ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 25/2021

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 179/1/2021 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Olt - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "1. Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 670 alin. (1) și (6) din Codul de procedură civilă, având în vedere și Decizia R.I.L. nr. 8/2016 și Decizia nr. 15/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Biroul executorului judecătoresc are calitate procesuală pasivă în contestația la executare în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, fiind aplicabile dispozițiile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane. 2. Ca urmare a răspunsului la prima întrebare, să se interpreteze dacă instanța de apel poate invoca din oficiu ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanțe lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, însă s-a respins contestația la executare pentru lipsa calității debitorului, motivându-se că are calitate Biroul executorului judecătoresc, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind formulată de către apelantă cerere privind trimiterea cauzei spre rejudecare."

Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit, comunicat părților.

Președintele completului, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Olt - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 12 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 256/311/2020*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept menționate. II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Codul de procedură civilă Art. 78. - (1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc. (2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. (3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe. [...] Art. 480. - [...] (3) În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. [...] (6) Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre judecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul. Art. 670. - (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. [...] (6) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)-(5), încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc." III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 256/311/2020, la 13 ianuarie 2020, contestatoarea A a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B, anularea încheierii emise de Biroul executorului judecătoresc C în cadrul Dosarului execuțional nr. 2.433/2018, prin care au fost stabilite cheltuieli de executare suplimentare ce trebuie suportate în avans de către creditoare, arătând că acestea sunt nejustificate (întrucât Biroul executorului judecătoresc nu a arătat care sunt considerentele fixării acestor sume în procesul execuțional), nelegale (deoarece încheierile sunt emise în temeiul art. 697 și următoarele din Codul de procedură civilă care reglementează instituția juridică a perimării executării silite, nicidecum pe cea a cheltuielilor de executare cu sediul reglementat de art. 670 din Codul de procedură civilă) și netemeinice (pentru că executorul judecătoresc nu a precizat, în concret, ce reprezintă și pentru ce sunt necesare aceste cheltuieli suplimentare).

Contestatoarea a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 670 alin. (3) din Codul de procedura civilă, executorul judecătoresc neprecizând motivul obiectiv (actele de executare estimate a fi necesare) pentru care a solicitat aceste cheltuieli suplimentare, precum și dispozițiile art. 657 din Codul de procedură civilă, deoarece încheierea nu poartă semnătura și ștampila Biroului executorului judecătoresc.

Prin Sentința civilă nr. 1.280 din 11 martie 2020 pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 256/311/2020 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatuluidebitor și s-a respins contestația la executare formulată de către contestatoarea A, în contradictoriu cu intimatul B, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În motivarea soluției, judecătoria a reținut, în esență, față de dispozițiile art. 36 și 712 din Codul de procedură civilă, că un raport juridic precum cel dedus judecății se naște între creditor și executorul judecătoresc, astfel că acesta din urmă dobândește calitate procesuală pasivă, stabilirea unor cheltuieli de executare nejustificat de mari reprezentând, indirect, un refuz de începere sau de continuare a procedurii de executare silită.

Creditorul se află astfel în situația în care, pentru a-și vedea respectat dreptul de a pune în executare creanța, este nevoit să accepte cuantumul cheltuielilor cerute de executor, deoarece, în caz contrar, executorul poate refuza declanșarea sau continuarea executării silite.

Mai exact, deși executorul nu emite o încheiere prin care refuză expres începerea sau continuarea executării silite, în lipsa plății de către creditor a cheltuielilor stabilite, se poate ajunge la același efect al stopării procedurii de executare silită, exclusiv prin voința executorului.

În al doilea rând, soluția se impune și prin raportare la efectele pe care le-ar avea hotărârea pronunțată în cauză asupra raportului juridic ce a luat naștere între creditor și executorul judecătoresc.

Astfel, în cazul admiterii unei astfel de contestații la executare, instanța va reduce cheltuielile de executare, iar această reducere se va răsfrânge în patrimoniul executorului judecătoresc, care va fi obligat să înceapă sau să continue procedura de executare silită în limitele cheltuielilor stabilite de instanță.

