ÎCCJ, Secția penală, decizia din 04.12.2025 — cale de atac împotriva sentinței nr. 675/2024 a Tribunalului Timiș

Deliberând asupra cererii de recurs în casație de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 675 din data de 08 noiembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2019, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., art. 153, art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., și la deciziile nr. 297 din data de 26.04.2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din data de 25.06.2018, și nr. 358 din data de 26.05.2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din data de 09.06.2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 153, art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., și la deciziile nr. 297 din data de 26.04.2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din data de 25.06.2018, și nr. 358 din data de 26.05.2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din data de 09.06.2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de 48 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 19 și urm., art. 25 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 și art. 1382 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României și a obligat inculpații A. și B., în solidar, la plata sumei de 625.289,56 RON, despăgubiri civile, la care se adaugă accesorii calculate de la data efectuării fiecărei plăți și până la data achitării plății integrale a debitului principal, conform Codului de procedură fiscală, către partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 140/P/2015 din data de 30.03.2018 asupra următoarelor imobile: - Apartament nr. x din Dumbrăvița, județ Timiș, situat la parter și etaj, alcătuit din trei camere, bucătărie, hol baie, hol cu casa scării, balcon și terasă cu 37,98% PCI și 200 m.p. teren, înscris în CF nr. x-CI-U2 Dumbrăvița; -Apartament nr. x din Dumbrăvița, județ Timiș, alcătuit din camera de zi, dormitor, cu suprafața utilă de 83,92 mp, 6,75% părți comune bloc și 72/1354 m.p. teren, înscris în CF nr. x Dumbrăvița, în vederea reparării pagubei și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare. În baza art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc.

pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc.

pen., a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri: - factura din 10.11.2010 în valoare totală de 212.700 RON, cu un TVA în sumă de 51.048 RON reprezentând contravaloarea unui sistem integrat e-commerce ERP conform contractului nr. x/25.10.2010 (copie, f. x dup); - factura din 29.10.2010 în valoare totală de 27.300 RON, cu un TVA în sumă de 6.552 RON reprezentând contravaloarea unui sistem integrat e-commerce ERP conform contractului nr. x/25.10.2010 (copie, f. x dup); - factura din 15.11.2010 în valoare totală de 109.500 RON, cu un TVA în sumă de 26.280 RON reprezentând contravaloarea unui sistem de suport B2B conform contractului nr. x/01.11.2010 (copie, f. x dup); - factura din 24.11.2010 în valoare totală de 166.600 RON, cu un TVA în sumă de 39.984 RON reprezentând contravaloarea unui sistem de suport B2B conform contractului nr. x/01.11.2010 (copie, f. x dup); - factura din 29.11.2010 în valoare totală de 158.700 RON, cu un TVA în sumă de 38.088 RON reprezentând contravaloarea unui sistem de suport B2B conform contractului nr. x/01.11.2010 (copie, f. x dup); - factura seria x nr. x/09.11.2010 în valoare de 124.500 RON, cu un TVA în sumă de 29.880 RON, valoarea integrală a facturii fiind de 154.380 RON, prin care s-a facturat: licență conector WEB prof., portal vânzări on-line, licență cal.

B1, licență server B1 (copie, f. x dup); - factura seria x nr. x/10.11.2010 în valoare de 110.150 RON, cu un TVA în sumă de 26.436 RON, valoarea integrală a facturii fiind de 136.586 RON, prin care s-au facturat licențe de operare (licență server C., licență cal. Standard ERP, licență cal C., licență CRM server, licență cal server CRM, licență cal standard CRN) (copie, f. x dup); - factura seria x nr. x/22.11.2010 în valoare de 191.000 RON, cu un TVA în sumă de 45.840 RON, valoarea integrală a facturii fiind de 236.840 RON, prin care s-a facturat: sistem call centre si sistem B2B (copie, f. x dup); - factura seria x nr. x/03.11.2010 în valoare de 157.200 RON, cu un TVA în sumă de 37.728 RON, valoarea integrală a facturii fiind de 194.928 RON (copie, f. x dup); - contractul de vânzare cumpărare nr. x/02.11.2010 încheiat între S.C.

