Hotărâre nr. 24 din 06.10.2015

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 31 martie 2015, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputații în Parlamentul Republicii Moldova, domnii Ion Casian și Valeriu Munteanu, privind controlul constituționalității art. 28 lit. b) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000.

Autorii sesizării au pretins că atribuţiile Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în domeniul dobândirii cetățeniei prin recunoaștere încalcă atribuţia Preşedintelui Republicii Moldova de „a soluţiona problemele cetățeniei", prevăzută de art. 88 lit. c) din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 2 iunie 2015 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova și Guvernului.

În ședința plenară publică a Curții sesizarea a fost susținută de dl Ion Casian, deputat în Parlament. Preşedintele Republicii Moldova a fost reprezentat de către dl Alexandru Ohotnicov, şef al Direcţiei generale de drept în cadrul Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova. Guvernul a fost reprezentat de către dnii Vitalie Tarlev, viceministru al tehnologiei informației și comunicațiilor, și Sergiu Bocancea, șef al Direcției juridice a Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor. Reprezentantul Parlamentului nu s-a prezentat la ședința Curții. ÎN FAPT

Parlamentul, prin Legea cetățeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000, a împuternicit Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor cu atribuții ce ţin de procedura de examinare a cererilor în cazul recunoașterii cetățeniei Republicii Moldova.

Astfel, potrivit art. 28 lit. b) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000 (în continuare - Legea cetățeniei), Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (în continuare - MTIC) este învestit cu atribuții ce ţin de instituţia cetățeniei, și anume are dreptul să examineze cereri privind dobândirea cetăţeniei prin recunoaştere, conform prevederilor art. 12 alin.(2), şi să ia decizia de recunoaştere a cetăţeniei sau de refuz. În cazul persoanelor care deţin cetăţenia altui stat, decizia se ia în conformitate cu avizul argumentat al Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Prevederile relevante ale Legii cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000 (republicată: M.O., ed. specială din 9 decembrie 2005) sunt următoarele: Articolul 10 Temeiurile dobândirii cetăţeniei „(1) Cetăţenia Republicii Moldova se dobândeşte prin: a) naştere; b) recunoaştere; c) înfiere; d) redobândire; e) naturalizare. (2) Cetăţenia Republicii Moldova poate fi dobândită şi în temeiul acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte." Articolul 12 Dobândirea cetăţeniei prin recunoaştere „(1) Sînt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare, precum şi persoanele care au dobândit cetăţenia conform prezentei legi. (2) Sînt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova persoanele care şi-au exprimat dorinţa de a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova, şi anume: a) persoanele născute pe teritoriul Republicii Moldova sau persoanele unul dintre ai căror părinţi sau bunei s-a născut pe teritoriul numit; b) persoanele care până la 28 iunie 1940 au locuit în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în ţinutul Herţa şi în R.A.S.S.M., urmaşii lor; c) persoanele deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova începând cu 28 iunie 1940, precum şi urmaşii lor; d) persoanele care la data de 23 iunie 1990 locuiau legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova şi care continuă să locuiască în prezent." Articolul 28 Atribuţiile Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi ale organelor lui „Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi organele lui: a) primesc de la persoanele cu domiciliul legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, în condiţiile prezentei legi, cereri privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova prin naturalizare şi privind redobândirea cetăţeniei Republicii Moldova, verifică documentele prezentate, adună date despre solicitant, întocmesc o notă informativă şi, împreună cu avizele Ministerului Afacerilor Interne, ale Serviciului de Informaţii şi Securitate şi cu cererea solicitantului, le expediază Preşedintelui Republicii Moldova spre soluţionare; b) examinează cereri privind dobândirea cetăţeniei prin recunoaştere, conform prevederilor art.12 alin.(2), şi iau decizia de recunoaştere a cetăţeniei sau de refuz. În cazul persoanelor care deţin cetăţenia altui stat, decizia se ia în conformitate cu avizul argumentat al Serviciului de Informaţii şi Securitate; c) determină apartenenţa sau neapartenenţa persoanelor la Republica Moldova; d) înaintează Preşedintelui Republicii Moldova propuneri întemeiate privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova; e) eliberează documente ce adeveresc dobândirea sau pierderea cetăţeniei Republicii Moldova; f) ţin evidenţa persoanelor care au dobândit sau au pierdut cetăţenia Republicii Moldova; g) execută decretele şi deciziile Preşedintelui Republicii Moldova privind cetăţenia şi eliberează actele de rigoare; h) exercită şi alte atribuţii prevăzute de legislaţie."

Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990, Veștile, 1990, nr. 8, art. 223) sunt următoarele: Articolul 15 „1. Orice persoană are dreptul la o cetăţenie. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa sau de dreptul de a-şi schimba cetăţenia."

Prevederile relevante ale Convenţiei europene cu privire la cetăţenie încheiată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 (ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentul nr. 621-XIV din 14 octombrie 1999, M.O., 1999, nr. 120-122, art. 583), sunt următoarele: Articolul 3 Competenţa statului „1) Fiecare stat este în drept să determine prin legislaţia sa care îi sunt cetăţenii. [...]." Articolul 6 Dobândirea cetăţeniei „[...] 3) Fiecare Stat Parte prevede în legislaţia sa internă posibilitatea dobândirii cetăţeniei de către persoanele care locuiesc cu titlu legal pe teritoriul său. La determinarea condiţiilor de dobândire a cetăţeniei statul parte nu poate prevedea ca condiţie de trai permanent un termen ce depăşeşte zece ani, până la momentul depunerii cererii. [...]." Articolul 10 Examinarea cererilor „Fiecare Stat Parte asigură examinarea în termene rezonabile a cererilor cu privire la dobândirea, păstrarea, pierderea, redobândirea sau legalizarea cetăţeniei sale." Articolul 11 Deciziile „Fiecare Stat Parte asigură ca deciziile cu privire la dobândirea, păstrarea, pierderea, redobândirea sau legalizarea cetăţeniei sale să conţină motivaţii în formă scrisă." ÎN DREPT

Din conținutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esență atribuțiile MTIC în procedura de dobândire a cetățeniei prin recunoaștere.

Prin urmare, sesizarea se referă la instituția cetățeniei, în special, temeiurile și procedura de dobândire a cetățeniei, precum și organele competente în problemele de acordare a cetățeniei Republicii Moldova.

Curtea remarcă faptul că articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea menționează că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Curtea constată că obiectul controlului constituționalității îl constituie art. 28 lit. b) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, care reglementează atribuțiile MTIC în procedura de dobândire a cetățeniei prin recunoaștere.

Curtea reține că prevederile contestate nu au mai făcut obiect al controlului constituţionalităţii de către Curtea Constituţională.

Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin urmare, pentru a elucida corespunderea dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera, în special, cu prevederile art.17 și 88 lit. c) din Constituție, precum şi cu jurisprudenţa sa anterioară.

Prevederile contestate urmează a fi examinate prin prisma articolului 17 din Constituție, potrivit căruia: „(1) Cetăţenia Republicii Moldova se dobândeşte, se păstrează ori se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică. [...]."

De asemenea, autorii sesizării pretind, în special, că normele supuse controlului constituționalității vin în contradicţie cu articolul 88 lit. c) din Constituție, care stabilește: „Preşedintele Republicii Moldova îndeplineşte şi următoarele atribuţii: [...] c) soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic; [...]" 1. Argumentele autorilor sesizării

În opinia autorilor sesizării, examinarea cererilor privind dobândirea cetățeniei prin recunoaștere de către MTIC încalcă prevederile art. 88 lit. c) din Constituție.

Autorii sesizării consideră că luarea oricărei decizii, ce duce la obținerea cetățeniei sau la refuz, ține de domeniul „soluționării" cererii de dobândire a cetățeniei, atribuit de Constituție în exclusivitate Președintelui Republicii Moldova. Astfel, norma contestată limitează atribuțiile șefului statului în acest domeniu. 2. Argumentele autorităţilor

Potrivit opiniei scrise a Președintelui Republicii Moldova, norma contestată nu contravine Constituției, or, de competența sa ține doar soluționarea acordării cetățeniei prin naturalizare și redobândire.

MTIC fiind un organ central de specialitate, în ceea ce ține de evidența populației, doar emite un aviz de constatare a faptului că persoana poate fi recunoscută cetățean al Republicii Moldova în baza actelor justificative.

De asemenea, în opinia prezentată se menționează că la dobândirea cetățeniei moldovenești prin naștere, prin recunoaștere și prin înfiere nu se cere depunerea jurământului de credință față de Republica Moldova, în schimb la acordarea cetățeniei în condițiile naturalizării și la redobândirea acesteia, care ține de competența Președintelui, depunerea jurământului este o condiție obligatorie.

