- Instanța
- Curtea Constituțională
- Data
- 13 decembrie 2016
- Tipul actului
- Hotărâri
Hotărâre nr. 34 din 13.12.2016
HOTĂRÂRE privind confirmarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova (sesizarea nr. 139e/2016) CHIŞINĂU 13 decembrie 2016 În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională, statuând în componenţa: Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte , Dl Aurel BĂIEŞU, Dl Igor DOLEA, Dl Victor POPA, Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători , cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier , Având în vedere sesizarea depusă la 21 noiembrie 2016 şi înregistrată la aceeași dată, Examinând sesizarea menționată în şedinţă plenară publică, Având în vedere actele şi lucrările dosarului, Deliberând în camera de consiliu, Pronunţă următoarea hotărâre: PROCEDURA
La originea cauzei se află sesizarea Comisiei Electorale Centrale privind confirmarea rezultatelor alegerilor din 13 noiembrie 2016 și validarea mandatului de Președinte al Republicii Moldova, depusă la Curtea Constituțională la 21 noiembrie 2016, în temeiul articolelor 79 alin.(1) și 135 alin.(1) lit. e) din Constituție, 60 alin.(2) și (3), 111 și 112 din Codul electoral, 4 alin.(1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 4 alin.(1) lit. e) și 38 alin.(3) din Codul jurisdicției constituționale.
La 13 decembrie 2016, candidata Maia Sandu a depus contestaţie la Curtea Constituţională împotriva hotărârii Comisiei Electorale Centrale cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, solicitând constatarea fraudării rezultatelor și anularea celui de-al doilea tur de scrutin.
În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susținută de către dna Alina Russu și dl Veaceslav Agrigoroaie, președintele și, respectiv, Secretarul Comisiei Electorale Centrale. De asemenea, au participat reprezentanţii concurenților electorali: din partea dlui Igor Dodon, candidat, - dnii Vladimir Ţurcan, Vasile Bolea şi Vadim Filipov; din partea dnei Maia Sandu, candidată, - dl Sergiu Litvinenco. CONTEXT
La 4 martie 2016, Curtea Constituţională a pronunţat Hotărârea nr.7, prin care a declarat neconstituţionale unele prevederi ale Legii nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova, în partea ce ține de alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către Parlament, prin votul a 3/5 din numărul deputaților aleși. Hotărârea Curții a vizat exclusiv modalitatea de alegere a Președintelui Republicii Moldova, nu și competențele acestuia, modificate prin aceeași Lege, în sensul configurării regimului parlamentar de guvernământ.
Astfel, în urma adoptării Hotărârii menționate, s-a revenit la alegerea Președintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățeni, în cadrul unei republici parlamentare. ÎN FAPT
La 23 martie 2016 a expirat mandatul Președintelui Republicii Moldova. Prin Hotărârea nr. 55 din 1 aprilie 2016, în temeiul articolelor 78 din Constituție și 98 alin.(3) din Codul electoral, Parlamentul a fixat desfăşurarea alegerilor prezidențiale pentru data de 30 octombrie 2016.
La 30 octombrie 2016 au avut loc alegerile prezidențiale. La scrutin au participat 50,95 la sută din cetățenii înscriși în listele electorale, fiind astfel atins pragul de 1/3, necesar pentru validarea alegerilor.
La 2 noiembrie 2016, prin Hotărârea nr. 517, Comisia Electorală Centrală a constatat că nici unul dintre candidați nu a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la alegeri, motiv pentru care a dispus organizarea celui de-al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur: (1) Igor Dodon și (2) Maia Sandu.
La 13 noiembrie 2016 a avut loc turul al doilea al scrutinului prezidențial.
În urma centralizării rezultatelor votării, Comisia Electorală Centrală a constatat că cel mai mare număr de voturi în turul al doilea de scrutin a fost înregistrat de concurentul electoral Igor Dodon, motiv pentru care acesta a fost declarat ales în calitate de Președinte al Republicii Moldova.
La 18 noiembrie 2016, prin Hotărârile nr. 571 şi nr. 572, Comisia Electorală Centrală a aprobat procesul-verbal şi raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016, care au fost prezentate Curţii Constituţionale în vederea confirmării/infirmării rezultatelor scrutinului prezidențial și a validării mandatului de Președinte al Republicii Moldova.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
12. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr. 78, art. 140) sunt următoarele: Articolul 38 Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales „(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege. (3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii." Articolul 78 Alegerea Preşedintelui „(1) Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat. (3) Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la alegeri. (4) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, cu condiţia că numărul acestora e mai mare decât numărul voturilor exprimate împotriva candidatului.
(6) Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică." Articolul 79 Validarea mandatului şi depunerea jurământului „(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova este validat de Curtea Constituţională. [...]" Articolul 135 Atribuţiile [Curții Constituționale] „(1) Curtea Constituţională: [...] e) confirmă rezultatele alegerii [...] Preşedintelui Republicii Moldova ; [...]"
