- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 9 decembrie 2025
Decizia nr. 5858/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 117/2023 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14.09.2022 pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună: - anularea Notei nr. x.02.2022 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență, emisă de MIPE; - anularea Notificării beneficiarului cu privire la debit nr. x/02.02.2022 emisă de MIPE; - anularea deciziei nr. 29949/16.03.2022 privind soluționarea contestației nr. 362/UIP/119428/04.03.2022 formulată de MMAP împotriva Notei nr. x/02.02.2022 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, emisă de MIPE; - obligarea intimatului MIPE la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de procedură.
Aspecte procesuale Prin sentința civilă nr. 117 din data de 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului București - secția a II -a contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 2973 din data de 23 mai 2023, Tribunalul București - secția a II -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul și pe pârâtul în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a - contencios administrativ și fiscal. Prin decizia nr. 4103 din data de 26 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată, din nou, pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.10.2023 sub nr. de dosar x/2022
Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 798 din data de 30 aprilie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității Notificării beneficiarului cu privire la debit nr. x/02.02.2022, invocată de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; a anulat decizia nr. 29949/16.03.2022 privind soluționarea contestației nr. 362/UIP/119428/04.03.2022 formulată de MMAP împotriva Notei nr. x/02.02.2022 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență emisă de MIPE; a anulat Nota nr. x.02.2022 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență, emisă de MIPE, prin care i-a fost aplicată sancțiunea corecției financiare de 25 % din valoarea contractului de servicii nr. x/25.11.2019, respectiv de 7.724.500 RON; a respins cererea în anularea Notificării beneficiarului cu privire la debit nr. x/02.02.2022 emisă de MIPE; a luat act că reclamanta va solicita restituirea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca nefondată. Instanța de fond nu a făcut o analiză atentă a materialului probator avut la dispoziție, motivând hotărârea în urma interpretării eronate a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, însușindu-și susținerile MMAP fără a le corobora cu motivele de fapt și de drept precizate în cuprinsul actelor contestate. În opinia recurentului, în mod eronat Curtea de Apel București a constatat că a fost respectat cadrul legal evocat din prevederile art. 207 alin. (1), art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 98/2016, ale art. 137 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (5) din H.G. nr. 395/2016. A arătat că, la data de 12.02.2019, a fost publicat în SEAP Anunțul de participare nr. x pentru procedura de achiziție "Servicii de consultanță pentru monitorizarea speciilor de păsări cf. art. 12 din Directiva Păsări 79/409/CEE", autoritate contractantă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în care, la punctul III. 1.3 Capacitatea tehnică și profesională, se menționa: "1.) Ofertantul trebuie să facă dovada că a dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani, împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei, menționat în anunțul de participare, servicii similare sau superioare din punct de vedere al complexității cu serviciile care fac obiectul prezentei achiziții (servicii de consultanță în probleme de mediu), cu o valoare cumulată de minimum 15.000.000 RON fără TVA la nivelul unui contract sau mai multe contracte. (...)" Conform Raportului procedurii nr. x/18.09.2019, a fost declarat câștigător ofertantul Asocierea A. "B." - S.C. C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L.. În Raportul procedurii se menționează faptul că au fost analizate de către Comisia de evaluare