Decizia nr. 509/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 393/2022 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1488/17.12.2020 comunicată pe data de 18.12.2020 prin email exclusiv B. S.A., prin care a solicitat instanței, ca pe baza probelor ce vor fi administrate să admită contestația, să anuleze Decizia nr. 1488/17.12.2020 ca fiind nelegală și netemeinică, în principal să oblige intimata la restituirea integrală a sumei de 30.000 RON achitată prin ordinele de plata 352 si 353 emise de B. S.A. în data de 21.12.2020, în subsidiar să dispună înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului (sau reducerea amenzii) și obligarea intimatei la restituirea diferenței de sumă dintre suma achitată și suma stabilită în mod definitiv de către instanță și să oblige intimata la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 393 din 1 martie 2022, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: "Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară. Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară. Anulează Decizia ASF nr. 1488/17.12.2020. Obligă pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară să restituie reclamantului partea din amenda contravențională care s-a făcut venit la bugetul acesteia, respectiv 15.000 RON. Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată."

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 393 din 1 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Hotărârea instanței de recurs, a cărei revizuire se solicită Prin decizia nr. 5745 din 5 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 393 din data de 1 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. A casat în parte sentința civilă recurată și rejudecând: A respins în tot acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată. A menținut sentința în ceea ce privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Calea extraordinară de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 5745 din 5 decembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire revizuentul A., întemeiată pe motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea deciziei atacate, în sensul respingerii recursului formulat de pârâtă ca fiind nefondat și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 393 din 1 martie 2022 a Curții de Apel București - secția contencios administrativ și fiscal. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul A. a prezentat următoarele argumente: I. Motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - hotărâre pronunțată asupra unor lucruri care nu s-au cerut Revizuentul arată că obiectul litigiului inițial, astfel cum a fost definit prin cererea de chemare în judecată, a constat în anularea, ca nelegală și netemeinică, a Deciziei A.S.F. nr. 1488/17.12.2020, prin care a fost sancționat contravențional pe motiv că, în cursul anului 2018, nu ar fi participat, din culpă, la ședințele Consiliului de Administrație al B. S.A., neacordând timpul necesar exercitării acestui mandat. Astfel, "lucrul cerut" în proces era, în viziunea revizuentului, dezlegarea chestiunii dacă, în circumstanțele concrete arătate și în raport de apărările formulate, acesta este sau nu vinovat de neparticiparea sa la ședințele Consiliului de Administrație, respectiv dacă sancțiunea contravențională dispusă prin decizia A.S.F. este sau nu justificată. În funcție de răspunsul la această chestiune, instanța urma fie să anuleze decizia (în cazul constatării nevinovăției), fie să respingă acțiunea (în cazul confirmării vinovăției). Revizuentul susține că Înalta Curte, prin Hotărârea civilă nr. 574/2023, nu a mai analizat în mod efectiv acest "lucru cerut", ci a fundamentat soluția de admitere a recursului declarat de A.S.F. și de respingere pe fond a acțiunii pe două aspecte care nu au făcut obiectul sancțiunii contravenționale și nu au fost deduse judecății de niciuna dintre părți, și anume: - pretinsa sa culpă, pentru faptul că nu ar fi convocat adunarea generală ordinară a acționarilor (A.G.A.O.) în vederea completării numărului de membri ai Consiliului de Administrație, după ce acesta scăzuse sub minimul legal; - pretinsa sa culpă pentru faptul că nu ar fi solicitat președintelui Consiliului de Administrație explicații cu privire la neconvocarea ședințelor lunare obligatorii ale Consiliului. Potrivit revizuentului, aceste două împrejurări nu sunt menționate nici în Decizia A.S.F. nr. 1488/2020, nici în decizia de