Decizia nr. 5571/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 36/2024 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, și Baroul Argeș, anularea Hotărârii nr. 7/15.03.2023 a Baroului Argeș, anularea Deciziei UNBR nr. 369/08.06.2023, obligarea Baroului Argeș la reînscrierea sa pe Tabloul avocaților definitivi ai Baroului Argeș, înregistrarea B. de Avocat A. cu sediul în Pitești, județul Argeș, în evidențele Baroului Argeș în vederea asigurării efective a posibilității de a exercita profesia de avocat, conform Legii nr. 51/1995. Prin încheierea din 12.10.2023, Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de Apel Ploiești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a admiterii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a cererii de strămutare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 36 din data de 23 ianuarie 2024, Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 4/04.03.2015; A respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Argeș: A obligat reclamantul la plata către pârâtul Baroul Arges a sumei de 700 RON cu titlul de cheltuieli de judecată și către pârâta UNBR a sumei de 800 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, onorariu avocat și 94 RON cheltuieli transport.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 36 din 23 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii introductive. În motivarea recursului arată că a intrat în profesia de avocat prin examen în anul 2005, a promovat examenului de definitivare în profesie în anul 2007 și a profesat ca avocat până în anul 2015; că prin cererea nr. x/29.09.2014 a solicitat excluderea la cerere, iar Baroul Argeș a admis-o prin Hotărârea nr. 4/04.03.2015, apreciind că este vorba de o cerere de renunțare scrisă la exercițiul profesiei. De asemenea, arată că a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 4/04.03.2015, iar instanța de fond a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a unit soluționarea acesteia cu fondul. Consideră că instanța de fond a respins în mod greșit excepția de nelegalitate, confundând procedura de convocare cu cea de mediere. Astfel, convocarea reprezintă o procedură care garantează respectarea dreptului la apărare, recurentul-reclamant susținând că nu a fost legal citat și nu i s-a oferit ocazia de a susține cererea sa, nu a putut să participe la ședință, nefiind informat cu privire la data și ora ședinței Consiliului Baroului, respectiv nu a avut posibilitatea de a fi asistat/reprezentat de un coleg avocat, ceea ce conduce la încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la mediere, arată că aceasta este o procedură reglementată distinct în art. 75 din Statut, obligatorie și nu facultativă, așa cum reține în mod eronat judecătorul fondului, după cum rezultă din alin. (2) al articolului de lege mai sus indicat care conține sintagma va încerca, ceea ce înseamnă că există o obligație activă pentru decan de a realiza minime demersuri, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, deși o asemenea obligație reiese și din alin. (3) al aceluiași articol. Referitor la calificarea cererii sale ca cerere de renunțare la exercițiul profesiei, arată că în speță, Consiliul Baroului, fiind un organ cu atribuții jurisdicționale, avea 4 posibilități de soluționare a cererii sale: să o anuleze, nefiind motivată în fapt și în drept; să o recalifice în cerere de suspendare la cerere, cerere de renunțare la exercițiul profesiei; să aprecieze că aceasta constituie temei pentru deschiderea unei proceduri disciplinare în vederea excluderii din profesie. Susține că hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile art. 13 C. civ., potrivit cărora renunțarea la un drept nu se prezumă. Sub acest aspect, arată că renunțarea este actul unilateral prin care titularul unui drept își manifestă voința în sensul stingerii acestui drept, fiind o modalitate de exercitare a prerogativei de a dispune din punct de vedere juridic de un drept al său, respectiv un act juridic, prin care titularul părăsește de bună voie și în mod definitiv un drept subiectiv. De asemenea, consideră că hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile art. 59 din Statutul profesiei de avocat, în condițiile în care