Hotărâre nr. 3 din 04.02.2014

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 10 iulie 2013, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputaţii în Parlament, dnii Grigore Petrenco, Artur Reşetnicov, Igor Vremea, privind controlul constituţionalităţii Hotărârilor Parlamentului nr. 126 şi nr. 127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului.

Autorii sesizării au pretins că prevederile Hotărârilor Parlamentului nr. 126 şi nr. 127 din 30 mai 2013 sunt în contradicţie cu articolul 64 alin. (3) din Constituţia Republicii Moldova, potrivit căruia vicepreședinții se aleg la propunerea Președintelui Parlamentului, cu consultarea fracțiunilor parlamentare.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului Republicii Moldova.

În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de reprezentantul Parlamentului, dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului, în lipsa autorilor sesizării. ÎN FAPT

Prin Hotărârea Parlamentului nr. 126 din 30 mai 2013, dl Andrian Candu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului.

Prin Hotărârea Parlamentului nr. 127 din 30 mai 2013, dl Oleg Bodrug a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului.

Prevederile relevante ale Legii nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament (republicată în M.O., 2005, nr.59-61, art. 201) sunt următoarele: „ Art.17. - (1) Deputatul beneficiază de dreptul de vot deliberativ asupra tuturor problemelor examinate de Parlament. [...]"

Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996 (republicat în M.O., 2007, nr. 50, art. 237) sunt următoarele: Articolul 1 Alegerea Parlamentului „(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului. [...]" Articolul 7 Conducerea Parlamentului „După constituirea legală a Parlamentului se alege Preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului." Articolul 10 Alegerea vicepreşedinţilor Parlamentului „Vicepreşedinţii Parlamentului se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea fracţiunilor parlamentare, prin vot deschis, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului Republicii Moldova.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum mandatul reprezentativ al deputatului, structura, organizarea și funcționarea Parlamentului, precum și atribuțiile constituționale ale Președintelui Parlamentului.

Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea observă că obiect al controlului constituționalității îl constituie Hotărârile Parlamentului nr. 126 şi nr. 127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului.

În acest sens, Curtea reţine că articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie dispune că aceasta: „[...] exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii [...] hotărârilor Parlamentului [...]"

Curtea relevă că în prezenta cauză vizând vicepreşedinţii Parlamentului, funcţie reglementată expres de Constituţie, normele contestate sunt susceptibile de controlul constituţionalităţii.

Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Curtea reţine că a fost sesizată legal şi este competentă să hotărască asupra constituţionalităţii Hotărârilor Parlamentului nr. 126 şi nr. 127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului.

Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera cu prevederile articolului 64 alin. (4) din Constituție, precum și cu jurisprudenţa sa anterioară.

Autorii sesizării pretind că prevederile Hotărârilor Parlamentului nr.126 şi nr. 127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului, supuse controlului constituţionalităţii, încalcă articolul 64 alin. (3) din Constituție, care prevede următoarele: „[...] (3) Vicepreşedinţii se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, cu consultarea fracţiunilor parlamentare." 1. Argumentele autorilor sesizării

Autorii sesizării au menţionat că propunerile pentru alegerea deputaţilor Andrian Candu şi Oleg Bodrug în funcţiile de vicepreşedinţi ai Parlamentului Republicii Moldova au fost înaintate fară a consulta toate fracţiunile parlamentare. 2. Argumentele autorităţilor

În opinia prezentată de Parlament se susţine că prin consultarea fracţiunilor parlamentare urmează a se înţelege o etapă, în care se constată dacă există o majoritate parlamentară suficientă pentru învestire sau nu. Interpretarea extensivă a textului presupune consultarea tuturor fracţiunilor parlamentare, pe când Regulamentul Parlamentului stipulează doar consultarea majorităţii parlamentare, adică a fracţiunii sau a coaliţiei de fracţiuni, anunţată prin declaraţie, care cuprinde mai mult de jumătate din deputaţii aleşi. A consulta o fracţiune nu înseamnă şi a lua în considerare opinia acesteia, astfel consultarea transformîndu-se într-un act formal.

