Decizia nr. 5170/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 281/2023 a Curții de Apel Galați

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 octombrie 2023, pe rolul Curții de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Focșani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene ("MIPE"), a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 130/10.10.2023 emise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programul Operațional Regional - Compartimentul Soluționare Contestații, precum și suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia mai sus menționată. 1.

Prin cererea depusă la data de 14 noiembrie 2023, reclamantul a precizat acțiunea, arătând că înțelege să conteste nu doar decizia de soluționare a contestației, ci și nota de neconformitate AM POR nr. SVAP 82787.4 din 19.07.2023. 1.

Prin sentința civilă nr. 281 din 21 noiembrie 2023, Curtea de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice la data de 11 ianuarie 2024. 1.

Prin cererea depusă la data de 09 aprilie 2024, reclamantul a precizat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 193 din 31 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a dispus următoarele: (i) a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de către pârât prin întâmpinare; (ii) a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamantul Municipiul Focșani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; (iii) a anulat decizia nr. 130/10.10.2023 privind soluționarea contestației formulate de către UAT Municipiul Focșani, înregistrată la sediul MIPE sub nr. x/14.09.2023, precum și nota de neconformitate nr. SVAP 82787.4/19.07.2023; (iv) a înlăturat reducerea procentuală de 10% din valoarea contractului, reducere în cuantum de 3.096.800 RON, aplicată prin nota de neconformitate nr. SVAP 82787.4/19.07.2023. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 193 din 31 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Susține recurentul-pârât că sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (2), art. 49, art. 50 alin. (1), art. 155 alin. (6) și art. 172 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, în ceea ce privește stipularea de cerințe restrictive în caietul de sarcini, precum și a art. 42 alin. (2) din Directiva 2014/24, în sensul că specificațiile tehnice trebuie să permită accesul egal al operatorilor economici la procedură și nu trebuie să creeze obstacole nejustificate. Arată că, pentru atribuirea contractului de furnizare autobuze electrice, autoritatea contractantă a desfășurat procedura de licitație deschisă, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preț. În cuprinsul fișei de date, secțiunea IV pct. 4.1, referitoare la propunerea tehnică, autoritatea a solicitat ca oferta să conțină obligatoriu un document valabil în care va fi specificat atelierul de service autorizat, aflat pe raza utilizatorului (o distanță de maxim 50 km), responsabil cu efectuarea întreținerii și reparațiilor, astfel încât să se asigure toate condițiile necesare unei bune desfășurări a activităților de service pe toată durata perioadei de garanție, cerință pe care ministerul pârât a considerat-o având caracter restrictiv. În opinia recurentului-pârât, instanța de fond a făcut o analiză simplistă a criteriului privind capacitatea de asigurare a întreținerii autobuzelor, plecând de la premisa greșită că trebuie să analizeze dacă criteriul este necesar; or, problema nu era dacă acest criteriu era adecvat și necesar, ci modalitatea în care era formulat, aceasta cerință având caracter potențial restrictiv prin aceea că impunea deținerea/colaborarea cu un service autorizat situat pe raza zonei utilizatorului, la data depunerii ofertelor. Autoritatea nu a respectat principiul tratamentului egal, impunând, la momentul depunerii ofertelor, o cerință referitoare la prestarea unui serviciu accesoriu care urmează a interveni după încheierea contractului și furnizarea produsului ce reprezintă obiectul principal al contractului. Consideră că impunerea cerinței la momentul depunerii ofertelor este excesivă și nerelevantă și restricționează participarea ofertanților, obligându-i la obținerea unui document de colaborare cu un service autorizat fără a avea certitudinea câștigării licitației. În acest sens invocă jurisprudența CJUE din cauza C-295/20 Sanresa UAB, considerentele 62-63, raportat la dispozițiile art. 58 din Directiva 2014/24, arătând că în speță nu se contestă