cererea sa nu conține cuvântul renunțare sau data la care ar urma să intervină încetarea activității. Astfel, arată că instanța de fond a respins în mod greșit excepția de nelegalitate a actului atacat. Pe fond, invocă reținerea greșită a incidenței dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. i) din Statut, în condițiile în care instanța de fond nu a făcut o interpretare a acestui text de lege, iar pe de altă parte, a făcut abstracție de datele concrete ale speței și de neclaritățile juridice existente. Consideră că art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 nu poate fi aplicat in extenso și că prin reținerea acestuia, instanța de fond a adăugat la lege. Precizează că în nicio comunicare oficială, Baroul sau UNBR nu au indicat data examenului de primire în profesia de avocat; nu i-au indicat posibilitatea de a participa la examen în alte profesii juridice; nu au dat dovadă de buna-credință în gestionarea situației sale. Apreciază că în acest mod i-a fost îngrădită în mod obiectiv libertatea alegerii profesiei.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Baroul Argeș a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că reînscrierea în Tabloul avocaților poate fi operată doar în cazul persoanelor care nu și-au pierdut calitatea de avocat, ci doar le-a fost suspendată această calitate. Mai arată că Hotărârea nr. 4/04.03.2015 nu a fost atacată de către recurent și că efectul renunțării exprese la exercitarea profesiei de avocat este ireversibil. Totodată, susține că singura modalitate prin care recurentul poate dobândi calitatea de avocat este aceea de a susține examenul organizat de către UNBR la nivel național, în condițiile art. 17 din Legea nr. 51/1995, art. 14 și art. 33 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 iunie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, și Baroul Argeș, anularea Hotărârii nr. 7/15.03.2023 a Baroului Argeș, anularea Deciziei UNBR nr. 369/08.06.2023, obligarea Baroului Argeș la reînscrierea sa pe Tabloul avocaților definitivi ai Baroului Argeș, înregistrarea B. de Avocat A. cu sediul în Pitești, județul Argeș, în evidențele Baroului Argeș în vederea asigurării efective a posibilității de a exercita profesia de avocat, conform Legii nr. 51/1995. Instanța de fond a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 4/4.03.2015 și a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Argeș. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța de recurs reține că recurentul-reclamant a promovat examenul de admitere în profesia de avocat, fiind înscris în Tabloul avocaților stagiari, potrivit Deciziei nr. 858/20.02.2006 a Consiliului Baroului București și ulterior, în Tabloul avocaților definitivi prin Decizia nr. 1078/20.03.2008 a Consiliului Baroului București. Ulterior, acesta a fost transferat la cerere în cadrul Baroului Argeș, sens în care a fost emisă Decizia nr. 97/14.05.2008 a Consiliului Baroului Argeș. La data de 29.09.2014, prin cererea înregistrată la Uniunea Națională a Barourilor din România sub nr. x/29.09.2014, recurentul-reclamat a solicitat excluderea la cerere. Referitor la cererea de mai sus, Baroul Argeș a emis către recurentul-reclamant adresa din 31.10.2014, prin care a solicitat acestuia ca până la ședința Consiliului Baroului Argeș din data de 12 noiembrie 2014 să precizeze dacă solicită să se ia act de încetarea calității de avocat, conform art. 27 din Legea nr. 51/1995, respectiv dacă își menține solicitarea adresată baroului. Cu toate acestea, recurentul-reclamant nu a dat curs acestei solicitări, aspect recunoscut chiar de către acesta. În consecință, la data de 4 martie 2015, Consiliul Baroului Argeș a emis Hotărârea nr. 4, prin care a calificat cererea recurentului-reclamant ca fiind o cerere de renunțare la exercițiul profesiei de avocat și a admis-o în consecință. După emiterea hotărârii de mai sus, recurentul-reclamant a formulat mai multe cereri de admitere în profesie, toate acestea fiind respinse. În dosarul de față, recurentul-reclamant a solicitat anularea Hotărârii nr. 7/15.03.2023 a Baroului Argeș și a Deciziei nr. 369/08.06.2023, emise de Uniunea Națională a Barourilor din România, precum și obligarea Baroului Argeș la reînscrierea sa pe