Prevederile relevante ale Codului electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (republicat în M.O., 2016, nr. 277-287, art.585) sunt următoarele: Articolul 65 Contestaţiile „(1) Alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile/inacţiunile şi hotărârile consiliilor şi birourilor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali. Depunerea cererii în instanţa de judecată trebuie precedată de contestarea prealabilă în organul electoral ierarhic superior organului al cărui act se contestă, cu excepţia contestaţiilor ce se referă la exercitarea dreptului la vot sau la administrarea alegerilor depuse la biroul electoral în ziua alegerilor . (2) Contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor se examinează de către organele electorale, respectându-se ierarhia acestora. Procedura detaliată de examinare a contestaţiilor în perioada electorală se aprobă prin hotărâre a Comisiei Electorale Centrale. (3) Contestaţiile privind reflectarea campaniei electorale de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova se examinează de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului al Republicii Moldova, iar contestaţiile ce vizează mijloacele de informare în masă scrise se examinează de către instanţa de judecată. (4) Deciziile organelor electorale şi ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului asupra contestaţiilor pot fi atacate în instanţa de judecată . (5) Contestaţia va conţine descrierea faptelor invocate ca presupuse încălcări, probele, temeiul legal, cerinţele contestatarului, semnătura şi datele de identitate ale persoanei care o depune. În cazul contestaţiilor privind hotărârile organelor electorale, sarcina probării legalităţii revine acestor organe. (6) Contestaţiile privind finanţarea campaniilor electorale se adresează Comisiei Electorale Centrale, în cazul partidelor politice, blocurilor electorale şi candidaţilor independenţi în alegerile parlamentare și prezidențiale, sau consiliilor electorale de circumscripţie, în cazul candidaţilor independenţi în alegerile locale. Examinarea contestaţiilor privind finanţarea campaniilor electorale ale partidelor politice nu se supune termenelor de prescripţie prevăzute la art. 66-68." Articolul 66 Depunerea contestaţiilor „(1) Acţiunile/inacţiunile şi hotărârile organelor electorale, precum şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali pot fi contestate la organul electoral în termen de 3 zile calendaristice de la data săvârșirii acţiunii/identificării inacţiunii sau adoptării hotărârii. Termenul de depunere se calculează începând cu ziua următoare zilei în care a fost săvârșită acţiunea, a fost identificată inacţiunea sau a fost adoptată hotărârea .[...] (3) Contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale se depun la Curtea de Apel Chişinău. (4) Contestaţia concurentului electoral nu poate fi depusă de către membrul consiliului electoral respectiv, dar poate fi depusă de reprezentantul concurentului electoral în organul electoral respectiv sau de o persoană împuternicită de concurentul electoral prin procură. (5) În cazul în care examinarea nu ţine de competenţa organului electoral respectiv, contestaţia, precum şi materialele anexate la ea urmează a fi transmise spre examinare conform competenţei, în mod urgent, în cel mult 2 zile calendaristice de la data recepţionării." Articolul 67 Examinarea contestaţiilor „(1) Contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală se examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor. (2) Contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile consiliilor electorale de circumscripţie şi ale birourilor secţiilor de votare se examinează în termen de 3 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor. Contestaţiile privind acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali se examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor. La examinarea contestaţiilor şi litigiilor, organele electorale/instanţele de judecată vor acorda prioritate celor care se referă la înregistrarea concurenţilor electorali şi la corectitudinea întocmirii listelor electorale (3) Contestaţiile depuse la instanţele de judecată în ziua alegerilor se examinează în aceeaşi zi, iar contestaţiile împotriva hotărârii organului electoral cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor se examinează de către instanţa de judecată concomitent cu confirmarea legalităţii şi validarea mandatelor. (4) Programul instanţelor de judecată se organizează în aşa fel încât contestaţiile să poată fi depuse şi examinate fără întârziere. (4/1) Concurenţii electorali îşi pot apăra interesele în instanţa de judecată la examinarea contestaţiilor ce vizează acţiunile/inacţiunile şi hotărârile organelor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali prin reprezentantul său desemnat în conformitate cu art. 15 alin. (1). (5) Contestaţiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Legii contenciosului administrativ." Articolul 111 Confirmarea legalităţii alegerilor „În termen de 10 zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor." Articolul 112 Validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova „(1) Curtea Constituţională confirmă rezultatele alegerilor şi validează alegerea unui candidat, adoptând o hotărâre care se publică imediat. (2) Până la validarea mandatului, candidatul ales la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova prezintă Curţii Constituţionale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplineşte nici o altă funcţie publică sau privată." Articolul 115 Alegerile nule „Dacă Curtea Constituţională stabileşte că, în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor, au fost comise încălcări ale prezentului cod care au influenţat rezultatele alegerilor, alegerile sunt declarate nule." ÎN DREPT
Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează confirmarea rezultatelor scrutinului prezidențial din 13 noiembrie 2016 și validarea mandatului de Președinte al Republicii Moldova. I. Competența Curţii Constituţionale
Potrivit articolului 135 alin.(1) lit. e) din Constituţie, articolelor 4 alin.(1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 4 alin.(1) lit. e) şi 38 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, instanţa de contencios constituţional confirmă rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și validează mandatul acestuia .
Curtea reţine că, în temeiul articolului 60 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală consemnează rezultatele totalizării voturilor pe ţară în ansamblu într-un proces-verbal, care se semnează de membrii comisiei, şi întocmeşte un raport cu privire la rezultatele alegerilor, care se prezintă Curţii Constituţionale pentru confirmarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului de Președinte al Republicii Moldova.
