Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
9 decembrie 2025

ÎCCJ, Secția penală, decizia din 09.12.2025 — Prin sentința penală nr. 1511/06.07.2018, Tribunalul București - secția I Penală a constatat că legea penală nouă (Noul C. pen. - în vigoare începând cu data…

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1511/06.07.2018, Tribunalul București - secția I Penală a constatat că legea penală nouă (Noul C. pen. - în vigoare începând cu data de 01.02.2014) este lege penală mai favorabilă pentru inculpat, aplicând-o în consecință. În temeiul art. 386 C. proc. pen..

a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de reprezentantul Ministerului Public (în sensul aplicării legii penale mai favorabile și înlăturării stării de recidivă), după cum urmează: - din infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.; - din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.; - din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; - - din infracțiunea de uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; - din participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. În temeiul art. 386 C. proc. pen.. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpat, prin apărător ales, în sensul înlăturării aplicării dispozițiilor privind forma continuată a infracțiunii în cazul infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

A respins - ca neîntemeiată - cererea de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale în cazul infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și participație improprie la fals intelectual, formulată de inculpat, prin apărător ales, văzând art. 396 alin. (6) N. C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., precum și ale art. 154 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen. și art. 156 C. pen. În temeiul art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (în varianta aderării).

În temeiul art. 67 alin. (2) - art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de doi ani după executarea pedepsei închisorii (pedeapsă complementară). În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate (pedeapsă accesorie).

În temeiul art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În temeiul art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În temeiul art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată.

În temeiul art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual. În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit cele cinci pedepse (de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 6 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare) în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care a adăugat un spor de 22 (douăzeci și două) de luni închisoare - o treime din totalul celorlalte pedepse, astfel încât inculpatul va executa - în final - pedeapsa (rezultantă) de 3 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen. în referire la art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de doi ani după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. în referire la art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A constatat că, prin încheierea de ședință nr. 177/R/12.05.2011 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, s-a dispus arestarea în lipsă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile de la data încarcerării, fiind emis M.A.P. nr. 135/UP/12.05.2011, ulterior fiind emise de către Tribunalul București, secția a II-a Penală mandatul european de arestare nr. 16/24.06.2011 și mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării nr. 22UI/12.10.2011. A constatat că, după localizarea inculpatului pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, la propunerea instanței de executare, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a solicitat autorităților americane extrădarea acestuia, însă până în prezent nu s-a dispus extrădarea sa.

Prin decizia penală nr. 1696/A din data de 20.12.2019, Curtea de Apel București, secția I Penală a respins cererea de repunere pe rol a apelului formulată de inculpatul A.. S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală împotriva sentinței penale nr. 1511/06.07.2018 pronunțată în dosarul penal nr. x/2013 al Tribunalului București, secția I Penală pe care a desființat-o parțial și rejudecând: S-a constatat că, prin încheierea din data de 22.11.2019 a Curții de Apel București a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din art. 322 C. pen.

cu art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 323 C. pen. cu art. 35 alin. (1) în art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată. S-au menținut pedepsele aplicate inculpatului A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., 244 alin. (1) și (2) C. pen., art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 321 C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele patru pedepse (de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, respectiv 2 ani închisoare) în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 20 de luni închisoare - o treime din totalul celorlalte pedepse, astfel încât inculpatul să execute - în final - pedeapsa (rezultantă) de 3 ani și 8 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen. în referire la art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de doi ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. în referire la art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul A. și a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B. S.A.. Din fișa din ECRIS a instanței de apel rezultă că decizia penală nr. 1696/A din data de 20.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală a fost comunicată inculpatului A. prin afișare la ușa instanței la data de 09.01.2020, însă la dosar nu sunt dovezile de comunicare a deciziei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, cu privire la cererea de repunere în termen formulată de apelantul-inculpat A., a constatat că ceea ce solicită apelantul inculpat nu este repunerea în termen ci acesta apreciază că hotărârea primei instanțe nu a fost legal comunicată. Examinând în concret procedura de comunicare a minutei pronunțate de prima instanță, Curtea de apel a constatat că în mod corect minuta a fost comunicată la adresa de domiciliu din România precum și prin afișare. Inculpatul domiciliază pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, însă acesta avea obligația de a comunica adresa unde locuiește, astfel încât s-a apreciat ca excesiv a se pretinde primei instanțe să comunice o hotărâre prin intermediul autorităților unui stat (pentru că nu se cunoaște adresa exactă), în condițiile în care inculpatul, care a beneficiat de asistența unui apărător ales, nu a comunicat această adresă.