tabloul avocaților definitivi din cadrul Baroului Argeș; de asemenea, a solicitat reînregistrarea cabinetului său de avocat. În cadrul prezentei acțiuni, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Baroului Argeș nr. 4/04.03.2015, pe care instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată. Cu privire la criticile formulate de recurentul-reclamant referitor la modalitatea de soluționare a excepției de nelegalitate, Înalta Curte constată că instanța de fond a respins-o în mod corect. Astfel, recurentul-reclamant a susținut faptul că nu s-a respectat procedura prevăzută de lege la emiterea Hotărârii Consiliului Baroului Argeș nr. 4/04.03.2015, în condițiile în care nu a fost convocat la ședința Consiliului Baroului Argeș, respectiv nu a fost citat să se prezinte la această ședință. Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, câtă vreme nici Legea nr. 51/1995 și nici Statutul profesiei de avocat nu prevăd obligația citării sau informării sale cu privire la data când a avut loc ședința Consiliului Baroului, neexistând un temei legal pentru o asemenea obligație. Cu toate acestea, examinând actele de la dosar, se constată că prin adresa din 31.10.2014, prin care Baroul Argeș i-a solicitat recurentului-reclamant lămuriri suplimentare, s-a menționat că ședința Consiliului Baroului Argeș, la care urma a fi luată în discuție cererea sa, era programată la data de 12 noiembrie 2014, astfel că recurentul nu poate susține că nu a fost informat cu privire la data ședinței Consiliului Baroului Argeș, deși o asemenea obligație nu este prevăzută de lege. Pe de altă parte, nu poate fi reținută nici critica referitoare la faptul că nu i s-a oferit ocazia de a susține cererea sa ori de a fi asistat/reprezentat de un coleg avocat, câtă vreme acestuia i s-au solicitat explicații, însă, după cum recunoaște chiar recurentul-reclamant, acesta a ales să nu dea curs solicitării Baroului. De asemenea, recurentul-reclamant critică în mod nefondat faptul că în speță, Consiliul Baroului avea și alte posibilități în care să soluționeze cererea sa, respectiv acesta putea să o anuleze, nefiind motivată în fapt și în drept, să o recalifice în cerere de suspendare la cerere sau în cerere de renunțare la exercițiul profesiei ori să o aprecieze ca fiind temei al deschiderii unei proceduri disciplinare în vederea excluderii din profesie. Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că prin excludere la cerere, intimații-pârâți nu puteau înțelege decât renunțarea la exercițiul profesiei, iar acest act reprezintă o acțiune individuală, bazată pe voința exclusivă a titularului dreptului, ce nu presupune necesitatea justificării motivelor pentru care se renunță la un drept, deoarece voința de a renunța este suficientă pentru a produce efecte juridice, astfel că nu poate fi reținută critica recurentului-reclamant în sensul că emitentul Hotărârii nr. 4/04.03.2015, Consiliului Baroului Argeș, trebuia să procedeze la anularea solicitării sale ca nemotivate, câtă vreme prin calificarea acesteia ca o cerere de renunțare la exercițiul profesiei de avocat, nu era necesară motivarea cererii. Aceasta cu atât mai mult cu cât recurentului-reclamant i s-au solicitat lămuri suplimentare, pe care a ales să nu le ofere. Faptul că recurentul-reclamant a ales să nu ofere lămuriri cu privire la cererea formulată, deși acestea i-au fost solicitate, nu îl îndreptățește să critice la acest moment faptul că intimatul a ales să interpreteze cererea sa ca fiind o cerere de renunțare la exercițiul profesiei. Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant nu putea fi interpretată ca o cerere de suspendare a activității, întrucât nu a fost indicat niciun caz de suspendare dintre cele prevăzute de lege sau ca temei al demarării unei cercetări disciplinare, nefiind arătat temeiul sau motivele unei asemenea cercetări. Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că faptul că o astfel de cerere nu este inclusă între modelele ce se regăsesc la finalul Statutului profesiei de avocat, nu înseamnă că cererea în discuție nu produce efecte juridice, cererile nefiind limitate la modelele prezentate în Statut. În acest context, nu poate fi reținută nici încălcarea drepturilor sale din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme recurentul-reclamant a avut posibilitatea să lămurească conținutul cererii, însă a ales să nu dea curs solicitării Baroului Argeș, formulate prin adresa din 31.10.2014. De asemenea, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant a fost interpretată în mod corect de către Consiliul Baroului Argeș, care a reținut că, urmare a cererii formulate, prin care recurentul a solicitat excluderea la cerere, acestuia i-a încetat calitatea de avocat prin renunțare scrisă la exercițiul profesiei. Din acest punct de vedere nu este relevant faptul că recurentul-reclamant nu a folosit în cuprinsul cererii cuvântul renunțare, câtă vreme sintagma excludere la cerere are semnificația unei renunțări și în contextul în care acesta nu a oferit precizări suplimentare. În acest context, interpretarea cererii recurentului-reclamant ca o cerere de renunțare la profesia de avocat a fost una corectă. Prin urmare, Înalta Curte constată că, față de criticile formulate nu se identifică niciun element de nelegalitate în ceea ce privește Hotărârea nr. 4 din 04.03.2015 a Consiliului Baroului Argeș, apt să conducă la admiterea excepției de nelegalitate a acestei hotărâri, întemeiate pe prevederile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Pe fond, cu privire la susținerea recurentului-reclamant în sensul că hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile art. 13 C. civ., potrivit cărora renunțarea la un drept nu se prezumă, Înalta Curte constată că este nefondată, deoarece în cauză nu este vorba de o prezumție, ci de o cerere scrisă, care emană de la recurent și cu privire la care acesta nu a negat că i-ar aparține, ci doar a criticat faptul că aceasta a fost interpretată ca o cerere de renunțare la exercițiul profesiei. Un alt aspect invocat de către recurentul-reclamant vizează faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit dispozițiile art. 15 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Înalta Curte constată că dispozițiile legale de mai sus au fost reținute de către instanța de fond doar ca argument suplimentar pentru a concluziona că participarea la un nou concurs de admitere în profesie reprezintă unica modalitate de revenire în profesia de avocat, în situația retragerii sau încetării activității. Recurentul-reclamant a mai solicitat reînscrierea în Tabloul avocaților definitivi, cu drept de practică, în condițiile în care acesta a renunțat la exercițiul profesiei. Înalta Curte reține că reînscrierea în Tabloul avocaților definitivi reprezintă o operațiune ce poate avea loc doar în condițiile expres prevăzute de textele de lege incidente, respectiv în condițiile Legii nr. 51/1995 și a Statutului profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România. Dispozițiile legale anterior menționate prevăd reînscrierea în Tabloul avocaților definitivi cu drept de practică în situațiile în care exercițiul profesiei a fost suspendat în cazul avocatului care nu a plătit contribuțiile profesionale către barou, către U.N.B.R. și către sistemul propriu de asigurări sociale timp de 3 luni de la scadența acestora, precum și în cazul suspendării la cerere pe perioada existenței unor incompatibilități. Cu alte cuvinte, reînscrierea în Tabloul avocaților este prevăzută de către legiuitor în ipotezele în care calitatea de avocat a fost suspendată în situațiile expres prevăzute de lege, între care nu se regăsește și acela al renunțării la exercițiul profesiei, iar motivul suspendării a încetat, ceea ce dă dreptul avocatului suspendat să fie reînscris în tabloul avocaților activi. Astfel, reînscrierea în profesie este prevăzută de către legiuitor doar ca o consecință a încetării unor situații temporare ce au condus la încetarea practicării profesiei de avocat, și nu în cazul unei renunțări voite la practicarea acestei profesii, ce are un caracter definitiv, ireversibil. Prin urmare, reînscrierea în profesia de avocat nu poate opera în cazul persoanelor care și-au pierdut definitiv această calitate, pentru care calitatea de avocat se poate dobândi doar în condițiile art. 17 din Statutul profesiei de avocat, cum este cazul recurentului-reclamant. În cauză, recurentul-reclamant nu s-a aflat în niciuna dintre aceste