Hotărâre nr. 6 din 09.02.2017

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 16 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și a pct. 49 din Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005 (în continuare - Regulamentul), ridicată de către reprezentantul reclamantei, Denis Ipatii, în dosarul nr. 3-487/16, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională la 11 august 2016 de către judecătorul Sergiu Stratan, din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că prevederile art. 16 alin. (5) din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, precum și prevederile pct. 49 din Regulament sunt contrare articolelor 4, 7, 8, 16 şi 47 din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 12 octombrie 2016 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

La şedinţa plenară publică a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susţinută de dl Denis Ipatii, reprezentantul reclamantei. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dna Diana Cebotaru, şef-adjunct al Secţiei pensii şi indemnizaţii a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, şi dna Tatiana Casapu, şef al Direcţiei juridice a Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Începând cu 14 ianuarie 2016, Irina Arseni s-a aflat în concediu de maternitate.

La 25 ianuarie 2016, Irina Arseni a înaintat o cerere către Serviciul Protecției Civile și Situații Excepționale, prin care a solicitat calcularea și plata indemnizației pentru concediul de maternitate din salariul mediu al soțului, în calitate de soție aflată la întreținerea acestuia.

Drept răspuns, Serviciul Protecției Civile și Situații Excepționale a menționat că indemnizația de maternitate urmează a fi solicitată de la Casa Națională de Asigurări Sociale.

Fiind sesizată, Casa Națională de Asigurări Sociale a menționat că, potrivit art. 16 alin. (5) din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, indemnizația de maternitate poate fi stabilită soției aflate la întreținerea soțului dacă pe parcursul a 9 luni consecutive premergătoare concediului de maternitate nu a fost angajată în câmpul muncii.

La 21 martie 2016, Irina Arseni a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, o acțiune împotriva Serviciului Protecției Civile și Situații Excepționale cu privire la achitarea indemnizației pentru concediul de maternitate calculate din salariul mediu al soțului, în calitate de soție aflată la întreținerea acestuia.

În cadrul procesului, reprezentantul Denis Ipatii a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și a pct. 49 din Regulamentul aferent, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005, şi sesizarea Curţii Constituţionale.

La 14 iulie 2016, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a dispus ridicarea excepției de neconstituționalitate și transmiterea sesizării în adresa Curții Constituționale pentru soluționare.

Prevederile relevante ale Codului muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003 (M.O., 2003, nr. 159-162, art. 648) sunt următoarele: Articolul 123 Concediul medical „[...] (2) Modul de stabilire, calculare şi achitare a indemnizaţiilor din bugetul asigurărilor sociale de stat în legătură cu concediul medical este prevăzut de legislaţia în vigoare." Articolul 124 Concediul de maternitate şi concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului „(1) Femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor , li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice (în cazul sarcinilor cu 3 şi mai mulţi feţi - 112 zile calendaristice) şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii - 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii în modul prevăzut la art. 123 alin. (2). [...]."