În termen de 10 zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă legalitatea alegerilor (art.111 din Codul electoral).
În temeiul normelor constituţionale şi legale menţionate, având la bază materialele prezentate de Comisia Electorală Centrală, hotărârile definitive ale instanțelor judecătorești și contestația depusă la Curtea Constituțională, Curtea va examina dacă scrutinul s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile constituţionale şi cu principiile universale pentru alegeri democratice și va evalua dacă încălcările constatate au influențat rezultatul final al acestuia.
Totodată, Curtea reamintește că orice hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în privinţa legalităţii actelor emise de autorităţi dispune de puterea lucrului judecat şi implică respectul pentru principiul res judicata. Astfel, Curtea nu poate să se pronunţe asupra temeiniciei probelor administrate în procesele judiciare, care au avut ca obiect examinarea legalităţii actelor organelor electorale. A proceda altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituţională a autorităţilor statului, a căror competenţă este stabilită prin lege.
Astfel, în temeiul articolului 115 din Codul electoral, în cazul în care Curtea Constituţională ar constata că, în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor, au fost comise încălcări ale prezentului cod care au influenţat rezultatele alegerilor, alegerile ar putea fi declarate nule.
Curtea Constituţională a menționat în jurisprudența sa că în cursul unei campanii electorale sunt posibile anumite neregularităţi, dar valabilitatea alegerilor depinde de dimensiunile şi de amploarea acestora constatate de autorităţile statului (Hotărârea nr. 29 din 9 decembrie 2014 privind confirmarea rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014 și validarea mandatelor deputaților aleși).
În același context, Curtea reiterează că: 1) anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă ; 2) nu orice fraudă din procesul electoral este echivalentă cu fraudarea alegerilor, ci numai frauda care este de natură să influențeze rezultatele alegerilor ; 3) cererea de anulare a alegerilor trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază . II. Confirmarea rezultatelor scrutinului 1. Rezultatele centralizate de Comisia Electorală Centrală
Curtea reține că, în temeiul articolelor 18, 26, 60 şi 108 din Codul electoral, prin Hotărârile nr. 571 și nr. 572 din 18 noiembrie 2016, Comisia Electorală Centrală a aprobat procesul-verbal privind totalizarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016 și, respectiv, raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.
Curtea reţine că pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016 Comisia Electorală Centrală a înregistrat iniţial 12 concurenţi electorali din 16 solicitări. 2 din cei 4 pretendenți refuzați au contestat în instanța de judecată hotărârile Comisiei privind respingerea cererilor de înregistrare în calitate de concurenți electorali la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016, acțiunile acestora fiind respinse ca neîntemeiate. Alți 2 concurenți înregistrați s-au retras din cursă până în ziua alegerilor.
Totodată, la solicitarea Comisiei Electorale Centrale, având drept temei contestația depusă de un alt concurent electoral privind distribuirea gratuită în beneficiul alegătorilor a cardurilor de reducere pentru un magazin social și materialele prezentate de Inspectoratul de Poliție Râșcani, mun. Chișinău, prin Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2016, un concurent electoral a fost exclus din lista concurenţilor electorali. Hotărârea Curţii de Apel a fost menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie 2016.
Astfel, la scrutinul din 30 octombrie 2016 au participat 9 concurenţi electorali.
Curtea menţionează că, în condiţiile articolului 114 din Codul electoral, primul tur de scrutin se consideră valabil dacă au participat mai mult de 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.
Examinând Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 516 din 2 noiembrie 2016 cu privire la participarea alegătorilor la votare în ziua de 30 octombrie 2016, Curtea observă că în listele electorale de bază au fost incluşi 2.812.566 alegători, la care s-au adăugat 117.128 alegători incluși în listele suplimentare, iar la votare au participat 1.440.733 alegători.
Din datele prezentate, Curtea constată că rata participării alegătorilor la vot în ziua de 30 octombrie 2016 a fost de 50,95 la sută, ceea ce constituie mai mult de 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. Astfel, primul tur de scrutin din 30 octombrie 2016 a întrunit rata minimă de participare a alegătorilor la vot pentru a fi declarat valabil.
Curtea menţionează că, în condiţiile articolului 78 alin. (3) din Constituție, este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la alegeri.
Examinând Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 517 din 2 noiembrie 2016, Curtea reține că, potrivit datelor procesate de Comisia Electorală Centrală în urma alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016, niciunul dintre candidaţii la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri în primul tur de scrutin.
Curtea reține că, potrivit alineatului (4) al articolului 78 din Constituție, în cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, cu condiţia că numărul acestora e mai mare decât numărul voturilor exprimate împotriva candidatului.
Curtea reține că, în temeiul art. 18, 26, 60, 106, 108 şi 109 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală a fixat data de 13 noiembrie 2016 pentru desfăşurarea turului al doilea de scrutin pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea descreşterii numărului de voturi obţinute în primul tur, după cum urmează: (1) DODON Igor, desemnat de Partidul politic ,,Partidul Socialiștilor din Republica Moldova", care a obținut 680.550 voturi; (2) SANDU Maia, desemnată de Partidul politic „Partidul Acțiune și Solidaritate", care a obținut 549.152 voturi.
Curtea reține că, potrivit articolului 114 alin. (2) din Codul electoral, în turul doi de scrutin, alegerile se vor declara valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri.