D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L.; - contractul de prestări servicii nr. x/01.11.2010 încheiat între S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L.; - contractul nr. x din 25.10.2010, încheiat între S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L.; - contractul nr. x din 01.11.2010, încheiat între S.C. E. și S.C. F. S.R.L.; - procesele-verbale de predare-primire pentru produsele aferente facturilor seria x nr. x/09.11.2010, nr. x/10.11.2010, seria x nr. x/22.11.2010, încheiate între S.C. D. S.R.L., și S.C. E. S.R.L.; - factura S.C. G. S.R.L. seria x nr. x/03.12.2010 în valoare de 29.392,98 RON, cu un TVA în sumă de 7.054,31 RON, reprezentând "servicii traning on the job" (copie, f. x verso vol. 16 dup); - factura S.C. G. S.R.L.

seria x nr. x/06.01.2011 în valoare de 22.773,81 RON, cu un TVA în sumă de 5.465,72 RON, reprezentând "servicii formare profesională" (copie, f. x verso vol. 16 dup); - Foi de prezență la cursul de instruire "Training of the job" și la cursul de instruire "Formare profesională" emise de S.C. G. S.R.L.; - contractele nr. x/25.11.2010 și nr. y/10.12.2010 având ca obiect cursuri de instruire și training; - Diplome emise de S.C. G. S.R.L. depuse pentru cererea de rambursare nr. x; - factura seria x nr. x/26.01.2011 emisă de S.C. H. S.R.L. (în valoare de 24.000 RON, cu un TVA în sumă de 5.760 RON) (copie, f. x dup); - factura seria x nr. x/04.07.2011 emisă de S.C. H. S.R.L.

(în valoare de 15.608,33 RON, cu un TVA în sumă de 3.746 RON) (copie, f. x dup); - ordinul de plată tip I. nr. 34 din data de 10.02.2011 privind plata sumei de 29.760 RON înscrisă în factura seria x nr. x/26.01.2011 (copie, f. x dup); - ordinul de plată tip I. nr. 136 din data de 26.07.2011 privind plata sumei de 19.354,33 RON înscrisă în factura seria x nr. x/04.07.2011 (copie, f. x dup); În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuieli judiciare avansate au rămas în sarcina statului. În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 și art. 1382 C. civ. a obligat inculpații A. și B., în solidar, la plata sumei de 9869,85 RON către partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul A. a formulat apel, numai cu privire la latura civilă a cauzei, solicitând desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare, respingerea acțiunii civile exercitate în cauză ca neîntemeiată, întrucât instanța de fond nu a analizat motivele de fapt și de drept invocate de apărare, iar pentru satisfacerea exigențelor dreptului la un proces echitabil, hotărârea ar fi trebuit să cuprindă analiza probelor administrate, să răspundă argumentat la apărările părților și să prezinte motivele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției, însă instanța de fond s-a bazat pe starea de fapt reținută de acuzare, fără a motiva concret respingerea argumentelor aduse de apărare.

Prin decizia penală nr. 447/A din 22.05.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara - secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 675 din 08 noiembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2019, fiind menținută sentința penală atacată și obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare și cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului. ***** Împotriva deciziei din apel, nr. 447/A din 22.05.2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat J.. În esență, în cuprinsul cererii de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen., apărarea recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și pe latura civilă, să fie lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată împotriva inculpatului A., întrucât fapta pentru care s-a pronunțat încetarea procesului penal (ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale) nu este prevăzută de legea penală. În motivare, inculpatul a susținut, în esență, că instanța de apel nu a dat aplicabilitate principiului ultima ratio în materie penală și nu a aplicat principiul proporționalității în privința sa, apreciindu-i conduita ca fiind una ilicită, prevăzută de legea penală, deși fapta imputată nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât, în speță, nu există o fraudă, ci simple nereguli, care nu se circumscriu sferei infracționale datorită pericolului redus al acestora.

