Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
17 decembrie 2025

Decizia nr. 6220/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Asupra prezentei căi de atac; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomita, secția Civilă la data de 16.07.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, a solicitat: obligarea Casei de Pensii Județeană Ialomița să îi plătească indemnizația de pensie conform dispozițiilor Decretului Legii nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice pentru dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate; obligarea Casei de Pensii Județeană Ialomița să îi calculeze și să achite diferențele neachitate din sumele cuvenite și cele încasate, actualizată cu rata inflației și dobândă, din indemnizația de pensie conform dispozițiilor Decretului Legii nr. 118/1990, începând cu data în care a ieșit la limită de vârstă 27.11.2014 pană în prezent, sumele actualizate cu rata inflației și cu dobândă, conform legilor în vigoare; obligarea Casei de Pensii Județeană Ialomița la plata de daune morale respectiv daune de interese și cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de la data cererii sale 10.06.2024 - până la calcularea, stabilirea si achitarea diferenței sumei de bani neachitate actualizată cu rata inflației și dobândă,

referitoare la indemnizația de pensie conform dispozițiilor Decretului Legii nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice pentru dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate.

Prin sentința civilă nr. 85/F/03.02.2025 pronunțată de Tribunalul Ialomița - secția civilă în dosarul nr. x/2024, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Casa Județeană de Pensii Ialomița și excepția tardivității și inadmisibilității cererii completatoare, invocată de aceeași pârâtă, ca neîntemeiate; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâta Agenția Județeană pentru Plați și Inspecție Sociala Ialomița, și excepția prematurității, invocată de aceeași pârâtă, ca neîntemeiate; a admis în parte cererea, astfel cum a fost completată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Județeană pentru Plați și Inspecție Sociala Ialomița și Casa Județeană de Pensii Ialomița; a obligat parata A.J.P.I.S.

Ialomița la emiterea unei decizii în ceea ce privește încadrarea și cuantumul indemnizației acordate reclamantei, în sensul încadrării reclamantei în dispozițiile art. 5 alin. (6) din Decretul Lege nr. 118/1990 raportat la art. 4 alin. (1) și art. 1 alin. (1) lit. e) din același act normativ aferente perioadei de 7 luni aferentă perioadei de domiciliu obligatoriu 27.12.1954-27.07.1955; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată. Împotriva acestei din urmă sentințe, au declarat recurs reclamanta A., respectiv pârâtele Agenția Județeană pentru Plați și Inspecție Sociala Ialomița și Casa Județeană de Pensii Ialomița.

Prin decizia civilă 1391 din data de 18 iunie 2025, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 85 din data de 03.02.2025, pronunțată de Tribunalul Ialomița - secția Civilă, în dosarul nr. x/2024 de recurenta-reclamantă A., ca nefondat, a admis recursurile formulate împotriva aceleiași sentințe de către recurentele-pârâte Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița și Casa Județeană de Pensii Ialomița, a casat în parte sentința civilă recurată și în rejudecare, a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Ialomița ca inadmisibilă, menținând, în rest, sentința civilă recurată.

2. Calea de atac exercitată în cauză La data de 30 iulie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de recurs în anulare formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1391 din data de 18 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 506 din C. proc. civ., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate și soluționarea fondului cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Ulterior, la data de 25 august 2025, recurenta-reclamantă A. a depus la dosarul cauzei o completare a motivelor de recurs, în cuprinsul căreia a invocat același temei de drept, respectiv art. 506 din C. proc.

civ. Prin adresa emisă de Înalta Curte la data de 11 august 2025 și comunicată recurentei la data de 19 august 2025, i s-a solicitat recurentei-reclamante să precizeze motivele de casare pe care se întemeiază cererea de recurs dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Răspunzând solicitării instanței, la data de 29 august 2025, recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei, o cerere denumită "motive de recurs" prin care, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicită admiterea cererii de "recurs în anulare", anularea hotărârii atacate și soluționarea fondului cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

3. Apărările formulate în cauză 3.1. Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Ialomița a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, în măsura în care aceasta reprezintă un recurs declarat împotriva deciziei civile nr. 1391 din data de 18 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, iar în cazul în care va fi calificată ca fiind contestație în anulare, a solicitat respingerea sa ca nefondată. 3.2. Intimata-pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, de asemenea, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de "recurs în anulare", considerând că, față de temeiul de drept invocat, recurenta-reclamantă a înțeles să formuleze contestație în anulare.

În subsidiar, în măsura în care s-ar aprecia că recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1391 din data de 18 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a invocat excepția inadmisibilității căii de atac. 4. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 raportat la art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte o va admite pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Prezenta cale extraordinară de atac a fost îndreptată împotriva hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2024, respectiv împotriva deciziei civile nr. 1391 din data de 18 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Partea a formulat această cale de atac sub denumirea de "recurs în anulare", indicând inițial ca temei juridic art. 503 C. proc. civ., iar ulterior, la solicitarea instanței, prin cererea denumită "motive de recurs" a făcut referire la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Se impune a fi subliniat că denumirea dată de parte căii de atac nu este determinantă, instanța fiind ținută să stabilească natura juridică a cererii în funcție de conținutul motivelor și temeiului juridic invocate, potrivit principiului consacrat de art. 22 alin. (4) C. proc. civ.. În acest context, la termenul de judecată din data de 17 decembrie 2025, Înalta Curte a procedat la calificarea prezentei căi de atac, ca fiind o contestație în anulare, având în vedere conținutul cererii inițiale și temeiul juridic invocat de parte, art. 506 C. proc.

civ., temei confirmat ulterior prin completarea cererii. Potrivit art. 505 din C. proc. civ., contestația în anulare se soluționează de instanța care a pronunțat hotărârea atacată. Întrucât hotărârea ce face obiectul prezentei cereri a fost pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze contestația în anulare astfel recalificată. Pe cale de consecință, în temeiul art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

DECIDE Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu. Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulate de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1391 din data de 18 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Fără cale de atac, potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ. Pronunțată astăzi, 17 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.