- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 20 iunie 2025
Decizia nr. 3572/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 07.03.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat să dispună următoarele: - în principal, la obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) și DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) pentru indicația terapeutică CANCER BRONHO-PULMONAR; - în subsidiar,
la obligarea pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ A MEDICAMENTULUI ȘI A DISPOZITIVELOR MEDICALE DIN ROMÂNIA la evaluarea combinației de medicamente TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) și DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) pentru includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru indicația terapeutică cancer bronho-pulmonar. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1100 din 20 iunie 2024 Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive a pârâților, prematurității acțiunii, ca neîntemeiate.
A respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE și AGENȚIA NAȚIONALĂ A MEDICAMENTULUI ȘI A DISPOZITIVELOR MEDICALE, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile cu numărul indicat la punctul anterior, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casarea hotărârii de la fondul pricinii și de admitere a cererii de chemare în judecată. În esență, în motivare, a arătat că medicamentul TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), în combinație cu medicamentul DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR), este inclus în Lista de medicamente compensate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, iar pacienții beneficiază de compensare 100% (gratuit), pentru indicația terapeutică oncologică MELANOM MALIGN cu mutația BRAF V600 (a se vedea nr. crt.
108 cod LOIXE25 in Sublista C, P3 Programul național de oncologie din Lista de medicamente compensate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, precum și Protocolul terapeutic nr. 172 (LOIXE23-25) din Partea I, Anexa 1, Partea II, Anexa 4 la Ordinul nr. x/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguralii, cu sau fără contributie personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008). Potrivit prospectului aprobat de AGENȚIA EUROPEANĂ A MEDICAMENTULUI, medicamentul TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), in combinație cu medicamentul DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR), are indicație terapeutică pentru CANCER BRONHOPULMONAR.
A invocat art. 243 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a susținut că Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale din România are posibilitatea legală de a proceda din oficiu la evaluarea medicamentului TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), in combinație cu medicamentul DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR), pentru extinderea indicațiilor terapeutice din Lista de compensate și pentru indicația terapeutică CANCER BRONHOPULMONAR.
A mai invocat în susținerea recursului și temeiul de drept de la art. 243 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății coroborat cu art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor și metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentatiei care trebuie depusă de solicitanti, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicatiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internationale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguratii, cu sau fără contributie personală, pe bază de prescriptie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internationale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor nationale de sănătate, precum și a căilor de atac.
Din dispozițiile legale anterior amintite reiese că Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale din România "poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situații:...d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicație nouă, altele decât cele pentru care solicitanții au depus cerere;". În concluzie, a susținut recurenta că din lege, respectiv din art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, reiese că "lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului". În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, a invocat art. 483 și urm. și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea cererii de recurs, iar pe fond, respingerea acesteia, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față, aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței. Intimata - pârâtă Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea cererii de recurs iar, dacă se va trece peste acest aspect, să se respingă calea de atac promovată în cauza pendinte, ca nefondată.
Intimatul - pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea cererii de recurs, pentru nemotivare. În cazul în care se va trece peste excepția de nulitate invocată, a solicitat să se respingă recursul deoarece motivul de casare dezvoltat de reclamantă este nefondat. II.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat și se impune a fi admis, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită de reclamantă cu o solicitare de obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) și DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) pentru indicația terapeutică CANCER BRONHO-PULMONAR.
Prima instanță, apreciind caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății, a respins cererea de chemare în judecată. Astfel, judecătorul fondului a reținut în motivare că ar fi contrară textelor legale de la art. 243 1 și art. 243 2 din Legea nr. 95/2006 constituirea unei comisii pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Faptul că ar fi existat demersuri în acest sens nu poate să constituie un argument în sens contrar, cu atât mai mult cu cât demersurile respective au fost realizate anterior intrării în vigoare a modificărilor legislative. În cadrul controlului judiciar exercitat în prezenta cale de atac, Înalta Curte nu va reține raționamentul expus de prima instanță, care a considerat că se impune respingerea pretențiilor deduse judecății.
În aceste condiții, se va reține că motivul de casare invocat de reclamantă ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept material este întemeiat și va conduce la reformarea soluției de la fondul cauzei.
În argumentația soluției de reformare a sentinței de la fondul pricinii, Înalta Curte va reține că, din perspectiva cadrului normativ aplicabil se relevă următoarele dispoziții legale: Art. 6 din Ordinul nr. 861/2014 "(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, evaluarea tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă este un proces continuu prin care se asigură accesul bolnavilor la medicamente în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; (2) Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale este autoritatea națională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispozițiile prezentului ordin, și propune Ministerului Sănătății Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.