Astfel, s-a susținut că instanța de apel a încălcat Decizia nr. 190 din 19.05.2025 a Înaltei Curți de Casație, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prin care s-a statuat că "repararea prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, ca obiect al acțiunii civile în procesul penal, presupune refuzarea sau retragerea doar a sumelor cu privire la care s-au constatat nereguli (neregularități)". În acest sens, s-a invocat că, raportat la situația de fapt reținută în sarcina inculpatului, acestuia i se rețin, de fapt, unele nereguli, care nu pot fi calificate ca fiind fraude. Ca atare, instanța de apel a apreciat în mod greșit că faptele inculpatului se circumscriu infracțiunii imputate și că acesta nu mai poate fi tras la răspundere penală, intervenind prescripția.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, prin încheierea din data de 23 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că prezenta cerere de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - 437 din C. proc. pen., iar în ceea ce privește la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a constatat că a fost indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motivele de recurs fiind în sensul greșitei soluționări a laturii civile în privința inculpatului A.. S-a avut în vedere că dispozițiile art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. conferă dreptul inculpatului de a face recurs în casație inclusiv în privința laturii civile și de asemenea, s-a reținut că potrivit art. 448 alin. (2) C. proc.

pen. dacă recursul în casație vizează greșita soluționare a laturii civile, instanța, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constatată sau dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în condițiile alin. (1) pct. lit. b). Astfel, pentru motivele expuse în încheierea respectivă, Înalta Curte a apreciat admisibilă în principiu cererea de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 6, pentru termenul de judecată din data de 4 decembrie 2025, cu citarea părților. Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casație de la termenul din 04.12.2025, s-au luat concluziile părților și ale parchetului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

*********** Analizând recursul în casație formulat în cauză de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente: În speță, cu titlu prealabil, relativ la obiectul prezentului recurs în casație se constată că acesta a fost admis în principiu în raport cu temeiul de drept invocat de către recurent, respectiv cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în temeiul căruia recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și pe latura civilă, să fie lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată împotriva inculpatului, întrucât fapta pentru care s-a pronunțat încetarea procesului penal (ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale) nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, se reține că, în apel, decizia recurată, nr. 447/A din 22.05.2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a vizat exclusiv modul de soluționare a laturii civile, prin cererea de apel inculpatul A. criticând soluția instanței de fond (prin care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale) numai cu privire la latura civilă a cauzei, inculpatul criticând în fața instanței de apel doar obligația acestuia de a plăti despăgubiri civile, susținându-se în esență faptul că nu ar fi întrunite elementele răspunderii delictuale, faptele reținute în sarcina sa nefiind săvârșite cu vinovăție, neexistând nicio faptă care să atragă răspunderea sa delictuală.

Ca atare, obiectul recursului în casație de față este constituit de criticile aduse deciziei instanței de apel, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat de recurent, exclusiv cu privire la latura civilă a cauzei (singura care de altfel a făcut obiectul deciziei definitive recurate), prin cererea de față arătându-se că inculpatul nu a declarat apel pe latură penală împotriva sentinței de fond pronunțată de Tribunalul Timiș, ci numai pe latură civilă, apărarea inculpatului solicitând astfel instanței de casare să dispună numai asupra laturii civile și să constate că, fapta pentru care s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat, nu este prevăzută de legea penală, cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunii civile.

În aceste coordonate, având în vedere soluția dispusă în cauză prin hotărârea definitivă recurată, de respingere a apelului inculpatului formulat exclusiv cu privire la modul de soluționare a laturii civile și de asemenea având în vedere cadrul procesual al recursului în casație ca fiind o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, în calea extraordinară de atac a recursului în casație neputând fi invocate critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația inculpatului în săvârșirea infracțiunii deduse judecății, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea prezentului demers - acesta nu este incident în cauză, în raport cu criticile formulate. Astfel se reține că, prin recursul în casație formulat în cauză, în esență, recurentul inculpat A. a criticat împrejurarea că, deși s-a constatat încetat procesul penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, prin sentința instanței de fond, menținută prin decizia din apel, s-a dispus admiterea acțiunii civile formulate de partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României și obligarea inculpatului A., în solidar cu inculpatul B., la plata sumei de 625.289,56 RON, constituind prejudiciul reținut în cauză de instanțe ca fiind produs prin comiterea faptei ce a făcut obiectul acțiunii penale.

