- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 14 februarie 2025
Decizia nr. 796/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Ordinul Arhitecților din România a solicitat anularea următoarelor acte: raportul Comisiei de verificare și numărare a voturilor nr. 1033 din 4 iulie cu ocazia alegerilor Conferinței naționale a OAR din data de 2-3 iulie 2022, procesul-verbal al Conferinței naționale de la pagina 37 până la final (cu excepția rezultatelor votului referitor la alegerea președintelui OAR, dar cu desființarea mențiunii referitoare la Hotărârea Conferinței naționale nr. 1029 din 3 iulie 2022 privind alegerea președintelui), Hotărârea Conferinței naționale nr. 1029 din 3 iulie 2022 privind alegerea președintelui, Hotărârea Conferinței naționale nr. 1030 din 3 iulie 2022 privind alegerea membrilor Consiliului național, Hotărârea Conferinței naționale nr. 1031 din 3 iulie 2022 privind alegerea membrilor Comisiei naționale de disciplină, Hotărârea Conferinței naționale nr. 1032 din 3 iulie 2022 privind alegerea membrilor Comisiei de cenzori, articolul 20, alin. (2) din Regulamentul de Organizare și Funcționare (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I cu nr. 342/21.05.2012, respectiv în nr. 740/13.08.2018). Totodată, a solicitat suspendarea actelor până la soluționarea acțiunii în anulare și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1207/2024 din 5 iulie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată. A admis excepția lipsei de interes. A respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Ordinul Arhitecților din România în raport de capetele de cerere având ca obiect anularea Hotărârilor nr. 1029, nr. 1030 și nr. 1032 din 03.07.2022, ca lipsită de interes. A respins, în rest, cererea de suspendare a executării și cererea de anulare ca neîntemeiate. A respins cererile de intervenție accesorie în sprijinul reclamantei formulate de B., C., D., E., F., G., H., ca neîntemeiate. A admis cererile de intervenție accesorie în sprijinul pârâtei formulate de I., J., K. (și alții)(...) A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1207/2024 din 5 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs, în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată. În motivare, cu privire la motivul de casare prevăzut la pct. 5 al alin. (1) al articolului 488 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a încălcat prevederile art. 13 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dreptul recurentei la apărare prin respingerea în parte a probei cu înscrisuri (hotărâri, raport/PV ale Comisiei de verificare și numărare voturi și PV al Conferințelor Naționale din 2011 și 2018), ca nefiind utile soluționării cauzei. A susținut că, prin respingerea probei, recurentei i s-a produs un prejudiciu ce rezultă din îngrădirea drepturilor procesuale, fiind în imposibilitate de a face dovada cutumei de la nivelul alegerilor organelor de conducere ale Ordinului Arhitecților din România (cutumă ce privește modul de aplicare a art. 28 alin. (2) din ROF, potrivit căruia "se declară aleși candidații în ordinea voturilor obținute în limita locurilor", fără ca membrii Comisiei de verificare să facă o departajare a candidaților prin aplicarea criteriului majorității 50%+1.) În susținerea aceluiași motiv de casare, recurenta a invocat încălcarea disp. art. 1 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 32 și 33 C. proc. civ., în ceea privește greșita admitere de către instanța de fond a excepției lipsei de interes a recurentei pentru capetele de cerere ce vizau anularea Hotărârilor nr. 1029, nr. 1020 și 1032 din 03.07.2022. A arătat că, prin admiterea excepției, instanța de fond i-a îngrădit drepturile procesuale, încălcând dreptul la apărare. Recurenta critică sentința și prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că instanța de fond a aplicat în mod greșit disp. art. 29 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, art. 26, art. 28, art. 17 alin. (1), art. 18 alin. (1) și art. 19 alin. (1) lit. F) din ROF al OAR, față de faptul că: - nu au fost prezentate în plenul Conferinței rezultatele votului, scrutinul are loc într-un singur tur, în caz de egalitate, Conferința națională stabilește modalitatea de departajare, iar după votare, membrii participanți s-au retras, astfel că, Conferința națională nu mai putea continua legal; - în cuprinsul Raportului nu apare componența comisiilor, ci doar o listă cu numele candidaților și numărul de voturi; - hotărârile sunt antedatate, numărătoarea s-a finalizat în 04.07.2022, iar data hotărârilor este 03.07.2022; Totodată, recurenta a mai învederat că și dispozițiile art. 33 din Legea nr. 184/2001 și ale art. 17 alin. (2), art. 28 și art. 118 din regulament au fost aplicate greșit. A susținut că este aplicabil unicul criteriu reglementat de art. 28 din Regulament, respectiv declararea ca aleși a candidaților care au obținut cele mai multe voturi, fiind exclusă aplicabilitatea criteriului de departajare al majorității drepturilor de vot deja exprimate 50%+1, întrucât alegerea se desfășoară într-un singur tur, nefiind permisă, potrivit regulamentului, funcționarea Comisiei Naționale de Disciplină cu doar 12 membri, în loc de 15. Faptul că recurenta a obținut 164 voturi, poziția 13 din 15, dovedește îndeplinirea unicului criteriu specific de departajare reglementat de art. 28, respectiv declararea ca aleși a candidaților care au obținut cele mai multe voturi.
Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ordinul Arhitecților din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând că recursul fiind o cale nedevolutivă, motivele de la pct. 5 și 8 invocate de recurentă nu sunt veritabile motive de recurs, aceasta reluând motivele din cererea de chemare în judecată.
Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La acest termen de judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., a calificat excepția inadmisibilității ca fiind excepția nulității recursului, respingând-o pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.
Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia: "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanței de recurs este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ. Motivul de casare sau de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că: "(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analizând cererea de recurs, întâmpinarea formulată în cauză și sentința recurată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Înalta Curte reține că în perioada 02-03.07.2022 s-a desfășurat Conferința Națională a Ordinului Arhitecților din România, convocată în vederea alegerii forurilor sale de conducere. Au fost încheiate procesul-verbal al desfășurării acestei conferințe, înregistrat cu nr. x/19.07.2022 și raportul Comisiei de verificare și numărare a voturilor conferinței, înregistrat cu nr. x/04.07.2022. Reclamanta, candidat pentru alegerea în calitate de membru al Comisiei Naționale de Disciplină, a obținut 164 de voturi, dintr-un număr total de voturi valabile de 335, situându-se pe locul 13. Pentru 5 locuri de membri titulari și 10 locuri de membri supleanți au participat 19 candidați, din care 12 candidați depășind pragul de 50%+1. Potrivit Hotărârii nr. 1029/2022 din 3 iulie 2022, Conferința națională a Ordinului Arhitecților din România a ales, prin vot secret, președintele Ordinului Arhitecților din România, L., arhitect cu drept de semnătură, mandatul președintelui Ordinului Arhitecților din România fiind de 4 ani, respectiv 2022 - 2026. Potrivit Hotărârii nr. 1030 din 3 iulie 2022, Conferința națională a Ordinului Arhitecților din România a ales, prin vot secret, membrii Consiliului național al Ordinului Arhitecților din România, mandatul membrilor Consiliului național al Ordinului Arhitecților din România fiind de 4 ani, respectiv 2022 - 2026. Potrivit Hotărârii nr. 1031 din 3 iulie 2022, Conferința națională a Ordinului Arhitecților din România a ales, prin vot secret, 12 membri ai Comisiei naționale de disciplină a Ordinului Arhitecților din România, mandatul membrilor Comisiei naționale de disciplină a Ordinului Arhitecților din România fiind de 4 ani, respectiv pentru perioada 2022 - 2026. Potrivit Hotărârii nr. 1032 din 3 iulie 2022, Conferința națională a Ordinului Arhitecților din România a ales, prin vot secret, membrii Comisiei de cenzori a Ordinului Arhitecților din România, cu un mandat 4 ani, respectiv 2022 - 2026. Cele patru hotărâri au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 735 din 21 iulie 2022. Cererea prinvind anularea Hotărârilor nr. 1029, nr. 1030 și nr. 1032 din 03.07.2022 a fost respinsă de instanța de fond ca lipsită de interes, iar cererea de anulare și suspendare a Hotărârii nr. 1031/03.07.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 735 din 21 iulie 2022, a raportului Comisiei de verificare și numărare a voturilor nr. 1033 din 4 iulie cu ocazia alegerilor Conferinței naționale din data de 2-3 iulie 2022 și a procesului-verbal al Conferinței naționale, precum și a articolului 20 alin. (2) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Ordinului Arhitecților din România, a fost respinsă ca neîntemeiată. Recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins în parte proba cu înscrisuri (hotărâri, raport/PV ale Comisiei de verificare și numărare voturi și PV al Conferințelor Naționale din 2011 și 2018), ca nefiind utilă soluționării cauzei, încălcând dreptul recurentei la apărare. De asemenea, recurenta a mai învederat că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 184/2001 și ale art. 17 alin. (2), art. 28 și art. 118 din Regulament au fost aplicate greșit, deoarece trebuie exclusă aplicabilitatea criteriului de departajare al majorității drepturilor de vot deja exprimate 50%+1, întrucât alegerea se desfășoară într-un singur tur, nefiind permisă, potrivit regulamentului, funcționarea Comisiei Naționale de Disciplină cu doar 12 membri, în loc de 15, astfel că unicul criteriu care poate fi aplicat este declararea ca aleși a candidaților care au obținut cele mai multe voturi, până la completarea tuturor celor 15 locuri. Înalta Curte, analizând dispozițiile legale incidente în cauză, apreciază că nu sunt fondate