necesitatea obținerii unor avize/autorizații, ci doar momentul solicitării acestora, reclamantul nejustificând în ce modalitate ar fi fost afectat dacă verificarea documentului de colaborare cu un service autorizat s-ar fi făcut ulterior depunerii ofertelor, anterior sau la momentul încheierii contractelor. Susține că instanța de fond trebuia să aibă în vedere situația în ansamblu, inclusiv clauzele contractuale. Astfel, solicitarea privind localizarea service-ului la maxim 50 km este nejustificată, câtă vreme autoritatea a inclus în caietul de sarcini secțiunea 8.2, referitoare la penalizări și moduri de rezolvare a defecțiunilor în termenul de garanție. Totodată, cerința are caracter restrictiv și prin prisma faptului că un operator economic interesat de participarea la procedură era condiționat de deținerea/colaborarea cu un service autorizat situat pe raza zonei utilizatorului la data depunerii ofertelor. Apreciază și că cerința referitoare la prezentarea unui document valabil în care va fi specificat service-ul autorizat este irelevantă, având în vedere că ofertantul se obliga să asigure funcționarea autobuzelor timp de 347 zile/an și intervenții în maxim 5/10 zile, iar orice intervenție ar fi fost necesară după livrarea autobuzelor, astfel că nu era necesar stipularea unei astfel de cerințe la momentul depunerii ofertei. Pentru autoritatea contractantă este importantă eficiența unei intervenții, iar nu distanța la care era deplasat autobuzul pentru reparații, această distanță afectând doar timpul de deplasare a autobuzului la locație, nu și rapiditatea reparației. Mai arată recurentul-pârât că, prin documentația de atribuire, Secțiunea 13 din caietul de sarcini, se solicită aceeași cerință cu cea din fișa de date secțiunea IV, pct. 4.1. Aceste cerințe nu sunt esențiale raportat la obiectul contractului, dar, odată introduse în caietul de sarcini, produc efecte în sensul restricționării participării la procedură, fiind încălcat principiul tratamentului egal și al nediscriminării și nefiind asigurată eficienta utilizare a fondurilor publice. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Municipiul Focșani a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Contrar susținerilor recurentului-pârât, intimatul-reclamant apreciază că, prin solicitarea oricărui document valabil în care să fie specificat oricare atelier de service, autoritatea contractantă a aplicat în mod nediscriminatoriu și egal pentru toți potențialii ofertanți interesați prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, pentru a se asigura că operatorii economici au capacitatea tehnică de a executa contractul la un standard de calitate corespunzător. Apreciază intimatul-reclamant că cerința este proporțională cu obiectul contractului, ținând cont de faptul că, în funcție de tipul autobuzelor electrice ofertate, doar ofertantul este în măsură să aprecieze dacă atelierul de service ar avea capacitatea să realizeze operațiunea de întreținere, care are un grad ridicat de complexitate, promovând o tehnologie de nișă și relativ nouă. Intimatul-reclamant susține că au fost respectate și prevederile art. 49, art. 50, art. 155 alin. (6) și art. 172 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, apreciind că, astfel cum a reținut instanța de fond, în cuprinsul documentației de atribuire nu există niciun element sau cerință care să impună condiționarea participării la procedura de atribuire de deținerea sau colaborarea cu un service autorizat. Cerința nu a fost stipulată în așa fel încât să conducă la impunerea ca atelierul de service să fie în dotarea potențialilor ofertanți și nu a solicitat dovezi privind posibilități alternative de a asigura accesul la acesta, precum închiriere, comodat, contract de prestări servicii, etc., documentul valabil putând fi chiar și o declarație pe proprie răspundere. În scopul de a nu favoriza sau defavoriza un anumit ofertant, autoritatea contractantă nu a solicitat strict și specific un anumit document, ci orice document valabil care să indice un atelier de service situat în raza de deplasare a autobuzelor electrice, care ar avea capacitatea de a acoperi toate tipurile de intervenții specificate în caietul de sarcini. Consideră că autoritatea contractantă a respectat și prevederile art. 179 lit. j) din Legea nr. 98/2016, care reglementează modalitatea în care operatorii economici fac dovada îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică, prevedere regăsită și în