Decizia nr. 2625/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de la data de 27.12.2022 sub numărul x/2022 înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună următoarele: - obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 11 - pct. 14, pct. 16 - pct. 20 si art. XXV alin, (1) lit. c) din O.U.G.

nr. 130/2021, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunara de 4.000 RON|, pentru fiecare drept de pensie, respectiv: - obligarea pârâtului la despăgubiri în cuantum de: -17.040 RON în favoarea reclamantului A.; - 17.760 RON în favoarea reclamantului B.; - 11.808 RON în favoarea reclamantului C.; - 12.156 RON în favoarea reclamantului D.; - 4.812 RON în favoarea reclamantului E.; - 8.448 RON în favoarea reclamantului F.; - 21.024 RON în favoarea reclamantului G.; reprezentând echivalentul sumelor reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamanților, rețineri făcute cu titlu de contribuții sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie.

De asemenea, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensie si pana la acoperirea integrala a prejudiciului, indexate cu rata inflației; - obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către fiecare dintre reclamanți a dobânzii legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri si până la acoperirea integrală a prejudiciului; - obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensia cuvenita subsemnaților a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunara de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie.

În temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1) si alin. (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu prevederile art. 9 alin. (1) - (5) din Legea nr. 554/2004, să se dispună sesizarea Curții Constituționale à României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 11-14,16-20 si art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal- bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 1202/18.12.2021, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) si alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) si alin; (2), art. 47 alin. (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) si alin. (6) si art. 139 alin. (1) din Constituția României.

Prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2023, dosar fond, Curtea de Apel București a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții A., F. și C. și înregistrarea separată în cadrul a trei dosare distincte, cu termen de judecată la data de 10.01.2024 ora 12:00, la același complet de judecată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1863 pronunțată la 7 decembrie 2023, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a CCR, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei capacitații juridice civile și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, a respins ca ramase fără obiect capetele de cerere privind restituirea sumelor de bani reținute în baza O.U.G.

nr. 130/2021 si privind obligarea pârâtului să emite act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor, a admis în parte cererea formulată de reclamanții B., D., E. și G., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a obligat pârâtul să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de reclamanți, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, în baza O.U.G. nr. 130/2021, la data restituirii acestora, a obligat pârâtul să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de reclamantă, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, în baza O.U.G.

nr. 130/2021, de la data fiecărei rețineri și până la restituirea acestora, a obligat pârâtul să plătească reclamantului D. suma de 1.746 RON reprezentând cheltuieli de judecată, a obligat pârâtul să plătească reclamantului E. suma de 872,39 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. obligat pârâtul să plătească reclamantului B. suma de 1.746 RON reprezentând cheltuieli de judecată și a obligat pârâtul să plătească reclamantului G. suma de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1863 pronunțată la 7 decembrie 2023 de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc.

civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că soluționarea cauzei este de competența Tribunalului - secția/Completul specializat de asigurări sociale. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că soluția instanței de fond contravine dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

A apreciat că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau fără obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, a arătat că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție, răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun. Recurentul-pârât a susținut că prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie.

Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie și nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele. Astfel, a arătat că, în măsura în care a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale. Recurentul a susținut că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție.

Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

A susținut recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G.

nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. A mai învederat recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant. A arătat că, prin O.U.G.

nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. A considerat că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadru normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

A invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare. A considerat că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale. A mai arătat că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G.

nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. Recurentul-pârât a criticat și soluția primei instanțe de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere, pe de-o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, și pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. Consideră astfel că, în temeiul dispozițiilor antereferite, partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat, regula fiind că dovada acestora se face cu acte, documente, înscrisuri justificative.