(3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin." Art. 8 din Ordinul nr. 861/2014 prevede că "Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situații:...d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicație nouă, altele decât cele pentru care solicitanții au depus cerere;..." Atât timp cât procesul de evaluare a tehnologiilor medicale în scopul de a asigura accesul bolnavilor la medicamente trebuie să fie unul continuu, iar Ministerul Sănătății a recunoscut necesitatea decontării medicamentelor pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, prin elaborarea unui proiect de ordin în acest sens, rezultatele terapiei cu combinația de medicamente anterior menționată pentru astfel de indicații a fost confirmată de evoluția pozitivă a stării bolnavilor și constatată de medicii de specialitate,
sens în care Înalta Curte apreciază că intimata-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale avea obligația de a iniția, din oficiu, procedura de evaluare, conform celor statuate de ipoteza textului de lege, respectiv de art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014. Totodată, se va reține că este întemeiat argumentul adus de reclamantă în susținerea recursului referitor la împrejurarea că în prospectul aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului este menționată indicația terapeutică de cancer bronho-pulmonar pentru combinația de medicamente care a fost solicitată și în cauză.
De asemenea, informațiile cuprinse în prospectul aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului au fost utilizate, așa cum a susținut prin întâmpinarea din recurs pârâta Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale din România, la elaborarea documentației de fundamentare a cererii de evaluare a combinației de medicamente pentru indicația terapeutică de cancer bronho-pulmonar, care s-a finalizat cu emiterea, pe parcursul derulării procesului pendinte, a deciziilor nr. 191,192/2024 de includere condiționată a medicamentelor combinației de medicamente TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) și DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) pentru indicația terapeutică de care suferă și recurenta - reclamantă.
Or, în aceste condiții, nu se poate reține caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății deoarece Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a evaluat medicamentul și prin deciziile nr. 191,192/2024 a dispus includerea condiționată în listă pentru indicația "cancer bronho-pulmonar altul decât cu celule mici în stadiu avansat, cu mutație BRAF V 600 ". Legat de acest aspect, este de remarcat faptul că potrivit dispozițiilor legale în vigoare, accesul pacienților la aceste medicamente ce au decizie de includere condiționată în Listă va fi posibil prin intermediul contractelor de tip cost - volum/cost - volum - rezultat ce vor fi încheiate între deținătorii autorizațiilor de punere pe piață si Casa Națională de Asigurări de Sănătate și/sau Ministerului Sănătății.
Înalta Curte constată că medicamentele combinate TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) și DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) sunt autorizate pe piața din România și sunt oferite în regim compensat pentru alte afecțiuni însă, reclamanta nu poate beneficia de acest medicament în mod compensat, deși suferă de o afecțiune care îi pune viața în pericol, deoarece i-a fost prescris în regim off-label. În acest context, refuzul autorităților de a finaliza procedura de includere/neincludere în Lista prevăzută de H.G. nr. 720/2008 în regim compensat a acestui medicament și pentru afecțiuni care nu sunt cuprinse în prospectul său, dar pentru care el poate fi prescris în mod legal de către medici, poate fi de natură să ducă, în final, la încălcarea dreptului la viață al reclamantei.
Prescrierea de medicamente în regim off-label este legală în România. Prin urmare, atunci când un medicament este pus pe piața națională, deținătorul autorizației de punere pe piață își asumă, implicit, faptul că acesta ar putea fi prescris în regim off-label. Simpla compensare a costului acestui medicament nu poate să îi cauzeze niciun prejudiciu din acest punct de vedere, întrucât nu este de natură să influențeze în niciun fel limitele răspunderii sale pentru prescrierea medicamentului în regim off-label. Înalta Curte reține că domeniul "Sănătatea publică", reglementat de art. 168 TFUE face parte din categoria domeniilor de competență partajată între statele membre și Uniune, aplicându-i-se, prin urmare, principiile subsidiarității și proporționalității reglementate de art. 5 din același tratat.
Prin urmare, acțiunea Uniunii completează politicile naționale în materia "Sănătății publice" (competență partajată). Astfel, la nivelul Uniunii au fost adoptate norme menite să asigure armonizarea legislațiilor naționale în scopul protejării sănătății publice și atingerii obiectivului privind crearea unei piețe unice de desfacere pentru medicamente. În ceea ce privește condițiile în care un stat-membru UE poate include un medicament în sistemul propriu de asigurări de sănătate, Înalta Curte reține că, din analiza reglementărilor europene și a jurisprudenței CJUE (Cauza C-691/13, paragrafele 19-25, cauza C-62/09, paragraful 36, cauzele conexate C-271/14 și C-273/14 paragraful 4 și paragrafele 25-31), rezultă că Uniunea lasă la latitudinea statelor membre decizia în acest domeniu însă, în temeiul principiului subsidiarității și proporționalității, încearcă să standardizeze anumite aspecte procedurale, menite să asigure libera circulație a bunurilor și serviciilor.
