Hotărâre nr. 38 din 14.12.2017

La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate: - a articolelor 25 alineatul (1) litera c), 26 alineatul (4) și 27 alineatul (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat; - a articolului 47 alineatul (1) litera s) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului [ abrogat prin Legea nr. 94 din 2 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative ]; - a punctului 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010, ridicată de către avocatul Igor Hlopețchi în dosarul 3-485/17, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Excepția de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 7 iulie 2017 de către judecătorul Valentin Lastavețchi din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, în esență, că dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 4, 6, 8, 15, 16, 20, 21, 23, 26, 28, 34, 39 alin. (2), 43 și 54 din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 septembrie 2017 sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării excepției de neconstituționalitate Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Curții Supreme de Justiție și Serviciului de Informații și Securitate.

În şedinţa plenară publică a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susținută de către avocatul Igor Hlopețchi. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, șef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și organele de drept al Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Sergiu Țurcanu, șef al Direcției juridice a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne. A. Circumstanţele litigiului principal

La 17 martie 2017, ca urmare a efectuării verificării în legătură cu perfectarea dreptului de acces la secretul de stat, Serviciul de Informații și Securitate a prezentat Inspectoratului General al Poliției avizul despre imposibilitatea de acordare lui I. Hlopețchi, șef-adjunct al Inspectoratului de Poliție Buiucani al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, a dreptului de acces la secretul de stat, în temeiul art. 25 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.

Printr-o scrisoare din 22 martie 2017, I. Hlopețchi a fost informat de către Inspectoratul General al Poliției despre decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat. În acest context, la 28 martie 2017, Inspectoratul General al Poliției, în conformitate cu art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la secretul de stat, i-a propus lui I. Hlopețchi să fie transferat la o altă funcție, care nu prevede necesitatea deținerii dreptului de acces la secretul de stat.

La 3 aprilie 2017, printr-un ordin al șefului Inspectoratului General al Poliției, dl I. Hlopețchi a fost concediat, în temeiul art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la secretul de stat și art. 47 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 320 din 7 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului.

La 10 aprilie 2017, nefiind de acord, dl I. Hlopețchi a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției și Serviciului de Informații și Securitate, prin care a solicitat, printre altele, anularea concluziei Serviciului de Informații și Securitate privind refuzul de a-i acorda dreptul la secret de stat și restabilirea sa în funcția de șef-adjunct al Inspectoratului de Poliție Buiucani al Direcției de Poliție a mun. Chișinău.

La 30 iunie 2017, în cadrul ședinței de judecată, avocatul Igor Hlopețchi a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor menționate la § 1 supra .

Prin încheierea din aceeași dată, instanța de judecată a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate și transmiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

La 31 iulie 2017, excepția de neconstituționalitate a fost completată cu noi argumente. B. Legislaţia pertinentă

Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art. 140) sunt următoarele: Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative." Articolul 43 Dreptul la muncă şi la protecţia muncii „(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. [...]" Articolul 54 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăți „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Prevederile relevante ale Legii nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat (M.O., 2009, nr. 45-46, art. 123) sunt următoarele: Articolul 1 Noţiuni „În sensul prezentei legi se definesc următoarele noţiuni: [...] dreptul de acces la secretul de stat - dreptul persoanei fizice de acces la secretul de stat, iar al persoanei juridice - de a efectua lucrări cu utilizarea informaţiilor atribuite la secret de stat, perfectat în modul stabilit; [...] secret de stat - informaţii protejate de stat în domeniul apărării naţionale, economiei, științei şi tehnicii, relaţiilor externe, securităţii statului, asigurării ordinii de drept şi activităţii autorităţilor publice, a căror divulgare neautorizată sau pierdere este de natură să aducă atingere intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova." Articolul 4 Sistemul naţional de protecţie a secretului de stat „(1) Sistemul naţional de protecţie a secretului de stat include totalitatea organelor de protecţie a secretului de stat, a metodelor şi mijloacelor de protejare a informaţiilor şi a purtătorilor materiali de informaţii atribuite la secret de stat, precum şi totalitatea măsurilor întreprinse în acest domeniu. (2) Sistemul naţional de protecție a secretului de stat vizează: [...] e) protecţia personalului - ansamblul verificărilor şi al măsurilor ce vizează cetățenii cărora li se perfectează dreptul de acces la secretul de stat sau care au acces la acesta în scopul prevenirii şi înlăturării riscurilor pentru securitatea şi protecţia secretului de stat. (3) Sistemul naţional de protecție a secretului de stat este destinat: a) să prevină accesul neautorizat, divulgarea şi pierderea secretului de stat; b) să identifice împrejurările, precum şi persoanele care, prin acţiunile sau inacțiunile lor, pot pune în pericol securitatea secretului de stat; [...]" Articolul 5 Atribuțiile autorităţilor publice în domeniul protecției secretului de stat „[...] (4) Autorităţile publice centrale şi locale, în colaborare cu Serviciul de Informaţii şi Securitate: [...] c) aprobă nomenclatoarele departamentale de informaţii ce urmează a fi secretizate şi nomenclatoarele funcţiilor colaboratorilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat; [...] e) asigură, în limita competenței lor, realizarea măsurilor de control în privinţa cetăţenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat şi solicită Serviciului de Informaţii şi Securitate realizarea măsurilor de control ce ţin de competenţa acestuia; [...] (5) Serviciul de Informaţii şi Securitate: [...] e) la cererea conducătorilor autorităţilor publice şi ai altor persoane juridice, întreprinde măsuri de control în privinţa cetăţenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat;" Articolul 24 Perfectarea şi reperfectarea dreptului de acces la secretul de stat „(1) Perfectarea dreptului de acces la secretul de stat al cetăţenilor Republicii Moldova se realizează în mod benevol, potrivit cu Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, şi prevede: a) stabilirea necesităţii de a lucra cu informaţii atribuite la secret de stat; b) consimțământul scris al cetăţeanului pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente; c) verificarea cetăţeanului în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat; d) asumarea în scris de către cetăţean a obligației privind păstrarea secretului de stat care îi va fi încredințat; e) acordul scris al cetăţeanului pentru limitarea drepturilor sale în legătură cu accesul la secretul de stat, prevăzută de prezenta lege; f) familiarizarea cetăţeanului, contra semnătură, cu normele ce prevăd răspunderea pentru încălcarea legislaţiei privind secretul de stat; g) determinarea tipurilor, mărimii şi a modului de acordare a compensațiilor în legătură cu efectuarea lucrărilor legate de accesul la secretul de stat; h) luarea deciziei de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat. [...] (3) Durata dreptului de acces la secretul de stat nu poate depăși durata atribuţiilor care au servit drept temei pentru acordarea acestuia. (4) Dreptul de acces la secretul de stat se acordă cetăţenilor Republicii Moldova cu capacitatea de exercițiu deplină, începând cu vârsta de 18 ani, care solicită acest drept în legătură cu activitatea lor de serviciu, de producere, ştiinţifico-teoretică, sau în legătură cu studiile, printr-un ordin sau dispoziţie scrisă a conducătorului autorităţii publice sau al altei persoane juridice în care acest cetăţean lucrează, îşi îndeplineşte serviciul sau studiază. [...] (7) Decizia de acordare a dreptului de acces la secretul de stat este luată în termen de 5 zile de la primirea de către autoritatea publică sau altă persoană juridică a încheierii asupra materialelor verificării cetăţeanului în legătură cu perfectarea dreptului de acces la secretul de stat. [...]" Articolul 25 Refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat „(1) Dreptul de acces la secretul de stat îi este refuzat cetăţeanului în cazurile : a) în care acesta nu expune o necesitate motivată de a lucra cu informaţii atribuite la secret de stat; b) sprijinirii de către acesta a activităţii unui stat străin, a unei organizaţii străine sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a unor cetăţeni străini sau apatrizi ce cauzează prejudicii intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova sau în cazul participării cetăţeanului la activitatea unor partide sau asociaţii obștești a căror activitate este suspendată, limitată sau interzisă în modul stabilit de lege; c) descoperirii, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale acestuia care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova ; d) refuzului acestuia de a-şi da consimțământul scris pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, pentru limitarea drepturilor sale în legătură cu accesul la secretul de stat, prevăzută de prezenta lege, sau refuzului de a-şi asuma obligaţia scrisă privind păstrarea secretului de stat ce îi va fi încredinţat; e) prezenţei la acesta a antecedentelor penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, aflării acestuia sub urmărire penală sau al limitării de către instanţa de judecată a capacităţii sale de exerciţiu; f) depunerii la autoritatea publică competentă a cererii de renunţare la cetăţenia Republicii Moldova; [Lit. g) exclusă prin Legea nr.127-XVIII din 23.12.2009, în vigoare 31.12.2009] h) prezenţei la acesta a unor contraindicaţii medicale pentru lucrul cu informaţiile atribuite la secret de stat, conform nomenclatorului aprobat de Ministerul Sănătăţii; i) comunicării de către cetăţean a unor date incomplete sau neautentice la perfectarea dreptului de acces la secretul de stat; j) domicilierii permanente a cetăţeanului peste hotare sau al perfectării documentelor pentru plecarea cu traiul permanent într-o altă ţară; k) neexecutării de către cetăţean a obligaţiilor privind păstrarea secretului de stat care i-a fost încredinţat. (2) Decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat se adoptă de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice ţinându-se cont de rezultatele verificării fiecărui cetăţean în parte, se comunică în scris cetăţeanului şi poate fi atacată în organul ierarhic superior sau în instanţa de judecată. " Articolul 26 Verificarea cetăţenilor în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat „(1) Verificarea cetăţenilor în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat se efectuează de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, în termen de o lună, în modul stabilit de prezenta lege şi de Legea privind activitatea operativă de investigații. Numărul măsurilor de verificare este în dependenţă directă de gradul de secretizare al informaţiilor la care va avea acces persoana. (2) În cadrul verificării, Serviciul de Informaţii şi Securitate stabileşte prezenţa sau lipsa circumstanţelor prevăzute la art.25 alin.(1) lit. b), c), f), g), i), j) şi k). (3) Prezenţa sau lipsa circumstanţelor prevăzute la art.25 alin.(1) lit. a), d), e) şi h) se stabileşte de către autoritatea publică sau o altă persoană juridică care perfectează dreptul cetăţeanului de acces la secretul de stat. (4) Concluzia Serviciului de Informaţii şi Securitate privind imposibilitatea de a acorda cetăţeanului dreptul de acces la secretul de stat este executorie pentru persoanele cu funcţii de răspundere împuternicite să adopte decizia privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat , însă nu exclude o solicitare repetată în cazul înlăturării împrejurărilor care fac imposibilă acordarea dreptului de acces la secretul de stat . (5) Nu se admite numirea (angajarea) cetăţeanului într-o funcţie care implică lucrul cu informaţii atribuite la secretul de stat sau accesul la secretul de stat înainte de prezentarea concluziei asupra materialelor verificării cetăţeanului." Articolul 27 Suspendarea şi încetarea dreptului de acces la secretul de stat „[...] (3) Dreptul de acces la secretul de stat încetează în cazurile: a) apariţiei sau descoperirii circumstanţelor prevăzute la art.25; [...] (4) Decizia privind suspendarea sau încetarea dreptului de acces la secretul de stat se adoptă de către persoana cu funcţie de răspundere împuternicită să adopte decizia privind acordarea acestui drept şi poate fi atacată în organul ierarhic superior sau în instanţa de contencios administrativ. (5) Cetăţeanul al cărui drept de acces la secretul de stat a încetat, dacă îndeplinirea obligaţiilor lui funcţionale necesită acest drept, în modul prevăzut de legislaţia muncii, urmează să fie transferat la un alt loc de muncă (la o altă funcţie), care nu are nici o legătură cu informaţiile atribuite la secret de stat, iar în cazul imposibilităţii transferului, urmează a fi concediat (eliberat din funcţie) conform legislaţiei în vigoare . (6) Suspendarea sau încetarea dreptului de acces la secretul de stat nu eliberează cetăţeanul de obligaţiile asumate privind nedivulgarea secretului de stat. (7) Modul de perfectare, reperfectare şi încetare a dreptului de acces la secretul de stat se stabileşte în Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice."