documentele prezentate de ofertant pentru demonstrarea informațiilor înscrise în DUAE și a încheiat Procesul-verbal nr. x/DIAL/04.09.2019, constatând că informațiile preliminare din DUAE sunt demonstrate. Conform procesului-verbal anterior menționat, situația se prezintă astfel: a) Asociatul A. a nominalizat în DUAE cinci contracte în vederea demonstrării experienței similare, după cum urmează: - Contract de finanțare POIM nr. 70/30.05.2017 aferent proiectului "Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Săraturile de la Gura lalomiței - Mihai Bravu, ROSP0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteștii de Sus - Gura lalomiței", cod SMIS 102540, Beneficiar A., valoare declarată ca fiind derulată în ultimii trei ani (CR 1 - CR 27) 5.820.370,80 RON; - Contract de finanțare POIM nr. 64/26.05.2017 aferent proiectului "Elaborarea Planurilor de Management pentru ariile protejate ROSPA0109 Acumulările Belcești, ROSCI0222 Săraturile Jijia Inferioară Prut, ROSPA0042 Eleșteele Jijiei și Miletinului și 2.553. Balta Teiva Vișina", cod SMIS 101991, Beneficiar A., valoare declarată ca fiind derulată în ultimii trei ani (CR 1 - CR 22) 4.436.946,37 RON; - Contract nr. x/1764 din 04.06.2018, contract de prestări servicii de elaborare a livrabilelor necesare fundamentării Planului de management integrat, inclusiv toate studiile de fundamentare necesare realizării proiectului "Planificarea managementului conservării biodiversității în ariile naturale protejate ROSPA0012 Brațul Borcea, împreună cu ROSCI0319 Mlaștina de la Fetești, IV.34. Pădurea Canton Hățiș și ROSCI0278 Bordușani-Borcea (fără partea care se suprapune cu ROSPA0017 Canaralele de la Hârșova)", încheiat cu S.C. C. S.R.L., valoare derulată în ultimii trei ani 395.000,00 RON; - Contract nr. x/1763 din 04.06.2018, contract de prestări servicii de elaborare a livrabilelor necesare fundamentării Planului de management integrat aferent ariilor naturale protejate Natura 2000 ROSPA0112 Câmpia Gherghiței, incluzând rezervația naturală B.
Lacul Rodeanu, încheiat cu S.C. C. S.R.L., valoare derulată în ultimii trei ani 337.000,00 RON și - Contract nr. x(AM)/20.12.2017, contract de prestări servicii de elaborare a livrabilelor necesare fundamentării Planului de management aferent ariilor naturale protejate ROSCI0005 Balta Albă - Amara-Jirlău - Lacul Sărat Câineni, ROSPA0004 Balta Albă-Amara-Jirlău, 2.271 Balta Albă, 2.272 Balta Amara, 2.260 Lacul Jirlău-Vișani, încheiat cu S.C. E. S.R.L., valoare derulată în ultimii trei ani 280.000,00 RON. Pentru cele două contracte de finanțare prezentate ca experiență similară, Comisia de evaluare a luat în considerare valoarea integrală fără TVA a cererilor de rambursare autorizate și plătite de către AM POIM în perioada de referință. Aceasta cu toate că în cadrul unui contract de finanțare, de cele mai multe ori, activitățile sunt contractate nu și executate de către Beneficiar, neputând fi considerate experiența similară a acestuia. Nu au fost solicitate clarificări/documente suplimentare în acest sens de către comisia de evaluare. Din analiza efectuată asupra informațiilor încărcate în sistemul informatic SMIS2014+, au existat unele activități derulate de către Beneficiarul A., ce ar putea fi asimilate cu experiența similară solicitată, și anume: Pentru contractul de finanțare POIM nr. 70/30.05.2017, cod SMIS 102540, valoarea totală ce ar putea fi considerată experiență similară (CR 1 - CR 27) este de 4.369.935,89 RON (inclusiv TVA aferentă unor cheltuieli solicitate și autorizate), din care: cheltuieli pentru investiția de bază: 242.717,89 RON și cheltuieli salariale cu personalul implicat în implementarea proiectului (în derularea activităților, altele decât management de proiect): 4.127.218,00 RON. Pentru contractul de finanțare POIM nr. 64/26.05.2017, cod SMIS 101991, valoarea totală ce ar putea fi considerată experiență similară (CR 1 - CR 22) este de 3.516.638,17 RON (inclusiv TVA aferentă unor cheltuieli solicitate și autorizate), din care: cheltuieli pentru investiția de bază: 1.900,05 RON, cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică: 83.407,12 RON și cheltuieli salariale cu