Nu în ultimul rând, se vor avea în vedere dispozițiile legale de la art. 243 1 din Legea nr. 95/2006 care prevăd: "Evaluarea în vederea includerii în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate poate fi inițiată numai pentru indicațiile care au fost aprobate de către Agenția Europeană a Medicamentului sau Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și care se regăsesc în rezumatul caracteristicilor produsului." În același timp, art. 243 2 din Legea nr. 95/2006 statuează că "Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din Romania poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din listă numai pentru indicațiile din rezumatul caracteristicilor produsului.
În contextul normativ anterior citat și față de situația factuală expusă în cauză, pentru ca dreptul reclamantei să fie efectiv se impune ca pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ A MEDICAMENTULUI ȘI A DISPOZITIVELOR MEDICALE DIN ROMÂNIA să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor sau neincluderea combinației de medicamente TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) și DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru indicația terapeutică de cancer bronho-pulmonar.
Așadar, este contrar art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului să i se impună reclamantei să aștepte o perioadă nedeterminată (și lipsită de previzibilitate), actualizarea birocratică (uneori excesiv de îndelungată în timp) a listei medicamentelor care pot fi compensate/decontate, cu atât mai mult cu cât nu exista la momentul învestirii instanței niciun indiciu clar că autoritățile ar depune diligențele necesare în acest sens și pentru încheierea unui contract cost -volum. Atât timp cât se dovedește științific faptul că din punct de vedere medical un anumit medicament este benefic pentru sănătatea persoanelor care suferă de o anumită boală și este recomandat de medicul specialist, autoritățile au obligația de a actualiza cât mai rapid lista cu medicamentele care pot fi compensate/decontate, în sensul extinderii indicațiilor terapeutice ale unui produs pentru care se acordă compensarea și în alte situații.
În caz contrar, statul nu și-ar respecta obligația pozitivă de a asigura cadrul legislativ necesar protejării dreptului la viață și ocrotirii sănătății, iar atitudinea sa devine una arbitrară și discreționară.
A accepta pozițiile convergent exprimate de intimații - pârâți în cadrul procesului care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, ar echivala atât cu negarea atribuțiilor și competențelor medicului specialist oncolog în ceea ce privește prescrierea tratamentului optim pentru salvarea unei vieți, dar și cu negarea atribuțiilor și competențelor puterii judecătorești de a obliga pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ A MEDICAMENTULUI ȘI A DISPOZITIVELOR MEDICALE DIN ROMÂNIA să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor sau neincluderea combinației de medicamente TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) și DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru indicația terapeutică "cancer bronho-pulmonar". Astfel, s-ar ajunge din nou la situația condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012. Relevante în prezenta cauză sunt și o parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție,
sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate: "28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].
29. Curtea reamintește că abordarea sa față de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul și scopul convenției ca instrument pentru protecția persoanelor impune interpretarea dispozițiilor sale și aplicarea lor astfel încât garanțiile acesteia să fie practice și efective (a se vedea, de exemplu, Yașa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VI).
30. În cazul de față, capătul de cerere invocat în fața Curții este că autoritățile naționale nu au făcut ceea ce era de așteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci și de către instanțele interne (supra, pct. 13-14), care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare ca să se trateze de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea." Concluzionând asupra aspectelor analizate, în considerarea situației particulare a reclamantei, care, deși nu are la dispoziție pârghii legale pentru a solicita includerea medicamentului în Listă, nu putem nega că beneficiază de dreptul de a obliga pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale la declanșarea procedurii privind includerea combinației de medicamente TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) și DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală, pentru indicația terapeutică cancer bronho-pulmonar.
În definitiv, față de cele anterior arătate, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și va admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., urmând a obliga pârâții la declanșarea procedurii privind includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentelor Trametinib (denumire comercială Mekinist) și Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) pentru indicația terapeutică cancer bronho-pulmonar.
Totodată, se va menține soluția primei instanțe asupra excepțiilor invocate în cauză, aceasta fiind legală și temeinică și în acord cu atribuțiile și competențele legale partajate de care beneficiază instituțiile intimate-pârâte. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte, sentința și, rejudecând, va obliga pârâții la declanșarea procedurii privind includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentelor Trametinib (denumire comercială Mekinist) și Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) pentru indicația terapeutică cancer bronho-pulmonar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1100 din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, sentința și, rejudecând: Admite acțiunea. Obligă pârâții la declanșarea procedurii privind includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentelor Trametinib (denumire comercială Mekinist) și Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) pentru indicația terapeutică cancer bronho-pulmonar.
Menține în rest sentința recurată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.