Decizia nr. 3545/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1.

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.10.2023 sub numărul x/2023 reclamanții au solicitat: anularea deciziei 142/RU/28.04.2023 emise de președintele Curții de Apel Alba Iulia și a Hotărârii nr. 49/05.10.2023, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei, obligarea pârâtei să revizuiască modul de calcul al drepturilor salariale stabilite prin decizie prin raportare corectă la temeiurile care au generat adoptarea sa, dispozițiile normative incidente, hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit în favoarea reclamanților/familiei ocupaționale drepturi salariale (coeficienții maximi ai personalului DNA, DIICOT), eliminarea discriminărilor salariale și înlăturarea plafonării instituite la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu consecința emiterii unei noi decizii de încadrare salarială și modificarea anexelor individuale la acestea cu privire la drepturile salariale stabilite; acordarea coeficienților corecți din Anexa 5, la Legea nr. 153/2017 potrivit cu funcția, nivelul studiilor, vechimea în funcție a fiecăruia, precum și prin aplicarea cotei procentuale de 2,5 % pentru determinarea salariului de bază, conform art. 10, lit. e) din Legea nr. 153/2017 și acordarea sporurilor în procent integral de 45%, astfel cum au fost acordate de Curțile de Apel București, Constanța, Galați, Iași,

Suceava și Târgu Mureș, iar în subsidiar, acordarea sporurilor în procent cuprins între 30 și 45%, astfel cum a acordat președintele Consiliului Superior al Magistraturii prin Decizia nr. 328/16.12.2022, în urma calculelor și simulărilor efectuate de ordonatorul secundar de credite care stabilește drepturile salariale, în raport de prevederile RIL nr. 15/2021 și cu încadrarea în plafonul prevăzut de articolul 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 și prin înlăturarea plafonării instituite la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. 1.2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1550 din 1 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentinței au declarat recurs reclamantele, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. 1.3.1. Recursul formulat de reclamantele A., B. și C. În esență, au arătat că prima instanța a încălcat regulile de procedură care reglementează cadrul procesual, în sensul că nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a Hotărârii nr. 49/5.10.2023 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia prin care au fost respinse contestațiile împotriva deciziei 142/RU/28.04.2023, astfel cum au solicitat ab initio prin acțiunea introductivă, precizată ulterior la data de 28.05.2024, lăsând nesoluționat fondul cauzei, fiind incident motivul de recurs reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. și art. 498 din același cod (minus petit). Deși prima instanță a reținut în mod corect solicitările reclamantelor, analiza atentă a considerentelor coroborate cu dispozitivul sentinței 1550/2024 permite concluzia conform căreia nu a existat o analiză juridică cu privire la legalitatea Hotărârii 49/5.10.2023 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia, care nu este menționată în considerente, fiind ignorată cu desăvârșire. Este adevărat că prin această Hotărâre a fost menținută decizia contestată 142/RU/28.04.2023, însă aceasta nu scutește prima instanța să elaboreze o judecată de valoare cu privire la legalitatea acestui act, iar lipsa oricărui argument echivalează cu nesoluționarea fondului.

Recurentele-reclamante au considerat că, în mod similar, prima instanța nu s-a pronunțat asupra cererii prin care au solicitat obligarea pârâților sa revizuiască modul de calcul al drepturilor salariale stabilite prin aceasta decizie, prin raportare corectă la temeiurile care au generat adoptarea sa, dispozițiile normative incidente, hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit în favoarea lor/familiei ocupaționale drepturi salariale (coeficienți maximi ai personalului DNA, DIICOT), eliminarea discriminărilor salariale și înlăturarea plafonării instituite la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu consecința emiterii unei noi decizii de salarizare și modificarea anexelor individuale la aceasta cu privire la drepturile salariale stabilite, cu respectarea criticilor mai jos formulate și acordarea sporurilor în procent integral de 45%, astfel cum au fost acordate de Curțile de Apel București, Constanța, Galați, Iași, Suceava și Târgu Mureș, iar în subsidiar, acordarea sporurilor în procent cuprins între 30 și 45%, astfel cum a acordat președintele Consiliului Superior al Magistraturii prin Decizia nr. 328/16.12.2022, în urma calculelor și simulărilor efectuate de ordonatorul secundar de credite care stabilește drepturile salariale, în raport de prevederile RIL 15/2021 și cu încadrarea în plafonul prevăzut de articolul 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 și,

