Decizia nr. 2/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 01.03.2023 pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/202023, reclamantele Parohia Brazi și Parohia Rasimnicea, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Rădulești, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești prin Primar și Guvernul României, au solicitat: - anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local nr. 24/24.08.1999 adoptată de Consiliul Local al Comunei Brazi, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Brazi, prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenurile cu destinație cimitir, respectiv, poziția 16 (cimitir sat Brazi) și poziția 17 (cimitir sat Rasimnicea); - anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, Anexa 15, în ceea privește poziția 16 (cimitir sat Brazi) și poziția 17 (cimitir sat Rasimnicea), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205 bis, partea I, la data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale al Comunei Brazi al cimitirelor Parohiei Brazi și Parohiei Rasimnicea.

Hotărârile ce fac obiectul controlului judecătoresc dedus judecății Prin încheierea de ședință din 13.06.2023, Curtea de Apel București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a unit cu fondul excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare de către pârâtul Guvernul României. Prin încheierea de ședință din 12.09.2023, aceeași instanță a dispus amânarea pronunțării la data de 26.09.2023. Prin încheierea de ședință din 26.09.2023, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare de către pârâtul Guvernul României, ca nefondată. Totodată, în temeiul art. 400 C. proc. civ., a dispus repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății, apreciind că sunt necesare probe și lămuriri noi. Prin sentința civilă nr. 350 din 5 martie 2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a lipsei de interes, invocate de pârâții UAT Com. Rădulești și Consiliul Local al Com. Rădulești prin concluziile scrise, ca nefondate; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Parohia Brazi și Parohia Rasimnicea, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Rădulești, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești prin Primar și Guvernul României; a anulat în parte H.C.L. Com. Brazi nr. 24/1999 (în ceea ce privește pozițiile 16 și 17) și în parte H.G. nr. 1353/2001 - anexa 15 - în ceea ce privește pozițiile 16 - cimitir sat Brazii și 17- cimitir sat Rasimnicea.

Căile de atac exercitate Împotriva sentinței civile nr. 350 din 5 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești. De asemenea, împotriva aceleiași sentințe, precum și împotriva încheierilor de ședință din 13.06.2023 și 26.09.2023 au declarat recurs pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești și Consiliul Local al Comunei Rădulești. 3.1. Pârâtul Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței și respingerea, în întregime, a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Recurentul-pârât critică soluția de respingere a excepției inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, învederând că această procedură este obligatorie, conform art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 193 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. Deși au solicitat anularea H.G. nr. 1353/2001, reclamantele nu au formulat plângere prealabilă față de acest act, anterior depunerii acțiunii, depunând plângere prealabilă doar cu privire la Hotărârea Consiliului Local. Consideră recurentul-pârât că H.G. nr. 1353/2001 de atestare a domeniului public al unităților administrativ-teritoriale este singurul act administrativ cu caracter individual producător de efecte juridice, în timp de hotărârea consiliului local de însușire a inventarului public al unității administrativ-teritoriale reprezintă doar o operațiune administrativă premergătoare, care nu produce efecte juridice per se, neavând natura unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Lega nr. 554/2004 și art. 21 din Legea nr. 213/1998. În consecință, reclamantele aveau obligația de a formula plângere prealabilă, adresată autorității emitente, prin care să solicite revocarea actului, formularea plângerii prealabile împotriva hotărârii consiliului local nefiind de natură a suplini această omisiune. Susține că adoptarea și publicarea actului administrativ - H.G. nr. 1353/2001 - nu sunt suficiente pentru a se considera că acesta a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, astfel că nu este incidentă excepția prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care înlătură obligația parcurgerii procedurii prealabile într-o astfel de situație. Deși afirmă existența acestei situații de excepție, reclamanta nu a demonstrat și nici dovedit că, în baza H.G. nr. 1353/2001, au fost încheiate acte juridice prin care să se constituie în favoarea unor terțe persoane drepturi asupra sau în legătură cu cimitirul în litigiu, raportându-se doar la adoptarea și publicarea actului. În consecință, recurentul-pârât apreciază că parcurgerea procedurii prealabile de contestare a H.G. nr. 1353/2001 era obligatorie, în caz contrar acțiunea fiind inadmisibilă. Subsecvent, cererea de anulare a hotărârii consiliului local este deopotrivă inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât contestă soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că, raportat la petitul prin care se solicită anularea unei hotărâri emise de un organ al administrației publice locale, Guvernul României nu are nici capacitate juridică civilă, nici calitate procesuală pasivă. Consideră că Guvernul României poate sta în judecată numai în ceea ce privește legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale stabilite conform O.G. nr. 57/2019, iar, în speță, prin primul capăt de cerere se contestă un act emis de o altă autoritate. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susține că soluția de anulare parțială a H.G. nr. 1353/2001 a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, hotărârea fiind temeinică și legală și adoptată, astfel cum rezultă din nota de fundamentare, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice, Prefectura județului Ialomița și Consiliul Județean Ialomița. Guvernul României are doar competența de a atesta apartenența bunurilor la domeniul public, iar nu de a inventaria el însuși aceste bunuri, respectiv de a interveni în vreun fel asupra inventarelor însușite de consiliile locale/județene. Arată că la elaborarea H.G. nr. 1353/2001 au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 și H.G. nr. 555/2001. Subliniază că actul de atestare a bunurilor din domeniul public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nu modifică regimul juridic al acestora, deci nu este de natură a vătăma vreun drept. Prin astfel de acte, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat cu privire la bunurile lor, neavând efect asupra proprietății altor persoane. Totodată, referitor la actele administrative emise de Guvern, Curtea Constituțională a statuat că acestea doar confirmă regimul juridic al unor bunuri enumerate în acte ale autorităților publice locale, deci nu au efect constitutiv de drepturi. Mai arată recurentul-pârât că, potrivit Legii nr. 102/2014 privind cimitirele și Legii nr. 489/2016 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, autoritățile publice locale au obligația de a înființa și de a avea în proprietate cimitire în fiecare localitate, iar cimitirele comunale, orășenești sau municipale nu pot fi administrate de parohiile locale, ci de operatori economici. În opinia recurentului-pârât, analiza valabilității titlului unității administrativ teritoriale este de competența instanțelor de drept comun, instanța de contencios administrativ analizând legalitatea actului administrativ prin prisma respectării dispozițiilor legale în vigoare la data adoptării lui. 3.2. Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, astfel: în principal, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, casarea în tot a sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică hotărârea atacată în primul rând sub aspectul greșitei soluționări a excepției inadmisibilității acțiunii. Astfel, privitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, față de solicitarea de anulare în parte a H.G. nr. 1353/2001, recurenta-pârâtă invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale - art. 7 din Legea nr. 554/2004 - în condițiile în care, fapt de necontestat, reclamantele nu au îndeplinit condiția de admisibilitate a formulării plângerii prealabile anterior sesizării instanței de judecată, excepția inadmisibilității fiind în mod greșit respinsă prin încheierea din 26.09.2023. Prin cel de-al doilea aspect circumscris acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care acțiunea a fost introdusă la data de 01.03.2023 cu depășirea termenului de decădere de 1 an de la data publicării/aducerii la cunoștință publică a H.G. nr. 1353/2001 - respectiv 26 martie 2002, inclusiv anexele hotărârii de guvern. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, pe de o parte, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la admiterea acțiunii reclamantelor și, pe de altă parte, argumentele pro și contra pentru care instanța a considerat ca pertinente apărările și înscrisurile depuse de reclamante în ceea ce privește executarea lucrărilor de întreținere a cimitirelor, neluând în considerare apărările și înscrisurile depuse de recurentă privind lucrările efectuate, în mod special înscrisurile atestă investițiile și lucrările pe care Primăria le-a efectuat atât la cimitirul Brazi, cât și la cimitirul Rasimnicea (contractul de lucrări nr. x/10.05.2017 ce are ca obiect construire garduri cimitire, prețul contractului fiind conform art. 5 pct. 5.1 în suma de 195.160 RON; contractul de lucrări nr. x/12.08.2019 ce are ca obiect amenajare alei betonate cimitir sat Brazi, prețul contractului fiind conform art. 5 pct. 5.1 în suma de 65.460, RON; contractul de construcție capelă în valoare 700.000 RON, care este suspendat la data prezentei ca urmare a prezentului litigiu; opisul de investiții realizate din bugetul local al comunei Rădulești). În mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta UAT Comuna Rădulești nu deține un titlu de proprietate asupra cimitirelor atât timp cât nici reclamantele nu prezintă înscrisuri concrete și ferme invocând generic împroprietărirea din 1864 (1300 mp.) și donația de CAP din 1966 (1200 mp.). Hotărârea Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Ialomița, este legală, fiind adoptată de executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice (în organizarea de la acea dată), Prefectura județului Ialomița și Consiliul județean Ialomița, organe de specialitate ale administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniul administrației publice și locale și al inițierii proiectelor de acte administrative din sfera lor de competență. Guvernul are exclusiv competența de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenența bunurilor la domeniul public de interes local sau județean, intervenția acestuia asupra inventarelor însușite de către autoritățile administrației publice locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerință inacceptabilă în autonomia locală, autonomie consfințită prin Legea fundamentală, și, în prezent, și prin O. U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Mai mult, Primăria s-a comportat ca un bun proprietar având grija de cimitire în toți anii prin executarea de lucrări de întreținere și amenajare. 