Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
16 octombrie 2025

Decizia nr. 4836/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 23.04.2024 pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată cererea de recurs formulată de către recurentul A. împotriva rezoluției din data de 29.09.2023, dată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, având ca obiect anulare act administrativ. 2. Încheierea curții de apel Prin încheierea din data 14 ianuarie 2025 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a suspendat judecarea cererii de chemare în judecată formulată de recurentul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local Sector 2 București - Comisia evaluare persoane cu handicap - Biroul Secretariat al Comisiei de evaluare persoane adulte cu dizabilități, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva încheierii a declarat recurs recurentul A., fără însă ca acesta motiveze în fapt și în drept calea de atac promovată. Deși a fost legal citat, intimatul Consiliul Local Sector 2 București - Comisia de evaluare persoane adulte cu handicap - Biroul Secretariat al Comisiei de evaluare persoane adulte cu dizabilități nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând excepția netimbrării recursului invocată, din oficiu, în ședința publică din data de 16 octombrie 2025, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 80/2013, "(1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: ... b) încheierea de suspendare a judecării cauzei", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, astfel încât prin rezoluția din 28.02.2025 s-a dispus comunicarea către acesta a obligației de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate. De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată nu a fost folosit în prezenta cauză.

Recurentul a formulat, însă, cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, aceasta fiind respinsă potrivit încheierii din data de 20 martie 2025. În acest context, obligația de a achita taxa judiciară de timbru subzista în continuare, iar recurentul, deși a fost legal citat cu această mențiune, nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancțiunii anulării căii de atac. Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept anterior indicate, Înalta Curte va admite excepția netimbrării recursului și va anula ca netimbrat recursul formulat în cauză.

DECIDE Admite excepția netimbrării recursului. Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 16 octombrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.