Decizia nr. 6247/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicita, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Informațiilor, anularea parțială, până la nulitatea absolută, a H.G. nr. 1372/09.11.2022 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru autostrada Bacău-Pașcani; anularea parțială, până la nulitatea absolută, a autorizației de construire pentru lotul x Mircești-Pașcani al A7 din 13.04.2013; anularea parțială, până la nulitatea absolută, a Ordinului de începere a lucrărilor pentru lotul x Mircești-Pașcani al A7 din 02.05.2013; obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 150.000 euro, reprezentând cuantificarea prejudiciului valorii reale și a valorii cuvenite ca urmare a procedurii de expropriere, înaintea începerii lucrărilor de construire a autostrăzii A7 pe terenul expropriat din tarlaua T20, Comuna Mogoșești Siret, județul Iași, nr. cadastral x; obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale și de stres, înaintea începerii lucrărilor de construire a autostrăzii A7, pe terenul expropriat din tarlaua T20, Comuna Mogoșești Siret, județul Iași, cu număr cadastral x și obligarea pârâtului să emită, conform prevederilor articolului 20 din Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire corectă, a cuantumului despăgubirii aferente terenului expropriat din tarlaua T20, Comuna Mogoșești-Siret, județul Iași, nr. cadastral x. 1.

Pe rolul Tribunalului Iași a fost înregistrată, la data de 06.03.2024, cererea adițională a reclamantului, intitulată de către acesta modificarea cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul a arătat că solicită suspendarea parțială a procesului de expropriere doar în ceea ce privește parcela reclamantului de teren și serele deținute; obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 150.000 euro, reprezentând cuantificarea prejudiciului valorii reale și a valorii cuvenite ca urmare a procedurii de expropriere, înaintea începerii lucrărilor de construire a autostrăzii A7 pe terenul expropriat din tarlaua T20, Comuna Mogoșești Siret, județul Iași, nr. cadastral x; obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale și de stres, înaintea începerii lucrărilor de construire a autostrăzii A7, pe terenul expropriat din tarlaua T20, Comuna Mogoșești Siret, județul Iași, cu număr cadastral x și obligarea pârâtului să emită, conform prevederilor articolului 20 din Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire corectă, a cuantumului despăgubirii aferente terenului expropriat din tarlaua T20, Comuna Mogoșești-Siret, județul Iași, nr. cadastral x. 1.

Prin sentința civilă nr. 1718/24.09.2024, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea următoarelor capete de cerere, formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Transporturilor - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, către Curtea de Apel Iași, respectiv: 1. anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1.372 din 09 noiembrie 2022 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru Autostrada Bacău- Pașcani; 2. anularea parțială a Autorizației de Construire pentru lotul x Mircești-Pașcani al A7, datată 13 aprilie 2013; 3. anularea parțială a Ordinului de Începere a Lucrărilor pentru lotul x Mircești-Pașcani al A7, datat 02 mai 2013; 4. suspendarea parțială a procesului de expropriere doar în ceea ce privește parcela reclamantului de teren și serele deținute. A disjuns celelalte capete de cerere, 4,5,6 și 7, formulate între aceleași părți, având următorul petit: 5. obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 150.000 euro, reprezentând cuantificarea prejudiciului valorii reale și a valorii cuvenite ca urmare a procedurii de expropriere, înaintea începerii lucrărilor de construire a autostrăzii A7 pe terenul expropriat din tarlaua T20, Comuna Mogoșești Siret, județul Iași, nr. cadastral x; 6. obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale și de stres, înaintea începerii lucrărilor de construire a autostrăzii A7, pe terenul expropriat din tarlaua T20, Comuna Mogoșești Siret, județul Iași, cu număr cadastral x; 7. obligarea pârâtului să emită, conform prevederilor articolului 20 din Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire corectă, a cuantumului despăgubirii aferente terenului expropriat din tarlaua T20, Comuna Mogoșești-Siret, județul Iași, nr. cadastral x și a stabilit termen de judecată în continuare privitor la aceste capete. 1.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 11.10.2024 sub nr. dosar x/2024 (după admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Iași și declinarea competenței de soluționare a cauzei înregistrate sub nr. x/2024 în favoarea Curții de Apel Iași), iar la termenul de judecată din data de 29.10.2024, Curtea de Apel Iași a pus în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței sale teritoriale în favoarea Curții de Apel Bacău, invocată din oficiu. 1.