În concret, a susținut apărarea recurentului inculpat A., prin prisma cazului de casare invocat, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimis în judecată și pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, întrucât raportat la situația de fapt reținută în sarcina inculpatului prin decizia penală recurată pe baza ansamblului probator administrat în cauză, i se rețin, de fapt, unele nereguli, care nu pot fi calificate ca fiind fraude, în acest sens, apărarea invocând faptul că prin Decizia nr. 190 din 19.05.2025 a Înaltei Curți de Casație, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, [prin care s-a statuat că "repararea prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, ca obiect al acțiunii civile în procesul penal, presupune refuzarea sau retragerea doar a sumelor cu privire la care s-au constatat nereguli (neregularități)"], s-a făcut o distincție între noțiunile de eroare, neregulă și fraudă, or, în cauză, apărarea a susținut că în mod greșit instanțele au apreciat că faptele inculpatului se circumscriu infracțiunii imputate, respectiv au reținut conduita inculpatului ca fiind una ilicită, prevăzută de legea penală, deși,

în opinia apărării fapta imputată nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât, în speță, nu există o fraudă, ci simple nereguli, care nu se circumscriu sferei infracționale datorită pericolului redus al acestora.

În realitate, prin motivele recursului în casație, recurentul inculpat solicită să se aibă în vedere că starea de fapt reținută prin hotărârea atacată este de natură a evidenția lipsa caracterului penal al faptei pentru care s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal, dar s-a admis totuși acțiunea civilă și obligarea sa la plata despăgubirilor - aspect contestat în apel și în recurs în casație - însă se constată că astfel de critici formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casație promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt de către instanțele anterioare, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Așa cum s-a arătat, sub aspectul laturii penale (necontestată în cauză) a infracțiunii reținute în cauză în sarcina inculpatului A., prev. de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin decizia din apel s-a constatat că instanța de fond a dispus, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., art. 153, art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., și la deciziile nr. 297 din data de 26.04.2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din data de 25.06.2018, și nr. 358 din data de 26.05.2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din data de 09.06.2022, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Aceeași soluție de încetare a procesului penal a fost dispusă și față de inculpatul B. (care a recunoscut integral săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În privința stării de fapt, în decizia atacată s-a constatat că aceasta a fost stabilită de instanța de fond în mod temeinic și legal, în baza probelor administrate, aceasta fiind însușită și de instanța de apel, constând în esență în aceea că: în perioada 2010 - 2011, inculpatul A., în calitate de administrator al S.C.

F. S.R.L., a coordonat activitatea de obținere de fonduri europene pentru implementarea proiectului "Platformă integrată de instrumente și servicii pentru e-commerce și pentru B2B, finalizată la îmbunătățirea gestionării clienților și optimizării funcțiilor comerciale" prin folosirea, cu rea credință, de înscrisuri nereale (facturi fiscale, contracte de prestări servicii), fiind sprijinit în acest demers de inculpatul B., administrator al S.C. E. S.R.L., persoană cu care se afla în relații apropiate și care i-a pus la dispoziție documente care nu reflectau realitatea în scopul obținerii de fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 625.289,56 RON.

S-a reținut că inculpatul A., reprezentant al S.C. F. S.R.L., a depus trei cereri de rambursare cu documentația aferentă, respectiv: cerere de rambursare nr. x din data de 02.12.2010, cerere de rambursare nr. x din data de 28.03.2011 și cererea de rambursare nr. x din data de 23.02.2012, din probele administrate rezultând că au fost folosite înscrisuri nereale cu prilejul cererilor de rambursare nr. x și nr. 3, respectiv o serie de facturi, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de prestări servicii, contracte, procese-verbale de predare-primire, foi de prezență, diplome, ordine de plată. S-a mai reținut că inculpații nu au solicitat continuarea procesului penal, solicitând aplicarea instituției prescripției răspunderii penale.