Sub acest aspect, dacă executorului nu i se recunoaște calitatea procesuală pasivă, deși hotărârea de admitere se răsfrânge direct în patrimoniul său, acestuia i se refuză orice drept de a se apăra, pentru că, nefiind parte în proces, nu poate beneficia de nicio garanție procesuală, încălcându-i-se altfel un drept fundamental, respectiv dreptul de acces la justiție.

S-ar putea opina că patrimoniul executorului ar fi afectat și în situația în care contestația la executare este formulată de debitor (caz în care nu executorul judecătoresc, ci creditorul are calitate procesuală pasivă).

Însă, deși par identice, cele două situații sunt diferite, deoarece admiterea contestației debitorului nu afectează în realitate patrimoniul executorului. În ipoteza reducerii cheltuielilor de executare ca urmare a admiterii contestației debitorului, în măsura în care acestea au fost deja plătite de creditor, ele rămân în patrimoniul executorului.

Mai exact, restituirea către creditor a cheltuielilor de executare pe care instanța le-a constatat nelegal stabilite în urma contestației debitorului nu se face în temeiul hotărârii judecătorești pronunțate în acest proces, ci fie se face de bunăvoie de către executor, fie în urma unei alte acțiuni în instanță, formulată de creditor, acțiune în care, de asemenea, calitate pasivă are tot executorul judecătoresc, ca parte a raportului juridic litigios creat.

Un alt aspect legat de soluția pronunțată în cauză este suportarea consecințelor pierderii procesului, respectiv plata cheltuielilor de judecată.

În situația în care, în litigiul de față, s-ar aprecia că debitorul este cel care are calitate procesuală pasivă (iar nu executorul judecătoresc), dat fiind faptul că partea care pierde procesul va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată (art. 453 din Codul de procedură civilă), s-ar ajunge ca, în cazul în care contestația la executare este admisă, debitorul să fie obligat să plătească creditorului cheltuieli de judecată, deși nu are absolut nicio culpă referitoare la stabilirea de către executorul judecătoresc a cuantumului cheltuielilor de executare.

Judecătoria a reținut, de asemenea, că în sensul aceleiași opinii s-a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 8/2016 pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Toate aceste aspecte dovedesc faptul că în situația contestării cheltuielilor de executare stabilite de executorul judecătoresc, raportul litigios ia naștere între creditor și executorul judecătoresc. Debitorul nu doar că nu este parte în acest raport, ci este posibil ca nici să nu fi luat cunoștință de existența acestuia, în cazurile în care executarea silită nu a fost încă demarată.

În consecință, s-a constatat că intimatul chemat în judecată (respectiv debitorul) nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care a fost respinsă contestația la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea A, solicitând anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, conform prevederilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Apelanta a arătat că, pronunțându-se în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a debitorului, instanța de fond a apreciat, în mod eronat, că doar executorul judecătoresc poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, în contextul în care contestația are ca obiect încheierea de stabilire de către executor a cheltuielilor suplimentare de executare.

Sub un prim aspect, instanța de apel urmează să constate că raționamentul judecătorului fondului este în vădită contradicție atât cu legislația incidentă, cât și cu jurisprudența constantă stabilită la nivelul instanțelor judecătorești, precum și la nivelul Curții Constituționale a României.

Un al doilea aspect privește nelegalitatea sentinței apelate, care rezultă și din neobservarea dispozițiilor art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă; astfel, în contextul în care opinia instanței de fond este în sensul că această cauză se poate soluționa numai în contradictoriu cu executorul judecătoresc, instanța avea obligația de a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a executorului. Numai în măsura în care instanța ar fi pus în discuția părților introducerea în cauză a executorului, iar părțile s-ar fi opus, instanța era îndreptățită să respingă cererea, fără a se pronunța pe fond.

Având în vedere neîndeplinirea în cauză a celor două condiții cumulative prevăzute expres de dispozițiile art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, este evident că soluția instanței este una profund eronată, părțile neavând posibilitatea de a dezbate legalitatea și oportunitatea introducerii în cauză a executorului.