Prin sentința civilă nr. 286 din 29.10.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Iași a declinat competența de soluționare a cererii (fond și suspendare), formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin reprezentant legal, în favoarea Curții de Apel Bacău. 1.

Ca urmare a declinării de la Curtea de Apel Iași, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, la data de 19.12.2024, sub nr. x/2024. 1.

Pentru termenul de judecată din data de 20.02.2025, reclamantul a comunicat, la data de 17.02.2025, precizări prin care a solicitat să se dispună chemarea în judecată, la discreția instanței, a următoarelor părți: Guvernul României, în calitate de autoritate emitentă a Hotărârii Guvernului nr. 1372/2022, care reglementează exproprierea și procedurile de construire a autostrăzii, și care are responsabilitatea finală în această procedură; Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate responsabilă de autorizațiile și documentele necesare în vederea derulării lucrărilor de construcție și de implementare a proiectului și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR), în calitate de autoritate de implementare a lucrărilor de construcție, care a emis ordinul de începere a lucrărilor pe terenul său, precizări pe care instanța le-a calificat ca fiind o solicitare de modificare a cererii de chemare în judecată, supusă regulilor procedurale prevăzute de dispozițiile art. 204 alin. (3) din C. proc. civ. 1.

Prin răspunsul pârâtului transmis la dosarul cauzei la data de 7 martie 2025, cu privire la solicitarea de modificare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant la data de 20.02.2025, pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și-a exprimat dezacordul expres față de propunerea reclamantului de modificare a cererii de chemare în judecată peste primul termen la care a fost legal citat. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 41 din 27 martie 2025, Curtea de Apel Bacău - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român pentru capetele de cerere vizând: anularea parțială a H.G. nr. 1372/2022, anularea parțială a autorizației de construire pentru lotul x și anularea parțială a ordinului de începere lucrări pentru lotul x și a respins, în consecință, cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, cu privire la petitele menționate, pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a procedurii de expropriere și a respins, în consecință, cererea de suspendare formulată, ca inadmisibilă. 3. Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 supra, reclamantul A. a formulat recurs, prin două memorii depuse la data de 31 martie 2025, prin care, învederând că aceste cereri se referă doar la parcela sa din tarlaua T20, Comuna Mogoșești- Siret, județul Iași, nr. cadastral x, recurentul, furnizând, prin cele două memorii, argumente similare, a solicitat admiterea cererilor de recurs și constatarea încălcării dreptului său de proprietate. Recurentul a evocat că Statul Român este semnatar al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO), adoptată sub egida Consiliului Europei, angajându-se astfel să respecte și să aplice prevederile acesteia, inclusiv dreptul fundamental la proprietate, garantat prin articolul 1 din Protocolul nr. 1, deci nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest caz. A mai arătat recurentul că dreptul de proprietate privată este încălcat, iar Statul Român, în calitate de garant al respectării acestui drept, are obligația de a asigura protecția proprietății cetățenilor săi, procedura de expropriere fiind începută, dar fără a fi finalizată conform prevederilor legale, în special cu privire la cuantumul despăgubirilor și modalitatea de transfer al dreptului de proprietate. Recurentul a precizat că procesul de negociere a despăgubirilor nu a fost respectat, și nu i s-a acordat posibilitatea de a negocia, conform art. 44 alin. (6) din Constituția României, ceea ce face, în optica sa, ca întreaga procedură să fie neregulamentară și să încalce drepturile sale fundamentale. În opinia recurentului, contractantul Statului Român folosește abuziv suprafețe de teren care nu sunt subiectul exproprierii, producând pagube și distrugeri, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului de proprietate. În drept, recurentul a invocat articolul 44(3)-(6) din Constituția României, ce garantează dreptul de proprietate privată, statul având obligația de a-l proteja și de a asigura exercitarea acestuia în condiții de legalitate, articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale", iar nicio persoană nu poate fi privată de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce garantează dreptul la un proces echitabil, impunând statului obligația de a asigura accesul efectiv la justiție și de a analiza pe fond orice încălcare a drepturilor fundamentale și articolul 4 din Legea 33/1994 privind stabilirea cuantumului despăgubirilor în faza administrativă, când părțile pot să ajungă la un acord. 