Decizia nr. 5559/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1959/2022 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.05.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând constatarea calității acesteia de colaborator al Securității.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1959 din 28 octombrie 2022, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1959 din 28 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul constatării calității pârâtei de colaborator al Securității. În motivarea recursului, critică faptul că instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de colaborator a pârâtei, dat fiind faptul că situația relatată de către pârâtă era deja cunoscută din alte surse, despre care s-a făcut raport la momentul potrivit, astfel că datele referitoare la ședința de lucru a cadrelor didactice din 14.09.1983 și afirmațiile făcute de unii profesori cu această ocazie, expuse în nota informativă scrisă de pârâtă la data de 11.11.1983, nu reprezentau informații noi și de interes pentru Securitate, ci informații deja cunoscute din alte surse. Instanța de fond a reținut în acest context că redarea de către pârâtă a discuțiilor purtate între profesori nu mai avea la momentul respectiv (11.11.1983) aptitudinea de a produce efecte negative asupra persoanelor indicate în nota informativă, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de o comunitate restrânsă și de discuții purtate într-un cadru relativ public (sala profesorală/cancelaria Școlii din comuna Dragomirești), este puțin probabil ca afirmațiile și solicitările formulate cu această ocazie să nu fi fost rapid cunoscute de cetățeni ai comunității, printre care și informatori ai liceului. De asemenea, critică faptul că instanța de fond a reținut că din două rapoarte informative întocmite de agenții de miliție la datele de 25.12.1987 și 10.03.1989 rezultă că, deși pârâta le-ar fi furnizat informații cu privire la numiții B.N. și V.G. (locuitori ai com. Dragomirești), aceste informații au avut caracter laudativ la adresa persoanelor respective, nefiind de natură să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, iar pe de altă parte, prin rapoartele/notele de analiză depuse la dosar, se menționa de fiecare dată că era necesar ca în privința pârâtei să se procedeze la o dirijare mai concretă pentru a-și aduce aportul la culegerea și furnizarea datelor ce prezentau interes pentru Securitate și că singura notă informativă scrisă de pârâtă la data de 11.11.1983 nu a cuprins informații noi și importante pentru Securitate și nu s-a dovedit că a produs, prin ea însăși, consecințe negative asupra persoanelor indicate în notă. Consideră că prima instanță a pronunțat o sentință cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv că din punctul de vedere al condițiilor legale impuse de acest text de lege, nu prezintă relevanță pentru constatarea calității de colaborator al Securității gradul de informare, notorietatea informațiilor furnizate sau dacă Securitatea cunoștea respectivele informații și din alte surse ori dacă informațiile furnizate sunt considerate de Securitate ca neimportante, respectiv dacă acestea sunt importante sau utile. În acest sens, consideră că instanța de fond a adăugat la lege, legiuitorul nefăcând o asemenea distincție. Referitor la motivarea instanței privind cadrul intimidant în care pârâta a furnizat nota informativă, învederează că niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existența unor presiuni exercitate asupra pârâtei pentru furnizarea notei informative. În plus, arată că art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează o situație de excepție, fiind de strictă interpretare și aplicare și doar în condițiile expres reglementate de această normă, condiții ce nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză. Astfel, prima instanță a extins cauzele de exonerare privind calitatea de colaborator al Securității. Precizează că acțiunea în constatarea calității de colaborator se întemeiază pe nota informativă olografă semnată cu nume conspirativ "B.", datată 11.11.1983, care se coroborează cu Angajamentul olograf, semnat cu numele real. Mai arată că legiuitorul nu cere existența unei pluralități de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficientă și o singură informare; că inclusiv comentariile legate de nivelul de trai reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind de notorietate faptul că anii '80 au fost guvernați de o politică restrictivă în toate domeniile, inclusiv în cel alimentar. Consideră că interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 conduce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securității, persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați. Menționează că în același sens, al îndeplinirii condițiilor pentru constatarea calității de colaborator al Securității, este și practica judiciară a Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, consideră că este îndeplinită și a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care persoana care a furnizat aceste informații, a făcut-o conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări, iar pe de altă parte, pârâta nu putea să cunoască, la momentul furnizării informațiilor, dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile pe care acesta urma să le denunțe, astfel că, nesocotind interesele celor denunțați, pârâta a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată a persoanelor vizate de respectiva informare, conștientizând că asupra lor se pot lua măsuri de urmărire și verificare. Astfel, consideră că a doua condiție se referă la ipoteza ca informațiile furnizate să vizeze încălcarea unor drepturi fundamentale, și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi. În acest sens, invocă încălcarea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Susține că a doua condiție nu face nicio referire la notorietatea informațiilor ori dacă informațiile erau cunoscute și din alte surse, iar intimata-pârâtă trebuia să ia în calcul și ipoteza în care Securitatea nu cunoștea respectivele informații.