În decizia atacată, reținând că apelul inculpatului A. vizează doar obligația acestuia de a plăti despăgubiri civile, în temeiul art. 417 C. proc. pen., instanța de apel a analizat cauza în limitele stabilite de apelantul A., respectiv strict cu privire la latura civilă a cauzei. Astfel, sub acest aspect, în acord cu argumentele instanței de fond, pe care a arătat că le însușește integral, instanța de apel a constatat că, în raport de material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale civile pentru fapta proprie., chiar dacă a intervenit prescripția răspunderii penale. S-a reținut că, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc.

pen., în cazul în care se dispune încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale, instanța penală soluționează acțiunea civilă. În legătură cu pretențiile civile formulate în cauză, instanța de apel a reținut că, prin adresa nr. x din data de 01.11.2018, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 625.289,56 RON, la care se adaugă accesoriile aferente calculate de la data scadenței până la data plății efective, sumă ce reprezintă prejudiciul creat ca urmare a rezilierii contractului de finanțare nr. x/28.05.2010. Conform art. 19 alin. (1) C. proc. pen.., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabilă civilmente pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

S-a precizat că potrivit art. 1357 din C. civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite - orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei alte persoane; producerea unui prejudiciu în care se concretizează această atingere care să nu fi fost reparat; legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția. În decizia atacată, contrar apărărilor inculpatului, Curtea de apel a statuat cu titlu definitiv faptul că în ceea ce privește condițiile privind săvârșirea unei fapte ilicite, vinovăția inculpatului, respectiv raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat, acestea sunt îndeplinite în cauză.

În privința condiției existenței unei fapte ilicite săvârșite de către inculpatul A., instanța de apel a constatat că este îndeplinită, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul deciziei atacate, instanța de apel constatând că din probele cauzei rezultă fictivitatea operațiunilor comerciale evidențiate în actele depuse de inculpatul A. în demersul său de obținere a fondurilor nerambursabile, reținând instanța de apel că în mod întemeiat s-a constatat în cauză că toate cele trei tranșe de finanțare s-au bazat pe documente false sau falsificate total sau parțial și astfel, contrar susținerilor inculpatului, în speță s-a constatat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, fiind dovedite atât existența faptei ilicite, a prejudiciului, cât și legătura de cauzalitate și vinovăția.

Concluzionând, instanța de apel a constatat că, în cauză, inculpatul A., în calitatea sa de administrator al S.C. F. S.R.L., împreună cu coinculpatul B., administrator al S.C. E. S.R.L., în scopul obținerii de fonduri europene nerambursabile, a prezentat o serie de documente justificative care fie nu reflectau realitatea faptică, fie au fost falsificate, conduită care este contrară dispozițiilor legale care reglementează procedura obținerii acestor fonduri, astfel că se circumscrie faptei ilicite, astfel cum aceasta este definită de art. 1357 C. civ. În privința celei de-a doua condiții impuse de art. 1357 C. civ., respectiv săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție, Curtea de apel a reținut că probele administrate în cauză relevă că inculpatul A. a acționat cu vinovăție, acesta cunoscând caracterul fals al actelor care au stat la baza obținerii acestor fonduri europene.

În legătură cu prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor ilicite, instanța de apel a reținut că, în speță, în mod temeinic și legal, cu respectarea dispozițiilor art. 32 lit. c) din O.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, art. 731 din Legea nr. 500/2002, instanța de fond a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 625.289,56 RON, sumă de care a beneficiat în mod nelegal, S.C. F. S.R.L., în baza contractului de finanțare nerambursabilă nr. x/28.05.2010, sumă la care au fost adăugate accesoriile calculate de la data efectuării fiecărei plăți și până la data achitării plății integrale a debitului principal, conform Codului de procedură fiscală, către partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României.

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală stabilită de prima instanță și însușită de instanța de apel și care este avută în vedere de instanța de casație în analiza chestiunilor de drept ce fac obiectul recursului în casație, Înalta Curte constată că, în speță, s-a tranșat cu titlu definitiv cu privire la legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul reținut în cauză ca fiind unul cert (de 625.289,56 RON) și care a fost cauzat ca urmare a faptei ilicite delictuale a inculpaților, astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei atacate, iar din această perspectivă se apreciază neîntemeiate criticile apărării recurentului prin care se susține greșita soluționare a laturii civile.