nu în ultimul rând, prin înlăturarea plafonării instituite la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. In acest caz, a lăsat nesoluționat fondul cauzei și este incident motivul de recurs reglementat la art. 488 pct. 5 și art. 498 C. proc. civ. (minus petit). În continuare, au precizat că sentința recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material din Legea nr. 153/2017 și a principiilor de drept aplicabile din acest act normativ, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentelor-reclamante, prima instanță a interpretat eronat și a neagat aplicarea Legii nr. 153/2017, arătând că prin decizia 142/2023 pârâta s-ar fi rezumat la transpunerea în aplicare a deciziei civile 1042/A/2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, dosar x/2021, deși este o decizie de reîncadrare salarială, care raportat la data emiterii (28.04.2023) și la calitatea reclamantelor (personal încadrat în sectorul bugetar) trebuia să respecte toate exigentele normative în vigoare la acea dată, mai ales că viza salariul de bază și sporurile așa cum rezultă din anexele la decizie, unde sunt evidențiate toate drepturile stabilite. Prima instanța era ținută să dea aplicare dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, înlăturând plafonarea instituită de acest text normativ și să aplice cota procentuală de 2,5% pentru determinarea salariului de bază, conform art. 10, lit. e) din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, era ținută legal, în baza principiului nediscriminării și a exemplelor de practică judiciară de la dosar, decizii emise de alte curți de apel, să oblige pârâta la acordarea sporurilor în procent integral, raportarea trebuind să fie realizată la nivel de familie ocupațională Justiție. Argumentațiile pârâtei potrivit cărora am atins deja nivelul maxim al salariului prevăzut de lege pentru anul 2022 sunt nesuspendabile, câta vreme au salarii de bază mai mici decât personalul auxiliar din toată țara și sporuri în procent de numai 25 % în timp ce restul personalului în justiție încasează lunar 45% sporuri la salariul de bază. În lipsa unui temei s-a reținut că aceste solicitări de reîncadrare salarială ar excede deciziei contestate, care ar fi rezumată la implementarea formală a deciziei 1042/A/2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, dosar nr. x/2021, ceea ce nu este legal și contravine procedurii de reîncadrare salarială prevăzute de Legea nr. 153/2017.

Salariile lunare trebuiau să crească, însă în realitate nu s-au acordat aceste drepturi și nu s-au pus în aplicare aceste hotărâri judecătorești, adică nu s-au acordat drepturile prevăzute prin această hotărâre. Au mai criticat faptul că au fost interpretate eronat dispozițiile Anexei 5, din Legea nr. 153/2017 privind coeficienții de salarizare, care contrar pârâtei sunt aplicabili pe perioada litigioasă. Textul art. I, alin. (5) din O.U.G. nr. 168/2022 nu interzice aplicarea acestor coeficienți, ci dimpotrivă confirmă acordarea lor. Menținerea drepturilor la nivelul lui decembrie 2022 (când erau deja aplicabili acești coeficienți din Legea nr. 153/2017) se interpretează în sensul acordării lor în continuare, nicidecum a sistării lor.

În opinia recurentelor-reclamante, Decizia RIL nr. 4/2024 a ÎCCJ nu are incidență în cauză raportat la categoria profesională la care se referă .Ad major, expunerea este cu titlu generic, ipotetică și fără a verifica legătura cu obiectul cauzei, adică prima instanța nu a analizat daca s-a depășit plafonul prevăzut de Legea nr. 153/2017 și, in caz afirmativ, pentru fiecare reclamant în parte, dacă depășirea a fost efectiv cauzată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Nu s-au cerut relații de la pârâta și nici explicații pertinente cu privire la cuantificarea salariului de bază și al sporurilor. În mod nelegal, prima instanța nu a observat că drepturile salariale acordate la art. 1 din cuprinsul deciziei nu respectă exigentele Legii nr. 71/2015, modificate prin art. 1, aliniat 51, O.U.G.

nr. 83/2014, începând cu 09.04.2015, care consacră obligativitatea salarizării la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții și nici exigențele deciziei 794/2016 a CCR cu privire la egalizarea la nivel maxim al salariului de bază, la nivel de familie ocupațională, cu luarea în considerare inclusiv a drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești, dat fiind că în toate cazurile reclamantelor și raportat la funcțiile deținute indemnizația de încadrare menționată în decizie, coloana 9, este net inferioară indemnizației de încadrare pentru funcția similară în plată a personalului DNA și DIICOT. Totodată, în mod nelegal, prima instanța nu a reținut că perioada acordării drepturilor este nelegal limitată la 6.02.2021, contrar celor statuate prin decizia 1024 a Curții de Apel Târgu Mureș, dosar nr. x/2021 in care aceste drepturi nu erau limitate în timp, fiind obligatoriu să fie acordate până la achitarea integrală a debitului principal.

