Decizia nr. 5067/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 777/2024 a Curții de Apel Timișoara-

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2024 la data de 13.06.2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Arad, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. x/SIAR/GMI din data de 08.05.2024, emisă de Serviciul pentru imigrări Arad, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de eliberare a avizului de angajare-tip permanent pentru cetățeanul ghanez B., decizie pe care reclamanta o consideră netemeinică și nelegală. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 777 din 4 noiembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara- secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată, și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C.

A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Imigrări - Serviciul Imigrări Arad. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței cu numărul indicat la punctul anterior, a formulat recurs reclamanta S.C. A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. În esență, în motivare, a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că societatea reclamantă, chiar dacă are ca domeniu de activitate codul CAEN 5320 înscris în certificatul constatator, acest lucru nu este suficient pentru a demonstra că realizează efectiv activități compatibile cu funcția pentru care solicită aviz de muncă al străinului.

În realitate, reclamanta a depus în fața instanței de fond o serie de înscrisuri din care reiese că desfășoară efectiv activitățile ce se circumscriu codului CAEN pentru care a fost autorizată de ONRC. Aceasta are avize de muncă eliberate pentru același cod COR, are străini angajați, care prestează această activitate de curierat și desfășoară efectiv serviciile pentru care a solicitat emiterea avizului. Un alt aspect pe care instanța de fond l-a reținut și cu care reclamanta nu este de acord este acela că, livrarea de produse implică și o logistică adecvată (mijloace de transport), când în fapt angajații societății livrează mâncare la domiciliu.

Este notoriu cunoscut că acești curieri primesc de la platformele C. și D. în care va fi livrată mâncarea, iar livrarea se face de către curieri cu mijloacele lor de transport, respectiv biciclete pe care le achiziționează personal sau scutere, nefiind nevoie ca aceasta să le pună la dispoziție o logistică adecvată în acest sens. Se mai susține că nu au fost îndeplinite condițiile regăsite în art. 4 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 25/2014. A invocat art. 27 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002 și a arătat că recurenta nu contribuie la facilitarea migrației ilegale, dimpotrivă, aceasta are angajați români care lucrează pe postul de curier, iar motivarea în forța de muncă străină este strict pentru prosperul societății.

Este de notorietate că în România forța de muncă este în continuă scădere, iar recurenta este o societate ce se ocupă cu livrarea rapidă la domiciliu are nevoie de forță de muncă, nefiind ilegal ca aceasta să solicite eliberarea unui număr mai mare de avize de muncă și nici specificat în vreun act normativ că se consideră suspiciune de migrație ilegală faptul că se depun un număr mai mare de solicitări pentru eliberarea avizelor. Aceasta este doar o practică ilegală statornicită la nivelul pârâtului, practică care nu se sprijină pe un temei de lege, mai ales în situația în care recurenta a întocmit punctual dosarele pentru eliberarea avizelor, așa cum este cerut de către legiuitor. Conformându-se cerințelor legale în întocmirea actelor dosarelor, nu se poate considera că recurenta prezintă vreo suspiciune cu privire la fenomenul migrației ilegale, ba dimpotrivă, aceasta urmează o cale absolut legală pentru angajarea unei persoane străine.

Este necontestabil că persoanele de cetățenie română sunt foarte greu de găsit pentru a fi angajate pe postul de livrator/curier și cetățenii străini care sunt în căutarea unui trai mai bun într-o țară ca România nu sosesc în această țară cu dorința imigrării ilegale. Cetățenii străini sunt în căutarea unui prosper financiar pe care nu l-ar putea obține în țara natală și astfel optează pentru angajarea într-o țară europeană în care condițiile de trai și de muncă depășesc posibilitățile oferite de țara de baștină, dovedind de nenumărate ori că prin angajarea unui astfel de cetățean străin se tinde la o colaborare de durată în câmpul muncii, în detrimentul cetățenilor prioritari care optează pentru salarii mai mari în străinătate.