De altfel, așa cum s-a arătat, inclusiv instanța de apel învestită cu apelul inculpatului vizând exclusiv faptul că a fost admisă acțiunea civilă (fiind nemulțumit inculpatul că a fost obligat la plata prejudiciului anterior menționat, deși s-a constatat încetat procesul penal), a analizat pe larg și a înlăturat argumentele inculpatului în acest sens, apreciindu-se neîntemeiată susținerea apărării inculpatului potrivit căreia nu ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Reiterând această critică în recurs în casație, apărarea inculpatului A. a solicitat prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen., să se dispună admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și pe latura civilă să fie lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată împotriva inculpatului A., susținând apărarea că fapta pentru care s-a pronunțat încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, nu este prevăzută de legea penală, însă, a raportat aceste critici la situația de fapt reținută de instanțe în sarcina inculpatului, (cu referire la faptul că nu este vorba de o fraudă, ci de simple nereguli, criticând cele reținute de instanța de apel, susținând apărarea că, fără nicio baza probatorie, instanța a făcut referire la documente justificative falsificate folosite de inculpat pentru obținerea fondurilor europene).

Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casație promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt de către instanțele anterioare, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), cu consecința exonerării sale de la plata prejudiciului reținut în cauză de instanțe ca fiind produs prin comiterea faptei ce a făcut obiectul acțiunii penale, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Înalta Curte reamintește că susținerile vizând starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot fi cenzurate de instanța supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Deopotrivă, analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, excedează limitelor cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Pe de altă parte, se are în vedere și împrejurarea că în fața instanței de fond inculpații (printre care și recurentul A.) nu au solicitat continuarea procesului penal, solicitând aplicarea instituției prescripției răspunderii penale și încetarea procesului penal, or, în aceste condițiii, nu se poate invoca pe calea recursului în casație că fapta nu este prevăzută de legea penală, cu atât mai mult că, în apel, nu s-a criticat modul de soluționare a laturii penale de către inculpatul A. prin apelul promovat de acesta care a vizat exclusiv latura civilă a cauzei.

Revenind la conținutul motivelor de recurs în casație, Înalta Curte, în raport cu cele reținute anterior, constată că, în realitate, recurentul contestă modalitatea de soluționare a acțiunii civile, mai exact faptul că s-a făcut aplicarea art. 25 C. proc. pen.. și a fost soluționată acțiunea civilă - așa cum de altfel prevăd întocmai dispozițiile legale în situația constatării intervenirii prescripției, cum a fost cazul în speță, - inculpatul fiind nemulțumit că s-a dispus obligarea sa la plata prejudiciului reținut urmare a faptei imputate, aspect care nu poate fi examinat în recurs în casație, criticile formulate vizând de fapt temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Or, în condițiile în care, așa cum este cazul în speță, s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în aceste condiții instanța trebuia să soluționeze latura civilă a cauzei, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile. Totodată, alin. (5) al aceluiași articol prevede că: în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Prin urmare, în speță, reținându-se pentru motivele de fapt și drept expuse în decizia atacată că fapta ilicită reținută în sarcina inculpatului este cauzatoare de prejudicii așa cum s-a reținut în cauză, se constată că în raport cu soluția de încetare a procesului penal motivat de faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale, în speță, în mod corect, în baza art. 19 și urm., art. 25 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 397 C. proc.

pen., raportat la art. 1357 și art. 1382 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României (instituție ce a preluat toate drepturile și obligațiile Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale) și au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, la plata sumei de 625.289,56 RON, despăgubiri civile, la care se adaugă accesorii calculate de la data efectuării fiecărei plăți și până la data achitării plății integrale a debitului principal, conform Codului de procedură fiscală, către partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României. Așa fiind, în condițiile în care nu se identifică în speță o nelegalitate în ceea ce privește soluționarea laturii civile în accepțiunea dispozițiilor art. 448 alin. (2) C. proc.

pen.., care ar fi putut fi înlăturată în soluționarea recursului în casație, Înalta Curte constată nefondat recursul în casație formulat de inculpatul A., instanța de apel făcând o corectă aplicare a legii. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 22.05.2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția penală, în dosarul nr. x/2019. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc.

pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 447/A din 22.05.2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția penală, în dosarul nr. x/2019. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată B., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 decembrie 2025.