Decizia nr. 3082/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 septembrie 2022, sub număr de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 1 a Municipiului Bucuresti și Primarul Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună următoarele: - obligarea pârâților la soluționarea cererii înregistrate sub nr. x/14 iulie 2022, respectiv de a emite în maxim 15 (cincisprezece) zile certificatul de urbanism în vederea construirii privind imobilul-teren situat în Drumul Plaiul Câmpinei nr. 22-26, București (intabulat în Cartea funciară nr. x deschisă la OCPI-BCPI - Sector 1 București) în temeiul regimului urbanistic reglementat prin Planul Urbanistic General aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000, astfel cum acesta a fost modificat prin Planul Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 116/30 martie 2009 și HCGMB nr. 566/24 octombrie 2019; - stabilirea, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a unor penalități pentru fiecare zi de întârziere în emiterea Certificatului de urbanism menționat în cuantum de 1.000 RON/zi de întârziere; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea incidentală înregistrată la instanță la data de 30 ianuarie 2023, reclamantul a solicitat suplimentar: - admiterea excepției de nelegalitate a Certificatului de urbansim nr. x/20 octombrie 2022 emis de Primarul Sectorului 1 București, și, pe cale de consecință, soluționarea cauzei fără a ține cont de existența acestui act administrativ cu caracter individual; - modificarea cererii de chemare în judecată în sensul că solicită suplimentar anularea în tot a Certificatului de urbansim nr. x/20 octombrie 2022 emis de Primarul Sectorului 1 București.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3258 din 31 mai 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu Primăria Sectorului 1 al Municipiului București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a respins excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism nr. x/20 octombrie 2022, ca neîntemeiată, iar pe fond, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fondul cauzei, rejudecând, să se dispună: - admiterea excepției de nelegalitate a Certificatului de urbanism nr. x/20 octombrie 2022 emis de Primarul Sectorului 1 al Municipiului București și soluționarea cauzei fără a ține cont de existența acestui act administrativ cu caracter individual; - obligarea intimatului la soluționarea cererii înregistrate sub nr. x/14 iulie 2022, respectiv de a emite în maxim 15 (cincisprezece) zile certificatul de urbanism în vederea construirii privind imobilele-teren situate Drumul Plaiul Câmpinei nr. 22-84, Sector 1 București în temeiul regimului urbanistic reglementat prin Planul Urbanistic General aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000, astfel cum acesta a fost modificat prin Planul Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 116/30 martie 2009 coroborat cu HCGMB nr. 566/24 octombrie 2019; - stabilirea, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a unor penalități pentru fiecare zi de întârziere în emiterea certificatului de urbanism menționat, în cuantum de 1.000 RON/zi de întârziere.

Decizia ce face obiectul revizuirii Prin Decizia nr. 2529 din data de 17 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului, ca neîntemeiată; a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3258 din 31 mai 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria Sectorului 1 al Municipiului București și Primarul Sectorului 1 al Municipiului București, ca nefondat.

Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 2529 din data de 17 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire reclamantul A., întemeiată pe motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că soluția pronunțată de către instanța de recurs relevă faptul că instanța judecătorească a avut în vedere la soluționarea cauzei faptul că documentația de urbanism P.U.Z. aprobată prin H.C.G.M.B. nr. 116/2009 nu ar fi fost valabilă la data depunerii cererii de emitere a certificatului de urbanism (i.e. data de 14.07.2022). Or, un astfel de considerent încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ce decurge din considerentele deciziei civile nr. 426/25.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ si fiscal. Mai exact, prin decizia civilă nr. 426/25.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ si fiscal s-au reținut următoarele: - "(...) instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, reține că PUZ aprobat prin HCGMB nr. 116/2009 a fost preluat integrai prin HCGMB nr. 325/17.11.2010, iar raportat la faptul ca valabilitatea acestei din urmă documentații a fost prelungită pe toată perioada de valabilitate a PUG, conform HCGMB nr. 219/10.12.2015 (...)"; - "(...) din conținutul HCGMB nr. 325/17.11.2010 rezultă în mod clar că, prin acest act de reglementare în materie de urbanism, au fost menținuți în vigoare indicatorii urbanistici stabiliți prin HCGMB nr. 116/2009. Or, raportat la faptul că obiectul de reglementare al acestei din urmă documentații de urbanism, ca de altfel și a PUZ aprobat prin HCGMB nr. 18/2008, a fost tocmai stabilirea indicatorilor urbanistici pentru zona studiata, contrar susținerilor recurentei, Curtea reține că aceste reglementări, ce au fost preluate de HCGMB nr. 325/17.11.2010, trebuiau avute în vedere la emiterea certificatului de urbanism prin cererea din 18.08.2022, întrucât menținerea indicatorilor urbanistici nu poate însemna decât faptul că aceștia constituie o reglementare urbanistică în vigoare, aplicabile zonei ce a făcut obiectul unui PUZ (aprobat anterior). Această interpretare se impune și în considerarea regulii generale de interpretare a normelor de drept civil, potrivit căreia norma trebuie interpretată în sensul în care poate produce efecte, nu în sensul în care nu ar putea produce niciunul (...)"; - "(...) din conținutul HCGMB nr. 325/17.11.2010 rezultă în mod clar că, prin acest act de reglementare în materie de urbanism, au fost menținuți în vigoare indicatorii urbanistici stabiliți prin HCGMB nr. 116/2009 (...)" -,,(...) Interpretarea instanței, mai sus reținută, subzistă chiar în prezența art. 1 alin. (7) din HCGMB nr. 325/2010, unde se prevede că "Reglementările cuprinse în prezentul PUZ detaliază rezolvarea arterelor de circulație și pot fi folosite exclusiv pentru autorizarea lucrărilor de construire a obiectivelor de utilitate publică și de amenajare", deoarece este vorba de două norme cu conținut și efect diferit (...)" Astfel, prin decizia civilă nr. 2529/17.12.2024 au fost contrazise toate chestiunile tranșate definitiv prin considerentele enunțate mai sus, considerente ce au fost decisive în pronunțarea deciziei civile nr. 426/25.