Practic, s-a constatat că inculpatul își invocă propria culpă, acesta având obligația de a transmite adresa unde dorește să i se comunice hotărârea primei instanțe. În condițiile în care inculpatul nu și-a îndeplinit această obligație, instanța de apel a apreciat că nu poate invoca absența comunicării minutei la domiciliul din Statele Unite ale Americii. De altfel, chiar în declarația dată în fața notarului în Statele Unite ale Americii, prin care a arătat că dorește să urmeze procedura simplificată, inculpatul a indicat ca adresă de domiciliu adresa din Giurgiu, fără a menționa adresa de reședință din America sau vreo altă adresă la care ar dori să i se comunice actele de procedură.

Doar în mai 2019 (la peste jumătate de an de la pronunțarea soluției), inculpatul a comunicat primei instanțe un memoriu prin care solicita motivarea hotărârii și în care era indicată o adresă din SUA . Această solicitare nu determină o repunere într-un termenul de apel, care la acel moment expirase deja. Concluzionând, Curtea de apel a reținut că hotărârea primei instanțe a fost comunicată în mod legal iar apelul a fost formulat cu depășirea termenului de 10 zile, fiind tardiv. Cu privire la apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DIICOT-Structura Centrală, instanța de apel a reținut că situația de fapt pe care se întemeiază hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță este confirmată de probatoriul (necontestat) al cauzei și a fost recunoscută, în fața instanței respective, de către inculpat, nefiind contestată în calea de atac, nici de acesta, nici de Parchet.

Făcând o evaluare proprie a probatoriului, Curtea de apel a constată că în al doilea semestru al anului 2008, inculpatul A. a aderat la grupul infracțional constituit inițial de către inculpații C., D. și E., la care au mai aderat pe parcurs inculpații F., G. și H., grup având drept scop inducerea în eroare, prin utilizarea de mijloace frauduloase, a părții civile I. - Sucursala Buzești, sub pretextul achiziției de către inculpatul A. a imobilului (teren) situat în București, str. x, aparținând părții civile J., fără știrea acestuia din urmă, care a fost substituit de către un alt membru al grupului (inculpatul H.), iar plata contravalorii terenului a fost realizată prin accesarea unui credit garantat printr-o ipotecă instituită asupra acestuia, în favoarea băncii respective.

În al doilea semestru al anului 2008, beneficiind de ajutorul celorlalți participanți, inculpatul A. a indus în eroare, prin utilizarea de mijloace frauduloase, pe reprezentanții părții civile I. - Sucursala Buzești, cu ocazia accesării unui credit obținut în urma depunerii mai multor înscrisuri falsificate care făceau dovada veniturilor obținute, cauzând astfel părții civile I. - Sucursala Buzești un prejudiciu în valoare de 506.000 Euro. În contextul descris, pentru a face dovada solvabilității societății la care pretindea că era angajat, inculpatul A. a remis - în mod repetat - reprezentanților părții civile I. - Sucursala Buzești înscrisuri sub semnătură privată falsificate.