Totodată, prosperul societății nu se poate obține altfel decât prin angajarea unui număr mai mare de curieri care contribuie prin munca depusă la dezvoltarea societății, nefiind vorba despre o intenție de facilitare a migrației ilegale. Așadar, a menționat că a fost demonstrat faptul că societatea desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care a solicitat emiterea avizului de angajare, însă intimata a mai invocat numărul mare de solicitări depuse de recurentă, aspect ce nu este relevant în speța de față întrucât aceasta a refuzat emiterea avizului pe fondul altui motiv.

Chiar dacă a depus un număr mare de cereri, acestea au fost, de cele mai multe ori, respinse de intimat, iar faptul că din numărul de avize pe care le-a obținut are în prezent doar 4 angajați străini nu îi poate fi imputat societății deoarece unii acești cetățeni străini se răzgândesc pe parcurs și nu mai doresc să vină la muncă în România, alții demisionează și se întorc în țara natală, neadaptându-se la stilul de viață diferit. Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii recurs. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări Arad din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu a formulat întâmpinare prin care expună apărări față de motivele de nelegalitate dezvoltate în calea de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante În cauză de față, recurenta - reclamantă A. S.R.L. a depus pe site-ul pârâtului cerere de acordare a avizului de angajare în muncă pentru cetățeanul străin B., primind număr de înregistrare 992794. În formularul de aviz, procesul-verbal de selecție și oferta fermă de angajare se menționează că postul oferit este de curier - cod COR 962101. Prin adresa nr. x/08.05.2024, pârâtul îi comunică refuzul de acordare a avizelor motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G.

nr. 25/2014, în sensul că în urma verificărilor efectuate la sediul social/punctul de lucru a rezultat faptul că societatea nu desfășoară efectiv activități pe teritoriul României compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a cetățenilor străini. Instanța de fond, învestită cu acțiunea în contencios administrativ, a apreciat caracterul neîntemeiat a pretențiilor deduse judecății și a respins cererea în consecință. Împotriva acestei soluții, a formulat cerere de recurs reclamanta, invocând ca motiv de nelegalitate a hotărârii interpretarea și aplicarea greșită a legii materiale de către prima instanță. Înalta Curte constată motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material și va fi incident atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Așadar, de esența unui astfel de motiv de casare/nelegalitate este încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept material/substanțial. Or, analizând cuprinsul sentinței recurate, Înalta Curte reține că, în mod judicios, judecătorul fondului a identificat norma de drept substanțial aplicabilă în speță, respectiv art. 4 alin. (2) din O.G.

nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, în forma în vigoare la data depunerii cererii, care prevede: "(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului; b) angajatorul are achitate obligațiile către bugetul de stat pe ultimul trimestru, anterior depunerii cererii; c) angajatorul nu a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune prevăzută de Codul muncii ori pentru o infracțiune contra persoanei săvârșită cu intenție, prevăzută de Legea nr. 286/2009 privind C. pen., cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare C. pen.

d) angajatorul nu a fost sancționat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanță, art. 260 alin. (1) lit. e) sau e^1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii; e) contingentul anual pe tipuri de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă stabilit potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) nu a fost epuizat; f) străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze în muncă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (2) lit. c) și e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare." Totodată, s-a reținut art. 6 alin. (1) lit. a) din același act normativ prevede că dovada îndeplinirii condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajator a certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului.

Deopotrivă, este relevant pentru speță și art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 prevede că "(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului". Din analiza înscrisurilor existente în dosar, prin raportare la normele de drept anterior citate, așa cum a reținut și prima instanță, rezultă că reclamanta nu a reușit să dovedească faptul că îndeplinește condiția de a desfășura în mod efectiv activități compatibile cu funcția pentru care a solicitat încadrarea în muncă a străinului.