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția de respingere a cererii reclamantului este temeinică și legală în raport cu probatoriul administrat și cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, din care reiese că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 iunie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat constatarea calității pârâtei A. de colaborator al Securității. Instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a criticat respingerea de către instanța de fond a cererii sale, apreciind că nu are relevanță dacă situația relatată de către pârâtă era deja cunoscută din alte surse ori că informațiile nu erau de natură să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, câtă vreme, în opinia sa, intimata-pârâtă a avut reprezentarea faptului că persoana vizată de notele informative poate suferi anumite consecințe, constând în îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar art. 483 C. proc. civ. prevede că "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." În cauză, partea recurentă-reclamantă a invocat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În fapt, intimata-pârâtă a fost recrutată la data de 11.11.1983, în baza unui angajament olograf, în scopul obținerii de informații pe linie de învățământ, aceasta fiind profesoară de limba română la Școala generală din comuna Dragomirești, jud. Maramureș. Prin singura notă informativă, ce a fost dată în aceeași zi în care a semnat și angajamentul, intimata-pârâtă a semnalat nemulțumirea unor colege cu privire la faptul că este necesar să stea la coadă pentru pâine. Pe respectiva notă, subofițerul a menționat faptul că nota a fost luată în procesul recrutării, pentru inițierea colaboratoarei în redactarea notelor informative. Înalta Curte constată că noțiunea de "colaborator al Securității" este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Potrivit acestor dispoziții, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; a doua condiție vizează calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul ca acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Astfel, nu orice informație sau declarație se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menționat. Obiectul cererii recurentului-reclamant îl constituie informațiile furnizate de către intimata-pârâtă sub numele conspirativ "B." (nume conspirativ atribuit după semnarea unui angajament la data de 11.11.1983) în baza notei informative semnate olograf și aflate la dosarul de fond. Astfel cum reiese din analiza notei informative amintite mai sus, intimata-pârâtă a precizat faptul că unele colege ale acesteia sunt nemulțumite cu privire la faptul că pentru a cumpăra pâine este necesar să stea la coadă, iar prin nota lucrătorului de Securitate se menționa că respectiva informație se coroborează și cu cele obținute din alte surse. Examinând nota în discuție, aspectul amintit nu apare a reprezenta expresia unei informări noi pe care intimata-pârâtă să o fi făcut către organul de Securitate, aptă să producă efecte juridice prin sine însăși, situația relatată de pârâtă fiind deja cunoscută la momentul respectiv din alte surse, despre care s-a făcut raport la momentul potrivit. Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că acțiunea pârâtei de redare a acelor discuții purtate între profesori nu mai avea la momentul respectiv (la data de 11.11.1983) aptitudinea de a produce efecte negative asupra persoanelor indicate în nota informativă, altele decât cele care s-ar fi putut produce în perioada anterioară datei de 11.11.1983. Tot în mod corect a reținut instanța de fond și faptul că, fiind vorba de o comunitate restrânsă și de discuții purtate într-un cadru relativ public (sala profesorală/cancelaria Școlii din comuna Dragomirești), este puțin probabil ca afirmațiile și solicitările formulate cu această ocazie să nu fi fost rapid cunoscute de cetățeni ai comunității, printre care și informatori ai Securității, astfel încât este verosimil ca pârâta să se fi temut să prezinte modul de desfășurare al ședinței profesorilor din 14.09.1983 altfel decât fusese în realitate, cu atât mai mult cu cât nota informativă a fost scrisă într-un cadru intimidant, respectiv la Postul miliției din Dragomirești, sub supravegherea lucrătorilor de Securitate. Mai mult, Înalta Curte constată că se impune a se avea în vedere și faptul că singura notă informativă din cauză (din 11.11.1983) a fost dată cu ocazia recrutării intimatei-pârâte și semnării de către aceasta a angajamentului. Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că din două rapoarte informative, întocmite de lucrători din cadrul fostei Securități, reiese că intimata-pârâtă a semnalat la întâlnirea cu respectivii lucrători, referitor la doi dintre cetățenii comunei Dragomirești, că aceștia au o comportare bună în familie și societate, lucrează, fiind stimați de colegi și că nu au vicii. Înalta Curte constată că aceste din urmă informări conțin aspecte cu caracter general și laudativ la adresa persoanelor vizate, fără a conține informații prin care să se fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, astfel că nu aveau potențialul de a determina îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. De altfel, Înalta Curte constată că în raport cu înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a observat în mod corect că, în realitate, informațiile furnizate de pârâtă nu erau importante pentru organele de Securitate (și, implicit, nu aveau nici aptitudinea de a conduce la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului), împrejurare ce rezultă și din împrejurarea că prin rapoartele/notele de analiză depuse la dosar, se menționa de fiecare dată că era necesar ca în privința pârâtei să se procedeze la o dirijare mai concretă pentru a-și aduce aportul la culegerea și furnizarea datelor ce prezentau interes pentru Securitate. Înalta Curte constată că dispozițiile legii sunt de natură imperativă și neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activități și atitudini potrivnice regimului comunist, concluzie ce nu poate fi reținută cu privire la nota informativă în discuție și nici cu privire la cele două informări date în cadrul unor discuții purtate cu organele de Securitate, astfel că nu poate fi reținută calitatea intimatei-pârâte de colaborator al Securității. Altfel spus, deși este îndeplinită condiția furnizării de informații, totuși nu rezultă a fi îndeplinită și condiția următoare privind calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. În ceea ce privește ultima condiție prevăzută de textul de lege, anume îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Înalta Curte reține că aceasta se impune a fi analizată în strânsă legătură cu caracterul informațiilor furnizate. Or, cum în cauză informațiile furnizate nu au vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, o eventuală îngrădire a drepturilor și libertăților nu prezintă relevanță, în contextul în care această îngrădire trebuie cu necesitate să fie consecința denunțării unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ceea ce în speță recurentul-reclamant nu a reușit să demonstreze. În acest context, raportat la situația de fapt stabilită de prima instanță, rezultă că activitatea intimatei-pârâte nu poate fi încadrată ca fiind aceea de colaborator al Securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât îi lipsesc elemente esențiale, respectiv ca informațiile furnizate să fi vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, respectivă să fi condus la îngrădirea drepturilor și libertăților persoanelor vizate. În ceea ce privește invocarea de către recurentul-reclamant a jurisprudenței în materie a Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta nu este de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reținut că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunțate ca urmare a aplicării normelor de drept material situației de fapt din cauza respectivă, în alte situații fiind pronunțate decizii ce pot avea soluții contrare. Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 1959 din 28 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.