3.3. Pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești și Consiliul Local al comunei Rădulești au formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței și a încheierilor recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În motivarea cererii de recurs, recurenții susțin că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 21 pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998, Anexa nr. 1 lit. g)- Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, domeniul public local al comunelor, orașelor, municipiilor și Anexa nr. 3 și nr. 4 din H.G. nr. 548/1999-normele Tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, concluzionând în mod eronat că "pârâtele nu au exhibat vreun titlu care să fi fundamentat trecerea cimitirelor în domeniul public al unității administrativ teritoriale" . Deși instanța de fond constată existența la dosar a mai multor înscrisuri care fac dovada dreptului de proprietate al U.A.T. Comuna Rădulești, face o greșită aplicare și interpretare a textelor de lege invocate mai sus, ignorând faptul că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 213/1998, cele două cimitire făcând parte din categoria bunurilor care aparțin domeniul public, deoarece au fost dobândite de recurente în perioada 06.03.1945-22.12.1998. De asemenea, invocă greșita interpretare a dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 54/1928 coroborat cu Decretul nr. 177/1948 abrogat prin adoptarea Legii nr. 489/2006, întrucât instanța de fond exclude posibilitatea existenței pe raza localității Rasimnicea a două cimitire - cimitirul parohial în suprafață de 0,13 ha și cimitirul comunal în suprafață de 0,6240 ha. În opinia recurenților, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu există cimitir comunal, nu au fost probate că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998, anexa 3 pct. 10, invocând în acest sens aplicabilitatea Decretului nr. 177/1948, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 489/2006. Recurenții-pârâți critică încheierile din data de 13.06.2023 și 26.09.2023, pronunțate de către Curtea de Apel București, întrucât instanța de fond în mod greșit a respins excepțiile inadmisibilitatii și lipsei de interes, câtă vreme au făcut dovada faptului că pe raza localității Rasimnicea, Comuna Rădulești, există atât cimitir comunal, cât și cimitir parohial, conform măsurătorilor cadastrale. În fine, mai susțin recurenții că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei. Astfel, prima instanță a reținut că s-a făcut dovada colectării unor taxe de înhumare, respectiv că în anul 2005 si 2006 preotul paroh ar fi făcut cu banii enoriașilor lucrări de întreținere. Ori, instanța de fond nu ar fi trebuit să își întemeieze convingerea pe un înscris intitulat proces-verbal semnat tocmai de către reprezentanții/subordonații intimatelor, înscris care nu are nicio valoare probatorie. Mai mult aceste înscrisuri sunt apreciate ca având forță probantă în dovedirea dreptului de proprietate al intimatelor, sugerând că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al celor două Parohii cu privire la suprafețe de 11.440 m.p. și 6240 m.p., deschizând posibilitatea intimatelor să uzucapeze întreaga suprafață de teren (destinație cimitir comunal), invocând ulterior o eventuală autoritate de lucru judecat.

Apărările formulate în cauză Intimatele-reclamante au formulat întâmpinări prin care au invocat, în principal, excepția nulității recursurilor și, în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. În esență, au susținut că soluția instanței de fond în ceea ce privește excepția inadmisibilitatii este legală, fiind corectă aprecierea Curții potrivit căreia conform prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate, deoarece au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, nu este obligatorie plângerea prealabilă. Actul administrativ unilateral cu caracter individual contestat, respectiv H.G. nr. 1353/2001, constituie un act intrat în circuitul civil și care a produs efecte juridice. De asemenea, instanța de judecată a respins în mod corect excepția lipsei de interes, față de prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și având în vedere că pârâtele au luat la cunoștință de faptul că cimitirele parohiale au fost trecute în inventarul localității în anul 2022, în momentul în care au solicitat situația juridică a cimitirelor. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, au solicitat să se constate legalitatea respingerii ei față de incidența prevederilor art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2003, arătând că Parohiile în calitate de persoană vătămată într-un drept al lor și totodată într-un interes legitim, au solicitat pe calea acțiunii în anulare restabilirea ordinii de drept prin atacarea actelor administrative normative cu caracter individual emise de pârâte și publicate într-un buletin care nu sprijină îndeplinirea vreunei forme de publicitate, așa cum în mod firesc ar fi trebuit, opozabilitatea Parohiei fiind afectată prin chiar autorii actelor administrative. Interesul privat al Parohiei se bucură de legalitate, fiind subsidiar interesului public legitim, fiind îndeplinită astfel condiția expusă de ICCJ prin Decizia nr. 8/2020. Intimatele-reclamante au formulat apărări și în privința excepției tardivității acțiunii, precum și pe fondul cauzei, susținând legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de prima instanță.