Dispozițiile normative arătate conțin reglementări exprese și imperative în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că acestea se suportă de partea care a căzut în pretenții, însă în măsura în care este dovedită efectuarea acestora în speța în care se pretind a fi efectuate. De asemenea, conform dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, pentru aceasta, partea trebuie să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli, aspecte care nu se pot reține în sarcina pârâtului, mai ales în contextul reglementărilor conținute de O.U.G.

nr. 4/2003. 4. Apărările intimaților Intimatul-pârât G. a depus întâmpinare prin care, fără a invoca excepții, solicită respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Intimații-pârâți B. și E. au depus întâmpinare prin care, în principal, invocă excepția nulității recursului, întrucât motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 489 din C. proc. civ., iar în subsidiar, solicită respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Cu privire la excepția nulității recursului Prin cererea de recurs, recurentul a încadrat memoriul său de recurs în mod explicit în motivele de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc.

civ., chiar dacă a formulat critici și asupra fondului cauzei, astfel că Înalta Curte constată că art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. permite evitarea sancțiunii nulității recursului, în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ. și vizează și soluția pronunțată și recurată în cauză. Or, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ. . Ca urmare, instanța de recurs va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți B. și E.. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a Deciziei nr. 143/05.12.2022 emisa de parata, admiterea contestației înregistrata sub nr. x/08.11.2022, anularea Notei de constatare nr. x/14.10.2022 emisa de parata si anularea corecției financiare de 5% din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate in baza Contractului nr. x/72494/30.10.2020 . Prin sentința recurată s-a admis cererea de chemare în judecată, iar instituția-pârâtă Guvernul României a formulat recurs, criticile fiind circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actului atacat, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. În acest context, recursul formulat de reclamantă este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate. Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc.

civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a 1 ) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157 3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 3 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G.

nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv. În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că pretențiile reclamanților au fost satisfăcute de către pârât, în ceea ce privește sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G.

nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume. În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici referitoare la: a) competența de soluționare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanței specializate în soluționarea cauzelor circumscrise jurisdicției speciale a asigurărilor sociale; b) greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluții de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanței de urgență a guvernului declarată neconstituțională; c) lipsa capacității juridice civile; d) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; e) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce privește primul rând de critici, recurentul-pârât a susținut că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale. Înalta Curte reține că aceste critici sunt neîntemeiate, având în vedere că, obiectul cauzei fiind acțiune în despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, competența materială de soluționare revine Curții de Apel, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5), coroborate cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanței de urgență a guvernului declarate neconstituțională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, în alin. (5), statuează că "Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Așadar, din formularea textului de lege (acțiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiționează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenții vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanțelor Guvernului, ci conținutul acțiunii este determinat, de la caz la caz, de situația specifică fiecărei spețe.

Înalta Curte mai reține că, în cauza de față recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaște dreptul reclamanților la despăgubiri, iar din obiectul cauzei și materialul aflat la dosarul cauzei nu rezultă existența unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanței de urgență a Guvernului fiind efectuată prin reținerea din pensia reclamanților a contribuției de asigurări sociale de sănătate. În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanți în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Cum pretențiile reclamanților nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate. În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamanților sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G.

nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamanți este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională.

Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții. Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanți, au fost efectuate de Casa de Pensii nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională.

Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanți și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ. Nici împrejurarea că prin O.U.G.

nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță constatând că au fost satisfăcute pretențiile reclamanților vizând restituirea sumelor reținute).

Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamanților, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții. În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimaților-reclamanți de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanți prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume.

Prima instanță în mod corect l-a obligat pe pârât la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubire, fiind aplicabile și dispozițiile art. 1357 și art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală în privința pierderii suferite de către reclamante, dar și a lipsei de folosință asupra sumei reținute din contravaloarea activului personal net acumulat. Obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând în lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina părților reclamante, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

Recurentul-pârât a mai susținut că nu se justifică obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada caracterului real, necesar și rezonabil al acestora. Înalta Curte va respinge această critică ca nefondată, întrucât că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată de către reclamanți au fost achitate și dovedite, iar instituția pârâtă se află în culpă procesuală, fiind căzut în pretenții. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ., care justifică obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, în privește solicitarea vizând cenzurarea cuantumului onorariului de avocat acordat de prima instanță, Înalta Curte precizează că, potrivit Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, stabilirea proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate și, ca atare, nu poate fi analizată în faza procesuală a recursului. Instanța de recurs constată că, toate criticile formulate în calea de atac sunt nefondate, întrucât instanța de fond a pronunțat o soluție legală, temeinică și proporțională, în limitele competenței sale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a jurisprudenței relevante.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 247 din 20 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant E. a sumei de 2960,84 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial), potrivit înscrisurilor depuse la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 1863 pronunțate la 7 decembrie 2023 de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant E., a sumei de 2960,84 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.