Decizia nr. 5200/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 noiembrie 2023, pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, a solicitat modificarea în parte a H.G. nr. 157/2016, în sensul de a se înlătura din cuprinsul acesteia limita de 10 numere de telefon pe care să le aibă active, precum și restricțiile privind accesul de hrană de la vizitatori, limitarea cantității de hrană pe care să o poată primi, atât cantitatea, cât și frecvența, de la orice persoană care vrea să i-o aducă sau să i-o trimită ca ajutor umanitar sau împrumuturi, din surse externe penitenciarului. 1.

La termenul de judecată din 9 ianuarie 2024, având în vedere caracterul ilizibil al acțiunii, redactată olograf, instanța de fond a procedat la audierea reclamantului, fiind tehnoredactată cererea de chemare în judecată, sens în care reclamantul a învederat că solicită: (i) obligarea în principal a pârâtului de ordin 1, iar în subsidiar și a celui de ordin 2 în solidar cu el, să soluționeze procedurile prealabile de anulare act în parte H.G. nr. 157/2006, căci pârâtul de ordin 3 nu are competențe/calitate să modifice H.G.; (ii) obligarea pârâtului de ordin 1 în principal, iar în subsidiar obligarea lui în solidar cu pârâtul de ordin 2, să plătească daune morale compensatorii de 5000 euro în RON la cursul BNR din ziua plăților în baza art. 2, 3, 8, 10 C.E.D.O.; (iii) plata cheltuielilor de judecată. 1.

La termenul de judecată din 20 februarie 2024, reclamantul a modificat cererea de chemare în judecată, chemând în judecată și Penitenciarul Arad și solicitând obligarea acestuia la plata daunelor morale menționate în acțiune, în solidar cu ceilalți pârâți, întrucât Penitenciarul Arad nu a restituit cererea reclamantului către Ministerul Justiției, care este competent să o soluționeze. 1.

La data de 8 martie 2024, reclamantul A. a depus la dosar un nou înscris ilizibil, motiv pentru care instanța de fond, pentru lămurirea conținutului înscrisului prin tehnoredactarea acestuia, a procedat la audierea reclamantului la termenul de judecată din 19 martie 2024, acesta arătând că înțelege să își modifice acțiunea, solicitând, în plus față de cererile anterioare: (i) suspendarea dispozițiilor din H.G. nr. 157/2016 a căror anulare a fost solicitată, respectiv "să pot primi nelimitat nici ca și cantitate și nici ca și sortiment și nici ca și frecvență orice fel de alimente și lichide alimentare dintre cele care se vând în mod liber pe piața liberă la supermarketuri și la restul magazinelor alimentare din România inclusiv zahăr și care să-l pot primi inclusiv la pungi de 1 kg sau chiar de alte cantități mai mari sau mai mici." (ii) anularea parțială a H.G. nr. 157/2016, respectiv art. 151 alin. (1) - sintagma "în limita a 3/4 din valoarea salariului minim brut pe economie" și sintagmele "nu" de la punctele 4, 5, 6, 7, 8, 9 din anexă capitol IV, precum și mențiunea "maxim 2 kg lunar ambalaj în plicuri de cel mult 10 gr" privind zahărul. 1.