Ordinul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 1017/2019. Solicitarea din caietul de sarcini nu este o condiție restrictivă sau discriminatorie, ci o cerință strict tehnică aplicabilă oricărui ofertant. Apreciază că au fost respectate și dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. a), b) și e) din Legea nr. 98/2016, respectiv principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică - nediscriminarea, tratamentul egal și proporționalitate. Mai arată că, din punct de vedere tehnic, solicitarea specificării unui service aflat la o distanță de maxim 50 de km a fost corelată cu capacitatea bateriilor electrice și autonomia autobuzelor electrice de a ajunge, respectiv de a se întoarce de la service-ul autorizat. Cât privește referirile recurentului-pârât la existența unor termene de remediere a defecțiunilor și la penalități contractuale, intimatul-reclamant susține că acestea nu prezintă relevanță, cerința în discuție neavând legătură cu rapiditatea efectuării reparațiilor și disponibilitatea autobuzelor electrice, ci este o cerință strict tehnică raportată la autonomia acestor autobuze. Subliniază intimatul-reclamant că niciun operator economic interesat de participarea la procedură nu a solicitat clarificări cu privire la cerința în discuție, ceea ce demonstrează că aceasta nu este restrictivă și nici discriminatorie. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, raportat la motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente: II.1. Situația de fapt dedusă judecății și parcursul litigios al cauzei Prin nota de neconformitate nr. SVAP 82787.4/19.07.2023, pentru proiectul cod SMIS 126571, cu titlul "Modernizarea transportului public în Municipiul Focșani", Direcția Autorizare Proiecte - Direcția Generală Programul Operațional din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a constatat că autoritatea contractantă, Municipiul Focșani, a stabilit prin documentația de atribuire, fișa de date și caietul de sarcini specificații tehnice discriminatorii, fapt ce a condus la o restrângere artificială a concurenței, fiind încălcate dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 49, art. 50 alin. (1), art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 și a art. 42 alin. (2) din Directiva 2014/24. Cerința apreciată de autoritatea ministerială a avea caracter restrictiv este cea de la secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, din fișa de date, prin care s-a solicitat ca oferta să conțină obligatoriu "Angajamentul ferm al ofertantului că dispune de personalul și dotarea tehnică necesară asigurării asistenței tehnice în garanție și service-ului în perioada de garanție a autobuzelor electrice. Ofertantul va prezenta un document valabil în care va fi specificat atelierul de service autorizat, aflat pe raza zonei utilizatorului (o distanță de maxim 50 km), responsabil cu efectuarea întreținerii și reparațiilor, astfel încât să se asigure toate condițiile necesare unei bune desfășurări a activităților de service pe toată durata perioadei de garanție". Totodată, cerința este reiterată la Secțiunea 13 din Caietul de sarcini, pag. 101-102, vizând modul de prezentare a propunerii tehnice, reclamantul menționând că "Documentația de ofertă va conține obligatoriu și următoarele documente: (...) Ofertantul va prezenta un document valabil în care va fi specificat atelierul de service autorizat, aflat pe raza utilizatorului (o distanță de maxim 50 km), responsabil cu efectuarea întreținerii și reparațiilor, astfel încât să se asigure toate condițiile necesare unei bune desfășurări a activităților de service pe toată durata perioadei de garanție". S-a reținut în cuprinsul notei litigioase că respectiva cerința are un caracter restrictiv, întrucât nu sunt acceptați la procedura de atribuire decât acei operatori economici care dispuneau de documentul respectiv, fără a li se acorda posibilitatea de a depune acest document înainte de încheierea contractului, în situația declarării ca fiind câștigătoare a ofertei (sau la livrarea primului autobuz). Astfel, s-a apreciat că a fost încălcat principiul tratamentului egal și că s-a realizat o discriminare a operatorilor economici, aplicându-se reclamantului o reducere procentuală de 10% din valoarea contractului nr. x/25.02.2022, încheiat cu Asocierea dintre S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., având ca obiect furnizare autobuze electrice, în temeiul Anexei 2 la H.G. nr. 519/2014, Secțiunea Anunțul de participare și documentația de atribuire, lit. A) - punctul