3.2. La data de 7 mai 2025, recurentul a depus o cerere de recurs adițională, prin care, declarând că are dreptul la un proces echitabil, conform art. 21 din Constituția României și al art. 6 CEDO și exprimându-și dezacordul cu decizia Curții de Apel Bacău, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a entităților competente și emitente ale actelor administrative contestate, după cum urmează: Guvernul României, în calitate de autoritate emitentă a Hotărârii de Guvern nr. 1372/09.11.2020, Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate emitentă a Autorizației de Construire pentru Lotul x Mircești—Pașcani, datată 02.05.2013, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR), în calitate de autoritate emitentă a Ordinului de Începere a Lucrărilor din 02.05.2013. Totodată, recurentul a subliniat că, în esență, capetele de cerere rămân următoarele: Anularea parțială, până la anularea absolută a Hotărârii Guvernului nr. 1.372/09.11.2022 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru Autostrada Bacău-Pașcani, din cauza nerespectării termenilor procedurii de expropriere prevăzuți în Legea nr. 255/2010, anularea parțială, până la nulitatea absolută, a Autorizației de Construire pentru lotul x Mirecești — Pașcani al A7 din 13.04.2013, anularea parțială, până la nulitatea absolută, a Ordinului de Începere a Lucrărilor pentru Lotul x Mirecești — Pașcani al A7 din 02.05.2013. Recurentul a subliniat că Statul Român este semnatar al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO), adoptată sub egida Consiliului Europei, angajându-se astfel să respecte și să aplice prevederile acesteia, inclusiv dreptul fundamental la proprietate, garantat prin articolul 1 din Protocolul nr. 1, deci nu poate avea calitate procesuala pasivă în acest caz, că emiterea Autorizației de Construire a fost făcută pe terenuri care nu sunt proprietatea Statului Roman, iar construirea acestei autostrăzi ar fi un abuz. Mai mult, recurentul a apreciat că exproprierea are la bază documente neconforme dar si încălcări ale art. 44 din Constituția României alin. (3) și (6), că dreptul de proprietate privată este încălcat, iar Statul Român, în calitate de garant al respectării acestui drept, are obligația de a asigura protecția proprietății cetățenilor săi. Recurentul a reiterat faptul că procedura de expropriere a fost începută, dar nu a fost finalizată conform prevederilor legale, în special cu privire la cuantumul despăgubirilor și modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, că procesul de negociere a despăgubirilor nu a fost respectat și nu i s-a acordat posibilitatea de a negocia conform art. 44 alin. (6) din Constituția României, ceea ce face ca întreaga procedură să fie neregulamentară și să încalce drepturile sale fundamentale, contractantul Statului Român folosind, în optica recurentului, abuziv suprafețe de teren care nu sunt subiectul exproprierii și producând pagube și distrugeri, aspecte calificate de recurent drept încălcări grave ale dreptului de proprietate. În drept, recurentul a invocat Articolul 44(3)-(6) din Constituția României, ce garantează dreptul de proprietate privată, statul având obligația de a-l proteja și de a asigura exercitarea acestuia în condiții de legalitate, articolul 21 din Constituția României, ce garantează accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), ce prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale", iar nicio persoană nu poate fi privată de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce garantează dreptul la un proces echitabil și care impune statului obligația de a asigura accesul efectiv la justiție și de a analiza pe fond orice încălcare a drepturilor fundamentale, articolul 4 din Legea nr. 33/1994 ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor în faza administrativă, când părțile pot să ajungă la un acord și articolul 78 din C. proc. civ. În esență, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs și constatarea încălcării dreptului său de proprietate. 3.3. La data de 23 mai 2025, recurentul - reclamant A. a depus mențiuni suplimentare la cererea adițională de recurs depusă la Curtea de Apel Bacău la data de 7 mai 2025 . 