Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
20 iunie 2025

Decizia nr. 3573/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 95/2024 a Curții de Apel Târgu-Mureș

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 2.02.2024 pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sanătate, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică cancerului mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 95 din 25 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, prematurității cererii și excepțiile lipsei calității procesuale pasive. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile cu numărul indicat la punctul anterior, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a hotărârii de la fondul pricinii și de admitere a cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a arătat că autoritățile competente pârâte în cauză nu au luat decizia finală privind includerea/neincluderea pe lista de compensate a medicamentului, depășind atât termenul din legislația națională, cât și termenul de 90 de zile prevăzut de art. 6 alin. (1) Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988. Pentru ca pacienții să poată beneficia efectiv de acest medicament cu titlu gratuit, conform legislației române, autoritățile competente, respectiv pârâții in prezenta cauza, trebuie să desfășoare o serie de demersuri, astfel: a) medicamentul trebuie să fie evaluat de către AGENTIA NATIONALĂ A MEDICAMENTULUI SI A DISPOZITIVELOR MEDICALE DIN ROMÂNIA, conform procedurilor aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014.

b) trebuie să se adopte de către GUVERNUL ROMÂNIEI o decizie (hotărâre de Guvern) de includere a medicamentului pe Lista de compensate, aprobată prin Hotărârea Guvernului m. 720/2008 (potrivit art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006). c) potrivit art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 trebuie să se adopte de către MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE protocolul terapeutic pentru combinația de medicamente, prin completarea Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirilor comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

Pentru a respecta prevederile art. 6 alin. (1) Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 este necesar ca toate aceste proceduri prevăzute de legislația națională - pct. a), b) și c) sus menționate - să se finalizeze într-un termen de 90 de zile (calendaristice s.n.). În temeiul pct. A.I. din Anexa 2 - "Metodologia de evaluare" - a Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, deținătorul autorizației de punere pe piață B. a depus la data de 08.02.2023 (dosar nr. x) la AGENȚIA NAȚIONALĂ A MEDICAMENTULUI A DISPOZITIVELOR MEDICALE DIN ROMÂNIA cerere in vederea evaluării pentru includerea in Lista de medicamente compensate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 a medicamentului PEMBROLIZIJMAB (denumire comercială KEYTRIJDA) pentru indicația terapeutică de cancer mamar triplu negativ local nerezecabil sau metastatic.

La data de 26.07.2023, Agenția Națională A Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a emis Raportul de evaluare a medicamentului de includere condiționată pe lista de compensate și a recomandat elaborarea protocolului terapeutic. Până la data introducerii prezentei acțiuni în instanță, pârâții nu au adoptat proiectul de hotărâre de Guvern pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 și nici nu au adoptat protocolul terapeutic (completarea Ordinul ministrului sănătății nr. 564/499/2021) cu privire la acest medicament.

A mai susținut că pârâții nu au procedat la adoptarea unei decizii finale privind includerea/neincluderea pe lista de compensate, depășind atât termenul de 90 de zile prevăzut de Ordinul ministrului sănătătii nr. 861/2014 cât si termenul de 90 de zile revăzut de art. 6 alin. (1) Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988. Totodată, a precizat că jurisprudența instanțelor de judecată este în sensul admiterii acțiunilor cu conținut similar celei pe care a promovat-o în dosarul de față. În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. În drept, a invocat art. 483 și urm. și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea cererii de recurs, pentru nemotivare.

În cazul în care se va trece peste excepția de nulitate invocată, a solicitat să se respingă recursul deoarece motivul de casare dezvoltat de reclamantă este nefondat. Intimata - pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față, aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței. II.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat și se impune a fi admis, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că excepția de nulitate a recursului a recursului, invocată prin apărările pârâtului Ministerul Sănătății, a fost respinsă în partea introductivă a prezentei decizii civile cu motivarea că cel puțin o parte din criticile dezvoltate de recurentă se pot încadra în cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită de reclamantă cu o solicitare de obligare a pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică "cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic". Prima instanță, apreciind caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății, a respins cererea de chemare în judecată.

Astfel, judecătorul fondului a reținut în motivare că demersul declanșat nu este apt să asigure părții interesate nici obținerea rambursării costului medicamentului utilizat în tratamentul prescris de medicul curant, deși în cerere se face apel la respectarea drepturilor constituționale, căci cererea formulată nu urmărește în mod nemijlocit acest rezultat, fiind esențială calea pe care partea o alege pentru satisfacerea în concret a pretențiilor sale. În cadrul controlului judiciar exercitat în prezenta cale de atac, Înalta Curte nu va reține raționamentul expus de prima instanță, care a considerat că se impune respingerea pretențiilor deduse judecății. În aceste condiții, se va reține că motivul de casare invocat de reclamantă, ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, este întemeiat și va conduce la reformarea soluției de la fondul cauzei.