La fel, Parlamentul, în opinia sa, a menţionat că în problemele şi aspectele legate de organizarea şi funcţionarea sa internă, în privinţa cărora Constituţia nu dispune, are libertatea să decidă în mod autonom, autonomie care se exercită prin voinţa majorităţii membrilor manifestată prin vot. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale 3.1.1. Parlamentul, organ reprezentativ suprem

Examinând fondul sesizării sub raportul dispoziţiilor constituţionale, Curtea relevă că, potrivit art. 60 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem şi unica autoritate legislativă a statului şi este compus din 101 deputaţi aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Concomitent, în sensul articolului 2 din Constituţie, o democraţie veritabilă poate fi constituită numai de către popor, prin exercitarea suveranităţiii naţionale în mod direct ori prin intermediul reprezentanţilor săi, aleşi în cadrul unui scrutin democratic.

Prin urmare, Curtea reţine că Parlamentul are un dublu rol, şi anume acela de organ reprezentativ suprem al poporului şi de unica autoritate legislativă a ţării.

Curtea reţine că, potrivit art. 64 alin. (1) din Constituţie, structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament.

Întru realizarea acestui scop, prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996, Parlamentul a adoptat Regulamentul său de activitate. Adoptarea regulamentului prin lege rezultă din art.72 alin.(3) lit.c) din Constituţie, potrivit căruia organizarea şi funcţionarea Parlamentului se reglementează prin lege organică .

În Hotărârea nr. 9 din 21 mai 2013, Curtea a subliniat: „52. Parlamentul dispune de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce îi guvernează organizarea şi funcţionarea. În acest sens, Regulamentul Parlamentului se constituie dintr-un ansamblu de norme juridice, menit să organizeze şi să disciplineze activitatea parlamentară cu privire la procedura de legiferare, de numire sau de învestitură a celor mai importante instituţii sau autorităţi publice în stat. În acelaşi timp, normele regulamentare reprezintă instrumente juridice care permit şi asigură desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul îşi exercită suveranitatea naţională, în conformitate cu prevederile articolului 2 alin.(1) din Constituţie."

În acest context, Curtea reiterează și constatările din Decizia nr.5 din 28 septembrie 2000, potrivit căreia: „[...] numai Parlamentul este în măsură să decidă asupra modalităţilor, procedurilor şi condiţiilor în care procedează la luarea unor măsuri, potrivit principiului autonomiei regulamentare, în virtutea căruia el îşi stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a propriilor activităţi, evident, în condiţiile normelor constituţionale. [...]" 3.1.2. Rolul instituţional al Preşedintelui Parlamentului

Constituţia prevede o serie de atribuţii exprese ale Preşedintelui Parlamentului.

În Hotărârea nr. 9 din 21 mai 2013 Curtea a enunțat că Preşedintele Parlamentului are o serie de atribuţii exclusive privind numirile unor persoane oficiale. Astfel, Preşedintele Parlamentului este cel care propune vicepreşedinţii Parlamentului (art. 64 alin. (3) din Constituţie), Procurorul General (art. 125 din Constituţie) şi preşedintele Curţii de Conturi (art. 133 din Constituţie).

Legea Supremă poziţionează Preşedintele Parlamentului pe prima treaptă a succesiunii pentru asigurarea interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cazul vacanţei funcţiei (articolul 91 din Constituţie).

Totodată, în conformitate cu articolul 67 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele Parlamentului poate cere întrunirea Parlamentului în sesiuni extraordinare sau speciale. Această competenţă nu este exclusivă, existând adiţional posibilitatea convocării Parlamentului în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova sau a unei treimi din deputaţi.

De asemenea, Regulamentul Parlamentului stabileşte pentru Președintele Parlamentului o serie de atribuţii organizatorice şi administrative privind ordonarea lucrărilor Parlamentului: conduce lucrările Parlamentului şi ale Biroului permanent; convoacă sesiunile ordinare, extraordinare sau speciale ale Parlamentului; asigură respectarea Regulamentului şi menţinerea ordinii în timpul şedinţelor; primeşte şi distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative, precum şi rapoartele comisiilor; anunţă rezultatul votării şi numeşte actele legislative adoptate; semnează legile, hotărârile şi moţiunile adoptate de Parlament; reprezintă Parlamentul în relaţiile cu Preşedintele Republicii Moldova şi cu Guvernul; reprezintă Parlamentul în ţară şi peste hotare; desemnează, după consultarea fracţiunilor parlamentare, componenţa delegaţiilor parlamentare, cu excepţia delegaţiilor parlamentare permanente; dispune de mijloacele bugetare ale Parlamentului şi le administrează, cu informarea lunară a Biroului permanent; dispune de fondul Preşedintelui Parlamentului; propune candidaturi la funcţia de vicepreşedinţi ai Parlamentului cu consultarea fracţiunilor; angajează şi eliberează din funcţie funcţionarii publici din Secretariatul Parlamentului şi personalul din cadrul cabinetelor persoanelor cu funcţii de demnitate publică din Parlament, în modul stabilit; delimitează atribuţiile vicepreşedinţilor Parlamentului; îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezentul Regulament sau însărcinările date de Parlament [art. 14 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului]. 3.1.3. Statutul vicepreşedinţilor Parlamentului