personalul implicat în implementarea proiectului (în derularea activităților, altele decât management de proiect): 3.431.331,00 RON. Astfel, valoarea maximă a serviciilor similare prestate în ultimii trei ani de către Asociatul A. pentru cele 5 contracte depuse este de 8.898.574,06 RON, sumă care include și TVA aferentă pentru două dintre cele 5 contracte. Deci, având în vedere că cerința privind valoarea cumulată trebuia să fie calculată fără TVA, rezultă că valoarea maximă a serviciilor similare este evident mai mică după eliminarea taxei pe valoarea adăugată. Asociatul S.C. C. S.R.L. a nominalizat în DUAE patru contracte în vederea demonstrării experienței similare, cu o valoare totală a serviciilor prestate în ultimii trei ani de 3.649.004,68 RON. Asociația "B." a nominalizat în DUAE în vederea demonstrării experienței similare Contractul de finanțare nr. x/19.05.2015 pentru implementarea proiectului "Cartografierea și evaluarea serviciilor de ecosisteme din siturile Natura 2000 regiunea Niraj-Târnava Mică", finanțat în cadrul Programului RO02 - "Biodiversitate și servicii ale ecosistemelor", Apelul pentru propuneri de proiecte nr. 1, finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009-2014, cu o valoare declarată ca fiind derulată în ultimii trei ani de 1.029.587,97 RON. Din documentele prezentate de către ofertant reiese faptul că acesta a avut calitatea de promotor de proiect, dar nu se poate identifica efectiv ce activități a desfășurat, ce ar putea fi asimilate experienței similare. Nu au fost solicitate clarificări/documente suplimentare în acest sens de către comisia de evalvaluare. Asociatul S.C. D. S.R.L. nu a nominalizat în DUAE niciun contract pentru demonstrarea experienței similare. Astfel, având în vedere cele prezentate anterior, chiar dacă s-ar lua în considerare valoarea integrală a contractului de finanțare prezentat de către Asociația "B.", valoarea totală a serviciilor similare prestate în ultimii trei ani, așa cum sunt ele definite în Anunțul de participare, este de maxim 13.577.166.71 RON (inclusiv TVA aferentă pentru unele dintre acestea, evident valoarea fără TVA fiind mai mică), față de minim 15.000.000 RON solicitat. În concluzie, instanța de fond a constatat în mod eronat că oferta câștigătoare a îndeplinit cerința referitoare la capacitatea tehnică privind experiența similară a operatorului economic în servicii de consultanță în probleme de mediu, în speță fiind încălcate prevederile art. 207 alin. (1), art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 98/2016, ale art. 137 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, precum și ale art. 35 alin. (5) și art. 56 alin. (1) din Directiva nr. 24/2014, fapt ce a condus la nerespectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și la art. 18 din Directiva nr. 24/2014. Așadar, după cum se poate observa cu ușurință, instanța de fond nu a avut în vedere ansamblul cadrului legal aplicabil, limitându-se la a-și însuși doar susținerile intimatului-reclamant. Astfel, argumentația făcută de către instanță pentru luarea deciziei de anulare a actelor administrative contestate este părtinitoare și neîntemeiată, nefiind aduse argumente temeinice și concludente pentru justificarea soluției date. În considerarea celor ce preced, având în vedere că prima instanță a tratat cu superficialitate speța cu care a fost învestită și a aplicat eronat sensul normelor legale incidente, carențe ale soluției primei instanțe ce atrag incidența motivelor de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a Sentinței atacate și în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată a intimatului-reclamant, ca nefondată. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică. În ceea ce privește critica recurentei ce vizează modul în care prima instanță a apreciat probele administrate de părți, respectiv Fișa de date și Caietul de sarcini, intimatul-reclamant a arătat că nu se aduc critici privind aplicarea art. 3 alin. (1) lit. hh) din Legea nr. 98/2016 de către instanța de judecată. În atare condiții, față de reglementarea art. 483 alin. (3) C. proc. civ., această critică nu poate face obiect al cererii de recurs. În concluzie, nefiind o critică de legalitate, nu poate fi reținută de instanța de recurs ca fiind circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A mai arătat intimatul că în mod întemeiat Curtea de Apel București a reținut faptul că ofertele trebuie evaluate în conformitate cu cerințele prevăzute în specificațiile tehnice precizate în anunțul de participare (fișa de date) și în caietul de sarcini. Anunțul de participare face referire la "documente justificative" generic, fără a indica în concret anumite documente, ce ar fi trebuit prezentate în dovedirea îndeplinirii cerinței din III.1.3) Capacitatea tehnică și/sau profesională. Curtea a observat corect faptul că MMAP nu putea face distincția după cum experiența privind servicii similare sau superioare ca și complexitate este obținută în cadrul unui proiect derulat cu experți proprii sau unui proiect implementat în parteneriat. Totodată, Curtea de Apel București a precizat în considerente raționamentul logico-juridic aplicabil cauzei din perspectiva principiului tratamentului egal, enunțat de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, pentru care opinia recurentului-pârât reținută în actele administrative supuse controlului judecătoresc nu poate fi validată. În concluzie, în mod întemeiat, prima instanță a statuat asupra faptului că MMAP a îndeplinit cerința privind capacitatea tehnică și/sau profesională de către ofertantul câștigător. În ceea ce privește critica referitoare la reținerea instanței de fond, în sensul că "nu se poate pretinde fiecărui membru asociat, în parte, să depună un astfel de contract, fiind suficient ca ofertantul Asocierea A., Asociația "B.", S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. să se conformeze rigorilor cerinței", intimatul a susținut că recurentul nu identifică în legătură cu aceste considerente ale Curții de Apel București o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material, respectiv o încălcare/aplicare greșită a normelor din materia achizițiilor publice. Totodată, prima instanța în mod corect a înțeles să rețină că în situația în care ofertantul este o asociere de entități juridice (în speță două asociații neguvernamentale și două societăți), procesul de analiză și evaluare a ofertei acestui ofertant presupune analiza întregului ansamblu de informații și documente, ce constituie oferta ca întreg. În mod legal, afirmațiile MIPE referitoare la neluarea în considerare ca experiență similară a proiectului beneficiarului Asociația "B." finanțat prin contractul de finanțare SEE nr. 3458/19.05.2015 doar pentru ca acesta a fost realizat în parteneriat, au fost înlăturate întemeiat de către instanța de fond, ca fiind contrare legii. În fine, a mai arătat intimatul că, invocând încălcarea prevederilor art. 207 alin. (1), art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 137 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 de către prima instanță, MIPE reia integral argumentele de fapt din întâmpinarea formulată la fond, cu ignorarea cadrului procesual al recursului reglementat de art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d), art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul fiind limitat la analiza motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază. În opinia intimatului, încălcarea prevederilor art. 207 alin. (1), art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 137 alin. (1) alin. (2) lit. b), alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 este invocată de recurent în mod formal. În concluzie, criticile nu pot fi reținute de instanța de recurs ca fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în subsidiar, sunt nefondate. 5. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 5.1. Circumstanțele factuale și legale ale speței: La data de 04.09.2018, între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de AM POIM (Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare) și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/04.09.2018, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile beneficiarului în vederea implementării proiectului "Completarea nivelului de cunoaștere a biodiversității prin implementarea sistemului de monitorizare a stării de conservare a speciilor de păsări de interes comunitar din România și raportarea în baza articolului 12 al Directivei păsări 2009/147/CE", Cod SMIS 2014+ 119428. În vederea implementării contractului de finanțare, reclamantul, autoritate contractantă, a realizat o procedură de achiziție având ca obiect atribuirea contractului de servicii nr. x/25.11.2019 "Servicii de consultanță pentru monitorizarea speciilor de păsări conform art. 12 din Directiva Păsări 79/409/CEE". Conform raportului procedurii nr. 90277/18.09.2019 (depus la filele x -80 dosar CAB nr. x/2022), oferta desemnată câștigătoare a fost cea depusă de ofertantul Asocierea A. "B." - S.C. C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L.. În urma semnării contractului de finanțare nr. x/04.09.2018 (depus la filele x -37 dosar CAB nr. x/2022), autoritatea contractantă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a încheiat contractul de servicii nr. x/25.11.2019 privind achiziția publică de "Servicii de consultanță pentru monitorizarea speciilor de păsări conform art. 12 din Directiva Păsări 79/409/CEE" (depus la filele x -35 dosar Tribunalul București nr. 6x/2022, vol. I). Autoritatea de management POIM a organizat activitatea de control în bază suspiciunii de neregulă nr. x/14.12.2021 emisă în baza raportului de audit operațiuni final nr. 62201/03.12.2021 al Autorității de Audit. S-a constatat că ofertantul câștigător nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței referitoare la capacitatea tehnică privind experiența similară în servicii de comunicare în domeniul biodiversității. S-a apreciat că oferta câștigătoare nu a îndeplinit cerința referitoare la capacitatea tehnică privind experiența similară în servicii de consultanță în probleme de mediu, fiind încălcate astfel prevederile art. 207 alin. (1), art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 98/2016, ale art. 137 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, precum și ale art. 35 alin. (5) și art. 56 alin. (1) din Directiva nr. 24/2014. Pentru deficiența constatată - neîndeplinirea de către ofertantul câștigător a cerinței referitoare la capacitatea tehnică privind experiența similară în servicii de comunicare în domeniul biodiversității - în conformitate cu prevederile art. 143 Corecții financiare ale statelor membre din Regulamentul (CE) nr. 1303/2013 și ale pct. 14 din Decizia CE C(2019) 3452 Selecția ofertanților și evaluarea ofertelor și ale și ale pct. A.I secțiunea Selecția ofertanților și evaluarea ofertelor din Anexa 2 a H.G. nr. 519/2014, instituției i s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea contractului nr. x/25.11.2019. Nemulțumit de corecția aplicată, reclamantul a formulat contestație prin care a solicitat anularea titlul de creanță. MIPE a soluționat contestația prin emiterea deciziei de soluționare a contestației nr. 29949/16.03.2022. Prin decizia nr. 29949/16.03.2022, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 798 din data de 30 aprilie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității Notificării beneficiarului cu privire la debit nr. x/02.02.2022, invocată de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; a anulat decizia nr. 29949/16.03.2022 privind soluționarea contestației nr. 362/UIP/119428/04.03.2022 formulată de MMAP împotriva Notei nr. x/02.02.2022 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență emisă de MIPE; a anulat Nota nr. x.02.2022 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență, emisă de MIPE, prin care i-a fost aplicată sancțiunea corecției financiare de 25 % din valoarea contractului de servicii nr. x/25.11.2019, respectiv de 7.724.500 RON; a respins cererea în anularea Notificării beneficiarului cu privire la debit nr. x/02.02.2022 emisă de MIPE; a luat act că reclamanta va solicita restituirea cheltuielilor de judecată pe cale separată. Pentru a dispune soluția de admitere a acțiunii, prima instanță a reținut în esență că oferta câștigătoare a îndeplinit cerința referitoare la capacitatea tehnică privind experiența similară în servicii de consultanță în probleme de mediu, nefiind încălcate prevederile art. 207 alin. (1), art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 98/2016, ale art. 137 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, precum și ale art. 35 alin. (5) și art. 56 alin. (1) din Directiva nr. 24/2014. 