În argumentația soluției de reformare a sentinței de la fondul pricinii, Înalta Curte va reține că, din perspectiva cadrului normativ aplicabil se relevă următoarele dispoziții legale: Art. 6 din Ordinul nr. 861/2014 "(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, evaluarea tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă este un proces continuu prin care se asigură accesul bolnavilor la medicamente în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; (2)Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale este autoritatea națională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispozițiile prezentului ordin, și propune Ministerului Sănătății Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.

(3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin." Art. 8 din Ordinul nr. 861/2014 prevede că "Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situații:...d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicație nouă, altele decât cele pentru care solicitanții au depus cerere;..." Atât timp cât procesul de evaluare a tehnologiilor medicale în scopul de a asigura accesul bolnavilor la medicamente trebuie să fie unul continuu, iar Ministerul Sănătății a recunoscut necesitatea decontării medicamentelor pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, prin elaborarea unui proiect de ordin în acest sens, rezultatele terapiei cu medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru astfel de indicație terapeutică a fost confirmată de evoluția pozitivă a stării bolnavilor și constatată de medicii de specialitate,

sens în care Înalta Curte apreciază că intimata-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale avea obligația de a iniția, din oficiu, procedura de evaluare, conform celor statuate de ipoteza textului de lege, respectiv de art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014. Totodată, se va reține că este întemeiat argumentul adus de reclamantă în susținerea recursului referitor la împrejurarea că Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale din România a emis la data de 26 iulie 2023 raportul de evaluare a medicamentului în litigiu de includere condiționată în lista de compensate și a recomandat elaborarea protocolului terapeutic, dar ceilalți pârâți cu competențe în materie, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, nu au procedat în consecință, respectiv nu au completat OMS nr. 564/499/2021 cu privire la compensarea și a Keytruda.

De asemenea, deși a fost formulată cererea de evaluare a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică de cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic de care suferă și recurenta - reclamantă, procedura nu s-a finalizat cu emiterea deciziei de includere/neincludere în listă în termenul de 90 de zile prevăzut de art. 6 din Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988. Or, în aceste condiții, nu se poate reține caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății de reclamantă deoarece Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a evaluat medicamentul și a recomandat elaborarea protocolului terapeutic, care nu a fost adoptat ulterior de celelalte instituții intimate - pârâte cu competențe legale în finalizarea procedurii, acestea acționând cu încălcarea dispozițiilor incidente speței.

Este irelevantă în cauză emiterea la data de 27 iulie 2023 a deciziei de includere condiționată în Listă a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică de "cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic" din perspectiva faptului că accesul pacienților la medicamentele ce au decizie de includere condiționată în Listă va fi posibil prin intermediul contractelor de tip cost - volum/cost - volum - rezultat ce vor fi încheiate între deținătorii autorizațiilor de punere pe piață si Casa Națională de Asigurări de Sănătate și/sau Ministerului Sănătății. Înalta Curte constată că medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) este autorizat pe piața din România și este oferit în regim compensat pentru alte afecțiuni însă, reclamanta nu poate beneficia de acest medicament în mod compensat, deși suferă de o afecțiune care îi pune viața în pericol, deoarece i-a fost prescris în regim off-label.

În acest context, refuzul autorităților de a finaliza procedura de includere/neincludere în Lista prevăzută de H.G. nr. 720/2008 în regim compensat a acestui medicament și pentru afecțiuni care nu sunt cuprinse în prospectul său, dar pentru care el poate fi prescris în mod legal de către medici, poate fi de natură să ducă, în final, la încălcarea dreptului la viață al reclamantei. Prescrierea de medicamente în regim off-label este legală în România. Prin urmare, atunci când un medicament este introdus pe piața națională, deținătorul autorizației de punere pe piață își asumă, implicit, faptul că acesta ar putea fi prescris în regim off-label. Simpla compensare a costului acestui medicament nu poate să îi cauzeze niciun prejudiciu din acest punct de vedere, întrucât nu este de natură să influențeze în niciun fel limitele răspunderii sale pentru prescrierea medicamentului în regim off-label.

Înalta Curte reține că domeniul "Sănătatea publică", reglementat de art. 168 TFUE face parte din categoria domeniilor de competență partajată între statele membre și Uniune, aplicându-i-se, prin urmare, principiile subsidiarității și proporționalității reglementate de art. 5 din același tratat. Prin urmare, acțiunea Uniunii completează politicile naționale în materia "Sănătății publice" (competență partajată). Astfel, la nivelul Uniunii au fost adoptate norme menite să asigure armonizarea legislațiilor naționale în scopul protejării sănătății publice și atingerii obiectivului privind crearea unei piețe unice de desfacere pentru medicamente.