sancționare a președintelui Consiliului de Administrație (Decizia A.S.F. nr. 493/17.12.2020), nu au rezultat din actele de control și nu au constituit temei al sancționării sale contravenționale. Ele nu au fost cercetate, reținute sau sancționate în cadrul procedurii administrative, iar A.S.F. nici nu ar fi avut o competență reglementată special pentru a califica și sancționa astfel de conduite. Cu toate acestea, instanța de recurs le-a transformat, în mod autonom, în fapte imputabile revizuentului, apreciind că, chiar dacă nu s-ar confirma vinovăția pentru lipsa de participare la ședințele Consiliului din cauza neacordării timpului necesar, acesta ar fi oricum vinovat pentru: neconvocarea A.G.A.O. pentru completarea numărului de administratori; și neîntrebarea președintelui Consiliului cu privire la neconvocarea ședințelor, folosind aceste presupuse abateri ca fundament suficient pentru menținerea sancțiunii contravenționale. În acest fel, susține revizuentul, instanța a "translatat" sancțiunea aplicată pentru o faptă (neparticiparea culpabilă la ședințe) către alte fapte, niciodată sancționate administrativ de A.S.F. și nici deduse judecății, ceea ce contravine principiului disponibilității și limitelor procesului stabilite de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. Revizuentul arată, de asemenea, că raționamentul instanței este, în sine, contradictoriu: dacă se reține că ședințele Consiliului nu au fost convocate sau că acesta nu mai era legal constituit (prin scăderea numărului de membri sub minimul legal), atunci rezultă că nu existau, în fapt, ședințe la care el ar fi putut participa, ceea ce exclude vinovăția pentru fapta ce i-a fost imputată prin decizia A.S.F. - lipsa de participare la ședințe din culpa sa. Pe de altă parte, revizuentul subliniază că, prin calificarea acestor două aspecte noi drept "fapte culpabile", instanța de recurs a depășit cadrul procesual trasat de părți, pronunțându-se asupra unor "lucruri care nu s-au cerut" și schimbând practic obiectul judecății. Mai mult, această extindere a obiectului cauzei s-a realizat fără a i se da posibilitatea de a-și formula apărări specifice cu privire la noile critici reținute în sarcina sa, fiind astfel încălcat și dreptul la apărare. Revizuentul compară situația cu ipoteza în care o persoană ar fi judecată într-o cauză nouă, fără citare și fără a ști că împotriva sa se formulează noi acuzații. În susținerea caracterului nefondat al vinovăției reținute în privința neconvocării A.G.A.O. și a lipsei de solicitare a explicațiilor către președintele Consiliului, revizuentul arată, în esență, că: - existau demersuri concrete pentru completarea Consiliului cu un al treilea administrator, fiind identificați doi candidați (C. și, ulterior, D.), audiați și supuși analizei A.S.F., ale căror candidaturi au fost însă respinse de Autoritate după o perioadă îndelungată de examinare; - A.S.F. era pe deplin informată cu privire la aceste demersuri și cu privire la situația societății, fără a reține vreo culpă în ceea ce privește convocarea A.G.A.O.; - președintele Consiliului de Administrație - dl. E. - deținea, direct și indirect, practic 100% din capitalul social al societății și exercita controlul integral asupra acesteia, fiind, în fapt, cel care avea puterea efectivă de convocare și decizie; în aceste condiții, orice pretinsă neconvocare a ședințelor sau a adunărilor generale nu putea fi imputată revizuentului, care nici nu a fost convocat la ședințe, nici nu a fost remunerat și nici nu avea instrumente efective pentru a forța respectarea obligațiilor de către acționarul majoritar/președintele Consiliului. În concluzie, revizuentul susține că Înalta Curte nu s-a pronunțat efectiv asupra "lucrului cerut" - vinovăția sau nevinovăția sa pentru neparticiparea culpabilă la ședințele Consiliului, faptă reținută prin Decizia A.S.F. nr. 1488/2020; s-a pronunțat, în schimb, asupra unor "lucruri care nu s-au cerut", transformând simple elemente de context și argumente de apărare în fapte autonome, imputabile, care nu au făcut obiectul sancțiunii contravenționale și nu au fost deduse judecății de niciuna dintre părți; și a încălcat, astfel, principiul disponibilității, limitele procesului și dreptul la apărare al revizuentului, aspecte ce conferă hotărârii atacate caracterul unei hotărâri revizuibile în sensul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. II. Motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - înscrisuri