Decizia nr. 2892/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.09.2021, cu număr de dosar x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Metrorex S.A. și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele: (1) anularea Hotărârii nr. 605/28.07.2021 emisă de pârâtul CNCD, prin care a fost respinsă cererea de sancționare a pârâtei Metrorex S.A. pentru aplicarea față de reclamantă a unor măsuri discriminatorii la locul de muncă, constatându-se că "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000"; (2) să constate că pârâta METROREX S.A. a săvârșit față de reclamantă o faptă de discriminare, în formă continuată, începând cu data de 01.03.2016 și până în prezent; (3) să oblige pârâtul CNCD să emită o decizie prin care să aplice pârâtei Metrorex S.A. o amendă contravențională în limitele prevăzute de art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; (4) să oblige pârâta METROREX S.A. să publice în mass-media un rezumat al hotărârii instanței de judecată prin care se va fi constatat că aceasta a săvârșit o faptă de discriminare, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000. (5) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă în legătură cu soluționarea acestei cauze.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2011 din data de 28 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Metrorex S.A. și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2011 din data de 28 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând cașarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a afirmat că prima instanță nu a analizat și nu a răspuns primului motiv de nelegalitate invocat, confirmând însă că, deși intimatul CNCD nu a răspuns cu privire la existența sau inexistența primei forme de discriminare reclamată, nu ar fi fost necesar să se pronunțe prin hotărârea emisă, astfel că judecătorul fondului nu și-a îndeplinit obligația de a arăta în hotărâre criticile și argumentele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 605/28.07.2021 emisă de CNCD, precum și motivele pentru care au fost respinse.

A arătat că în privința tratamentului discriminatoriu existent între recurenta-reclamantă și alți colegi de muncă cu afecțiuni medicale și cu diverse recomandări din partea medicului de medicina muncii, instanța de fond a menținut starea de incertitudine cu privire la legalitatea actului emis de CNCD, nefiind clare motivele pentru care angajatorul, intimatul Metrorex S.A., nu ar fi aplicat un tratament discriminatoriu prin programarea timpului de muncă al recurentei într-un mod diferit (cu motivarea că în felul acesta ar fi fost luate măsuri de protecție pe baza recomandărilor medicale) față de colegii de serviciu care erau sănătoși, deși munca prestată de recurenta-reclamantă în schimburile I și II, de luni până vineri, era identică cu activitatea prestată de aceiași colegi în schimburile I și II de luni până duminică (inclusiv în zilele de sărbătoare legală).

A mai arătat că intimatul CNCD s-a rezumat să analizeze petiția strict cu privire la tratamentul discriminatoriu dintre recurentă și colegii cu afecțiuni/recomandări medicale, apreciind că recurenta nu s-a aflat în situații identice cu ceilalți colegi, drept pentru care nu ar fi fost îndeplinită una din cerințele esențiale prevăzute de O.G. nr. 137/2000 pentru a se constata și sancționa un tratament discriminatoriu. A invocat jurisprudența CEDO referitoare la noțiunea de situație identică/situație similară (cauza Fabian contra Ungariei, cauza Molla Sali contra Greciei CEDO), arătând că în mod greșit a reținut instanța că nu ar exista discriminare între recurentă și ceilalți colegi de serviciu care suferă de diverse afecțiuni medicale și care au primit recomandări medicale, deoarece nu ar exista o identitate perfectă între afecțiunile medicale/recomandările medicale primite.

4. Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Metrorex S.A. a formulat întâmpinare, prin care invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin petiția formulată la data de 10.02.2020, reclamanta a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să constate că este discriminată la locul de muncă de către angajatorul său, pârâta Metrorex S.A., susținând, în esență, că este supusă unei acțiuni de discriminare la locul de muncă începând din luna martie 2016, sub forma unei duble discriminări din partea Metrorex S.A., prin raportare la: (i) colegii săi de muncă sănătoși, având avize ca fiind apți de muncă și (ii) colegii săi de muncă cu diverse afecțiuni medicale, și având avize ca fiind apți condiționat de muncă, la fel ca reclamanta.

Prin Hotărârea nr. 605/28.07.2021, CNCD a apreciat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare, întrucât, deși recurenta se raportează la colegii de secție care au primit și ei recomandări medicale, situațiile nu sunt similare, întrucât recomandările medicale diferă substanțial, constatând că în speță nu sunt încălcate prevederile art. 2 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 7 din O.G. nr. 137/2000. In acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a solicitat anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 605/28.07.2021 și obligarea părții care a săvârșit fapta să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârșirea contravenției, în temeiul O.G.

nr. 137/2000. Prin sentința atacată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. din perspectiva nemotivării hotărârii ori a existenței unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză. Instanța de recurs constată că hotărârea atacată este motivată, fiind expus raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată și, în plus, considerentele dezvoltate sunt în legătură cu soluția pronunțată.