În punctul de vedere prezentat de Guvern se menționează că dobândirea cetățeniei prin recunoaștere reprezintă un act volitiv al statului, prin care se constată apartenența la cetățenia Republicii Moldova. Totodată, confirmarea recunoașterii cetățeniei este de natură administrativă și se efectuează conform unei proceduri simplificate și în termene restrânse, respectiv nu este necesară emiterea decretului de către Președintele Republicii Moldova. 3. Aprecierea Curții 3.1. Principii generale 3.1.1. Dreptul exclusiv al statului în domeniul cetăţeniei

Curtea menționează că cetățeanul este componenta de bază a dimensiunii demografice a statului, acesta dobândind statutul său deosebit, în raport cu celelalte elemente ale populației, prin prisma instituției juridice a cetățeniei. Astfel, cetăţenia desemnează legătura juridică între persoană şi stat.

În Hotărârea nr.14 din 19 martie 2002 Curtea a statuat: "[...] cetăţenia Republicii Moldova exprimă apartenenţa unei persoane la statul moldav. Ea nu este însă numai o simplă relaţie de „apartenenţă". Cetăţenia conferă persoanei o identitate şi este situaţia juridică ce rezultă din raporturile juridice stabile intervenite între persoana fizică şi stat, situaţie caracterizată prin plenitudinea drepturilor şi obligaţiilor reciproce prevăzute de Constituţie şi de celelalte legi. Cetăţenia este în exclusivitate o chestiune de stat . Acest lucru se desprinde cu deosebită claritate din dispoziţiile constituţionale şi legale, conform cărora stabilirea drepturilor şi îndatoririlor cetăţenilor, a modurilor de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei constituie un atribut exclusiv al statului. [...]"

Curtea reține că cetăţenia îşi găseşte reglementare juridică în Constituție și actele legislative subsecvente, în actele internaționale, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului și Convenţia europeană cu privire la cetăţenie.

În acest sens, Curtea menționează că, potrivit articolului 17 din Constituție, „Cetăţenia Republicii Moldova se dobândește, se păstrează ori se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică".

Totodată, articolul 88 din Legea Supremă abilitează Președintele Republicii Moldova cu una din principalele atribuții în exercitarea puterii de stat, și anume soluționarea problemei cetățeniei Republicii Moldova.

Curtea reține, calitatea de cetăţean permite persoanei de a fi titularul deplin al drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantate prin toate mecanismele de guvernare statală.

Beneficiari ai drepturilor şi libertăţilor democratice, cetăţenii sunt în acelaşi timp şi titularii unor îndatoriri fundamentale. Calitatea de cetăţean impune devotament şi fidelitate faţă de interesele poporului, precum şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor înscrise în Constituţie şi alte legi.

Totodată, Curtea menționează că, odată dobândită, calitatea de cetăţean nu poate fi retrasă de stat, decât în cazuri excepţionale.

Curtea reține că imuabilitatea calităţii de cetăţean este deja recunoscută ca o constantă pentru orice stat de drept. Această constantă a fost expres proclamată de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care în art.15, a proclamat că „ nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa, nici de dreptul de a-şi schimba cetăţenia ". 3.1.2. Modurile de dobândire a cetăţeniei

Relevând că cetăţenia este o chestiune exclusivă a statului, Curtea reține că statul deţine dreptul suveran de a reglementa prin legislaţia sa atât modurile de acordare a cetăţeniei, cât şi procedurile care necesită a fi urmate în fiecare caz.

Acest drept al statului este recunoscut şi de art.3 alin.(1) al Convenţiei europene cu privire la cetăţenie, care stabileşte că „fiecare stat este în drept să determine prin legislaţia sa care îi sunt cetăţenii".

Curtea menționează că doctrina de drept identifică două moduri generale de dobândire a cetăţeniei: prin naştere şi prin naturalizare (denumit și prin acordare la cerere).

Dobândirea cetăţeniei prin naştere, care are drept bază de dobândire a cetăţeniei faptul naşterii persoanei, cunoaşte două principii: dreptul sângelui (ius sanguinis) , denumit şi prin filiaţie, sau prin origine, şi dreptul solului (ius soli) .

Prin aplicarea principiului ius sanguinis statul are posibilitatea de a acorda cetăţenia sa copilului născut din cel puţin un părinte care este cetăţeanul său. Acest principiu nu cere imperativ ca ambii părinţi să deţină aceeaşi cetăţenie.