doveditoare descoperite ulterior Revizuentul invocă descoperirea, după pronunțarea hotărârii Înaltei Curți, a unor înscrisuri doveditoare care nu au putut fi prezentate anterior din motive independente de voința sa și care sunt de natură a influența soluția cauzei. După comunicarea Hotărârii civile nr. 574/2023, în contextul pregătirii unor eventuale demersuri ulterioare (inclusiv o plângere la C.E.D.O., precum și o nouă candidatură pentru funcția de membru al Consiliului de Administrație al Bursei Române de Mărfuri - candidatură respinsă anterior de două ori de A.S.F., tocmai în considerarea sancțiunii contravenționale contestate), revizuentul arată că a reluat demersurile pentru a obține documente privind administrarea B.. Cum societatea își încetase activitatea, fiind lichidată sau în curs de lichidare, iar fostul președinte al Consiliului de Administrație și acționar majoritar decedase, revizuentul a apelat la o fostă angajată a societății, rugând-o să îl ajute, în măsura accesului la arhivă, cu actul constitutiv sau cu contractul de administrare, pentru a putea identifica detalii esențiale cu privire la raporturile dintre societate și administratori. În urma acestor demersuri, a primit, prin e-mail, două fișiere reprezentând proiecte de contracte de administrare între societate și revizuent, unul datat 26.10.2016, celălalt din anul 2020, ambele semnate și ștampilate doar de societate, nu și de revizuent. Revizuentul susține că aceste înscrisuri demonstrează caracterul realmente aparent al calității sale de membru al Consiliului de Administrație al B. și inexistența, de fapt, a unui contract de administrare valabil încheiat între părți, pentru perioada avută în vedere de controlul A.S.F. (2018). Primul document, datat 26.10.2016, conține o clauză expresă potrivit căreia contractul intră în vigoare la momentul semnării sale de către ambele părți. Or, contractul poartă semnătura societății, dar nu și pe cea a revizuentului. Al doilea document, datat ulterior (2020), este, de asemenea, nesemnat de revizuent, ceea ce confirmă, în opinia sa, că primul contract nu fusese niciodată semnat și că nici ulterior nu s-a perfectat un contract de administrare valabil. Lipsa semnăturii sale - asociată cu faptul că proiectul nici nu conținea clauze clare privind remunerația, deși, ca mandat comercial, contractul trebuia să fie oneros - dovedește inexistența consimțământului său și, prin urmare, nulitatea sau inexistența raportului contractual de administrare. Revizuentul arată că nu a avut anterior acces la aceste proiecte de contract și că, în anul 2016, a existat doar o discuție de principiu cu președintele Consiliului de Administrație cu privire la eventuala preluare a unui mandat, urmată de parcurgerea procedurii de audiere și aprobare de către A.S.F. Fără a-și retrage acceptul de principiu, nu a ajuns însă să semneze un contract de administrare, nu a fost convocat la ședințe, nu a fost remunerat, fiind doar ocazional consultat pe anumite chestiuni generale, ceea ce corespunde mai degrabă unei promisiuni de a contracta, și nu unui raport contractual efectiv. Imposibilitatea anterioară de a obține aceste înscrisuri este justificată, în viziunea revizuentului, de situația societății (aflată în lichidare), de decesul fostului președinte și de lipsa accesului său direct la arhiva societății. În lipsa înscrisurilor, acesta nu putea dovedi, în procesul inițial, "proba negativă" a inexistenței contractului; în schimb, A.S.F. era cea obligată să facă "proba pozitivă" a existenței unui contract de administrare valabil, dat fiind că își întemeia sancțiunea pe calitatea sa de administrator și exercita o activitate de control asupra guvernanței societății. Revizuentul subliniază că, dacă aceste înscrisuri ar fi fost disponibile și prezentate în cursul judecății, ele ar fi susținut, în mod decisiv, argumentul său privind inexistența unui contract de administrare operațional și, implicit, inexistența calității de administrator în sens juridic, ceea ce ar fi condus, în mod logic, la anularea deciziei de sancționare. În concluzie, revizuentul apreciază că înscrisurile descoperite ulterior îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: sunt noi, nu au putut fi prezentate anterior din motive obiective, nu îi sunt imputabile și sunt de natură să schimbe soluția asupra fondului, motiv pentru care solicită admiterea cererii de revizuire și desființarea hotărârii atacate.