Pentru a face dovada veniturilor obținute, inculpatul A. a remis reprezentanților părții civile I. - Sucursala Buzești o fotocopie a unui înscris sub semnătură privată falsificat (contractul individual de muncă), care dobândea caracter oficial prin adăugarea mențiunii pe acesta a numărului de înregistrare pretins atribuit de către Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București; de asemenea, a remis atât reprezentanților părții civile I. - Sucursala Buzești, cât și la registraturile birourilor notariale înscrisuri oficiale despre care avea cunoștință că sunt falsificate ori al căror conținut nu corespundea realității (titlurile de proprietate asupra terenului ce urma să fie achiziționat și procura autentificată notarial prin care era împuternicit inculpatul G. să facă acte de dispoziție asupra terenului).

Prin demersul său fraudulos, a determinat notarul public instrumentator să întocmească înscrisuri autentice ale căror mențiuni nu corespundeau realității. Instanța de apel a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat (în varianta aderării) prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și participație improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. Curtea de apel a constatat că, în mod corect a constatat prima instanță că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Pentru toate cele cinci infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă atrag aplicarea termenului de prescripție prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., fiind vorba de pedepse mai mari de un an, dar care nu depășesc 5 ani închisoare, calculat potrivit art. 154 alin. (2) C. pen. (de la data săvârșirii infracțiunii/ultimei acțiuni - la infracțiunea continuată). Acest termen, de 5 ani, a fost întrerupt potrivit art. 155 C. pen., așa că prescripția va opera numai după depășirea lui cu încă o dată, deci după 10 ani (când intervine prescripția specială). În speță, s-a apreciat că este incident art. 156 C. pen. privind suspendarea cursului prescripției răspunderii penale, întrucât o împrejurare de neînlăturat a împiedicat continuarea procesului penal.

Astfel, în perioada 05.11.2014 - 02.08.2017, a fost suspendată judecarea cauzei, potrivit art. 368 alin. (1) C. proc. pen.. privind suspendarea judecății în caz de extrădare activă (în cazul în care, potrivit legii, se cere extrădarea unei persoane în vederea judecării într-o cauză penală, instanța pe rolul căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecății până la data la care statul solicitat va comunica hotărârea sa asupra cererii de extrădare). În concret, atâta timp cât inculpatul a fost arestat (fără a fi extrădat la cererea Ministerului Justiției) sau doar oprit a se deplasa în România pentru că era necesară prezența sa în calitate de "martor protejat" în desfășurarea de proceduri judiciare de către autoritățile competente din S.U.A., cauza de față nu a putut să își urmeze cursul obișnuit.

Abia după ce s-a cunoscut că inculpatul nu mai era arestat în S.U.A. și circula liber pe teritoriul S.U.A., chiar sub o identitate primită de la autoritățile americane, judecarea cauzei a putut fi reluată. Faptul că inculpatul nu dorea să vină în România pentru că era arestat în lipsă, și nu dorea să fie arestat preventiv la sosire, cum a recunoscut - finalmente - apărătorul său ales, constituie pur și simplu o împrejurare care nu mai are relevanță din punctul de vedere al prescripției răspunderii penale. Perioada mai sus învederată însă nu va putea fi luată în seamă în calculul prescripției.

Conchizând, niciuna dintre infracțiunile pentru care inculpatul este judecat nu ar putea fi considerată prescrisă până la împlinirea unui termen de 10 ani, din care se exclud cei aproximativ 2 ani și 9 luni (perioada cuprinsă între 05.11.2014 și 02.08.2017), în această perioadă existând o împrejurare legală care a împiedicat desfășurarea procesului (suspendarea judecății cauzei). Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. la data de 23.08.2023, prin apărător ales. La data de 09.05.2024 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., care a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.

pen. Inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. De asemenea, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Prin încheierea nr. 406/RC din 20 iunie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1696/A din 20 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - secția I penală, în dosarul nr. x/2013. A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea din data 20 iunie 2024, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A.. Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Ulterior pronunțării asupra recursului în casație prin încheierea vizând admisibilitatea în principiu și după publicarea deciziei Curții Constituționale a României nr. 50 din 18 februarie 2025, împotriva încheierii nr. 406/RC din 20 iunie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2013 a formulat cerere de revizuire revizuentul A.. Prin decizia nr. 610 din 17 septembrie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2025, s-a admis, în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 406/RC din data de 20 iunie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2013.