5.2. Analiza cererii de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Pârâtul a criticat sentința de fond, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, conform textului de lege mai sus evidențiat, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În opinia recurentului- pârât, în mod eronat Curtea de Apel București a constatat că a fost respectat cadrul legal evocat din prevederile art. 207 alin. (1), art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 98/2016, ale art. 137 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (5) din H.G. nr. 395/2016. Înalta Curte reține că, la data de 12.02.2019, a fost publicat în SEAP Anunțul de participare nr. x pentru procedura de achiziție "Servicii de consultanță pentru monitorizarea speciilor de păsări conform art. 12 din Directiva Păsări 79/409/CEE", autoritate contractantă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în care, la punctul III. 1.3 Capacitatea tehnică și profesională, se menționa: "1.) Ofertantul trebuie să facă dovada că a dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani, împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei, menționat în anunțul de participare, servicii similare sau superioare din punct de vedere al complexității cu serviciile care fac obiectul prezentei achiziții (servicii de consultanță în probleme de mediu), cu o valoare cumulată de minimum 15.000.000 RON fără TVA la nivelul unui contract sau mai multe contracte. (...)" Conform Raportului procedurii nr. x/18.09.2019, a fost declarat câștigător ofertantul Asocierea A. "B." - S.C. C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L.. În Raportul procedurii se menționează faptul că au fost analizate de către Comisia de evaluare documentele prezentate de ofertant pentru demonstrarea informațiilor înscrise în DUAE și a încheiat Procesul-verbal nr. x/DIAL/04.09.2019, constatând că informațiile preliminare din DUAE sunt demonstrate. Conform procesului-verbal anterior menționat, situația se prezintă astfel: a) Asociatul A. a nominalizat în DUAE cinci contracte în vederea demonstrării experienței similare, după cum urmează: - Contract de finanțare POIM nr. 70/30.05.2017 aferent proiectului "Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Săraturile de la Gura lalomiței - Mihai Bravu, ROSP0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteștii de Sus - Gura lalomiței", cod SMIS 102540, Beneficiar A., valoare declarată ca fiind derulată în ultimii trei ani (CR 1 - CR 27) 5.820.370,80 RON; - Contract de finanțare POIM nr. 64/26.05.2017 aferent proiectului "Elaborarea Planurilor de Management pentru ariile protejate ROSPA0109 Acumulările Belcești, ROSCI0222 Săraturile Jijia Inferioară Prut, ROSPA0042 Eleșteele Jijiei și Miletinului și 2.553. Balta Teiva Vișina", cod SMIS 101991, Beneficiar A., valoare declarată ca fiind derulată în ultimii trei ani (CR 1 - CR 22) 4.436.946,37 RON; - Contract nr. x/1764 din 04.06.2018, contract de prestări servicii de elaborare a livrabilelor necesare fundamentării Planului de management integrat, inclusiv toate studiile de fundamentare necesare realizării proiectului "Planificarea managementului conservării biodiversității în ariile naturale protejate ROSPA0012 Brațul Borcea, împreună cu ROSCI0319 Mlaștina de la Fetești, IV.34. Pădurea Canton Hățiș și ROSCI0278 Bordușani-Borcea (fără partea care se suprapune cu ROSPA0017 Canaralele de la Hârșova)", încheiat cu S.C. C. S.R.L., valoare derulată în ultimii trei ani 395.000,00 RON; - Contract nr. x/1763 din 04.06.2018, contract de prestări servicii de elaborare a livrabilelor necesare fundamentării Planului de management integrat aferent ariilor naturale protejate Natura 2000 ROSPA0112 Câmpia Gherghiței, incluzând rezervația naturală B.6. Lacul Rodeanu, încheiat cu S.C. C. S.R.L., valoare derulată în ultimii trei ani 337.000,00 RON și - Contract nr. x(AM)/20.12.2017, contract de prestări servicii de elaborare a livrabilelor necesare fundamentării Planului de management aferent ariilor naturale protejate ROSCI0005 Balta Albă - Amara-Jirlău - Lacul Sărat Câineni, ROSPA0004 Balta Albă-Amara-Jirlău, 2.271 Balta Albă, 2.272 Balta Amara, 2.260 Lacul Jirlău-Vișani, încheiat cu S.C. E. S.R.L., valoare derulată în ultimii trei ani 280.000,00 RON. Se constată că în ceea ce privește contractul de finanțare POIM nr. 70/30.05.2017, beneficiar A. evaluat de intimata - reclamantă pentru perioada de referință la valoarea totală de 5.820. 