Principiul ius sanguinis sintetizează drepturile statelor din care emigrează indivizi, astfel, prin consacrarea acestui principiu se doreşte transmiterea cetăţeniei părinţilor şi copilului, chiar născut pe teritoriul altui stat.

Acest mod de dobândire a cetăţeniei este recunoscut ca cel mai durabil, bazându-se pe caracterul incontestabil al transferului legăturii de sânge a copiilor cu părinţii la legătura lor cu statul, ai cărui cetăţeni sunt părinţii.

Astfel, Convenţia europeană cu privire la cetăţenie (art.6) impune statelor părţi să recunoască în calitate de cetăţeni copiii ce s-au născut din părinţi ce le deţin cetăţenia.

Un alt punct de legătură pentru dobândirea originară a cetăţeniei este principiul ius soli, în acest caz având importanţă locul naşterii individului.

La aplicarea dreptului solului, în majoritatea cazurilor, statul deţine o marjă de discreţie, având dreptul de a nu recunoaşte cetăţeni persoanele născute pe teritoriul său dacă nu rămân apatrizi (cu excepţia copiilor găsiţi pe teritoriul său).

Curtea reține că criteriul de delimitare a acestor moduri este felul de exprimare a voinţei persoanei pentru dobândirea calităţii de cetăţean şi rezidă în dreptul discreţionar al statului de a acorda sau recunoaşte această calitate. 3.2. Aplicarea principilor în prezenta cauză 3.2.1 Modurile de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova

Ținând cont de prevederile art.17 alin.(l) din Constituţie, potrivit cărora problemele cetăţeniei Republicii Moldova sunt reglementate prin lege organică, Parlamentul a adoptat Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000, care stabilește cadrul juridic al raporturilor legate de cetățenia Republicii Moldova.

Art. 10 din Legea cetățeniei prevede cinci temeiuri de dobândire a cetățeniei, și anume: a) naştere; b) recunoaştere; c) înfiere; d) redobândire; e) naturalizare.

Prin prisma constatărilor anterioare ale Curţii, primele trei moduri de dobândire a cetăţeniei (naştere, recunoaştere şi înfiere) au la bază criteriul naşterii sau criterii similare, precum înfierea. Aceste persoane solicită, în temeiul actelor depuse, eliberarea actelor de identitate ce confirmă deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova.

Dobândirea cetățeniei prin „redobândire" și „naturalizare" se caracterizează prin faptul că la momentul solicitării acordării cetăţeniei persoanele nu au calitatea de cetăţean, în majoritatea cazurilor ei sunt sau au fost cetăţenii altui stat şi doresc să dobândească cetăţenia Republicii Moldova, solicitând soluţionarea acestei probleme de autorităţile competente.

Examinând temeiurile de dobândire a cetățeniei, Curtea reține că legiuitorul a operat cu diferiți termeni. Astfel, la art. 11 din Legea cetățeniei, pentru dobândirea cetăţeniei prin „naştere" s-a operat cu termenul „este considerat cetăţean", la art. 12 din lege, pentru dobândirea cetăţeniei prin „recunoaştere" s-a utilizat termenul „sunt recunoscute ca cetăţeni".

O altă terminologie juridică a fost utilizată de legislator la dobândirea cetăţeniei prin „redobândire" (art. 16) şi prin „naturalizare" (art. 17), respectiv „ o poate redobândi" şi „ se poate acorda la cerere".

Având în vedere cele menționate, Curtea reține că doar temeiurile „redobândirii" și „naturalizării" implică dreptul discreționar al statului de a acorda sau nu cetățenia, exercitat de către Președintele Republicii Moldova, în virtutea normei constituționale, potrivit căreia acesta „soluționează problemele cetățeniei Republicii Moldova". 3.2.2. Procedura dobândirii cetăţeniei prin recunoaștere

Curtea reține că dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova prin recunoaştere face parte din categoria modurilor prin care persoanei i se identifică calitatea de cetăţean în baza actelor de stare civilă.

Or, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea cetăţeniei, sunt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare, precum şi persoanele care au dobândit cetăţenia conform prezentei legi.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din legea menționată, sunt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova persoanele care şi-au exprimat dorinţa de a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova, şi anume: a) persoanele născute pe teritoriul Republicii Moldova sau persoanele unul dintre ai căror părinţi sau bunei s-a născut pe teritoriul numit; b) persoanele care până la 28 iunie 1940 au locuit în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în ţinutul Herţa şi în R.A.S.S.M., urmaşii lor; c) persoanele deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova începând cu 28 iunie 1940, precum şi urmaşii lor; d) persoanele care la data de 23 iunie 1990 locuiau legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova şi care continuă să locuiască în prezent.