Turul al doilea al scrutinului prezidențial s-a desfășurat la 13 noiembrie 2016, fiind înregistrate următoarele rezultate: a) numărul de alegători incluşi în listele electorale 2.810.057 b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare 209.438 c) numărul de alegători care au primit buletine de vot 1.614.067 d) numărul de alegători care au participat la votare 1.614.023 e) cifra ce reflectă diferenţa dintre numărul buletinelor de vot primite de alegători şi numărul alegătorilor care au participat la votare 44 f) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile 13.349 g) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral: DODON Igor, Partidul politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova" SANDU Maia, Partidul politic „Partidul Acțiune și Solidaritate" 834.081 766.593 h) numărul total de voturi valabil exprimate 1.600.674 i) numărul buletinelor de vot tipărite 3.164.549 j) numărul buletinelor de vot neutilizate şi anulate (inclusiv buletinele de vot completate greşit şi anulate) 1.550.482
În urma centralizării voturilor, Comisia Electorală Centrală a constatat că cel mai mare număr de voturi în turul al doilea de scrutin a fost înregistrat de concurentul electoral Igor Dodon, motiv pentru care acesta a fost declarat ales în calitate de Președinte al Republicii Moldova.
Curtea constată că pe parcursul campaniei electorale pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova la organele electorale au fost depuse numeroase contestații.
Contestațiile depuse au avut ca obiect: 1) exercitarea dreptului la vot; 2) libertatea de exprimare, inclusiv acțiuni de defăimare sau ofensare a concurentului electoral; 3) dreptul de autor; 4) publicitatea electorală în rețeaua internet; 5) afișajul electoral în locuri neautorizate; 6) reflectarea campaniei electorale de către mijloacele de informare în masă; 7) utilizarea în scop de publicitate electorală a materialelor conținând imaginea unor persoane oficiale străine, de asemenea, implicarea în acțiuni de agitație electorală a persoanelor care sunt cetățeni străini; 8) modalitatea de raportare financiară de către concurenții electorali; 9) utilizarea în campania electorală a fondurilor financiare și a materialelor nedeclarate.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, contestațiile ce au avut ca obiect situațiile indicate la pct. 1, 2, 3 și 4 au fost restituite depunătorilor, deoarece soluționarea acestora nu ține de competența Comisiei, ci a instanței de judecată.
În cazul contestațiilor ce vizează încălcarea condițiilor de reflectare a campaniei electorale de către radiodifuzori, Comisia a dispus remiterea acestora spre examinare Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
Comisia a remis Inspectoratului General al Poliției contestațiile în care se invoca încălcarea art. 47 din Codul electoral, și anume plasarea afișelor electorale în alte locuri decât cele stabilite, în vederea întreprinderii acțiunilor de constatare a elementelor constitutive ale contravenţiilor și de identificare a făptuitorului.
Comisia a remis Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău nr. 1 alte 7 contestații (dintre care 6 depuse de grupuri de alegători de peste hotarele țării), care au avut drept obiect imposibilitatea exercitării dreptului la vot și care au fost depuse cu respectarea procedurii stabilite de Codul electoral și Regulamentul privind procedura de examinare și soluționare a contestațiilor de către organele electorale în perioada electorală.
De asemenea, Comisia a dispus restituirea fără examinare a contestațiilor depuse de persoane neîmputernicite, în temeiul pct. 3 din Regulamentul privind procedura de examinare și soluționare a contestațiilor în perioada electorală, pentru nerespectarea cerințelor legale.
După soluționarea contestațiilor depuse, CEC, prin hotărârile adoptate, a constatat următoarele încălcări ale legislației electorale: - nerespectarea modalității de întocmire a rapoartelor financiare; - încălcarea prevederilor art. 38 alin. (3), (4) și (5) și art. 38 2 alin. (1) din Codul electoral, prin folosirea fondurilor financiare și materialelor nedeclarate; - nerespectarea art. 47 alin. (2 1 ) din Codul electoral, prin implicarea persoanelor străine în acțiuni de agitație electorală.
Din cele 263 de procese de judecată la care CEC a fost parte, doar într-un singur dosar CEC a fost obligată să prezinte documentele electorale solicitate . În celelalte cazuri instanțele de judecată au constatat că hotărârile CEC au fost adoptate în corespundere cu prevederile legale. 2. Contestațiile electorale depuse la Curtea Constituțională privind anularea alegerilor desfășurate în cel de-al doilea tur la data de 13 noiembrie 2016
În data de 13 decembrie 2016, concurentul electoral Maia Sandu a depus o contestație privind anularea alegerilor desfășurate în turul al doilea la data de 13 noiembrie 2016. În motivarea acesteia, au fost invocate următoarele pretinse încălcări electorale: a) suprimarea dreptului la vot al cetățenilor domiciliați peste hotarele țării, prin lipsa buletinelor de vot și organizarea deficitară a procesului de votare de către autoritățile publice; b) transportarea organizată și coruperea alegătorilor cu domiciliul în stânga Nistrului; c) implicarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe din Moldova în campania electorală; d) votarea multiplă; e) distribuirea de către reprezentanții contracandidatului electoral Igor Dodon a materialelor cu caracter defăimător; f) favorizarea de către instituțiile mass-media a contracandidatului electoral. 1. Concluziile observatorilor - Observatorii internaționali a) Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor http://www.osce.org/odihr/elections/moldova/278191?download=true; http://www.osce.org/odihr/elections/moldova/281246?download=true
Potrivit constatărilor şi concluziilor preliminare ale Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor [observatorii Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și Parlamentului European (PE)], primele alegeri prezidenţiale directe în ultimii 20 ani au avut loc pe fondul unor greutăţi economice şi al lipsei de încredere în instituţiile de stat, asigurând cetăţenilor o oportunitate amplă de a-şi exprima preferinţa pentru un nou şef de stat. În timp ce campania electorală a fost competitivă, aceasta a fost afectată de folosirea amplă a resurselor administrative, de lipsa transparenţei financiare a campaniei şi o reflectare dezechilibrată de către mass-media. Administraţia alegerilor şi-a îndeplinit responsabilităţile într-o manieră profesională şi transparentă cu privire la procesul de votare, calcularea şi totalizarea voturilor, evaluată în cea mai mare parte pozitiv.