La solicitarea expresă a instanței, după prezentarea unui extras din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 aprobat prin H.G. nr. 157/2016, tot prin declarația din 19 martie 2024, reclamantul a precizat că solicită anularea și suspendarea executării următoarelor dispoziții din acest regulament: art. 148 alin. (4); art. 148 alin. (3); art. 133 alin. (1); art. 151 alin. (1) sintagmele "săptămânal" și "în limita a 3/4 din valoarea salariului minim brut pe economie", "fără a afecta limita de 3/4 din valoarea salariului minim pe economie"; din anexa 1 - cap. IV, sintagmele "nu" de la punctele 4,5,6,7,8, 9 și sintagma de la punctul 9 "maxim 2 kg lunar, ambalat în plicuri de cel mult 10 grame". 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 393 din 21 mai 2024, Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată; (ii) a respins excepția lipsei de interes, invocată de Administrația Națională a Penitenciarelor; (iii) a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile revăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; (iv) a respins excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile art. 56 din Legea nr. 254/2013 și la posibilitatea adresării unei plângeri judecătorului de supraveghere a privării de libertate; (v) a admis excepția inadmisibilității modificării acțiunii prin înscrisul depus la data de 8.03.2024 și prin declarațiile date de reclamant la termenele de judecată din 20.02.2024 și din 19.03.2024 și a respins, ca inadmisibile, cererile formulate prin aceste modificări; (vi) a respins acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Arad, având ca obiect anularea dispozițiilor art. 133 alin. (1) și ale art. 148 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 aprobat prin H.G. nr. 157/2016 și obligarea pârâților la plata de daune morale. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 393 din 21 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar rejudecarea cauzei de instanța de recurs și admiterea acțiunii. 4. Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, aceasta din urmă intimată invocând și excepția netimbrării recursului, excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului pentru nemotivare. 5. Alte aspecte procesuale Excepția netimbrării recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor, a fost respinsă la termenul de judecată din 5 noiembrie 2025, pentru motivele expuse în practicaua prezentei hotărâri. II. Soluția instanței de recurs Analizând, cu prioritate, termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).". Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. "Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută". Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 393 din 21 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentului-reclamant A. la locul de deținere (Penitenciarul Arad) la data de 29 mai 2024, conform dovezii de înmânare atașate în dosarul instanței de fond, acesta semnând personal pentru primirea actului de procedură. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la data comunicării hotărârii și se împlinea la data de 14 iunie 2024, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2, raportat la art. 184 alin. (1) din C. proc. civ. Cererea de recurs a fost depusă de recurentul-reclamant la Registratura Curții de Apel Timișoara la data de 10 iulie 2024 . Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 10 iulie 2024, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 14 iunie 2024. În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. a susținut că Penitenciarul Arad, locul în care era deținut în vederea executării pedepsei privative de libertate, a refuzat să-i înregistreze recursul. Această susținere se regăsește și în cuprinsul dovezii de comunicare a sentinței primei instanțe, primită personal de către recurentul-reclamant, acesta menționând, olograf, că "Penitenciarul Arad refuză să înregistreze recursul meu la dosar". Înalta Curte constată că aceste susțineri, unilaterale și nedovedite, ale părții recurente nu sunt suficiente pentru ca aceasta să beneficieze de repunerea în termenul de exercitare a recursului, în condițiile art. 186 din C. proc. civ.. Potrivit acestui text de lege, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește să întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Or, recurentul-reclamant nu a prezentat nicio dovadă și nici nu a solicitat administrarea de către instanța de control judiciar a vreunei probe în dovedirea împiedicării sale, de către personalul locului de deținere, în depunerea și înaintarea către instanța de fond a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 393 din 21 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal. Aceasta și în condițiile în care, pe parcursul derulării procesului în fond, partea recurentă nu a reclamat vreo împiedicare, din partea Penitenciarului Arad, în desfășurarea activităților necesare susținerii prezentului litigiu, reclamantul formulând numeroase acte procesuale și depunând înscrisuri care au fost înaintate instanței de judecată prin intermediul penitenciarului și participând personal la termenele de judecată stabilite de instanță, unde s-a prezentat prin grija aceluiași penitenciar, în condițiile legii. În consecință, Înalta Curte constată că situația de fapt învederată de recurentul-reclamant în justificarea depunerii cu întârziere a recursului nu este susținută de nicio probă administrată în cauză, astfel încât recurentul-reclamant nu poate beneficia de instituția repunerii în termenul procedural de declarare a recursului, prevăzută de art. 186 din C. proc. civ., nefăcând dovada motivelor temeinic justificate în sensul acestui text de lege. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității declarării căii de atac, urmând a constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant A..