Apărările formulate în revizuire Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar în susbsidiar respingerea acesteia ca nefondată.

Procedura de soluționare a cererii de revizuire În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ. Prin rezoluția din data de 08 iunie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 04 februarie 2025 în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele și soluția asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile de incidență ale cazurilor de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ., cererea urmând a fi respinsă ca nefondată, pentru considerentele ce urmează: I. Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută "când instanța de judecată s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Din interpretarea constantă a acestei dispoziții, în doctrină și jurisprudență, rezultă că textul de lege vizează o neconcordanță între obiectul cererii deduse judecății (petitum-ul concret: anulare, obligare, constatare etc.) și dispozitivul hotărârii, respectiv ipotezele de extra petita, minus petita sau plus petita. Noțiunea de "lucruri" are în vedere capetele de cerere, nu argumentele de fapt și de drept și nici raționamentul folosit de instanță în motivare. În cauza de față, prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost ea formulată și completată, revizuentul a solicitat, în esență: anularea în totalitate a Deciziei A.S.F. nr. 1488/17.12.2020, iar în subsidiar, anularea în parte a acesteia și înlocuirea amenzii cu avertisment ori reducerea amenzii la minimul legal și obligarea A.S.F. la repararea prejudiciului, cu titlu de daune materiale. Prin decizia civilă nr. 5745/05.12.2023, instanța supremă a admis recursul A.S.F., a casat sentința de fond în partea privind anularea deciziei și a respins în întregime acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată, respingând, în consecință, și capetele accesorii privind restituirea amenzii și daunele materiale. Rezultă așadar că instanța de recurs chiar dacă a casat sentința recurată aceasta s-a pronunțat asupra recursului din perspectiva a ceea ce s-a cerut prin acțiunea introductivă prin raportare la legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat și a modului în care instanța de fond a analizat cauza dedusă judecății. Față de cadrul procesual în care s-a soluționat cererea de recurs, se constată că prin decizia de casare nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut, nu s-a refuzat analizarea unui capăt de cerere și nu a fost introdus un obiect nou în dispozitivul hotărârii. Critica revizuentului nu privește, în realitate, obiectul asupra căruia instanța s-a pronunțat, ci argumentele pe care instanța le-a folosit în motivare, respectiv modul în care a apreciat îndeplinirea obligațiilor legale și regulamentare ce incumbau revizuentului ca membru al Consiliului de Administrație al B.. Or, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu permite revizuirea unei hotărâri pentru simplul motiv că partea este nemulțumită de raționamentul juridic al instanței de recurs. Revizuirea nu este o a treia cale de atac și nu poate fi folosită pentru a obține o nouă evaluare a motivării sau o nouă interpretare a normelor de drept aplicabile. Așadar instanța apreciază că aspectele criticate de revizuent țin de motivare, nu de extinderea sau restrângerea obiectului cererii. Revizuentul susține că Înalta Curte s-ar fi pronunțat asupra unor "lucruri care nu s-au cerut", reținând, în sarcina sa, vinovăția pentru: neconvocarea adunării generale ordinare a acționarilor (A.G.A.O.) în vederea completării numărului de membri ai Consiliului de Administrație și neîntreprinderea demersurilor de sesizare a neconvocării ședințelor Consiliului și de solicitare de explicații de la președintele acestuia. Aceste împrejurări sunt însă elemente factuale folosite de instanța de recurs pentru a aprecia dacă reclamantul și-a îndeplinit sau nu obligațiile care îi reveneau, în temeiul Legii nr. 237/2015, al O.U.G. nr. 93/2012 și al Regulamentului A.S.F. nr. 