Împotriva notei de neconformitate, reclamantul Municipiul Focșani a formulat contestație, respinsă ca nefondată prin decizia nr. 130/10.10.2023 a Compartimentului Soluționare Contestații, Direcția Generală Programul Operațional Regional din cadrul MIPE. Reclamantul Municipiul Focșani a formulat acțiunea de față, contestând atât nota de neconformitate nr. SVAP 82787.4/19.07.2023, cât și decizia de soluționare a contestației nr. 130/10.10.2023. Prin sentința civilă nr. 193/31.10.2024, instanța de fond a admis acțiunea, anulând actele contestate, apreciind, în esență, că cerința de calificare în discuție are caracter necesar și adecvat, pentru a se asigura că un candidat/ofertant are competențele tehnice pentru a executa contractul de achiziție publică care urma să fie atribuit, neimpunând în sarcina operatorilor economici o obligație disproporționată, de natură a restrânge accesul acestora în procedura de atribuire, prin raportare la scopul urmărit și mijlocul identificat pentru atingerea acestuia. Pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2), art. 49, art. 50 alin. (1), art. 155 alin. (6) și art. 172 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 și a art. 42 alin. (2) din Directiva 2014/24, respectiv juisprudența în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene. II.2. Cadrul normativ incident cauzei În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor de soluții sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoașterea reciprocă; d) transparența; e) proporționalitatea; f) asumarea răspunderii. Potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 "Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței", iar potrivit alin. (2) al aceluiasi articol "În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici". Conform art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, sintagma "specificatii tehnice" are semnificatia de "cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante", iar potrivit art. 155 alin. (6) din același act normativ "Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici". Totodată, potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, "Autoritatea contractantă stabilește numai cerințe de participare care sunt necesare și adecvate pentru a se asigura că un candidat/ofertant are capacitatea juridică și financiară și competențele tehnice și profesionale pentru a executa contractul de achiziție publică/acordul-cadru care urmează să fie atribuit [...]", iar alin. (5) ale aceluiași articol stipulează că "Toate cerințele privind capacitatea solicitate de autoritatea contractantă trebuie să aibă legătură cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru și să fie proporționale prin raportare la obiectul acestuia". Se mai reține și că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, "Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli", iar conform alin. (3) al aceluiasi articol "În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situația în care constată cel puțin una dintre abaterile prevăzute în anexele care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, în raport cu: a) reglementările naționale aplicabile în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii [...]". În Anexa nr. 2 la H.G. nr. 519/2014, secțiunea "Anunțul de participare și documentația de atribuire", la lit. A) - "Contracte a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric stabilit în legislația în vigoare privind achizițiile/concesiunile pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene", la pct. 11, este prevăzută abaterea constând în "Utilizarea unor criterii de calificare, selecție, atribuire sau condiții de executare a contractelor sau a unor specificații tehnice care nu sunt discriminatorii în sensul abaterii de la pct. 10, dar care restricționează accesul operatorilor economici". Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 42 alin. (2) din Directiva nr. 2014/24/U, potrivit cărora "Specificațiile tehnice permit accesul egal al operatorilor economici la procedura de achiziție și nu au efectul de a crea obstacole nejustificate în calea deschiderii către concurență a achizițiilor publice". II.3. Examinarea motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Înalta Curte reține, în raport de cadrul normativ anterior redat, că, deși autoritatea contractantă dispune de o marjă de apreciere în privința stabilirii unor specificații tehnice care să corespundă necesităților sale, conform prevederilor art. 172 alin. (3) și (5) din Legea nr. 98/2016, această prerogativă nu este nelimitată, nu are caracter absolut, putând face obiectul cenzurii autorității de management, dacă cerințele impuse sunt de natură a împiedica accesul egal al tuturor operatorilor economici la procedura de atribuire, iar aplicarea lor, prin prisma asigurării autorității contractante că un candidat/ofertant are capacitatea juridică și financiară, precum și competențele tehnice și profesionale pentru a executa contractul de achiziție publică/acordul-cadru care urmează să fie atribuit, are ca rezultat introducerea unor obstacole nejustificate în asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici. Altfel spus, deși specificațiile tehnice înscrise în documentația de atribuire trebuie să corespundă nevoilor autorităților contractante, această normă de principiu trebuie coroborată cu necesitatea ca, simultan, cerințele în discuție să nu restricționeze, în mod nejustificat, accesul operatorilor economici la procedura de atribuire. Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic și legislativ, aplicate la situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte constată, contrar celor reținute de instanța de fond, că reclamantul Municipiul Focșani nu a expus critici de nelegalitate întemeiate cu privire la nota de neconformitate și decizia de soluționare a contestației atacate, astfel că sentința recurată este dată cu greșita aplicare a normelor legale incidente, impunând, consecutiv admiterea recursului declarat de recurentul-pârât, reformarea hotărârii în sensul pronunțării unei soluții de respingere a acțiunii. După cum în mod just a susținut recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin impunerea cerinței ca operatorul economic interesat să prezinte, la momentul depunerii ofertei, un document valabil în care va fi specificat atelierul de service autorizat, aflat pe raza zonei utilizatorului (o distanță de maxim 50 km), responsabil cu efectuarea întreținerii și reparațiilor, este restricționat accesul la procedură unor operatori economici care nu dispuneau de un astfel de document, fiind încălcate prevederile art. 42 alin. (2) din Directiva nr. 2014/24/UE, precum si dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 50 alin. (1), art. 155 alin. (6) și art. 172 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, anterior redate. Înalta Curte reține că neregula constatată de ministerul recurent nu a privit caracterul necesar și adecvat al acestei cerințe, ci momentul la care s-a solicitat demonstrarea îndeplinirii sale, autoritatea contractantă impunând prezentarea documentului doveditor al deținerii/colaborării cu un service autorizat situat pe raza zonei utilizatorului la data depunerii ofertelor, deși activitatea de întreținere și reparație a autobuzelor privea prestarea unui serviciu accesoriu, care intervenea după încheierea contractului și furnizarea produsului ce reprezintă obiectul principal al contractului. Prin raportare la obiectul principal al contractului (furnizarea de autobuze electrice), aspectele ulterioare livrării (categorie din care face parte și prestarea serviciilor de întreținere și reparație a autobuzelor furnizate, în perioada de garanție) nu ar trebui să fie susceptibile a condiționa participarea operatorilor economici de accesul la un atelier de service autorizat situat în raza de exploatare a mijlocului de transport (apreciată de intimatul-reclamant a fi la maximum 50 km de locația utilizatorului). În acest sens a statuat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care, în hotărârea pronunțată cauza C-295/20 Sanresa UAB, a reținut următoarele: "62. În plus, în temeiul articolului 58 din Directiva 2014/24, un ofertant este obligat, pentru a putea fi admis să participe la o procedură de atribuire a unui contract, să demonstreze că îndeplinește, la momentul depunerii ofertei sale, criteriile calitative de selecție enumerate la articolul 58 alin. (1) primul paragraf literele (a)-(c) din această directivă. În schimb, el poate aștepta să i se atribuie contractul pentru a face dovada că îndeplinește condițiile de executare a contractului. Astfel, criteriile calitative de selecție permit autorității contractante să nu admită să participe decât operatori economici ale căror capacități tehnice și profesionale, întemeiate pe experiența lor recentă, lasă să se înțeleagă că vor fi în măsură să execute contractul în discuție, obținând, dacă este nevoie, autorizațiile sau logistica necesare. În plus, a constrânge ofertanții să îndeplinească toate condițiile de executare a contractului încă de la prezentarea ofertei lor constituie o cerință excesivă, care riscă, așadar, să descurajeze acești operatori să participe la procedurile de achiziții publice și încalcă prin aceasta principiile proporționalității și transparenței, garantate la articolul 18 alin. (1) din directiva menționată. 