Prevederile relevante ale Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului (M.O., 2013, nr. 42-47, art. 145) sunt următoarele: Articolul 47 Încetarea serviciului în Poliţie „(1) Încetarea serviciului în Poliţie, precum şi a contractului individual de muncă al poliţistului, poate avea loc: [...] s) pentru alte motive prevăzute de legislaţie . [...]" [ Art. 47 abrogat prin Legea nr.94 din 2 iunie 2017, în vigoare din 7 iulie 2017 ]

Prevederile relevante ale Legii nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (publicată în M.O., 2017, nr. 40-49, art. 85) sunt următoarele: Articolul 38 Încetarea raportului de serviciu „(1) Raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special poate să înceteze în următoarele situaţii: [...] v) odată cu retragerea dreptului de acces la secretul de stat dacă funcţionarul nu poate fi încadrat ori refuză transferul într-o altă funcţie publică cu statut special compatibilă cu domeniul său de activitate şi care nu prevede acces la secretul de stat; [...] (3) Încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public cu statut special în cazurile prevăzute la alin.(1) lit. b)-e), i), m)-s), v) şi w) are loc în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor."

Prevederile relevante ale Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010 (M.O., 2011, nr.139-145 art.686), sunt următoarele: „[...] 109. Concluzia cu privire la imposibilitatea de acordare cetăţeanului a dreptului de acces la secretul de stat trebuie să conţină temeiul corespunzător prevăzut în articolul 25 alineatul (1) din Lege, care a servit drept bază pentru adoptarea ei. Aceasta este executorie pentru persoanele cu funcţii de răspundere împuternicite să adopte decizia privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat, însă nu exclude posibilitatea înaintării unei solicitări repetate după înlăturarea circumstanţelor care fac imposibilă acordarea dreptului de acces la secretul de stat . [...]"

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum dreptul la muncă, asigurarea protejării siguranței naționale, previzibilitatea legii, proporționalitatea restrângerii dreptului la muncă.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor și a hotărârilor Guvernului, în speță a Legii nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului și a Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010, ține de competența Curții Constituționale. (1) Excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau de către instanţa de judecată din oficiu

Fiind ridicată de către avocatul Igor Hlopețchi în dosarul nr. 3-485/17, care se află pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională. (2) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

Curtea reține că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. c), art. 26 alin. (4) și art. 27 alin.(5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, art. 47 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului [ abrogat prin Legea nr. 94 din 2 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative ] și prevederile pct. 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010.

Curtea relevă că, deși prevederile contestate ale art. 47 alin. (1) lit. s) din Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului au fost abrogate prin Legea nr. 94 din 2 iunie 2017, acestea pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, întrucât urmează a fi aplicate în cauza deferită judecăţii.

În acest sens, Curtea reiterează că în Hotărârea nr. 2 din 9 februarie 2016 a statuat că: „73. [...] Pornind de la natura excepției de neconstituționalitate, ea poate fi ridicată atât asupra actelor în vigoare, cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, cât și asupra actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă raporturilor juridice litigioase și este determinantă în soluționarea cauzei."

Curtea acceptă argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei, deoarece acestea sunt determinante pentru soluționarea chestiunii privind anularea actului administrativ prin care a fost dispusă eliberarea din funcție din cadrul poliției. (3) Nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate

Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate, raportate la circumstanţele concrete ale litigiului principal, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorul excepției, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - Curtea Europeană ).

Curtea observă că autorul excepției a susținut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 4 „ Drepturile și libertățile omului ", 6 „ Separația şi colaborarea puterilor ", 8 „ Respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale ", 15 „ Universalitatea ", 16 „ Egalitatea ", 20 „ Accesul liber la justiție ", 21 „ Prezumția nevinovăției ", 23 „ Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle ", 26 „ Dreptul la apărare ", 28 „ Viața intimă, familială și privată ", 34 „ Dreptul la informație ", 39 alin. (2) „ Dreptul la administrare ", 43 „ Dreptul la muncă și la protecția muncii " și 54 „ Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți " din Constituţie.

În ceea ce priveşte încălcarea articolelor 4, 6, 8 și 15 din Constituţie, Curtea observă că acestea comportă un caracter generic și reprezintă imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări și nu pot constitui repere individuale și separate.

Totodată, Curtea reiterează că norma constituțională cuprinsă la articolul 16 nu are o semnificaţie autonomă şi urmează a fi aplicată prin raportare la un drept fundamental, garantat de Constituţie.

În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor constituționale ale art. 20, 21, 26, 28, 34 și 39 alin. (2), Curtea constată că acestea nu au incidență în prezenta cauză.

Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în excepția de neconstituționalitate, Curtea va opera cu articolul 43 combinat cu articolele 23 și 54 din Constituție și cu raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale contestate încalcă prevederile articolului 43 din Constituţie, potrivit cărora: „(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. [...]"

De asemenea, autorul excepției susține că prevederile contestate încalcă articolul 23 din Constituţie, care stabilește că: „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

La fel, autorul excepţiei pretinde că normele contestate contravin articolului 54 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii." A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține că dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012, în vigoare până la 7 iulie 2017, art. 25 alin. (1) lit. c), art. 26 alin. (4) și art.27 alin. (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008, pct. 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010, fiind lipsite de previzibilitate, permit angajatorului de a înceta automat raporturile de serviciu în cazul refuzului de acordare a dreptului de acces la secretul de stat, fără a fi stabilite condiții, modalități și criterii clare.

