Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Curtea Constituțională
Data
16 iulie 2013
Tipul actului
Hotărâri

Hotărâre nr. 19 din 16.07.2013

HOTĂRÂRE

unor prevederi ale art.7 din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, în redacţia Legii nr.168 din 11 iulie 2012 ( Sesizarea 6a/2013 ) CHIŞINĂU 16 iulie 2013 În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională, statuând în componenţa: Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte , Dl Aurel BĂIEŞU, Dl Igor DOLEA, Dl Tudor PANŢÎRU, Dl Petru RAILEAN, judecători , cu participarea dnei Tatiana Oboroc, grefier , Având în vedere sesizarea depusă la 25 martie 2013 şi înregistrată la aceeaşi dată, Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică, Având în vedere actele şi lucrările dosarului, Pronunţă următoarea hotărâre: PROCEDURA

11. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O.nr.1/1,1994) sunt următoarele: Articolul 38 Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales „(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcînd cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege. (3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii." Articolul 54 Restângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii." Articolul 109 Principiile de bază ale administrării publice locale „(1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit. (2) Autonomia priveşte atît organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cît şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă. (3) Aplicarea principiilor enunţate nu poate afecta caracterul de stat unitar." Articolul 112 Autorităţile săteşti şi orăşeneşti „ (1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se exercită autonomia locală în sate şi în oraşe, sînt consiliile locale alese şi primarii aleşi.

(2) Consiliile locale şi primarii activează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din sate şi oraşe. (3) Modul de alegere a consiliilor locale şi a primarilor, precum şi atribuţiile lor, este stabilit de lege."

17. În conformitate cu decizia sa din 12 aprilie 2013 (a se vedea §3 ), Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

Pretinsa încălcare a articolului 109 combinat cu articolul 38 din Constituţie

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.