- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 10 decembrie 2025
Decizia nr. 5971/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 93/2025 a Curții de Apel Timișoara
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 16 decembrie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat obligarea pârâților la a solicitat obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru indicația terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienți adulți cu carcinom de tract biliar.
Hotărârea atacată în cauză Prin sentința civilă nr. 93 din 26 februarie 2025, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepțiile prematurității acțiunii și inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate; - a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a obligat pârâții la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi administrat concomitent cu gemcitabină și cisplatină) pentru indicația terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienți adulți cu carcinom de tract biliar, fără cheltuieli de judecată.
Cererile de recurs declarate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 93 din 26 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs recurenții-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății. 3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, în sensul casării sentinței recurate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de aceasta, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. 3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției invocate și a respingerii acțiunii față de acesta. 3.3. Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesual active a reclamantei, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Alte aspecte procesuale relevante în cauză Prin Hotărârea Guvernului nr. 1012/2025 privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1081 din 24 noiembrie 2025, medicamentul Durvalumab a fost inclus pe Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 și a normelor metodologice privind implementarea acestora și pentru indicația terapeutică de care suferă reclamanta. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, din perspectiva rămânerii fără obiect a acțiunii, Înalta Curte constată că: În ceea ce privește rămânerea fără obiect a acțiunii, instanța de control judiciar reține că practica judiciară anterioară noului C. proc. civ. a consacrat soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât (pârâți) de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Deși nu este consacrată legislativ, o atare soluție își menține aplicabilitatea și se justifică și sub imperiul noului C. proc. civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din dispozițiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ. (corespondent al art. 112 pct. 3 din vechiul C. proc. civ.). De asemenea, potrivit art. 29 din C. proc. civ., acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din același cod reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. Raportat la considerentele teoretico-jurisprudențiale enunțate, se constată că în prezenta cauză este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, având în vedere împrejurarea ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată intervenită. Astfel, în cauză se reține că reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru indicația terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienți adulți cu carcinom de tract biliar. Ulterior pronunțării sentinței atacate în cauză, prin Hotărârea Guvernului nr. 1012/2025 privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1081 din 24 noiembrie 2025, medicamentul Durvalumab a fost inclus pe Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 și a normelor metodologice privind implementarea acestora și pentru indicația terapeutică de care suferă reclamanta. Prin urmare, în condițiile în care ulterior pronunțării instanței de fond medicamentul solicitat de reclamantă a fost inclus pe lista de medicamente pentru indicația terapeutică a acestuia, rezultă că la acest moment acțiunea formulată de reclamantă a rămas fără obiect. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., republicat, coroborate cu cele ale art. 32 lit. c) din același act normativ, Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății, va casa, în parte, sentința civilă recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății, ca rămasă fără obiect, menținând restul dispozițiilor sentinței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 93 din 26 februarie 2025 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, sentința civilă recurată și, în rejudecare: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății, ca rămasă fără obiect. Menține restul dispozițiilor sentinței de fond. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 10 decembrie 2025.