Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
6 noiembrie 2025

Decizia nr. 5344/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 54/2024 a Curții de Apel Cluj

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 54/2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepția netimbrării cererii de apel formulate de apelantul-reclamant A., invocată din oficiu, s-a anulat, ca nelegal timbrată, cererea de apel formulată de apelantul reclamant A., împotriva încheierii din 09 iulie 2024 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2024. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare de contestatorul A., solicitând rejudecarea cauzei și admiterea apelului formulat împotriva încheierii din 09 iulie 2024 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2024.

2. Hotărârea curții de apel Prin decizia civilă nr. 18 din 20 ianuarie 2025 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu și a anulat contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 54/2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2024, pe care o menține în întregime. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei a declarat recurs recurentul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea fondului cauzei.

Deși a fost legal citat, intimatul Primarul Comunei Poieni nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauzp 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând excepția nulității recursului pentru netimbrare invocată, din oficiu, în ședința publică din data de 6 noiembrie 2025, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, astfel încât prin rezoluția din 14.03.2025 s-a dispus comunicarea către acesta a obligației de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate. De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată nu a fost folosit în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, recurentul nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancțiunii anulării căii de atac. Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept anterior indicate, Înalta Curte va admite excepția netimbrării recursului și va anula ca netimbrat recursul formulat în cauză.

DECIDE Admite excepția netimbrării recursului. Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 18 din 20 ianuarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 6 noiembrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.