Prevederile relevante ale Legii nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale (M.O., 2000, nr. 1-4, art. 2) sunt următoarele: Articolul 1 Noțiuni „În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică: [...] asigurat - persoană fizică aptă pentru muncă, cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova, având obligaţia de a plăti contribuţii de asigurări sociale în vederea beneficierii de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege; indemnizaţie de maternitate - formă de protecţie socială ce constă dintr-o sumă de bani acordată prin sistemul public de asigurări sociale femeilor asigurate, precum şi celor care au încetat plata contribuţiei de asigurări sociale în condiţiile prevăzute de lege, în caz de naştere a copilului; [...]" Articolul 2 Garantarea şi exercitarea dreptului la asigurări sociale „Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile legii, prin sistemul public de asigurări sociale." Articolul 3 Principiile organizării şi funcţionării sistemului public de asigurări sociale „Sistemul public de asigurări sociale (denumit în continuare sistem public ) se organizează şi funcţionează având ca principii de bază: [...] b) principiul egalităţii , care asigură tuturor participanţilor la sistemul public - contribuabili şi beneficiari - un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege; [...]." Articolul 4 Persoanele asigurate obligatoriu „ În sistemul public, sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii : 1) persoana care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă; 1 1 ) militarii care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi sistemului penitenciar, ofiţerii de protecţie şi colaboratorii organelor securităţii statului şi Centrului Naţional Anticorupţie; 2) persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanei prevăzute la pct.1); 3) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe economie şi se regăseşte în una din situaţiile următoare: a) este asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societate comercială cu care nu a încheiat contract individual de muncă; b) este manager cu contract de management; c) este membru al unei asociaţii familiale; d) este autorizată să desfăşoare activitate independentă; e) este angajată în o instituţie internaţională dacă nu este asiguratul acesteia; f) este membru de cooperativă meşteşugărească; g) desfăşoară activitate în o unitate de cult recunoscută şi nu are încheiat contract individual de muncă; h) a atins vârsta de 16 ani şi nu întâmpină restricţii în asigurarea obligatorie conform prezentei legi; 4) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 3 salarii medii lunare pe economie şi se regăseşte în una din situaţiile următoare: b) desfăşoară activitate agricolă în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau activitate privată în domeniul forestier; c) este membru al unei societăţi agricole sau al altor forme de asociere din agricultură; 5) persoana care realizează prin cumul un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe economie şi se regăseşte în două sau în mai multe situaţii din prezentul articol." Articolul 7 Prestațiile de asigurări sociale „(1) În sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă drepturile în bani sau în natură ce se cuvin persoanelor asigurate, în condiţiile legii, corelative contribuţiilor de asigurări sociale. (2) Prestaţiile de asigurări sociale se acordă sub formă de pensii, indemnizaţii , ajutoare şi sub alte forme prevăzute de lege. (3) În sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor ca urmare a vârstei, dizabilității, accidentelor, bolilor, maternităţii , pierderii locului de muncă sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate . [...]." Articolul 41 Categoriile de alte drepturi de asigurări sociale „Asiguraţii din sistemul public au dreptul, în afară de pensie, la: a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de afecţiuni generale sau de accidente în afara muncii, de boli profesionale şi de accidente de muncă, inclusiv indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav; b) prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă; c) indemnizaţie de maternitate ; d) indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani; e) ajutor de şomaj; f) ajutor de deces." Articolul 42 Modalitatea de acordare, de stabilire şi de plată a altor drepturi de asigurări sociale „Modalitatea de acordare, de stabilire şi de plată a altor drepturi de asigurări sociale se reglementează prin lege."

Prevederile relevante ale Legii nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale (republicată în M.O., 2004, nr. 168 - 170, art. 773) sunt următoarele: Articolul 1 Obiectul şi sfera de aplicare a prezentei legi „[...] (2) Reglementările prezentei legi se aplică în cazul următoarelor riscuri sociale asigurate: îmbolnăvirea, maternitatea , creşterea copilului şi decesul." Articolul 2 Dreptul la prestaţii de asigurări sociale „[...] (3) Persoana are dreptul la prestaţiile de asigurări sociale legate de riscurile sociale de care este asigurată. (4 1 ) Dreptul persoanei asigurate la indemnizaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) şi art. 15 alin. (1) lit. a) se stabileşte dacă aceasta confirmă, prin declaraţie pe propria răspundere, pierderea, la toate unităţile în care desfăşoară activităţi, a venitului asigurat pentru întreaga perioadă a concediului medical. [...]" Articolul 5 Tipurile de prestaţii de asigurări sociale (1) Asiguraţii din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la următoarele prestaţii: a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă; b) indemnizaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); c) prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă; d) indemnizaţie de maternitate ; [...]. Articolul 6 Condiţiile de acordare a prestaţiilor de asigurări sociale „(1) Asiguraţii au dreptul la prestaţii de asigurări sociale dacă au un stagiu total de cotizare de cel puţin 3 ani. (2) Asiguraţii care au un stagiu total de cotizare de până la 3 ani beneficiază de dreptul la prestaţii de asigurări sociale dacă confirmă un stagiu de cotizare de cel puţin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei producerii riscului asigurat sau datei naşterii copilului în cazul riscului asigurat creşterea copilului. (3) Asiguraţii care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă pe durată determinată, inclusiv cei care muncesc la lucrări sezoniere, beneficiază de dreptul la prestaţii de asigurări sociale dacă au stagiul de cotizare specificat la alin. (1) sau (2) ori de cel puţin 12 luni, realizat în ultimele 24 de luni anterioare producerii riscului asigurat. [...] (7) Soţia aflată la întreţinerea soţului asigurat beneficiază de dreptul la indemnizaţie de maternitate în cazul în care soţul confirmă un stagiu de cotizare specificat la alin. (1), (2) sau (3). [...]" Articolul 7 Baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale „[...] (13) Baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate acordate soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi o constituie venitul mediu lunar asigurat al soţului , determinat în condiţiile prezentului articol." Articolul 16 Indemnizația de maternitate „(1) Asiguratele , soţiile aflate la întreţinerea soţilor salariaţi şi şomerele care s-au aflat la evidenţă în instituţiile medico-sanitare din Republica Moldova, care au dreptul la concediu de maternitate , ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de indemnizaţie de maternitate . [...] (5) În sensul prezentului articol, se consideră că soţia se află la întreţinerea soţului asigurat dacă pe parcursul a 9 luni consecutive premergătoare lunii acordării concediului de maternitate nu a fost încadrată în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 4 al Legii privind sistemul public de asigurări sociale sau dacă şi-a pierdut statutul de asigurat în această perioadă din motive ce nu i se pot imputa (art.86, alin.(1), lit. b), c), d), f), x) şi y) din Codul muncii), fapt confirmat prin carnetul de muncă şi prin declaraţia scrisă pe propria răspundere că nu este persoană asigurată."