63. În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 70 din Directiva 2014/24 coroborat cu articolul 18 alin. (1) din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune ca oferta unui ofertant să fie respinsă pentru simplul motiv că acesta nu face dovada, la momentul depunerii ofertei sale, că îndeplinește o condiție de executare a contractului în discuție". Înalta Curte reține, astfel, că impunerea cerinței în discuție la momentul depunerii ofertelor este excesivă și restricționează participarea ofertanților, obligându-i la obținerea unui document de colaborare cu un service autorizat fără a avea certitudinea câștigării licitației, având ca efect introducerea unui obstacol nejustificat, prin raportare la necesitatea asigurării unei concurențe efective între operatorii economici. Din cerințele documentației de atribuire, nu se înțelege că "documentul valabil" putea fi prezentat și ulterior depunerii ofertei, acesta fiind solicitat în cadrul și cu ocazia depunerii propunerii tehnice, fără ca intimatul-reclamant Municipiul Focșani să justifice, în mod rezonabil, cum ar fi fost afectat dacă acest document era solicitat mai târziu în cadrul procedurii. Așadar, această cerință nu este esențială, raportată la obiectul contractului, însă odată introdusă în documentația de atribuire, produce efecte în sensul restricționării participării la procedura de atribuire a operatorilor economici potențial interesați, contrar art. 172 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. În consecință, prin definirea sa în cadrul documentației, Înalta Curte constată că a fost încălcat principiul tratamentului egal și a intervenit discriminarea operatorilor economici, contrar art. 2 alin. (2) și art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 42 alin. (2) din Directiva nr. 2014/24/U. Cât privește argumentul intimatului-reclamant Municipiul Focșani în sensul că, din enunțul cerinței, nu rezultă natura documentului care trebuie depus, acesta putând îmbrăca forma unei declarații, angajament sau orice alt document justificativ, instanța de control judiciar reține că pentru autoritatea de control prezintă relevanță doar faptul că, indiferent de natura documentului acceptat, specificarea atelierului de service autorizat presupune ca operatorul economic să își asume colaborarea cu acel atelier, responsabil cu efectuarea întreținerii și reparațiilor, încă de la momentul depunerii ofertei, deși cerința privea un serviciu accesoriu, ce urma a fi prestat după încheierea contractului. Se observă, contrar susținerilor intimatului-reclamant, că textul cerinței relevă că, în realitate, obligația stabilită în sarcina ofertantului avea ca obiect prezentarea unui "document valabil în care va fi specificat atelierul de service autorizat", ca anexă la propunerea tehnică; or, în contexul în care documentul în discuție era solicitat în susținerea "angajamentului ferm al ofertantului că dispune de personalul și dotarea tehnică necesară asigurării asistenței tehnice în garanție și service-ului în perioada de garanție a autobuzelor electrice", iar atelierul de service autorizat, specificat în document, trebuia să fie cel "responsabil cu efectuarea întreținerii și reparațiilor, astfel încât să se asigure toate condițiile necesare unei bune desfășurări a activităților de service pe toată durata perioadei de garanție", devine evident că semnificația expresiei "document valabil" este aceea de înscris care atestă că, la data depunerii ofertei, ofertantul fie deține un atelier de service autorizat propriu, în cadrul căruia se angajează să presteze serviciile de întreținere și reparație a autobuzelor furnizate, în perioada de garanție, fie este implicat într-un raport juridic cu un alt operator economic care deține un astfel de atelier, în baza căruia terțul s-a angajat față de ofertant sa presteze serviciile anterior menționate. Înalta Curte mai reține că utilitatea unor eventuale intervenții, în