Cadrul legal asigură o bază adecvată pentru desfășurarea alegerilor democratice. În urma hotărârii Curții Constituționale din 4 martie 2016, prin care au fost restabilite prevederile care reglementează alegerea directă a șefului statului, Codul electoral a fost modificat de urgență pentru a asigura un temei legal în vederea desfășurării alegerilor. Totuși, în pofida îngrijorărilor de durată, enunțate de OSCE/BIDDO și Consiliul Europei, un șir de lacune și ambiguități continuă să persiste. Acestea se referă, în particular, la colectarea și verificarea semnăturilor în susținerea candidaților, finanțarea și desfășurarea campaniei, soluționarea efectivă a litigiilor electorale, implementarea prevederilor referitoare la mass-media și desfășurarea unui posibil al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
CEC este responsabilă pentru supravegherea finanţării campaniei electorale, dar nu dispune de resurse suficiente pentru aceasta. Amendamentele recente, ce ţin de aspectul juridic al finanţării campaniei, au inclus unele recomandări anterioare, oferite de către OSCE/ BIDDO şi Consiliul Europei, ce asigură cerinţe de raportare comprehensive şi criterii pentru limitele de cheltuieli. Cu toate acestea, lipsa supravegherii financiare efective şi a sancţiunilor proporţionate pentru încălcări s-a dovedit a fi o problemă şi a condus la îngrijorări cu privire la transparenţa finanţării pentru colectarea semnăturilor şi agitaţia electorală.
Instituțiile media sunt puternic afiliate partidelor politice principale, concentrarea controlului asupra instituțiilor media diminuează pluralismul politic la posturile TV. Rezultatele de monitorizare a mass-mediei de către MOA OSCE/BIDDO, precum şi activităţile de monitorizare a autorităţii de reglementare au scos la iveală un clar partizanat politic al principalilor radiodifuzori pe parcursul campaniei electorale. Eşecul de a asigura reflectarea echitabilă, echilibrată şi imparţială a campaniei electorale a compromis condiţiile egale pentru concurenți.
Plângerile şi contestaţiile au fost abordate, în general, într-o manieră deschisă, în termene legale. Totuşi, interpretarea neconsecventă a legii în cazurile de radiere a candidaţilor a diminuat încrederea generală în administrarea alegerilor şi sistemul judiciar.
Procedurile în ziua desfășurării primului tur de scrutin au fost respectate într-o manieră ordonată şi calmă. Procesul de votare a fost evaluat ca fiind foarte pozitiv, fiind respectate procedurile de bază.
În partea ce ține de turul doi de scrutin, observatorii au constatat că acesta a fost competitiv, libertăţile fundamentale fiind respectate. Campania, cu dezbateri electorale, a permis celor doi candidați să se adreseze alegătorilor direct. Cu toate acestea, reflectarea mediatică din ce în ce mai polarizată, retorica dură și intolerantă și exemple continue de abuz de resurse administrative au afectat procesul.
Faptul că reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova au exprimat susţinere publică pentru un candidat și opunere faţă de celălalt a provocat îngrijorări referitor la faptul cât de potrivit este rolul activ al reprezentanților bisericii, în special, în lumina separării bisericii de stat.
Reclamațiile, care în mare parte au vizat finanţarea campaniei, nu au fost soluţionate într-un mod consecvent și rapid. Pregătirile tehnice pentru cel de-al doilea tur de scrutin în general au fost administrate într-un mod profesionist și în linii mari procedurile din ziua alegerii sunt apreciate pozitiv. În pofida unor eforturi de a se pregăti pentru o prezență mare la urnele de vot în anumite secţii de votare de peste hotarele ţării și pentru alegătorii din Transnistria, mulți cetăţeni nu au putut să voteze din cauză că numărul buletinelor de vot alocate acestor secţii de votare s-a dovedit a fi insuficient.
Cadrul juridic oferă o bază adecvată pentru desfăşurarea alegerilor democratice, însă nu abordează aspectele esenţiale pentru desfăşurarea turului doi, în special examinarea în termen util a sesizărilor și contestațiilor, începutul oficial al campaniei pentru turul doi, aplicarea regulamentelor privind finanţarea campaniei, reflectarea în mass-media și actualizarea listelor electorale.