Aspecte procesuale În ședința publică din 14 ianuarie 2025, Înalta Curte a respins excepția nulității recursurilor invocate de reclamantele-intimatele pentru motivele ce se regăsesc în practicaua prezentei decizii. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Instanța de control judiciar reține că, prin căile de atac, astfel cum au fost motivate, s-au adus critici soluției date asupra excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, excepției lipsei de interes, excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și asupra fondului cauzei, invocându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești și recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești și Consiliul Local al Comunei Rădulești, prin cele două cereri de recurs distincte pe care le-au formulat, au invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând nemotivarea sentinței recurate (recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești), respectiv existența unor motive străine de natura cauzei (recursul pârâților Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rădulești și Consiliul Local al Comunei Rădulești). Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Din perspectiva acestui motiv de casare, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele. Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se observă că, în cauză, recurenta-pârâtă UAT Comuna Rădulești a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. detaliat mai sus, în legătură cu faptul că hotărârea primei instanțe nu ar fi motivată corespunzător, nerăspunzând tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate și fără a justifica de ce a apreciat demersul intimatelor - reclamante ca fiind legal. Din verificarea hotărârii atacate, referitor la această critică, se observă că prima instanță a analizat argumentele tuturor părților, precum și probele administrate și în baza acestora și a concluziilor proprii a adoptat soluția recurată, care este temeinic și corect motivată. Împrejurarea că instanța nu ar fi realizat o analiză aprofundată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură să tranșeze soluția în cauză. Nici susținerea referitoare la pronunțarea hotărârii pe baza unor considerente străine de natura pricinii nu poate fi reținută, în realitate aceasta reflectând dezacordul părții în privința argumentelor ce au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță. Prin urmare, hotărârea instanței de fond este la adăpost de critică și nu poate fi reformată în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că a argumentat soluția adoptată și a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente și logice, simpla nemulțumire a recurenților față de soluția pronunțată de către instanță nefiind suficientă pentru casarea acesteia. În subsidiar, se constată că prin argumentele aduse de recurenți pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare următor din cuprinsul recursului. Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat. În continuare, analizând recursurile declarate, Înalta Curte le apreciază prin considerente comune, ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente. În opinia Înaltei Curți, sentința de fond este legală atât în ceea ce privește soluția de respingere dată excepțiilor invocate de recurenții-pârâți, cât și în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii și de anulare în parte a hotărârilor contestate. Astfel, respingerea excepțiilor invocate de recurenți este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor incidente prevăzute de C. proc. civ. și de Legea nr. 554/2004. Excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de solicitarea de anulare parțială a H.G. nr. 1353/2001 anexa nr. 15 în ceea ce privește poziția cimitir, în mod legal a fost apreciată ca neîntemeiată și respinsă ca atare de prima instanță. Fapt de necontestat, cu privire la H.G. nr. 1353/2001, intimatele-reclamante nu s-au adresat emitentului cu plângere prealabilă anterior sesizării instanței pentru a solicita revocarea acestui act administrativ cu caracter individual. În mod corect prima instanță a constatat că această hotărâre a intrat în circuitul civil și, în consecință, în cauză erau incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 2004, în sensul că acest act nu mai putea fi revocat de autoritatea care l-a emis - recurentul-pârât Guvernul României - ci numai anulat de instanța de judecată în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. În mod corect s-a constatat că H.G. nr. 1353/2001 a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, ca efect al atestării apartenenței terenului cu destinația de cimitir la domeniul public al Comunei Rădulești - județul Ialomița și, în consecință, nu mai era obligatorie procedura prealabilă, nemaifiind posibilă revocarea hotărârii de emitentul actului contestat. În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte UAT Comuna Rădulești din care reiese invocarea excepției tardivității formulării acțiunii, Înalta Curte constată că aceasta nu a investit instanța de fond cu o atare excepție, astfel încât nu poate formula pentru prima dată o astfel de critică în recurs. Prin urmare, fiind formulată omissio medio, problema termenului de formulare a acțiunii nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Guvernul României a fost în mod legal soluționată