stabilit gradul de dizabilitate severă după vârsta de 18 ani nu beneficiază de o asemenea alocație. În acest caz, criteriul de delimitare a acestor categorii de persoane este momentul dobândirii dizabilității severe. Autoarea sesizării consideră că persoanele cu dizabilități severe trebuie să fie tratate în mod egal, indiferent de momentul dobândirii dizabilității, adică ambele categorii trebuie să beneficieze de o asemenea alocație.

În opinia autorilor sesizărilor, prevederile contestate sunt contrare articolelor 16, 47, 51 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 499 din 14 iulie 1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate de reclamanți în procese și sunt formulate de subiectele cărora li s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate îl reprezintă articolele 3 lit. f) și g), 6 alin. (1

Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate în trei cauze civile care au ca obiect examinarea unor cereri de chemare în judecată privind anularea deciziilor CTAS și stabilirea alocațiilor pentru persoanele cu dizabilități severe și pentru persoanele care îngrijesc, însoțesc și supraveghează persoane cu dizabilități severe. Astfel, Curtea a admis că instanța de judecată va aplica prevederile criticate în cauzele în care au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate.

Autorii excepțiilor afirmă că prevederile contestate contravin articolelor 16 (

În jurisprudența sa, Curtea a precizat că articolele 16 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare (a se vedea HCC nr. 15 din 9 iulie 2024, § 69). Principiul nediscriminării nu constituie o problemă de constituționalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea HCC nr. 3 din 24 februarie 2022, § 15). Articolul 54 din Constituție îi impune Curții un mod de analiză a caracterului proporțional al ingerințelor în drepturile fundamentale. Abia în cadrul analizei ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție Curtea poate pune în operă prevederile acestui articol (a se vedea HCC nr. 12 din 23 aprilie 2024, § 26).

Cu privire la incidența articolelor 47 și 51 din Constituție, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că statul dispune de o marjă largă de apreciere în domeniul drepturilor sociale, iar drepturile prevăzute de articolul 47 din Constituție nu garantează persoanelor un nivel concret de asigurare socială. Garanțiile sociale nu au un caracter necondiționat, legiuitorul fiind în drept de a stabili condiții specifice pentru exercitarea drepturilor sociale. Astfel, modul de stabilire a alocațiilor sociale de stat reprezintă o opțiune a legislatorului, acesta fiind liber, în funcție de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat atunci când realitățile economice și sociale o impun (DCC nr.24 din 10 martie 2017, § 22-23; DCC nr. 15 din 10 februarie 2020, § 21).

Curtea constată că prin Legea privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni legislatorul a instituit un mecanism de protecție socială destinat persoanelor vulnerabile care nu îndeplinesc condițiile legale pentru obținerea dreptului la pensie conform Legii privind sistemul public de pensii. Prin definirea expresă a categoriilor de beneficiari, legislatorul a urmărit să asigure un nivel minim de protecție socială,

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că, având la bază principiul contributivității, sistemul public de pensii ține de competența legislatorului, căruia îi este recunoscută o marjă discreționară largă în materie de stabilire a condițiilor și a criteriilor necesare pentru beneficierea de o anumită categorie de pensie, cu condiția de a nu încălca exigențele constituționale ce rezultă din prevederile constituționale (

Astfel, Curtea subliniază distincția esențială dintre prestațiile bazate pe contribuții individuale și generatoare de așteptări patrimoniale protejate și prestațiile necontributive, finanțate exclusiv din bugetul de stat, care nu dau naștere unor drepturi câștigate în sensul articolului 47 din Constituție. În cazul prestațiilor necontributive libertatea de reglementare a legiuitorului este mai amplă.

Prin urmare, controlul de constituționalitate în domeniul excepțiilor de neconstituționalitate analizate se limitează la verificarea caracterului nearbitrar al opțiunii legislative, care presupune existența unui scop legitim de interes public urmărit de legislator și o legătură rațională între criteriul de diferențiere utilizat și scopul urmărit de norma contestată. Curtea nu este îndrituită să evalueze dacă soluția legislativă este optimă, echitabilă sau preferabilă din punct de vedere social, ci doar dacă aceasta este vădit lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă. Controlul Curții nu se substituie evaluării oportunității politicii publice din domeniul social.

Analizând argumentele autorilor sesizărilor, Curtea constată că aceștia ignoră, în primul rând, caracterul necontributiv al alocației sociale și scopul precis al legii, care nu este de a compensa integral pierderea capacității de muncă, ci de a acorda un sprijin minim persoanelor care nu îndeplinesc condițiile legale pentru obținerea dreptului la pensie.

În același timp, decizia legislatorului de a acorda o alocație persoanelor care îngrijesc, însoțesc și supraveghează un copil cu dizabilități severe în vârstă de până la 18 ani și persoanelor cu dizabilități severe din copilărie nu ignoră vulnerabilitatea persoanelor care dobândesc dizabilitatea severă după vârsta de 18 ani, ci reprezintă opțiunea legislatorului de a acorda protecție prioritară copiilor, care reprezintă un criteriu obiectiv legitim de diferențiere ca efect al aplicării cumulative a art. 51 și art. 50 din Constituție, coroborate cu principiul interesului superior al copilului. Mai mult decât atât, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că persoanele cu dizabilități titulare de alocații sociale nu formează un grup omogen, iar criterii ca genul, gradul afectării, maladia și momentul apariției dizabilității: la naștere, în copilărie sau ulterior pe parcursul vieții, determină mai multe deosebiri. De asemenea, Curtea a notat că limitările sunt resimțite diferit și în funcție de severitatea dizabilității, caracterul ei accentuat sau mediu, apariția sa în copilărie, la maturitate sau la bătrânețe etc. (

Diferențierea între persoanele cu dizabilități severe din copilărie și cele care dobândesc dizabilitatea severă la vârsta adultă are o legătură rațională evidentă cu scopul normei, deoarece dizabilitatea apărută în copilărie afectează întregul parcurs educațional, profesional și social al persoanei, generând o dependență de sprijin extern pe termen lung. Prin urmare, acordarea unui nivel de protecție suplimentar acestei categorii de persoane se încadrează în marja discreționară a legislatorului.

Este firesc ca atunci când legislatorul instituie mecanisme de protecție socială minimă cu caracter necontributiv să existe diferențieri între categoriile de beneficiari, întrucât resursele financiare ale statului sunt limitate, iar statul nu poate aplica măsuri de protecție pentru toate categoriile vulnerabile. În lipsa unor asemenea diferențieri, mecanismele de protecție socială și-ar pierde caracterul sustenabil.

Curtea reține că, de fapt, autorii sesizărilor pretind o extindere a sferei de aplicare a legii. Totuși, o asemenea solicitare excedează competenței de control al constituționalității, întrucât presupune modificarea regimului general al protecției sociale stabilit de legea contestată, domeniu rezervat Parlamentului în baza articolului 72 alin. (3) lit. j) din Constituție.

Prin urmare, pe baza celor menționate, Curtea constată că sesizările nu întrunesc condițiile de admisibilitate și nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.