Un al treilea aspect privește faptul că acțiunea formulată a fost introdusă cu bună-credință, cu singurul scop de a înlătura abuzul executorului judecătoresc reprezentat de stabilirea unor cheltuieli de executare suplimentare, vădit nejustificate, pretinse în contextul obținerii unei exclusivități de executare a debitorilor apelantei din circumscripția Curții de Apel Craiova.

La termenul din 29 septembrie 2020, tribunalul a apreciat necesară lămurirea cadrului procesual și, din oficiu, a dispus citarea părților cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la eventuala incidență în cauză a prevederilor art. 78 alin. (1) coroborat cu art. 670 alin. (1) și (6) din Codul de procedură civilă în raport cu interpretarea instanței supreme, așa cum rezultă din Decizia nr. 8/2016 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii și Decizia nr. 15/2016 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Contestatoarea a depus precizări, prin care a apreciat că Biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă. Intimatul-debitor nu a depus precizări în sensul celor solicitate.

Tribunalul, după ce a invocat din oficiu excepția lipsei coparticipării procesuale obligatorii a Biroului executorului judecătoresc C, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor arătate în decizia de față, apreciind că sesizarea este necesară pentru soluționarea cauzei inclusiv din perspectiva excepției invocate și a suspendat judecarea cauzei până la pronunțarea instanței supreme. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Tribunalul Olt a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând următoarele: a) instanța de sesizare este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Astfel, cauza are ca obiect contestație la executare, soluționată în primă instanță de judecătorie, iar împotriva sentinței nu poate fi exercitată decât calea de atac a apelului, de competența tribunalului; b) de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor arătate depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât se poate aprecia că există o contrarietate între dispozitiv și considerente și sunt formulate critici în apel inclusiv cu privire la obligația primei instanțe de a face aplicarea prevederilor art. 78 alin. (1) sau art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă; c) problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre anterioară. Dispozițiile art. 670 din Codul de procedură civilă, incidente în speță, își regăsesc corespondentul în prevederile art. 371 7 din Codul de procedură civilă de la 1865, care se află în vigoare de mult timp, fără modificări substanțiale. Chestiunea calității procesuale pasive a executorului judecătoresc în procedura contestației la executare a făcut obiectul mai multor hotărâri pronunțate atât de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de Curtea Constituțională. Jurisprudența Curții Constituționale este în sensul că executorul judecătoresc nu ar avea calitate procesuală pasivă în contestațiile la executare, cu mențiunea că în Decizia nr. 572/2017 a instanței de contencios constituțional se face referire și la situațiile de excepție în care executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă, cu trimitere la Decizia nr. 8/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Cu privire la obiectul specific al contestației la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, relevante sunt următoarele considerente ale Deciziei nr. 8/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii: "23. Într-adevăr, pe lângă dreptul executorului judecătoresc de a sesiza instanța de executare, anumite dispoziții procesuale reglementează expres și situațiile în care acesta poate fi chemat în instanță, conferindu-i calitate procesuală pasivă. Astfel este ipoteza reglementată de art. 399 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865 [corespondent art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă], respectiv cazul refuzului începerii executării silite sau a întocmirii unui act de executare în condițiile prevăzute de lege, precum si ipoteza formulării unei contestații de către creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă], în această din urmă situație efectul reducerii acestor cheltuieli de către instanța de executare fiind răsfrânt direct în patrimoniul executorului judecătoresc". Astfel, nu se poate afirma că hotărârile pronunțate de instanța supremă și de Curtea Constituțională a României sunt contradictorii. Însă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul recunoașterii calității procesuale pasive