Dobândirea cetăţeniei prin recunoaştere, spre deosebire de dobândirea cetăţeniei prin redobândire, reprezintă restabilirea cetăţeniei pe care persoana a deţinut-o şi pe care, din circumstanţe neimputabile, a pierdut-o, fără o solicitare personală şi fără emiterea unui act administrativ în acest sens. Acest mod de dobândire a cetăţeniei mai este numit prin reintegrare sau prin repatriere.

Astfel, esenţa instituţiei recunoașterii cetăţeniei constă în faptul că statul poate să restabilească cetăţenia persoanelor care au avut vocaţia să o aibă în virtutea unor circumstanţe politico-juridice sau care au pierdut-o ca urmare a unor evenimente istorice (modificarea hotarelor statului, deportări ş.a.).

Curtea reține că prin acest mod de dobândire a cetăţeniei doar se restabilește un adevăr istoric, constatat anterior prin emiterea de către autorităţi a certificatului de naştere al persoanei.

Potrivit art.28 litera b) din Legea cetăţeniei, MTIC-ului îi revine competența de a „examina cereri privind dobândirea cetăţeniei prin recunoaştere".

Curtea reține că MTIC a fost împuternicit prin lege organică cu o atribuție de ordin tehnic, sub aspect procedural decizia ministerului nu este altceva decât o constatare a faptului că persoana poate fi recunoscută în calitate de cetăţean al Republicii Moldova în baza actelor justificative.

În situaţiile expuse la art.12 din Legea cetățeniei, MTIC are competența de a controla veridicitatea actelor prezentate privind calitatea anterioară de cetăţean al persoanei, emiterea unui aviz în acest sens şi eliberarea actelor ce atestă cetăţenia persoanei. În acest sens, și termenul „recunoaştere" semnifică acţiunea de a confirma, a valida sau a identifica un fapt cunoscut mai înainte .

Astfel, acțiunile întreprinse de MTIC nu echivalează cu soluționarea în fond a cererii de acordare a cetățeniei.

Totodată, Curtea reține că actul prin care MTIC respinge solicitarea de acordare a cetățeniei prin recunoaștere poate fi contestat de către solicitant în instanța de judecată.

Curtea menționează că interpretarea normei constituționale de la art. 88 lit. c) în sensul atribuirii Președintelui Republicii Moldova a competenței de a soluționa toate aspectele cetățeniei, inclusiv în cazul „recunoașterii", ar determina acordarea cetățeniei prin decret și în cazul „nașterii" sau „înfierii".

Curtea respinge argumentele autorilor sesizării privind similitudinea cu situaţiile examinate de Curtea Constituțională prin Hotărârea nr. 11 din 30 octombrie 2012. Prevederile din Legea cu privire la cetățenie, examinate prin hotărârea menționată, vizează situația în care cetăţenia Republicii Moldova se acordă prin naturalizare.

Curtea reiterează că, ținând cont de natura şi statutul funcţiei de Preşedinte al Republicii, competenţele acestuia în domeniul cetăţeniei se referă la problemele ce implică exercitarea dreptului suveran şi discreţionar al statului la atribuirea cetăţeniei, precum naturalizarea şi redobândirea, cazuri în care cetăţenia Republicii Moldova se acordă prin decret al Preşedintelui.

Curtea subliniază că în cazul nașterii, recunoașterii și înfierii doar se confirmă, în baza documentelor justificative şi a unor proceduri administrative simplificate, faptul apartenenţei persoanei la cetăţenia Republicii Moldova, nefiind necesară emiterea unui decret de către Preşedinte.

Astfel, pentru motivele menţionate, Curtea reține că, în speța examinată, MTIC doar constată un fapt în baza actelor justificative, neavând discreţia de a acorda sau nu cetățenia în cazul întrunirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege, şi, prin urmare, nu încalcă atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul cetățeniei, prevăzute de art. 88 lit. c) din Constituție. Pentru aceste motive şi în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. Se respinge ca nefondată sesizarea deputaților în Parlamentul Republicii Moldova Ion Casian și Valeriu Munteanu. 2. Se recunoaște constituțional articolul 28 litera b) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 6 octombrie 2015 HCC nr. 24 Dosarul nr. 10a/2015