37.080 RON, fără TVA, prin însumarea plăților efectuate de finanțatorul MDRAP, acesta a fost subevaluat de recurentul- pârât la valoarea de 4.369.935,89 RON, conform Notei nr. x/02.02.2022 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare. În continuare prin cererea de recurs, pârâtul susține că pentru contractul de finanțare POIM nr. 70/30.05.2017, cod SMIS 102540, valoarea totală ce ar putea fi considerată experiență similară (CR 1 - CR 27) este de 4.369.935,89 RON (inclusiv TVA aferentă unor cheltuieli solicitate și autorizate), din care: cheltuieli pentru investiția de bază: 242.717,89 RON și cheltuieli salariale cu personalul implicat în implementarea proiectului (în derularea activităților, altele decât management de proiect): 4.127.218,00 RON. De asemenea, în ceea ce privește contractul de finanțare POIM nr. 64/26.05.2017, beneficiar A. care a fost evaluat de MMAP pentru perioada de referință la valoarea totală de 4.436.946,37 RON fără TVA prin însumarea plăților efectuate de finanțatorul MDRAP, acesta a fost subevaluat de recurentul - pârât la valoarea de 3.516.638,17 RON, conform Notei nr. x/02.02.2022 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare. Astfel, pentru contractul de finanțare POIM nr. 64/26.05.2017, cod SMIS 101991, recurentul - pârât a apreciat că valoarea totală ce ar putea fi considerată experiență similară (CR 1 - CR 22) este de 3.516.638,17 RON (inclusiv TVA aferentă unor cheltuieli solicitate și autorizate), din care: cheltuieli pentru investiția de bază: 1.900,05 RON, cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică: 83.407,12 RON și cheltuieli salariale cu personalul implicat în implementarea proiectului (în derularea activităților, altele decât management de proiect): 3.431.331,00 RON. Cu referire Contractul de finanțare nr. x/19.05.2015 pentru implementarea proiectului "Cartografierea și evaluarea serviciilor de ecosisteme din siturile Natura 2000 regiunea Niraj-Târnava Mică", finanțat în cadrul Programului RO02 - "Biodiversitate și servicii ale ecosistemelor", Apelul pentru propuneri de proiecte nr. 1, finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009-2014, cu o valoare declarată ca fiind derulată în ultimii trei ani de 1.029.587,97 RON, recurenta a susținut că din documentele prezentate de către ofertantul Asociația "B." reiese faptul că acesta a avut calitatea de promotor de proiect, dar nu se poate identifica efectiv ce activități a desfășurat, ce ar putea fi asimilate experienței similare. Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că instanța de fond a făcut corecta interpretare și aplicare a prevederilor art. 207 alin. (1), art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 98/2016, ale art. 137 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, reținând că ofertele trebuie să fie evaluate în conformitate cu cerințele prevăzute în specificațiile tehnice care sunt precizate în anunțul de participare sau în caietul de sarcini. Într-adevăr, cerința referitoare la capacitatea tehnică privind experiența similară în servicii de consultanță în probleme de mediu trebuie circumscrisă, în tot, conținutului și modalității în care a fost formulată în anunțul de participare; iar, similar, propunerea contractuală trebuia circumscrisă cadrului stabilit în procedura de achiziție. Cu privire la modalitatea de îndeplinire a cerinței în anunțul de participare s-a arătat că "se va prezenta documente justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE". Or, cerința din criteriu III.1.3) Capacitatea tehnică și profesională din anunțul de