a executorului judecătoresc în anumite cazuri, în speță interesând ipoteza formulării unei contestații de către creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă]. Or, această chestiune nu este pe deplin lămurită în privința modului de aplicare în cadrul contestației la executare, și anume dacă executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă alături de debitor, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane, cu atât mai mult fiind necesară interpretarea acestor texte din perspectiva modalității de aplicare a lor în calea de atac devolutivă a apelului, raportat la dispozițiile art. 480 alin. (3) sau ale art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în condițiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și de art. 78 alin. (3) din același act normativ. De asemenea, nu se poate afirma că, în prezent, există o practică judiciară contradictorie consistentă, formată pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Există o practică judiciară majoritară în sensul că executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în contestația la executare, însă în situația în care se solicită anularea încheierii de stabilire în avans a cheltuielilor necesare continuării procedurii de executare silită, chestiunea calității procesuale pasive a executorului și, mai ales, a coparticipării procesuale pasive cu aplicarea dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane în apel, este relativ nouă, având în vedere că interpretarea instanței supreme prin Decizia nr. 8/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu are o vechime îndelungată, nu este pe deplin lămuritoare și nici nu i s-a dat eficiență în practica judiciară, în calea de atac a apelului. Mai mult, în contestația la executare de față, în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, se au în vedere nu doar prevederile art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ci și cele ale art. 670 alin. (1) din același act normativ, cu referire la Decizia nr. 15/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, este o problemă de drept reală, întrucât norma de drept este îndoielnică, imperfectă sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit textele de lege arătate, care nu sunt corelate. Prin urmare, așa cum a arătat instanța supremă, cerința noutății trebuie să se circumscrie scopului instituției hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesității preîntâmpinării jurisprudenței neunitare. Or, acest scop poate fi atins prin interpretarea dispozițiilor legale arătate, întrucât instanțele nu le-au dat încă o anumită interpretare și aplicare majoritară la nivel jurisprudențial. Mai mult, condiția noutății este îndeplinită, întrucât se impun anumite clarificări, în contextul legislativ arătat, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 8/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (paragraful 23), cu referire și la Decizia nr. 15/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normelor de drept analizate. d) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 15 ianuarie 2021. S-a menționat că prin Încheierea din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția I civilă, în Dosarul nr. 416/207/2020*, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept asemănătoare. Însă, în cauza de față, soluția dată de judecătorie este diferită: s-a respins contestația la executare pentru lipsa calității debitorului, motivându-se că Biroul executorului judecătoresc are calitate procesuală, iar în apel a fost formulată de către apelantă cerere privind trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, în cauza de față, având în vedere și considerentele sentinței atacate - aspecte cu privire la care apelanta-creditoare a formulat critici - tribunalul a invocat excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc C. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Referitor la problemele de drept ce fac obiectul prezentei sesizări, instanța de trimitere a avut în vedere interpretarea din paragraful 23 al Deciziei nr. 8/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în care se arată că anumite dispoziții procesuale reglementează expres și situațiile în care executorul judecătoresc poate fi chemat în instanță, conferindu-i calitate procesuală pasivă, fiind menționată și ipoteza formulării unei contestații de către creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă], în această din urmă situație efectul reducerii acestor cheltuieli de către instanța de executare răsfrângându-se direct în patrimoniul executorului judecătoresc.

