Decizia nr. 4829/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Prezidențială - Președintele B., Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989, a solicitat: - anularea Decretului nr. 2032/28.02.2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 203 din 01.03.2022, a Procesului-verbal nr. x din 09.03.2022 al Ședinței Comisiei constituite în baza Ordinului nr. 10/02.03.2022 al Secretariatului de Stat, a Procesului-verbal nr. x din 22.03.2022 al comisiei constituite în baza Ordinului nr. 10/10.03.2022 - cu repunerea în situația anterioară; - obligarea pârâților la repararea prejudiciului prin plata de daune morale în valoare de 30.000 Euro și daune materiale de 50 RON/zi, calculate de la data primirii notificării și până la revenirea la situația anterioară emiterii actelor administrative antereferite; - suspendarea executării actelor administrative unilaterale în cond.

art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 până la soluționarea definitivă a cauzei; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Fiind învestită prin declinare de competență, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 42 din data de 4 aprilie 2023, a hotărât următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Prim-Ministrul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului, invocate de pârâtul Prim-Ministrul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului; - a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989 și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă; - a respins excepția inadmisibilității cererii de anulare a Decretului nr. 2032/28.02.2022 publicat în Monitorul Oficial nr. 203/01.03.2022, excepție invocată de pârâta Administrația Prezidențială, în calitate de reprezentantă a Președintelui României B.; - a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, excepție invocată de pârâtul Prim-Ministrul României,

reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Prim-Ministrul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului, ca inadmisibilă, față de neparcurgerea procedurii prealabile; - a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Administrația Prezidențială, în calitate de reprezentantă a Președintelui României, domnul B., Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc.

civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare. 2. Decizia instanței de recurs și contestația în anulare formulată Prin decizia nr. 4730 din 23 octombrie 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 42 din data de 4 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., A. a formulat prezenta contestație în anulare, solicitând anularea hotărârii și rejudecarea fondului cauzei, având în vedere săvârșirea unei erori materiale și omisiunea cercetării motivelor de casare invocate.

În subsidiar, s-a solicitat judecarea recursului de către instanța competentă. Contestatorul a apreciat că prin soluționarea cauzei într-un interval de aproape 3 ani i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, iar soluția pronunțată este rezultatul unei aprecieri eronate a materialului probator. Analiza superficială a motivelor formulate a condus la concluzia eronată conform căreia Comisia Parlamentară nu are calitate procesuală pasivă, Primul ministru introdus în cauză are calitate procesuală, iar față de acesta trebuia derulată procedura prealabilă, iar în final procedura emiterii actelor de către SSPR și înaintării către Președinte este corectă. A mai arătat contestatorul că hotărârea C.A.

Brașov nr. 473/25.05.2019 are autoritate de lucru judecat, iar instanța de recurs și-a depășit prerogativele, pronunțându-se și cercetând fondul fără a casa hotărârea și fără a menționa în dispozitiv că se menține sentința recurată. De asemenea, instanța a respins calea de atac, omițând să analizeze motivul de recurs vizând daunele materiale și morale solicitate. Contestatorul a invocat și imposibilitatea legală de a contesta și, implicit, de a obține anularea certificatului de revoluționar cu rol determinant, conform Legii nr. 34/2004, H.G. nr. 1412/2004, O.U.G. nr. 95/2014, H.G. nr. 99/2019. Instanța a omis să cerceteze și motivul de casare privind procesul-verbal nr. x/1.04.2015 și decizia C.E.D.O.

din data de 27.01.2015 din care reiese statutul de oraș martir, cu rol determinant al orașului Brașov. Această hotărâre a produs efecte juridice și nu a fost anulată, iar contestatorul se consideră discriminat față de alți beneficiari ai legilor speciale în domeniu. În final, contestatorul a invocat și decizia nr. 88/18.11.2024 pronunțată de Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform căreia anularea certificatului LRD se poate realiza în termenul de decădere de 1 an de la emiterea actului prevăzut de art. 1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 554/2004. 3. Apărările formulate de intimați Intimata Administrația Prezidențială - Președintele României a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea căii extraordinare de atac, întrucât susținerile contestatorului nu se încadrează în textele de lege invocate.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte va respinge excepția tardivității căii extraordinare de atac și va constata depunerea acesteia în termenul legal, având în vedere data comunicării hotărârii instanței de recurs - 4.02.2025 și data transmiterii prin email a contestației în anulare, la adresa de email a Biroului de informare și relații publice al Î.C.C.J. și anume data de 20.02.2025, iar nu data la care s-a efectuat redirecționarea corespondenței electronice către secția de contencios administrativ și fiscal, astfel cum aceste aspecte rezultă din dovada atașată la fila x din prezentul dosar.