14/2015, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al B.. Instanța nu a transformat aceste aspecte într-un obiect autonom al litigiului și nici nu a schimbat sancțiunea aplicată de A.S.F. pentru o altă faptă. A.S.F. a sancționat revizuentul pentru încălcarea obligației de a-și îndeplini efectiv mandatul și de a aloca timpul și responsabilitatea, necesare exercitării atribuțiilor de administrator din perspectiva normelor legale în materie. Prin urmare, nu ne aflăm în prezența unei pronunțări extra petita, ci a unei motivări prin care instanța de recurs explică de ce apreciază recursul ca fiind fondat și acțiunea introductivă ca fiind neîntemeiată, fără a depăși limitele obiectului dedus judecății. În argumentarea motivului de revizuire prevăzut de pct. 1 a art. 509 alin. (1) C. proc. civ. revizuentul susține că nu ar fi avut posibilitatea să se apere cu privire la argumentele prezentate prin recurs de către partea adversă, respectiv: neconvocarea A.G.A.O. și nesolicitarea explicațiilor președintelui CA. Față de aceste aspecte, instanța constată că ele au fost invocate de A.S.F. încă din faza recursului, astfel încât revizuentul putea formula apărări prin întâmpinarea la recurs, astfel că nici aceste argumente nu sunt fondate. Pe de altă parte, pretinsa încălcare a contradictorialității procesului sau nemulțumirea față de modul în care instanța a valorificat apărările fiecărei părți ține de fondul judecății în recurs, nu de condiția de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În plus, art. 513 alin. (3) C. proc. civ. stabilește expres că, la judecarea cererii de revizuire instanța se limitează la faptele pe care se întemeiază revizuirea. Or, prin dezvoltările sale, revizuentul reia, în esență, dezbaterile de fond asupra vinovăției și asupra interpretării normelor incidente, transformând revizuirea într-o cale de atac de reformare, ceea ce legea nu permite. Prin urmare, nu sunt întrunite condițiile cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivul invocat fiind nefondat. II. În ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care revizuentul invocă, în temeiul acestui text de lege, descoperirea, după pronunțarea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare constând în proiecte de contracte de administrare între B. și revizuent, datate 26.10.2016, respectiv 2020, semnate și ștampilate doar de societate, nu și de revizuent, instanța apreciază de asemenea că este nefondat. Pe baza acestor înscrisuri, revizuentul susține că nu ar fi existat un contract de administrare semnat între părți și, în consecință, nu ar fi avut, în mod real, calitatea de membru al Consiliului de Administrație, astfel încât nici nu ar fi putut fi sancționat pentru încălcarea obligațiilor aferente acestei calități. Instanța reține că nu sunt îndeplinite cerințele cumulative ale art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din cel puțin trei perspective: (i) caracterul de "înscris nou", (ii) existența unei împrejurări mai presus de voința părții care a împiedicat partea să valorifice înscrisul în procesul anterior și (iii) caracterul decisiv al înscrisului. Din susținerile revizuentului rezultă, însă, că acesta cunoștea încă de la momentul promovării acțiunii existența problematicii legate de contractul de administrare. El a invocat, inclusiv în fața instanței de fond, "excepția neexecutării contractului de mandat de către societate", ceea ce presupune că era conștient de existența unui raport juridic de mandat și de eventualele deficiențe ale acestuia. Pe de altă parte "înscrisul" prezentat (proiectul de contract datat 26.10.2016) este emis după data numirii sale în funcție, fiind un document intern al societății, rezultat al discuțiilor purtate chiar cu revizuentul. Instanța apreciază că revizuentul nu demonstrează că nu ar fi putut solicita și obține, în cursul procesului, un exemplar al acestui document fie de la societate, fie de la președintele Consiliului de Administrație, atât timp cât, la momentul introducerii acțiunii și al recursului, societatea era în funcțiune, iar președintele CA era în viață. Faptul că