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ sî fiscal. Trebuie avut în vedere faptul că pentru a ne afla în fața unei încălcări a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu trebuie să existe o triplă identitate de părți, obiect și cauză, în acest sens, fiind ilustrative considerentele Deciziei nr. 1893/10.05.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, prin care se arată faptul că: "(...) nu este întemeiată critica potrivit căreia efectele hotărârilor judecătorești menționate se manifestă doar inter partes, dat fiind că art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că oricare dintre părțile unui proces poate opune lucru anterior judecat într-un alt litigiu, fără ca textul legal să impună condiția ca cel ce invocă lucru anterior judecat să fi avut calitatea de parte în acel litigiu, iar hotărârea să fi fost pronunțată în favoarea sa. După cum s-a arătat și în doctrină, părțile sunt prizoniere, față de terți, cu privire ta conținutul deciziei pe care au obținut-o. Aceasta înseamnă că terțul se poate prevala de hotărârea pronunțată împotriva adversarului său, care nu poate contesta temeinicia și legalitatea hotărârii definitive pronunțate împotriva sa (aceasta fiindu-i în mod evident opozabilă), pentru că astfel s-ar repune în discuție lucrul judecat, ceea ce nu este admisibil (...)". Cu alte cuvinte, Primarului Sectorului 1 al Municipiului București, fiind parte în cadrul dosarului în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 426/25.09.2023, i se poate opune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ce decurge din această hotărâre.

Apărările formulate în cauză 6.1. Intimatul Primarul Sectorului 1 al Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei civile nr. 2539/17.12.2024 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a ll-a contencios administrativ și fiscal. În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de revizuire raportat la art. 509 alin. (1) C. proc. civ., intimatul a arătat că potrivit art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat implică tripla identitate, respectiv: părți, obiect și cauză. În situația de față, decizia civilă invocată de revizuent a fost pronunțată într-un dosar în care singurul element comun a fost partea pârâtă, respectiv primarul sectorului 1, obiectul, cauza și persoana reclamantului fiind diferite. Sub pretextul autorității de lucru judecat revizuentul încearcă de fapt să se folosească de instituția precedentului judiciar care nu este obligatoriu în dreptul român. Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar considera, prin absurd, că s-ar aplica precedentul judiciar referitor la decizia civilă nr. 426/25.09.2023 trebuie ținut cont de faptul că revizuentul a adus pentru prima dată acest argument în contextul prezentei cereri. Or, aceasta este pronunțată în anul 2023 și nu poate fi considerată un document nou pe care nu l-ar fi putut invoca în fața instanței de fond sau de recurs și nici probă concludentă în procedura de revizuire. În consecință, cele două decizii a căror revizuire se solicită nu evocă fondul pricinii, astfel încât, în speța supusă analizei nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. Mai mult decât atât, analizând cererea de revizuire, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul a susținut că textul de lege, ce reglementează acest motiv de revizuire, are ca obiect, existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grad diferit, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, având ca scop înlăturarea coexistenței unor hotărâri potrivnice, pronunțate în una și aceeași cauză civilă. Teza susținută de revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., scopul acestui motiv de revizuire fiind asigurarea autorității de lucru judecat și respectării efectelor lucrului judecat, așa cum sunt prevăzute de art. 430-431 C. proc. civ. Or, această autoritate presupune aceleași părți, obiecte și temeiuri juridice între cele două litigii. În mod evident, obiectul celor două dosare este diferit (dosar nr. x/2022 - refuz soluționare cerere x/14.07.2022, dosar nr. x/2022 - anulare act administrativ certificat de urbanism nr. x din 14.09.2022), prin urmare nici soluțiile pronunțate nu pot fi contradictorii pentru că au alte temeiuri faptice și alte temeiuri de drept. A menționat intimatul că atât dispozitivul, cât și considerentele pe care se sprijină soluția se bucură de autoritate de lucru judecat conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., dar revizuirea întemeiată pe motivul încălcării autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, dat fiind că efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți între considerentele decisive ale celor două hotărâri. De asemenea, a mai învederat intimatul că, pe parcursul derulării dosarului nr. x/2022, revizuentul nu a invocat excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată privind aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 În concluzie, pentru toate argumentele reținute anterior, a solicitat să se constate că cererea de revizuire este inadmisibilă. 