participare nr. x/12.02.2019 nu indică documentele care trebuie prezentate. Ca atare, apare ca fiind legal raționamentul instanței de fond în sensul că nu există nicio bază în Fișa de date sau în Caietul de sarcini pentru negarea experienței doar pentru că aceasta s-ar fi obținut chiar și în modalitatea descrisă de recurent iar experiența profesională specifică constituie o calitate dobândită, indiferent de contractorul acestuia, documentele sunt echivalente și se impun a fi luate în considerare. Instanța de recurs subliniază că recurentul a înțeles să ia în considerare doar anumite capitole de cheltuieli rambursate de intimata - reclamantă beneficiarului A. în cadrul contractelor de finanțare POIM nr. 70/30.05.2017 și nr. 64/26.05.2017, fără să prezinte nicio justificare, susținând fără temei aceeași poziție prin cererea de recurs. În ceea ce privește critica potrivit căreia asociatul S.C. D. S.R.L. nu a nominalizat în DUAE niciun contract pentru demonstrarea experienței similare, în mod legal a reținut Curtea de apel că nu se poate pretinde fiecărui membru asociat, în parte, să depună un astfel de contract, fiind suficient ca ofertantul Asocierea A. "B." - S.C. C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. să se conformele la rigorile cerinței. Raportat la critica recurentului vizând considerentele instanței de fond referitoare la incidența art. 63 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Instrucțiunii ANAP nr. 2/19.04.2017 referitor la situația proiectului Asociației "B.", precum și reținerea primei instanțe în sensul că contractul de finanțare SEE nr. 3458/19.05.2015, beneficiar Asociația "B." este un contract ce face dovada experienței similare, aceasta este nefondată, de vreme ce recurentul nu argumentează contrar aplicării art. 63 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Instrucțiunii ANAP nr. 2/19.04.2017, în concret. Cu privire la proiectul Asociației "B." finanțat prin contractul de finanțare SEE nr. 3458/19.05.2015 implementat în parteneriat, în mod legal prima instanță a reținut aplicabilitatea art. 182 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 precum și a art. 48 din H.G. nr. 395/2016. În concret, cu referire la dispozițiile art. 48 din H.G. nr. 395/2016, afirmațiile MIPE referitoare la neluarea în considerare ca experiență similară a proiectului beneficiarului Asociația "B." finanțat prin contractul de finanțare SEE nr. 3458/19.05.2015 doar pentru ca acesta a fost realizat în parteneriat, au fost înlăturate întemeiat de către instanța de fond, ca fiind contrare legii. Nu are relevanță faptul că în cadrul contractului de finanțare SEE nr. 3458/19.05.2015 Asociația "B." a avut alți parteneri, responsabilitatea aducerii la îndeplinire a contractului de finanțare, cheltuirea întregii finanțări a revenit promotorului iar acesta a făcut dovada capacității sale de a livra servicii similare sau superioare din punct de vedere al complexității cu serviciile care fac obiectul achiziției (servicii de consultanță în probleme de mediu) în conformitate cu criteriul privind Capacitatea tehnică și profesională, criteriu care nu face nicio distincție raportat la modalitatea în care se organizează ofertantul în prestarea serviciilor. Astfel, în mod justificat, instanța de fond a reținut că subevaluarea de către MIPE a contractelor de finanțare POIM nr. 70/30.05.2017 și nr. 64/26.05.2017 și neluarea în considerare a experienței ofertantului câștigător dovedită cu contractul de finanțare SEE nr. 3458/19.05.2015, se situează în afara cadrului legal al achiziției. Analizând contractele prezentate de ofertantul câștigător, în mod legal a statuat Curtea de Apel că ofertantul câștigător a îndeplinit criteriul capacității tehnice și/sau profesionale, dovedit cu contracte de servicii servicii similare sau superioare ca și complexitate în cuantum total de 15.974.909,82 RON fără TVA, recursul formulat fiind nefondat. 6. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței civile nr. 798 din data de 30 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței civile nr. 798 din data de 30 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 decembrie 2025.