Astfel, existența contractului de muncă al cetățeanului străin nu reprezintă o dovadă indubitabilă a exercitării activităților de curierat, reclamanta nereușind a proba punerea în executare a respectivului contract. Totodată, în fața primei instanțe, recurenta nu a reușit să demonstreze că deține logistica(mijloace de transport) necesară pentru desfășurarea activității pe care se presupune că ar presta-o cetățeanul străin, respectiv activitate de curierat, susținând, ulterior, în cadrul recursului, că este de notorietate că angajații își procură singuri mijloacele de transport - biciclete, scutere, etc. Prin urmare, nici în calea de atac nu se poate reține contrariul celor constatate de prima instanță în sensul că societatea desfășoară, în mod efectiv, activitatea de curierat, așa cum tinde a acredita ideea.

Susținerile reiterate în recurs ale reclamantei relative la faptul că în certificatul de înregistrare la ONRC al societății sunt înscrise coduri CAEN ce permit efectuarea activități de tipul celor pentru care se solicită avizul de angajare al străinului sunt neîntemeiate, câtă vreme ipoteza legală anterior enunțată nu a fost probată. În consecință, împrejurarea că reclamanta nu realizează acte materiale care să bifeze activitatea pentru care a solicitat avizul de angajare relevă doar netemeinicia pretențiilor acesteia și legalitatea refuzului de emitere a avizului de către pârât. Recurenta a mai susținut că nu există motive pentru a se considera că solicitarea de viză are scopul de a înlesni migrația nelegală și că prima instanță a făcut o aplicare greșită a art. 27 alin. (2) lit. e) din O.U.G.

nr. 194/2002. Potrivit art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, ulterior depunerii documentației de către persoana juridică, structura de imigrări poate efectua verificări suplimentare pentru a constata îndeplinirea condițiilor pentru obținerea avizului de angajare, așadar inclusiv a cerinței de la art. 4 alin. (2) lit. a) Față de prevederea legală citată, Înalta Curte va înlătura această critică cu motivarea că, din verificările efectuate de pârât în bazele de date, a reieșit că recurenta a depus un număr foarte mari de cereri de obținere a unor avize de muncă, prin raportare la volumul de activitate pe care societatea pare să îl desfășoare, în concret, astfel că apare ca rezonabilă ideea că numeroasele cereri de obținere a avizelor de muncă urmăresc un scop de facilitare a migrației ilegale.

În același timp, cu privire la proporționalitatea refuzului contestat, analizată în baza art. 28 alin. (2) ind. 2 din O.G. nr. 25/2014 și a principiilor instituite de Directiva (UE) 2021/1883, Înalta Curte reține că poziția pârâtului ține cont de gravitatea și natura faptelor imputate reclamantei. Astfel, decizia de respingere a avizului de angajare pentru cetățeanul străin B. se înscrie în scopul legitim al legiuitorului de a proteja piața muncii naționale, de a preveni migrația ilegală și de a asigura desfășurarea activităților economice în mod real și responsabil.

Având în vedere toate circumstanțele de fapt descrise anterior - lipsa unei activități compatibile cu solicitarea de obținere a avizului de angajare, nivelul minimal de personal activ raportat la numărul foarte mare de avize solicitate, numărul semnificativ de străini ajunși în situații de ședere ilegală ulterior obținerii avizelor, lipsa unor diligențe reale pentru angajarea persoanelor aflate pe piața muncii interne, tiparul practicat în cazul solicitărilor de avize în cadrul societăților controlate de același administrator - măsura respingerii cererii apare ca fiind justificată și necesară pentru a proteja interesul public și a împiedica folosirea unor mecanisme administrative în scopuri contrare ordinii juridice privind regimul străinilor.

Prin urmare, Înalta Curte conchide că sentința civilă atacată este emisă cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, astfel că nu se impune reformarea acesteia în calea de atac de față. 2. Temeiul legal al soluției din recurs Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 777 din 4 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 777 din 4 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 31 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.