Din considerentele acestei decizii rezultă că, în baza legii, mai exact a anumitor dispoziții procesuale, cum sunt cele ale art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă.

În opinia completului, prevederile art. 670 alin. (1) raportat la dispozițiile alin. (6) al aceluiași articol din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în același sens, și anume că îi conferă executorului judecătoresc calitate procesuală pasivă, întrucât și în această situație hotărârea instanței de executare produce efecte care se răsfrâng direct în patrimoniul executorului judecătoresc, având în vedere și Decizia nr. 15/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Totodată, se apreciază că executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă alături de debitor, raportat la prevederile art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la jurisprudența Curții Constituționale în materie, precum și la interpretările instanței supreme cuprinse în Decizia nr. 8/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care nu exclud debitorul din raportul juridic execuțional și nici ca parte în executarea silită, fiind contestat un act de executare silită, și anume încheierea de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, declanșată la cererea creditoarei împotriva debitorului din contractul de credit.

Se rețin dispozițiile art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul, precum și considerentele Deciziei nr. 572/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 18 ianuarie 2018 (paragrafele 18-21 ale acesteia).

S-a subliniat faptul că situația din cauza de față nu este, în niciun caz, similară sub raportul părților din contestația la executare, cu aceea care a dus la pronunțarea Deciziei nr. 15/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, relevant, în acest sens, fiind paragraful 50 al acesteia.

Mai mult, în cauza de față sunt invocate motive de nelegalitate a încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, raportat la prevederile art. 657 din Codul de procedură civilă, lipsa motivelor de fapt și de drept, a semnăturii și ștampilei executorului, și anume critici cu privire la un act de executare silită, iar nu cu privire la caracterul de titlu executoriu al încheierii - în acest ultim caz fiind necesar a se verifica și condițiile menționate în paragrafele 57 și 58 din Decizia nr. 15/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, întrucât completul a apreciat că dispozițiile art. 670 alin. (1) din Codul de procedură civilă raportat la prevederile alin. (6) al aceluiași articol conferă executorului judecătoresc calitate procesuală pasivă alături de debitor față de interpretarea din pct. 23 al Deciziei nr. 8/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, ar fi aplicabil art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, text potrivit căruia, în cazurile expres prevăzute de lege, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Însă, așa cum s-a arătat și în doctrină, cazurile expres prevăzute de lege nu sunt cele create pe cale jurisprudențială, fie ea chiar și a instanței supreme. Nici practica judiciară nu urmează această optică privind extinderea sferei de aplicare a dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă la alte cazuri neprevăzute expres de lege, apreciind că nu se poate adăuga, pe cale de interpretare, la actele normative în vigoare, mai ales că la alin. (2) al aceluiași articol este reglementată chiar ipoteza tuturor celorlalte cereri formulate în materie contencioasă.

Așadar, s-ar putea interpreta în cauza de față că sunt aplicabile prevederile art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sensul că, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. În speță, dată fiind formularea unei contestații de către creditoare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor pe care trebuie să le avanseze pentru continuarea executării [art. 670 alin. (1) din Codul de procedură civilă], efectul reducerii acestor cheltuieli de către instanța de executare se răsfrânge direct în patrimoniul executorului judecătoresc, astfel că textul se poate interpreta în sensul că raportul juridic dedus judecății impune participarea Biroului executorului judecătoresc.

Astfel, se impune lămurirea acestor chestiuni, de care depinde și modalitatea de aplicare a lor în calea de atac a apelului.

În ipotezele reglementate de dispozițiile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța are obligația, iar nu facultatea, de a dezvolta cadrul procesual, chiar în ipoteza existenței unei opoziții din partea părților. Dată fiind această obligație, în mod just se apreciază că aceasta nu este o aplicație a principiului rolului activ al judecătorului, în baza căruia îi este conferită o anumită putere de apreciere, respectiv posibilitatea de a lua o hotărâre în baza oportunității. În lucrările de specialitate a fost exprimată aceeași viziune, în sensul că, în cazurile "expres prevăzute" de lege, introducerea în cauză a unui terț de către instanță nu este decât expresia conformării instanței la dispozițiile imperative ale legii, indiferent de "oportunitatea judiciară" a unei asemenea măsuri - prezumată absolut și a priori de către legiuitor - și indiferent de aprecierea părților (I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă - Comentariu pe articole, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 144.).

În cazul alin. (1) al art. 78 din Codul de procedură civilă, neintroducerea în cauză din oficiu de către instanță a terțului în cazurile expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea absolută extrinsecă, potrivit art. 176 pct. 6 din Codul de procedură civilă, a hotărârii primei instanțe, aceasta putând fi invocată în calea de atac a apelului sau a recursului de orice persoană interesată, iar ca motiv de ordine publică, conform art. 479 din Codul de procedură civilă, inclusiv de către instanța ierarhic superioară. Soluția în acest caz ar fi de anulare sau casare a sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, care va fi obligată să dispună citarea terțului, respectând procedura reglementată de dispozițiile art. 79 din Codul de procedură civilă. Însă, dacă nicio parte nu a solicitat expres aceasta prin cererea de apel ori prin întâmpinare, anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe nu își poate găsi temei legal în dispozițiile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind încălcat principiul disponibilității, și nici în justificarea asigurării în favoarea terțului a dublului grad de jurisdicție, care nu este un principiu consacrat constituțional și nici al procesului civil.