Prima instanța nu a verificat dacă decizia aplică greșit dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/20173, limitarea cumulului sporurilor și celorlalte drepturi prevăzute la acest articol este net inferioară pragului prevăzut de legiuitor, adică mult sub 30% și nu acordă sporurile la indemnizația de încadrare în plata pe întreaga perioada avuta în vedere, de 45%, așa cum se încasează la nivelul altor curți de apel de către personalul aflat pe funcții similare în plată. 1.3.2. Recursul formulat de reclamantele D., E., F., G., H., I., J. și K. Cererea de recurs formulată de aceste reclamante este identică ca și conținut cu cererea de recurs formulată de recurentele de la pct. 1.3.1. din prezenta decizie, fiind completată cu criticile formulate de recurenta-reclamantă K. - grefier statistician la Tribunalul Sibiu.

Prin urmare, vor fi redate doar criticile recurentei-reclamante K. care a solicitat, în plus față de cele redate deja la pct. 1.3.1 din decizie, casarea hotărârii și obligarea pârâtei la reîncadrarea sa salarială, cu acordarea drepturilor salariale la nivel maxim al funcției de grefier încasat de personalul DNA, DIICOT în acord cu efectele obligatorii și autoritatea de lucru judecat a deciziei 1024/25.11.2022 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. x/2021. În esență, a susținut că se impune salarizarea la nivel de familie ocupațională "Justiția" aplicabilă personalului DNA și DIICOT chiar dacă funcția de grefier statistician nu se regăsește în grila de salarizare a acestui personal, dat fiind faptul că este vorba de aceeași familie ocupațională, fiind lipsit de relevanță că nu există la nivel de DNA si DIICOT funcția de grefier statistician, deoarece există remedii legale care, deși au fost invocate, au fost ignorate de prima instanța.

Astfel, în conformitate cu art. 36 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 aplicabil prin analogie, în cazul în care funcția deținută nu se regăsește în prezenta lege, reîncadrarea se face pe una dintre funcțiile prevăzute în anexe, care obliga la reîncadrarea salarială și nu este permis ca vreo persoană să nu fie reîncadrată.

În conformitate cu Anexa V, cap. II, poziția 7, gradul I, Legea nr. 153/2017, grefierul statistician, grefierul arhivar, grefierul registrator, grefierul documentarist, specialist IT au același salariu, același coeficient de multiplicare, ceea ce demonstrează ca nu există impedimente la reîncadrare și asimilarea grefierului statistician personalului similar al DNA, DIICOT în privința drepturilor acordate, cu condiția să fie luate în considerare și celelalte elemente caracterizante ale funcției pentru grefier cu aceleași studii și situație juridică, similare cu ale sale, adică: vechime, grad, gradație: studii superioare, grad I, vechime 10-15 ani, gradația 3. 1.4. Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Colegiul de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia și Curtea de Apel Alba Iulia nu au formulat întâmpinări.

II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurentele-reclamante este nefondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. 2.1. Aspecte de fapt și de drept relevante Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că cele două cereri de recurs formulate sunt identice ca și conținut în ceea ce privește criticile redate la pct. 1.3.1. din considerentele prezentei decizii, recurenta-reclamantă K. prezentând, în plus, argumente referitoare la situația sa, în sensul reîncadrării și asimilării grefierului statistician cu personalul similar al DNA/DIICOT în privința drepturilor acordate.

Învestită cu soluționarea cererilor de recurs, Înalta Curte va analiza punctual criticile formulate din perspectiva celor două motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Recurentele-reclamante au susținut că prima instanța a încălcat regulile de procedură care reglementează cadrul procesual, în sensul că nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a Hotărârii nr. 49/05.10.2023 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia prin care au fost respinse contestațiile împotriva deciziei 142/RU/28.04.2023, lăsând nesoluționat fondul cauzei, fiind astfel incident motivul de recurs reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prima instanță a fost investită cu analiza legalității Deciziei nr. 142/RU/28.04.2023 a Curții de Apel Alba Iulia prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantelor și a legalității Hotărârii nr. 49/05.10.2023 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia prin care au fost respinse contestațiile administrative formulate de reclamante împotriva Deciziei 142/RU/28.04.2023.

Potrivit jurisprudenței europene, efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34). Înalta Curte reține că prima instanță a analizat, în concret, pretențiile deduse judecății care vizau nemulțumirea reclamantelor față de modul de calcul al drepturilor salariale stabilite prin Decizia 142/RU/28.04.2023 emisă de Președintele Curții de Apel Alba Iulia, decizie care a fost menținută în urma soluționării contestațiilor administrative prin Hotărârea nr. 49/05.10.2023 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia.