În ceea ce privește condițiile în care un stat-membru UE poate include un medicament în sistemul propriu de asigurări de sănătate, Înalta Curte reține că, din analiza reglementărilor europene și a jurisprudenței CJUE (Cauza C-691/13, paragrafele 19-25, cauza C-62/09, paragraful 36, cauzele conexate C-271/14 și C-273/14 paragraful 4 și paragrafele 25-31), rezultă că Uniunea lasă la latitudinea statelor membre decizia în acest domeniu însă, în temeiul principiului subsidiarității și proporționalității, încearcă să standardizeze anumite aspecte procedurale, menite să asigure libera circulație a bunurilor și serviciilor.

Nu în ultimul rând, se vor avea în vedere dispozițiile legale de la art. 243 1 din Legea nr. 95/2006 care prevăd: "Evaluarea în vederea includerii în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate poate fi inițiată numai pentru indicațiile care au fost aprobate de către Agenția Europeană a Medicamentului sau Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și care se regăsesc în rezumatul caracteristicilor produsului." În același timp, art. 243 2 din Legea nr. 95/2006 statuează că "Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din Romania poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din listă numai pentru indicațiile din rezumatul caracteristicilor produsului.

În contextul normativ anterior citat și față de situația factuală expusă în cauză, pentru ca dreptul reclamantei să fie efectiv se impune ca pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ A MEDICAMENTULUI ȘI A DISPOZITIVELOR MEDICALE DIN ROMÂNIA să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor sau neincluderea medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru indicația terapeutică de "cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic" . Așadar, este contrar art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului să i se impună reclamantei să aștepte o perioadă nedeterminată (și lipsită de previzibilitate), actualizarea birocratică (uneori excesiv de îndelungată în timp) a listei medicamentelor care pot fi compensate/decontate, cu atât mai mult cu cât nu exista la momentul învestirii instanței niciun indiciu clar că autoritățile ar depune diligențele necesare în acest sens și pentru încheierea unui contract cost -volum.

Atât timp cât se dovedește științific faptul că din punct de vedere medical un anumit medicament este benefic pentru sănătatea persoanelor care suferă de o anumită boală și este recomandat de medicul specialist, autoritățile au obligația de a actualiza cât mai rapid lista cu medicamentele care pot fi compensate/decontate, în sensul extinderii indicațiilor terapeutice ale unui produs pentru care se acordă compensarea și în alte situații. În caz contrar, statul nu și-ar respecta obligația pozitivă de a asigura cadrul legislativ necesar protejării dreptului la viață și ocrotirii sănătății, iar atitudinea sa devine una arbitrară și discreționară.

A accepta pozițiile convergent exprimate de intimații - pârâți în cadrul procesului care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, ar echivala atât cu negarea atribuțiilor și competențelor medicului specialist oncolog în ceea ce privește prescrierea tratamentului optim pentru salvarea unei vieți, dar și cu negarea atribuțiilor și competențelor puterii judecătorești de a obliga pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ A MEDICAMENTULUI ȘI A DISPOZITIVELOR MEDICALE DIN ROMÂNIA să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor sau neincluderea medicamentului în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru indicația terapeutică "cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic". Astfel, s-ar ajunge din nou la situația condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012. Relevante în prezenta cauză sunt și o parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural,

în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate: "28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

29. Curtea reamintește că abordarea sa față de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul și scopul convenției ca instrument pentru protecția persoanelor impune interpretarea dispozițiilor sale și aplicarea lor astfel încât garanțiile acesteia să fie practice și efective (a se vedea, de exemplu, Yașa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VI).

30. În cazul de față, capătul de cerere invocat în fața Curții este că autoritățile naționale nu au făcut ceea ce era de așteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci și de către instanțele interne (supra, pct. 13-14), care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare ca să se trateze de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea." Concluzionând asupra aspectelor analizate, în considerarea situației particulare a reclamantei, care, deși nu are la dispoziție pârghii legale pentru a solicita includerea medicamentului în Listă, nu putem nega că beneficiază de dreptul de a obliga pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale la declanșarea procedurii privind includerea medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală, pentru indicația terapeutică "cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic". În definitiv, față de cele anterior arătate, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și va admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A.,

urmând a obliga pârâții la finalizarea procedurii privind includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică "cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic". Totodată, se va menține soluția primei instanțe asupra excepțiilor invocate în cauză, aceasta fiind legală și temeinică și în acord cu atribuțiile și competențele legale partajate de care beneficiază instituțiile intimate-pârâte.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte, sentința și, rejudecând, va obliga pârâții la finalizarea procedurii de negociere în vederea includerii în Lista medicamentelor compensate a medicamentului Pembrolizumab (DCI Keytruda) pentru afecțiunea de care suferă reclamanta.

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței nr. 95 din 25 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Obligă pârâții la finalizarea procedurii de negociere în vederea includerii în Lista medicamentelor compensate a medicamentului Pembrolizumab (DCI Keytruda). Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Menține, în rest, dispozițiile sentinței. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.