revizuentul a reușit să obțină ulterior documentul de la o fostă angajată a societății nu echivalează cu o împrejurare "mai presus de voința părții" care să fi făcut imposibilă depunerea înscrisului în cursul judecății. Textul art. 509 alin. (1) pct. 5 nu acoperă simplele omisiuni sau pasivități probatorii ale părții, și nici strategia procesuală prin care partea a ales să nu insiste inițial pe această probă. În plus, revizuentul nu demonstrează că înscrisul ar fi fost reținut de A.S.F. dimpotrivă, rezultă că documentele provin din arhiva B., iar nu din posesia intimatei. În al doilea rând, revizuentul nu dovedește existența unei situații obiective, mai presus de voința sa, care să fi făcut imposibilă prezentarea înscrisului în cursul judecății. Simpla afirmație potrivit căreia societatea se afla, ulterior, în lichidare, iar președintele CA a decedat nu este suficientă pentru a justifica neprezentarea înscrisului. Instanța apreciază, chiar presupunând, că înscrisul ar fi fost considerat "nou" și că ar fi existat o dificultate în obținerea sa, că acesta nu are caracter decisiv pentru soluția cauzei. Calitatea de membru al Consiliului de Administrație a revizuentului nu a fost dedusă de A.S.F. exclusiv din existența unui contract scris de administrare, ci din mai multe înscrisuri: din hotărârea A.G.A. prin care a fost numit în funcție și înregistrarea la O.N.R.C., pentru un mandat de 4 ani, începând cu 25.10.2016; din autorizarea expresă a revizuentului de către A.S.F., prin decizia sa din 25.10.2016, în această calitate; din întreaga situație de fapt care îl plasa, în mod formal și public, în poziția de administrator al societății. Înalta Curte a reținut, în mod explicit, că revizuentul "s-a aflat în exercitarea mandatului începând cu data de 25.10.2016", în temeiul actelor societare și al autorizației A.S.F. Împrejurarea că un anumit proiect de contract de administrare, redactat de societate, nu poartă semnătura revizuentului nu răstoarnă această realitate juridică. În consecință, înscrisul invocat nu este apt să răstoarne raționamentul instanței de recurs privind calitatea de administrator a revizuentului, nu infirmă constatarea încălcării obligațiilor legale și regulamentare care au fundamentat sancțiunea și nu ar conduce, chiar dacă ar fi fost depus în recurs, la o soluție diferită asupra fondului cauzei. Condiția impusă de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, trebuie amintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotarârile judecatorești irevocabile ori principiul securității raporturilor juridice. Astfel, în Hotărârea din 29 iulie 2008 pronunțată în Cauza Mitrea împotriva României (Cererea nr. 26105/03) și în Hotărârea din 07.10.2009 dată în Cauza Stanca Popescu împotriva României (Cererea nr. 8.727/03), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în lipsa unei circumstanțe substanțiale ori imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil (definitiv), admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la aceeași chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat și asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea trebuie să răspundă inclusiv imperativului respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei. În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Șerbănescu împotriva României - Cererea nr. 33.945/04). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99)." Aceasta este și rațiunea pentru care legiuitorul român a impus niște condiții cu caracter de excepție pentru formularea căii extraordinare de atac a revizuirii, condiții ce nu sunt îndeplinite în cauza de față. Prin urmare, în cauză nu se poate reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care înscrisurile invocate de către revizuent nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a conduce la retractarea hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat. Temeiul legal al soluției adoptate cu privire la cererea de revizuire Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 5745 din 5 decembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.