Faptul că în considerentele sentinței recurate nu a fost menționată expres și Hotărârea nr. 49/05.10.2023 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia nu echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, cum eronat susțin recurentele-reclamante, câtă vreme prin această hotărâre s-a validat raționamentul din decizia salarială contestată, apreciindu-se că au fost stabilite corect drepturile salariale ale personalului auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și al instanțelor din raza de competență a acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte reține că prima instanță a soluționat fondul cauzei, analizând implicit și legalitatea Hotărârii nr. 49/05.10.2023 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia, aspect care reiese inclusiv din considerentul final al instanței în care s-a reținut expres legalitatea ambelor actele contestate: "Pentru toate aceste considerente, constatând legalitatea deciziilor contestate, Curtea va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată." Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

nu pot fi reținute nici criticile prin care se susține că prima instanța nu s-a pronunțat asupra cererii prin care au solicitat obligarea pârâților sa revizuiască modul de calcul al drepturilor salariale stabilite prin această decizie, prin raportare corectă la temeiurile care au generat adoptarea sa, la dispozițiile normative incidente, la hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit în favoarea lor/familiei ocupaționale drepturi salariale (coeficienți maximi ai personalului DNA, DIICOT), la eliminarea discriminărilor salariale și înlăturarea plafonării instituite la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, la acordarea sporurilor în procent integral de 45 ori, în subsidiar, acordarea sporurilor în procent cuprins între 30 și 45%, cu încadrarea în plafonul prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Aceste critici se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentele-reclamante au apreciat că sentința recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material din Legea nr. 153/2017 și a principiilor de drept aplicabile din acest act normativ și vor fi analizate din această perspectivă. Din actele dosarului, Înalta Curte reține că Decizia nr. 142/RU/28.04.2023 a Curții de Apel Alba Iulia a fost emisă în urma cererilor formulate de către recurentele-reclamante (încadrate ca personalul auxiliar în cadrul Tribunalului Sibiu) referitoare la punerea în executare a dispozițiilor deciziei civile nr. 1042/A/2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2021 (rămasă definitivă la data de 25.11.2022), prin emiterea unor noi ordine de încadrare conform dispozițiilor acestui titlu executoriu.

Prin decizia civilă nr. 1042/A/2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2021 a fost obligată Curtea de Apel Alba Iulia la recalcularea indemizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente reclamantelor, având în vedere funcția deținută prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de 30 septembrie 2018, iar Tribunalul Sibiu a fost obligat la plata în favoarea reclamantelor a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcția deținută prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de 30 septembrie 2018 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare.

Totodată, s-a decis ca diferențele salariale să fie actualizate în funcție de rata de inflație cu adăugarea dobânzii penalizatoare. Decizia nr. 142/RU/28.04.2023 a Președintelui Curții de Apel Alba Iulia a stabilit drepturile salariale ale reclamantelor prin raportare exclusiv la decizia civilă nr. 1042/A/2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2021, astfel că, așa cum în mod just a reținut instanța de fond, solicitările reclamantelor de a fi eliminată plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, de a fi aplicată cota procentuală de 2,5% pentru determinarea salariului de bază, conform art. 10 lit. e) din Legea nr. 153/2017 și de a fi acordate sporurile în procent integral de 45% exced deciziei contestate și nu puteau face obiectul analizei instanței de fond.

În consecință, criticile vizând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material din Legea nr. 153/2017 și a principiilor de drept aplicabile cu referire la aceste solicitări (eliminarea plafonării, cota procentuală de 2,5% și cuantumul sporurilor) nu pot fi analizate direct de instanța de recurs câtă vreme în mod corect nu au făcut obiectul analizei primei instanțe. Se reține că la momentul emiterii Deciziei nr. 142/RU/28.04.2023 a Președintelui Curții de Apel Alba Iulia era în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din acest act normativ, "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022." După cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice.

Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice (Decizia nr. 521/2020, nr. 82/2022).

Or, salariile recurentelor-reclamante fuseseră calculate prin raportare la VRS de 605,225 RON fără a se depăși nivelul prevăzut în grila la Legea nr. 153/2017 încă din anul 2021, astfel cum reiese din Decizia nr. 221/RU/15.06.2021 aflată la dosarul de fond, iar intimata-pârâtă prin decizia nr. 142/RU/28.04.2023 a menținut în mod legal plafonarea drepturilor salariale la nivelul celor aferente anului 2022 în raport de dispozițiile legale tranzitorii. Titlul executoriu de care se prevalează recurentele-reclamante (decizia civilă nr. 1042/A/2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2021) confirmă doar dreptul acestora la despăgubiri echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de O.U.G.

nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, aspect tranșat definitiv prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024. Prin această decizie s-a stabilit că "Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt.