Curtea observă că, potrivit art.14 alin.(3) din Regulamentul Parlamentului, dacă funcţia de Preşedinte al Parlamentului devine vacantă în caz de deces, demisie, revocare, precum şi în situaţiile de incompatibilitate sau imposibilitate de îndeplinire a atribuţiilor, interimatul se asigură de vicepreşedintele Parlamentului . În cazul în care sunt mai mulţi vicepreşedinţi, interimatul se asigură de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat prin hotărâre a Parlamentului. Interimatul se exercită până la alegerea noului Preşedinte al Parlamentului.

Art.15 din Regulamentul Parlamentului prevede că vicepreşedinţii Parlamentului coordonează activitatea unor comisii permanente, asigură colaborarea cu alte autorităţi publice şi exercită controlul parlamentar. Delimitarea acestor atribuţii se efectuează prin hotărâre a Biroului permanent. Vicepreşedinţii Parlamentului îndeplinesc, în modul stabilit de Preşedinte, atribuţiile Preşedintelui, delegate de acesta, la solicitarea sau în absenţa lui, inclusiv semnează legile şi hotărârile adoptate de Parlament.

Din cele menţionate supra, când intervine vacanţa funcţiei de Preşedinte, unul dintre vicepreşedinţi de drept preia atribuţiile acestuia. 3.2. Aplicarea principiilor enunţate în prezenta cauză 3.2.1. Alegerea vicepreşedinţilor Parlamentului

Referitor la afirmaţia contestatarilor, conform căreia propunerea Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova pentru alegerea vicepreşedinţilor Parlamentului a fost înaintată fără consultarea fracţiunilor parlamentare, Curtea reține următoarele.

Articolul 64 alin. (3) din Constituţie stipulează că „vicepreşedinţii Parlamentului se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, cu consultarea fracţiunilor parlamentare".

Potrivit art. 10 din Regulamentul Parlamentului, vicepreşedinţii Parlamentului se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea fracţiunilor parlamentare, prin vot deschis, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Prin această stipulare legislatorul introduce noţiunea de „fracţiune parlamentară", atribuindu-i o funcţie caracteristică organului de lucru al Parlamentului.

Curtea reţine că, protrivit prevederilor regulamentare, fracţiunile parlamentare reprezintă principala formă de organizare politică a partidelor parlamentare în cadrul Parlamentului şi se constiuie prin asocierea deputaţilor care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale. Aceste grupuri, fracţiuni conform funcţiilor pe care le îndeplinesc, fac parte din structura organizatorică a Parlamentului pe bază de afinitate politică şi sunt organe de lucru ale acestuia.

Curtea menţionează că alte norme ale Constituţiei nu stabilesc în mod expres caracteristici ale fracţiunilor parlamentare, modalitatea de formare, precum şi modul de lucru al acestora.

Din stenograma şedinţei Parlamentului din 30 mai 2013 rezultă că Preşedintele Parlamentului a înaintat proiectul de hotărâre nr. 224 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului. Prin votul majorităţii deputaţilor prezenţi dnii Oleg Bodrug şi Andrian Candu au fost aleşi în funcţiile de vicepreşedinţi ai Parlamentului (stenograma şedinţei Parlamentului, pag. 108-109) .

Curtea reține că, având în vedere prerogativa Parlamentului de a fi unica autoritate legislativă, examinarea unui proiect de lege, hotărâre sau alte acte legislative semnifică dezbaterea acestuia în cadrul şedinţei în plen, în cursul căreia deputaţii au posibilitatea de a se pronunţa asupra conceptului proiectului respectiv.

Potrivit prevederilor Regulamentului Parlamentului, din moment ce proiectul a fost inclus în ordinea de zi a şedinţei Parlamentului, acesta urmează a fi examinat de către forul legislativ, cu adoptarea unei decizii.

De asemenea, Curtea reţine că procedura de adoptare finală a hotărârii Parlamentului parcurge o singură etapă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Astfel, proiectul de hotărâre nr. 224 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului, înscris în ordinea de zi a şedinţei Parlamentului, a fost adoptată de către deputaţi prin vot deschis printr-o decizie finală.