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași (D.R.D.P. Iași) a invocat, în principal, excepția nulității recursului depus în data de 31 martie 2025, înainte de comunicarea hotărârii, pentru nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea unui recurs, a solicitat să se constate că cererea adițională nr. 2 din data de 23 mai 2025a fost făcută peste termenul de recurs de 15 zile, care curge, în speță, de la data comunicării hotărârii recurate, a solicitat să se constate inadmisibilă cererea recurentului de modificare a cadrului procesual în recurs și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Din examinarea circumstanțelor cauzei, Înalta Curte observă că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost declinată în favoarea Curții de Apel Bacău, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1.372 din 09 noiembrie 2022 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru Autostrada Bacău- Pașcani, anularea parțială a Autorizației de Construire pentru lotul x Mircești-Pașcani al A7, datată 13 aprilie 2013, anularea parțială a Ordinului de Începere a Lucrărilor pentru lotul x Mircești-Pașcani al A7, datat 2 mai 2013 precum și suspendarea parțială a procesului de expropriere doar în ceea ce privește parcela reclamantului de teren și serele deținute. Prin sentința recurată, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român pentru capetele de cerere vizând: anularea parțială a H.G. nr. 1372/2022, anularea parțială a autorizației de construire pentru lotul x și anularea parțială a ordinului de începere lucrări pentru lotul x și a respins, în consecință, cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, cu privire la petitele menționate, pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a procedurii de expropriere și a respins, în consecință, cererea de suspendare formulată, ca inadmisibilă. Cu titlu prealabil, răspunzând argumentului intimatului - pârât evocat prin întâmpinare, referitor la nulitatea recursurilor declarate la data de 31 martie 2025 ce ar fi generată de o neindicare a hotărârii atacate, Înalta Curte apreciază că cele două memorii de recurs cuprind suficiente elemente de determinabilitate spre a se considera îndeplinită condiția reglementată de prevederile art. 486 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. Astfel, din memoriul de recurs depus la data de 31 martie 2025 și aflat la dosarului de recurs rezultă că hotărârea care a fost atacată este cea dată de Curtea de Apel Bacău - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024 în soluționarea capetelor de cerere referitoare la anulare, iar din memoriul de recurs depus la data de 31 martie 2025 și aflat la dosarului de recurs rezultă că hotărârea care a fost atacată este cea dată de Curtea de Apel Bacău - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024 în soluționarea capătului de cerere referitor la suspendarea procedurii de expropriere. Pe cale de consecință, acest argument adus de intimatul - pârât în susținerea excepției nulității recursurilor nu se confirmă. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază fondate argumentele intimatului - pârât aduse în susținerea aceleiași excepții, prin care acesta a invocat, în esență, o nerespectare, de către recurent, a obligației reglementat de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. Sus indicatul text normativ impune părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al art. 486 din C. proc. civ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 din C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 din C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Aplicând aceste considerente contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că nici prin recursul declarat la data de 31 martie 2025 împotriva sentinței nr. 41 din 27 martie 2025 prin cele două memorii aflate la filele x ale dosarului pendinte (arătate în precedent) și nici prin completarea recursului declarat împotriva soluției date capetelor de cerere referitoare la anulare, realizată prin memoriul adițional depus la data de 7 mai 2025, recurentul nu a indicat, în fapt, niciunul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar argumentele prezentate în toate aceste memorii nu aduc critici concrete raționamentului instanței de fond expus, pe de o parte, în susținerea soluției de respingere a petitelor indicate în precedent pentru lipsa calității procesuale pasive, iar, pe de altă parte, în susținerea soluției de respingere a cererii de suspendare a procedurii de expropriere, ca inadmisibilă. Astfel, recurentul - reclamant A. a evocat formal nelegalitatea hotărârii atacate, fără ca susținerile expuse să îndeplinească exigențele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și care să vizeze sentința atacată în litigiul pendinte. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluțiile pronunțate de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături concrete a acestora cu soluțiile efectiv pronunțate de prima instanță, Înalta Curte va admite excepția invocată de partea intimată și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului declarat la 31 martie 2025, astfel cum a fost completat prin memoriul depus la 7 mai 2025. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de recurentul-reclamant A. la 31 martie 2025, astfel cum a fost completat prin memoriul depus la 7 mai 2025 împotriva sentinței nr. 41 din 27 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., motiv pentru care, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității acestui recurs și îl va anula, ca nemotivat.