S-a admis cererea de revizuire, a fost anulată încheierea atacată și s-a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, formulată de recurentul A., cu privire la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. și s-a trimis la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație. Dosarul a fost repartizat aleatoriu Completului C 7 filtru din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 30 septembrie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererilor de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 14 octombrie 2025. În cererea de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.

pen.., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal" vizează în realitate acele situații în care s-a produs o eroare fundamentala de drept în sensul dispunerii încetării procesului penal și, pentru egalitate de tratament, în sensul în care existau motivele respective însă analiza eronată a instanței de apel a condus la respingerea aplicării art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, recurentul a subliniat faptul că indiferent de momentul epuizării activității infracționale reținute în sarcina inculpatului sau suspendarea judecății, urmare a aplicării coroborate a Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 67/2018, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, termenul de prescripție prin raportare la toate faptele pentru care a fost condamnat inculpatul, este împlinit.

Astfel, conform apărării, termenul de prescripție generală este de 5 ani de la data săvârșirii faptei, iar cum acesta nu a mai fost întrerupt, s-a împlinit în anul 2014. A menționat că recursul în casație trebuie să ofere părții asupra căreia în mod eronat nu s-a dispus încetarea procesul penal, remediul efectiv în conformitate cu art. 15, 16, 20, 21 si 124 din Constituție și art. 5,6,7,13 și 14 din Convenția EDO. Prin încheierea din data de 14 octombrie 2025 s-a admis cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1696/A din data de 20 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2013(2763/2019) și s-a trimis cauza completului 7 în vederea judecării recursului în casație pentru termenul din 25 noiembrie 2025, cu citarea recurentului și încunoștințarea avocatului ales.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, Înalta Curte a reținut că, urmare a admiterii cererii de revizuire, prezentul recurs în casație este limitat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., avut în vedere de instanța care a soluționat revizuirea în urma căreia a fost înregistrată cererea de recurs în casație privind prescripția răspunderii penale. S-a observat că prin Decizia nr. 50 a Curții Constituționale din data de 18 februarie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., publicată în Monitorul Oficial din data de 11 aprilie 2025, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de K. în Dosarul nr. x/2016/a8 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.

pen.., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituțională. Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., nu pot fi analizate aspecte în legătură cu încadrarea juridică reținută faptei, cu titlu definitiv de instanța de apel, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, astfel că, în aceste limite, s-a constatat că argumentele invocate de condamnatul A. se circumscriu formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. În dezbateri, apărătorul ales al recurentului a solicitat admiterea recursului în casație, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. și încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției, conform art. 16 lit. f) C. proc. pen.., susținând că instanțele de fond nu au analizat cursul prescripției din perspectiva deciziilor Curții Constituționale a României și a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărarea a menționat că data de început a perioadei infracționale este 2005-2009, și prin raportare la 01 ianuarie 2009, până la intervenirea suspendării cauzei, s-ar fi împlinit termenul de prescripție, luând în considerare momentul epuizării infracțiunilor care au fost reținute în sarcina recurentului. Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., potrivit art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele: Limitele în care pot fi examinate criticile formulate în prezentul recurs în casație sunt determinate de limitele rejudecării cauzei în apel, urmare a căilor de atac formulate în cauză și care au învestit curtea de apel cu judecarea cauzei. Astfel, conform art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen.., inculpatul, poate formula recurs în casație, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal. În ceea ce îl privește pe A., prin decizia penală nr. 1696/A din data de 20.12.2019, Curtea de Apel București, secția I Penală, apelul său a fost respins ca tardiv, astfel că soluția pronunțată de instanța de apel nu era susceptibilă de recurs în casație. Doar soluția dată de instanța de apel, în calea de atac formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și doar în limitele în care instanța de apel a fost învestită cu soluționarea acestei căi de atac, poate face obiectul analizei în recurs în casație.