Faptul că CEC a respins un număr destul de mare de contestații, pe motivul că acestea excedau competenței acestei instituții de a le soluționa, a suscitat îngrijorări în ceea ce privește înțelegerea de către actorii interesați a procesului de soluționare a litigiilor. Legea nu conține norme care ar prevedea termene urgente de examinare și soluționare a contestațiilor privind încălcările comise în perioada electorală, ceea ce a subminat realizarea dreptului la un remediu efectiv. CEC nu a examinat toate contestațiile înainte de ziua alegerilor.
Libertăţile fundamentale au fost, în general, respectate și candidații au făcut campanie în mod liber și fără de restricţii.
Prevederile legale privind finanţarea campaniei electorale nu reglementează turul doi. Rapoartele financiare pentru turul doi, deși nu sunt cerute expres prin lege, au fost depuse la CEC la 11 noiembrie. Acest termen este insuficient pentru a supraveghea eficient finanţarea campaniei, iar raportul de audit al CEC nu a fost aprobat înainte de ziua alegerilor. Aceasta a diminuat eficiența supravegherii, contrar standardelor și bunelor practici internaţionale, și a afectat abilitatea alegătorilor de a face o alegere informată.
În ziua respectivă, alegerile au decurs calm, fiind bine administrate pe tot teritoriul ţării. Evaluarea generală a votării, numărării și totalizării voturilor a fost pozitivă, procedurile cheie fiind respectate. b) Misiunea de monitorizare a alegerilor „ Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor" ( ENEMO) http://enemo.eu/uploads/file-manager/EOMMoldova/PreliminaryII/PFC_2_EN.pdf
Potrivit constatărilor şi concluziilor preliminare ale observatorilor ENEMO, cadrul juridic național a constituit o bază juridică suficientă pentru desfășurarea unor alegeri democratice. Cu toate acestea, prevederile Codului electoral reglementează într-un mod vag procedurile ce vizează turul doi de scrutin. Lipsa reglementărilor pentru al doilea tur oferă posibilitatea unor interpretări și neconcordanțe la aplicarea prevederilor legislației.
Observatorii ENEMO au constatat că alegerile au fost în general bine organizate, au avut loc într-un mod ordonat. Cazurile observate privind nereguli izolate nu au afectat procesul electoral. Cu toate acestea, în unele secții de votare din străinătate au existat alegători care nu și-au putut exercita dreptul la vot din cauza lipsei buletinelor de vot, deoarece numărul de alegători care au sosit la urnele de vot a depășit numărul buletinelor de vot distribuite. În consecință, către CEC au fost adresate plângeri cu privire la restricționarea dreptului de exercitare a votului.
De asemenea, observatorii au menționat că s-a atestat încălcarea serioasă a drepturilor fundamentale în instituțiile de psihiatrie și în penitenciare (cum ar fi, încălcarea secretului votului, intimidare, violarea demnității umane, care a dus la limitarea exercitării depline a dreptului la vot).
Totodată, observatorii au menționat că difuzarea neechilibrată și influențată politic a evenimentelor din campania electorală a limitat posibilitatea publicului de a primi informații imparțiale și de a oferi condiții egale pentru candidații electorali.
În același timp, s-a menționat că în ziua votării Sistemul informațional automatizat de stat „Alegeri" a funcționat fără probleme, ceea ce a permis CEC să primească și să anunțe rezultatele preliminare ale alegerilor într-un mod rapid. S-a subliniat că CEC în ziua alegerilor a activat în condiții de transparență. - Observatorii naționali a) Asociația obștească „ Promo-LEX" https://promolex.md/category/publicatii/monitorizare-procese-democratice/
Misiunea de observare a alegerilor „Promo-LEX" a constatat că în procesul votării și numărării voturilor la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016 nu au fost comise încălcări ale legislației care ar influența rezultatele votării în măsura în care acestea să fie declarate nule.
În același timp, observatorii și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu implicarea funcționarilor electorali în activități de agitație, utilizarea activă în campania electorală pentru turul doi de scrutin a materialelor poligrafice cu un conținut denigrator la adresa candidaților, prezența materialelor de publicitate, afișelor, panourilor electorale în raza secției de votare (100 metri de la localul secției) și prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta sau în perimetrul de 50 de metri al secției de votare. 68. „Promo-LEX" a atestat activizarea asociațiilor obștești și formatorilor de opinie în ajunul turului doi de scrutin, care prin intermediul conferințelor de presă au chemat electoratul la mobilizare civică și au îndemnat să voteze pentru un anumit candidat.
În acest sens, „Promo-LEX" a constatat implicarea clericilor Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove în campania electorală prin susținerea candidatului Igor Dodon. În repetate rânduri, mai multe fețe bisericești și-au exprimat preferințele politice și chiar au îndemnat oamenii să voteze anumiți candidați. 70. „Promo-LEX" a atestat cazuri de transportare organizată a alegătorilor. În acest sens, în raportul de monitorizare s-a menționat că, în pofida faptului că transportarea organizată a alegătorilor nu este considerată o încălcare a prevederilor Codului electoral, „Promo-LEX" a monitorizat aceste situații, ca fiind potențiale acțiuni de corupere a alegătorilor.
