Decizia nr. 4589/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2008/2024 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2024, în data de 29.03.2024, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând anularea art. 83 alin. (1) și art. 127 alin. (4) din H.G. nr. 798/28.07.2021, privind modificarea anexei la H.G. nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 233/2012 privind serviciile și activitățile ce pot fi desfășurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopției interne, precum și metodologia de autorizare a acestora și pentru modificarea H.G. nr. 1.441/2004 cu privire la autorizarea organizațiilor private străine de a desfășura activități în domeniul adopției internaționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/05.08.2021.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2008/2024 din 10 decembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2008/2024 din 10 decembrie 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât Guvernul României și-a limitat criticile la soluția privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.555 RON. Recursul este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocată aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la cheltuielile de judecată. În esență, recurentul susține că, odată ce cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca rămasă fără obiect, devin incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula potrivit căreia partea care pierde procesul este obligată, la cerere, să suporte cheltuielile de judecată ale părții care a câștigat. Textul legal impune o singură condiție pentru angajarea obligației de plată, respectiv pierderea procesului de către partea adversă. Întrucât soluția instanței de fond a fost una de respingere a acțiunii, partea care a câștigat procesul este Guvernul României, iar nu reclamanta, astfel încât obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată contravine dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul arată, de asemenea, că instanța de fond a fundamentat soluția pe existența unei pretinse "culpe procesuale" în sarcina Guvernului României, deși această noțiune nu este prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Norma legală se referă exclusiv la ipoteza pierderii procesului, care presupune o soluție de admitere a acțiunii, nu una de respingere, indiferent de motivul respingerii. Prin urmare, nu se poate acorda reclamantei dreptul la cheltuieli de judecată în absența condiției legale esențiale - pierderea procesului de către partea adversă. Totodată, recurentul subliniază că răspunderea pentru plata cheltuielilor de judecată are natura unei răspunderi civile obiective, care nu presupune existența culpei în cauzarea cheltuielilor, ci doar îndeplinirea condiției legale a pierderii procesului. În lipsa acestei condiții, instanța nu poate obliga partea care a câștigat procesul la suportarea cheltuielilor de judecată ale părții care a pierdut. În concluzie, Guvernul României solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în ceea ce privește obligarea sa la plata sumei de 2.555 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât soluția instanței de fond este contrară dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și se întemeiază pe o noțiune - culpa procesuală - care nu are suport legal în materia cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, în cauză, intimata-reclamantă A. solicită respingerea recursului formulat de Guvernul României, arătând că dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ. sunt norme de procedură, astfel încât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi incident. Se susține că instanța de fond a aplicat corect instituția culpei procesuale, întrucât cererea reclamantei a rămas fără obiect ca urmare a anulării actului administrativ într-un alt dosar, situație generată de emiterea unui act normativ nelegal de către pârât, ceea ce a impus formularea acțiunii. În consecință, acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.550 RON este legală și temeinică, iar recursul este nefondat.

Soluția și considerentele Înalei Curți asupra cererii de recurs Examinând recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte reține următoarele: Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susținând că instanța de fond a aplicat greșit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în opinia sa, nu ar fi "pierdut procesul", cererea fiind respinsă ca rămasă fără obiect, iar noțiunea de "culpă procesuală" nu ar avea suport legal. Înalta Curte constată că instanța de fond a realizat o analiză corectă a situației de fapt și de drept, a coroborat dispozițiile incidente și a motivat în mod corespunzător soluția privind cheltuielile de judecată. Din examinarea sentinței atacate rezultă că rămânerea fără obiect a cererii reclamantei nu s-a datorat conduitei procesuale a acesteia, ci intervenției unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate într-un alt dosar (sentința civilă nr. 416/20.09.2022 a Curții de Apel Timișoara), prin care a fost anulat art. 83 alin. (1) din anexa la H.G. nr. 579/2016, dispoziție normativă ce constituia temeiul refuzului autorității administrative de a acorda indemnizația de sprijin. Această hotărâre, publicată în Monitorul Oficial, este general obligatorie potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004. În consecință, interesul procesual al reclamantei a fost înlăturat nu printr-o lipsă de temeinicie a acțiunii, ci prin dispariția ulterioară a normei contestate, ca urmare a constatării nelegalității acesteia într-un alt litigiu. Această împrejurare confirmă că demersul reclamantei era justificat la momentul introducerii acțiunii, iar necesitatea sesizării instanței a fost determinată de existența unui act administrativ normativ nelegal emis de pârât. În acest context, Curtea de Apel a reținut în mod corect că temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, în sensul consacrat de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și de jurisprudența constantă, potrivit căreia culpa procesuală nu presupune reaua-credință, ci simpla împrejurare că partea adversă a fost nevoită să promoveze acțiunea pentru valorificarea unui drept afectat de conduita sau de actul nelegal al pârâtului. În speță, reclamanta a fost nevoită să formuleze acțiunea în anulare pentru a înlătura efectele unei norme nelegale, iar intervenția ulterioară a unei hotărâri judecătorești definitive nu exonerează pârâtul de consecințele procesuale ale emiterii actului normativ nelegal. Susținerea recurentului potrivit căreia nu ar fi "pierdut procesul" este nefondată. În interpretarea constantă a art. 453 alin. (1) C. proc. civ., noțiunea de "parte care pierde procesul" include și situațiile în care acțiunea rămâne fără obiect ca urmare a înlăturării ulterioare a actului administrativ contestat, atunci când această înlăturare confirmă temeinicia demersului reclamantului și relevă culpa procesuală a pârâtului. Prin urmare, critica privind pretinsa aplicare greșită a normelor de drept material este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ. sunt norme de procedură, iar instanța de fond nu a făcut decât să aplice corect regulile privind suportarea cheltuielilor de judecată în funcție de culpa procesuală. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului ca nefondat.