De asemenea, potrivit autorului excepției, textul „ prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova " de la art. 25 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la secretul de stat are o formulare vagă, întrucât nu pot fi stabilite anumite limite cu privire la întinderea faptelor care cad sub incidența acestei norme.

Autorul excepției susține că prevederile contestate încalcă dispozițiile articolelor 23, 43 și 54 din Constituție. B. Argumentele autorităţilor

În cadrul ședinței plenare publice a Curții, reprezentantul Parlamentului a susținut că prevederile art. 25 alin. (1) lit. c) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 corespund exigențelor de calitate a legii. De altfel, circumstanțele care prezintă pericol pentru securitatea statului nu pot fi prestabilite în mod exhaustiv, acestea urmând a fi determinate în fiecare caz particular. Mai mult, previzibilitatea textului de lege criticat este asigurată și de posibilitatea contestării deciziei privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat în instanța de judecată.

Totodată, reprezentantul Parlamentului a menționat că dreptul la muncă, garantat de art. 43 din Constituție, nu este un drept absolut, dar unul relativ, și prin urmare legiuitorul poate stabili anumite cerințe pentru angajarea în funcții publice. Prin urmare, dispozițiile legale criticate sunt conforme cerințelor cadrului constituțional existent.

Potrivit opiniei scrise a Guvernului, prevederile art. 25 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 nu sunt afectate de viciul de calitate a legii. Guvernul a menționat că textul „ prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova " se conține în mai multe acte legislative și este definit în art. 1 din Legea securității statului nr. 618-XIII din 31 octombrie 1995. Totodată, având în vedere că securitatea statului se asigură prin stabilirea și aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri orientate spre descoperirea, prevenirea și contracararea la timp a amenințărilor la adresa securității statului, legiuitorul a instituit cerința verificării de către Serviciul de Informații și Securitate a persoanelor care candidează la funcțiile publice, dacă funcția respectivă implică acordarea accesului la secretul de stat. Astfel, atribuția de a stabili prezența circumstanțelor care constituie drept temei de refuz la acordarea dreptului de acces la secretul de stat îi revine Serviciului de Informaţii şi Securitate, ca organ specializat în domeniul asigurării securității statului.

De asemenea, Guvernul a susținut că prevederile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 și pct. 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010, care stabilesc imperativ că avizul Serviciului de Informații și Securitate privind imposibilitatea de a acorda persoanei dreptul de acces la secretul de stat are caracter executoriu, nu aduc atingere dispozițiilor constituționale. De altfel, legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanei de a solicita în mod repetat perfectarea dreptului de acces la secretul de stat în cazul înlăturării împrejurărilor care fac imposibilă acordarea acestui drept. Mai mult, legiuitorul a prevăzut dreptul persoanei de a contesta decizia de refuz de acordare a dreptului de acces la secretul de stat. În același timp, Guvernul a relevat că dreptul de acces la secretul de stat nu este un drept fundamental garantat de Constituție.

În opinia Guvernului, nici dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012, abrogate prin Legea nr. 94 din 2 iunie 2017, și ale art. 27 alin. (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 nu sunt contrare dispozițiilor articolelor 43 și 54 din Constituție. Or, până la aplicarea dispozițiilor legale contestate, care permit încetarea raporturilor de serviciu odată cu retragerea dreptului de acces la secretul de stat, angajatorul este obligat să propună persoanei, căreia i s-a refuzat dreptul de acces la secretul de stat, o altă funcție, care nu are tangență cu informațiile atribuite la secret de stat. Astfel, doar după refuzul persoanei de a fi transferată în altă funcție, conducătorul autorității publice este în drept să adopte decizia de concediere.

Curtea Supremă de Justiție opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În opinia scrisă a Serviciului de Informații și Securitate se menționează că dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 sunt clare și previzibile. Atât noțiunea de securitate a statutului, cât și situațiile când persistă "pericol pentru securitatea statului" sunt reglementate de Legea securității statului nr. 618-XIII din 31 octombrie 1995.

Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, dreptul de acces la secretul de stat reprezintă o oportunitate a statului, o condiție obligatorie impusă în contextul relațiilor administrative pentru un număr limitat de funcții publice, care necesită lucrul cu informații atribuite la secretul de stat. Acest drept se acordă doar persoanelor care corespund unui cumul de cerințe speciale de securitate impuse de Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 și de Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010 ,,Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice".

Președintele Republicii Moldova nu a prezentat opinia sa la acest subiect. C. Aprecierea Curţii 1. Principii generale

Curtea reține că, potrivit articolului 43 din Constituție, orice persoană are dreptul la muncă și la libera alegere a muncii.

Dreptul la muncă este proteguit, inter alia , de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum și de art. 6 alin. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, însă acesta nu este un drept absolut şi nelimitat.

Având în vedere specificul dreptului la muncă, dar şi al poziţionării subiecţilor raporturilor de muncă, atât normele naţionale, cât şi cele internaționale stabilesc un minim de garanţii, menite să asigure un echilibru dintre angajaţi şi angajatori şi o protecţie adecvată a demnităţii, securităţii şi stabilităţii angajaţilor.

Curtea reiterează că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor ( Hotărârea nr. 5 din 23 aprilie 2013 ).

Totodată, Curtea reține că dreptul la muncă și la libera alegere a muncii presupune, pe de o parte, ca persoanelor să le fie asigurat accesul egal la piața muncii, iar pe de altă parte, ca statul să nu instituie alte condiții restrictive decât cele referitoare la abilitățile și calificările necesare, fără de care persoana nu ar putea îndeplini sarcinile care revin funcției respective.

Astfel, în scopul asigurării stabilităţii raporturilor de muncă, Codul muncii prevede garanţii menite să împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care, foarte importantă, este stricta reglementare a condiţiilor de încetare şi suspendare a contractului individual de muncă.

Curtea observă că legislaţia muncii condiţionează încadrarea în câmpul muncii de întrunirea anumitor cerințe, precum şi stabileşte situaţiile de suspendare şi încetare a raporturilor de muncă.

În Hotărârea nr. 8 din 11 mai 2015 Curtea a reţinut: „72. Condiţiile de exercitare a acestui drept fundamental sunt susceptibile de a fi modificate conform necesităţilor dictate de realităţile societăţii, fiind totodată reglementate uniform de legislaţie. Or, dreptul la muncă trebuie exercitat în condiţiile legii, iar nerespectarea prevederilor legale are drept consecinţă imposibilitatea desfăşurării unui gen de activitate sau a ocupării unor anumite funcţii."

Totodată, Curtea notează că, deși legislația muncii permite anumite limitări ale drepturilor salariatului, totuși, ele trebuie să aibă o justificare, să fie necesare, să răspundă unui interes general.

În acest sens, Curtea relevă că și art. 4 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii cu privire la încetarea raporturilor de muncă din inițiativa celui care angajează stabilește că raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor înceta decât dacă există un motiv valabil pentru o asemenea încetare legată de capacitatea sau conduita lucrătorului sau bazată pe cerințele operaționale ale instituției sau serviciului . - Practica altor state

Curtea observă că legislația muncii a altor state de asemenea prevede limitări ale drepturilor salariaților la muncă în urma verificării acestora în legătură cu perfectarea dreptului de acces la secretul de stat. Astfel, în unele state deciziile administrative privind refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat, adoptate pentru protejarea siguranței statului, conțin atât elementele de fapt, cât și cele de drept ( Franța , Germania , Italia , Portugalia , Slovenia și Spania ).

În alte state, deși deciziile administrative în cauză conțin atât motive de fapt, cât și de drept, totuși este permisă secretizarea totală sau parțială a acestora. De asemenea, este permisă întemeierea unor astfel de decizii pe probe care nu au fost dezvăluite de către autoritate. Astfel, subiecții vizați sunt limitați de a consulta textul integral al deciziei în cauză (de exemplu, Cehia , Letonia , Lituania , Elveția ).

De asemenea, există state în care autoritățile se abțin de la indicarea motivelor de fapt și de drept în deciziile adoptate, însă aceasta nu constituie o excludere a accesului deplin al subiecților vizați la probe în cadrul controlului judiciar al deciziei. De exemplu, în Belgia atât instanței, cât și părților, inclusiv apărătorilor, le este asigurat același nivel de cunoaștere a probelor acumulate.

În alte state este posibilă aplicarea ambelor tipuri de restricții. Accesul la probele clasificate poate fi restricționat sau chiar refuzat. De asemenea, autoritățile pot să se abțină parțial sau total să-și justifice decizia adoptată în vederea protejării siguranței statului ( Estonia , Grecia , Olanda , Polonia , Serbia ).

În Cipru , la adoptarea deciziilor care vizează siguranța statului autoritatea administrativă poate să fie „justificată" pentru neprezentarea motivării într-o versiune detaliată. Prin urmare, actul administrativ supus controlului judiciar care este întemeiat pe motive de siguranță națională poate fi distins de orice alt act supus controlului prin faptul că cerința cu privire la nivelul de motivare a deciziei poate, într-o anumită măsură, să difere.

În Olanda , deși autoritatea care a adoptat decizia care vizează protejarea siguranței statului trebuie să prezinte judecătorului toate informațiile care sunt pertinente examinării cauzei, totuși, aceasta poate să refuze solicitarea judecătorului de a primi informațiile dacă există „motive convingătoare" pentru un asemenea refuz, iar aprecierea faptului dacă secretizarea probelor este justificată ține doar de competența judecătorului care deține dreptul de acces la secretul de stat. Prin urmare, motivarea deciziei adoptate în vederea protejării siguranței statului poate să nu conțină informații depline, iar probele pe care se întemeiază nu întotdeauna sunt dezvăluite chiar și judecătorului care urmează să examineze cauza. Totuși, cazurile când informația și probele sunt total secretizate pentru părți și judecător sunt rare.

De asemenea, în Norvegia deciziile autorităților trebuie să conțină motive de fapt și de drept, însă confidențialitatea probelor poate fi păstrată în interesul securității naționale sau al relațiilor cu alte state. Anumite părți ale deciziilor autorităților care se referă la probe de acest gen sunt clasificate și pot fi accesate doar de către judecător și de avocatul special, care de asemenea are acces la probele clasificate.

În Regatul Unit al Marii Britanii există avocați speciali care au acces la probele clasificate și un tribunal specializat instituit pentru examinarea cauzelor care implică necesitatea protecției probelor confidențiale. 2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

În speță, Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile articolului 26 alin. (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, nu se admite numirea sau angajarea persoanei într-o funcție care implică lucrul cu informații atribuite la secretul de stat sau accesul la secretul de stat, fără a avea concluzia Serviciului de Informații și Securitate, unicul organ specializat în domeniul asigurării securității de stat.

Curtea observă că dreptul de acces la secretul de stat se acordă persoanei în legătură cu activitatea de serviciu printr-un ordin sau dispoziţie scrisă a conducătorului autorităţii publice în care aceasta îşi îndeplineşte serviciul [art. 24 alin. (4) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008].

Potrivit articolului 24 alin. (1) din legea menționată, procedura de perfectare a dreptului de acces la secretul de stat constă din următoarele etape: a) stabilirea necesităţii de a lucra cu informaţii atribuite la secret de stat ; b) consimțământul scris al persoanei pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente ; c) verificarea persoanei în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat ; d) asumarea în scris de către persoană a obligaţiei privind păstrarea secretului de stat care îi va fi încredinţat ; e) acordul scris a persoanei pentru limitarea drepturilor sale în legătură cu accesul la secretul de stat, prevăzută de prezenta lege ; f) familiarizarea persoanei, contra semnătură, cu normele ce prevăd răspunderea pentru încălcarea legislaţiei privind secretul de stat ; g) determinarea tipurilor, mărimii şi a modului de acordare a compensaţiilor în legătură cu efectuarea lucrărilor legate de accesul la secretul de stat ; h) luarea deciziei de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat .

Totodată, în funcție de gradele de secretizare a informațiilor („Strict secret", „Secret", „Confidențial" și „Restricționat"), sunt stabilite anumite forme de acces la secretul de stat (forma 1, forma 2; forma 3 și forma 4), care se perfectează pentru un anumit termen, de la 5 ani la 12 ani [art. 24 alin. (2) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008], însă durata dreptului de acces la secretul de stat nu poate depăşi durata atribuţiilor care au servit drept temei pentru acordarea acestuia [art. 24. alin. (3) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008].

Curtea constată că dreptul de acces la secretul de stat poate fi acordat persoanei doar după ce a fost verificat în legătură cu posibilitatea acordării acestui drept. Astfel, prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 stabilesc că verificarea persoanelor în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat se efectuează de către Serviciul de Informaţii şi Securitate. Numărul măsurilor de verificare este în dependenţă directă de gradul de secretizare al informaţiilor la care va avea acces persoana.