Cu referire la rezultatele finale ale numărării voturilor în turul doi de scrutin, observatorii „Promo-LEX" au constatat erori în 34 de procese-verbale la cel puțin o formulă de verificare. În același timp, această cifră a fost în descreștere comparativ cu primul tur de scrutin.
De asemenea, observatorii „Promo-LEX" au constatat că în 18 secții de votare din străinătate buletinele de vot s-au epuizat sau au rămas foarte puține până la închiderea secțiilor de votare (unele secții de votare din Marea Britanie, Franța, Italia, România, Irlanda, Germania, Belgia, Federația Rusă). a) Asociația obștească „ Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova" (IDOM) http://idom.md/index.php?option=com_k2&view=item&id=319:comunicat-de-pres%C4%83&Itemid=393&lang=en
Potrivit recomandărilor IDOM, expuse ca urmare a monitorizării scrutinului prezidențial, principalele nereguli înregistrate și raportate au ținut de neasigurarea accesului la vot sub pretextul incapacităţii pacienţilor de a-şi exercita acest drept, dar și influenţarea de către personalul instituţiei a exprimării votului alegătorilor. Mai mult ca atât, în rapoartele lor, observatorii au arătat că nu toate persoanele cu drept de vot din instituțiile psihiatrice din țară au fost incluse în listele electorale pentru scrutinul prezidențial din 30 octombrie și 13 noiembrie 2016, iar în unele instituții votul exprimat nu a fost secret.
În același timp, potrivit experților IDOM, incidentele atestate nu au fost de natură să influențeze rezultatul final al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova.
În scopul asigurării exercitării dreptului electoral pentru persoanele cu deficienţe intelectuale sau psiho-sociale, IDOM a ținut să vină cu un șir de recomandări pentru autorităţile statului, inclusiv: asigurarea dreptului persoanelor cu dizabilităţi de a vota fără intimidare și în mod secret; asigurarea cu materiale de vot accesibile şi uşor de înţeles şi utilizat, organizarea de către reprezentanții CEC-lui/ONG-lor de profil a sesiunilor de simulare a procesului de vot cu scopul de a familiariza pacienții instituțiilor cu etapele votării. 4. Aprecierea Curţii 4.1. Principii generale
Potrivit articolului 2 din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.
Prevederile articolului 2 urmează a fi aplicate în coroborare cu prevederile articolului 38 din Legea Supremă, potrivit căruia voinţa poporului constituie baza puterii de stat, aceasta exprimându-se prin alegeri libere, care au loc în mod periodic, prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Alegerile reprezintă un element al exercitării drepturilor fundamentale ale omului şi mai ales a drepturilor civile şi politice. Alegerile echitabile reprezintă o competiţie politică, care are loc într-un mediu caracterizat prin încredere, transparenţă şi răspundere şi care permite alegătorilor să facă o alegere conştientă între alternativele politice distincte. Un proces electoral echitabil şi democratic presupune respectarea libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei, a libertăţii de asociere, de întrunire şi de circulaţie, aderarea la principiul supremaţiei legii, dreptul de a înfiinţa partide politice şi de a candida la funcţii publice, principiul nediscriminării şi asigurării drepturilor egale pentru toţi cetăţenii, dreptul de a nu fi victima acţiunilor de intimidare, precum şi o serie de alte drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, pe care statul este obligat să le apere şi să le promoveze.
Alegerile democratice sunt decisive pentru garantarea respectării voinţei poporului la formarea guvernării la toate nivelurile, dar şi a faptului că organele alese sunt alcătuite din reprezentanţi eficienţi.
Articolul 78 din Constituţie prevede că Președintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Potrivit alineatului (6) al aceluiași articol, procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică.
În acest sens, întreaga procedură de desfăşurare a scrutinului prezidențial, organele competente, condiţiile înaintate faţă de concurenţii electorali şi alegători sunt reglementate de Codul electoral. 4.2. Examinarea contestațiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor
Potrivit articolului 14 din Codul electoral, sistemul organelor electorale este constituit din Comisia Electorală Centrală; consiliile electorale de circumscripţie; birourile electorale ale secţiilor de votare.
Comisia Electorală Centrală este un organ de stat independent, înfiinţat pentru realizarea politicii electorale în scopul unei bune desfăşurări a alegerilor, pentru supravegherea şi controlul respectării prevederilor legale privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale (articolul 1 din Codul electoral).
Articolul 65 din Codul electoral prevede că alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile/inacţiunile şi hotărârile consiliilor şi birourilor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali. Depunerea cererii în instanţa de judecată trebuie precedată de contestarea prealabilă în organul electoral ierarhic superior organului al cărui act se contestă, cu excepţia contestaţiilor ce se referă la exercitarea dreptului la vot sau la administrarea alegerilor depuse la biroul electoral în ziua alegerilor. Contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor se examinează de către organele electorale, respectându-se ierarhia acestora. Contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale se depun la Curtea de Apel Chişinău [articolul 66 alin.(3) din Codul electoral].
Potrivit art. 67 din Codul electoral, contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală se examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor . Contestaţiile depuse la instanţele de judecată în ziua alegerilor se examinează în aceeaşi zi .
De asemenea, potrivit articolului 65 din Codul electoral, contestaţiile privind reflectarea campaniei electorale de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova se examinează de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului al Republicii Moldova, iar contestaţiile ce vizează mijloacele de informare în masă scrise se examinează de către instanţa de judecată.