În practica judiciară, în cazul nerespectării prevederilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, s-a adoptat și soluția anulării hotărârii primei instanțe, cu reținerea cauzei spre judecare, în aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, soluție criticabilă prin raportare la art. 478 alin. (1), (3) și art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

În consecință, pentru a da eficiență în apel dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este necesar să se interpreteze dacă instanța de apel poate invoca din oficiu ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanțe lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, alături de debitor, însă s-a respins contestația la executare pentru lipsa calității debitorului, motivându-se că are calitate Biroul executorului judecătoresc, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind formulată de către apelantă cerere privind trimiterea cauzei spre rejudecare. Se rețin și condițiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de art. 78 alin. (3) din același act normativ, precum și faptul că apelanta a fost de acord și cu aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă.

În situația în care se interpretează că în cauza de față sunt aplicabile prevederile art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă cu privire la calitatea procesuală pasivă a Biroului executorului judecătoresc, alături de debitor, în contestația la executare promovată de creditoare, prin care aceasta solicită anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor pe care trebuie să le avanseze pentru continuarea executării silite, omisiunea primei instanței de a pune în discuție necesitatea introducerii unui terț nu poate fi invocată direct de către părți în calea de atac a apelului ori de către instanța de control judiciar din oficiu, nereprezentând un motiv de ordine publică, ci unul de ordine privată. Nulitatea este una relativă, iar nu absolută și nu poate fi invocată direct în calea de atac de către părți și nici de către instanța de apel sau recurs din oficiu, cu consecința trimiterii cauzei primei instanțe. Această soluție este confirmată și de doctrină, care concluzionează că, în cazurile prevăzute de art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nici părțile și nici instanța de control judiciar, din oficiu, nu ar putea invoca direct în căile de atac împrejurarea că, deși raportul juridic dedus judecății o impune, instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane (G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2017, p. 160; în același sens M. Tăbârcă, Drept procesual civil 2017, vol. I, p. 454.). Cu toate acestea, instanțele judecătorești au adoptat și soluția anulării sau casării hotărârii primei instanțe, fie luând act de invocarea nelegalității direct de către părți în calea de atac, fie invocând din oficiu nesocotirea dispozițiilor art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă și trimițând cauza spre rejudecare.

Astfel, completul a apreciat că sesizarea privește o problemă de drept reală, întrucât norma de drept este îndoielnică, imperfectă sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit textele de lege arătate, care nu sunt corelate. VI. Punctul de vedere al părților

Prin punctul de vedere exprimat, contestatoarea A a apreciat, în principal, că sesizarea este inadmisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă sub aspectul caracterului de noutate al chestiunii de drept. În subsidiar, pe fondul problemelor ridicate prin sesizare, a arătat că executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în contestația la executare în care se solicită anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor pe care trebuie să le avanseze pentru continuarea executării silite, iar în măsura în care această calitate ar exista, executorul judecătoresc ar trebui introdus în cauză din oficiu, în temeiul art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Intimatul B nu a formulat un punct de vedere asupra chestiunii de drept invocate. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din punctele de vedere și jurisprudența înaintate de curțile de apel s-au conturat interpretări diferite ale problemelor de drept ce formează obiectul sesizării, după cum urmează: - Biroul executorului judecătoresc are calitate procesuală pasivă în contestația la executare în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, această opinie fiind împărtășită de: Judecătoria Onești, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ, Judecătoria Piatra-Neamț, Tribunalul Covasna, Tribunalul București, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Ialomița, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Jibou, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă, Judecătoria Galați, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, Judecătoria Buzău, Tribunalul Suceava - Secția I civilă, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă și Judecătoria Lugoj, în sens contrar pronunțându-se Judecătoria Moinești, Tribunalul Neamț - Secția I civilă, Judecătoria Roman, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Brașov, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Buftea, Judecătoria Videle, Tribunalul Cluj - Secția civilă, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Năsăud, Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Văleni de Munte, Judecătoria Botoșani și Judecătoria Rădăuți; - nu sunt aplicabile dispozițiile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane (Judecătoria Brașov, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Tribunalul București și judecătoriile arondate acestuia, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Jibou și Judecătoria Iași), în sens contrar opinând Judecătoria Onești, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Piatra-Neamț, Tribunalul Ialomița, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Galați - Secția civilă, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, Judecătoria Buzău, Tribunalul Suceava - Secția I civilă și Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă; - instanța de apel nu poate invoca din oficiu ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanțe lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 480 alin. (3) sau ale art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în lipsa cererii părților privind transmiterea cauzei spre rejudecare și în condițiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și de art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă (Tribunalul Neamț, Tribunalul București și judecătoriile arondate acestuia, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Năsăud, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Judecătoria Răducăneni, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă), în sens contrar pronunțându-se Judecătoria Bacău, Judecătoria Onești, Judecătoria Piatra-Neamț, Tribunalul Ialomița, Judecătoria Turnu Măgurele, Tribunalul Cluj și Tribunalul Suceava - Secția I civilă.

