Decizie nr. 163 din 01.12.2022

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 25 alin. (2) din Legea cu privire la secretul de stat nr. 245 din 27 noiembrie 2008, ridicată de dl Andrei Mucovozov, parte în dosarul nr. 3-2678/2021, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Violeta Chisilița de la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

În septembrie 2021, ca urmare a unei verificări în legătură cu asigurarea dreptului de acces la secretul de stat, Serviciul de Informații și Securitate i-a prezentat Ministerului Apărării un aviz privind imposibilitatea acordării acestui drept dlui Andrei Mucovozov.

Pe baza avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate, Ministerul Apărării a emis o decizie prin care a refuzat să-i acorde dlui Andrei Mucovozov dreptul de acces la secretul de stat.

În octombrie 2021, dl Andrei Mucovozov a chemat în judecată Serviciul de Informații și Securitate dat fiind refuzul acordării dreptului de acces la secretul de stat. Ministerul Apărării al Republicii Moldova este participant la proces.

În cadrul examinării cauzei, dl Andrei Mucovozov a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 25 alin. (2) din Legea cu privire la secretul de stat. Această normă prevede dreptul de a contesta în instanța de judecată refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat.

Printr-o încheiere din 15 iunie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a admis ridicarea excepției și a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituțională. 2

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 4 Drepturile și libertățile omului „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.” Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative.” Articolul 26 Dreptul la apărare „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Fiecare om are dreptul să reacționeze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor și libertăților sale. […].” Articolul 34 Dreptul la informație „(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. (3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională. [...].” Articolul 43 Dreptul la muncă și la protecția muncii 3

Prevederile relevante ale Legii cu privire la secretul de stat nr. 245 din 27 noiembrie 2008 sunt următoarele: Articolul 25 Refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat „[...] (2) Decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat se adoptă de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice ţinându-se cont de rezultatele verificării fiecărui cetăţean în parte, se comunică în scris cetăţeanului şi poate fi atacată în organul ierarhic superior sau în instanța de judecată.” [Art. 25 alin. (2) în vigoare până la modificările introduse de Legea nr. 155 din 15 iulie 2022] ÎN DREPT A. Argumentele autorului sesizării privind excepția de neconstituționalitate

Autorul sesizării menționează că, deși norma contestată prevede posibilitatea contestării deciziei privind refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat în instanța de judecată, avizul negativ eliberat de Serviciul de Informații și Securitate nu poate fi contestat, cu toate că acesta este obligatoriu pentru autoritatea publică care a adoptat decizia. 4

În opinia autorului, prevederile contestate sunt contrare articolelor 4 [drepturile şi libertăţile omului], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], 34 [dreptul la informaţie], 43 [dreptul la muncă], 53 [dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică] și 54 [restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți] din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea cu privire la secretul de stat, ține de competența Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Ea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 25 alin. (2) din Legea cu privire la secretul de stat. Curtea observă că norma contestată a fost modificată prin Legea nr. 155 din 15 iulie 2022, în vigoare din 5 septembrie 2022. Totuşi, Curtea subliniază că, potrivit jurisprudenţei sale, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată atât în privinţa actelor în vigoare, cât şi în privinţa actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă în cazul raporturilor juridice litigioase şi este determinantă pentru soluţionarea cauzei (DCC nr. 183 din 25 noiembrie 2021, § 17).

Prin urmare, Curtea reţine că, deşi articolul 25 alin. (2) din Legea cu privire la secretul de stat a fost modificat, acesta continuă să producă efecte în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece articolul era în vigoare la data emiterii deciziei contestate. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea aplica prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

Analizând sesizarea, Curtea nu identifică argumente care să demonstreze o ingerință în articolele 4, 23, 26, 34, 43, 53 și 54 din Constituție. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument. Curtea a stabilit că, dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepţii de neconstituţionalitate, ea s- ar substitui autorului acesteia în privinţa formulării unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (a se vedea DCC nr. 54 din 2 iunie 2020, § 31; DCC nr. 4 din 5 ianuarie 2021, § 23).

Cu privire la existența unei ingerințe în dreptul garantat de articolul 20 din Constituție, Curtea observă că autorul excepției pune în discuție două 5

Cu privire la primul aspect, Curtea notează că, potrivit articolului 39 alin. (2) din Codul administrativ, orice persoană care își revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul articolului 17 sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de judecată competente. De asemenea, potrivit articolului 17 din Cod, drept vătămat este orice drept sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate administrativă. Activitatea administrativă, la rândul său, reprezintă totalitatea actelor administrative individuale şi normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum şi a operaţiunilor administrative realizate de autorităţile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii şi se aplică nemijlocit legea (articolul 5 din Cod).

În acest context, Curtea observă că, din perspectiva Constituției, este suficient că legislatorul a prevăzut posibilitatea de a supune controlului judecătoresc totalitatea actelor administrative care afectează drepturile persoanelor vizate. Prin urmare, Curtea subliniază că ține de competența instanței de judecată să interpreteze și să aplice prevederile relevante și să identifice natura juridică a actelor emise de Serviciul de Informații și Securitate. Așadar, din perspectiva Constituției, în cazul dat, nu există o ingerință în dreptul garantat de articolul 20 din Constituție.

Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că, deși aprecierea riscului privind accesul la secretul de stat îi aparține Serviciului de Informații și Securitate, instanța de judecată trebuie să dispună de o competență deplină pentru stabilirea și examinarea motivelor de fond care au stat la baza refuzului. Competența instanței trebuie să includă posibilitatea de a respinge argumentele autorităților referitoare la prezența în acțiunile persoanei a unui pericol pentru securitatea statului, atunci când consideră că aceste aprecieri sunt arbitrare sau nefondate (a se vedea HCC nr. 38 din 14 decembrie 2017, § 111 și jurisprudența citată acolo).

Cu privire la cel de-al doilea aspect, Curtea observă că norma contestată prevede că „decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat se adoptă de către conducătorul autorităţii publice”. Legislatorul a utilizat textul „autorității publice” fără a stabili o listă exhaustivă pentru a permite interpretarea acestui text în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, i.e. de autoritatea publică emitentă.

Din acest punct de vedere, Curtea observă că autorul excepției îi solicită Curții să identifice, din materialele dosarului, decizia cărei autorități publice poate fi contestată în instanța de judecată. Curtea menționează că autorul a ridicat o problemă de interpretare şi de aplicare a legii care nu ţine de competenţa sa. Această competenţă le revine, prin definiție, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr. 2 din 18 ianuarie 2022, § 19).

Prin urmare, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 6