Prevederile relevante ale Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005 (M.O., 2005, nr. 24 - 25, art. 162), sunt următoarele: „49. În sensul prezentului Regulament, se consideră că soţia se află la întreţinerea soţului asigurat dacă pe parcursul a 9 luni consecutive premergătoare lunii acordării concediului de maternitate nu a fost încadrată în nici una dintre situaţiile prevăzute la art.4 al Legii privind sistemul public de asigurări sociale sau dacă şi-a pierdut statutul de asigurat în această perioadă din motive ce nu i se pot imputa (art. 86 alin.(1) lit. b), c), d), f), x) şi y) din Codul muncii), fapt confirmat prin carnetul de muncă sau prin declaraţia scrisă pe propria răspundere (anexa nr.6 la prezentul Regulament) că nu este persoană asigurată şi nu are venit asigurat."

Prevederile relevante ale Legii nr. 87-XVI din 20 aprilie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 183 privind revizuirea Convenţiei (revizuite) asupra protecţiei maternităţii din 1952 (M.O., 2006, nr. 75 - 78, art. 320) sunt următoarele: Articolul 1 „Se ratifică Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.183 privind revizuirea Convenţiei (revizuite) asupra protecţiei maternităţii din 1952, adoptată la Geneva la 15 iunie 2000, cu următoarea declaraţie: „În conformitate cu articolul 4 paragraful 2 din convenţie, Republica Moldova declară că femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor , li se acordă concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterii complicate sau al naşterii a doi sau mai mulţi copii - de 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii în modul stabilit de lege." [...]."

Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea nr. 217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr. 8/233, 1990), sunt următoarele: Articolul 25 „1. Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boală, de invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa . [...]."

Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat la New York la 16 decembrie 1966 şi ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea nr. 217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr. 8/233, 1990), sunt următoarele: Articolul 2 „1. Fiecare stat parte la prezentul Pact se angajează să acţioneze, atît prin propriul său efort, cît şi prin asistenţă şi cooperare internaţională, în special pe plan economic şi tehnic, folosind la maximum resursele sale disponibile, pentru ca exercitarea deplină a drepturilor recunoscute în prezentul Pact să fie asigurată progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de măsuri legislative. 2. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau pe orice altă împrejurare. [...]" ÎN DREPT

Din conținutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează, în esență, privarea soţiei de dreptul de a beneficia de indemnizația de maternitate din salariul soțului, în cazul în care aceasta a activat parţial în câmpul muncii în ultimele 9 luni premergătoare concediului de maternitate.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente și principii cu valoare constituțională conexe, și anume dreptul la asistență și protecție socială, obligaţia statului de a ocroti maternitatea, precum și asigurarea principiului egalităţii.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor și hotărârilor Guvernului, în speţă a Legii nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, precum și a Hotărârii de Guvern nr. 108 din 3 februarie 2005 privind aprobarea Regulamentului cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale. (2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

Fiind ridicată de către reprezentantul Denis Ipatii în dosarul nr. 3-487/16, care se află pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în conformitate cu art. 135 alin. (1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională. (3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și prevederile pct. 49 din Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005, care urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei. (4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

Curtea subliniază că prevederile contestate nu au constituit obiect al controlului constituționalității.

Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera cu articolul 47 combinat cu articolul 16 din Constituţie şi principiile consacrate în jurisprudenţa sa.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile supuse controlului constituţionalităţii încalcă articolul 16 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

De asemenea, autorul afirmă că a fost încălcat şi articolul 47 din Constituție, care prevede: „(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. (2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor ." A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituționalitate

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că prevederile contestate instituie un tratament discriminatoriu la acordarea indemnizației de maternitate, calculată din salariul soțului asigurat, pentru femeile care au activat parţial în câmpul muncii în ultimele 9 luni premergătoare datei producerii riscului asigurat, spre deosebire de femeile considerate de legiuitor la întreținerea soțului asigurat.

Autorul susține că privarea soției aflate în condițiile sus-menționate de dreptul de a beneficia de indemnizația de maternitate din salariul soțului asigurat încalcă principiul nediscriminării și dreptul la asistență și protecție socială, consfințite prin articolele 16 și 47 din Constituție. B. Argumentele autorităţilor

Președintele Republicii Moldova susține că prevederile contestate nu instituie un tratament juridic discriminatoriu față de persoanele care nu întrunesc condițiile prevăzute, deoarece acestea ar putea beneficia de acest drept în calitate de persoană neasigurată. Astfel, normele contestate instituie doar un mecanism neuniform, având în vedere că egalitatea cetățenilor în fața legii urmează a fi înțeleasă ca o egalitate formală a drepturilor.

În opinia sa, Parlamentul a menționat că normele contestate păstrează un just echilibru între drepturile și interesele tuturor participanților care se află în situații identice, fără privilegii sau discriminări, respectându-se principiile egalității și nediscriminării.

În opinia prezentată, Guvernul a menționat că, potrivit art. 30 din Legea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale nr. 93 din 5 aprilie 2007, colaboratorii sunt supuși asigurării obligatorii de stat, nu și asigurărilor sociale de stat. Astfel, Guvernul consideră că această categorie de salariați nu cade sub incidența Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale. În concluzie, Guvernul a susținut că normele contestate nu întrunesc elemente ale discriminării. C. Aprecierea Curţii 1. Principii generale

Curtea reţine că, prin garanțiile de protecție socială instituite în art. 47 din Constituție, statul ocroteşte sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor, acordându-le asistenţă socială în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, articolul 47 din Constituție relevă caracterul social al statului, care presupune adoptarea anumitor măsuri pentru toți membrii societății, astfel încât fiecare din ei să posede un minim garantat de asigurare socială.

Prin urmare, obligaţia constituţională a statului este de a lua măsuri adecvate pentru asigurarea necesităţilor vitale ale cetăţenilor săi, inclusiv în situaţii excepţionale.

Rațiunea asistenței și protecției sociale este de a răspunde nevoilor de trai ale persoanelor și de a menține un anumit nivel de trai în caz de producere a anumitor împrejurări obiective.

Curtea menţionează că asigurările sociale constituie un subsistem al sistemului de protecție socială instituit și garantat de stat și fundamentat pe principiul contributivității.

Asigurările sociale au fost instituite în scopul prevenirii, limitării, înlăturării riscurilor sociale şi susţinerii financiare a persoanelor îndreptăţite a le primi, în cazul producerii unor astfel de riscuri.

În acelaşi timp, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că Legea Supremă nu garantează persoanelor un nivel concret de asigurare socială. Garanțiile sociale nu au un caracter necondiționat, legiuitorul fiind în drept de a stabili condiţii specifice pentru exercitarea drepturilor sociale. În acelaşi timp, prevederile legale instituite nu pot fi în conflict cu principiile constituţionale.

Astfel, în vederea realizării politicii în domeniul asigurărilor sociale de stat, legiuitorul, în limitele atribuțiilor ce-i revin, este în drept să opteze pentru diverse soluții de reglementare și concretizare a conținutului drepturilor sociale, cu respectarea principiilor echității sociale și egalității, consfințite prin articolul 16 din Constituție.

Potrivit articolului 16 alin. (1) din Constituție, respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. Conform alineatului (2) al aceluiaşi articol, toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

Egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute în cuprinsul Constituţiei, dar şi a oricăror alte drepturi şi îndatoriri subiective, reglementate în cuprinsul altor acte normative. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la exercitarea libertăților legale, în scopul realizării intereselor sale legitime.