Așadar, Serviciul de Informații și Securitate, fiind organul specializat în domeniul asigurării securităţii statului, în virtutea atribuțiilor sale stabilite prin lege, asigură protecția secretului de stat și întreprinde măsuri de control în privința persoanelor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat.

Curtea observă că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008, Serviciul de Informaţii şi Securitate poate refuza acordarea dreptului de acces la secretul de stat în cazurile: „[...] b) sprijinirii de către acesta a activităţii unui stat străin, a unei organizaţii străine sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a unor cetăţeni străini sau apatrizi ce cauzează prejudicii intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova sau în cazul participării cetăţeanului la activitatea unor partide sau asociaţii obşteşti a căror activitate este suspendată, limitată sau interzisă în modul stabilit de lege; c) descoperirii, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale acestuia care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova ; [...] f) depunerii la autoritatea publică competentă a cererii de renunţare la cetăţenia Republicii Moldova; [...] i) comunicării de către cetăţean a unor date incomplete sau neautentice la perfectarea dreptului de acces la secretul de stat; j) domicilierii permanente a cetăţeanului peste hotare sau al perfectării documentelor pentru plecarea cu traiul permanent într-o altă ţară; k) neexecutării de către cetăţean a obligaţiilor privind păstrarea secretului de stat care i-a fost încredinţat."

Astfel, Curtea constată că, în cazul în care va fi stabilită prezența circumstanței care vizează „descoperirea, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale persoanei care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova " [art. 25 alin. (1) lit. c) din lege], Serviciul de Informaţii şi Securitate formulează concluzia privind imposibilitatea de a acorda persoanei dreptul de acces la secretul de stat.

Curtea relevă că, pentru stabilirea prezenței în acțiunile persoanei a unui pericol în adresa securității statului, există circumstanțe care prin definiție prezintă pericol pentru securitatea statului [a se vedea Legea securității statului] și circumstanțe care urmează a fi apreciate în mod individual, ținând cont de particularitățile fiecărui caz concret. Or, textul „ a altor acţiuni ale persoanei " acoperă potențialele pericole care nu pot fi prestabilite de legiuitor în mod limitativ, ținând cont de evoluția amenințărilor care pot suprima securitatea statului.

În acest context, Curtea menționează că în majoritatea statelor legislația nu elucidează sensul noțiunii „ pericol pentru securitatea statului ". Astfel, în unele state înțelesul acestei noțiuni este dezvoltat în mare parte de jurisprudența instanțelor judecătorești, întrucât legislația nu oferă vreo definiție ( Belgia , Cipru , Cehia , Finlanda , Franța , Germania , Grecia , Irlanda , Luxemburg , Polonia , Spania ). De asemenea, în Ungaria și Norvegia doctrina a adus o contribuție semnificativă la definirea conceptului „ pericol pentru securitatea statului ", în timp ce în Slovenia , Norvegia și Elveția înțelesul noțiunii menționate este elucidat în actele normative ale Guvernului.

Totodată, Curtea observă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ caracterul executoriu al concluziei Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru persoanele cu funcţii de răspundere împuternicite să adopte decizia privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat [art. 26 alin. (4) din lege].

Potrivit pct. 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităților publice și al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010 [emisă întru executarea Legii cu privire la secretul de stat], concluzia cu privire la imposibilitatea de acordare persoanei a dreptului de acces la secretul de stat trebuie să conţină temeiul corespunzător prevăzut în articolul 25 alineatul (1) din Lege, care a servit drept bază pentru adoptarea ei.

Curtea constată că, în cazul în care persoanei nu i se acordă dreptul de acces la secretul de stat, aceasta urmează să fie transferată la un alt loc de muncă sau la o altă funcţie, care nu are nici o legătură cu informaţiile atribuite la secret de stat, iar în cazul imposibilităţii transferului, urmează a fi concediată [art. 27 alin. (5) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008].

În acest context, Curtea relevă că angajatorul este obligat să propună persoanei, căreia i s-a refuzat dreptul de acces la secretul de stat, o altă funcție, care nu are tangență cu informațiile atribuite la secret de stat, și doar în cazul refuzului de transfer la funcția propusă, conducătorul autorității publice este în drept să adopte decizia de concediere, întrucât persoana în cauză nu întrunește condițiile necesare pentru a deține funcția ce presupune accesul la secretul de stat.

Prin urmare, Curtea reține că prin refuzul de acordare a d