Ministerul Public, prin Adresa nr. 173/C/295/III-5/2021 din 1 martie 2021, a arătat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării formulate de Tribunalul Olt - Secția I civilă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

La nivelul Curții Constituționale prezintă relevanță următoarele decizii: nr. 572 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 18 ianuarie 2018, nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007, nr. 935 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, nr. 1.305 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, nr. 503 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 9 decembrie 2014, și nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 9 mai 2003.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4/2016 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 460 alin. 1, art. 246 alin. 1 și 3 și art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) și (3) și art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în situația în care acesta a renunțat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsă de instanță, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de către terțul poprit sau de către debitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 15 din 23 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 562/1/2016 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 23 septembrie 2016, a admis sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă și a stabilit că: "a) În interpretarea dispozițiilor art. 371 7 alin. 1, 2 și 4 din Codul de procedură civilă de la 1865 și a dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, procesul-verbal întocmit de către executor, privind cheltuielile de executare care trebuie avansate de către creditor, constituie titlu executoriu împotriva acestuia. b) Dispozițiile art. 371 7 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu au caracter imperativ cu privire la modalitatea în care executorul își poate recupera cheltuielile de executare, pe baza procesului-verbal ce constituie titlu împotriva creditorului sau a convenției încheiate cu acesta."

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 16 din 15 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.412/1/2020 (nepublicată la data soluționării sesizării de față)*), a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Olt - Secția I civilă, referitoare la următoarele chestiuni de drept: *) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 16 din 15 martie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 11 mai 2021. "1. Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 670 alin. (1) și (6) din Codul de procedură civilă, având în vedere și Decizia R.I.L. nr. 8/2016 și Decizia nr. 15/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Biroul executorului judecătoresc are calitate procesuală pasivă în contestația la executare în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, fiind aplicabile dispozițiile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane. 2. Ca urmare a răspunsului la prima întrebare, să se interpreteze dacă instanța de apel poate invoca din oficiu ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanțe lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 480 alin. (3) sau ale art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în lipsa cererii părților privind trimiterea cauzei spre rejudecare și în condițiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și de art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă". IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că sesizarea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege. X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Asupra admisibilității sesizării

Cu titlu prealabil, se impune observația că sesizarea formulată în prezenta cauză este similară celei care a făcut obiectul Dosarului nr. 3.412/1/2020 și care a fost declarată inadmisibilă prin Decizia nr. 16 din 15 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii.

Condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, ce trebuie întrunite cumulativ, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sunt următoarele: existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată următoarele:

Primele două condiții formale prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite. Astfel, litigiul în care s-a formulat sesizarea este în competența legală de soluționare a unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Olt, iar instanța de trimitere învestită cu soluționarea căii de atac a apelului urmează să judece contestația la executare, în ultimă instanță, conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei decizii care, potrivit art. 718 alin. (1) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

În ceea ce privește condiția ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reține că în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecății (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016).

De asemenea, în referire la condiția de admisibilitate ce vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se constată că în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că: "în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanț