Decizia nr. 3904/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.01.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a formulat o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sector 2 București, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte Cu Handicap Sector 2 București, Ambasada Republicii Italiene în România, Biroul Consular al Ambasadei Republicii Italiene în România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, B., C. prin Ambasada Republicii Arabe Egipt în România - Cancelaria, D. prin Ambasada Republicii Arabe Egipt în România - Cancelaria, E., Ambasada Statelor Unite Ale Americii în România - Cancelaria, Ambasada Republicii Arabe Siriene în România - Cancelaria, SNR - Societatea de Neurologie din România, F., Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", Reprezentanța Comisiei Europene în România, Ambasada Federației Ruse în România - Cancelaria, Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România - Cancelaria, Ambasada Republicii Islamice Iran în România - Cancelaria, Ambasada Regatului Arabiei Saudite - Cancelaria, Ambasada Israelului în România - Cancelaria, Institutul Național "Victor Babeș", Institutul Pasteur, Nunțiatura Apostolică în România - FRANCIS - CANCELARIA, Ambasada Canadei în România - Cancelaria, Biserica Italiană din București, anularea certificatului de handicap nr. 1819, emis de Consiliul Local Sector 2 București -Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap sector 2 București. Prin Rezoluția administrativă din data de 20.02.2024, instanța a pus în vedere reclamantului ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să îndeplinească următoarele obligații: - să depună cererea de chemare în judecată și înscrisurile doveditoare în 25 de exemplare pentru comunicare; - să certifice înscrisurile depuse la dosar pentru conformitate cu originalul; - să semneze cererea de chemare în judecată olograf, în original; - să depună actul administrativ pe care îl contestă (Certificat handicap 1819); - să precizeze dacă pe rolul instanței s-a depus cel puțin o cerere formulate de aceleași părți, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele inițiale, dacă primul complet învestit a luat act de renunțarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 194-197 C. proc. civ., în temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din ROI.

Soluția dată de instanța de fond Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu din data de 15.05.2024 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Recursul exercitat în cauză La data de 17.05.2024, recurentul-reclamant A. a formulat recurs în dosarul nr. x/2024, fără a indica în mod expres hotărârea împotriva căreia înțelege să exercite calea de atac, dosarul fiind înaintat instanței imediat superioare Tribunalului București, respectiv Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus judecății Prin decizia civilă nr. 2084 pronunțată în data de 14.11.2024 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția excepția nulității recursului, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de recurentul-reclamant A..

Cererea de recurs dedusă judecății Și împotriva deciziei civile nr. 2084 pronunțată în data de 14.11.2024 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul - reclamantu A., fără a încadra criticile sale în vreunul din motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și fără a expune motivele de nelegalitate a hotărârii recurate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 22.05.2025 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 16 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, din oficiu a invocat excepția inadmisibilității recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a reținut cauza pentru a se pronunța mai întâi pe acest aspect ce poate face de prisos cercetarea pe fond a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Examinând mai întâi, conform art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și recursul declarat de recurentul - reclamant A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale. Legalitatea căii de atac este prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", din această reglementare rezultând că regimul juridic al căilor de atac este stabilit prin lege, chiar dacă ar exista o mențiune eronată în hotărârea atacată. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești, sunt condiționate de exercitarea în condițiile legii a respectivei căi de atac. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, și să respingă orice cale de atac neconformă acestora. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile interesate sau procurorul pot solicita (instanței de control judiciar) reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de apel. Desfășurarea judecății în recurs se concretizează în controlul exercitat de instanța superioară asupra legalității hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre a fost atacată. El poate fi exercitat numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " 1. Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Prin urmare, este necesar, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs, să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac. Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor. Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Prin urmare, recursul declarat împotriva unei decizii definitive este inadmisibil; o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Analizând astfel dacă hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată tot în soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 15.05.2024 pronunțate de Tribunalul București, în speța de față partea declarând " recurs la recurs", ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, recursul declarat de recurentul - reclamant A. privește o hotărâre cu caracter definitiv, potrivit art. 634 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., republicat, care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., ce prevede că: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". De altfel, caracterul definitiv al deciziei atacate a fost corect menționat în dispozitivul acesteia. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Așadar, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Concret, Înalta Curte constată că a fost învestită cu o cale de atac neprevăzută de lege, aspect în raport de care rezultă că demersul recurentului este inadmisibil. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care vizează exercitarea acțiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța. Prin urmare, în condițiile în care recursul de față vizează o hotărâre pronunțată tot în calea de atac a recursului, având, așadar, caracter definitiv, instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant nu are deschisă această cale de atac împotriva acesteia, motiv pentru care Înalta Curte reține că recursul promovat de recurentul - reclamant este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, calea de atac exercitată de acesta nefiind prevăzută de lege. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.