În jurisprudența Curții Europene s-a constatat că violarea principiilor egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat între persoane plasate în situaţii analoage sau compatibile, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă, sau când există o disproporție între scopul urmărit și mijloacele folosite. Statele contractante beneficiază de o marjă largă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii similare justifică distincţia în tratament ( Schalk şi Kopf v. Austria , nr. 30141/04, § 96, 24 iunie 2010; Burden v. Regatul Unit, nr. 13378/05, § 60, 29 aprilie 2008). 2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea reține că, potrivit legislației, o formă a prestațiilor de asigurări sociale, acordată pentru pierderea capacității de muncă, constituie indemnizația de maternitate.

Art. 1 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale defineşte noţiunea de indemnizaţie de maternitate drept o formă de protecţie socială, ce constă dintr-o sumă de bani, acordată prin sistemul public de asigurări sociale femeilor asigurate, precum şi celor care au încetat plata contribuţiei de asigurări sociale în condiţiile prevăzute de lege, în caz de naştere a copilului.

Curtea menţionează că rațiunea stabilirii prin lege a „indemnizației de maternitate" se desprinde din garanțiile consfințite la articolele 47 și 49 din Constituție, în virtutea cărora maternitatea beneficiază de o protecţie specială din partea statului .

Analizând prevederile legale, Curtea constată că de indemnizația de maternitate beneficiază (1) femeile asigurate obligatoriu prin efectul legii; (2) soțiile aflate la întreținerea soților asigurați și (3) șomerele care s-au aflat la evidența instituțiilor medico-sanitare.

Curtea observă că, potrivit normei legale contestate, indemnizația de maternitate calculată din mărimea salariului soțului asigurat este acordat doar atunci când (1) soția în perioada de 9 luni premergătoare producerii riscului asigurat și-a pierdut locul de muncă din motive ce nu-i sunt imputabile sau, (2) în această perioadă, soţia nu deține un loc de muncă . Aceleași prevederi se regăsesc și în pct. 49 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005.

Prin urmare, Curtea constată că, potrivit prevederilor legale contestate, femeia care a activat doar parţial în perioada enunţată şi s-a eliberat din propria inițiativă nu este considerată la întreţinerea soţului asigurat și nu beneficiază de indemnizație de maternitate calculată din mărimea salariului soțului.

Curtea menționează că această opțiune de politică socială creează un tratament discriminatoriu între soțiile care nu au participat la sistemul public de asigurări sociale, dar sunt considerate a fi la întreținerea soțului salariat și beneficiază de indemnizație de maternitate calculată din mărimea salariului acestuia, și soțiile care au lucrat parţial în ultimele 9 luni premergătoare concediului de maternitate, au contribuit prin plăţi la fondul asigurărilor sociale de stat, dar nu beneficiază de aceste garanții.

Curtea reţine că raţiunea stabilirii indemnizaţiei de maternitate este acordarea acesteia pentru pierderea capacităţii de muncă, iar la momentul producerii riscului asigurat ambele persoane - şi cea care nu a contribuit la sistemul public de asigurări sociale, şi cea care a contribuit parţial - şi-au pierdut capacitatea de muncă şi se află de fapt la întreţinerea soţului salariat.

Curtea reiterează că, deşi statul beneficiază de o amplă marjă de apreciere în domeniul securităţii sociale şi, prin urmare, este în drept să extindă protecţia socială asupra mai multor categorii de persoane, acesta este obligat să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate şi echitate între toate categoriile beneficiare de indemnizaţie de maternitate.

În contextul celor menționate, Curtea subliniază că tratamentul diferențiat instituit pentru obținerea indemnizației de maternitate fără o justificare obiectivă și rezonabilă este contrar articolelor 16, 47 și 49 din Constituție.

În acelaşi timp, legătura indisolubilă a condițiilor ce urmează a fi întrunite pentru a corespunde criteriului „soție aflată la întreținerea soțului asigurat" atrage neconstituționalitatea întregului alineat (5) al articolului 16 din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și a pct. 49 din Regulamentul Guvernului. Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) şi g) şi 140 din Constituţie, articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1 . Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Denis Ipatii, reprezentantul reclamantei în dosarul nr. 3-487/16, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. 2. Se declară neconstituțional articolul 16 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și punctul 49 din Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 9 februarie 2017 HCC nr. 6 Dosarul nr. 100g/2016