Decizia nr. 4818/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1345/2022 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin sentința nr. 1345 din 5 august 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte art. 2 din Decizia nr. 23951/22.07.2020, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 1075,93 RON, cu titlul de diferență despăgubire. A respins în rest acțiunea ca nefondată, fiind obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 2162 din 11 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității recursului și a anulat ca nemotivat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1345 din 5 august 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Împotriva deciziei instanței de recurs A. a formulat contestație în anulare, calea extraordinară de atac fiind înregistrată sub nr. x/2024. În cadrul dosarului menționat, contestatorul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției.

2. Încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin încheierea din 14 februarie 2025 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., ca inadmisibilă. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea cererii și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța a reținut în mod eronat faptul că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în legătură cu dosarul nr. x/2024 (contestație în anulare), în realitate aceasta fiind invocată în legătură cu acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 În opinia recurentului, decizia din dosarul de recurs nr. x/2020 este motivată prin interpretarea neconstituțională a dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., iar în dacă acest text este declarat neconstituțional decizia nr. 2161/2024 poate fi revizuită conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din același cod. Având în vedere statuările din cuprinsul deciziei CCR nr. 546/7.07.2020, recurentul a apreciat că a fost dovedită legătura cu cauza (dosarul nr. x/2020) cerință de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, prin declararea neconstituționalității art. 488 C. proc. civ., decizia instanței de recurs rămâne fără motivare în drept, soluția astfel adoptată fiind nelegală, instanța neputându-și întemeia hotărârea pe un text neconstituțional. A mai arătat recurentul și faptul că, până la acest moment, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra constituționalității art. 488 C. proc. civ. în materia contenciosului administrativ, de care aparține și dosarul nr. x/2020. În aceleași timp, recurentul a solicitat ca instanța să sesizeze din oficiu Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., iar opinia exprimată de instanță să fie una obiectivă, completă și legală, care să ajute Curtea să elimine viciile de neconstituționalitate care afectează și soluționarea cauzelor din materia contenciosului administrativ.

Deși a fost legal citat, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea textului de lege enunțat rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: - excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; - excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale; - excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie obligația instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată realizează, așadar, o verificare a condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, iar această verificare nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. În prezenta cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României a fost formulată în cadrul dosarului nr. x/2024, având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2162 din 11 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar instanța astfel învestită a reținut inadmisibilitatea cererii de sesizare pentru neîndeplinirea cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Date fiind susținerile recurentului din calea de atac promovată, realizând și propria analiză a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că cerința de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pretinde o legătură între declararea caracterului neconstituțional al unei prevederi legale și soluția ce se va pronunța în cauză, în sensul că textul de lege criticat sau interpretarea acestuia trebuie să conducă în mod nemijlocit sau să contribuie esențial la soluționarea cauzei, respectiv problema vizată de excepție să fie realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluționarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanță reală asupra soluției ce urmează a se pronunța, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României nu poate fi primită.

Privind din această perspectivă, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. 488 C. proc. civ., care reglementează cazurile de casare/motivele de recurs, iar aceasta a fost invocată în cadrul dosarului nr. x/2024, având ca obiect o contestație în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege. Așadar, instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României trebuia să verifice condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 prin raportare la obiectul cauzei cu care era învestită și anume contestație în anulare, iar nu la recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, cum în mod eronat pretinde recurentul.

Înalta Curte reamintește faptul că legătura la care fac trimitere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu trebuie să fie generată de simpla tangență a textului de lege contestat cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională a României, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. De asemenea, contrar susținerilor recurentului, în cauză nu se impunea nici formularea din oficiu, de către instanță, a unei sesizări a Curții Constituționale a României, o astfel de sesizare trebuind, la rândul său, să îndeplinească cerința legăturii cu cauza. Cum instanța fusese învestită cu soluționarea unei contestații în anulare, este evident că statuarea de către Curtea Constituțională a României cu privire la eventuala neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 C. proc.

civ. nu poate determina schimbarea soluției în sensul dorit de recurent. Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 16 octombrie 2025.