criticile formulate de recurenta-reclamantă. În ceea ce privește excepția lipsei de interes în raport cu anularea Hotărârilor nr. 1029, nr. 1030 și nr. 1032 din 03.07.2022, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Față de faptul că reclamanta a candidat pentru calitatea de membru în Comisia Națională de Disciplină cu ocazia alegerilor desfășurate în luna iulie 2022 și că, potrivit cererii, aceasta contestă rezultatul alegerilor, situându-se prima sub linie, pe locul 13, Înalta Curte constată că recurenta nu justifică un folos concret de pe urma anulării hotărârilor mai sus menționate, celor privind alegerea președintelui Ordinului Arhitecților din România, a membrilor Consiliului Național al Ordinului Arhitecților din România și a membrilor Comisiei de cenzori a Ordinului Arhitecților din România, comisii pentru care recurenta nu a candidat. Astfel, Înalta Curte apreciază că instanța fondului a reținut în mod corect faptul că interesul reclamantei nu este unul determinat în raport cu anularea hotărârilor menționate, fiind necesară admiterea excepției lipsei de interes. Recurenta a mai criticat sentința instanței de fond, prin prisma încălcării dispozițiilor procedurale, arătând că, în mod nelegal, i-a fost respinsă parțial solicitarea de administrare a probei cu înscrisuri în dovedirea cutumei vis-a-vis de criteriile utilizate pentru alegerea membrilor, în acest fel, instanța încălcând dreptul său la apărare. Înalta Curte nu împărtășește această opinie, deoarece instanțele nu sunt obligate să administreze toate probatoriile solicitate de părți, ci trebuie să verifice utilitatea și pertinența acestora în raport cu obiectul și natura cauzei. Rolul activ al judecătorului, statuat prin art. 22 C. proc. civ., îi conferă acestuia, alături de celelalte prerogative specifice care concură la soluționarea litigiului dedus judecății în concordanță cu standardele unui proces echitabil, și posibilitatea de a aprecia cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părți, respingând administrarea acestora în situația în care consideră că nu se încadrează în condițiile prevăzute de textele de lege criticate. În prezentul dosar, prima instanța a procedat conform prevederilor art. 255 și art. 258 din C. proc. civ. și, statuând inutilitatea probei cu înscrisuri propuse de reclamantă, întrucât din conținutul actelor și lucrărilor dosarului se poate deduce situația de fapt ce trebuie analizată, a respins parțial administrarea acesteia. Referitor la dovedirea cutumei și susținerile intimatului-intervenient D. cu privire la modul de desfășurare al altor conferințe care nu au făcut obiectul cauzei, Înalta Curte apreciază că, fiind izvor de drept subsidiar, cutuma nu poate fi aplicată prioritar și contrar dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 184/2001 și Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România nr. 1403/1/2018. Cu privire la cererea de anulare și suspendare a Hotărârii nr. 1031/03.07.2022, publicate în Monitorul Oficial nr. 735 din 21 iulie 2022, a raportului Comisiei de verificare și numărare a voturilor nr. 1033 din 4 iulie cu ocazia alegerilor Conferinței naționale din data de 2-3 iulie 2022, a procesului-verbal al Conferinței naționale, și a articolului 20 alin. (2) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Ordinului Arhitecților din România, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici: - nu au fost prezentate în plenul Conferinței rezultatele votului, scrutinul are loc într-un singur tur, în caz de egalitate, Conferința națională stabilește modalitatea de departajare, iar după votare, membrii participanți s-au retras, astfel că, Conferința națională nu mai putea continua legal; - în cuprinsul Raportului nu apare componența comisiilor, ci doar o listă cu numele candidaților și numărul de voturi; - hotărârile sunt antedatate, numărătoarea s-a finalizat în 04.07.2022, iar data hotărârilor este 03.07.2022; - este exclusă aplicabilitatea criteriului de departajare al majorității drepturilor de vot deja exprimate 50%+1, întrucât alegerea se desfășoară într-un singur tur, nefiind permisă, potrivit regulamentului, funcționarea Comisiei Naționale de Disciplină cu doar 12 membri, în loc de 15, criteriul de departajare care este necesar a fi aplicat fiind obținerea celor mai multe voturi; - au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art. 33 din Legea nr. 184/2001, ale art. 17 alin. (2), art. 28 și art. 118 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România nr. 1403/1/2018. În ceea ce privește critica reclamantei referitoare la faptul că rezultatelor votului nu au fost anunțate în Conferința Națională și că Hotărârea nr. 1031/03.07.2022 nu a fost supusă aprobării plenului Conferinței naționale, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o