Decizia nr. 5821/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2024 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat: - în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru indicația terapeutică carcinom de tract biliar și - în subsidiar, la obligarea pârâtei Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România la evaluarea medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală,

în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru indicația terapeutică carcinom de tract biliar.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 297 din 20 noiembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii invocate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România; - a respins excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâții Ministerul Sănătății și Agenția Natională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România; - a respins excepțiile privind lipsa calității sale procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății; - a admis în parte acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și a obligat pârâții la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru indicația terapeutică carcinom de tract biliar;

- a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România la evaluarea medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) pentru includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru indicația terapeutică carcinom de tract biliar, fără cheltuieli de judecată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 297 din 20 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

3.1. Recurentul-pârât Guvernul României a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției invocate și a respingerii acțiunii față de acesta. Recurentul-pârât a învederat, în esență, că, în mod eronat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității față de acesta și, totodată, că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și ale Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014. 3.2. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Recurentul-pârât a învederat, în esență, că prima instanță a pronunțat sentința atacată cu încălcarea prevederilor art. 1443 C. civ., ale art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, precum și ale art. 16 alin. (1) 1 din Legea nr. 95/2016 privind reforma în domeniul sănătății, introdus prin Ordonanța nr. 37/2022, respingând în mod greșit excepțiile inadmisibilității acțiuntii din perspectiva stabilirii răspunderii solidare, în sarcina pârâților, prin raportare la nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lipsei calității sale procesuale pasive.

3.3. Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar în rejudecare, admiterea excepțiilor, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că, prin admiterea cererii intimatului-reclamant, instanța de fond a depășit în mod evident competența conferită puterii judecătorești, în raport de dispozițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, prin care se face aplicabilitatea prevederilor art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

În opinia recurentei-pârâte, hotărârea a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, ale art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ale art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și i) și ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 134/2019. Nu în ultimul rând, a invocat art. 168 alin. (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Uniunii Europene (Camera a zecea) din data de 23 septembrie 2020, pronunțată în cauza T-549/19. 4. Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare. II.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința de fond atacată prin prisma motivelor invocate de recurenții-pârâți prin cererile de recurs formulate și a normelor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele arătate în continuare: Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține, pe de o parte, că deși recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a invocat formal și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a formulat nicio critică în susținerea acestui caz de casare, iar pe de altă parte, că, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătății a învederat existența unei pretinse contradicții, însă nu la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci între motivarea sentinței și textele de lege incidente cauzei.

Or, Înalta Curte reține, în ceea ce privește pretinsa contradicție invocată de pârât, că aceasta nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare indicat, ci se circumscrie prevederilor pct. 8 al aceluiași articol, respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă. Referitor la criticile recurenților-pârâți, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza cu prioritate pe cele privind soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, considerându-se vătămat într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a actualiza lista medicamentelor compensate 100%, prin includerea medicamentului Durvalumab (denumire comercială Imfinzi), pentru indicația terapeutică carcinom de tract biliar. Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile, soluție pe care instanța de control judiciar nu o împărtășește.

Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "...se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri (...)". Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile". Față de conținutul acestor texte de lege, Înalta Curte reține că este necesar ca reclamantul să facă dovada existenței premisei refuzului nejustificat și anume adresarea unei cereri către autoritatea/autoritățile chemate în judecată, în caz contrar acțiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Înalta Curte mai constată și că sintagma de "procedură prealabilă" vizează, în acest context, condiția depunerii unei cereri în legătură cu care se invocă pretinsul refuz nejustificat, iar nu recursul grațios prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În speță nu se poate vorbi de parcurgerea procedurii prealabile constând în solicitarea adresată autorității pârâte de revocare a actului administrativ vătămător, întrucât această procedură vizează un act administrativ tipic, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pe când în speță se află în discuție un act administrativ asimilat, constând în refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În acest din urmă caz, procedura prealabilă se referă la depunerea cererii administrative care să conțină solicitarea persoanei interesate adresate autorității competente, iar nu la recursul grațios formulat împotriva unui act administrativ considerat nelegal. În cauză, contrar opiniei instanței de fond, se constată că acțiunea este inadmisibilă din perspectiva neformulării cererii administrative, care trebuia să fie adresată în prealabil pârâților și să cuprindă solicitările în legătură cu care pretinde reclamantul că a fost exprimat refuzul nejustificat. În consecință, instanța de control judiciar, pentru considerentele arătate, va admite excepția de inadmisibilitate a acțiunii. În prim rând, se constată că, nici în dosarul de fond și nici în fața instanței de recurs, nu a fost depusă nicio dovadă în sensul că reclamantul ar fi adresat cereri pârâților în legătură cu obiectul prezentei cauze.

Astfel fiind, autoritățile pârâte nu au mai fost sesizate anterior și nu li s-a dat posibilitatea să răspundă solicitantului în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea cererii, astfel cum statuează dispozițiile Legii nr. 554/2004, pentru ca instanța de contencios administrativ să poată analiza existența unui refuz nejustificat sau o nesoluționare în termen legal a unei cereri. În concluzie, având în vedere că adresarea unei cereri către autoritățile pârâte în condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că în cauză, se impune admiterea recursurilor, casarea sentinței civile recurate și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității.

În acest context, în raport de soluția de admitere a excepției inadmisibilității, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune și analiza celorlalte critici invocate de recurenți prin cererile de recurs. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc.

civ., va admite recursurile declarate recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 297 din 20 noiembrie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința civilă recurată și, în rejudecare, va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurari de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursurile declarate recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 297 din 20 noiembrie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința civilă recurată și, în rejudecare: Admite excepția inadmisibilității. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurari de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 27 noiembrie 2025.