De principiu, obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

În concret, prima instanță a soluționat acțiunea cu care a fost învestită, răspunzând motivelor de nelegalitate ale actului administrativ atacat, invocate prin cererea de chemare în judecată și detaliind motivele pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată. Simplul fapt că hotărârea nu corespunde modului în care recurentul consideră că aceasta trebuia să se raporteze la chestiunile de drept invocate nu determină incidența acestui motiv de casare, ci eventual, ar putea constitui un motiv de casare în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica interpretarea și aplicarea dreptului material incident. Contrar criticilor expuse, din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a analizat în mod aplicat argumentele reclamantei și a răspuns acestora, raționamentul juridic fiind identificat cu claritate.

Astfel, prima instanță a reținut că elementul de comparație nu trebuie să fie în mod exclusiv prin raportare la existența unor avize ca fiind apți condiționat de muncă ale unor anumiți colegi, ci prin raportare la recomandările punctuale ale medicilor pentru fiecare salariat în parte, în comparație cu condițiile de muncă. De asemenea, ca urmare a recomandărilor medicului de medicina muncii, reclamantei i s-a modificat programul de lucru, constatând că faptul comisiv al angajatorului a avut o justificare obiectivă și rezonabilă, iar tratamentul diferit al reclamantei a fost justificat, neavând ca scop sau efect restrângerea dreptului la muncă și a condițiilor de muncă ale reclamantei.

Din analiza probatoriului administrat, judecătorul fondului a constatat că petenta nu a indicat niciun caz în care un coleg cu o recomandare similară acesteia și să aibă un tratament diferit cu cel al reclamantei din punct de vedere al programului de muncă, din avizele medicale depuse rezultând că recomandările respective nu erau similare cu ale reclamantei.

În plus, prima instanță a reținut, raportat la constatarea CNCD din speță, în sensul că situațiile colegilor nu sunt similare cu cea a recurentei, întrucât situațiile medicale diferă substanțial, că este confirmată de efectul pozitiv al puterii lucrului judecat al considerentelor sentinței civile nr. 9009/21.12.2021 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă definitivă prin Decizia nr. 679/06.02.2023 a Curții de apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă acțiunea recurentei-reclamante, prin care a solicitat obligarea Metrorex S.A. să-i stabilească programul de lucru într-un mod nediscriminatoriu.

Așadar, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile formulate de recurent circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Instanța de control judiciar constată că prin cererea recurs reclamanta a invocat, în esență, greșita analizare a susținerilor sale, precum și a aspectelor de fond, reiterând argumente privind situația de fapt și probele prezentate în fața primei instanțe și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării privind pretinsa faptă de discriminare săvârșită de către intimatul angajator și greșita interpretare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin raportare la existența tratamentului discriminatoriu între recurenta-reclamantă și alți colegi de muncă cu afecțiuni medicale și cu diverse recomandări din partea medicului de medicina muncii, Judecătorul fondului a apreciat în mod corect că pârâtul C.N.C.D.

a argumentat soluția adoptată prin hotărârea atacata în prezenta cauza pe neîndeplinirea condițiilor specifice din legislația națională privind nediscriminarea și că în cauză nu este judecată cererea reclamantei după regulile de la instanța de drept comun, specializată în litigii de muncă, instituția analizând fapta de discriminare în ansamblul său, iar argumentele reținute sunt valabile pentru toate situațiile, stabilind că situația recurentei-reclamante nu este similară nici cu colegii apți, întrucât în mod justificat din motive medicale, reclamantei i s-a schimbat programul de lucru, corespunzător cu nevoile postului și situației medicale ale acesteia. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, instanța de control judiciar constată că "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000; tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare. Astfel, prima condiție este aceea a existenței a unui tratament diferențiat, adică persoane aflate în situații comparabile să fie tratate în mod diferit. Totodată, tratamentul diferențiat trebuie să aibă la bază existența unui criteriu de discriminare și să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.

În cauză, Înalta Curte, împărtășind opinia judecătorului fondului, constată că în mod corect pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că nu există un tratament diferențiat al petentei în raport cu alte persoane, întrucât situațiile invocate ca fiind identice sunt esențial diferite, câtă vreme recurentei-reclamante i s-a recomandat să evite efortul fizic, frigul și mersul pe teren accidentat, iar colegilor a cărora situație este indicată ca element de comparație, li s-a recomandat o corecție optică. Prin urmare, situațiile nu sunt similare, raportat la recomandările medicale distincte, iar modificarea programului de lucru al recurentei-reclamante este justificată de un scop legitim, în contextul situației medicale a acesteia.

Totodată, se constată că pe calea recursului se constată o intenție a reclamantei de a supune examinării instanței de control judiciar o reapreciere a probelor administrate, aspect prohibit de cadrul reglementat de normele juridice ce prevăd condițiile exercitării căii extraordinare de atac a recursului. În consecință, nefiind îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de textul de lege citat anterior, Înalta Curte constată că în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că nu se impune anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 605/28.07.2021. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2011 din data de 28 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2011 din data de 28 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 28 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.