În privința cererii de intervenție accesorie în favoarea contestatorului, formulată de numitul C., Înalta Curte reține că potrivit art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ. "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (...) (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți." De asemenea, potrivit art. 63 alin. (1) din același cod "(1) Cererea de intervenție accesorie va fi făcută în scris și va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător." Intervenția accesorie presupune existența unui interes personal, născut și actual al intervenientului, în sensul în care soluția ce se va pronunța în cauză trebuie să fie de natură a influența, chiar și indirect, situația juridică a terțului.

În acest context, împrejurarea că titularul cererii de intervenție are pe rol mai multe litigii în contradictoriu cu Administrația Prezidențială sau faptul că prezenta cauză vizează, în opinia acestuia, aspecte legate de decădere și tardivitate, nu sunt de natură a dovedi interesul propriu în susținerea poziției procesuale a contestatorului din acest dosar, nefiind justificată existența unei legături juridice cu partea pe care declară că o sprijină și nici demonstrat modul în care hotărârea ce se va pronunța i-ar putea afecta drepturile sau obligațiile. Având în vedere aceste considerente, precum și neîndeplinirea condiției de formă impusă de dispozițiile art. 63 alin. (1) C. proc.

civ., în temeiul dispozițiilor art. 64 din același cod Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie în interesul contestatorului formulată de C.. Pe fondul contestației în anulare, Înalta Curte reține că aceasta este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.. Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Prezenta cale de atac este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., conform cărora: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză." În privința cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., se constată că semnificația conceputului de "eroare materială" cuprins în aceste dispoziții legale a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural, sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Întrucât ipoteza prevăzută de textul legal vizează doar erorile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru a căror verificare nu este însă necesară o reapreciere a circumstanțelor factuale sau a probelor administrate în cauză, ori o verificare a modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural, Înalta Curte reține că susținerile contestatorului referitoare la modul de apreciere a probatoriului, a calității procesuale a părților sau a legalității procedurii emitere a actelor contestate, respectiv modul în care instanța a înțeles să respecte drepturi procesuale ale părților nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

În privința celui de-al doilea motiv de contestație în anulare invocat în prezenta cauză, se constată că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, astfel cum acestea sunt reglementate în cuprinsul art. 488 alin. (1) din același cod, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului pe care îl sprijină. Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns punctual tuturor argumentelor recurentului. Contestatorul din prezenta cauză a susținut că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs vizând daunele materiale și morale solicitate, precum și cel privind procesul-verbal nr. x/1.04.2015 și decizia C.E.D.O. nr. 27.01.2015. Verificând cererea de recurs din dosarul nr. x/2022, se constată că recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc.

civ., formulând mai multe critici în privința hotărârii pronunțate de instanța de fond. De asemenea, din examinarea deciziei nr. 4730 din 23 octombrie 2024, rezultă faptul că instanța de recurs a cercetat cazurile de casare invocate, precum și argumentele contestatorului, în considerentele hotărârii fiind redate motivele pentru care s-a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză. În privința pretinsului motiv de recurs referitor la daunele materiale și morale se constată că acesta este indisolubil legat de o soluție de admitere a cererii de chemare în judecată, care nu a fost însă pronunțată în cauză, iar susținerile vizând procesul-verbal nr. x/1.04.2015 și decizia C.E.D.O. nr. 27.01.2015 nu pot constitui un motiv de casare, ci argumente prezentate în susținerea unui astfel de motiv.

Prin urmare, argumentele contestatorului nu se încadrează în motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susținerile acestuia nevizând în realitate omisiunea instanței de a se pronunța asupra vreunuia dintre motivele de casare invocate, ci însăși raționamentul prin care instanța de recurs a ajuns la soluția de respingere a recursului ca nefondat.

În contextul celor anterior expuse, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește motivul de contestație în anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că pentru a fi incident acest motiv este necesar ca instanța de recurs să nu se fi pronunțat în întregime asupra unui recurs, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât instanța de recurs a soluționat, prin respingere, recursul declarat de contestator. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge excepția tardivității căii extraordinare de atac. Respinge cererea de intervenție accesorie în interesul contestatorului formulată de C., ca inadmisibilă. Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4730 din 23 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 16 octombrie 2025.