Decizia nr. 2922/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 378/2024 a Curții de Apel Craiova

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, la data de 12.07.2024, reclamanții A. și B., pentru minorul C. și reclamanții D. și E., pentru minora F., au chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), solicitând, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâților la asigurarea către cei doi minori, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo) până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, respectiv dosarul nr. x/2024.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 378 din data de 11 septembrie 2024, Curtea de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată. A respins excepțiile inadmisibilității cererii, invocate de pârâții Guvernul României și Ministerul Sănătății, ca nefondate. A admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții A. și B., pentru minorul C. și reclamanții D. și E., pentru minora F., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

A obligat pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate să asigure minorilor C. și F. medicamentul VOSORITIDUM (denumire comercială VOXZOGO), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova. 3. Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 378 din data de 11 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, recurentul-pârât reiterează argumentele expuse în fața instanței de fond, considerând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Solicită recurentul-pârât a fi avute în vedere dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, art. 2 lit. a) și lit. i) din H.G.

nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, art. 220 alin. (3) și (4) și art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006, precum și împrejurarea că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Prin urmare, având în vedere că raportul de drept procesual nu subzistă decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv, susține recurentul-pârât că Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii fiind imposibil de valorificat direct/nemijlocit față de Guvernul României.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, susține recurentul-pârât că acțiunea de fond trebuie să aibă obiect identic cu ordonanța președințială, iar astfel cum este formulată pretenția reclamanților, ea nu se circumscrie activității de contencios administrativ. Obiectul acțiunii de fond se circumscrie Legii nr. 554/2004, pe când ordonanța președințială are ca temei dispozițiile art. 997-1002 din C. proc. civ., astfel că, în materia contenciosului administrativ, procedura ordonanței președințiale este inadmisibilă. Pe fondul cauzei, susține recurentul-pârât că instanța de fond a constatat greșit îndeplinirea în cauză a prevederilor art. 997 alin. (1) și (5) din C. proc. civ..

Instanța avea obligația de a verifica dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, iar în condițiile în care cererea s-a judecat în regim de urgență, fără analizarea acestor elemente de fond, pârâtul a fost prejudiciat de dreptul la un proces echitabil. În vederea includerii în Listă a unui medicament, solicitanții trebuie să depună o cerere adresată ANMDM, conform Anexei nr. 3 la Ordinul ministrului Sănătății nr. 861/2014, legislația națională nepermițând rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate de ANMDM sau de Agenția Europeană a Medicamentului.

Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei, iar Guvernul de a o aproba, doar după parcurgerea etapelor legale de evaluare a medicamentului și, în cazul celor pentru care s-a emis decizie de includere condiționată în listă, doar după încheierea unui contract de tip cost-volum de deținătorii autorizației de punere pe piață. Consideră recurentul-pârât că, prin admiterea cererii reclamanților, instanța de fond a depășit competențele puterii judecătorești, etapa de evaluare a medicamentului fiind imperativă și neputându-se deroga de la parcurgerea ei, iar o eventuală soluție de admitere ar fi imposibil de valorificat față de Guvernul României. 3.2. Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 378 din data de 11 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, cu mențiunea că va depune motivele de casare după comunicarea sentinței.

3.3. Împotriva sentinței civile nr. 378 din data de 11 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de emitere a ordonanței președințiale. Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă critică soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză, în raport de atribuțiile sale legale, prevăzute de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, arătând că nu are nicio atribuție în ceea ce privește includerea/neincluderea sau extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G.

nr. 720/2008. Casele teritoriale de asigurări de sănătate decontează furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale care fac parte din pachetul de servicii de bază, și nu asiguraților, conform prevederilor art. 262, 255 alin. (1), (25)6, 258 alin. (1), (28)1 lit. h) și 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, cu respectarea procedurii prevăzute de H.G. nr. 696/2021 și Ordinul ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 1068/627/2021. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă CNAS susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. pentru admiterea ordonanței președințiale. Consideră că reclamanții nu justifică aparența dreptului în favoarea lor, în raport de dispozițiile art. 241, art. 230 alin. (2) lit. d) și art. 2426 din Legea nr. 95/2006, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 7 alin. (6) din H.G.

nr. 206/2015, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 16 lit. g) din Legea nr. 95/2006 și art. 10 pct. 1 și art. 2 din Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 398/2013 privind înființarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătății. Aceștia nu au dovedit că au dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100%, a medicamentului Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo), câtă vreme indicația terapeutică de care suferă nu se regăsește printre indicațiile terapeutice pentru care medicamentul este rambursat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 241 alin. (11) din Legea nr. 95/2006.