Curtea notează că necesitatea consultării fracţiunilor parlamentare de către Preşedintele Parlamentului nu poate influenţa decizia Preşedintelui Parlamentului de a propune o anumită candidatură (deputat) la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea Preşedintelui.

Pentru realizarea dreptului său constituţional de a propune vicepreşedinţii Parlamentului, Preşedintele Parlamentului, care deşi este alesul majorităţii parlamentare, trebuie să-şi asigure prin consultarea fracţiunilor parlamentare susţinerea atât a majorităţii parlamentare, cât şi posibila cooperare constructivă a minorităţii aflate în opoziţie.

În acest context, neconsultarea de către Preşedintele Parlamentului a fracţiunilor parlamentare, deşi reprezintă o neregularitate, aceasta nu poate anula dreptul Preşedintelui Parlamentului de a propune vicepreşedinţii Parlamentului în condiţiile în care deputaţii-membri ai fracţiunilor parlamentare pot respinge această propunere prin votul lor în Plenul Parlamentului.

Consultarea nu echivalează cu aprobarea. Refuzul unor fracţiuni de a susţine unele candidaturi nu pot anula decizia Preşedintelui Parlamentului de a propune aceşti candidaţi la funcţia de vicepreşedinţi ai Parlamentului. La fel, omiterea de a consulta o fracţiune parlamentară nu poate invalida sau anula dreptul suveran al Parlamentului de a decide asupra candidaţilor propuşi la funcţiile de vicepreşedinţi.

Curtea reţine că dreptul constituţional al Președintelui Parlamentului de a propune candidații la funcțiile de vicepreședinte rezultă și din prevederile regulamentare care statuează că „Vicepreşedinţii Parlamentului îndeplinesc, în modul stabilit de Preşedinte , atribuţiile Preşedintelui, delegate de acesta, la solicitarea sau în absenţa lui, inclusiv semnează legile şi hotărârile adoptate de Parlament." Altfel spus, atribuţiile şi rolul fiecărui vicepreşedinte derivă din competenţele Preşedintelui Parlamentului delegate de acesta în scopul de a fi asistat în exercitarea cât mai eficace a funcţiei sale.

Curtea a constatat că, deşi Preşedintele Parlamentului a omis să consulte în prealabil una din fracţiunile parlamentare, deputații acesteia îşi păstrează dreptul de a-şi exprima atitudinea faţă de candidatul propus în Plenul Parlamentului, prin votul decisiv.

În aceste condiţii, deşi neconsultarea prealabilă a fracţiunilor parlamentare constituie o omisiune în procesul alegerii vicepreşedinţilor, acest fapt nu afectează esenţa dreptului parlamentarilor fracţiunii de a-şi exprima atitudinea faţă de candidaţii propuşi de Preşedintele Parlamentului prin vot negativ în Plenul Parlamentului.

Astfel, prevederea cuprinsă în art. 64 alin. (3) din Constituţie sugerează în mod clar că voinţa Preşedintelui Parlamentului în procesul de selectare şi propunere a vicepreşedintelui Parlamentului prevalează asupra opiniilor consultative ale fracţiunilor parlamentare.

În acelaşi timp, Curtea relevă că nici o prevedere din Regulamentul Parlamentului nu prevede expres procedura şi modul de consultare a fracţinilor parlamentare în privinţa alegerii vicepreşedinţilor Parlamentului.

Curtea conchide că în chestiunile şi procedurile legate de organizarea şi funcţionarea sa internă în privinţa cărora Constituţia nu dispune, Parlamentul are libertatea să decidă în mod autonom, autonomie care se exercită prin voinţa majorităţii membrilor, manifestată prin vot.

În lumina celor expuse, Curtea reține că Hotărârile Parlamentului nr. 126 şi nr. 127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului sunt în conformitate cu prevederile articolului 64 alin. (3) din Constituție. Pentru aceste motive şi în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂȘTE : 1. Se respinge ca nefondată sesizarea deputaţilor Grigore Petrenco, Artur Reşetnicov, Igor Vremea pentru controlul constituţionalităţii Hotărârilor Parlamentului nr. 126 şi nr. 127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului. 2. Se recunoaşte constituţională Hotărârea Parlamentului nr. 126 din 30 mai 2013 pentru alegerea unui vicepreşedinte al Parlamentului. 3. Se recunoaşte constituţională Hotărârea Parlamentului nr. 127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unui vicepreşedinte al Parlamentului. 4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, HCC nr. 3 din 4 februarie 2014 Dosarul nr.31a/2013