perioada de garanție, nu este dependentă de locul situării atelierului de service autorizat. Intimatul-reclamant a susținut că necesitatea situării service-ului autorizat într-o rază teritorială de 50 de km față de Municipiul Focșani a avut în vedere autonomia autobuzelor electrice. Însă, pe de-o parte, sintagma menționată indică o limitare geografică, potențialului ofertant fiindu-i creată reprezentarea necesității detinerii unui/colaborării cu un atelier de service autorizat aflat numai în limita de 50 de km menționată, iar pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reținut recurentul-pârât, odată ce autoritatea contractantă a impus deja anumiți timpi de răspuns pentru remedierea defecțiunilor, nu ar mai fi trebuit sa conteze și distanța la care era situată unitatea de service la care erau remediate defecțiunile. Existența unui service la o anumită distanță poate garanta doar timpul de deplasare/transport al autobuzului la locația indicată, nu și rapiditatea reparației autobuzului, care a fost prevăzută în documentație. De altfel, neregula reținută de autoritatea finanțatoare nu s-a referit la impunerea de cerințe privitoare la rapiditatea reparațiilor și timpii de intervenție, ci la inserarea restrictivă a prezentării unui document valabil, care să ateste existența relației cu un atelier de service autorizat, aflat pe raza utilizatorului, la o distanță de maximum 50 de km, la momentul depunerii ofertei. Referitor la argumentul din acțiunea intimatului-reclamant, în sensul că documentația de atribuire a făcut obiectul analizei Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), care a emis atât aviz condiționat pe aspecte de regularitate și calitate, cât și aviz conform necondiționat ca urmare a remedierii abaterilor semnalate de ANAP, Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 din H.G. nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții și pentru asigurarea continuității cadrului instituțional de coordonare și gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, "În condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului și art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în cazul în care autoritatea de management constată că au existat încălcări ale legislației europene sau naționale privind achizițiile publice, aceasta stabilește și aplică reduceri procentuale/corecții financiare, fără a fi condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice". Astfel fiind, împrejurarea avizării documentației de atribuire de către ANPA este nerelevantă, posibilitatea angajării răspunderii reclamantei subzistând și într-o asemenea situație, neidentificarea unor nereguli de către ANPA neexcluzând identificarea lor de către organul de control al autorității pârâte. Intimatul-reclamant Municipiul Focșani a mai susținut, drept criteriu de stabilire a caracterului nerestrictiv al cerinței de calificare, lipsa clarificărilor solicitate de către participanții la procedură. Înalta Curte apreciază că și acest argument este neîntemeiat, întrucât caracterul restrictiv al unei cerințe de calificare se apreciază de autoritatea de control și, în final, de către instanța de judecată, în funcție de dispozițiile legale incidente, iar nu în raport de exercitarea de către participanții la procedură a dreptului de a solicita clarificări ori de a contesta criteriile de calificare impuse de autoritatea contractantă. Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că fapta reținută de autoritatea de control, constând în stipularea unei cerințe restrictive care aduce atingere principiilor tratamentului egal și nediscriminării, afectând concurența efectivă între operatorii economici, întrunește elementele constitutive ale abaterii reținute în sarcina reclamantei prin nota atacată, făcând parte din categoria neregulilor, în sensul atribuit acestei noțiuni prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Ca atare, reducerea procentuală aplicată a fost corect stabilită, prin raportare la prevederile Anexei nr. 2 la H.G. nr. 519/2014, secțiunea "Anunțul de participare și documentația de atribuire", lit. A), punctul 11. În consecință, constatând caracterul fondat al recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Focșani, ca neîntemeiată, menținând soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității acțiunii, care nu a făcut obiectul recursului, instanța de recurs nefiind învestită cu analiza de legalitate a modului de soluționare a excepției.