Medicamentul cu denumirea comună internațională Vosoritidum (denumirea comercială Voxzogo) pentru indicația terapeutică "Tratamentul acondroplaziei la pacienți cu vârsta de cel puțin 2 ani ale căror epifize nu sunt închise" a fost evaluat de către ANMDMR, care a emis decizie de includere condiționată. Deținătorul autorizației de punere pe piață și-a manifestat disponibilitatea pentru inițierea unui proces de negociere în vederea încheierii unui contract cost volum, în urma căreia Comisia de Negociere a emis Decizia de neîncepere a procesului de negociere nr. 68/25.09.2023, decizie justificată de faptul că, la data stabilirii începerii/neînceperii procesului de negociere acest medicament nu se încadra în limita sumei rămase disponibile pentru negocierile aferente anului 2023 (art. 2 alin. (8) lit. i) din Ordinul MS/CNAS nr. 735/976/2018).

Menționează că CNAS a efectuat demersurile legale către Ministerul Finanțelor pentru a proceda la rectificare bugetară pentru a suplimenta suma, dar fără rezultat, doar această autoritate putând elabora și promova un proiect de rectificare bugetară conform Legii nr. 500/2002 Cu privire la condiția neprejudecării fondului, recurenta-pârâtă susține că, în procedura ordonanței președințiale, judecătorul face un examen sumar al cauzei, în urma căruia nu se poate pronunța asupra obligării CNAS la decontarea din bugetul FNUASS a medicamentului solicitat de fiecare, pentru care nu există un temei legal de decontare. Solicitarea reclamanților de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu presupune administrarea unui probatoriu complex, propriu acțiunii de fond.

În speță, se solicită instanței să exercite un control de legalitate obiectiv cu privire la refuzul pretins nejustificat al autorităților pârâte de a proceda la includerea unei indicații terapeutice a medicamentului în discuție în protocolul terapeutic și de a-i asigura reclamanților, pe bază de prescripție medicală, medicamentul respectiv, însă o astfel de analiză reprezintă, în opinia recurentei-pârâte, o prejudecare a fondului. Mai arată recurenta-pârâtă că nu poate fi obligată la acordarea medicamentului Vosoritidum (denumirea comercială Voxzogo), câtă vreme cadrul legal nu permite o astfel de soluție. 3.4. Recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Sănătății a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc.

civ., solicitându-se casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate și respingerea cererii de emitere a ordonanței președințiale. 4. Apărările formulate în cauză În cauză nu au fost depuse întâmpinări. II. Soluția instanței de recurs 1. Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului principal declarat de pârâtul Ministerul Sănătății, precum și excepția inadmisibilității recursului incident declarat de același pârât, Înalta Curte constată că excepțiile sunt întemeiate. 1.1. Cu privire la recursul principal declarat de pârâtul Ministerul Sănătății, din analiza dispozițiilor coroborate ale art. 486 alin. (1) lit. d) - 489 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că simpla nemulțumire a părții față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru a lua în discuție casarea acesteia, ci recurentul are obligația să-și fundamenteze recursul pe unul sau mai multe dintre motivele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, recurentul trebuie să își exprime criticile de nelegalitate față de hotărârea atacată în raport de motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor legale mai sus, Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat critici care să se circumscrie vreunuia dintre motivele de casare prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 pct. 1-8 C. proc.

civ., menționând doar că va depune motivele de recurs după comunicarea sentinței atacate, obligație pe care nu a îndeplinit-o, astfel încât se impune aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ. În aceste condiții, instanța de recurs, constatând că în cuprinsul cererii de recurs nu au fost invocate critici care să se circumscriu motivele de casare prevăzute în mod limitativ de art. 488 C. proc. civ., în baza art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nemotivării recursului și, pe cale de consecință, va anula recursul formulat. 1.2. Analizând recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Sănătății, Înalta Curte reține că, potrivit art. 472 alin. (1) din C. proc. civ.

"Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe", iar conform art. 494 din același Cod "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". În cauză, pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs incident în cadrul procesului în care se judecă recursurile declarate de pârâții Guvernul României și CNAS, situație care nu se subsumează ipotezei legale reglementate de art. 472 alin. (1) din C. proc.

civ. Textul de lege prevede că formularea căii de atac incidente trebuie făcută în procesul ce are ca obiect calea de atac făcută de "partea potrivnică", sintagmă prin care se înțelege partea cu poziție procesuală diferită (în fond) de titularul recursului incident. Or, în speță, recursurile principale au fost declarate de Guvernul României și CNAS, care au aceeași poziție procesuală cu cea a Ministerului Sănătății, respectiv dețin calitatea de pârâți chemați în judecată de reclamanți. Așadar, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Sănătății nu respectă condiția prevăzută de art. 472 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind formulat în procesul vizând recursul declarat de partea potrivnică (reclamanții), ci în procesul referitor la recursurile declarate de părți având aceeași calitate procesuală.

Deși fiecare dintre pârâții chemați în judecată a înțeles să își protejeze drepturile și interesele proprii prin formularea de apărări specifice, vizând în parte invocarea lipsei calității procesuale pasive deduse din lipsa competențelor legale administrative de a îndeplini cererile reclamanților, acest aspect nu conduce la concluzia că Guvernul României și CNAS sunt părți "potrivnice" față de copârâtul Ministerul Sănătății. Pozițiile potrivnice ale părților cauzei se raportează la subiectul activ, respectiv pasiv, al raportului juridic dedus judecății, reclamanții fiind subiectul activ care solicită subiectelor pasive chemate în judecată realizarea unei prestații la care se consideră îndreptățiți; așadar, raportul litigios ființează între reclamanți, pe de-o parte, și pârâți, pe de cealaltă parte, aceștia din urmă fiind toți părți potrivnice reclamanților.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității este întemeiată, iar recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Sănătății este inadmisibil, în raport de prevederile art. 472 alin. (1) din C. proc. civ., calea de atac nefiind declarată în procesul în care se judecă recursul principal declarat de partea potrivnică, ci în recursurile declarate de părți având aceeași poziție procesuală cu titularul recursului incident.

2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile principale declarate de pârâții Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Înalta Curte observă că recurentul-pârât Guvernul României a prezentat critici cu privire la soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială din perspectiva incompatibilității acestei proceduri cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, argumente care se circumscriu cazului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc.

civ., sub care vor fi analizate. Având în vedere similaritatea criticilor formulate de pârâți, prin care au invocat greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și neîndeplinirea condițiilor de admitere a ordonanței președințiale, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problemele de drept invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. 2.1. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că prima instanță a dat o corectă dezlegare acestei excepții, criticile din recurs ale pârâtului Guvernul României fiind nefondate.

Recurentul-pârât a susținut această excepție în raport de o pretinsă incompatibilitate între procedura ordonanței președințiale, reglementată de dispozițiile art. 997 și urm. din C. proc. civ., și procedura contenciosului administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004, cu referire specială la dispozițiile art. 14-15 și art. 28 din această lege. În acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți, instanța de recurs reține că procedura ordonanței președințiale nu este incompatibilă de plano cu specificul raporturilor juridice specifice contenciosului administrativ, cererea fiind admisibilă în raport cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc.

civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. În cauză, obiectul dedus judecății nu privește suspendarea executării unui act administrativ, caz în care ar fi aplicabile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, care conțin dispoziții specifice proprii, cu aplicare exclusivă în materia suspendării executării actelor administrative. Mai bine spus, câtă vreme starea de fapt nu se circumscrie art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, neavând ca obiect suspendarea unui act administrativ, partea reclamantă poate uza de prevederile ordonanței președințiale reglementate de dispozițiile art. 997 și urm. din C. proc.

civ. pentru a obține dispunerea unor măsuri provizorii, respectiv impunerea unei obligații vremelnice în sarcina pârâților, până la dezlegarea fondului cauzei. În consecință, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât Guvernul României referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii. 2.2. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o soluție legală, ce va fi menținută de instanța de control judiciar.