Din prevederile legale rezultă că organele electorale dispun de competenţă, în special, cu privire la asigurarea dreptului la vot al cetăţenilor, modul de întocmire a listelor electorale, înregistrarea concurenţilor electorali, asigurarea egalităţii tuturor concurenţilor electorali, monitorizarea adecvată a respectării regulilor de desfăşurare a campaniei electorale şi a rezultatelor scrutinului. În acelaşi timp, monitorizarea modului de reflectare a alegerilor de către radiodifuzori, prin asigurarea principiilor de echitate, responsabilitate, echilibru şi imparţialitate, ţine de competenţa Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
Deciziile organelor electorale şi ale altor organe cu competenţe în materie pot fi contestate în instanţele de judecată în procedura contenciosului administrativ. Respectiv, legalitatea actelor emise de aceste organe poate fi supusă controlului judecătoresc la solicitarea părţilor interesate.
Obiectivul fundamental al atribuţiei Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova este acela de a evalua măsura în care procesul electoral s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile constituționale şi cu alte principii universale pentru alegeri democratice.
În acelaşi timp, orice hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă expusă în privinţa legalităţii actelor emise de aceste autorităţi dispune de puterea lucrului judecat şi implică respectul pentru principiul res judicata . Astfel, Curtea nu poate să se pronunţe asupra temeiniciei probelor administrate în procesele judiciare, care au avut ca obiect examinarea legalităţii actelor organelor electorale. A proceda altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituţională a autorităţilor statului, a căror competenţă este stabilită prin lege.
În acest context, Curtea observă că atât autoritățile electorale, cât și instanțele de judecată au respins un număr mare de contestații ca fiind în afara competenței lor (a se vedea §§ 43, 45, supra ).
În special, Curtea observă că, în ziua de 13 noiembrie 2016, la birourile electorale din afara țării au fost depuse sesizări, contestații, solicitări privind exercitarea dreptului de vot din partea a 1434 de cetățeni în mod individual, iar 2597 de semnături au fost depuse în sesizările colective. Comisia Electorală Centrală, în loc să soluționeze chestiunea privind constatarea/lipsa încălcării, şi-a declinat competenţa, menţionând că autoritatea competentă de a se pronunța asupra legalității procesului de organizare a scrutinului prezidențial este Curtea Constituțională, care urmează să aprecieze consecințele celor invocate asupra totalizării rezultatelor votării.
Pe de altă parte, pentru a evalua impactul asupra rezultatului scrutinului, Curtea urmează să opereze cu încălcări certe, constatate de către autorități.
În mod similar, fiind sesizate de către concurentul electoral Maia Sandu în vederea constatării încălcărilor electorale, instanțele de judecată au încetat procesul, inițial prin încheierea din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, soluție menținută prin Decizia din 30 noiembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție.
În motivarea soluțiilor pronunțate, atât Curtea de Apel Chișinău, cât și Curtea Supremă de Justiție au menționat că, potrivit art. 67 alin. (3) din Codul electoral, contestaţiile depuse la instanţele de judecată în ziua alegerilor se examinează în aceeaşi zi. Potrivit instanțelor de drept comun, Codul electoral nu prevede expres că după ziua alegerilor Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova instanțele de judecată sunt competente să examineze contestaţiile persoanelor cu drept de vot sau ale concurenţilor electorali.
În viziunea instanțelor de drept comun, verificarea legalităţii alegerilor Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova este competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale în cadrul procedurii de confirmare a rezultatelor alegerilor şi de validare a mandatelor, iar instanţa de contencios administrativ nu este competentă de a se pronunţa în privinţa aspectelor de ilegalitate a alegerilor din 30 octombrie 2016 şi 13 noiembrie 2016, invocate de Maia Sandu în cererea depusă la 21 noiembrie 2016.
Acest fapt denotă înțelegerea lacunară de către actorii interesați a procesului de soluţionare a disputelor electorale. Această constatare este confirmată și de concluziile observatorilor internaționali.
Mai mult, neexaminarea de către autoritățile competente a contestațiilor electorale a pus Curtea Constituțională în imposibilitatea de a le lua în considerare, or, în conformitate cu articolul 4 alin. (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională examinează în exclusivitate chestiuni de drept, nu circumstanţe de fapt. Curtea Constituțională nu deține instrumentarul legal necesar pentru administrarea probelor, pentru audierea martorilor etc. Aceste posibilităţi legale există doar în instanțele de drept comun. Din prevederile legale în vigoare rezultă explicit că toate contestaţiile privind încălcările electorale urmează a fi soluţionate exclusiv de către instanţele de judecată, acestea nefiind de competenţa Curţii Constituţionale.
În acest context, Curtea reamintește că o normă trebuie interpretată în sensul în care permite aplicarea ei, şi nu în sensul în care se exclude aplicarea ei. Curtea subliniază că domeniul său de competenţă este stabilit de Constituţie şi Legea cu privire la Curtea Constituţională, şi nu poate fi modificat prin jurisprudenţa instanţelor de drept comun.
Prin urmare, regulile inerente unui atare exerciţiu, în lipsa unor reglementări exprese, urmează a fi deduse tot din textul legii, prin aplicarea principiului „efectului util minim".
În