de prima instanță. În calitate de emitent al H.G. nr. 1353/2001, recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă față de obiectul acțiunii reclamantelor, respectiv solicitarea de anulare parțială a acestui act administrativ cu caracter individual (capătul doi al cererii de chemare în judecată), prin care în opinia reclamantelor în mod nelegal a fost atestat ca aparținând domeniului public al comunei Rădulești terenul cu destinația de cimitir parohial. Excepția de fond a lipsei de interes a reclamantelor invocată de recurenții-pârâți și reiterată și în recurs ca aspect de nelegalitate a fost în mod legal respinsă de prima instanță în raport de dispozițiile art. 33 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a interpretat și aplicat corect aceste dispoziții legale în raport de obiectul cauzei - solicitarea reclamantelor în calitate de persoane juridice pretins vătămate prin emiterea unor acte administrative cu caracter individual privind apartenența unui anumit teren cu destinație de cimitir la domeniul public, prin care se contestă pe fond situația juridică a bunului. Având în vedere că intimatele-reclamante nu invocă un interes legitim public pentru a contesta H.G. nr. 1353/2001, ci un interes legitim privat pretins vătămat prin atestarea unui teren cu destinația de cimitir parohial ca aparținând domeniului public al Comunei Rădulești, în mod corect prima instanță a constatat că verificarea legalității, respectiv a interesului/dreptului pretins vătămat vizează fondul acțiunii și a respins excepția lipsei de interes. În ceea ce privește criticile de nelegalitate care privesc pe fond soluția de admitere a acțiunii și de anulare în parte a H.G. nr. 1553/2001 Anexa nr. 15, în ceea ce privește poziția 16 "cimitir sat Brazi" și poziția 17 "cimitir sat Rasimnicea" și a Hotărârii Consiliului Local Brazi nr. 24/1999, Curtea apreciază legalitatea soluției de admitere a acțiunii, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia. Prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 în verificarea legalității H.G. nr. 1353/2001 și a Hotărârii Consiliului Local Brazi nr. 24/1999, prin care a fost inclus și atestat ca aparținând domeniului public al Comunei Rădulești imobilul teren cu destinația cimitir evidențiată la pozițiile nr. 16 și 17 din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Rădulești, jud. Ialomița. Prezenta acțiune nu este o acțiune în revendicare civilă de compensare a titlurilor de proprietate ale părților implicate, ci o acțiune formulată în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 prin care se contestă legalitatea atestării unui imobil, cu destinația de cimitir parohial la domeniul public al Comunei Rădulești, jud. Ialomița. În raport de această premisă, susținerile privind lipsa titlului de proprietate asupra terenului nu sunt fondate, analiza legalității actelor contestate fiind realizată de prima instanță în mod corect strict sub aspectul legalității atestării la domeniul public al Comunei Rădulești a terenului cu destinația de cimitir, în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998. În mod corect prima instanță a făcut aplicarea acestor dispoziții legale, în sensul că includerea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public al statului nu constituie în sine un titlu de proprietate în favoarea statului, valabilitatea atestării domeniului public al statului fiind condiționată de existența ca premisă a unui mod legal de dobândire a proprietății publice în urma din modalitățile arătate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 213/1998. Prima instanță a constatat în mod corect că recurenta-pârâtă Comuna Rădulești nu a depus la dosar vreun titlu în sensul art. 7 din Legea nr. 213/1998 care să justifice atestarea terenului cu destinația de cimitir în domeniul public, susținerea acesteia în sensul că terenul avea destinația de cimitir comunal nefiind probată. Pe de altă parte, reclamantele-intimate au probat cu acte în sensul că la data emiterii actelor contestate, terenurile în litigiu aveau destinația de cimitir parohial și erau folosite și exploatate ca atare de către reclamantele - intimate în raport de dispozițiile art. 9 din Decretul nr. 177/1948 și Decretul nr. 233/23.02.1949 în sensul că în cadrul Bisericii Ortodoxe Române fiecare parohie rurală are dreptul la un cimitir pentru îngroparea morților, care este proprietatea parohiei, cimitirul și locul său administrându-se de organele parohiale. În cauză, reclamantele-intimată au probat cu acte faptul că la data atestării, cimitirul avea destinația de cimitir parohial și nu comunal și, în consecință, în cauză nu sunt incidente dispozițiile pct. III 10 al anexei Legii nr. 213/1998, în sensul că domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit și din cimitirele orășenești și comunale, care sunt administrate de operatorii economici care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 102/2014. În cauză, imobilul cu destinația de cimitir parohial a fost în mod nelegal inclus în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Rădulești și în mod nelegal a fost atestat ca atare prin H.G. nr. 1353/2001, Anexa nr. 15 în ceea ce privește pozițiile 16 și 17, fiind încălcate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998. Față de cele expuse mai sus, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.