În prezenta cauză, obiectul cererii de ordonanță președințială privește obligarea autorităților pârâte la asigurarea către reclamanți a tratamentului cu medicamentul Vosoritidum (denumirea comercială Voxzogo), în regim de compensare integrală, până la judecarea în fond a cererii vizând includerea acestui medicament în Lista medicamentelor compensate. Cadrul procesual al prezentei cereri de luare a unei măsuri vremelnice este același cu cel al cauzei de fond, reclamanții chemând în judecată autoritățile pârâte cu competență legală în elaborarea listei medicamentelor compensate.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod legal că, în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, respectiv Guvernului României, care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre, conform art. 242 din Legea nr. 95/2006.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenția reclamanților de a li se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză. În esență, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamanții solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu medicamentul Vosoritidum (denumirea comercială Voxzogo), pentru afecțiunea de care suferă.

Or, aspectele invocate de pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament neinclus în lista medicamentelor compensate (respectiv care are decizie de includere condiționată în listă, emisă de ANMDM, însă nu este inclus în Lista de decontare din cauza discontinuității de punere pe piață), vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în contextul în care totalitatea demersurilor (ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competențele restului autorităților recurente) nu poate avea o finalitate concretă decât urmare a exercitării atribuțiilor ce revin Guvernului României, de aprobare, prin hotărâre, a listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, nu poate fi reținută teza unei lipse a calității procesuale pasive a Guvernului României, acesta fiind una dintre instituțiile implicate în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate. Înalta Curte reține că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul de față este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamanți pentru indicația terapeutică de care suferă.

Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de față, în care se urmărește obținerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, care se judecă în același cadru procesual subiectiv. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți CNAS și Guvernul României cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ. 2.3. Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006. În esență, pârâții au criticat sentința recurată susținând că nu sunt îndeplinite unele dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, s-a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamanților, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Vosoritidum (denumirea comercială Voxzogo), pentru indicația terapeutică "acondroplazie". Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamanți, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamanților dacă poziția acestora, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor formulate, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, Înalta Curte constată că reclamanții au probat aparența de drept, dovedind că starea lor medicală impune tratamentul cu acest medicament, conform indicațiilor medicului specialist care au recomandat reclamanților începerea tratamentului cu Vosoritidum (denumirea comercială Voxzogo), pentru prevenirea complicațiilor asociate patologiei de care suferă. Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de reclamanți, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la inexistența unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament.

Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților. Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimaților-reclamanți, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia.

Așadar, drepturile care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., sunt dreptul la viață și dreptul la ocrotirea sănătății, drepturi garantate de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Astfel, art. 22 alin. (1) din Constituția României stabilește că "Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate", iar art. 34 dispune că "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

(3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii". De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege". În acest context, instanța de recurs constată că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist s-ar leza dreptul intimaților-reclamanți la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Față de toate aceste aspecte, instanța de control judiciară consideră că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de ordonanță președințială, câtă vreme pentru medicamentul solicitat, deținătorul autorizației de punere pe piață a depus la data de 14.03.2023 o cerere pentru începerea procedurii de negociere a contractelor de tip cost volum/cost-volum rezultat, care a fost respinsă de ANMDM prin decizia nr. 68/25.09.2023, cu mențiunea că începerea procesului de negociere pentru medicamentul respectiv se poate realiza în anul 2023, însă până în prezent nu a fost reluat procesul de negociere la care se face referire în Decizia nr. 68/25.09.2023, nu a fost adoptat proiectul de hotărâre de Guvern pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 și nici elaborat protocolul terapeutic cu privire la același medicament.

Pe de altă parte, tratament a fost prescris reclamanților de medicul specialist (eficiența unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată). Or, o neacordare provizorie a acestuia, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate și a dreptului la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO. Este de observat că măsura solicitată de reclamanți are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, nu pot fi primite nici argumentele referitoare la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 500/2002 și O.G. nr. 37/2022 (prin care au fost modificate dispozițiile Legii nr. 95/2006), atât timp cât măsura dispusă are caracter provizoriu și urmărește prezervarea unei situații de fapt, în absența căreia ar exista un risc real de afectare a dreptului la viață și sănătate. Recurenții-pârâți au mai susținut că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamanților, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită acestora asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții și au fost analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare. Înalta Curte reține că, în cadrul prezentului litigiu, instanța de contencios administrativ nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți (includerea în lista medicamentelor compensate cu consecința dreptului reclamanților la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului de fond, aflat pe rolul Curții de Apel București.

Măsura solicitată de reclamanți are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți referitoare la neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite excepția nulității recursului principal formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății. Constată nul recursul principal declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 378 din data de 11 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal. Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil. Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 378 din data de 11 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă. Pronunțată astăzi, 28 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.