În consecință, criticile recurentului pot fi analizate doar în ceea ce privește condamnarea pentru infracțiunea de uz de fals (instanța de apel în baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., cea pentru care instanța a rejudecat cauza. Cu privire la infracțiunea de uz de fals, în formă continuată, critica recurentului este fondată, fiind împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, astfel cum a fost modificat urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 565 din 09 iunie 2022. Astfel, instanța de apel a reținut al doilea semestru al anului 2008, ca dată a săvârșirii infracțiunii de uz de fals.

Conform legii aplicate de instanța de apel, folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată. Potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani. Analizând prescripția răspunderii penale, instanța de apel a arătat că "în perioada 05.11.2014 - 02.08.2017, a fost suspendată judecarea cauzei, potrivit art. 368 alin. (1) . C. proc.

pen., privind suspendarea judecății în caz de extrădare activă (în cazul în care, potrivit legii, se cere extrădarea unei persoane în vederea judecării într-o cauză penală, instanța pe rolul căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecății până la data la care statul solicitat va comunica hotărârea sa asupra cererii de extrădare).(...)" Instanța de apel nu a luat în calculul termenului de prescripție a răspunderii penale perioada între 05.11.2014 și 02.08.2017. Instanța de apel s-a pronunțat asupra căii de atac prin decizia penală nr. 1696/A din data de 20.12.2019, când, soluția sa de constatare a unui termen de prescripție a răspunderii penale de 10 ani, era conformă cu interpretarea dată legii, în jurisprudența constantă a instanțelor de judecată.

Ulterior datei la care s-a pronunțat instanța de apel, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, pronunțată la data de 26 mai 2022 și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 565 din 09 iunie 2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022, sunt neconstituționale. În consecință, în cauză, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de uz de fals este de cinci ani, și nu de 10 ani cum se constatase anterior deciziei Curții Constituționale a României, astfel că la 20.12.2019, data pronunțării instanței de apel, în raport de ceea ce s-a reținut ca fiind data de săvârșirea infracțiunii de uz de fals (al doilea semestru al anului 2008), se împlinise termenul de cinci ani prevăzut de lege pentru prescripția răspunderii penale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1696/AP din 20 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București - secția I penală, în dosarul nr. x/2013. Va casa, în parte, decizia penală mai sus menționată, sub aspectul laturii penale, și, rejudecând: Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 8 luni închisoare, 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., aplicate inculpatului, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 2 ani închisoare pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat (în varianta aderării), prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.; - 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.; - 2 ani închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen.

rap. la art. 321 C. pen.; - 1 an închisoare pentru infracțiunea de uz de fals, în formă continuată prevăzută de 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., va dispune încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată prevăzută de 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., astfel cum au fost menținute prin decizia penală nr. 1696/AP din 20 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - secția I penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de 16 luni închisoare - o treime din totalul celorlalte pedepse, astfel încât inculpatul urmează să execute în final - pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen. în referire la art. 67 alin. (2) C. pen., va menține pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de doi ani după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. în referire la art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., va menține pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație, vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

DECIDE Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1696/AP din 20 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București - secția I penală, în dosarul nr. x/2013. Casează, în parte, decizia penală mai sus menționată, sub aspectul laturii penale, și, rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 8 luni închisoare, 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., aplicate inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 2 ani închisoare pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat (în varianta aderării), prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.; - 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.; - 2 ani închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen.

rap. la art. 321 C. pen.; - 1 an închisoare pentru infracțiunea de uz de fals, în formă continuată prevăzută de 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., dispune încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată prevăzută de 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., astfel cum au fost menținute prin decizia penală nr. 1696/AP din 20 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - secția I penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de 16 luni închisoare - o treime din totalul celorlalte pedepse, astfel încât inculpatul urmează să execute în final - pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen. în referire la art. 67 alin. (2) C. pen., menține pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de doi ani după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. în referire la art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., menține pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2025

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.