- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 26 iunie 2025
Decizia nr. 3821/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea recurată Prin încheierea din 14 noiembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 783/12.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2023. Recursul exercitat în cauză Recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva încheierii din 14 noiembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc.
civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților. Prin cererea de recurs nu se indică în concret care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc.
civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula ca nemotivat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite excepția nulității recursului. Anulează ca nemotivat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 26 iunie 2025.