apreciere corectă a dispozițiilor 18 alin. (1) și art. 20 alin. (3) din Regulament, raportat la faptul că, deși raportul comisiei de verificare și numărare a voturilor trebuie prezentat participanților la Conferința națională, acest lucru nu s-a putut realiza din motive obiective, respectiv numărarea voturilor a fost finalizată la ora 2:00 AM, când participanții deja plecaseră. În condițiile în care recurenta nu a dovedit care a fost vătămarea suferită prin neprezentarea raportului participanților la conferință, față de motivele obiective survenite, câtă vreme raportul comisiei a fost publicat pe pagina de internet a pârâtei, asigurându-se transparența, Înalta Curte constată că solicitarea recurentei-reclamante nu este întemeiată. Referitor la faptul că în cuprinsul raportului nu apare componența comisiilor, ci doar o listă cu numele candidaților și numărul de voturi, iar hotărârile sunt antedatate, deoarece numărătoarea s-a finalizat în 04.07.2022, iar data hotărârilor este 03.07.2022, concluzia instanței de recurs este aceeași. Situația obiectivă reprezentată de plecarea participanților datorată orei înaintate la care s-a finalizat conferința justifică datele menționate pe hotărâri, acestea reflectând realitatea. În aceeași ordine de idei, nu se poate primi susținerea că raportul trebuie anulat deoarece nu cuprinde componența comisiilor, din moment ce nu este justificată vătămarea adusă și, totodată, există lista cu numele candidaților și numărul de voturi, iar procesul-verbal indică componența nominală a Comisiei naționale de disciplină alese în urma votului, conform art. 19 alin. (1) lit. f) din Regulament. În ceea ce privește criteriul de departajare, 50%+1, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv a art. 28 din Regulament, potrivit cu care membrii comisiilor Ordinului se aleg prin vot direct și secret, într-un singur tur de scrutin și sunt declarați aleși candidații care au obținut cele mai multe voturi, iar în caz de egalitate, Conferința națională stabilește modalitatea de departajare; art. 33 din Legea nr. 184/2001 care stabiliește că sunt alese prin votul secret al majorității participanților cu drept de vot comisiile Ordinului Arhitecților din România; art. 17 alin. (2) din Regulament care statuează că hotărârile Conferinței naționale se adoptă cu votul majorității membrilor delegați prezenți; art. 118 din Regulament prevede că locurile rămase vacante se completează cu arhitecți care au candidat la alegerile pentru Comisia națională de disciplină în cadrul Conferinței naționale, în ordinea numărului de voturi obținute, dar nu mai puțin de jumătate plus unu din voturile valabil exprimate. Curtea de Apel a stabilit în mod corect că, potrivit dispozițiile legale menționate mai sus, este necesară îndeplinirea condiției prevăzute la art. 118 din Regulament, respectiv obținerea a minim jumătate plus unu din voturile valabil exprimate pentru a putea fi ales membru în Comisia națională de disciplină, aplicabil doar în mod excepțional, în situația în care nu se ocupă toate cele 15 locuri. Astfel, Înalta Curte reține că reclamanta nu a îndeplinit pragul minim al majorității simple (168 voturi, recurenta obținând 164 de voturi) calculat prin raportare la numărul voturilor valabil exprimate, prag aplicabil doar în caz excepțional, când nu s-au ocupat toate cele 15 locuri, spre deosebire de candidatul nr. 12, care a obținut 171 de voturi, număr superior pragului minim. Instanța de control judiciar nu poate primi critica recurentei în ceea ce privește faptul că ar fi exclusă aplicabilitatea criteriului de departajare al majorității drepturilor de vot deja exprimate 50%+1, nefiind permisă, potrivit regulamentului, funcționarea Comisiei Naționale de Disciplină cu doar 12 membri, în loc de 15, criteriul de departajare care este necesar a fi aplicat fiind obținerea celor mai multe voturi. În acord cu judecătorul fondului, observând și dispozițiile art. 118 din Regulament, care prevăd un nou prag minim, respectiv nu mai puțin de jumătate plus unu din voturile valabil exprimate, aplicabil doar în mod excepțional, în situația în care nu se ocupă toate cele 15 locuri, Înalta Curte constată că este reglementată în mod expres situația în care nu se ocupă toate cele 15 locuri, critica recurentei-reclamante nefiind fondată. Prin urmare, motivele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1207/2024 din 5 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9000 RON către intimatul-pârât Ordinul Arhitecților din România, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1207/2024 din 5 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9000 RON către intimatul-pârât Ordinul Arhitecților din România, reprezentând onorariu de avocat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.