ipoteze, ci acesta a renunțat la calitatea de avocat, respectiv la exercitarea profesiei de avocat, demers ce este unul ireversibil, cu consecințele de rigoare. În acest context, instanța de fond a reținut în mod corect că o persoană ce și-a pierdut în mod definitiv calitatea de avocat nu mai poate solicita reînscrierea sa în profesie, deoarece această prerogativă există doar în situația suspendării raporturilor profesionale și nu poate fi extrapolată și în cazul încetării de drept a calității de avocat. Înalta Curte constată că, față de cererea recurentului-reclamant de înscriere în Tabloul avocaților, aceasta nu poate avea efectele dorite de către recurent, cu consecința desfășurării activității de avocat, ci înscrierea în tablou se face ca o consecință a primirii în profesia de avocat, iar primirea în profesie se face în condițiile legii. Având în vedere această împrejurare, Înalta Curte constată că reînscrierea în Tabloul avocaților este o operațiune ce poate avea loc doar în cazul avocaților suspendați și că primirea în profesia de avocat se realizează numai în baza promovării examenului organizat de către U.N.B.R. la nivel național (art. 14 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat). Astfel fiind, reînscrierea în Tabloul avocaților poate avea loc doar după primirea recurentului-reclamant în profesia de avocat, în condițiile art. 14 alin. (1) și art. 17 din Statutul profesiei de avocat, cu parcurgerea etapelor profesionale aferente, aceasta fiind singura posibilitate prevăzută de lege. De asemenea, Înalta Curte constată că este nefondată și critica recurentului-reclamant ce vizează interpretarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 20 din Legea nr. 51/1995, referitoare la dobândirea calității de avocat definitiv. Potrivit alin. (1) și (5) din articolul anterior indicat: "(1) Calitatea de avocat definitiv se dobândește în baza unui examen organizat de U.N.B.R., anual și la nivel național, potrivit prezentei legi și Statutului profesiei de avocat sau prin promovarea examenului de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. (...) (5) Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat și care, până la data susținerii examenului de primire în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, grefier cu studii superioare juridice, magistrat-asistent, executor judecătoresc, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani dobândește calitatea de avocat definitiv, fără susținerea examenului de definitivare prevăzut la alin. (1), cu condiția promovării examenului de definitivat în profesia din care provine." Înalta Curte are în vedere faptul că aceste texte de lege nu pot fi scoase din contextul actului normativ în care sunt inserate, respectiv calitatea de avocat definitiv se dobândește ca urmare a promovării examenului organizat de către U.N.B.R. pentru primirea în profesia de avocat (avocat stagiar) și, ulterior, a susținerii examenului de definitivare (avocat definitiv). De asemenea, alin. (5) al art. 20 din Legea nr. 51/1995 nu poate fi interpretat în sensul antamat de către recurentul-reclamant, câtă vreme calitatea de avocat a acestuia a încetat ireversibil odată cu depunerea cererii de renunțare la exercițiul profesiei, astfel că recurentul-reclamant nu se mai poate prevala de promovarea examenului de primire în profesia de avocat, anterior depunerii cererii de renunțare. Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că este adevărat că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în cauză ar fi incidentă procedura medierii, prevăzută de dispozițiile art. 75 din Statutul profesiei de avocat, în condițiile în care aceasta se aplică doar litigiilor dintre membrii baroului în legătură cu exercitarea profesiei, însă acest aspect nu este în măsură să conducă la reformarea soluției în sensul solicitat de către recurentul-reclamant, câtă vreme recurentul-reclamant a solicitat excluderea la cerere din profesie, iar cerere sa a fost interpretată în mod corect atât de către Consiliul Baroului Argeș, cât și de către instanța de fond, ca fiind o cerere de renunțare la exercițiul profesiei. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 36 din 23 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.