6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați.

Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte." În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale deciziei nr. 4/2024, apreciate a fi relevante si în prezenta cauză: "92. Natura juridică a diferențelor de drepturi rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în litigii de dreptul muncii, este așadar aceea de despăgubiri, iar nicidecum aceea de drepturi salariale stabilite pe cale jurisprudențială.

O atare concluzie se sprijină în primul rând pe dispozițiile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 137/2000), care prevăd că "Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun (…)". (...) 94. Pe cale de consecință, întrucât instanțele nu se pot substitui legiuitorului și nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudențială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi bănești, recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice,

iar respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/a completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială.

(...) 97. Așa fiind, în raport cu limitele învestirii instanței supreme, stabilite prin prezentul recurs în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, ținând seama de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție concluzionează că problema de drept care a suscitat controverse în practica judiciară a primit o rezolvare corectă din partea instanțelor care au conturat opinia jurisprudențială majoritară și care au conchis că drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost recunoscute diferențe bănești determinate prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt.

6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism trebuie să fie limitate la nivelul indemnizației lunare pentru anul 2022, atunci când depășirea acestui plafon ar rezulta din utilizarea coeficienților de multiplicare menționați.

98. Pe cale de consecință, în perioada relevantă pentru aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, nivelul despăgubirilor stabilite prin hotărârile judecătorești definitive în discuție se impune a fi determinat prin scăderea din cuantumul rezultat prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de legislația anterioară pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu aplicarea plafonului legal stabilit de noua lege de salarizare în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017, la care face trimitere art. 38 alin. (6) din acest act normativ, a cuantumului rezultat prin utilizarea coeficienților de multiplicare corespunzători, prevăzuți de legislația anterioară, în raport cu nivelul instanței sau parchetului și al funcției ocupate, pentru fiecare judecător și procuror în parte.

99. În același context, instanța supremă mai subliniază că, de vreme ce aceste hotărâri judecătorești rămase definitive, care au recunoscut judecătorilor și procurorilor drepturi constând în diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, au fost pronunțate ca urmare a constatării unui tratament juridic discriminator pe care l-au generat actele normative edictate în trecut, efectul acestor hotărâri judecătorești definitive nu se poate întinde în timp decât pe perioada în care actele normative respective, în temeiul cărora au fost pronunțate hotărârile judecătorești definitive în trecut, sunt în vigoare și produc efecte juridice.

100. Însă, din momentul aplicării efective a unui act normativ nou, cum este și Legea-cadru nr. 153/2017, care așează pe noi principii sistemul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, inclusiv a magistraților, eventuala existență a unui tratament juridic discriminator, în ceea ce privește nivelul indemnizației brute de încadrare, trebuie analizată din perspectiva principiilor și efectelor noului act normativ edictat, dar și a jurisprudenței obligatorii dezvoltate între timp atât la nivelul Curții Constituționale, cât și la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

101. Cât privește aspectul adiacent supus analizei instanței supreme, referitor la funcția, gradul profesional, vechimea în funcție și gradația la care se va face raportarea și, eventual, plafonarea la care se referă art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, considerentele mai sus expuse sunt suficient de edificatoare pentru a sugera concluzia că această raportare și plafonare se vor realiza în acord cu limitele stabilite prin anexa nr. V cap. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte.

102. Principiul legalității, principiul nediscriminării și al egalității, principiul importanței sociale a muncii și cel al ierarhizării pe verticală și orizontală, așa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu considerentele expuse în Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, converg în mod categoric înspre o atare concluzie, neexistând niciun argument juridic care să încline spre o altă soluție, respectiv înspre o raportare și o eventuală plafonare, în funcție de limitele salariale ale unor judecători sau procurori având altă funcție, alt grad profesional, o altă vechime în funcție și gradație decât magistratul a cărui indemnizație se impune a fi stabilită conform Legii-cadru nr. 153/2017." Față de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc.

civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte reține legalitatea actelor administrative contestate și în privința recurentei-reclamante K., încadrată în funcția de grefier statistician în cadrul Tribunalului Sibiu, având în vedere că funcția de grefier statistician nu se regăsește ca funcție salarizată nici la nivelul DNA, nici la nivelul DIICOT, neexistând temei legal pentru analogia invocată de recurenta-reclamantă. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamante, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile formulate de reclamantele A., B., C. și D., E., F., G., H., I., J., K. împotriva sentinței civile nr. 1550 din 1 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.