Decizia nr. 630/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență împotriva sentinței nr. 9473/2025 a Tribunalului București

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea în data de 12.02.2025 reclamanta Termoficare Oradea S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea deciziei nr. 2895/07.08.2024 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a deciziei de impunere nr. x/29.08.2023 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/30.05.2023 emise de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Hotărârea Curții de Apel Oradea - secția contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 69/CA/09.04.2025, Curtea de Apel Oradea - secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. 2.2.

Hotărârea Tribunalului București - secția a II-a de contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 9473 din 26.11.2025, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cererii în favoarea Curții de Apel Oradea - sectia de contencios administrativ si fiscal și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal. În motivare, a reținut că reclamanta este o persoană juridică de drept privat care nu desfășoară activitatea în regim de putere publică, în scopul stabilirii competenței de soluționare a cauzei, fiind incidente dispozitiile art. 10 alin. (3) prima teza din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte reține dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(...) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului." Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a criteriului de determinare a competenței aplicabil cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește determinarea instanței competente material să soluționeze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod constant și unitar, s-a reținut că dispozițiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează: criteriul rangului autorității emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ, competența materială este stabilită în favoarea curții de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală; criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența este stabilită în funcție de criteriul valoric, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorității emitente.

Cu alte cuvinte, numai atunci când litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența nu se stabilește în funcție de poziționarea autorității emitente, ci în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 3.000.000 RON.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/29.08.2023, întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/30.05.2023, emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care i s-au stabilit obligații fiscale suplimentare, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în cuantum total de 2.013.549 RON, precum și a deciziei nr. 2895/07.08.2024 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă contestația administrativă parțial, ca neîntemeiată, pentru dobânzile în sumă de 2.013.047 RON, și parțial ca nemotivată, pentru dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 754 RON.

În cauză, litigiul are ca obiect obligații fiscale accesorii în cuantum total de 2.013.801 RON, sumă situată sub pragul valoric de 3.000.000 RON stabilit prin prevederile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, motiv pentru care competența materială de soluționare a cauzei îi revine tribunalului.

Înalta Curte reține definiția prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform căruia "autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică". Astfel fiind, Înalta Curte constată că societatea reclamantă este asimilată unei autorități publice în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că este o persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, în scopul satisfacerii unui interes legitim public - alimentarea cu energie termică în baza unui contract de delegare prin concesiune de servicii publice.

Deși reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o altă autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ în regim de putere publică, Înalta Curte apreciază că, în lipsa unor distincții în textul de lege, în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, în situația în care o autoritate publică/asimilată are calitatea de reclamant într-o acțiune în contencios administrativ trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe. Constatând că sediul pârâților se află în municipiul București, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București - secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București - secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Termoficare Oradea S.A. și pe pârâții Ministerul Finantelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Ministerul Finantelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor - D.G.R.F.P. Cluj Napoca și Agenția Națională de Administrare Fiscală în favoarea Tribunalului București - secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 06 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.