6.2. Revizuentul a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire. În ceea ce privește inadmisibilitatea în raport de prima chestiune invocată, revizuentul a susținut că, într-adevăr, practica judecătoreasca a reținut că este admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. numai în măsura în care fie o astfel de excepție nu a fost ridicată în cursul procesului, fie dacă a fost ridicată, instanța judecătorească a omis să se pronunțe asupra ei. Or, în prezenta cauză, ne regăsim în situația în care excepția efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a fost invocat în fața instanței de recurs, însă instanța de recurs a omis a se pronunța asupra lui (a se vedea în acest sens Răspunsul la întâmpinare formulat de către recurent în fata Curții de Apel București). În ceea ce privește inadmisibilitatea în raport de cea de a două chestiune invocată, argumentele intimatului sunt vădit neîntemeiate, în sensul în care revizuirea poate fi solicitată și prin raportare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Acest lucru rezultă expres din cuprinsul prevederilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat În ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat trebuie evidențiat că acesta își găsește eficacitatea și în lipsa întrunirii triplei identități de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca aceeași chestiune litigioasă să fi fost tranșată într-un litigiu în care partea căreia i se opune a participat, practica judecătorească fiind unanimă sub acest aspect. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Sub un prim aspect, se impune a se evidenția că, raportat la data începerii procesului în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită (26.09.2022), este aplicabil C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018. Acest din urmă act normativ a vizat și prevederile alin. (4) al art. 513 C. proc. civ., stabilind următorul conținut al acestora: dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Astfel, din cuprinsul acestor prevederi legale reiese fără echivoc că legiuitorul a intenționat să extindă cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și la situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel că, din această perspectivă, cererea de revizuire din prezenta cauză este admisibilă. Însă, potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru incidența acestui text legal este necesar ca hotărârea a cărei revizuire se solicită să încalce autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri, fie sub aspect negativ, fie sub aspect pozitiv. Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, și anume aceea de excepție procesuală (conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.). Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Astfel, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singura dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur). Așa cum s-a reținut mai sus, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual (părți/obiect/cauză), cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, însă trebuie să existe o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți. În prezenta cauză, revizuentul a invocat nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, situație în care relevante sunt prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În condițiile în care art. 431 alin. (2) C. proc. civ. indică expres faptul că părțile sunt cele care pot opune lucrul judecat anterior într-un litigiu, iar art. 435 alin. (1) din același act normativ prevede că hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora, având în vedere principiul relativității efectelor lucrului judecat, este nevoie de existența identității de părți pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicțional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranșate deja. Ori, întrucât în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice, judecata s-a purtat între reclamanți diferiți, chiar dacă pârâtul (Primarul Sectorului 1 al Municipiului București) în contradictoriu cu care au fost pronunțate hotărârile a fost același, în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Așadar, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat intervine atunci când, printr-o hotărâre judecătorească, sunt dezlegate chestiuni ce privesc raporturile juridice dintre părți și care nu mai pot fi repuse în discuție în cadrul unui litigiu ulterior, care ar avea legătură cu cel dintâi. Pe de altă parte, pentru a putea fi opuse cu putere de lucru judecat, aceste argumente trebuiau să tranșeze o chestiune litigioasă cu privire la raporturile juridice dintre părți și nu o divergență de opinii relativ la o problemă de drept. Or, ceea ce invocă revizuentul în prezenta cauză este existența unei pretinse practici neunitare cu privire la aceeași chestiune de drept, respectiv cu privire la prelungirea valabilității H.C.G.M.B nr. 116/2009 prin efectul H.C.G.M.B nr. 325/2010 și H.C.G.M.B nr. 219/2015. Însă, soluțiile divergente cu privire la o chestiune de drept pronunțate în cauze similare (chiar în procese purtate între aceleași părți), nu pot fi înlăturate pe calea revizuirii. Împrejurarea că revizuentul - reclamant nu este de acord cu modalitatea în care instanța de judecată a stabilit situația de fapt, a apreciat probele administrate, a aplicat prevederile legale și a dezlegat argumentele pe care le-a invocat nu poate duce la concluzia că a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În concluzie, nu sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de lege pentru admiterea unei cereri de revizuire prin care se invocă incidența motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca urmare a încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel că este inadmisibilă calea de atac extraordinară formulată de revizuentul A..